Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘dreptate’

Dreptatea: Biserica și politica

Posted by Paxlaur pe 24/05/2017

dreptatea biserica societatea„Societatea dreaptă nu poate să fie opera Bisericii,
ci trebuie să fie realizată prin politică”.

Benedict al XVI-lea ne învață că

pentru a defini mai precis relația dintre angajarea necesară în favoarea dreptății și slujirea carității, trebuie să ținem cont de două situații de fapt fundamentale:

a) Ordinea dreaptă a societății și a statului ține de datoria esențială a politicii. Un stat care nu ar fi condus după dreptate s-ar reduce la o mare bandă de hoți, cum a spus odată sfântul Augustin: „Remota itaque iustitia quid sunt regna nisi magna latrocinia?”[18]. Deosebirea dintre ceea ce este al cezarului și ceea ce este al lui Dumnezeu (cf. Mt 22,21), adică deosebirea dintre stat și Biserică sau, cum spune Conciliul Vatican II, autonomia realităților pământești[19], ține de structura fundamentală a creștinismului. Statul nu poate să impună religia, ci trebuie să garanteze libertatea sa și pacea între adepții diferitelor religii; la rândul său, Biserica, fiind expresie socială a credinței creștine, are independența sa și, întemeindu-se pe credință, trăiește forma sa comunitară, pe care statul trebuie să o respecte. Cele două sfere sunt distincte, dar mereu într-o relație reciprocă.

Dreptatea este scopul și deci măsura intrinsecă a oricărei politici. Politica este mai mult decât o simplă tehnică pentru definirea orânduirilor publice: originea și finalitatea sa se găsesc tocmai în dreptate, și faptul acesta este de natură etică. Astfel, statul se găsește de fapt în mod inevitabil confruntat cu următoarea întrebare: cum să realizeze dreptatea aici și acum? Dar această întrebare presupune o altă întrebare mai radicală: ce este dreptatea? Această problemă ține de rațiunea practică, dar pentru a putea acționa în mod drept, rațiunea trebuie mereu să fie purificată, căci orbirea sa etică, decurgând din tentația interesului și a puterii care îi întunecă vederea, este un pericol ce nu poate fi eliminat complet niciodată.

În acest punct, politica și credința se întâlnesc. Desigur, credința are natura sa specifică de întâlnire cu Dumnezeul cel viu – întâlnire care ne deschide orizonturi noi mult dincolo de domeniul propriu al rațiunii. Dar, în același timp, ea este o forță purificatoare pentru rațiunea însăși. Pornind de la perspectiva lui Dumnezeu, o eliberează de orbirile sale și, de aceea, o ajută să fie ea însăși mai bună. Credința sprijină rațiunea să-și împlinească mai bine datoria sa și să vadă mai bine ceea ce îi este specific. Aici se situează doctrina socială catolică: ea nu vrea să confere Bisericii o putere asupra statului. Nici nu vrea să impună acelora care nu împărtășesc credința sa perspective și modalități de comportament care îi aparțin. Vrea să contribuie pur și simplu la purificarea rațiunii și să ajute pentru a face în așa fel încât ceea ce este drept să poată fi aici și acum recunoscut și apoi pus și în practică.

Doctrina socială a Bisericii își ia argumentele pornind de la rațiune și de la dreptul natural, adică pornind de la ceea ce este în conformitate cu natura oricărei ființe umane. Știe că nu-i revine Bisericii să valorifice politic această doctrină: ea vrea să slujească formarea conștiințelor în domeniul politic și să contribuie la sporirea percepției exigențelor adevărate ale dreptății și totodată la creșterea disponibilității de a acționa în funcție de ele, chiar dacă lucrul acesta este în opoziție cu situațiile de interes personal. Lucrul acesta înseamnă că edificarea societății și a statului de drept, prin care se dă fiecăruia ceea ce i se cuvine, este o datorie fundamentală, pe care fiecare generație trebuie să o abordeze din nou. Fiind vorba de o datorie politică, așa ceva nu poate să cadă în sarcina imediată a Bisericii. Dar, de vreme ce este totodată o datorie umană primordială, Biserica are datoria de a-și oferi contribuția specifică prin purificarea rațiunii și formarea etică, pentru ca exigențele dreptății să devină comprehensibile și politic realizabile.

Biserica nu poate și nici nu trebuie să ia în mână bătălia politică pentru a construi o societate cât mai dreaptă posibil. Nu poate și nici nu trebuie să înlocuiască statul. Dar nu poate și nici nu trebuie să rămână deoparte în lupta pentru dreptate. Trebuie să intre în această luptă pe calea argumentării raționale și trebuie să trezească acele forțe spirituale, fără de care dreptatea, care implică și renunțări, nu se poate afirma și nici nu se poate dezvolta. Societatea dreaptă nu poate să fie opera Bisericii, ci trebuie să fie realizată prin politică. Cu toate acestea, Biserica se implică în mod profund în favoarea dreptății, lucrând pentru deschiderea inteligenței și a voinței la exigențele binelui.

b) Iubirea – caritas – va fi întotdeauna necesară, chiar și în societatea cea mai dreaptă. Nu există nici un fel de ordine dreaptă a statului care să zădărnicească slujirea iubirii. Acela care vrea să se elibereze de iubire să se pregătească să se elibereze de omul ca atare. Întotdeauna va fi suferință, care are nevoie de consolare și de ajutor. Întotdeauna va fi singurătate. Întotdeauna vor fi și situații de necesitate materială, pentru care un ajutor este de neînlocuit, în sensul iubirii concrete față de aproapele[20]. Statul care vrea să prevadă totul, care absoarbe totul în sine, devine în definitiv o instanță birocratică ce nu poate asigura esențialul de care are nevoie omul suferind, oricare om: dăruirea personală plină de iubire. Nu avem nevoie de un stat care guvernează și domină totul, ci, dimpotrivă, de un stat care recunoaște generos și care susține, pe linia principiului subsidiarității, inițiativele care apar în cadrul diferitelor grupuri sociale și care asociază spontaneitatea și apropierea de oamenii nevoiași. Biserica este una dintre aceste forțe vii: în ea pulsează dezvoltarea dinamică a iubirii provocată de Duhul lui Cristos. Această iubire nu oferă oamenilor doar ajutor material, ci, în egală măsură, întărire și îngrijire a sufletului, ajutor deseori mai necesar decât sprijinul material. Afirmația potrivit căreia structurile drepte ar zădărnici operele de caritate ascund în realitate o concepție materialistă despre om: prejudecata potrivit căreia omul ar trăi „numai cu pâine” (Mt4,4; Dt 8,3) este o convingere care îl umilește pe om și ignoră tocmai ceea ce este mai specific uman.

Din Deus caritas est, Scrisoarea enciclică a suveranului pontif Benedict al XVI-lea către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către toți credincioșii laici, nr. 28.

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Procese cu final fericit: două femei au fost salvate de la moarte

Posted by Paxlaur pe 03/04/2017

Donna-adulteraCe lume paradoxală: nu crezi în păcat, în răutatea lui, dar aștepți să-l devorezi cu nesaț pe cel păcătos. Păcătuim, dar nu ne acuzăm, însă îi acuzăm pe alții! Suntem indiferenți față de păcatul din noi, însă nu ratăm ocazia de a ne manifesta judecători aspri ai aproapelui. Așa suntem! Așa erau bătrânii din prima lectură. Așa sunt farizeii care aduc la Isus femeia prinsă în adulter. Ce situații tensionante și câtă iubire providențială în a face lumină, în a demonstra că adevărul și iubirea au forța de a reda viața și libertatea.

Câtă liniște ne inundă inima la început de săptămână meditând evenimente cu final fericit: două femei au fost salvate de la moarte, eliberate din mâinile celor obișnuiți să ucidă. A fost salvata Suzana, o femeie foarte frumoasă care se temea de Domnul și care a preferat să fie condamnată, „decât să păcătuiască înaintea Domnului (Dan 13,2.24). Dar a fost salvată și o femeie păcătoasă, căreia nu-i cunoaștem numele tocmai ca să conștientizăm că ea se identifică cu fiecare dintre noi. Privind la milostivirea cu care Cristos a salvat-o, ni se amintește de iubirea cu care suntem slavați zilnic din mâinile „devoratorilor de păcătoși”.

Trebuie să tresăltăm de bucurie în Dumnezeu! El „nu vrea mortea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să fie viu” (Ez 33,11). El descoperă nelegiuirea din inima perversă a celor care „şi-au pierdut minţile şi şi-au plecat ochii, ca să nu mai vadă cerul” (Dan 13,9). El strigă și astăzi celor care strâng pietre pentru a ucide păcătosul, în loc să cultive virtuți cu care să elimine păcatul: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra” (In 8,7).

Cât de prețioasă este viața în ochii Domnului! Să luptăm pentru a o apăra. Să facem mereu distincție între păcat și păcătos. Să condamnăm păcatul, răul, dar să salvăm, plini de milostivire, păcătoșii, sădind în ei, asemenea lui Cristos, dorința de a nu mai păcătui: „Nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti” (In 8,11).

Să invocăm astăzi în rugăciune milostivirea divină ca în lume să se găsească tineri plini de Duh Sfânt, asemenea lui Daniel (cf. Dan 13,45). Omenirea are nevoie de tineri care, privind la Tatăl milostiv, să facă judecată cu dreptate și milostivire. Avem nevoie de tineri care, plini de Duhul Adevărului, să discearnă semnele timpului pentru a judeca cu înțelepciune. Avem nevoie ca Duhul Sfânt, „care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit și a grăit prin profeți”, să vorbească și astăzi prin intermediul tinerilor și să strige tuturor celor care continuă să condamne la moarte prin războaie, avort, foamete, indiferență: „Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-i ucizi” (Dan 13,53). Să nu ucizi și să nu fii indiferent în fața celor care ucid!

 


Dacă tu crezi în Duhul Sfânt,
Domnul și de viață dătătorul,
atunci faptele și cuvintele tale trebuie să apere viața!


3 aprilie 2017 

Luni din săptămâna a 5-a din Post
Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp.
Dan 13,1-9.15-17.19-30.33-62 (Dan 13,41c-62); Ps 22; In 8,1-11

LECTURA I
Iată, mor, deşi nu am făcut nimic.
Citire din cartea profetului Daniel 13,1-9.15-17.19-30.33-62
Daniel_Suzana si batraniiÎn zilele acelea, era un om care locuia în Babilon şi numele lui era Ioachim. El şi-a luat o soţie, al cărei nume era Suzana, fiica lui Hilchia. Ea era foarte frumoasă şi se temea de Domnul. 3 Părinţii ei erau drepţi şi au învăţat-o pe fiica lor după Legea lui Moise. 4 Ioachim era foarte bogat şi avea o grădină în apropierea casei lui. La el se adunau iudeii pentru că el era cel mai onorat dintre toţi. 5Fuseseră stabiliţi doi bătrâni din popor judecători în anul acela despre care Stăpânul spusese: „A ieşit nelegiuirea din Babilon, de la bătrânii judecători despre care se credea că guvernau poporul”. 6 Ei obişnuiau să vină în casa lui Ioachim şi la ei veneau toţi cei care se judecau. 7 Se întâmpla că, atunci când poporul pleca, spre miezul zilei, Suzana ieşea şi se plimba prin grădina soţului ei. 8Cei doi bătrâni o priveau în fiecare zi ieşind şi plimbându-se şi au fost cuprinşi de poftă faţă de ea. 9 Ei şi-au pierdut minţile şi şi-au plecat ochii, ca să nu mai vadă cerul şi nici să nu-şi mai amintească de judecăţile cele drepte. 15 În timp ce ei aşteptau ziua potrivită, Suzana a ieşit ca ieri şi ca alaltăieri, numai cu două slujitoare, şi dorea să facă baie în grădină, căci era cald. 16 Nu era nimeni acolo, în afară de cei doi bătrâni care erau ascunşi şi o urmăreau. 17 Ea le-a zis slujitoarelor: „Aduceţi-mi ulei şi săpun, închideţi porţile grădinii, ca să fac baie!” 19 Când au ieşit slujitoarele, s-au ridicat cei doi bătrâni şi au alergat la ea. 20 Şi au spus: „Porţile grădinii sunt închise şi nimeni nu ne vede, iar noi suntem împătimiţi după tine. Fii de acord cu noi şi împreunează-te cu noi! 21 Dacă nu, vom da mărturie împotriva ta că era cu tine un tânăr şi de aceea le-ai trimis pe slujitoare de la tine”. 22 Suzana a suspinat şi a zis: „Sunt îngrădită din toate părţile: dacă fac aceasta, sunt sortită morţii; dacă nu fac, nu voi scăpa din mâinile voastre. 23 Este mai bine pentru mine să nu fac şi să cad în mâinile voastre, decât să păcătuiesc înaintea Domnului”. 24 Suzana a strigat cu glas puternic, dar au strigat şi cei doi bătrâni împotriva ei. 25 Şi, alergând, unul dintre ei a deschis porţile grădinii. 26 Când au auzit strigătul care venea din grădină, cei din casă s-au grăbit prin poarta lăturalnică să vadă ce i s-a întâmplat. 27 Când bătrânii au spus cuvintele lor, slujitorii s-au ruşinat foarte mult, căci niciodată nu se auzise un astfel de cuvânt despre Suzana. 28 A doua zi, când s-a adunat poporul la soţul ei, Ioachim, au venit cei doi bătrâni, plini de nelegiuire, cu gândul împotriva Suzanei ca să o dea la moarte. 29 Ei au spus înaintea poporului: „Trimiteţi după Suzana, fiica lui Hilchia, care este soţia lui Ioachim!” Şi ei au trimis. 30 Au venit ea, părinţii ei, copiii ei şi toate rudele ei. 33 Plângeau cei care erau lângă ea şi toţi cei care o vedeau. 34 Dar cei doi bătrâni, ridicându-se în mijlocul poporului, au pus mâinile pe capul ei. 35 Iar ea, plângând, a privit spre cer, căci în inima ei era încrezătoare în Domnul. 36 Cei doi bătrâni au spus: „Pe când ne plimbam noi singuri în grădină, a intrat ea cu două slujitoare. Ea a închis porţile grădinii şi le-a trimis pe slujitoare. 37 Şi a venit la ea un tânăr care era ascuns şi s-a culcat cu ea. 38 Noi eram într-un colţ al grădinii. Văzând nelegiuirea, am alergat la ei. 39 Văzându-i împreunaţi, pe acela nu am putut să-l prindem, căci era mai puternic decât noi. Şi, deschizând porţile, a fugit afară. 40 Dar pe ea am prins-o şi am întrebat-o cine era tânărul. 41 Ea însă nu a vrut să ne facă cunoscut şi dăm mărturie pentru acestea”. Adunarea i-a crezut, întrucât erau bătrâni ai poporului şi judecători şi au condamnat-o la moarte. 42 Suzana a strigat cu glas puternic şi a zis: „Dumnezeule veşnic, care cunoşti cele ascunse şi ştii toate mai înainte ca să fi fost, 43 tu ştii că au dat mărturie falsă împotriva mea şi, iată, mor, deşi nu am făcut nimic din ceea ce aceştia au spus cu răutate împotriva mea”. 44 Domnul a ascultat glasul ei. 45 Pe când era dusă ca să fie ucisă, Dumnezeu a făcut să se ridice duhul sfânt al unui tinerel, al cărui nume era Daniel. 46 El a strigat cu glas puternic: „Eu sunt curat de sângele acesteia”. 47 Tot poporul s-a întors spre el şi a zis: „Ce este cuvântul acesta pe care l-ai spus?” 48 Apoi, stând în mijlocul lor, a spus: „Aşa de nebuni sunteţi, fii ai lui Israel? Nu aţi cercetat şi fără ca să ştiţi cu certitudine aţi condamnat o fiică a lui Israel. 49Întoarceţi-vă la judecată! Aceştia au dat mărturie falsă împotriva ei”. 50 Tot poporul s-a întors în grabă. Şi bătrânii i-au spus: „Vino, stai în mijlocul nostru, căci ţie ţi-a dat Dumnezeu ceea ce este propriu bătrânilor!” 51 Daniel le-a spus: „Puneţi-l pe unul departe de celălalt şi eu îi voi cerceta!” 52După ce i-au despărţit pe unul de celălalt, l-a chemat pe unul dintre ei şi i-a zis: „Tu, îmbătrânit în zile rele, acum te-au ajuns păcatele pe care le-ai făcut mai înainte. 53 Făcând judecăţi nedrepte, îi condamnaţi pe cei nevinovaţi şi-i eliberaţi pe cei vinovaţi, deşi Domnul a zis: «Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-i ucizi!» 54 Acum deci dacă într-adevăr ai văzut-o, spune sub ce copac i-ai văzut întreţinându-se unul cu altul?” El a spus: „Sub un salcâm”. 55 Daniel a spus: „Într-adevăr, ai minţit împotriva capului tău. Iată, îngerul lui Dumnezeu a primit poruncă de la Dumnezeu să te despice la mijloc!” 56 Îndepărtându-l pe acesta, a poruncit să fie adus celălalt. Şi i-a zis: „Sămânţă a lui Canaan, şi nu a lui Iuda! Frumuseţea te-a sedus şi pofta ţi-a pervertit inima. 57 Aşa le făceaţi fiicelor lui Israel care, temându-se, se întreţineau cu voi. Dar o fiică a lui Iuda nu a suportat nelegiuirea voastră. 58 Acum deci sub ce copac i-ai prins întreţinându-se unul cu celălalt?” Şi el a spus: „Sub un stejar”. 59 Dar Daniel i-a spus: „Într-adevăr, ai minţit şi tu împotriva capului tău. Îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te taie la mijloc, ca să vă nimicească”. 60 Toată adunarea a strigat cu glas puternic şi l-a lăudat pe Dumnezeu, care îi salvează pe cei care îşi pun speranţa în el. 61 S-au ridicat împotriva celor doi bătrâni, pentru că Daniel demonstrase din gura lor că dăduseră mărturie falsă şi au făcut cu ei după modul cum făceau ei rău aproapelui. 62 Au făcut după legea lui Moise şi i-au ucis. Şi a fost salvat sângele nevinovat în ziua aceea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 4a)
R.: Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paşte pe păşuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine
în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ez 33,11a
„Nu vreau moartea păcătosului, spune Domnul, ci să se întoarcă de la calea lui şi să fie viu”.

EVANGHELIA
Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,1-11
În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?” 6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Cuvântul Domnului

 

Posted in Duhul Sfant, Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Doar inima poate atinge și cuprinde alte inimi

Posted by Paxlaur pe 17/01/2017

Bucuria unei inimi curate„Dumnezeu nu este nedrept”. Noi mărturisim că „Dumnezeu este drept”, că el este iubire, adevăr, duh, lumină, viață… tot ceea ce poate fi mai frumos și mai sfânt. Domnul este „stăpânul Sâmbetei” și stăpânul dreptății. Nimeni nu poate rândui mai bine dreptatea. Și cu toate că există Providența divină, omenirea este atrasă de haos. Dar oare cum ar arăta lumea dacă pentru o clipă Domnul s-ar retrage?! Ce s-ar alege de noi dacă Domnul ne-ar abandona înclinațiilor noastre? O singură zi fără Dumnezeu îi este suficientă omului pentru a distruge totul!

Era odată un copil care încerca să prindă o pasăre. La început se amuza de strădaniile lui și de „zborul săltăreț” al păsării. Apoi, obosit, a început să se întristeze că efortul lui a rămas fără rod. Ba chiar a început să plângă: i se părea nedrept să nu poată prinde acea pasăre colorată. Probabil că acest copil de doar patru ani, peste cinci ani va fi capabil să facă o praștie ca să prindă pasărea. Ba mai mult, peste zece ani va putea construi capcane și astfel va prinde păsări și animale. Poate va trece și la oameni, alergând și prinzând după bunul plac, ce și cum i se va părea lui drept și amuzant. Oare este Dumnezeu nedrept că nu a dat aripi acestui copil să poată zbura și astfel să prindă pasărea? Sau măcar să zboare împreună cu ea! Oare astfel s-ar fi evitat toate acele situații în care copii ucid păsările cu praștia pentru că nu pot zbura ca ele?

Nu suntem egali, nu gândim la fel, dar aceasta nu înseamnă că este vina lui Dumnezeu pentru că unii devin violenți din cauza aceasta. Oare este Dumnezeu nedrept că unii omoară ce nu pot înțelege, în timp ce alții fac bășcălie de tot ce cred ei că au înțeles?! Oare este Dumnezeu nedrept atunci când oamenii își folosesc mințile pentru a crea bombe și mâinile pentru a ține mitraliere?! Oare mintea nu este pentru a contribui la pacea lumii? Oare mâinile nu sunt pentru a ne ajuta unii pe alții, pentru a ne îmbrățișa, pentru a ne susține? De ce să fie Dumnezeu acuzat de răul pe care omul îl face?! Ce trist: dacă se întâmplă o minune, un bine e știință, medicină, inteligență, e omul și capacitatea lui; în schimb, atunci când se întâmplă ceva rău este vina lui Dumnezeu! De ce îl acuzăm pe Domnul de rău, de ce tocmai pe el, singurul care este cu adevărat drept și bun în toate lucrările sale?

Să iubim dreptatea. Să nu fim triști că nu avem aripi ca să putem zbura ca păsările, ci să mulțumim Domnului că avem o inimă cu care putem iubi natura, animalele și, mai ales, oamenii. Inima se poate înălța și zbura mai sus decât orice pasăre pentru că inima se poate înălța până la Dumnezeu. Doar inima poate atinge și cuprinde alte inimi, doar ea poate simți iubirea!


„Dreptatea lui Dumnezeu”
a mers până acolo încât l-a dat pe Fiul său
ca să moară pentru noi
și pentru păcatele noastre.
Dreptatea lui e iubire și iertare.
Dreptatea ta?


17 ianuarie 2017 

Marţi din săptămâna a 2-a de peste an
Sf. Anton, abate **
Evr 6,10-20; Ps 110; Mc 2,23-28

LECTURA I
Avem speranţa ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică.
Citire din Scrisoarea către Evrei 6,10-20
Fraţilor, Dumnezeu nu este nedrept încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui, când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în desăvârşirea speranţei până la sfârşit, 12 astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile. 13 De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abraham, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine, spunând: 14 „Cu adevărat te voi copleşi de binecuvântări şi te voi înmulţi la nesfârşit”. 15 Şi astfel, aşteptând cu îndelungă răbdare, Abraham a obţinut cele promise. 16Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 De aceea, voind să arate moştenitorilor promisiunii, într-un mod şi mai clar, neclintirea hotărârii sale, Dumnezeu s-a legat cu jurământ 18 pentru ca, prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă. 19 Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20unde a intrat pentru noi, ca premergător, Isus, devenit pentru veşnicie mare preot, după rânduiala lui Melchisedec.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 110(111),1-2.4-5.9 şi 10c (R.: cf. 5b)
R.: Domnul îşi aduce aminte în veci de alianţa sa.
sau:
Aleluia.

1 Îl voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în sfatul celor drepţi, în mijlocul comunităţii.
2 Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă
de către toţi cei care îşi găsesc plăcerea în ele. R.

4 El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este milostiv şi plin de îndurare,
5 dă hrană celor ce se tem de el
îşi aduce aminte în veci de alianţa sa. R.

9 El trimite poporului său răscumpărarea,
stabileşte pe veci alianţa sa.
Sfânt şi înfricoşător este numele lui.
10c Lauda lui rămâne pentru totdeauna. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. 24 Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?” 25 Iar el le-a spus: „Nu aţi citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, 26 cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile ofrandei pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoţii şi a dat şi celor care erau cu el?” 27 Şi le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă; 28 pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei”.

Cuvântul Domnului

 

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: