Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate.

Dumnezeu creatorulMesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

În această Zi de Rugăciune doresc înainte de toate să-i mulţumesc Domnului pentru darul casei comune şi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă care se angajează ca să o păzească. Sunt recunoscător şi pentru numeroasele proiecte menite să promoveze studiul şi tutelarea ecosistemelor, pentru eforturile orientate spre dezvoltarea unei agriculturi mai sustenabile şi a unei alimentaţii mai responsabile, pentru diferitele iniţiative educative, spirituale şi liturgice care implică în îngrijirea creaţiei atâţia creştini din toată lumea.

Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate. Situaţia ambientală, la nivel global precum şi în multe locuri specifice, nu se poate considera satisfăcătoare. Pe bună dreptate a reieşit necesitatea unei relaţii reînnoite şi sănătoase între omenire şi creaţie, convingerea că numai o viziune autentică şi integrală despre om ne va permite să ne îngrijim mai bine de planeta noastră spre folosul generaţiei prezente şi al celor viitoare, pentru că „nu există ecologie fără o antropologie adecvată” (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 118).

În această Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pe care Biserica catolică de câţiva ani o celebrează în unire cu fraţii şi surorile ortodocşi, şi cu adeziunea altor Biserici şi comunităţi creştine, doresc să atrag atenţia asupra problemei apei, element atât de simplu şi preţios, la care din păcate pentru mulţi este greu dacă nu imposibil să aibă acces. Şi totuşi, „accesul la apa potabilă şi sigură este un drept uman esenţial, fundamental şi universal, pentru că determină supravieţuirea persoanelor şi pentru aceasta este condiţie pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Această lume are o gravă datorie socială faţă de cei săraci care nu au acces la apa potabilă, pentru că asta înseamnă a le nega dreptul la viaţă înrădăcinat în demnitatea lor inalienabilă” (ibid., 30).

Apa ne invită să reflectăm asupra originilor noastre. Trupul uman este compus în cea mai mare parte din apă; şi multe civilizaţii, în istorie, au apărut în apropierea marilor cursuri de apă care le-au marcat identitatea. Este sugestivă imaginea folosită la începutul cărţii Genezei, unde se spune că la începuturi duhul Creatorului „plutea peste ape” (1,2).

Gândindu-mă la rolul său fundamental în creaţie şi în dezvoltarea umană, simt nevoia de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru „sora apă”, simplă şi utilă ca nimic altceva pentru viaţa de pe planetă. Tocmai pentru aceasta, a ne îngriji de izvoare şi de bazinele hidrografice este un imperativ urgent. Astăzi mai mult ca oricând se cere o privire care să meargă dincolo de imediat (cf. Laudato si’, 36), dincolo de „un criteriu utilitarist de eficienţă şi productivitate pentru profitul individual” (ibid., 159). Este nevoie de proiecte împărtăşite şi gesturi concrete, ţinând cont că orice privatizare a bunului natural al apei care merge în defavoarea dreptului umane de a putea avea acces la ea este inacceptabil.

Pentru noi creştinii, apa reprezintă un element esenţial de purificare şi de viaţă. Gândul merge imediat la Botez, sacrament al renaşterii noastre. Apa sfinţită de Duhul este materia prin intermediul căreia Dumnezeu ne-a dat viaţă şi ne-a reînnoit, este izvorul binecuvântat al unei vieţi care nu mai moare. Botezul reprezintă, pentru creştinii de diferite confesiuni, şi punctul de plecare real şi la care nu se poate renunţa pentru a trăi o fraternitate tot mai autentică de-a lungul drumului spre unitatea deplină. Isus, în decursul misiunii sale, a promis o apă în măsură să potolească pentru totdeauna setea omului (cf. In 4,14) şi a profeţit: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine şi să bea” (In 7,37). A merge la Isus, a ne adăpa din El înseamnă a-l întâlni personal ca Domn, luând din Cuvântul său sensul vieţii. Să vibreze cu putere în noi acele cuvinte pe care El le-a rostit pe cruce: „Mi-e sete” (In 19,28). Domnul ne cere încă să fie adăpat, îi este sete de iubire. Ne cere să-i dăm de băut în mulţii însetaţi de astăzi, pentru a ne spune după aceea: „Am fost însetat şi mi-aţi dat să beau” (Mt 25,35). A da de băut, în satul global, nu comportă numai gesturi personale de caritate, ci alegeri concrete şi angajare constantă pentru a garanta tuturor bunul prima al apei.

Aş vrea să ating şi problema mărilor şi oceanelor. Este necesar să-i mulţumim Creatorului pentru darul impunător şi minunat al marilor ape şi a ceea ce conţin (cf. Gen 1,20-21; Ps 146,6) şi să-l lăudăm pentru că a îmbrăcat pământul cu oceane (cf. Ps 104,6). A orienta gândurile noastre spre imensele întinderi marine, în mişcare continuă, reprezintă, într-un anumit sens, şi o oportunitate pentru a ne gândi la Dumnezeu care în mod constant însoţeşte creaţia sa făcând-o să meargă înainte, menţinând-o în existenţă (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Cateheză, 7 mai 1986).

A păzi în fiecare zi acest bun inestimabil reprezintă astăzi o responsabilitate inevitabilă, adevărată provocare: este nevoie de cooperare activă între oamenii de bunăvoinţă pentru a colabora la lucrarea continuă a Creatorului. Din păcate, atâtea eforturi dispar datorită lipsei de reglementare şi de controale efective, în special în ceea ce priveşte protejarea zonelor marine dincolo de graniţele naţionale (cf. Laudato si’, 174). Nu putem permite ca mările şi oceanele să se umple de întinderi inerte de plastic plutitor. Şi pentru această urgenţă suntem chemaţi să ne angajăm, cu mentalitate activă, rugându-ne ca şi cum totul ar depinde de Providenţa divină şi acţionând ca şi cum totul ar depinde de noi.

Să ne rugăm pentru ca apele să nu fie semn de separare între popoare, ci de întâlnire pentru comunitatea umană. Să ne rugăm pentru ca să fie salvgardată viaţa pe valuri în căutarea unui viitor mai bun. Să-i cerem Domnului şi celui care desfăşoară înalta slujire a politicii ca problemele mai delicate din epoca noastră, ca acelea legate de migraţii, de schimbările climatice, de dreptul pentru toţi de a se bucura de bunurile primare, să fie înfruntate cu responsabilitate, cu clarviziune privind la ziua de mâine, cu generozitate şi în spirit de colaborare, mai ales între ţările care au disponibilităţi mai mari. Să ne rugăm pentru cei care se dedică apostolatului mării, pentru cel care ajută să se reflecteze asupra problemelor în care se află ecosistemele marine, pentru cel care contribuie la elaborarea şi la aplicarea de normative internaţionale referitoare la mări care să poată tutela persoanele, ţările, bunurile, resursele naturale – mă gândesc de exemplu la fauna şi la flora piscicolă, precum şi la barierele de corali (cf. ibid., 41) sau la suprafeţele marine – şi să garanteze o dezvoltare integrală în perspectiva binelui comun al întregii familii umane şi nu a intereselor particulare. Amintim şi pe cei care se străduiesc pentru păzirea zonelor maritime, pentru tutelarea oceanelor şi a biodiversităţii lor, pentru ca să-şi desfăşoare această misiune în mod responsabil şi onest.

În sfârşit, avem la inimă tinerele generaţii şi pentru ele ne rugăm, pentru ca să crească în cunoaşterea şi în respectarea casei comune şi cu dorinţa de a se îngriji de bunul esenţial al apei în folosul tuturor. Dorinţa mea este ca toate comunităţile creştine să contribuie tot mai mult şi tot mai concret pentru ca toţi să se poată bucura de această resursă indispensabilă, în păzirea respectuoasă a darurilor primite de la Creator, îndeosebi a cursurilor de apă, a mărilor şi a oceanelor.

Din Vatican, 1 septembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Reclame

Rugăciune pentru pământul nostru

Astăzi, 1 septembrie, este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației!creatia munte natura

Doamne Preaînalte,
care ești prezent în tot universul
și în cea mai mică dintre creaturile tale,
Tu care înconjori cu duioșia ta
tot ceea ce există,
revarsă în noi forța iubirii tale
pentru ca să ne îngrijim
de viață și de frumusețe.
Inundă-ne cu pace,
pentru ca să trăim ca frați și surori
fără a dăuna nimănui.
Părinte al săracilor,
ajută-ne să-i răscumpărăm pe cei abandonați
și pe cei uitați de pe acest pământ
care atât de mult valorează în ochii tăi.
Însănătoșește viața noastră,
pentru ca să protejăm lumea
și să n-o prăduim,
pentru ca să semănăm frumusețe
și nu poluare și distrugere.
Atinge inimile
celor care caută numai avantaje
pe cheltuiala săracilor și a pământului.
Învață-ne să descoperim valoarea fiecărui lucru,
să contemplăm cu uimire,
să recunoaștem că suntem profund uniți
cu toate creaturile
în drumul nostru spre lumina ta infinită.
Mulțumim pentru că ești cu noi în toate zilele.
Susține-ne, te rugăm, în lupta noastră
pentru dreptate, iubire și pace.

Din Scrisoarea enciclică Laudato si’
a Sfântului Părinte Papa Francisc
despre îngrijirea casei comune (24 mai 2015)

Scrisoarea poate fi citită integral AICI!

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: