„Dumnezeu ştie să spună doar Te iubesc!… Dumnezeu nu are cuvinte ca să spună creaţiei sale: Te urăsc! Însă creaţia are cuvinte pentru a-i spune lui Dumnezeu Te urăsc. Într-un anume sens, creaţia e mai puternică decât Dumnezeu. Îl poate urî pe Dumnezeu, de care nu poate fi, la rându-i, urâtă”, citim în lucrarea Simone Weil şi Edith Stein, scrisă de Jean-Francois Thomas. Aceste cuvinte reflectă trăirea și durerea sufletelor care au văzut cât de departe poate ajunge ura omului față de Dumnezeu, față de om, față de întreaga creație.
Cine a avut posibilitatea să viziteze muzeul lagărului de concentrare de la Auschwitz, nu poate să nu simtă întrebările încolțind în inima sa: „Cât de departe poate merge răutatea, ura, violența umană? Care sunt limitele răului ce se naște din interiorul omului?” Ceea ce s-a întâmplat acolo și în toate lagărele și închisorile regimurilor totalitariste ne vorbește despre „ura” care poate să pună stăpânire pe inima omului și să-l poarte la cele mai atroce acțiuni.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că acele locuri macabre nu sunt doar memoria răului, ci și un adevărat memorial al binelui, al virtuții din atâtea suflete. Mii de oameni și-au mărturisit credința și iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele tocmai în acele locuri în care toți încercau să sufoce iubirea între oameni și credința în Dumnezeu. Acolo și-au mărturisit credința oameni desăvârșiți ca sfânta Tereza Benedicta a Crucii care a practicat ceea ce i-a învățat pe alții: „Nu-ți visa viața de creștin, ci trăiește-ți activ visul de credință”! În acele locuri și-au trăit și mărturisit credința, au strălucit și au vegheat „fecioare înțelepte” (cf. Mt 25,4). Acolo, în mijlocul urii dezlănțuite nu de Dumnezeu, ci de om împotriva omului, zeci de suflete au fost „logodite cu Domnul pentru totdeauna”. Tocmai acolo unde părea că s-a stins orice urmă de dreptate sau milostivire, Dumnezeu și-a arătat prezența și a îmbrățișat sufletele oamenilor încercați, spunându-le: „Te voi logodi cu mine pentru totdeauna. Te voi logodi cu mine în dreptate, în judecată, în milostivire şi îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate şi-l vei cunoaşte pe Domnul” (Os 2,21-22).
Sfânta Tereza Benedicta a Crucii l-a cunoscut pe Cristos și frumusețea evangheliei, splendoarea adevărului. În mijlocul unei generații pline de controverse, în care mulți, atunci ca și acum, arătau spre Dumnezeu și religie ca responsabili ai răului, noi trebuie să rămânem martori și colaboratori ai adevărului: Dumnezeu e iubire.
Să nu uităm niciodată ca noi, prin harul lui Cristos, suntem rodul martiriului celor din lagărele naziste și comuniste. Sacrificiul sfinților martiri nu a rămas fără rod. Să trăim astfel încât și viața noastră să aducă rod bogat.
Citire din evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,1-13
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare, care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată, mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» 7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» 9 Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!» 10 Iar în timp ce ele erau plecate ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. 11 Mai târziu, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». 13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”
Cuvântul Domnului
Prea târziu te-am iubit... 