Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘cruce’

Isus mângâie femeile care plâng

Posted by Paxlaur pe 16/02/2018

Citire din Evanghelia după sfântul Luca

Pe drumul Calvarului Îl urma și o mare mulțime de popor și de femei care-și băteau pieptul și-l plângeau.
Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci mai degrabă plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri. Căci, iată, vor veni zile în care veți spune: «Fericite cele sterile, cele care niciodată n-au născut și pieptul care n-a alăptat!»
Atunci vor începe să spună munților:
Cădeți peste noi!
și colinelor:
Acoperiți-ne!
Căci dacă așa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?”

Cuvântul Domnului

(Lc 23,27-31; cf. Os 9,14; 10,8; 11,27)

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!” (Lc 7,13)

Cât de bine cunoști, Doamne Isuse, durerea care ne sfâșie trupul și sufletul! Cât de cunoscut îți este sunetul lacrimilor care țâșnesc din inimile zdrobite de suferință.

Chiar și atunci când mulțimile te calcă în picioare, dornice să te vadă, să te atingă, tu, Domnul și Dumnezeul nostru, îl vezi pe cel suferind: știi exact cine are nevoie de atingerea ta, de privirea ta, de mângâierea ta, de cuvintele tale vindecătoare (cf. Lc 8,42-48). Tu cunoști chipul celui suferind, îi auzi strigătul, pentru că tu însuți te-ai făcut pentru noi „om al durerii, cunoscător al suferinței”. Tu, Doamne, ai purtat „suferințele noastre și durerile noastre le-ai luat asupra ta”. Prin rănile tale, scump Mântuitor, noi am fost vindecați, alinați, mântuiți (cf. Is 53,3-5; Mt 8,17; Mc 9,12; Evr 2,10).

Înconjurat de oamnii care te duc spre locul răstignirii, îmbrâncit de soldați, hulit de arhierei și cărturari, disprețuit de trecători, în toată acea agitație și gălăgie, în acel amestec de ură și curiozitate, de răutate și indiferență, tu auzi lacrimile care se prelig pe obrazul femeilor din Ierusalim care plâng. Auzi rostogolirea fierbinte a lacrimilor de neputință, lacrimi de regret, lacrimi care imploră iertare: „Iartă-i, Doamne, căci nu știu ce fac! Nu știu pe cine răstignesc! Iartă-ne că nu te-am putut salva din mâinile lui Pilat, din mâinile Sinedriului, din mâinile bătrânilor și ale cărturarilor poporului nostru. Iartă-ne! Iartă-ne, Doamne, ai milă de noi și iartă-ne, Isuse din Nazaret, căci am greșit, am păcătuit împotriva ta și ce-i rău înaintea ta am săvârșit. Ai milă de noi, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea noastră, șterge lacrimile noastre” (cf. Ps 50,3-6).

Suntem și noi amestecați în mulțime. De fapt, astăzi noi suntem mulțimea care-l înconjoară pe Cristos. Străbatem drumul crucii. Unii sunt aici lângă el din curiozitate, alții din răutate. Chiar și astăzi unii îl hulesc, alții îl plâng…. Suntem atât de mulți adunați să-l vedem, și cu toate acestea, în acest zgomot infernal al oamenilor însetați de sânge, el aude fiecare lacrimă. Ce imagine puternică: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, cu crucea în spate, încoronat cu spini, plin de sânge izvorât din rănile biciuirii, acest om cu trupul apăsat de povara crucii și a suferinței, te privește pe tine femeie și mamă, soră și prietenă, te privește cu duioșie maternă și cu atotputernicie paternă și îți spune: „Nu plânge!” (cf. Lc 7,13). El te încurajează. El te invită să privești la „preafericita Fecioară Maria care a înaintat în peregrinarea credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii, unde, nu fără un plan divin, a stat neclintită, a suferit adânc împreună cu Fiul ei unul-născut şi s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimţind cu iubire la sacrificarea Victimei născute din ea. Da, pe tine, femeie care strigi acum – „Munților: Cădeți peste noi! și colinelor: Acoperiți-ne! (Lc 23,27-31; cf. Os 9,14; 10,8; 11,27) te cheamă să privești la cea care a fost dată ca mamă ucenicului de către Cristos Isus murind pe Cruce, prin cuvintele: „Femeie, iată-l pe fiul tău” (In 19, 26-27; LG 58; CBC 964).

Nu există tandrețe mai mare decât să fii mângâiat de cel care te-a creat! Este atâta gingășie în prezența Mariei și în această mângâiere a Mântuitorului. Cât de bine ar fi să învățăm de la tine, Doamne, cum să ne apropiem de oameni, cum să-i mângâiem! Câtă dragoste izvorăște din tine când te apropii de femeia mamă, de femeia soție, de femeia fiică, de femeia lovită, de femeia bolnavă, de femeia abuzată, de femeia împlinită, de femeia săracă, de femeia prietenă, de femeia păcătoasă, de femeia ce-ți udă cu lacrimile ei picioarele tale sfinte, picioare care poartă urmele cuielor (cf. Lc 7,38)! Mii de lacrimi cad și astăzi din ochii femeilor sfinte sau păcătoase, iubite sau abuzate, împlinite sau disperate, sănătoase sau bolnave. Strânge, Doamne, lacrimile lor în urciorul tău, în inima ta (cf. Ps 56,12).

Câtă gingășie în această trecere mângâietoare a mântuitorului prin viața femeilor care plâng. Chiar astăzi trece și șterge orice lacrimă din ochii noștri. Mai mult, lor le pregătește, tocmai prin acest sacrificiu, un cer nou și un pământ nou, o viață nouă unde „nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (cf. Ap 21,1.4).

Fii aproape, Isuse, și de acele femei care acceptă cu greu că au nevoie de mângâiere, de consolare, de cele care par puternice în ochii lumi, dar sunt sfâșiate în interior. Fii tu alinarea lor și ajută-ne pe toți să înțelegem că a fi mângâiat nu este semnul unei slăbiciuni, ci este dovada iubirii, este semnul inimilor vii care se atrag, se ating, se vindecă.

Ajută, Doamne, fiecare femeie să-și regăsească locul în Biserică și în lume și să nu se considere niciodată disprețuită sau discriminată. Rolul femeilor de pe drumul calvarului să devină și rostul și rolul femeii în Biserică: o prezenţă maternă pentru cel în suferinţă, alinare şi consolare, compătimire și iertare. În Biserică toți trebuie să fim prezențe slujitoare!

Te rugăm, Isuse, ajută fiecare femeie să stea departe de păcat, de răutate, de ură, de bârfă, de gelozie, de tot ceea ce ar putea să-i păteze chipul neprihănit și gingășia meternă. Ajută fiecare femeie să nu-și dorească să fie ispită pentru aproapele său și să fie atentă la cuvinte, gesturi, îmbrăcăminte. Iar pe noi, ființe pline de răutate și slăbiciuni, ajută-ne să nu mai aruncăm cu pietre în femeia păcătoasă mai înainte de a ne vedea propriile păcate și de a ne aminti că tu singur ești fără de păcat (cf. Mt 7,1-5; In 8,1-11).

Ah, cât de ușor e să dai vina pe femeia păcătoasă și să o distrugi, în loc să o salvezi, să-i ștergi lacrimile, să admiri ceea ce e bun în ea, acele mici „gesturi frumoase” pe care le face pentru cei ce vor muri (cf. Gen 3,12; Mc 14,6). Ah, cât de bine ar fi dacă am reuși să vedem în femeie, în cea care este „carne din carnea bărbatului”, fiinţa aflată faţă în faţă cu el, egala lui, cea mai apropiată de el, cea care îi este dăruită de Dumnezeu ca un „ajutor”, reprezentându-l astfel pe „Dumnezeu, în care este ajutorul nostru” (cf. Gen 2,23; Ps 121,2; CBC 1605). Dacă am reuși să privim femeile care plâng și să le mângâiem, am șterge multe lacrimi care izbesc asurzitor pământul scăldat și astăzi de sânge nevinovat!

Câtă durere ar trebui să sfâșie acum inima noastră privind la Cristos care străbate și astăzi drumul crucii, trecând prin viața noastră, trecâd printre suferințele și lacrimile noastre. Cât de adânc se imprimă în inima noastră imaginea omului-dumnezeu cu crucea în spate ștergând lacrimile femeilor care plâng, lacrimile omenirii care plânge. Dumenzeu trece prin mijlocul poporului său, Domnul vizitează poporul său și-l găsește plângând, suferind. I se face milă și-i strigă plin de milostivire atotputernică: „Nu plânge!” (Lc 7,13.16). Ieri, astăzi și în fiecare zi până la împlinirea timpurilor, atunci când Dumnezeu trece prin mijlocul oamenilor, prin viața noastră, ne găsește suferind, plângând. Suferința și plânsul fac parte din viața noastră. Cu greu găsim fărâme de viață din care să lipsească lacrimile. Însă fiecărei inimi suferinde Domnul îi spune: „Nu plânge. Eu sunt cu tine. Eu sunt pentru tine un Dumnezeu puternic”. Să ne amintim cuvintele psalmistului: „În ziua în care sunt cuprins de teamă, îmi pun încrederea în Dumnezeu, căci Domnul numără pașii pribegiei mele și strânge lacrimile mele în urciorul său” (cf. Ps 56,4.9.12).

Cât de bine a surprins poetul gingășia Domnului și atenția sa la suferințele noastre trupești și sufletești: „Când izgonit din cuibul veşniciei / întâiul om / trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri, / îl chinuiau mustrându-l / lumina, zarea, norii – şi din orice floare / îl săgeta c-o amintire paradisul – / Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă. // Odată istovit de-albastrul prea senin / al primăverii, / cu suflet de copil întâiul om / căzu cu faţa-n pulberea pământului: „Stăpâne, ia-mi vederea, / ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii / c-un giulgiu, / să nu mai văd / nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori, / căci vezi – lumina lor mă doare”. // Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare / îi dete – lacrimile” (Lucian Blaga, Lacrimile).

Dumnezeu nu este străin de suferințele noastre, nu este indiferent în fața durerii. El spune și astăzi: „Am văzut necazul poporului meu! Strigătul fiilor mei a ajuns până la mine. Mă voi coborî la ei și îi voi elibera”, voi coborî și îi voi mângâia (cf. Ex 3,7.9). Cu toate acestea, noi știm că adevărata eliberare de suferință și de orice lacrimă o vom cunoaște în împărăția cerească. Așa credem și așa ne rugăm: „Adu-ţi aminte şi de fraţii noştri răposaţi şi de toţi drepţii care au trecut din această lume şi primeşte-i cu bunătate în împărăţia ta cerească, unde nădăjduim să ne bucurăm şi noi de-a pururi, împreună cu ei, de mărirea ta, atunci când vei şterge toată lacrima din ochii noştri, căci, văzându-te pe tine, Dumnezeul nostru, aşa precum eşti, vom fi pe veci asemenea ţie şi te vom lăuda fără încetare” (Sfânta Liturghie, Rugăciunea euharistică a III-a).

Domnul va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Aceasta este speranța noastră în mijlocul suferințelor. Aceasta este credința pe care o mărturisim chiar și atunci când plânsul ne împiedică să vedem frumusețea vieții. Aceasta este mângâierea prin care primim forța ca, deși noi înșine suferinzi, să-i slujim pe cei care suferă în casa noastră. Însuși Dumnezeu, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, „ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră. Așadar, dacă suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea și mântuirea noastră. Dacă suntem mângâiați, suntem astfel pentru mângâierea care vă întărește ca să suportați cu statornicie pătimirile pe care le îndurăm și noi (cf. 2Cor 1,3-6).

Doamne Isuse Cristoase care ai privit cu duioșie la femeile din Ierusalim care plângeau, ajuntă-ne să ne îngrijim și noi de cei care plâng. Să fim consolare pentru prezentul și viitorul lor. Ascultă-ne rugăciunea pe care o înălțăm către tine urmându-te pe drumul crucii și pleacă-ți urechea la strigarea noastră. Noi credem și mărturisim că tu nu ești niciodată surd la lacrimile noastre (cf. Ps 39,19). Ajută-ne să nu fim nici noi surzi la lacrimile celor din jurul nostru. Lumnează-ne și întărește-ne mai ales ca să nu devenim izvor de suferință și lacrimi pentru cei care fac parte din viața și casa noastră.

În jurul nostru oamenii străbat calea crucii. Vedem lacrimi care nu încetează niciodată să ude pământul. Izvorăsc hotărâte din ochii celor mici ca și din ochii celor mari, bărbați și femei, tineri și bătrâni plâng lângă noi. Doamne, te rugăm, treci prin viața lor și fă-le bine, fă-i bine pe oamenii înecați în lacrimi. Treci astăzi, Doamne, prin viața Bisericii ca să o mângâi în fii ei care suferă, care trădează, care dezamăgesc… Atinge-mă și pe mine, fiul ei nevrednic, și renaște-mă la o viață de pocăință, iubire și de credință adevărată. Prezența ta să ne fie izvor de trezire pentru a-i putea mângâia împreună cu tine pe cei încercați.

Doamne, vrem să străbatem cu tine drumul crucii până la capăt. Nu lăsa să ne oprim pe cale, nu lăsa să ne abatem, nici măcar atunci când suferința și lacrimile ne iau cu asalt din interior și din exterior, când suntem tentați de sentimentalism sau filantropie. Însoțiți de scumpa ta mamă, Preacurata Fecioară Maria, Maica îndurerată, vrem să străbatem drumul Calvarului până la sfârșit, până la învierea și viața veșnică, până la locul în care „vei şterge toată lacrima din ochii noştri, căci, văzându-te pe tine, Dumnezeul nostru, aşa precum eşti, vom fi pe veci asemenea ţie şi te vom lăuda fără încetare”.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


Aici puteţi medita și

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

 

Anunțuri

Posted in Calea Sfintei Cruci, Postul Mare, Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Locul meu sub cruce – Itinerar pentru tineri

Posted by Paxlaur pe 15/02/2018

Cruce„Postul Mare
este timpul în care să îţi aminteşti
că ai şi tu un loc sub cruce
şi că acela este doar al tău!”

Şi în acest timp sfânt al Bisericii, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi propune membrilor sectorului tineri şi tuturor celor care se simt tineri în inima lor un itinerar spiritual personal care să ne aducă mai aproape de Isus şi de biruinţa sa. Activitatea este coordonată de echipa formativă.

Itinerarul din acest an stă la umbra crucii: Locul meu sub crucehttp://itinerar-postulmare2018.blogspot.ro. În fiecare zi, pe blog vor fi postate scurte reflecţii la Evanghelia zilei, redactate de un asistent spiritual, alături de rugăciuni şi alte modalităţi de trăire a credinţei (îndemnuri, provocări, muzică, citate) alese cu grijă de o echipă frumoasă de tineri îndrăgostiţi de Cristos.

„Postul Mare este timpul în care să îţi aminteşti că ai şi tu un loc sub cruce şi că acela este doar al tău! Este locul sub privirea eliberatoare a lui Cristos care a fost înălţat pe cruce pentru ca tu să nu fii strivit de Cel Rău, să nu fii apăsat de povara greşelilor, să nu fii încercat de tristeţe. Cu toată suferinţa sa, Cristos doreşte să întâlnească privirea ta şi să atingă inima ta aşa cum a atins inima centurionului care, privind la el cum se jertfeşte, înţelege totul: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mt 27,54).

Nu poţi să stai cu ochii închişi şi să strigi că soarele nu există! De aceea, îţi propunem să-ţi ridici privirea, să parcurgi zi de zi acest itinerar, să te opreşti la picioarele Crucii şi să întâlneşti privirea lui Isus. Ai nevoie de această întâlnire, ai nevoie să te opreşti şi să te bucuri de această prezenţă!”

Meditațiile și rugăciunile pot fi citite AICI: http://itinerar-postulmare2018.blogspot.it

Acţiunea Catolică

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Postul Mare | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Crucea să-ţi fie bucurie chiar şi în timpul persecuţiei

Posted by Paxlaur pe 02/02/2018

Crucea a rezistat tuturor valurilorBiserica este preamărită de orice acţiune a lui Cristos, însă cea mai mare glorie a ei o reprezintă crucea. Aceasta era şi convingerea lui Paul când spunea: În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea lui Cristos(Gal 6,14).
Desigur, a fost un lucru extraordinar ca orbul din naştere să-şi recapete vederea la Siloe: dar ce a însemnat aceasta pentru toţi orbii din lume? Un fapt grandios şi care întrecea natura a fost ca Lazăr, mort de patru zile, să învie: însă de acest har s-a bucurat doar unul singur, pe când acelora care, în lumea întreagă, erau morţi din cauza păcatului, la ce le-a folosit? Lucru minunat a fost ca din cinci pâini să scoată, ca dintr-un izvor nesecat, hrană care să hrănească cinci mii de oameni: dar ce însemna aceasta pentru toţi aceia care, în lumea întreagă, sufereau de foamea ignoranţei? De asemenea, minunată a fost eliberarea acelei femei pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani: dar la ce ne-a folosit aceasta nouă, celor care eram legaţi cu lanţurile păcatelor noastre?
În schimb, gloria crucii i-a luminat pe toţi cei care erau orbi din cauza ignoranţei lor, i-a dezlegat pe cei care erau subjugaţi de păcat şi a răscumpărat omenirea întreagă.
De aceea, să nu ne ruşinăm de crucea Mântuitorului, dimpotrivă, să ne mândrim cu ea. Pentru evrei, într-adevăr, cuvântul cruce este un scandal, pentru păgâni, o nebunie, dar pentru noi este mântuire. Pentru cei care merg la pierzare este nebunie, dar pentru noi, care am fost mântuiţi, ea este puterea lui Dumnezeu. Căci cel care murea pentru noi nu era un om oarecare, ci Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu făcut om.
Dacă, odinioară, acel miel jertfit conform prescrierii lui Moise îl îndepărta pe îngerul exterminator, oare Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii, să nu ne elibereze cu mult mai mult de păcate? Şi dacă sângele unei oi lipsite de raţiune aducea mântuirea, oare sângele Fiului unul-născut să nu ne mântuiască mai mult?
El şi-a dat viaţa nu pentru că a fost constrâns, nici nu a fost jertfit împotriva voinţei sale, ci de bunăvoie. Ascultă ceea ce spune: Am putere să-mi dau viaţa şi am putere să o iau din nou (cf. In 10,18). Aşadar, el a mers de bunăvoie spre pătimire, fericit de o aşa de mare lucrare, bucuros de coroana pe care o va primi, mulţumit că îi va mântui pe oameni. El nu s-a ruşinat de cruce, deoarece aducea răscumpărarea lumii întregi. Cel care suferea nu era un om oarecare, ci Dumnezeu făcut om, care mergea să lupte pentru a dobândi răsplata supunerii sale.
Prin urmare, crucea să nu-ţi fie motiv de bucurie doar în timp de pace, ci să ai aceeaşi credinţă şi în timp de persecuţie, pentru ca nu cumva să fii prieten al lui Isus pe timp de pace, iar în timp de război, duşman. Acum primeşti iertarea păcatelor tale şi marile daruri spirituale pe care ţi le-a făcut regele tău, însă atunci când va izbucni războiul, să te lupţi cu curaj pentru regele tău.
Isus a fost răstignit pentru tine, el, care era fără păcat; oare tu nu te vei lăsa răstignit pentru cel care a fost pironit pe cruce pentru tine? Prin aceasta tu nu-i faci o favoare, pentru că ai primit-o mai întâi, ci îi aduci mulţumire, plătindu-ţi datoria faţă de cel care a fost răstignit pe Golgota pentru tine.

Din Catehezele sfântului Ciril de Ierusalim, episcop
(Cat. 13, 1.3.6.23: PG 33, 771-774.779.799.802)

Posted in Lecturi, Sfânta cruce | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Este mai bine să rămâi în tăcere şi să fii creștin, decât să vorbeşti şi să nu fii!

Posted by Paxlaur pe 17/01/2018

singuratate frunza toamna tacere linisteStrăduiţi-vă să vă adunaţi mai des ca să-i aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu şi ca să-l lăudaţi.
Căci dacă vă adunaţi deseori în acelaşi loc, puterile Satanei slăbesc
şi, prin armonia credinţei voastre, este distrus răul pe care îl provoacă.
Nimic nu este mai de preţ ca pacea,
prin care este îndepărtat orice conflict cu cei din văzduh şi cu cei de pe pământ.
De nici unul dintre acestea nu veţi fi lipsiţi,
dacă veţi avea în mod desăvârşit credinţa şi iubirea faţă de Isus Cristos,
care sunt începutul şi împlinirea vieţii:

începutul este credinţa, iar împlinirea este iubirea.
Acestea două se unesc în unul singur, în Dumnezeu;
toate celelalte virtuţi care îl conduc pe om la desăvârşire sunt o consecinţă a acestora.

 

Nimeni nu săvârşeşte păcatul, dacă mărturiseşte credinţa,
şi nimeni nu urăşte, dacă are iubirea.
Pomul se cunoaşte după fructul său (Mt 12,33);
la fel, cei care mărturisesc că îi aparţin lui Cristos vor fi recunoscuţi după faptele lor.
Căci acum nu este vorba de mărturisirea credinţei,
ci de a rămâne statornici în această credinţă până la sfârşit.
Este mai bine să rămâi în tăcere şi să fii creștin, decât să vorbeşti şi să nu fii.
Este bine să-i înveţi pe alţii, dacă faci ceea ce înveţi.
Este un singur învăţător, care a spus şi s-a făcut (Ps 32,9);
dar şi faptele pe care le-a făcut în tăcere sunt vrednice de Tatăl.

 

Cine are cuvântul lui Isus poate să audă chiar şi tăcerea lui,
ca să fie desăvârşit, ca să acţioneze prin cuvântul său şi să fie recunoscut prin tăcerea sa.

 

Nimic nu este ascuns Domnului, chiar şi secretele noastre îi sunt cunoscute.
De aceea, să facem toate lucrurile cu gândul că el locuieşte în noi, ca să fim templul său
şi ca el să fie în noi Dumnezeul nostru,
aşa cum este şi aşa cum se va arăta în faţa noastră, dacă îl iubim aşa cum se cuvine.
Să nu vă înşelaţi, fraţii mei.
Cei care destramă familiile nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,9-10).
Dacă cei care, după trup, au făcut aceasta au fost pedepsiţi cu moartea,
cu cât mai mult nu va fi pedepsit cel care deformează credinţa lui Dumnezeu
cu o învăţătură nelegiuită, credinţă pentru care Isus Cristos a fost răstignit?
Cine s-a murdărit cu un asemenea delict va merge în focul cel veşnic; la fel şi cel care îl ascultă.
Domnul a primit ungerea pe capul său ca să reverse asupra Bisericii nestricăciunea.

 

Să nu vă lăsaţi unşi cu doctrina urât mirositoare a principelui acestei lumi,
ca să nu vă ducă în sclavie, departe de viaţa care vă este oferită!
De ce să nu devenim cu toţii înţelepţi, primind cunoaşterea lui Dumnezeu, care este Isus Cristos?
De ce să pierim în mod nesăbuit, nerecunoscând darul pe care Domnul ni l-a trimis cu adevărat?

Duhul meu este jertfa de ispăşire a crucii, care, pentru cei necredincioşi, este scandal,
dar pentru noi este mântuire şi viaţă veşnică (cf. 1Cor 1,20-23).

 

Din Scrisoarea către efeseni a sfântul Ignaţiu de Antiohia, episcop martir
(Să aveţi credinţă şi iubire faţă de Cristos: Nr. 13 – 18, 1, Funk 1, 183-187)

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 3 Comments »

Am citit/văzut/ascultat…

Posted by Paxlaur pe 29/10/2017

monument-in-cinstea-papei-ioan-paul2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: