Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘convertire’

Încetați să faceți răul! Învățați să faceți binele…

Posted by Paxlaur pe 19/02/2018

 

O saptamana binecuvantata plina de generozitate

Spălați-vă, purificați-vă deci și curățați-vă!
Îndepărtați răul faptelor voastre dinaintea ochilor mei!
Încetați să faceți răul!
Învățați să faceți binele, căutați judecata, îndreptați-l pe opresor,
faceți dreptate orfanului și apărați-o pe văduvă!
Veniți să discutăm!”, zice Domnul.
„Dacă păcatele voastre vor fi roșii ca pânza stacojie,
ca zăpada le voi albi,
și dacă vor fi roșii ca purpura, vor deveni albe ca lâna (Is 1,16-18).

Anunțuri

Posted in Lecturi, Predici si meditatii, Scriptura | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Detalii uitate…

Posted by Paxlaur pe 17/02/2018

Citat-Jean-Paul-Sartre rautate si minciuna„Mărturisiți-vă păcatele unii altora
și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați.

Rugăciunea stăruitoare a celui drept
poate înfăptui multe.

Frații mei,
dacă cineva dintre voi rătăcește
departe de adevăr
și un altul îl întoarce,
să știe că cel care îl întoarce pe un păcătos
de pe drumul rătăcit
își va salva sufletul de la moarte
și va acoperi o mulțime de păcate”
(Iac 5,16.19-20).

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , , , | 8 Comments »

Oprește-te! Privește! Întoarce-te!

Posted by Paxlaur pe 15/02/2018

Această prezentare necesită JavaScript.

„Este trist de constatat cum, în faţa vicisitudinilor zilnice,
se înalţă glasuri care, profitând de durere şi de incertitudine,
nu ştiu să semene altceva decât neîncredere…
Acesta este timpul pentru a ne lăsa atinşi la inimă…
A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie şi de tristeţe.
Adevărata viaţă este ceva foarte diferit şi inima noastră ştie bine asta”.

Omilia papei la Miercurea Cenuşii (14 februarie 2018)

Timpul Postului Mare este un timp propice pentru a corecta acordurile disonante din viaţa noastră creştină şi a primi mereu vestea mereu nouă, plină de bucurie şi de speranţă a Paştelui Domnului. Biserica, în înţelepciunea sa maternă, ne propune să acordăm atenţie specială la tot ceea ce poate răci şi oxida inima noastră credincioasă.

Ispitele la care suntem supuşi sunt multiple. Fiecare dintre noi cunoaşte dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte. Şi este trist de constatat cum, în faţa vicisitudinilor zilnice, se înalţă glasuri care, profitând de durere şi de incertitudine, nu ştiu să semene altceva decât neîncredere. Şi dacă rodul credinţei este caritatea – aşa cum îi plăcea Maicii Tereza de Calcutta să repete – rodul neîncrederii este apatia şi resemnarea. Neîncredere, apatie şi resemnare: demonii care cauterizează şi paralizează sufletul poporului credincios.

Postul Mare este timpul preţios pentru a demasca aceste şi alte ispite şi a lăsa ca inima noastră să bată din nou după palpitaţia inimii lui Isus. Toată această liturgie este impregnată de acest sentiment şi am putea spune că el răsună în trei cuvinte care ne sunt oferite pentru „a încălzi inima credincioasă”: opreşte-te, priveşte şi întoarce-te.

Opreşte-te un pic, lasă această agitaţie şi această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simţi că nu se ajunge niciodată nicăieri. Opreşte-te, lasă această obligaţie de a trăi în mod accelerat, care risipeşte, desparte şi ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuităţii… timpul lui Dumnezeu.

Opreşte-te un pic în faţa necesităţii de a apărea şi de a fi văzut de toţi, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face să uiţi valoarea intimităţii şi reculegerii.

Opreşte-te un pic în faţa privirii orgolioase, a comentariului fugar şi dispreţuitor care se naşte din faptul de a fi uitat duioşia, pietatea şi respectul faţă de întâlnirea cu ceilalţi, în special cei vulnerabili, rănişi şi chiar cufundaţi în păcat şi în greşeală.

Opreşte-te un pic în faţa impulsului de voi să se controleze totul, să se ştie totul, să se devasteze totul, care se naşte din faptul de a fi uitat recunoştinţa faţă de darul vieţii şi faţă de atât de mult bine primit.

Opreşte-te un pic în faţa zgomotului asurzitor care atrofiază şi asurzeşte urechile noastre şi ne face să uităm puterea rodnică şi creatoare a tăcerii.

Opreşte-te un pic în faţa atitudinii de a instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere şi din autocompătimire şi duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora pentru a împărtăşi poverile şi suferinţele.

Opreşte-te în faţa golului a ceea ce este instantaneu, momentan şi efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de valoarea parcursurilor şi de a ne şti mereu pe drum.

Opreşte-te. Opreşte-te pentru a privi şi a contempla!

Priveşte. Priveşte semnele care împiedică să se stingă caritatea, care menţin vie flacăra credinţei şi a speranţei. Feţe vii ale duioşiei şi bunătăţii lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.

Priveşte faţa familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viaţă şi, printre atâtea lipsuri şi strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o şcoală de iubire.

Priveşte feţele, care ne interpelează, feţele copiilor şi tinerilor noştri încărcate de viitor şi de speranţă, încărcate de mâine şi de potenţialităţi care cer dăruire şi protecţie. Vlăstare vii ale iubirii şi ale vieţii care mereu îşi fac spaţiu în mijlocul calculelor noastre meschine şi egoiste.

Priveşte feţele bătrânilor noştri brăzdate de trecerea timpului: feţe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noştri. Feţe ale înţelepciunii active a lui Dumnezeu.

Priveşte feţele bolnavilor noştri şi ale atâtora care se ocupă de ei; feţe care în vulnerabilitatea lor şi în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate.

Priveşte feţele căite ale atâtora care încearcă să remedieze propriile erori şi greşeli şi, pornind de la mizeriile lor şi de la durerile lor, luptă pentru a transforma situaţiile şi a merge înainte.

Priveşte şi contemplă faţa Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranţă; mâna întinsă pentru aceia care se simt răstigniţi, care experimentează în propria viaţă povara eşecurilor, a înşelărilor şi a dezamăgirilor.

Priveşte şi contemplă faţa concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire faţă de toţi fără excludere. Faţă de toţi? Da, faţă de toţi. A privi faţa sa este invitaţia plină de speranţă din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei şi resemnării. Faţă care ne invită să exclamăm: Împărăţia lui Dumnezeu este posibilă!

Opreşte-te, priveşte şi întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la braţele doritoare şi întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te aşteaptă (cf. Ef 2,4)!

Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu şi a Tatălui vostru” (cf. In 20,17). Acesta este timpul pentru a ne lăsa atinşi la inimă… A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie şi de tristeţe. Adevărata viaţă este ceva foarte diferit şi inima noastră ştie bine asta. Dumnezeu nu încetează şi nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).

Întoarce-te fără frică pentru a experimenta duioşia vindecătoare şi reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să vindece rănile păcatului şi să împlinească profeţia făcută părinţilor noştri: „Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Opreşte-te, priveşte, întoarce-te!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Papa Francisc, Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Rugăciune

Posted by Paxlaur pe 21/01/2018

chemare rugaciune vocatie convertireDumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca, în numele lui Cristos, Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte pline de iubire, credință și speranță.

Îți mulțumim pentru că și astăzi te apropii de noi și ne chemi: „Urmează-mă”!

Îți mulțumim pentru că un încetezi să ne inviți la convertire și la credință.

Ajută-mă, Domnul meu și Dumnezeul meu, să descopăr păcatul care mă împiedică să mă convertesc. Ajută-mă să descopăr acele colțuri ale inimii care încă nu s-au lăsat pătrunse de harul tău.

Îți mulțumesc, veșnică iubire, pentru că astăzi îmi dai bucuria de a-mi aminti ziua chemării și a consacrării mele, acel moment de har veșnic. Liniștea inimilor greu încercate vine din convingerea că darurile și chemarea ta sunt pentru totdeauna. Sunt plin de speranță pentru că știu că tu un obosești să te apropii de mine și să mă rechemi la convertire, la credință, la a te urma cu statornicie.

Mi-e atât de dragă vocea ta, Doamne, care umple astăzi inima mea: „Veniți după mine”!

Sărut, Doamne, urma pașilor tăi!


Rugăciune după citirea și meditarea sfintei Evanghelii pe care Biserica ne-o propune pentru această duminică:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15 şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Cuvântul Domnului


Citește și Nouă, celor cu suflete pline de colțuri neconvertite și veninoase (www.paxlaur.com – https://wordpress.com/post/paxlaur.com/17520)

Posted in Rugaciune | Etichetat: , , , | 3 Comments »

Nouă, celor cu suflete pline de colțuri neconvertite și veninoase…

Posted by Paxlaur pe 21/01/2018

convertire iubire cer sufletSuntem prea mulți cei care cerem convertirea aproapelui, uitând că noi trebuie să fim primii care să ne convertim. Predicăm – toți: preoți, persoane consacrate și laici, tineri și bătrâni, bărbați și femei! – fără să credem și fără să căutăm acele colțuri ale inimii rămase neconvertite în ființa noastră! Suntem suflete pline de colțuri neconvertite, colțuri înveninate de păcat… Și cât de mult otrăvim și zgâriem frumusețea lumii cu aceste colțuri!

 

Tocmai în fața inimii noastre neconvertite, Dumnezeu se manifestă și astăzi ca fiind „bun și drept”! Domnul rămâne bun și drept. El îi învață pe cei păcătoși, adică pe noi, calea. El, Domnul, îi face pe cei sărmani să umble după dreptate și îi învață pe cei smeriți căile sale (cf. Ps 24,8-9). Cât de bine se adeverește în noi cuvântul lui Isus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (Mt 9,12-13). Noi suntem cei păcătoși, cei bolnavi care avem nevoie de Cristos, de medicul sufletului nostru. Noi suntem cei care ne plecăm cu fața la pământ și implorăm: „Învață-mă, Doamne, cărările tale” (Ps 24,4b).

 

Iar el, Dumnezeu fidel în toate cuvintele sale și plin de dragoste în toate lucrările sale (cf. Ps 144,13), se apropie de noi și ne spune: „Timpul s-a scurtat! Figura acestei lumi trece! S-a împlinit timpul! S-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă la vestea cea bună! Credeți în evanghelie! Veniți după mine!” (cf. 1Cor 7,29.31; Mc 1,15.17). Dacă vrem să dăm o nouă strălucire colțurilor neconvertite ale sufletelor noastre, să acceptăm chemarea sa. Să lăsăm îndată tot ceea ce ne ține neconvertiți și să-l urmăm.

 

Profetul Iona ne amintește că Dumnezeu este cel care are întotdeauna inițiativa convertirii noastre; Dumnezeu trimite oameni și ne dă semne pentru a ne converti, așa cum ninivitenilor l-a trimis pe Iona. Există cineva care strigă mereu în jurul nostru: „Încă patruzeci de zile… Convertiți-vă!”… Însă noi cum reacționăm? Ne întoarcem de la calea noastră rea? Postim? Ne smerim? (cf. Iona 3,1-10).

Cât de compleșiți am fi de iubirea lui Dumnezeu dacă am înțelege cât de mult suferă Domnul pentru noi, pentru neconvertirea noastră, pentru răul pe care îl facem atunci când continuăm să umblăm în întunericul păcatului! Dumnezeu suferă – uneori într-o tăcere care depășește capacitatea noastră de a-l înțelege, acea tăcere a lui Dumnezeu în fața răului și a suferinței, acea liniște care ne zdruncină creidnța și ne duce pe culmile nebuniei! – atunci când vede răul care iese din nou și distruge frumusețea originară a creației, a naturii și a omului!

 

Dumnezeu continuă să ne cheme la convertire și fericit este omul care se lasă învățat de Domnul, de cuvântul său; fericit este omul care umblă pe cărările Domnului, pentru că singur Domnul este calea, adevărul și viața (In 14,6). Cât de frumos ar fi să ne însușim și să spunem în fiecare zi, ba chiar clipă de clipă cu psalmistul: „Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta, pentru bunătatea ta, Doamne!” (Ps 24,7). În momentele de încercare ce se abat asupra noastră, atunci când totul și toți par să fie răi și nedrepți, să strigăm din toată inima cu psalmistul: „Domnul este bun şi drept”! Chiar când toate principiile și valorile se prăbușesc în noi și în jurul nostru, Domnul rămâne același în veac: bun și drept! Da, Domnul e bun și drept, „de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea; îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei smeriţi căile sale”. El ne învață, tocmai pe noi păcătoșii, căile sale. El ne cheamă să umblăm după dreptate, să iubim smerenia. El ne invită, prin apostolul Paul, să trăim în logica acelui „ca și cum”, să trăim cu înțelepciunea celui care știe că „figura acestei lumi trece”. Da, într-o zi vom lăsa în urma noastră și plânsul și bucuria, și bogățiile și toate lumea aceasta. Vom avea numai ceea ce am dăruit celorlalți. Cu adevărat, în fața lui Dumenzeu, când va trece chipul acestei lumi, ne vom prezenta numai cu ceea ce am dăruit celorlalți, cu ceea ce am pus – bun sau rău! – în viața celui de lângă noi!

Timpul s-a scurtat, întocmai cum simțim de fiecare dată când spunem că nu mai avem timp. Suntem într-o continuă criză te timp… de timp pentru a face binele, pentru a ne face partea noastră cât mai bine în relațiile cu aproapele, de a trăi „ca și cum”… Dacă ne-am trăi viața „ca și cum” nimic nu ar fi al nostru, ca și cum nimeni nu ne-ar aparține, ca și cum noi înșine ne-am fi străini și slujitori ai lui Cristos, atunci am cunoaște pacea adevărată, liniștea interioară, libertatea de fii ai lui Dumnezeu, unicul stăpân al timpului și al istoriei.

Lumea aceasta trece. Lumea viitoare nu! Să ne concetrăm pe ceea ce dăinuie veșnic.

 

Îți simți inima deja în cer când privești spre Cristos care vine să te caute în spațiul tău de jertfă, în ambientul în care trudești sau suferi, muncești sau te joci, plângi sau te bucuri. Da, vine tocmai acolo – în „Galileea” vieții tale – în ceea ce înseamnă viața ta de zi cu zi, și-ți prezintă cea mai înălțătoare chemare: „Timpul s-a împlinit. Împărăția lui Dumnezeu este aici, în fața ta, în inima ta îmbâcsită de împărăția omului, de ceea ce e lumesc. Convertește-te! Crede în Evanghelie! Crede în mine și urmează-mă”!

Să îmbrățișăm chemarea sa la Împărăția care ne aduce o viață plină de dreptate, libertate, pace, adevăr, fidelitate și iubire. Să ne schimbăm mintea și inima, mentalitatea, felul nostru de a gândi și de a acționa. Să ne purificăm inima, să o convertim pentru a putea crede în Cristos și pentru a-l putea urma.

Adevărata convertire o vom realiza când ne vom întipări în fiecare colț al inimii adevărul despre iubire și despre chemare: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit pe noi și la trimis pe Fiul său ca jertfă pentru păcatele noastre” (cf. 1In 4,10). Și totodată, nu noi l-am ales pe el, ci el, Domnul, ne-a ales pe noi și ne-a trimis să aducem roade care să rămână pentru viața veșnică. Iar el, Domnul și Dumnezeul nostru, iubindu-ne și chemându-ne, ne poruncește doar atât: să ne iubim unii pe alții (cf. In 15,16-17). Iubirea va netezi toate colțurile neconvertite ale inimii noastre și astfel vom înceta să mai scrijelim, să mai zbârcim, să mai otrăvim frumusețea inimilor de lângă noi!

Să ne rugăm!

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca, în numele lui Cristos, Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte pline de iubire, credință și speranță.

Îți mulțumim pentru că și astăzi te apropii de noi și ne chemi: „Urmează-mă”!

Îți mulțumim pentru că un încetezi să ne inviți la convertire și la credință.

Ajută-mă, Domnul meu și Dumnezeul meu, să descopăr păcatul care mă împiedică să mă convertesc. Ajută-mă să descopăr acele colțuri ale inimii care încă nu s-au lăsat pătrunse de harul tău.

Îți mulțumesc, veșnică iubire, pentru că astăzi îmi dai bucuria de a-mi aminti ziua chemării și a consacrării mele, acel moment de har veșnic. Liniștea inimilor greu încercate vine din convingerea că darurile și chemarea ta sunt pentru totdeauna. Sunt plin de speranță pentru că știu că tu un obosești să te apropii de mine și să mă rechemi la convertire, la credință, la a te urma cu statornicie.

Mi-e atât de dragă vocea ta, Doamne, care umple astăzi inima mea: „Veniți după mine”!

Sărut, Doamne, urma pașilor tăi!


21 ianuarie 2018 

† DUMINICA a 3-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m.
Iona 3,1-5.10; Ps 24; 1Cor 7,29-31; Mc 1,14-20

LECTURA I
Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea.
Citire din cartea profetului Iona 3,1-5.10
În zilele acelea, Cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară. „Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!” 3 Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, după cuvântul Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. 4 Iona a intrat în cetate; mergând o zi întreagă, striga şi zicea. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus”. 5 Şi au crezut oamenii din Ninive în Dumnezeu: au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. 10 Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, şi a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut şi nu l-a mai făcut.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.6-7bc.8-9 (R.: 4b)
R.: Învaţă-mă, Doamne, cărările tale!

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab
Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7bc Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

LECTURA A II-A
Figura acestei lumi trece.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 7,29-31
Fraţilor, eu vă spun aceasta: timpul s-a scurtat. În rest, cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea, 30 cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura, cei care cumpără, ca şi cum nu ar poseda, 31 cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi! Căci figura acestei lumi trece.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”, spune Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15 şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: