Arhivă etichetă pentru ‘crucifix’

Amintiri de o zi și de douăzeci de ani (fotografii)

Altă ciumă, aceeași nevoie de rugăciune!
Alte vremuri, aceeași Cruce!
Alt Papă, același Cristos!
Sfântul Ioan Paul al II-lea și Papa Francisc

Imagini de la „Jubileul iertării”: Ioan Paul al II-lea l-a implorat pe Domnul răstignit cerând iertare pentru ciuma păcatului, a răului… Era 12 martie 2000

Papa Francisc l-a implorat pe același Cristos răstignit cerând eliberarea omenirii de „ciuma”, răul și suferințele și neliniștile răspândite de COVID19. Aseară, 27 martie 2020.

Cât de strălucitoare sunt în ei, oameni așezați la picioarele Crucii, cuvintele apostolului Paul: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume!”  (Gal 6,14).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

O poveste de dragoste

Poveste de dragoste_creatura isi imbratiseaza CreatorulŞtiu, titlul este atractiv, tentant. Seamănă mai degrabă cu titlul de pe prima pagină a unui ziar pus pe scandal sau cancan. Oare despre ce poveste va fi vorba, gândesc deja unii. Cu cât aş lungi mai mult introducerea, cu atât unii ar deveni mai nerăbdători şi ar fugi direct spre finalul povestirii. Chiar am vrut să fie un titlu atractiv, care să stârnească curiozitatea cititorilor.  Vreau ca toţi să cunoască această poveste pe care am descoperit-o recent. Este o poveste (mai degrabă o povestire) despre iubirea dintre creator şi creatură, o poveste de mângâiere, o realitate care mi-a smuls ceva lacrimi şi emoţii. Pentru mine e ca o minune!

Abia ajuns acasă mi-am „inspectat” florile din cameră, să văd cum au supravieţuit absenţei din timpul vacanţei. Toate erau la locul lor, unele strălucitoare şi înflorite în mijlocul iernii, dovadă că atenţia surorilor faţă de flori a fost mare şi drăgăstoasă, asta mai ales pentru că au înflorit atât de frumos.

Una dintre aceste flori m-a emoţionat profund. Este plină de flori, toate ridicate spre cer. Dar absolut toate sunt înflorite în sus. Mai puţin una. Nu, nu revin asupra textului şi nu şterg „absolut toate” tocmai pentru că vreau să iasă în evidenţă cea care nu era îndreptată spre cer. Despre ea, despre excepţia de la regula naturii e vorba în această poveste de dragoste.

Iată ce am observat. La baza vasului în care creşte această floare am un crucifix, mic, aşezat acolo, printre frunzele florii. Mare mi-a fost mirarea când am văzut neascultarea unui fir înflorit: nu s-a supus legilor naturii de a creşte în sus, ci cu o nespusă gingăşie a crescut şi a înflorit în jos, spre Creatorul său. E uimitoare această minune a naturii: o floare a coborât spre crucifix şi s-a aşezat pe trupul Domnului, creatorul ei. Toate celelalte ramuri înflorite sunt în sus, una singură, ca o minune, a coborât şi şi-a aşternut floarea peste trupul lui Cristos. Este imaginea unei mângâieri adusă celui în suferinţă, aşa cum se poate observa în imaginile alăturate. A fost copleşitoare vederea acestei realităţi: Cristos, în suferinţa sa, primeşte mângâierea creaturii sale înflorite. Duminica aceasta mi-a devenit mai frumoasă, mai plină de speranţă, mai plină de credinţă.

Povestea de dragosteÎn jurul crucii ar trebui să fie mâinile mele care să aline suferinţele Mântuitorului. În jurul celui răstignit ar trebui să se aşeze inima mea, să-l cuprindă şi fiecare bătaie a inimii să fie ca o picătură de balsam mângâietor. În jurul lui Cristos însângerat ar trebui să fie mereu viaţa mea, toată viaţa mea şi de trupul său să nu mă mai despart niciodată. Aşa aş vrea să stau încolăcit, ca o floare, ca această floare care-şi recunoaşte Creatorul şi-i simte durere şi vrea să-l mângâie, să-l aline.

Mi-e dragă floarea, dar cu mult mai drag mi-e Domnul, iar povestea lor de dragoste a smuls inimii mele un sentiment de recunoştinţă şi ochilor mei o lacrimă de căinţă pentru toate păcatele care ţin trupul său sfânt acolo pe cruce.

Domnul să ne atragă pe toţi la pieptul său, acolo să înflorim asemenea acestei minunate creaturi. Cea mai mare mângâiere a lui Cristos răstignit este ca noi să aducem roade, să înflorim!

%d blogeri au apreciat: