Sfinții și arta

“The only really effective apologia for Christianity comes down to two arguments, namely, the saints the Church has produced and the art which has grown in her womb” (Pope Benedict XVI  in The Ratzinger Report).

Sfanta Clara si scene din viata ei
Sfanta Clara si scene din viata ei

God’s grace transforms the lives of ordinary men and women into extraordinary spiritual masterpieces. These we call the saints. Perhaps that is why master artists over the centuries have been drawn to tell stories of the lives of saints in painting, sculpture, mosaic, and stained glass. The beauty of a saintly life lends itself to works of beauty that tell of God’s grace at work in the human heart.

One such remarkable visual story comes to us from the hand of a gifted Umbrian artist of the 14th century, known only as the Master of Saint Clare. This iconic image, completed in tempera on wood, recounts the spiritual journey of Clare of Assisi, a young woman who renounced the world and consecrated herself to poverty, prayer, and contemplation of God, in imitation of her spiritual brother Saint Francis. As the Church celebrates her feast day each eleventh day of August, the day of her death, her spiritual journey invites us to recognize the action of God’s grace in our lives. For the light of her faith continues, to this day, to inspire many to renounce the riches of this world and embrace poverty for God alone.

Seeing with eyes of faith

Since the 14th century, detailed accounts of the life of Saint Clare have been based on a well-known legend by Brother Thomas of Celano, an Italian Franciscan friar who was commissioned to write biographies of Saint Francis. He is thought to have also authored a spiritual account of Saint Clare that became a source of inspiration for pilgrims and artists, such as the Umbrian Master of Saint Clare.

Gazing on the Umbrian Master’s full-length image of this saintly woman, medieval pilgrims to the Basilica of Saint Clare could follow her spiritual journey by “reading” the eight panels that encompass her elongated frame. For the many who were illiterate, what they could not read in books, they could see visually depicted in paint. For each panel reveals one dramatic moment in Clare’s spiritual pilgrimage, unfolding clockwise, starting from the bottom left corner and ending in the lower right corner. To travel along the grace-filled events was to become a pilgrim walking in the spiritual footsteps of Saint Clare.

Answering the call of Christ

In the lower left corner, we see the first step in Clare’s spiritual journey, when she is said to have received a palm branch from the hand of Bishop Guido. This life-changing moment took place on Palm Sunday in the year 1212. Taking the palm as an exterior sign of the interior call of Christ, Clare fled to the Church of Saint Mary of the Angels to consecrate herself to God. That little church, also known as the Portiuncula, was inhabited by Saint Francis and his community, and became the revered place where the Franciscan movement originated.

The second panel shows Clare being welcomed by a group of friars. Their bare feet evoke their embrace of poverty, in contrast to the well-dressed noblewomen who restrain Clare. Soon after, as shown in the third panel, we see Saint Francis receiving the young Clare. She kneels before an altar to profess evangelical vows of poverty, chastity, and obedience as Francis cuts her hair, a sign of her renunciation of the world and consecration to God.

The fourth panel, at the top of the left column of scenes, illustrates vividly the violence, malice, and rejection that Clare endured from her wealthy family soon after her consecration. On the left are her relatives, dressed in fine clothes and struggling to persuade Clare to renounce her consecration with threats, flattery, and empty promises. Clare remains firm in her radical promise to Christ as she clings to the altar cloths.

Beginning at the upper right-hand corner, the narrative continues with a series of miracles wrought through the intercession of the saintly nun. The upper right-hand scene tells the story of Agnes, Clare’s sibling who left home soon after Clare’s consecration to follow her sister’s example. Once again, enraged relatives attempt to dissuade the young Agnes from making her vows to Christ. This time, however, the family resorts to physical force as they move Agnes out of the convent. Clare prostrated herself in tearful prayer, begging God to overcome the strength of humans by divine power. We see the miracle that occurred soon after, as Agnes’ body became heavy to the point that she fell to the ground, immovable to her frustrated relatives.

The next scene depicts another miracle attributed to Clare, during a famine that ravaged the city in 1238. The artist paints Clare blessing a few loaves so that bread is multiplied to feed her sisters. In the next scene, Clare lays on her deathbed on the day of her passing, August 11, 1253. And in the final scene on the lower right-hand corner, Pope Innocent IV celebrates her funeral liturgy in the company of her beloved Franciscan community.

The central, full-length figure of Saint Clare dominates the painting. Her haloed face radiates the light of peace that emanates from lives consecrated to God. Clothed in her Franciscan habit, Clare points with her right hand to a processional cross she holds in her left hand. The cross of Christ was the divine light radiating from Saint Clare into the community she founded and into the world.

The witness of the saints and sacred art

“The only really effective apologia for Christianity comes down to two arguments, namely, the saints the Church has produced and the art which has grown in her womb,” noted Pope Benedict XVI in The Ratzinger Report. As we look for ways to re-propose the Gospel anew to people of today, the saints depicted in artistic masterpieces, such as this vivid depiction of the life of Saint Clare, radiate the light of God’s grace into the world’s darkness.

Jem Sullivan

Educator, author, and Secretary for Catholic Education in the Archdiocese of Washington.

Saint Clare with Scenes from Her Life, Maestro di Santa Chiara, 14th century, Convent of Saint Clare, Assisi, Italy.

Preluat de pe:

http://us.magnificat.net/art

https://www.assisiofm.it/chiara-pianticella-di-francesco-73537-1.html

Reclame

Asia Bibi şi victimele lui Boko Haram sunt „martiri”

Biserica in suferinta„Mă gândesc foarte des la mama ta şi mă rog pentru ea”. Papa Francisc revelează asta lui Eisham Ashiq, fiica lui Asia Bibi, care salutându-l pe pontif în timpul audienţei din Vatican îl îmbrăţişează. Papa o primeşte împreună cu tatăl şi cu o tânără nigeriană victimă a lui Boko Haram, Rebecca Bitrus. Pentru Jorge Mario Bergoglio, femeia din Pakistan şi victimele organizaţiei teroriste jihadiste sunt „martiri”.

Eisham, fiica femeii pakistaneze aflată din 2009 în închisoare şi condamnată la moarte pentru blasfemie, îi spune lui Francisc: „Când înainte de a pleca am întâlnit-o pe mama mea, mi-a cerut să vă dau o sărutare”.

Soţul lui Asia Bibi, Ashiq Masih, îi spune episcopului de Roma: „Sfinte Părinte, vă cer să ne rugăm, uniţi în Cristos, pentru soţia mea şi pentru toţi creştinii persecutaţi”.

Rudele lui Asia Bibi şi ale lui Rebecca sunt găzduiţi în aceste zile de Ajutorul dat Bisericii care Suferă: sunt aici ca martori în evenimentul care în această seară va avea luminat în roşu Colosseum-ul în amintirea martirilor creştini.

La întâlnirea din această dimineaţă, 24 februarie 2018, papa doreşte în mod expres să se roage pentru Asia Bibi şi pentru femeile care şi astăzi sunt prizoniere ale Boko Haram. Mărturia lui Rebecca şi cea a lui Asia Bibi „reprezintă un model pentru o societate căreia astăzi îi este tot mai mult frică de durere. Sunt două martire”, declară după ce a ascultat relatarea dramatică a violenţelor îndurate de femeia nigeriană care a adus pe lume copilul unuia din temnicerii săi şi pe cea a rudelor lui Asia Bibi.

După aceea papa se adresează fundaţiei de drept pontifical, Ajutorul dat Bisericii care Suferă, fiind prezenţi preşedintele şi directorul ei, respectiv Alfredo Mantovano şi Alessandro Monteduro: „Mulţumesc pentru munca voastră, faceţi bine!”.

Monteduro va relata la Vatican News: „A fost o întâlnire extraordinară. A durat 40 de minute, a avut în centru credinţa. Nu numai spiritualitatea Sfântului Părinte, dar şi aceea a acestor fete tinere şi suferinde şi ale soţului lui Asia Bibi”. A început „de la sărutul pe care Eisham l-a dat Sfântului Părinte şi pe care Sfântul Părinte nu numai că l-a primit, ci l-a răsplătit cu un afect şi cu o mărturie de apropiere, de credinţă, de solidaritate care în acea îmbrăţişare spunea totul. Întâlnirea ar fi putut să se încheie chiar şi numai cu un salut introductiv datorită intensităţii legăturii care s-a instaurat imediat între Sfântul Părinte şi martori”.

A fost o rugăciune colectivă: „A fost un moment minunat. A voit ca să facem asta toţi împreună în limbile noastre. De exemplu, Eisham, fiica lui Asia Bibi, s-a rugat în urdu; Rebecca, tânăra victimă a lui Boko Haram în Nigeria, a făcut-o în dialectul său, hausa, iar noi desigur în limba noastră”. Şi „Sfântul Părinte le-a definit pe Asia şi pe Rebecca «femei martire», nişte minunate femei martire, exemplu pentru o civilizaţie căreia îi este frică de durere”.

(Papa Francisc: Asia Bibi şi victimele lui Boko Haram sunt „martiri”

De Domenico Agasso jr

După Vatican Insider, 24 februarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro

Citește și: A dărâma zidurile de moarte şi indiferenţă, a construi viaţă şi pace :

Indiferenţa este şi drama acestui secol al XXI-lea al nostru. Indiferenţa în faţa fratelui care suferă, care nu are cu ce să trăiască, nu poate avea acces la îngrijiri şi la formarea de bază; în faţa fratelui a cărui demnitate este călcată în picioare de unele puteri oarbe, de fratele care nu poate trăi propria credinţă şi propria apartenenţă, decât cu preţul vieţii sale”.

Toate acestea din cauza „concepţiilor individualiste despre om, unde nu mai găseşte niciun spaţiu întrebarea: «Pentru care scop?». De fapt, atunci când omul cultivă exclusiv propriul interes, ajungând să excludă orice alt scop, tinde în mod fatal să-şi dăuneze sieşi”.

Un gând pentru fiecare zi…

e-frumos_iarna_copil1. Ești încrezut? Ai osteoporoză la suflet. Asta e vanitatea: să trăiești ca să te prefaci, să trăiești ca să lași impresii, și să trăiești ca să hrănești aparențele. Iar asta frământă sufletul.
2. Creștinii să fie miei, nu lupi. Miei, nu proști.
3. Acumularea este o trăsătură a omului. Să creezi lucruri și să domini lumea e o misiune. Aceasta este lupta pentru fiecare zi: să te îngrijești bine de bogățiile pământești, ca ele să devină bogății cerești.
4. Iubirea constă mai mult în fapte decât în vorbe. […] Sentimentul adevărat este concret, nu acela din telenovele.
5. Un suflet captiv nu este luminos. Un suflet luminos, care nu este înlănțuit, un suflet care merge înainte și îmbătrânește frumos, îmbătrânește ca vinul de calitate. Îmbătrânind devine și mai bun. În schimb, sufletul întunecat e ca vinul prost: trece vremea și se face ca oțetul.
6. Bârfele ating mereu această dimensiune a criminalității. Nu există bârfe nevinovate. […] Așa e bârfa, la început e dulce, iar apoi te distruge, îți distruge sufletul. Bârfele sunt devastatoare.
7. Să nu ne plângem de toate. Să cântăm și să mergem înainte.
8. Corupția e ca și cum le-ai da copiilor tăi să mănânce pâine murdară. Lumea care și-a pierdut demnitatea, afundându-se în corupție, va lua cu sine pe lumea cealaltă nu banii pe care i-a câștigat, ci lipsa de demnitate.
9. Să nu devenim proprietarii naturii, ci să o ajutăm să crească.
10. Bogățiile pot sluji pentru a face lucruri bune, dar dacă le strângi ca pe o comoară, ele îți fură sufletul
11. Dumnezeu iartă întotdeauna. Nu obosește iertând. Să nu încetăm să cerem iertare.
12. Cu toții avem ezitări, cu toții avem limitări: nu vă înspăimântați! Cu toții le avem!
13. Ne temem de bucurie. Ne temem de apropierea lui Isus, fiindcă asta ne umple de bucurie. Și așa se explică nenumărații creștini cu aspecte de înmormântare, nu?
14. Să citim și să recitim Divina comedie. Suntem în ”pădurea întunecată” a vieții? Să-l căutăm pe Dante.
15.

Aceste gânduri au fost preluate din cartea Sfaturi prietenești de la Papa Francisc și publicate pe www.thedreamer.ro.  Continuarea o poți citi AICI, accesând  https://thedreamer.ro/indemnurile-papei-francisc/

Sfântul Părinte ne spune tuturor: „Nu vă mulțumiți să trăiți în genunchi, în mediocritate, aveți curajul să visați!

Domnul să ne binecuvânteze cu acest curaj: să visăm și să muncim pentru împlinirea misiunii noastre. Zile de har. Sus inima!

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: