Arhivă etichetă pentru ‘convertire’

De ce? (2)

Pe scurt: pentru că sunt om, creștin și preot. Pentru că sunt parte dintr-o Biserică arătată cu degetul. Pentru că îmi pasă de acest trup, de acest edificiu în care sunt răni de vindecat, fisuri grave de reparat, terenuri bogate de cultivat, un viitor frumos de pregătit. Dar mai întâi avem o încredere de recuperat.

Pe scurt pare simplu. Dezvoltând e un pic mai complicat: de multe ori, ca laic sau preot catolic, m-am simțit arătat cu degetul. Într-o zi, acum 4-5 ani, m-am intersectat prin Roma, în plină stradă, cu un domn. Mai mult ca sigur era prima dată când mă vedea și-l vedeam. După accent, era turist. Trecând unul pe lângă altul, din senin a început să strige la mine. Bine, nu neapărat la mine, cât mai ales la ceea ce reprezentam. Eram preotul catolic acuzat și găsit vinovat de … de toate. Și, în mijlocul Romei, într-o zonă arhiplină, și-a revărsat oful pe un străin îmbrăcat în preot. Nimeni din jur nu știa ce drame avea și cât adunase în inima lui împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a preoților, a creștinilor… Acum știu toți cei care treceam pe acolo… pentru că în 5-10 secunde mi le-a zis pe toate. Mă rog, mi le-a strigat pe toate, adică m-a făcut în toate felurile. Pentru el preotul catolic era doar un abuzator de copii, un pedofil, un frustrat, un profitor de persoane vulnerabile, un avar, un parvenit. Pleava societății. Mi-a rămas întipărită mai mult privirea lui decât cuvintele. În ochi i se urcase ura din inimă și ne dorea morți pe toți. Pentru el, toți eram și suntem la fel și pentru asta trebuie să dispărem: și noi și Biserica noastră…. (deși nu e a noastră și nici măcar noi înșine nu ne mai aparținem… 1Cor 3-4). Încă mă doare ura lui, încă mă dor rănile lui arătate în public, expuse poate în speranța de a se vindeca, de a se ușura de acea povară… Cine știe! Atunci, de furie, aș fi vrut să-i răspund pe măsură. Acum mă rog pentru el. Sper că a găsit alinarea pe care o căuta. Cred că e greu să duci așa o cruce… Nimeni nu ar trebui să treacă prin această suferință. Nimeni. Cu atât mai puțin prin suferințe provocate de creștini, mai ales de preoți, călugări, călugărițe…

Să fii preot înseamnă să faci parte dintr-o categorie cu care societatea – oameni de sus și de jos, mici și mari, bogați și săraci, creștini sau necreștini – joacă ping-pong: cu o viteză uluitoare, ca o minge, preotul e aruncat din tabăra veneratorilor și a rigoriștilor în tabăra beștelitorilor și a acuzatorilor. Într-o clipă suntem altar, iar în următoarea preș. La răsărit suntem icoane, dar înainte de apus devenim gunoi. Și tot așa, ca în tenis: sfinți și paraziți. Din când în când, Providența ne îngăduie un respiro la fileu, în mijloc, unde stă virtutea, dar și păcătosul, față în față cu Dumnezeu și cu acuzatorii. În mijloc stă păcătosul convertit: laic, călugăr, călugăriță, preot. Însă tocmai ca în Evanghelie, inculpații sunt cei din mijloc sau cei puși în mijloc de oameni, de viață (In 8,1-11; merită recitit și articolul acesta: În mijloc, cu durere si cu iubire – Citește-l AICI). 

Da, la mijloc ne zbatem să respirăm, să ne convertim. Când Domnul ne îngăduie acest răgaz, stăm în mijloc și ne plângem păcatele. La mijloc stăm și cerem timp de convertire adevărată și purificarea inimii. La mijloc stăm toți cei care nu îndrăznim să ridicăm piatra și să o aruncăm pentru că ne știm și mai știm și că Dumnezeu ne știe așa cum suntem cu adevărat (cfr. In 8,7). Ce binecuvântare pentru acea femeie pusă în mijloc și pentru noi toți că Dumnezeu nu e extremist (nici măcar atunci când exagerează în iubire, în milostivire, în dreptate!). Ce binecuvântați suntem cu un Dumnezeu atât de răbdător. Ce mântuitor este când simțim că Dumnezeu – „cu o durere fără cuvinte și cu o iubire fără măsură” – ne îmbrățișează, ne ridică, ne repară, ne retrimite în lume: „Mergi, de acum să nu mai păcătuiești”. Este tot ceea ce vrem să auzim toți, chiar și noi, preoții. 

Este complicat acest „de ce?” pentru că nu e ușor să acceptăm că toți creștinii suntem păcătoși convertiți. Nu suntem sfinți. Suntem păcătoși convertiți. Mă rog, eu cred că cei mai mulți suntem păcătoși care tot încearcă să se convertească. Tot încercăm. Nu abandonăm lupta pentru convertire. Eu mă rog mereu: „Te rog, Doamne, culege-mă spovedit”. E singura mea șansă. Pentru că niciodată nu suntem convertiți pe deplin cât timp trăim. Ne căim, ne convertim regretând răul, păcatul… Uneori și de două, trei, șapte zeci de ori pe zi. Ne căim mereu de gânduri, de cuvinte, de fapte, de reacții, de gesturi spontane care rănesc profund oamenii din jur etc. Chiar și de aceste cuvinte pe care le scriu acum trebuie să mă căiesc, pentru că într-un fel judec oamenii care ne judecă. Și nu e normal: le-am dat motive să ne judece. Am provocat răni care au pătruns atât de adânc în viața persoanelor, în viața Bisericii și în viața societății. Pentru toate acestea ne căim… dar ne și ridicăm. Nu rămânem preș. Dar nici nu avem pretenția de altar. Nici icoane, dar nici gunoi. Ci oameni. Atât. 

E dureros ceea ce auzim că se întâmplă în lume, în societate și în Biserică. Dar și mai dureros ar fi să rămână așa. Nu acesta este ultimul cuvânt al Bisericii. Nu aceasta este ultima imagine. Cu siguranță nu. Și pentru aceasta trebuie să facem toți ceva. Avem de parcurs împreună un drum de vindecare, un drum de convertire. 

De ce fac asta? (Proiectele Paxlaur pentru copii)… Pentru că îmi doresc o zi în care ieșind pe stradă – creștini laici, preoți, călugări și călugărițe – lumea să nu ne privească cu dezgust ca pe niște gunoaie, să nu ne considere pe toți pedofili, avari, profitori… Dimpotrivă, vreau ca atunci când omul întâlnește un preot, un călugăr, o călugăriță, un creștin, o creștină, să-și amintească de Don Bosco, de Filip Neri, de Francisc de Assisi, de Ioan Paul al II-lea, de Padre Pio, de Maica Tereza de Calcutta și de atâția alți oameni frumoși ai Bisericii. Asta vreau: ca lumea să ne privească cu speranță, ca omul să-și amintească și să vadă ce înseamnă să fii de partea lui Cristos, ce înseamnă să fii de-al lui Cristos. Ba mai mult: vreau să se vadă Cristos… 

Când ne apropiem de copii, când ne apropiem de cei săraci, când ne apropiem de cei suferinzi, când ne apropiem de văduve sau de orfani – preferații lui Dumnezeu! – vreau ca lumea să vadă că Isus Cristos – prin preoți, călugări, călugărițe, laici, prin toți creștinii – continuă să se îngrijească de cei mici, de cei abandonați, de cei alungați la periferia societății. 

Asta îmi doresc. Și nu, nu e vorba de a repara sau recupera o imagine. Nu e nimic de suprafață. Nu rezolvăm nimic cu o tencuială, pentru că știm că e nevoie de săpături adânci pentru a restaura totul din profunzime. Să restaurăm totul în Cristos. El să ne dăruiască timp de convertire adevărată, purificarea inimii. El să dăruiască vindecare și pace celor care au suferit din cauza noastră. El să ne mențină uniți în rugăciune și în facerea de bine. Și să facem bine binele, pentru că avem răni de vindecat și o încredere de recuperat. Și mai ales un Dumnezeu de reprezentat (Lc 24,46-53).




Dacă vrei să te alături Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, o poți face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00


AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm: https://paxlaur.com/2022/05/11/pentru-cand-sunt-importanti-copiii/

Citiți și Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie https://paxlaur.com/2022/05/16/cadoul-de-ziua-mea-trei-portii-de-copilarie/

AICI puteți citi DE CE (1) toate astea… https://paxlaur.com/2022/05/2

Dreptul la viaţă, dar să fie viață din plin

Cu (mai) mult timp în urmă am primit cel mai important dar: viaţa. Iubirea părinţilor noştri s-a revărsat într-o inimă nouă şi, colaborând cu harurile lui Dumnezeu, ne-am ivit mici, mici de tot, pe acest pământ. Când zic mici am în minte imaginea unor copilaşi pe care i-am botezat la spitalul „Cuza Vodă”, copilaşi care se născuseră prematur. Erau cât o palmă de om, emoţionant de mici. Aşa am fost şi noi: ba chiar invizibil de mici. Apoi am crescut. Acum trăim şi ne bucurăm de viaţă, într-un fel sau altul.

Dreptul la viaţă este fundamental. Dreptul la viaţă precum şi la integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt garantate de Constituţie. Dreptul la viaţă a înlăturat pedeapsa cu moartea (din cele mai multe ţări!). Însă dreptul la viaţă spune prea puţin. Ar trebui să fie dreptul la o viaţă bună, decentă, virtuoasă. Într-un fel suntem obligaţi să trăim, dar ar trebui să fim „obligaţi” să nu trăim oricum, ci într-un mod demn de ceea ce înseamnă fiinţa umană care este (sau ar trebui să fie!) mai mult decât vieţuire sau vieţuitoare.

Am început să vorbesc despre viaţă pentru că am văzut la sfânta Liturghie că lecturile de astăzi se termină amintind viaţa. În prima lectură, luată din Faptele apostolilor, avem acest final: ” Dumnezeu le-a dat şi păgânilor harul convertirii, prin care să dobândească viaţa” (Fap 11,18). Iar sfânta Evanghelie se termină cu aceste cuvinte ale lui Isus: „Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea.  Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin”.

Aceste cuvinte pot fi un imbold puternic pentru începutul de săptămână. Ele pot pune în noi dorinţa de a face ca acest timp să fie o săptămână în care să ne dorim să dobândim viaţa, dar o viaţă abundentă, o viaţă trăită din plin. Nu vrem o viaţă care ne trăieşte, ne consumă, ci una pe care noi o trăim şi prin care ne construim prezentul şi viitorul, mai ales viitorul îndepărtat (pentru unii, pentru alţii mai apropiat!): mântuirea.

Însă pentru a ajunge la această viaţă ambele fragmente biblice subliniază un aspect: convertirea sau trecerea printr-o poartă. Adevărata viaţă începe atunci când se realizează în noi convertirea inimii. Iar convertirea nu este ceva ce s-a întâmplat şi gata. Convertirea nu intră la categoria „O dată în viaţă!”. Convertirea e ceea ce trebuie să ni se întâmple în fiecare clipă, zi de zi…chiar şi după 80 sau 90 de ani de viaţă. Convertirea e ceea ce trebuie să se întâmple chiar şi la câteva minute după ce te-ai spovedit. Convertirea dă startul acelei vieţi în care omul alege să trăiască din plin departe de prefăcătorie, minciună, duplicitate, egoism şi orice alt vierme ce roade caracterul.

Convertirea aduce acea senzaţie a siguranţei pe care ţi-o oferă propria casă. Dar ca să te bucuri de confortul şi securitatea casei tale, trebuie mai întâi să-i treci pragul, să intri în casă… să treci dincolo de poartă, de uşă. În spatele acestei porţi, ne aflăm în siguranţă. Această poartă, care ne duce spre o viaţă trăită din plin, este Cristos. Cuvintele sale ne asigură că numai el ne poate oferi adevărata viaţă, ceilalţi sunt hoţi şi tâlhari care au venit să fure, să ucidă şi să distrugă. Când rostesc sau aud aceste cuvinte: hoţi, criminali, distrugători de armonii, familii, bunuri am impresia că sunt în faţa televizorului şu urmăresc ştirile. Sunt imaginile regăsite în jurnalele noastre de ştiri din fiecare zi despre oamenii care trăiesc pentru a risipi viaţa lor şi a altora! De aceea este necesară schimbarea, dar o schimbare care trebuie să înceapă cu noi, o schimbare care trebuie să înceapă cu trecerea printr-o poartă care este Cristos.

Domnul Isus este tocmai contrariul acelor oameni veniţi să răpească şi să risipească: „Da, adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt poarta oilor. Toţi câţi au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea. Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin” (In 10,7-10). Ba mai mult, nu doar că trebuie să trecem de partea lui. Nouă, celor care îl cunoaştem, ne revine obligaţia de a lupta pentru a deveni asemenea lui. Noi care mărturisim numele său, noi care prin botez am devenit fraţii săi, noi care ne însemnăm de atâtea ori cu sfânta şi dumnezeiasca Treime şi cruce trebuie să fim asemenea lui: oameni care fac tot posibilul ca cei din jurul lor să aibă viaţă şi să o aibă din plin.

Începutul de săptămână pare a fi o provocare simplă, dar atât de profundă: viaţa mea. Să ne întrebăm: cum trăiesc? Cum este viaţa mea? Cred că mă voi mântui dacă continui să trăiesc aşa? Ce trebuie să schimb? Când am de gând să schimb? Doar dincolo de poartă, dincolo de convertire, dincolo de schimbare este adevărata viaţa: viaţa trăită din plin.

Reţine

Isus Cristos este poarta prin care trebuie să trec pentru a avea viaţă, o viaţă trăită din plin. În afara acestei porţi nu sunt în siguranţă, ci mă aventurez singur într-o lume plină de hoţi şi de tâlhari veniţi să fure, să ucidă şi să distrugă. Poarta este larg deschisă în faţa mea: pot intra sau pot ieşi. Eu decid: înăuntru (spre viaţa oferită de păstorul cel bun) sau afară (spre pericolele aduse de hoţi şi de tâlhari). Cristos aşteaptă!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,1-10
În acel timp, Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; 2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. 4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. 5Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”. 6 Isus spusese această asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea. 7 Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8 Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”.

Cuvântul Domnului


Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

Convertirea

Dăruiește unui copil

€10.00

Descurajare?

La mănăstirea Batalha - Portugalia (octombrie 2016)
La mănăstirea Batalha – Portugalia (octombrie 2016)

Dacă aş fi necredincios şi aş citi fie şi numai fragmentul evanghelic de astăzi m-aş îndrăgosti de Cristos, de iubirea şi înţelepciunea sa. Cât de fascinantă este calea prin care îi salvează pe oameni! Cât de gingaş a redat demnitatea femeii căzute în păcat!

Dacă într-o zi lumea s-ar hotărî să mă condamne aş vrea să mă dea şi pe mine pe mâna lui Isus. El ar şti cel mai bine calea pentru a-mi redobândi demnitatea şi viaţa.

Dacă aş fi căzut şi lipsit de curajul de a merge mai departe, dacă m-aş simţi arătat cu degetul şi învinuit, privind la femeia iertată, m-aş ridica plin de speranţă. M-aş regăsi imediat în cuvintele Apostolului „Toate, care mai înainte erau pentru mine câştiguri, acum le socotesc că sunt o pierdere faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos… Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui”.

Să luăm aminte la cuvintele Domnului: „Nu vă mai gândiţi la ceea ce a fost mai înainte şi nu vă mai amintiţi de cele trecute. Iată, eu fac o lume nouă”.

Cât de bine se aşează tot acest cuvânt al Domnului în jurul exclamaţiei evanghelice: „Nu te condamn. Mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Mergi şi începe o viaţă nouă. Îndrăzneşte să o iei de la capăt. Prinde curaj şi ridică-te din păcatele tale.

Unul dintre cele mai mari pericole pentru viaţa noastră de credinţă, dar şi pentru progresul nostru pe diferite planuri umane, este descurajarea. Să nu mai îndrăzneşti să încerci de frica unui nou eşec. Dacă un copil mic, atunci când încearcă să facă primii paşi, s-ar teme să nu cadă din nou nu ar mai învăţa niciodată să meargă în picioare. Dar el cade şi se ridică încurajat de privirile şi îndemnurile celor din jur. Şi repetă aceste căderi şi ridicări până învinge. Apoi începe chiar să alerge.

Aşa trebuie să fie şi viaţa noastră de credinţă. Cel care ne stă alături şi ne încurajează este însuşi Cristos. El ne spune: „Ridică-te. Mai încearcă. Eu nu te condamn pentru căderea ta, dar mergi şi nu mai păcătui. Lasă cele din urma ta şi priveşte spre ţinta la care Dumnezeu te cheamă: împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică”.


Nu vreau să aştept ziua în care alţii mă vor purta ca un condamnat la judecata lui Cristos, ci astăzi alerg eu singur la picioarele lui şi-mi mărturisesc păcatul. Vreau să aud cuvintele iertării sale: „Nu te condamn! Mergi şi nu mai păcătui. Mergi şi începe o viaţă nouă”.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,1-11
În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?” 6Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Cuvântul Domnului


Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPILhttps://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00

%d blogeri au apreciat: