Arhivă etichetă pentru ‘dar’

Verbul “a dărui” se referă foarte rar la bani. Esența sa este cu totul alta.

“Binecuvântati sunt aceia care care dăruiesc fără vreun interes și fără să aștepte nimic în schimb. Sfințite sunt locurile micilor sacrificii în care munca ingrată este făcută. Sacre sunt actele de adevărată adorație pentru cei care au dezvăluit esența Divinului. Nu-i invidia pe cei care dăruiesc în mijlocul mulțimii, câștigând laude pentru faptele lor generoase și pe care le așteaptă ca răsplată. Dar celor care dăruiesc în secret, mult mai mult ar trebui prețuiți. Ei sunt cei ce ar trebui numiți binecuvântați, adevărați sfinți, restauratorii străzilor pe care se poate locui. Și viața ar trebui să fie a lor. Pentru totdeauna”.

Preluat de pe www.webcultura.ro

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Tu ești sărac sau bogat?

rabdare saracie calm bogatie speranta

„Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea.
Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că preotul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800 lei. Opt bancnote de câte 100 lei. Niciodată nu avuseserăm atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus 500 lei, iar noi fiecare câte una de 100 lei.
Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15 a venit la noi preotul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis.
În plic erau opt bancnote de cate 100 lei si 40 de bancnote de 10 lei. În total 1.200 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ne părea bine că suntem bogaţi față de alţii – că aveam cartofi. Apoi ştiam că suntem bogaţi că aveam o mama grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii.
Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci, dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-a mai fost niciodată ca înainte. În săptămâna ce a urmat n-a vorbit nimeni în casa noastră.
N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie.
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii.
80 de oameni au strâns 1.200 lei din care 800 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică”,

V. Pustan (preluat de pe net)


 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Ziua Mondială a Bolnavului – 11 februarie 2019

ziua mondiala a bolnavului 2019Iubiţi fraţi şi surori,

„În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8). Acestea sunt cuvintele rostite de Isus când i-a trimis pe apostoli să răspândească evanghelia, pentru ca împărăţia sa să se propage prin gesturi de iubire gratuită.

Cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului, care se va celebra în mod solemn la Calcutta, în India, la 11 februarie 2019, Biserica, Mama tuturor fiilor săi, mai ales bolnavi, aminteşte că gesturile de dar gratuit, ca acelea ale samariteanului milostiv, sunt calea cea mai credibilă de evanghelizare. Îngrijirea bolnavilor are nevoie de profesionalitate şi de duioşie, de gesturi gratuite, imediate şi simple cum ar fi drăgălăşenia, prin care celălalt simte că este „drag”.

Viaţa este dar al lui Dumnezeu, şi cum avertizează sfântul Paul: „Ce ai ce nu ai primit?” (1Cor 4,7). Tocmai pentru că este dar, existenţa nu poate să fie considerată o simplă posesie sau o proprietate privată, mai ales în faţa cuceririlor medicinii şi ale biotehnologiei care ar putea să-l inducă pe om să cedeze în faţa ispitei manipulării „pomului vieţii” (cf. Gen 3,24).

În faţa culturii rebutului şi a indiferenţei, mă simt obligat să afirm că darul trebuie pus ca paradigmă în măsură să sfideze individualismul şi fragmentarea socială contemporană, pentru a mişca noi legături şi diferite forme de cooperare umană între popoare şi culturi. Dialogul, care este ca un fundament al darului, deschide spaţii relaţionale de creştere şi dezvoltare umană capabile să strice schemele consolidate de exercitare a puterii societăţii. Dăruirea nu se identifică cu acţiunea de a oferi un cadou pentru că se poate numi astfel numai dacă este dăruire de noi înşine, nu se poate reduce la simplă transferare a unei proprietăţi sau a vreunui obiect. Se diferenţiază de faptul de a oferi un cadou tocmai pentru că ea conţine dăruirea de sine şi presupune dorinţa de a stabili o legătură. Deci, darul este înainte de toate recunoaştere reciprocă, care este caracterul indispensabil al legăturii sociale. În dar există reflexia iubirii lui Dumnezeu, care culminează în întruparea Fiului Isus şi în revărsarea Duhului Sfânt.

Fiecare om este sărac, nevoiaş şi duce lipsă. Când ne naştem, pentru a trăi avem nevoie de îngrijirile părinţilor noştri, şi tot aşa în fiecare fază şi etapă a vieţii fiecăruia dintre noi nu va reuşi niciodată să se elibereze total de necesitate şi de ajutorul altuia, nu va reuşi niciodată să smulgă de la el însuşi limita neputinţei în faţa cuiva sau a ceva. Şi aceasta este o condiţie care caracterizează faptul că suntem „creaturi”. Recunoaşterea sinceră a acestui adevăr ne invită să rămânem umili şi să practicăm cu curaj solidaritatea, ca virtute indispensabilă pentru existenţă.

Această conştiinţă ne determină la o practică responsabilă şi responsabilizatoare, în vederea unui bun care este în mod indisolubil personal şi comun. Numai atunci când omul se concepe nu ca o lume de sine stătătoare, ci ca unul care prin natura sa este legat cu toţi ceilalţi, la origine simţiţi ca „fraţi”, este posibilă o practică socială solidară inspirată de bunul comun. Nu trebuie să ne temem să ne recunoaştem nevoiaşi şi incapabili să ne dăm tot ceea ce am avea nevoie, pentru că singuri şi numai cu forţele noastre nu reuşim să învingem orice limită. Să nu ne temem de această recunoaştere, pentru că Dumnezeu însuşi, în Isus, s-a aplecat (cf. Fil 2,8) şi se apleacă asupra noastră şi asupra sărăciilor noastre pentru a ne ajuta şi a ne dărui acele bunuri pe care singuri n-am putea să le avem niciodată.

În această împrejurare a celebrării solemne din India, vreau să amintesc cu bucurie şi admiraţie figura sfintei Maici Tereza de Calcutta, un model de caritate care a făcut vizibilă iubirea lui Dumnezeu faţă de cei săraci şi cei bolnavi. Aşa cum afirmam cu ocazia canonizării sale, „Maica Tereza, în toată existenţa sa, a fost împărţitoare generoasă a milostivirii divine, făcându-se disponibilă tuturor prin primirea şi apărarea vieţii umane, cea nenăscută şi cea abandonată şi rebutată. […] S-a aplecat asupra persoanelor epuizate, lăsate să moară pe marginile străzilor, recunoscând demnitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o; a făcut ca puternicii pământului să audă glasul său, pentru ca să recunoască greşelile lor în faţa crimelor […] sărăciei create de ei înşişi. Milostivirea a fost pentru ea «sarea» care dădea gust fiecărei opere a ei, şi «lumina» care lumina întunericul celor care nu mai aveau nici măcar lacrimi pentru a plânge sărăcia şi suferinţa lor. Misiunea sa în periferiile oraşelor şi în periferiile existenţiale rămâne în zilele noastre ca mărturie elocventă a apropierii lui Dumnezeu de cei mai săraci dintre săraci” (Omilia, 4 septembrie 2016).

Sfânta Maica Tereza ne ajută să înţelegem că unicul criteriu de acţiune trebuie să fie iubirea gratuită faţă de toţi, fără deosebire de limbă, cultură, etnie sau religie. Exemplul său continuă să ne conducă în deschiderea de orizonturi de bucurie şi de speranţă pentru omenirea care are nevoie de înţelegere şi de duioşie, mai ales pentru cei care suferă.

Gratuitatea umană este drojdia acţiunii voluntarilor care au atâta importanţă în sectorul socio-sanitar şi care trăiesc în mod elocvent spiritualitatea samariteanului milostiv. Le mulţumesc şi încurajez toate asociaţiile de voluntariat care se ocupă de transportul şi ajutorarea pacienţilor, cele care se ocupă de donările de sânge, de ţesuturi şi organe. Un domeniu special în care prezenţa voastră exprimă atenţia Bisericii este acela al tutelării drepturilor bolnavilor, mai ales ale celor care sunt afectaţi de patologii care cer îngrijiri speciale, fără a uita domeniul sensibilizării şi al prevenţiei. Sunt de importanţă fundamentală serviciile voastre de voluntariat în structurile sanitare şi la domiciliu, care merg de la asistenţa sanitară la sprijinul spiritual. Beneficiază de acestea atâtea persoane bolnave, singure, bătrâne, cu fragilităţi psihice şi motorii. Vă îndemn să continuaţi să fiţi semn al prezenţei Bisericii în lumea secularizată. Voluntarul este un prieten dezinteresat căruia i se pot încredinţa gânduri şi emoţii; prin ascultare el creează condiţiile prin care bolnavul, din obiect pasiv al îngrijirilor, devine subiect activ şi protagonist al unui raport de reciprocitate, capabil să recupereze speranţa, dispus mai bine să accepte terapiile. Voluntarul comunică valori, comportamente şi stiluri de viaţă care au în centru fermentul dăruirii. Şi astfel se realizează şi umanizarea îngrijirilor.

Dimensiunea gratuităţii ar trebui să anime mai ales structurile sanitare catolice, pentru că logica evanghelică este cea care califică activitatea lor, atât în zonele mai avansate cât şi în cele mai sărace ale lumii. Structurile catolice sunt chemate să exprime sensul darului, al gratuităţii şi al solidarităţii, ca răspuns la logica profitului cu orice preţ, a lui a da pentru a obţine, a exploatării care nu priveşte la persoane.

Vă îndemn pe toţi, la toate nivelurile, să promovaţi cultura gratuităţii şi a darului, indispensabilă pentru a depăşi cultura profitului şi a rebutului. Instituţiile sanitare catolice n-ar trebui să cadă în autonomie, ci să salvgardeze mai mult îngrijirea persoanei decât câştigul. Ştim că sănătatea este relaţională, depinde de interacţiunea cu ceilalţi şi are nevoie de încredere, prietenie şi solidaritate, este un bun de care ne putem bucura „pe deplin” numai dacă este împărtăşit. Bucuria darului gratuit este indicatorul de sănătate al creştinului.

Vă încredinţez pe toţi Mariei, Salus infirmorum. Ea să ne ajute să împărtăşim darurile primite în spiritul dialogului şi al primirii reciproce, să trăim ca fraţi şi surori atenţi la necesităţi unii faţă de alţii, să ştim să dăruim cu inimă generoasă, să învăţăm bucuria slujirii dezinteresate. Asigur tuturor cu afect apropierea mea în rugăciune şi trimit din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Din Vatican, 25 noiembrie 2018
Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele universului

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului – 11 februarie 2019

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: