Arhivă etichetă pentru ‘cruce’

Pe unde umbli?

Dumnezeu este prea frumos ca să-l mai poți uita după ce l-ai întâlnit! Dacă-l vezi, chiar și de departe, în inima ta devine un foc aprins! El este lumină în întuneric, răcoarea în căldură, apă proaspătă în arșiță. Este totul! Totul! Sufletul nostru tânjește după prezența lui pentru că el este cea mai suavă alinare! Inima noastră nu este fascinată atât de atotputernicia lui, cât mai ales de frumusețea lui!

Dacă încă nu te-a sedus (Ier 20,7-9), înseamnă că încă nu te-ai lăsat întâlnit de el, înseamnă că deocamdată nu mergi pe drumul dreptății, al păcii și mai ales al iubirii necondiționate. Dacă nu te simți atras de un Dumnezeu atât de frumos, înseamnă că pașii tăi încă străbat cărări întunecoase, false, nedrepte, cu ochii în jos, ațintiți spre Pământ… Pe unde umbli? Ce căi străbați dacă Dumnezeu nu face parte din viața ta?

Nu există om drept, făcător de pace și plin de iubire necondiționată față de aproapele care să nu fi fost sedus de Dumnezeu, Păstorul cel frumos și bun. Omului bun Dumnezeu îi iese în cale ca soarele ce mângâie în fiecare dimineață câmpul verde acoperit de rouă!

Cel care iubește și practică adevărul, dreptatea, pacea și caritatea trăiește în brațele lui Dumnezeu. Din mâinile Domnului va primi și va gusta fericirea veșnică! El singur va cunoaște adevărata fericire: fericirea veșnică! O veșnicie fericită va fi răsplata lui!

Cine vrea să fie veșnic fericit să nu se conformeze lumii acesteia, ci să asculte și să trăiască îndemnul Apostolului: „Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!” (Rom 12,2).

Așa cum suntem capabili să renunțăm la atâtea și atâtea pentru a fi fericiți o zi, un an, o viață, să îndrăznim acum mai mult: să renunțăm la tot ce ne împiedică să fim fericiți o veșnicie! Să mergem pe drumul adevărului, al dreptății, al păcii și al iubirii față de aproapele și întâlnirea cu Dumnezeu ne va fascina. Îl vom cunoaște și vom fi seduși de Cel care și-a dat viața pentru noi!

Să renunțăm la noi înșine, la orgoliile noastre, la ambițiile noastre, să ne luăm crucea și să-l urmăm. E singura cale prin care ne putem salva viața. Și nu doar că o vom salva, o vom umple de fericire, o vom umple de Dumnezeu-iubire!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-24
În acel timp, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulţimile că sunt eu?” 19 Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi»”. 20 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!” 21 Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva, 22zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”. 23 Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva”.

Cuvântul Domnului

Trei

Dumnezeu poate fi ignorat, dar nu negat! 

Cât timp va mai rezista Creația, cât timp va mai fi o Cruce (expusă ca obiect de cult, cărată ca povară interioară, făcută ca rugăciune) și cât timp vom mai întâlni un om, Dumnezeu se va simți prezent. Și nu orice Dumnezeu, ci Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt. 

Creația este semnul Tatălui creator. Crucea este semnul Fiului răscumpărător. Aproapele este templul Duhului Sfânt, Domnul și de viață dătătorul. Așadar, trăim îmbibați de Dumnezeu, înconjurați de prezența sa. Trebuie doar să ne deschidem ochii și inima și să tratăm cu demnitate semnele prezenței lui Dumnezeu: creația, crucea, aproapele…

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

A început numărătoarea inversă: Dumnezeu ne cheamă iar, ca în 2008, să spunem „Prezent”. Odihnește-te în pace, Andrei!

Era 24 iunie 2008. Catedrala din Iași răsuna de strigătul „Prezent”. 21 de voci, 21 de inimi înflăcărate! Era sunetul entuziasmului și al disponibilității de a sluji. Eram 21 de diaconi, candidați la sfânta Preoție, care așteptam cu emoții, dar plini de fericire, să fim „sfințiți”. Ce puternic este și astăzi ecoul acelor „Vreau!”… „Vreau!”… „Vreau cu ajutorul lui Dumnezeu”…  Printre noi era și Andrei. Era „mezinul” grupului nostru. Acum a plecat primul dintre noi spre casa Tatălui. Plecarea lui confirmă cumva cuvântul Domnului și ne spune: cei din urmă care au văzut lumina zilei vor fi cei dintâi care vor vedea lumina Paradisului, care-l vor vedea pe Cristos, Lumina lumii. 

Când am aflat că a murit Andrei, într-o clipă mi-au trecut zeci de imagini din toate locurile minunate prin care am fost împreună și sfintele Sacramente celebrate și concelebrate. Momente pline de har și de frumos! Andrei a fost o binecuvântare pentru cei care l-au cunoscut.

Dar mi-am amintit și de suferința lui. Sau poate că nu atât de suferința lui, cât mai ales mi-am amintit de demnitatea și seninătatea cu care și-a purtat Crucea. Un adevărat exemplu de seninătate, de lumină! A trăit atât de bine ceea ce ne spunea atunci, în ziua hirotonirii, la predică, Preasfințitul Aurel Percă: „Doresc să fiți adevărate icoane, adevărate imagini ale lui Cristos în trăirea preoției voastre: oricine va veni în contact cu voi, oricine vă va vedea celebrând sfânta Liturghie, oricine vă va vedea rugându-vă, dezlegând la scaunul de Spovadă sau în orice altă împrejurare, să poată spune: aici este o oglindire a feței lui Cristos, o icoană a Domnului, este ceva din adevărul lui, din curajul său, din blândețea sa; este ca și cum ar fi însuși Cristos, și de fapt trebuie să fie așa, de vreme ce despre preot se spune că este „un alt Cristos”. Pentru Andrei „orice altă împrejurare” a fost suferința: acolo, suferind cu seninătate și demnitate, era imaginea lui Cristos.

În felul lui de a-și purta crucea a fost ca Isus Cristos: și-a purtat crucea cu demnitate. Ca Isus! L-am văzut în acești ultimi ani convins de vocația sa: preot și jertfă. A fost o icoană a Domnului, o oglindire a feței lui Cristos. A fost prezența lui Cristos în mijlocul comunității sale.

Andrei, amintește-ți de noi, colegii tăi, și mijlocește-ne harul de a ne purta cu demnitate crucea. Fă ca viața noastră și trăirea preoției noastre să fie după chipul lui Cristos: să fim icoana lui Cristos pentru frații noștri! 

Dumnezeu să te răsplătească, Andrei, cu fericirea veșnică pentru tot binele făcut, pentru toată suferința îndurată și pentru exemplul pe care ni l-ai dăruit! Meriți toată lumina cerului pentru că mereu te-am văzut luminos. Să ne revedem fericiți în lumina Paradisului alături de Cristos, marele preot! 

Odihna cea veșnică dă-i-o lui, Doamne, 
și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească lui. 
Să se odihnească în pace! 
Prin mila lui Dumnezeu. Amin.

%d blogeri au apreciat: