Arhivă etichetă pentru ‘diavolul’

Diavolii de azi sunt mai subtili, dar la fel de avizi de putere

Când Domnul ne va elibera de Pandemia asta
și de toată suferința creată,
să ne amintim că am fost eliberați
pentru a fi mai buni,
pentru a sluji,

pentru a ajuta,
nu pentru a fi stăpâni!

Din mulţi ieşeau diavoli care strigau şi spuneau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”, ascultăm în sfânta Evanghelie. Astăzi printre noi (uneori chiar în noi) stau diavoli tăcuți, subtili. Din când în când trece câte unul mai guraliv care strigă: Dumnezeu nu există!

Diavolii tac, însă creștinii trebuie să vorbească. Dacă trebuie – doar dacă într-adevăr e musai! – pot folosi și cuvinte, cum ne învață sfinții. Dar cel mai bine e ca faptele noastre, nu cuvintele, să vestească Împărăția lui Dumnezeu, viața lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu. Diavolii tac. Cei care nu tac lucrează noaptea, în întuneric, subtil. Creștinii însă trebuie să lucreze ziua, la lumină: să se vadă faptele lor și astfel întreagă omenire să-l preamărească pe Tatăl ceresc.

Mă fascinează această minune a vindecării soacrei lui Petru în contextul pandemiei din zilele noastre. În Evanghelia după sfântul Luca, Isus nu o atinge, nu o prinde de mână, ca în Evanghelia după Matei 8,14. Oare această „distanțare” (socială?) să fie pentru că Luca era medic și știa că nu e bine să ai prea mult contact fizic cu bolnavii? Cu siguranță e mult mai mult: faptul că Isus „poruncește cu asprime febrei”, așa cum poruncește și Diavolilor (cfr. Lc 4,35), evidențiază și mai bine puterea sa. Isus are puterea supra răului fizic și spiritual din noi.

Însă în acest fragment evanghelic importantă nu este puterea, ci slujirea!

Să nu uităm și ce face persoana vindecată: slujește! O sublimă formă de recunoștință pentru că și-a recăpătat sănătatea: se pune în folosul celorlalți, slujindu-i. Când Domnul ne va elibera de Pandemia asta și de toată suferința creată, să ne amintim că am fost eliberați pentru a fi mai buni, pentru a sluji, pentru a ajuta, nu pentru a fi stăpâni! Împreună cu trupul, sperăm să ne vindecăm și inima de sclavia supremației, a dominației, a orgoliului și să îmbrăcăm haina slujirii și a smereniei. Și atunci vom vedea lucruri și mai minunate: vom vedea miracolele prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, în casa noastră, în comunitatea noastră, în orașul și țara noastră. Atunci viața noastră – prin faptele noastre, prin adevărul nostru și nu doar prin cuvintele noastre (1In 3,18) – va vesti Împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu e prezent și ne cheamă să slujim: se apleacă asupra noastră, ne vindecă sufletul care arde de egoism ca să putem sluji fraților noștri.

2 septembrie 2020 

Miercuri din săptămâna a 22-a de peste an
Fer. Ingrid, călug.
1Cor 3,1-9; Ps 32; Lc 4,38-44

LECTURA I
Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,1-9
Fraţilor, eu n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni de carne, ca unor copilaşi în Cristos. 2 V-am dat să beţi lapte, nu mâncare solidă, pentru că încă nu o puteaţi primi, ba nici acum nu puteţi, 3 pentru că sunteţi încă oameni de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi oare oameni de carne şi nu umblaţi în felul oamenilor? 4 Când unul spune „Eu sunt al lui Paul”, iar altul, „Eu al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni? 5 Dar ce este Apolo? Sau ce este Paul? Nişte slujitori – fiecare după cum i-a dat Domnul – prin care aţi început să credeţi. 6 Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească, 7 aşa încât nici cel care plantează, nici cel care udă nu este nimic, ci Dumnezeu, cel care face să crească. 8 Şi cel care plantează, şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va primi plata proprie după truda proprie. 9 Căci noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),12-13.14-15.20-21 (R.: 12b)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire.

12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
el îi vede pe toţi fiii oamenilor. R.

14 Din locuinţa lui sfântă,
îi cercetează pe toţi locuitorii pământului.
15 El singur a plăsmuit inimile lor
şi le înţelege toate faptele. R.

20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru,
21 pentru că în el se va bucura inima noastră
şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 4,18
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea: el m-a trimis să le duc săracilor vestea cea bună. (Aleluia)

EVANGHELIA
Trebuie să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi, pentru că de aceea am fost trimis.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,38-44
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de o febră mare şi l-au rugat pentru ea. 39 Aplecându-se asupra ei, a poruncit cu asprime febrei şi aceasta a lăsat-o. Ridicându-se îndată, ea îi servea. 40 La apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-şi mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: 41 din mulţi ieşeau diavoli care strigau şi spuneau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el, mustrându-i, nu le permitea să vorbească, pentru că ştiau că el este Cristos. 42 După ce s-a făcut ziuă, ieşind, a mers într-un loc pustiu, însă mulţimile îl căutau şi, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei. 43 Dar el le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi, pentru că de aceea am fost trimis”. 44 Şi predica prin sinagogile din Iudeea.

Cuvântul Domnului

Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

Creștinul adevărat este plin de bunătate
nu pentru a-și spori fericirea sau faima,
ci pentru ca viața sa
să oglindească bunătatea lui Dumnezeu,
chipul Tatălui.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Când cauți cuvântul „bunătate” în unele dicționare sau enciclopedii ești redirecționat către termenii „iubire”, „milostivire”, „iertare”, adică spre realități care devin expresia concretă a bunătății. Iubirea, milostivirea, iertarea au chipul omului plin de bunătate, al omului „bun ca pâinea caldă”. Iar Tradiția Bisericii, când enumeră cele douăsprezece roade ale Duhului Sfânt, după învățătura Sfintei Scripturi, confirmă adevărul despre omul bun, așezând bunătatea alături de iubire, veselie, pace, stăruință, îndelungă-răbdare, blândețe, facere de bine, fidelitate, modestie, înfrânare, curăție. În omul bun se găsesc toate aceste roade care nu permit „faptelor trupului” – desfrânarea, necurăția, nerușinarea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambițiile, discordiile, dezbinările, invidiile, bețiile, orgiile – să încolțească în inima lui (Gal 5,19-23). Omul bunătății dorește atât de mult roadele Duhului și muncește pentru ele încât în viața sa efectiv nu au loc „faptele trupului”: primește „harul de a nu avea timp” să fie rău sau invidios.

Care este situația noastră după Rusalii: suntem plini de bunătate, de roadele Duhului, sau de invidie, de faptele trupului?

E uimitor gândul la ceea ce poate rodi viața noastră atunci când ne ținem de mână cu „Domnul și de viață dătătorul”. Omul plin de bunătate rodește și devine o reflecție a perfecțiunii lui Dumnezeu Tatăl care este bunătate și care ne poartă de grijă – mai ales în timpurile de încercare – ca o mamă iubitoare (Is 66,13). Când cultivăm virtuțile, sufletul ne este „împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la sânul mamei sale” (Ps 131,2).

Creștinul adevărat este plin de bunătate nu pentru a-și spori fericirea sau faima, ci pentru ca viața sa să oglindească bunătatea lui Dumnezeu, chipul Tatălui. Asemenea pruncilor, omul bun simte prezența lui Cristos și-l face cunoscut cu smerenie și încredere (Mt 18,3; Mt 11,25). Și, mai ales, nu se lasă niciodată cuprins de tristețe în fața bunătății sau bunurilor altuia. Adică nu-și lasă inima atinsă de invidie, acea invidie a Diavolului prin care moartea și toate rele au intrat în lume (Înţ 1,13; 2,24).

Omul bun trăiește conștient de limitele sale și de drumul anevoios pe care trebuie să-l străbată pentru a ajunge la Perfecțiune. Însă parcurge acest drum de mână cu Dumnezeu, fiind pentru cei din jurul său ecoul simplității Apostolului: „Fiți buni unii cu alții” (Ef 4,32).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

%d blogeri au apreciat: