Arhivă etichetă pentru ‘COVID-19’

Adevărata provocare în (post)pandemie

Mulți se îngrijorează dacă lumea, după pandemie, se va întoarce în biserică. Însă adevărata provocare pentru creștini nu e să se întoarcă în biserică, ci să reconstruiască Biserica în propriile case, în propria familie, în propria viață. Pandemia a făcut să se vadă cât creștinism, câtă bunătate, câtă iubire, cât Dumnezeu, câtă Biserică lipsește din case, din familii, din inimi. Fără a generaliza, trebuie totuși spus că pandemia a scos la iveală egoisme și răutăți acolo unde trebuia să fie altruism și bunătate. Asta chiar și printre noi, creștinii care știam bine drumul spre biserică…

Așadar, poate că în timpul (post) pandemie nu este vorba atât despre întoarcerea oamenilor în biserici, cât mai ales despre reconstruirea Bisericii în casele și viețile oamenilor. Ajută prea puțin să mergi la biserică dacă atunci când te întorci acasă transformi familia și propria casă într-un iad! 

Dacă vom reconstrui în casele și în familiile noastre Biserica, dacă viața noastră va fi Templul Duhului Sfânt, dacă faptele noastre vor fi inspirate din Vestea cel Bună adusă de Cristos, atunci drumul spre biserică va fi bucuria noastră de fiecare zi. Nu vom avea bucurie mai mare decât să stăm cu Isus din Euharistie, să stăm cu el și el cu noi, primindu-l în sfânta Împărtășanie. Iar roadele nu vor întârzia să se vadă (chiar și în pandemie): iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea (cfr. Gal 5,22-23).

Depinde mult și de noi dacă această criză sanitară și spirituală va deveni izvor de har, dacă va fi sau nu o nouă primăvară pentru Biserică, pentru familie, pentru om și omenire! 

 (Recomand: Domenico Sorrentino, Crisi come grazia. Per una nuova primavera della Chiesa, Perugia 2020 – Detalii AICI).

copil lectura

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€7.00

Un fragment evanghelic „copiat” din ziarele de astăzi

Atunci când primim cuvântul Domnului în viața noastră, vrem ca el să ne mângâie, să ne dea curaj, speranță. Însă fragmentul evanghelic din această zi pare copiat din ziarele pline de știri care ne înspăimântă: războaie, revolte, cutremure, foamete şi epidemii, fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer (cf. Lc 21,9.11). Vizităm catedrale, ne uităm la locuințele noastre și parcă ne cutremurăm atunci când îl auzim pe Isus spunând: „Despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată” (Lc 21,6). Chiar credem că din ceea ce vedem „nu va rămâne piatră peste piatră”? Cei din timpul lui Isus nu au crezut! Oare noi suntem mai buni decât ei? Suntem noi mai credincioși, mai fideli Cuvântului divin?

Același Domn Isus ne spune: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Lc 21,33). Cuvintele sale se vor împlini. Însă ceea ce contează cu adevărat pentru noi, ceea ce stă în centrul cuvântului său, nu este distrugerea acestei lumi – când și cum va fi –, ci lumea cea nou și mântuirea noastră. În centrul mesajului divin stă acea „domnie care va fi veşnică şi care nu va fi distrusă niciodată” (cf. Dan 2,44). Pe cei care sunt adevărați creștini îi înteresează și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Domnului Isus, atunci când va veni să ne ia cu el în casa Tatălui, în împărăția veșnică (cf. In 14,1-3).

Credința că Isus vine, credința într-un Dumnezeu care vine să ne poarte spre un loc de odihnă, ne ajută să nu ne speriem, să nu ne descurajăm în fața fragmentului evanghelic din această zi. Evanghelia vorbește despre războaie și revolte, cutremure, epidemii și foamete, fapte infricoșătoare, însă scopul evangheliei nu este să ne sperie. Suntem și așa destul de speriați. Nu avem nevoie de Evanghelie pentru aceasta! Scopul evangheliei este să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Acesta este și scopul Bisericii: să-l cunoaștem și să-l iubim pe Dumnezeu, să credem în el și să ajungem la mântuirea dăruită nouă prin Cristos.

Aceasta este fericita noastră speranță cu care ascultăm și primim în viața noastră Evanghelia: într-o zi vom intra în odihna Tatălui și ne vom bucura contemplând chipul său! Cât de sublim este misterul: noi îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum este! „Vom intra în odihna ta, Doamne, și vom vedea chipul tău”. Abia atunci vom vedea adevărata frumusețe: chipul Tatălui… Este cel mai frumos vis al inimii treze, este cea mai puternică speranță a omului care crede!

Evanghelia și Biserica ne ajută să ne pregătim pentru acea zi. Ele sunt călăuza noastră ca în mijlocul unei lumi încercate, noi să fim martorii speranței care nu dezamăgește: mântuirea adusă de Cristos.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,5-11
În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, Isus le-a spus: 6 „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”. 7 Ei l-au întrebat: „Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?” 8 El le-a zis: „Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt!» şi: «Timpul este aproape!» Nu mergeţi după ei! 9 Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!” 10 Apoi le spunea: „Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. 11 Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer”.

Cuvântul Domnului


Experiența COVID: scrisoare din izolare

Acesta este un mic mesaj
pe care vreau să-l adresez preoţilor, consacraţilor,
tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză.
Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă
să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă,
ci ca pe o cruce glorioasă…
Pentru că „Suferinţele timpului prezent
nu se pot compara cu gloria viitoare
care ni se va revela”.

Euharistia. Acea pâine consacrată care îmbrăţişează tot universul şi strânge la sine toate probleme omenirii

„Euharistia în centrul vieţii creştinilor” este titlul scrisorii-mesaj pe care arhiepiscopul de Perugia şi preşedinte al CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a scris-o preoţilor, diaconilor, călugărilor, consacratelor, tuturor credincioşilor lui Cristos din comunitatea sa diecezană, în seara de 30 octombrie 2020, înainte de a fi internat la Spitalul „Santa Maria della Misericordia” din Perugia, ca urmare a rezultatului pozitiv la Covid-19 constatat în zilele precedente. O publicăm integral.

În această noapte, în vis, m-am aflat în timpul în care, în Seminar, aveam ca părinte spiritual pe părintele Divo Barsotti. El mă învăţa să mă adresez Atotputernicului cu aceste cuvinte încă de dimineaţă: „O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut dis-de-dimineaţă”.

De când sunt în izolare datorită rezultatului pozitiv la Covid-19, am posibilitatea de a mă împărtăşi în fiecare zi în camera mea, aducându-se o pixidă mică aproape de uşa camerei. Era necesară această experienţă de boală pentru a-mi da seama cât sunt de adevărate cuvintele din Apocalips în care Isus îi spune îngerului Bisericii din Laodiceea: „Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Euharistia, mai ales în această perioadă aşa de dificilă, nu poate să fie lăsată la marginile existenţelor noastre ci trebuie să fie repusă, cu şi mai multă forţă, în centrul vieţii creştinilor.

Euharistia nu este numai sacramentul în care este primit Cristos – sufletul este plin de har şi ne este dată nouă garanţia gloriei viitoare – ci este sufletul lumii şi este fundamentul în care converge întregul univers. În definitiv, Euharistia este pro mundi salute, adică pentru mântuirea lumii, şi pro mundi vita, pentru viaţa lumii (In 6,51).

În Euharistie, Isus reînnoieşte şi reactualizează jertfa sa pascală de moarte şi înviere, însă prezenţa Sa nu se limitează la o mică bucată de pâine consacrată. Acea pâine consacrată transcende de la altarul însuşi, îmbrăţişează întregul univers şi strânge la sine toate problemele omenirii, pentru că trupul lui Isus este strâns unit cu trupul mistic care este toată Biserica.

Nu există situaţie umană la care să nu poată fi condusă Euharistia. Şi evenimentele dramatice pe care le trăim în aceste zile în Italia – cum sunt creşterea răspândirii epidemiei, criza economică gravă pentru mulţi muncitori şi pentru atâtea firme, incertitudinea pentru tinerii noştri de la şcoală – nu sunt în afara Preasfintei Euharistii.

Îmi amintesc că părintele Turoldo ne învăţa aceste lucruri cu mare claritate. Şi cu cât înaintez în ani, cu atât încerc să le experimentez şi cu atât le simt adevărate. Nu există mângâiere, nu există întărire, nu există lipsă de lacrimi care să nu aibă referinţa sa la Isus Euharistie.

Acesta este un mic mesaj pe care vreau să-l adresez preoţilor mei, consacraţilor, tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză. Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă, ci ca pe o cruce glorioasă. Pentru că prezenţa sa dulce şi mângâierea sa în Euharistie fac în aşa fel încât braţele crucii să devină două aripi, aşa cum spunea părintele Tonino Bello, care ne duc la Isus.

De fapt, consider, aşa cum scria Paul, „că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela”. Cu „nerăbdare” noi aşteptăm să contemplăm faţa lui Dumnezeu pentru că „în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,18.24). De aceea, este absolut necesar să sperăm împotriva oricărei speranţe, „Spes contra spem”. Pentru că, aşa cum a scris Charles Péguy, Speranţa este o copilă „incontestabilă”. Faţă de credinţă care „este o mireasă fidelă” şi faţă de caritate care „este o mamă”, speranţa pare, la prima vedere, că nu valorează nimic. În schimb este exact contrariul: va fi tocmai speranţa, scrie Péguy, „care a venit în lume în ziua de Crăciun” şi care „ducându-le pe celelalte, va străbate lumile”.

(Perugia, 30 octombrie 2020)

(După agenţia SIR, 11 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro