Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘diavolul’

„Nu-i lăsa pe diavoli să(-ți) vorbească”!

Posted by Paxlaur pe 05/02/2018

rugaciune rozariul singuratate tacereCât de adânc pătrunde suferința în viața noastră. Îi simțim deseori ghearele cu care ne smulge bucăți de inimă, ne sfâșie trupul. Și atunci, zvârcoliți de durere, spunem cu mult încercatul Iob: „Viața omului pe pământ este numai zbucium… luni zadarnice și nopți de chin mi-au fost rânduite” (cf. Iob 7,1.3). Doborâți de greutatea zilelor, strigăm cu psalmistul: „ Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu și cu lacrimile mele scald așternutul meu. Mi s-au împăienjenit ochii de durere, am îmbătrânit între toți asupritorii mei” (cf. Ps 6,7-8).

Însă cuvântul Domnului, ba chiar mai mult, însuși Cuvântul, vine și ne arată calea pentru a ne elibera de suferință. Cristos însuși vine și ne eliberează de acest zbucium, de disperarea în fața suferinței, astfel încât să tresăltăm de bucurie în speranță și să cântăm cu psalmistul: „Domnul este mângâiere în orice suferință… Domnul îi vindecă pe cei cu inima zdrobită… Domnul sprijină pe cei sărmani” (cf. Ps 146,3.6). Așa credem, așa sperăm, așa mărturisim. Aceasta este evanghelia – vestea ce bună! – pe care o proclamăm împreună cu apostolul neamurilor: „Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre” (cf. Mt 8,17). „Liberi față de toți”, vestim evanghelia, arătăm lumii Calea care duce de la suferință la mântuire, de la moarte la viață: Isus Cristos! El este singura cale: „Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fap 4,12).

Tot ceea ce învățăm despre Cristos, tot ceea ce știm despre el, întreaga sa viață, întreaga sa bogăţie „este destinată fiecărui om şi constituie un bun al fiecăruia”. Cristos nu şi-a trăit viaţa pentru sine însuşi, ci pentru noi, de la întruparea sa „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire” până la moartea sa „pentru păcatele noastre” (1Cor 15, 3) şi la Învierea sa „pentru îndreptăţirea noastră” (Rom 4,25). Şi chiar şi acum este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1In 2, 1), „fiind pururi viu ca să mijlocească pentru noi” (Evr 7, 25). Cu tot ce a trăit şi a suferit pentru noi o dată pentru totdeauna, El rămâne de-a pururi „în faţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evr 9, 24), după cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice (nr. 519).

Despre acest adevăr ne vorbește evanghelia. Sfântul Marcu surprinde splendoarea și puterea Fiului lui Dumnezeu în fața suferinței, autoritatea sa în fața Diavolului și a răului, înțelepciunea cu care fascinează lumea și înfruntă ispita gloriei. Cât de frumos este să stai în prezența unui Dumnezeu iubitor de oameni, de tăcere, de smerenie! Cât de eliberatoare este prezența unui Dumnezeu care s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce tocmai pentru ca prin moartea sa să ne răscumpere pe noi și să ne izbăvească de orice rău, să ne poarte la cunoașterea Adevărului și la iubirea Vieții (cf. Fil 2,6-7; 1Tim 2,4).

Cristos este și astăzi în mijlocul nostru și-l reduce la neputință pe cel care are puterea morții, adică pe Diavol, și îi eliberează pe toți cei care, de frica morții și a suferinței, sunt reduși la sclavie, pe cei care cuprinși de febra morții trăiesc în zbucium și disperare (Evr 2,14-15).

Vindecarea soacrei apostolului Petru pare ceva neseminificativ. Adesea minunea aceasta trece neobservată (mulți reducând scena la bancul care face legătură dintre vindecarea soacrei și trădarea lui Petru!). Și totuși este primul miracol din evanghelia după sfântul Marcu. E simplu și tocmai cu această simplitate ne invită Isus să înțelegem toate minunile sale, toată viața sa. De altfel, la sfârșitul evangheliei după Marcu, la sfârșitul activității publice, chiar înaintea discursului escatologic (cf. Mc 13), vom găsi o altă „simplitate feminină” cu care Isus ne invită să ne trăim viața: simplitatea din ofranda văduvei (cf. Mc 12,41-44). Să admirăm și să învățăm din această simplitate propusă de Mântuitorul: la început pune o femeie simplă, o mamă, o soacră suferindă, dar vindecată, iar la sfârșit, înainte de discursul escatoligic, pune o văduvă săracă, dar generoasă, plină de încredere în providență. Cristos ne învață cum să slujim (departe de orice febră/ambiție!) și cum să renunțăm la tot ce este lumesc și să ne încredem în providență! Da, ce mare har ar fi și ce victorii am obține în lupta cu suferința din noi și din jurul nostru dacă am învăța să slujim cu încredere în providență. Pentru că miracolul acestei zile, acestei evanghelii, nu stă atât în vindecare, cât mai ales în slujire: „Febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească” (Mc 1,31) Mulți sunt vindecați, dar puțini slujesc!

Da, mulți sunt vindecați, dar nu toți: îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol și el îi vindeca pe mulți (cf. Mc 1,32-34). Este realitatea cu care ne confruntăm și astăzi: prea mulți bolnavi în jurul nostru. Ne simțim neputincioși și am vrea ca Isus să-i vindece pe toți. Ba chiar ne revoltăm împotriva lui când uită un bolnav, mai ales pe cei dragi din familia noastră, pe cei care fac parte din viața noastră. De ce nu face Dumnezeu nimic pentru ei? Dar oare chiar nu face nimic? Oare nu a rânduit el lucrurile astfel încât să fim noi, tocmai noi, lângă acești bolnavi și prin prezența noastră să-i alinăm?

Este adevărat: noi nu putem vindeca, noi nu suntem dumnezei! Însă noi putem alina, însoți, putem împiedica boala să devină suferință! Și apoi să nu uităm că nu orice boală este spre moarte. Să ne amintim cuvântul lui Cristos: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea” (In 11,4). Să ne amintim învățătura Apostolului: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea neobișnuită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile, dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru. Căci noi care trăim suntem mereu dați la moarte pentru Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor… De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoiește din zi în zi, căci suferința noastră scurtă și ușoară ne aduce un belșug nemărginit al gloriei veșnice, pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice (2Cor 4,7-11.16-18).

Să înțelegem aceste adevăruri, să le iubim, să le sperăm și să nu disperăm în fața bolilor. Trecând prin această vale de lacrimi, să sperăm bunurile veșnice. Să ne apropiem cu încredere de Cristos, de cel care „a luat asupra sa slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre” și să-i spunem și noi: „Doamne, iată, cel care ți-e prieten este bolnav” (In 11,3). Să ne apropiem de el cu smerenie și încredere, dar fără pretenții atotștiutoare! Să ne apropiem de Cristos cu smerenia, credința și iubirea care izvorăsc din rugăciunea Tatăl nostru.

Să medităm astăzi la felul nostru de a ne apropia de Cristos, la ceea ce-i purtăm să ne vindece. Să medităm și la rătăcirile noastre, atunci când am căutat alinare și vindecare în altă parte. Sau când le-am căutat cu pretenția de a ști noi ce e cel mai bine pentru viitorul nostru. Să medităm și să revizuim felul nostru de a cere minuni! Și mai ales felul nostru de a reacționa în fața (ne)minunilor: cum ne comportăm după ce suntem vindecați, alinați? Începem noi cu adevărat să slujim, să vestim lucrările pe care Domnul le-a făcut pentru noi, în noi sau în frații noștri? Cum ne comportăm atunci când Dumnezeu ne arată că are alte planuri, mereu mai bune, decât cele pe care le-am făcut noi? Nu cumva ne atribuim meritele vindecărilor trupești sau sufletești, când de fapt știm că Domnul singur face fapte minunate?

Noi, umili servitori, încă nu am învățat să fugim de gloria lumii și abia așteptăm să auzim: „Toți te caută!” (Mc 1,37). Însă Cristos, „dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (Mc 1,35). Se ruga pentru a-i mulțumi Tatălui, dar și pentru a primi forța de a învinge prima ispită: gloria. Cât de greu rezistăm acestui „Toți te caută!”. Cât de mult trebuie să ne rugăm, să ne retragem din fața laudelor. Dacă avem pretenția că suntem slujitori (ai evangheliei, ai oamenilor, ai suferinței, ai Crucii), atunci să iubim retragerea, singurătatea.

De fapt, unitatea de măsură a vieții noastre consacrate este singurătatea cu Isus! Cât iubim să stăm singuri cu el, cât căutăm astfel de momente, cât prețuim acele clipe cu Isus (părăsit)! Singurătatea cu Isus este unitatea de măsură a vieții nostre de credință. A tuturor, consacrați sau nu, preoți sau laici! Doar în această singurătate vom înțelege voința Tatălui și vom găsi forța zilnică de a nu se abate de la voința sa sfântă și mântuitoare. În singurătate, în tăcerea deplină a prezenței lui Dumnezeu înțelegem suferința și rolul ei.

Gălăgia, aglomerația, populismul sunt de la Diavol. Pentru aceasta Isus nu-l lasă să vorbească, nici măcar să mărturisească existența lui Dumnezeu (Mc 1,34). Diavolul, atunci când este lăsat să vorbească, nu face decât zgomot, decât rău. Gălăgia pe care o face Diavolul ne descurajează, ne urcă pe culmile disperării. Nu-i lăsa pe Diavoli să(-ți) vorbească! Niciodată! Ei alungă bucuria de a fi singuri cu Dumnezeu, de a sta liniștiți în tăcere. El descurajează! Îngrozește! Nu aduce nimic bun în viața ta. Niciodată! Nu-l lăsa să(-ți!) vorbească! Te va ispiti și dispera!

Din liniștea cu Dumnezeu, din iubirea tăcerii, vom primi forța de a predica mereu – chiar „și în altă parte!” – și în alte vieți și în acele locuri unde Dumnezeu pare absent sau respins sau deformat. Toată forța ne vine din „singurătatea cu Domnul” și din convingerea că nu suntem noi cei care predicăm/vorbim, nu suntem noi cei care facem miracole, ci Duhul lui Dumnezeu care lucrează prin noi și cu noi (cf. Mt 10,19-20; 1Cor 12,6).

În fața suferinței, a încercărilor să privim la Maria care stătea neclintită la picioarele Crucii. De la ea să învățăm statornicia. De la ea să învățăm să slujim. De la ea să învățăm să facem voința Tatălui, chiar și în sufeirnță. De la ea să învățăm tăcerea. De la ea să învățăm smerenia. Împreună cu ea să-l purtăm lumii pe Cristos, cel care a luat asupra lui slăbiciunile noastre și a a purtat bolile noastre.

Să ne rugăm:

Isuse, învață-ne să slujim. Întotdeauna. Oricui. Învață-ne să te slujim chiar și în acele locuri sau în acele persoane din care tu pari absent. Învață-ne să slujim necondiționat, așa cum tu ai slujit tuturor, ba chiar ți-ai dat viața pentru toți. Ajută-ne să înțelegem că doar slujirea ne face să fim asemenea ție, blânzi și smeriți. Întipărește în inima noastră convingerea că slujirea este calea care ne duce la Tatăl și ne apropie cu demnitate și sfințenie de oameni, frații noștri. Învață-ne, blând Mântuitor, slujirea adevărată, plină de iubire și umilință. Doar astfel vom evita discriminările și vom nimici mândria din inima noastră.

Isuse, învață-ne să-ți prezentăm mai întâi ție bucuriile și necazurile, jertfele și suferințele noastre. Învață-ne să punem totul cu simplitate și încredere la picioarele tale. Să căutăm mai întâi în brațele tale alinare și vindecare în orice suferință, trupească sau sufletească. Cuprinși în brațele tale și eliberați de orice urmă de disperare, să ne lăsăm apoi îmbrățișați și de oameni, frații noștri. Astfel, vom evita descurajarea și disperarea, ura și invidia, bârfa, viciile și orice neputiință.

Isuse, învață-ne să ne retragem din mijlocul oamenilor, din fața laudelor și să stăm singuri cu tine. Numai în cea mai profundă singurătate umplută doar de prezența ta vom înțelege care este voința Tatălui și vom primi forța de a o îndeplini. Singurătatea cu tine, Doamne, dă inimii noastre curajul de a spune împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu, mama ta și a noastră: „Iată, Slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Astfel, stând cu tine în singurătate, vom evita fuga după gloria acestei lumi, setea de oameni și de laude deșarte. Astfel ne vom elibera de orice deșertăciune.

Și nu în ultimul rând, Isuse, ajută-ne să te predicăm mai mult pe tine decât pe noi. Dăruiește-ne forța să trecem cu tine pe celălalt mal în fiecare zi, să descoperim micile bucurii ale fiecărei zile. Încurajați de prezența ta, ajută-ne să străbatem lumea călcând mereu cu sfială și sfințenie pe urma pașilor tăi … spre Calvar și spre Înviere. Plini de iubire și dornici de slujire viața noastră să devină o predică vie despre tine, care ești veșnic viu și care domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți veci vecilor. Amin!


4 februarie 2018 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.
Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara, până la revărsatul zorilor.
Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
În zilele acelea, Iob a zis: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit? 2 După cum sclavul tânjeşte după umbră şi cel tocmit aşteaptă plata lui, 3aşa este moştenirea mea: luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite. 4 Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?» Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori. 6Zilele mele trec mai repede decât suveica şi se termină fără speranţă. 7 Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare şi ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146-147(147),1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul,
pentru că bine este să-i cântăm psalmi Dumnezeului nostru;
pentru că plăcut este să-l lăudăm pe el!
2 Domnul reclădeşte Ierusalimul,
îi adună pe cei alungaţi ai lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi le leagă rănile.
4 El socoteşte numărul stelelor
şi le cheamă pe nume pe toate. R.

5 Mare este Domnul nostru şi atotputernic,
priceperea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
şi-i doboară la pământ pe cei nelegiuiţi. R.

LECTURA A II-A
Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. 19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. 22 Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. 23 Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 8,17bc
(Aleluia) Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. 32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Viața (mea!): un fel de concubinaj cu răul

Posted by Paxlaur pe 29/01/2018

viata si speranta binele si raulBiblia nu este o colecție de povestioare și dulcegării. Nu este nici măcar istoria unui singur popor sau vreun „cod al bunelor maniere”, un manual depășit care ar avea nevoie de o actualizare. Nu este o colecție de sfaturi sau de legi. Sfânta Scriptură este istoria noastră, a mea și a ta, călătoria noastră prin pustiul acestei lumi spre Țara promisă. Este Calea pe care noi trebuie să o parcurgem pentru a ne întâlni cu Dumnezeu. Este Adevărul pe care trebuie să-l îmbrățișăm pentru a da fiecărui om o nouă strălucire. Este tocmai Viața pe care trebuie să o avem în noi pentru a simți că „Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el” (1In 4,16).

Atunci când ajungem să cunoaștem și să credem în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi (cf. 1In 4,16), suntem hotărâți să devenim aliații lui în lupta cu răul. Atunci simțim ale noastre cuvintele psalmistului: „Voi, care-l iubiți pe Domnul, urâți răul!” (Ps 97,10). Atunci ne încurajăm unii pe alții: „Ferește-ți limba de răutate și buzele de vorbirea înșelătoare; îndepărtează-te de rău și fă binele, caută pacea și urmeaz-o!” (Ps 34,15-16; cf. Ps 37,27).

Faptul că noi încă trăim un fel de concubinaj cu răul din noi și din jurul nostru, faptul că-l tolerăm cu nonșalanță, denontă că în lupta cu răul nu ne-am împotrivit încă până la sânge, nu suntem încă hotărâți să urâm răul, să avem repulsie până și la cea mai mică prezență a răului (cf. Evr 12,4-6). În noi încă este prezent acest „duh necurat”, acest amestec de bine și rău. Deși avem funcții și meserii și status care ar trebui de la sine să ne pună de partea binelui, totuși nu facem binele și nici nu urâm răul! Nu, încă nu ne-am împotrivit până la sânge, încă nu urâm răul. Și atunci înseamnă că încă nu suntem cu Cristos, încă nu aparținem cu totul Adevărului, nu ne-am lăsat încă fascinați și cuceriți de Omul desăvârșit.

Cristos, lumina lumii, ne privește astăzi și ne amintește, ca într-o mustrare din partea celui care ne iubește ca pe lumina ochilor: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul, vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu” (In 3,19-20). Așadar cum suntem? Unde suntem? Care este raportul nostru cu răul? Cine stăpânește în viața noastră: Cristos sau răul? Cui slujim prin viața de zi cu zi? Să nu cumva să fim și noi printre cei posedați, printre cei care cred că Isus Cristos a venit să-i distrugă! Dacă avem inima înveninată de rău, îmbuibată de viclenii, pornită împotriva binelui și a lui Dumnezeu, atunci strigăm și noi cu cei posedați de Diavol: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (Mc 1,24)

Posedații de duhuri rele de atunci și de azi sunt oamenii care nu reușesc să aibă un raport echilibrat cu lumea, cu persoanele și lucrurile din jurul lor; oamenii care cred că pot negocia totul, trăi și cu binele și cu răul, cu iubirea și cu egoismul, cu viața și cu moartea, cu adevărul și cu minciuna, cu slujirea și cu domnia, cu virtutea și cu viciul, cu Dumnezeu și cu mamona, cu Cristos și cu Satana. Nu, nu se poate! Cristos trezește și alungă fiecare duh rău adormit în noi, fiecare demon care-i strigă: „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?”. Aceasta pentru că duhurile rele știu că Isus nu face compromisuri cu Diavolul, nu negociază, ci îl descoperă și-l alungă: „Taci și ieși din el”! (Mc 1,25).

Cristos a luptat și luptă împotriva răului. Îl nimicește! Îl alungă! Dumnezeu s-a împotrivit răului până la sânge, până la moarte și încă moartea pe cruce!!! Să nu uităm acest lucru. Să imităm acest adevăr. Să nu ne împietrim inimile! Să-l ajutăm pe Cristos să exorcizeze viața noastră, să-l lăsăm să alunge răul din noi și din jurul nostru. Să ne nu împietrim inimile când răsună cuvântul său.

„Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre” (Ps 94,8). Când auzim glasul lui, să nu ne temem să urâm răul, să luptăm pentru a-l dezrădăcina din viața noastră, din casa și patria noastră. Să nu ne împietrim inimile, ci să ne trezim, dornici de purificare, dornici să ajungem la Domnul.

Când în viața noastră răsună glasul Domnului, adică atunci când citim și medităm cuvântul său, să-l primim cu această convingere: „Aceasta o spun pentru avantajul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic de cinste şi conduce la Domnul fără abatere” (1Cor 7,35). Toată Scriptura ne-a fost lăsată spre avantajul nostru, spre a înțelege și îmbrățișa doar ceea ce este vrednic de cinste și astfel să ajungem la Domnul fără abatere.

Dacă ne dorim cu adevărat să ajungem la Domnul atunci să alungăm răul din casa noastră. Nu putem merge spre Dumnezeu trăind în concubinaj cu răul. Să ne apropiem și să ne lăsăm însoțiți doar de cei care luptă împotriva răului, de cei care urăsc răul, de cei care se împotrivesc răului până la sânge. Iar dintre aceștia, Cristos este cel care se împotrivește în fiecare clipă răului, îl distruge prin cuvintele și faptele sale.

Să ne lăsăm fascinați de cel care „învață cu autoritate”, de cel care are puterea de a porunci și nimici duhurile necurate din noi. Să fim uimiți și cuprinși de o teamă sfântă în preajma lui Cristos care vrea să scoată din viața noastră tot ceea ce se opune lui Dumnezeu și iubirii.

Să ne fie drag Cristos și să-l iubim cu toată ființa noastră pentru că el este persoana care atunci când ne eliberează nu ne pune alt jug decât porunca iubirii (Mc 12,29-31), legea care sintetizează atât de bine întreaga Scriptură și reflectă viața, moartea și învierea lui Cristos. Eliberați prin puterea lui Cristos și trăind cu Cristos vom fi „fără griji” și vom îmbrățișa, asemenea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, doar ceea ce este „vrednic de cinste și conduce la Domnul fără abatere” (cf. 1Cor 7,32.35).

Am încredere în Cristos, în autoritatea cuvintelor și faptelor sale, în învățătura sa veșnic nouă și fascinantă, pentru că este adânc înrădăcinată în iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă. Da, am deplină încredere în Domnul Isus pentru că știu că este Persoana care luptă să învingă răul. Ba chiar mai mult, răul deja a fost învins prin patima, moartea și învierea lui!


28 ianuarie 2018 

† DUMINICA a 4-a de peste an
Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.
Dt 18,15-20; Ps 94; 1Cor 7,32-35; Mc 1,21-28

LECTURA I
Eu voi face să se ridice din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine, voi pune cuvintele mele pe buzele lui.
Citire din cartea Deuteronomului 18,15-20
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el! – 16 aşa cum ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău pe Horeb în ziua adunării, zicând: «Nu vreau să mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu, nici să văd focul acesta mare, ca să nu mor». 17 Domnul mi-a spus: «Este bine ceea ce au zis. 18 Voi ridica pentru ei din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine. Voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc. 19 Dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele pe care le va spune în numele meu, eu îi voi cere cont. 20 Dar profetul care s-ar purta cu trufie, spunând ceva în numele meu ce nu i-am poruncit să spună sau vorbind în numele altor dumnezei, profetul acela să moară!»”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94(95),1-2.6-7abc.7d-9 (R.: cf. 8)
R.: Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre.

1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim! R.

6 Veniţi să-l adorăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7abc căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte! R.

7d O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
8 „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa în pustiu;
9 acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele”. R.

LECTURA A II-A
Fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 7,32-35
Fraţilor, eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cel care este necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, 33 însă cel care este căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă soţiei, şi este împărţit. 34 Tot aşa şi femeia necăsătorită, tot aşa şi fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup şi în duh, însă cea căsătorită se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului. 35 Aceasta o spun pentru avantajul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic de cinste şi conduce la Domnul fără abatere.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,16; Is 9,1
(Aleluia) Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină. (Aleluia)

EVANGHELIA
El îi învăţa ca unul care are autoritate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: 24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »

„Stai, Diavole! De ce fugi?”…

Posted by Paxlaur pe 29/11/2017

Diavolul în Evul MediuToți am auzit despre slujitorul lui Dumnezeu, Iob, despre omul care în mijlocul suferințelor sale a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnlui fie binecuvântat” (Iob 1,21). Citind Cartea lui Iob aflăm cât de mult și-a dorit Diavolul să pună stăpânire pe sufletul lui, însă nu a reușit. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Diavolul a crezut că l-a biruit pe Iob, atunci s-a întâmplat să plece ruşinat, fără să scoată niciun cuvânt. Însă Dumnezeu l-a strigat: „Stai, Diavole! De ce fugi? Nu s-au întâmplat toate câte le-ai voit? N-ai distrus tu toate turmele lui? Nu i-ai ucis copiii? N-ai vlăguit şi trupul lui? Aşadar, de ce pleci?” „Plec, zice Diavolul, pentru că deşi s-au întâmplat pe de-o parte toate cele câte le-am voit, însă ceea ce am poftit mai mult, şi pentru care le-am născocit pe toate celelalte, n-am dobândit. Plec pentru că Iob n-a hulit. Fug ruşinat pentru că Iob ţi-a rămas fidel… De vreme ce n-am reuşit acest lucru, n-am câştigat nimic! În loc să-l pierd, l-am făcut şi mai strălucitor şi mai slăvit” (Ioan gură de aur, în Glasul sfinţilor părinţi, 264).

Iob a rămas fidel în timpul încercării. Prin statornicie și-a mântuit sufletul (cf. Lc 21,19). Încercările vin și asupra noastră, fac parte din viața noastră: suntem persecutați în diferite feluri, chiar și în cele mai pașnice și democratice țări. Chiar și atunci când persecuția nu este sângeroasă, ea există și ne macină, căci însuși Cristos a spus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi” (In 15,20). Însă același Domn ne-a liniștit inima: „Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele” (Lc 21,17-19).

Dacă vom fi fideli, dacă vom rămâne credincioși, adică statornici până la moarte, vom primi și noi cununa vieții, după cum ne-a promis Domnul (cf. Ap 2,10). Să luptăm astfel încât Diavolul să plece rușinat iar Dumnezeu să se bucure văzând statornicia noastră. Ce fericiți am fi și câtă bucurie am răspândi în jur dacă am lupta mai mult pentru mântuire, rămânând fideli angajamentelor noastre, credinței noastre!

Să ne așezăm înaintea Domnului și să ne analizăm inima: ce înseamnă pentru noi statornicia în credință? Cât suntem dispuşi să îndurăm pentru a rămâne fideli Domnului și angajamentelor noastre? Suntem dispuși să luptăm, convinși fiind că Dumnezeu și aproapele merită sacrificiile noastre? Suntem dispuși să luptăm de dragul împărăției cerului?


„Isus nu i-a pregătit pe ucenici pentru un succes ușor.
Evanghelia nu este promisiunea unui succes facil.
Ea nu promite nimănui o viață confortabilă.
Ea este o promisiune, promisiunea vieții veșnice pentru om,
care este supus legii morții și promisiunea victoriei, prin credință,
a omului care este supus atâtor încercări și obstacole” (sfântul Ioan Paul al II-lea).


29 noiembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 34-a de peste an
Sf. Saturnin, ep. m.
Dan 5,1-6.13-14.16-17.23-28; Ps Dan 3,62-67; Lc 21,12-19

LECTURA I
S-au arătat degetele unei mâini de om care scriau.
Citire din cartea profetului Daniel 5,1-6.13-14.16-17.23-28
În zilele acelea, Baltazar, regele, a făcut un ospăţ mare pentru cei o mie de nobili ai săi şi înaintea celor o mie a băut vin. 2 Baltazar, regele, a spus în timp ce degusta vinul să fie aduse vasele din aur şi din argint pe care le luase Nabucodonosor, tatăl său, din templul de la Ierusalim, ca să bea din ele, regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 3 Atunci au adus vasele din aur, cele luate din templul casei Domnului care era în Ierusalim, şi au băut din ele regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 4 Au băut vin şi i-au lăudat pe dumnezeii din aur, din argint, din bronz, din fier, din lemn şi din piatră. 5 În acea clipă, s-au arătat degetele unei mâini de om care scriau în faţa candelabrului, pe tencuiala zidului din palatul regelui. Şi regele vedea palma mâinii care scria. 6Atunci, regele s-a schimbat la faţă şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile picioarelor s-au înmuiat şi genunchii se loveau unul de altul. 13 Atunci, Daniel a fost adus înaintea regelui. Regele a luat cuvântul şi i-a spus lui Daniel: „Tu eşti acel Daniel dintre fiii deportaţilor iudei pe care tatăl meu, regele, i-a făcut să vină din Iudeea? 14 Am auzit despre tine că duhul lui Dumnezeu este în tine şi că s-au găsit în tine lumină, pricepere şi o înţelepciune deosebită. 16 Eu am auzit despre tine că tu poţi să dai interpretări şi să rezolvi lucrurile grele. Acum, dacă poţi să citeşti scrierea şi să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, ţi se va pune un lanţ de aur la gâtul tău şi vei fi al treilea în regat”. 17 Atunci, Daniel a răspuns şi i-a zis regelui: „Darurile tale să rămână ale tale şi răsplata dă-o altcuiva! Dar voi citi regelui scrierea şi-i voi face cunoscută interpretarea ei. 23 Te-ai ridicat împotriva Dumnezeului cerului. Au adus înaintea ta vasele casei sale şi aţi băut din ele vin tu, nobilii tăi, soţiile şi concubinele tale şi i-aţi lăudat pe zeii din argint şi din aur, din bronz şi din fier, din lemn şi din piatră, care nu văd, nu aud şi nu înţeleg, iar pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi ale căruia sunt toate cărările tale nu l-ai preamărit. 24 De aceea, el a trimis palma unei mâini ca să înfăţişeze scrierea aceasta. 25 Aceasta este scrierea care a fost înfăţişată: «Mene, mene, techel ufarsin”. 26 Aceasta este interpretarea cuvântului: Mene: Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. 27 Techel: ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit deficitar. 28 Peras: regatul tău a fost împărţit şi a fost dat mezilor şi perşilor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,62.63.64.65.66.67 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!

62 Binecuvântaţi-l, soare şi lună, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

63 Binecuvântaţi-l, stele ale cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

64 Binecuvântaţi-l, toate ploile şi roua, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

65 Binecuvântaţi-l, toate vânturile, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

66 Binecuvântaţi-l, foc şi căldură, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

67 Binecuvântaţi-l, frig şi arşiţă, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 2,10c
(Aleluia) Fii credincios până la moarte, spune Domnul, şi-ţi voi da cununa vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu, dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,12-19
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi guvernanţilor din cauza numelui meu. 13Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. 14 Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, 15 căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le va putea rezista şi nici răspunde! 16 Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; 17 veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”.

Cuvântul Domnului

 

 

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Este sau nu Dumnezeu responsabil de răul din lume?

Posted by Paxlaur pe 14/11/2017

Diavolul în Evul MediuNu puţini sunt cei care-l socotesc pe Dumnezeu responsabil de răul din lume. Lor sfântul Vasile cel Mare le spune: „Nu este un gând inspirat din dreapta credinţă să spui că răul este făcut de Dumnezeu, pentru că nimic din cele contrarii nu vine de la contrariul său; nici viaţa nu naşte moarte, nici întunericul nu este început al luminii, nici boala nu aduce sănătate; în transformările stărilor sufleteşti schimbările se fac de la contrarii la contrarii; dar la naşteri, cel născut nu se naşte din cineva care are o natură potrivnică lui, ci din cei de aceeaşi natură” (Omilii la hexaemeron, 46).

Aşadar, răul nu-l poate avea ca izvor al prezenţei sale pe Dumnezeu care este binele absolut. Însă întrebarea rămâne și ne macină: „Dacă răul nu este nici nenăscut, nici făcut de Dumnezeu, de unde-şi are existenţa, căci e clar că răul există”. Același sfânt ne învață că „răul nu are o existenţă vie şi însufleţită, ci este o stare sufletească potrivnică virtuţii, din pricină că cei care nu sunt cu luare-aminte asupra vieţii lor se depărtează de bine” (Omilii la hexaemeron, 46).

Aceste cuvinte au la bază mărturia Sfintei Scripturi, care ne învaţă că nu se cuvine să căutăm originea răului în Dumnezeu care a făcut toate foarte bune, le-a creat foarte frumoase (cf. Gen 1,31). Același cuvânt divin ne învață astăzi: „Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune şi l-a făcut chip al eternităţii proprii. Prin invidia Diavolului a intrat moartea în lume şi o încearcă cei care sunt de partea lui” (Înţ 2,23-24). Aşadar, Diavolul l-a invidiat pe om pentru poziţia sa privilegiată în cadrul creaţiei şi l-a atras în păcat (cf. Gen 3,1-8), iar acest prim păcat i-a adus omului moartea spirituală, apoi moartea fizică şi, împreună cu ele, mulţimea relelor ce încă dăinuie pe pământ.

Deşi ne convingem că răul n-are cum să izvorască din bine, cu atât mai puţin din Dumnezeu, binele suprem, rămânem conştienţi că problema răului nu se poate înţelege decât în raport cu binele, cu modul de participare sau neparticipare la bine. După învăţătura sfântului Paul şi a Bisericii, „misterul fărădelegii” (2Tes 2,7) devine mai clar, se limpezeşte numai atunci când este raportat la „misterul pietăţii” (1Tim 3,16), apărând ca o necesitate să privim problema originii răului şi a persistenţei lui în lume cu ochii credinţei îndreptaţi mereu spre cel care este unicul biruitor al răului, Isus Cristos (cf. Lc 11,21-22; In 16,11).

Urmând învăţătura Bisericii, trebuie să evităm nu doar să-i atribuim lui Dumnezeu cauza prezenţei răului în lume, ci şi să considerăm că răul ar putea fi o existenţă în sine, o forţă capabilă să concureze cu Dumnezeu. Răul nu are nicio existenţă eternă şi nu este nici egalul lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 309, 385).


Răul nu este o substanţă, ci este absenţa binelui.
Răul, ca şi Diavolul, îşi are cauza în depărtarea de bine.


14 noiembrie 2017 

Marţi din săptămâna a 32-a de peste an
Sf. Ştefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, călug. m.
Înţ 2,23-3,9; Ps 33; Lc 17,7-10

LECTURA I
În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire, dar ei sunt în pace.
Citire din cartea Înţelepciunii 2,23-3,9
Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune şi l-a făcut chip al eternităţii proprii. 24 Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume şi o încearcă cei care sunt de partea lui. 3,1 Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi niciun chin nu se va atinge de ele. 2 În ochii celor nepricepuţi, păreau că mor şi ieşirea lor era considerată o nenorocire, 3 plecarea de la noi, distrugere, dar ei sunt în pace. 4 Şi dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiţi, speranţa lor este plină de nemurire. 5Fiind disciplinaţi cu puţine suferinţe, li s-au făcut multe binefaceri; căci Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el. 6 Ca pe aur în foc i-a probat şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot. 7 În timpul vizitării lor, vor străluci şi vor alerga ca scânteile printre paie. 8 Vor judeca neamuri, vor stăpâni popoare şi Domnul lor va domni peste ei în veci. 9 Cei care s-au încrezut în el vor înţelege adevărul şi cei care cred în iubire vor rămâne cu el, căci harul şi îndurarea sunt pentru aleşii lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.16-17.18-19 (R.: 2a)
R.: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme.

2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.

16 Ochii Domnului sunt peste cei drepţi
şi urechea lui ia aminte la strigătele lor!
17 Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul
pentru a şterge amintirea lor de pe pământ. R.

18 Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude
şi-i scapă din strâmtorarea lor.
19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
şi-i mântuieşte pe cei cu duhul mâhnit. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23bc
(Aleluia) Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)

EVANGHELIA
Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,7-10
În acel timp, Isus a spus: „Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!” 8 Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? 9 Oare e nevoie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? 10 Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Ce semănăm: pace sau zâzanie?

Posted by Paxlaur pe 25/08/2017

Domnul este pacea si siguranta noastraCristos este izvorul unităţii.
Diavolul dezbină.
Noi de partea cui suntem?
Noi pentru ce muncim: pentru unitate sau dezbinare?
Suntem făcători de pace sau preferăm zâzania?

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: