Arhivă etichetă pentru ‘critica’

Prejudecățile ne-au (de)format…

prejudecataEra pe  finalul unei zile, când un sătean se așeză  pe banca de lângă poarta curții sale și privea cum soarele apune alene și frumos.

– Pe drum trecu un om care se întorcea de la câmp.  După ce îi dădu binețe , acesta gândea în sinea lui despre cel așezat pe bancă: „Ce om leneş , în loc să fie la muncă, el stă cât e ziulica de  mare fără să facă nimica  …”

-La scurtă vreme trecu un altul. După ce îl salută , acesta  gândea în sinea lui  despre cel așezat pe bancă: „Ce om desfrânat , stă în fața casei ca să se uite după femei  …”

– După o vreme trecu un al treilea, care după ce îl saluta pe omul nostru, se gândea în sinea lui  despre cel așezat pe bancă: „Mare muncitor , cu siguranță că după ce toată ziua a muncit  se odihnește  …”

Întrebarea firească care se pune  : oare care dintre cei trei au avut dreptate în privința omului de pe bancă? Greu de spus , la prima vedere imposibil , dar cu siguranță ne putem pronunța despre cei trei trecători  ce fel de oameni erau. Așa că :

– primul era probabil un om leneș

– al doilea mai mult ca sigur un desfrânat, un ușuratic

-al treilea  mai mult ca sigur a fost un om harnic.

Noi oamenii  suntem oglinda propriilor prejudecăți , a gândurilor  pe care le avem față de semenii noștri.  Atenție însă, „prejudecăţile deformează întotdeauna gândurile, sentimentele şi opiniile oamenilor. ” O spunea Mark Twain. 

Nu ți s-a întâmplat , în mare pripă ,să pui etichete care ulterior s-au dovedit că te-ai înșelat? Eu am pățit-o, nu o dată. 

De la Voltaire citire „prejudecata este părere fără judecată.”, adică îți dai cu părerea înainte de a judeca(pre…judecată), te temi de toate,înainte de a încerca .Prejudecățile ne țin în loc, ne limitează libertatea de mișcare și nu ne permit să privim dincolo de aparențe. Toate astea cănd ,de fapt, „aparențele înșală”, asta spune o veche și adevărată…

via Suntem oglinda gândurilor noastre — Prieten de vreme rea

Ai fost lovit, te-ai ridicat și ai reușit să nu urăști pe nimeni, adică să nu fii mic…

marin preda ura libertate maretie judecata critica

Clipă de clipă judecăm și etichetăm oamenii din jurul nostru.
Puțini sunt cei care ne scapă!
Oare nu este acesta un sacrilegiu?
Oare cunoaștem noi ce e cu adevărat în inima și în viața celui de lângă noi?
Atunci de ce ne pretindem „dumnezei”,
ca și cum am ști totul și am avea dreptul să judecăm și să condamnăm pe oricine?!
Numai Dumnezeu știe ce poartă fiecare om în inima sa.
Numai el ne știe toate bucuriile și suferințele,
luminile și umbrele,
zâmbetele și lacrimile,
neliniștile și speranțele.
Numai el!
Să nu ne mai pretindem dumnezei!
Să ne eliberăm de ură, de invidie…
Să ne eliberăm de pretenția de a fi dumnezei
Să fim liberi. Să fim fericiți.
Și dacă totuși năzuim să fim ca Dumnezeu,
atunci să fim iubitori de oameni, așa cum este el!
Restul e sacrilegiu!

(Să medităm:
Rom 14,10-13;
Mt 12,36-37;
Ef 4,32;
In 12,47;
1In 4,20-21;
Lc 6,41-42 etc.)

Înainte de a mă judeca, înțelege-mă

O fetiţă ţinea în mâinile sale două mere. Mama sa a venit la ea şi a întrebat-o blând pe mica ei fiică, afişând un zâmbet:

– Scumpa mea, poţi să îi dai mamei tale unul din cele două mere?

Fata s-a uitat la mama sa pentru câteva secunde, apoi brusc a luat o muşcătură dintr-un măr şi apoi repede o altă îmbucătură din celălalt. Mama a simţit că îi îngheaţă zâmbetul pe faţă. Se străduia din greu să nu îşi dezvăluie dezamăgirea.

Apoi fetiţa i-a înmânat mamei sale unul din merele muscate şi i-a spus:

– Mămico, uite. Mărul acesta este mai dulce.

Indiferent cine eşti, de cât de multă experienţă ai şi de câte cunoştinţe crezi că deţii, evită să judeci. Oferă-le celorlalţi privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate că nu este realitatea. Nu trage niciodată concluzii pentru alţii. Prin urmare, niciodată să nu ne concentrăm doar pe ceea ce se vede la suprafaţă şi să nu îi judecăm pe ceilalţi fără să îi înţelegem mai întâi. De exemplu:

Cei cărora le place să achite ei nota de plată… nu fac asta fiindcă sunt prea bogaţi, ci fiindcă pun prietenia deasupra banilor.

Cei care iau iniţiativa la muncă… nu fac asta fiindcă sunt proşti, ci fiindcă înţeleg concepul de responsabilitate.

Cei care îşi cer primii scuze după o ceartă… nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au greşit, ci fiindcă îi preţuiesc pe oamenii de lângă ei.

Cei care sunt dispuşi să te ajute fac asta nu fiindcă îţi datorează ceva, ci fiindcă te văd că pe un prieten adevărat.

Cei care îţi trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindcă nu au nimic mai bun de făcut, ci fiindcă tu eşti în inimile lor.

Într-o zi, ne vom separa unii de alţii şi vom duce dorul conversaţiilor noastre despre tot şi nimic, despre visurile pe care le-am avut. Vor trece zile, luni, ani, vom păstra legătura din ce în ce mai puţin.

Într-o zi, copiii noştri vor vedea fotografiile cu noi şi vor întreba: „Cine sunt aceşti oameni?”. Iar noi vom zâmbi cu lacrimi invizibile fiindcă inima este atinsă de un cuvânt puternic şi vom spune: „Cei alături de care am avut cele mai bune zile din viaţa mea.”

via Înainte de a mă judeca, înțelege-mă — Prieten de vreme rea

Am aflat pe internet o povestioară care , cu siguranță , te va emoționa până la lacrimi și pe care vei dori să o împărtășești cu cei dragi. Aceasta povestioară plină de înțeles circulă în lumea internetului, fiind inspirată de înțelepciunea uneia din învățăturile lui Stephen Covey : “Mai întâi încearcă să înțelegi, apoi sa fii înțeles.”…

via Înainte de a mă judeca, înțelege-mă — Prieten de vreme rea

%d blogeri au apreciat: