Arhivă etichetă pentru ‘credinta’

E obligatoriu! Pentru toți!

Însuși Domnul este cel care deschide inimile oamenilor pentru ca aceștia să asculte cuvântul său (cf. Fap 16,14). Astfel am văzut că în viața noastră credința se naște ca dar din partea lui Dumnezeu, însă crește, se maturizează și aduce roade în măsura în care noi devenim colaboratori cu acest dar divin. Cu inima credem, însă pentru a ajunge la mântuire trebuie să dăm mărturie despre credința noastră, prin cuvinte și fapte, după cum spune și Apostolul: „Cu inima se crede pentru a obține justificarea, iar cu gura se dă mărturie pentru a obține mântuirea” (Rom 10,10).

Sfinții sunt cei care nu au zădărnicit harul credinței și nici suferințele lui Cristos (cf. 1Cor 1,17). Domnul a pus adevărul în inima lor iar ei au devenit colaboratori ai adevărului (cf. 3In 8). Astfel, de exemplu, astăzi putem privi spre viața sfintei Rita. Vedem că ea rămâne pentru noi, chiar și după cinci secole, un model de răbdare în fața încercărilor vieții. Ea a suportat cu răbdare cruzimea soțului ei, oferind toate jertfele sale pentru convertirea lui. Și a reușit să-l conducă spre Dumnezeu. Chiar și în fața morții soțului și a copiilor ei, sfânta Rita a rămas neclintită în credință. În cele din urmă a intrat în mănăstire, devenind călugăriță în Ordinul Sfântului Augustin, slujind Domnului, plină de umilință, până în anul 1457, când a murit.

Alături de exemplele sfinților, există un îndemn, ba chiar o „lege” care a străbătut istoria și a ajuns până la noi: „Fiți sfinți!”. La început legea era cuprinsă în aceste cuvinte: „Să fiți oameni sfinți pentru mine” (Ex 22,30) sau „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44; cf. Lev 19,2). Apoi, prin profeți, Domnul a amintit omului această lege și i-a cerut să o respecte, asigurându-l de fidelitatea și iubirea sa: „Ascultați glasul meu și faceți tot ceea ce v-am poruncit și veți fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!” (Ier 11,4). Iar la împlinirea timpului, de pe colinele Țării Sfinte au răsunat cuvintele lui Isus: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Această lege desăvârșită de Mântuitorul – Domnul care a spus despre sine: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții. Nu am venit să desființez, ci să împlinesc” (Mt 5,17) – și-a găsit ecoul în viața apostolilor și în cuvintele sfântului Petru, apostolul care astăzi ne vorbește nouă: „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați duși de poftele de mai înainte, când erați în ignoranță, ci, așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt” (1Pt 1,13-15).


„Toți credincioșii,
fiecare conform propriei condiții,
trebuie să-și adune forțele
pentru a duce o viață sfântă
și pentru a promova creșterea Bisericii
și sfințenia ei continuă”
(Codul de Drept Canonic, can. 210).

Ești creștin?

„Fiți tari și curajoși! 
Nu vă temeți și nu tremurați înaintea oamenilor, 
căci Domnul Dumnezeul tău merge cu tine: 
nu te va părăsi și nu te va abandona” (cf. Dt 31,6).

Cei care fac pregătire pentru primirea sacramentelor – prima Sfântă Împărtășanie, Mirul, Căsătoria – sunt întrebați: „Eşti creştin?”. Iar ei răspund hotărâți: „Da, sunt creştin prin harul lui Dumnezeu”. Apoi răsună o altă întrebare: „Cine este creştin adevărat?”. Iar răspunsul pe care îl oferă Catehismul Bisericii Catolice devine și răspunsul candidaților la sfintele sacramente: „Creştin adevărat este acela care, fiind botezat, crede şi mărturiseşte învăţătura creştină”. Crede și mărturisește. Atât? Pare puțin, dar oare eu sunt creștin adevărat? Tu ești? Tu crezi învățătura creștină? O și mărturisești? Și dacă o mărturisești, lumea te iubește sau te urăște?

Să recitim cu atenție evanghelia zilei și să încercăm să definim creștinul: cine este un creștin bun? Cine este un adevărat discipol al lui Cristos?

Creștinul adevărat este urât de lume, așa cum l-au urât și pe Cristos. Aceasta pentru că trebuia să se împlinească despre el cuvântul scris în Vechiul Testament, în Lege: „M-au urât fără motiv” (cf. In 15,25). Dacă lumea te privește cu ură, dacă lumea se îndepărtează de tine, nu căuta motiv: ajunge să fii un creștin bun, adevărat, unul dintre cei care cred și mărturisesc toată învățătura creștină. Și în același timp, să nu uităm că Isus a spus: „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine”. Vai nouă, dacă toți oamenii ne vorbesc de bine: înseamnă că suntem creștini falși, înseamnă că nu pășim pe urmele Domnului (cf. Lc 6,25).

„Creștinul adevărat” este persecutat pentru că adevărul proclamat este incomod pentru cei care iubesc minciuna, falsitatea. Evanghelia, lumina lumii, este incomodă pentru cei care iubesc întunericul. Și să nu ne gândim că persecuțiile sunt toate sângeroase. Crucea pe care creștinul de astăzi este răstignit nu are întotdeauna forma crucii lui Cristos, însă rămâne mereu o cruce, o suferință, o persecuție, un martiriu pentru adevărul Evangheliei. Tu te simți persecutat? Cum? Ți se pare greu să fii creștin? De ce? Cum răspunzi în ceasul persecuției?


Noi știm că la ură trebuie să răspundem cu iubire, iar în timpul persecuțiilor trebuie să ne găsim forța de a rămâne neclintiți în credința noastră, observând cuvântul Domnului, păstrând cuvântul său. Iar fragmentul evanghelic propus pentru această zi are tocmai menirea de a ne încuraja pe această cale a rezistenței în fidelitate. Cristos nu vrea să ne descurajeze, dimpotrivă cuvântul său este o exortație, un îndemn la o mărturie plină de curaj. El cunoaște încercările care vor veni asupra noastră, dar cunoaște și faptul că împreună cu el vom ieși victorioși: „V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea” (In 16,33).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,18-21
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. 20 Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său!» Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru. 21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Ne zbatem zadarnic singuri

Ne zbatem zadarnic singuri,
căci Domnul ne-a spus clar:
„Fără mine nu puteți face nimic” (In 15,5).
Nimic fără Dumnezeu!

Există în noi o plăcere de a complica lucrurile simple și de a ne face cât mai puțin înțeleși. Uneori, realitățile pe care am putea să le descriem prin cuvinte puține și simple, noi le prezentăm printr-o înșiruire nedeslușită de idei și cuvinte. Atinși de „viciul vorbăriei”, am ajuns ca și atunci când ne rugăm să folosim vorbe multe, deși Isus ne-a spus: „Când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultați pentru vorbăria lor” (Mt 6,7).

Nu tot așa este cu Dumnezeu, după cum putem vedea și în fragmentul evanghelic. Isus folosește cuvinte simple, imagini atât de prezente în viața noastră: vița-de-vie. Cât de frumoasă este imaginea unei vii îngrijite și cât sunt de îmbelșugate roadele pe care le aduce la timpul potrivit, spre bucuria viticultorului: struguri, must, vin.

Prezentându-ne această imagine, Isus ne amintește cu gingășie lucrarea pe care Tatăl – viticultorul – o realizează în lume, pentru ca noi să aducem roade. Totodată, Domnul ne prezintă și legăturile care există între Tatăl și Fiul, apoi între Fiul și noi, mlădițile, evidențiind condiția esențială pentru cei care vor să aducă roade: să rămână în Cristos. Noi dacă vrem să fim o vie roditoare trebuie să trăim cu Cristos, în Cristos și pentru Cristos: „Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine” (In 15,4).

Pe cât de frumoasă și îmbucurătoare este imaginea viței care aduce rod bogat, pe atât de tristă este imaginea unei vii care refuză să aducă rod și devine sălbatică. Ți-e frică să te apropii de o vie abandonată, neîngrijită!

Știm că imaginea viței și a viei era folosită în Vechiul Testament tocmai pentru a arăta alianța pe care Dumnezeu, viticultorul, a încheiat-o cu poporul ales, via nobilă (cf. Os 10,1; Is 5,1-7; Ez 15,1-6). Însă, prin neascultare, vița de soi a devenit sălbatică. Spune Domnul prin profetul Ieremia: „Eu te-am plantat ca o viță de soi, sămânță genuină. Cum de te-ai schimbat față de mine devenind viță sălbatică?” (Ier 2,21).

Să privim acum în viața noastră, la alinața pe care Dumnezeu a încheiat-o cu noi prin Botez. Noi ce fel de vie suntem: roditoare sau sălbatică? Cum este legătura noastră cu Cristos? Dar cu Dumnezeu Tatăl? Ne lăsăm noi „curățați”, purificați de rău, ca să aducem rod? Nu cumva ne împotrivim planurilor pe care Dumnezeu le are cu noi, crezând că ne putem descurca și fără ajutorul lui?

Dacă în această zi ne descoperim fără rod și vinovați de neascultare, plini de umilință să ne rugăm cu întreaga Biserică: Dumnezeule, tu iubeşti nevinovăţia şi o redai celor ce au pierdut-o. Te rugăm, îndreaptă spre tine inimile noastre și curăță-ne de tot răul ca să aducem rod bogat în Cristos.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei”.

Cuvântul Domnului