Arhivă etichetă pentru ‘credinţă’

Ce este duminica pentru tine?

Duminica este ziua în care, mai mult decât în oricare alta, creștinul este chemat să-și amintească de credința și mântuirea la care a fost chemat de Dumnezeu prin botez, sacramentul care a făcut din el un om nou în Cristos. Duminica trebuie să fie o altfel de zi, o zi care să ne smulgă din uniformizarea zilelor impusă de societate și să ne redea familiei, sufletului, lui Dumnezeu. Duminica este prin excelență o zi a credinței. Aflați în fața lui Cristos Domnul, în adunarea duminicală, suntem chemați ca apostolul Toma: „Adu-ți degetul aici și vezi mîinile mele și adu-ți mîna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (In 20,27). Duminica este ziua credinței. Această realitate se vede din faptul că liturgia euharistică duminicală prevede mărturisirea de credință. „Crezul”, recitat sau cântat, subliniază caracterul baptismal și pascal al duminicii, fiind proclamat în ziua în care, cu titlu special, cel botezat își reînnoiește adeziunea față de Cristos și de Evanghelia lui, cu conștiința reînnoită a făgăduințelor de la botez. Primind Cuvântul și Trupul Domnului, îl contemplă pe Isus înviat, prezent în „sacramente” și îl mărturisește cu apostolul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28; cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, 25, 29).

În această duminică răsună pentru noi vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” (Lc 9,35). Luminați de prezența Tatălui veșnic, împreună cu apostolul Petru noi credem și mărturisim că Isus este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16). Credem nu pentru că am fost împreună cu apostolii pe muntele Tabor, nu pentru că am văzut „faţa lui strălucind ca soarele şi hainele lui devenind albe ca lumina”, ci pentru că ne-a descoperit aceasta însuși Dumnezeu Tatăl, care este în ceruri (cf. Mt 16,17). Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut, fericiți suntem noi!

Noi credem că Isus Cristos este Fiul unic al Tatălui, Domnul și Dumnezeul nostru. El însuși, în faţa Sinedriului, la întrebarea acuzatorilor săi: „Deci tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”, a răspuns și ne spune și nouă astăzi: „Bine spuneţi, eu sunt! Eu sunt Fiul lui Dumnezeu” (cf. Lc 22,70). Deja cu mult înainte Cristos se desemnase pe sine ca „Fiul” care îl cunoaşte pe Tatăl, care este deosebit de „slujitorii” pe care Dumnezeu i-a trimis înainte poporului său, superior chiar şi îngerilor (cf. CBC 443).

În această zi de duminică „orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,11), căci prin arătarea sa „Mântuitorului nostru Isus Cristos, a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie”.


Tresaltă de bucurie 
și proclamă în această zi 
cu entuziasmul credinței: 
„Isus Cristos este Domnul”. 
Însuși Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos 
pe acest Isus pe care noi îl răstignim 
prin păcatele noastre (cf. Fap 2,36).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,28b-36
În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. 29 Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, 31 care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. 33 Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!”, neştiind, de fapt, ce zice. 34 Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. 35 Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” 36 Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI MAI MICI

€10.00

La mulți ani, mereu de mână cu Dumnezeu!

De mână cu Dumnezeu

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

doua maini de mana cu Dumnezeu

Cel mai sterp mod de a întâmpina o nouă etapă a vieții este indiferența! Sloganul „Ce-o fi o fi!” distruge un element esențial al vieții: relația. Trăim pentru că există relații. Viața și dezvoltările noastre sunt rodul relațiilor cu părinții, frații, vecinii, colegii, natura, Dumnezeu. Însuși Dumnezeu este relație de iubire (CBC 221, 239).

Indiferența este dușmanul tăcut al relațiilor, este cancerul comuniunii. Împotriva acestei tumori se luptă prin sublima „ținere de mână” cu omul și cu Dumnezeu. La polul opus indiferenței se află comuniunea, iubirea preocupată să construiască relații făcând bine tuturor (Fap 10,38). Este acea iubire care, plină de blândețe, îți șoptește: implică-te. Dacă indiferența este moașa răului, dacă nepăsarea este furtuna care distruge viitorul, implicarea este roua așezată peste un teren fertil nerăbdător să rodească. Ceea ce indiferența mănează și distruge prematur, implicarea tămăduiește.

Cercetarea cugetului – mai ales la începutul anului – este un pas esențial spre abandonarea indiferenței. Identificarea păcatului este necesară pentru a stimula în noi dorința de a îmbrățișa virtutea care i se opune. Trebuie să găsim și să practicăm virtutea care nu poate ocupa același timp și spațiu – adică ființa noastră! – cu păcatul: ori indiferenți, ori implicați. Apoi, fiind doar oameni, să nu ne luăm la trântă cu indiferența, cu Diavolul, ci să ne ținem de mână cu Dumnezeu, adică cu iubirea implicată, cu iubirea comuniune. Esențialul e să faci binele, nu doar să combați răul.

Implicarea poartă chipul și numele iubirii. Iubind nu suntem niciodată singuri. Și Dumnezeu se implică pentru o lume mai bună. De aceea, planurile noastre pentru noul an să țină cont de libertatea lui Dumnezeu de a decide totul. Dumnezeu este cu o veșnicie, nu doar cu un pas, înaintea planurile noastre. Da, el este mai presus cu o veșnicie de iubire. Privindu-ne mereu cu ochii inimii unui părinte iubitor, el știe și vrea tot ce e mai bun pentru noi: el ne iubește mereu primul. Și ne iubește pentru totdeauna, irevocabil (1In 4; Rom 11,29; 2Tim 2,13).

În noul an să intensificăm implicarea noastră și să ne ținem de mână cu Dumnezeu. Stând cu Domnul vom avea o inimă în care înfloresc virtuțile. La mulți și sfinți ani, mereu de mână cu Dumnezeu!


 

Mulțumesc!

„Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut” (Mt 25,40).

Vă mulțumesc din inimă pentru binele pe care l-ați făcut copiilor în anul ce tocmai se încheie. Împreună am reușit să facem ca mai mulți copii din Bacău și Iași (mai ales din satele care înconjoară aceste două orașe) să meargă la școală și în acest an cu mai multă încredere și cu haine și rechizite mai bune. De asemenea, unii copii, prin sprijinul dvs. și-au făcut temele în căsuțele lor sărăcăcioase fără a mai fi nevoiți să îndure frigul! Dvs. le-ați încălzit nu doar trupul, ci mai ales inima și viața. Să fiți binecuvântați și răsplătiți așa cum Dumnezeu știe mai bine că aveți nevoie!

Ce mare har ați primit: prin generozitatea dvs. ați făcut un copil să zâmbească! Oare este ceva mai frumos decât zâmbetul unui copil? Pe cât de împovărătoare sunt lacrimile copiilor, pe atât de mare este alinarea pe care ne-o aduce în inimă zâmbetul unui copil!

Anul trecut, în Dublin, la Ziua Mondială a Familiilor, am auzit de la Sfântul Părinte acest exemplu pe care vi-l împărtășesc pentru a deveni forța și motivația noastră în noul an:

Am cunoscut o doamnă care avea trei copii, de șapte, cinci și trei ani mai mult sau mai puțin; erau soți buni, aveau multă credință și îi învățau pe copii să-i ajute pe săraci, pentru că ei îi ajutau mult. Și odată, erau la prânz, mama cu cei trei copii – tata era la muncă. Bate cineva la ușă și cel mai mare merge să deschidă, apoi se întoarce și spune: „Mamă, este un sărac care cere de mâncare”. Mâncau friptură și mama îi întreabă pe copii: „Ce facem”. Toți trei: „Da, mamă, dă-i ceva”. Erau și câteva bucăți de friptură rămase, dar mama ia un cuțit și începe să taie jumătate din fiecare bucată a copiilor. Și copiii: „Nu, mamă, dă-i-le pe acelea, nu dintr-ale noastre!” – „Ah, nu: săracilor le dai din ceea ce este al tău, nu din ceea ce rămâne!”.

Astfel acea femeie de credință i-a învățat pe copiii săi să dea din ceea ce au săracilor. Dar toate aceste lucruri se pot face în acea casă unde se vorbește limbajul iubirii și al credinței!

Vă mulțumesc din nou pentru că prin generozitatea dvs. susțineți proiectele Paxlaur (inclusiv acest blog) și sunteți aproape de cei săraci! Pruncul Isus să binecuvânteze darul dvs. și să ne întărească pentru a face mereu bine celor din jurul nostru, mai ales celor mici și suferinzi!

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului

La mulți ani celor care poartă numele sfintei Lucia!

„Cea care îl caută astfel pe Cristos,
cea care îl imploră astfel pe Cristos,
nu va fi părăsită de el,
ci, dimpotrivă,
va fi deseori vizitată,
căci el este cu noi până la sfârșitul lumii”.

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Tu, care vii din popor, din oameni simpli, dar care faci parte din grupul fecioarelor, care îți luminezi frumu­sețea trupului cu strălucirea sufletului (în acest mod, de fapt, te asemeni mai mult Bisericii), tu, spuneam, așezată în camera ta și în timpul nopții, meditează neîncetat la Cristos și așteaptă venirea lui în orice moment.
Acest lucru l-a dorit Cristos de la tine, pentru aceasta te-a ales. El intră, dacă ușa este deschisă, și nu poate să nu vină, deoarece a promis că va intra. Îmbrățișează-l, așadar, pe cel pe care l-ai căutat; apropie-te de el și vei fi luminată; reține-l, roagă-l să nu plece îndată, imploră-l să nu se îndepărteze. Căci Cuvântul lui Dumnezeu aleargă în grabă, nu se lasă prins de aroganță, nu este ținut de nepăsare. La cuvântul său, sufletul tău să-i iasă în întâmpinare și să rămână pe urma cuvântului său ceresc, căci el trece în grabă.
Și fecioara ce spune? L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am chemat, dar nu mi-a răspuns (Ct 5,6). Dacă el a plecat atât de repede, să nu crezi că nu i-a plăcut de tine, care l-ai chemat, l-ai rugat, i-ai deschis: deseori, el permite să fim puși la încercare. Ce le spune în Evan­ghelie mulțimilor care îl rugau să nu plece? Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți pentru că de aceea am fost trimis (Lc 4,43). Dar chiar dacă ți se pare că s-a îndepărtat de tine, mergi, caută-l în continuare.
Și cine altcineva poate să te învețe cum să-l ții pe Cristos, dacă nu sfânta Biserică. Însă ea te-a învățat deja, dacă înțelegi ceea ce citești: Abia trecusem de gărzi și l-am găsit pe iubitul inimii mele; l-am ținut și nu-l voi mai lăsa (Ct 3,4).
În ce mod poate fi ținut Cristos? El nu poate fi ținut cu lanțurile nedreptății, cu legătura funiilor, ci cu lan­țurile iubirii, cu legăturile minții, cu afecțiunea sufletului.
Dacă vrei să-l ții și tu pe Cristos, caută-l, așadar, fără să-ți fie teamă de suferință; căci, de cele mai multe ori, e mai ușor să-l găsești în chinurile trupești, în mâinile persecutorilor.
Abia trecusem de gărzi, spune ea. Într-adevăr, îndată, după un interval scurt de timp, după ce ai scăpat din mâinile persecutorilor și după ce ai rezistat puteri­lor acestei lumi, Cristos va veni în întâmpinarea ta și nu va permite să mai fii pusă mult timp la încercare.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, care l-a găsit pe Cristos, poate să spună: L-am ținut și nu-l voi mai lăsa până când nu-l voi duce în casa mamei mele, în camera aceleia care m-a zămislit (Ct 3,4). Care este casa ma­mei tale și camera ei, dacă nu partea cea mai intimă și mai secretă a ființei tale?
Păzește această casă; curăț-o în interior și, când va fi curată, se va înălța ca o locuință spirituală, cimentată pe piatra unghiulară, pentru a fi o preoție sfântă, și Duhul Sfânt va locui în ea.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, cea care îl imploră astfel pe Cristos, nu va fi părăsită de el, ci, dimpotrivă, va fi deseori vizitată, căci el este cu noi până la sfârșitul lumii.

(Din cartea Despre feciorie de sfântul Ambroziu, episcop
Cap. 12, 68.74-75; 13, 77-78: PL 16 [ed. 1845], 281.283.285-286
Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului)

Mai multe detalii si imagini despre sfânta Lucica și despre locurile în care Dante o amintește în Divina Comedie AICI!

Sfântă Lucia, roagă-te pentru noi!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: