„Nu-i lăsa pe diavoli să(-ți) vorbească”!

rugaciune rozariul singuratate tacereCât de adânc pătrunde suferința în viața noastră. Îi simțim deseori ghearele cu care ne smulge bucăți de inimă, ne sfâșie trupul. Și atunci, zvârcoliți de durere, spunem cu mult încercatul Iob: „Viața omului pe pământ este numai zbucium… luni zadarnice și nopți de chin mi-au fost rânduite” (cf. Iob 7,1.3). Doborâți de greutatea zilelor, strigăm cu psalmistul: „ Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu și cu lacrimile mele scald așternutul meu. Mi s-au împăienjenit ochii de durere, am îmbătrânit între toți asupritorii mei” (cf. Ps 6,7-8).

Însă cuvântul Domnului, ba chiar mai mult, însuși Cuvântul, vine și ne arată calea pentru a ne elibera de suferință. Cristos însuși vine și ne eliberează de acest zbucium, de disperarea în fața suferinței, astfel încât să tresăltăm de bucurie în speranță și să cântăm cu psalmistul: „Domnul este mângâiere în orice suferință… Domnul îi vindecă pe cei cu inima zdrobită… Domnul sprijină pe cei sărmani” (cf. Ps 146,3.6). Așa credem, așa sperăm, așa mărturisim. Aceasta este evanghelia – vestea ce bună! – pe care o proclamăm împreună cu apostolul neamurilor: „Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre” (cf. Mt 8,17). „Liberi față de toți”, vestim evanghelia, arătăm lumii Calea care duce de la suferință la mântuire, de la moarte la viață: Isus Cristos! El este singura cale: „Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fap 4,12).

Tot ceea ce învățăm despre Cristos, tot ceea ce știm despre el, întreaga sa viață, întreaga sa bogăţie „este destinată fiecărui om şi constituie un bun al fiecăruia”. Cristos nu şi-a trăit viaţa pentru sine însuşi, ci pentru noi, de la întruparea sa „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire” până la moartea sa „pentru păcatele noastre” (1Cor 15, 3) şi la Învierea sa „pentru îndreptăţirea noastră” (Rom 4,25). Şi chiar şi acum este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1In 2, 1), „fiind pururi viu ca să mijlocească pentru noi” (Evr 7, 25). Cu tot ce a trăit şi a suferit pentru noi o dată pentru totdeauna, El rămâne de-a pururi „în faţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evr 9, 24), după cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice (nr. 519).

Despre acest adevăr ne vorbește evanghelia. Sfântul Marcu surprinde splendoarea și puterea Fiului lui Dumnezeu în fața suferinței, autoritatea sa în fața Diavolului și a răului, înțelepciunea cu care fascinează lumea și înfruntă ispita gloriei. Cât de frumos este să stai în prezența unui Dumnezeu iubitor de oameni, de tăcere, de smerenie! Cât de eliberatoare este prezența unui Dumnezeu care s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce tocmai pentru ca prin moartea sa să ne răscumpere pe noi și să ne izbăvească de orice rău, să ne poarte la cunoașterea Adevărului și la iubirea Vieții (cf. Fil 2,6-7; 1Tim 2,4).

Cristos este și astăzi în mijlocul nostru și-l reduce la neputință pe cel care are puterea morții, adică pe Diavol, și îi eliberează pe toți cei care, de frica morții și a suferinței, sunt reduși la sclavie, pe cei care cuprinși de febra morții trăiesc în zbucium și disperare (Evr 2,14-15).

Vindecarea soacrei apostolului Petru pare ceva neseminificativ. Adesea minunea aceasta trece neobservată (mulți reducând scena la bancul care face legătură dintre vindecarea soacrei și trădarea lui Petru!). Și totuși este primul miracol din evanghelia după sfântul Marcu. E simplu și tocmai cu această simplitate ne invită Isus să înțelegem toate minunile sale, toată viața sa. De altfel, la sfârșitul evangheliei după Marcu, la sfârșitul activității publice, chiar înaintea discursului escatologic (cf. Mc 13), vom găsi o altă „simplitate feminină” cu care Isus ne invită să ne trăim viața: simplitatea din ofranda văduvei (cf. Mc 12,41-44). Să admirăm și să învățăm din această simplitate propusă de Mântuitorul: la început pune o femeie simplă, o mamă, o soacră suferindă, dar vindecată, iar la sfârșit, înainte de discursul escatoligic, pune o văduvă săracă, dar generoasă, plină de încredere în providență. Cristos ne învață cum să slujim (departe de orice febră/ambiție!) și cum să renunțăm la tot ce este lumesc și să ne încredem în providență! Da, ce mare har ar fi și ce victorii am obține în lupta cu suferința din noi și din jurul nostru dacă am învăța să slujim cu încredere în providență. Pentru că miracolul acestei zile, acestei evanghelii, nu stă atât în vindecare, cât mai ales în slujire: „Febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească” (Mc 1,31) Mulți sunt vindecați, dar puțini slujesc!

Da, mulți sunt vindecați, dar nu toți: îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol și el îi vindeca pe mulți (cf. Mc 1,32-34). Este realitatea cu care ne confruntăm și astăzi: prea mulți bolnavi în jurul nostru. Ne simțim neputincioși și am vrea ca Isus să-i vindece pe toți. Ba chiar ne revoltăm împotriva lui când uită un bolnav, mai ales pe cei dragi din familia noastră, pe cei care fac parte din viața noastră. De ce nu face Dumnezeu nimic pentru ei? Dar oare chiar nu face nimic? Oare nu a rânduit el lucrurile astfel încât să fim noi, tocmai noi, lângă acești bolnavi și prin prezența noastră să-i alinăm?

Este adevărat: noi nu putem vindeca, noi nu suntem dumnezei! Însă noi putem alina, însoți, putem împiedica boala să devină suferință! Și apoi să nu uităm că nu orice boală este spre moarte. Să ne amintim cuvântul lui Cristos: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea” (In 11,4). Să ne amintim învățătura Apostolului: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea neobișnuită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile, dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru. Căci noi care trăim suntem mereu dați la moarte pentru Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor… De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoiește din zi în zi, căci suferința noastră scurtă și ușoară ne aduce un belșug nemărginit al gloriei veșnice, pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice (2Cor 4,7-11.16-18).

Să înțelegem aceste adevăruri, să le iubim, să le sperăm și să nu disperăm în fața bolilor. Trecând prin această vale de lacrimi, să sperăm bunurile veșnice. Să ne apropiem cu încredere de Cristos, de cel care „a luat asupra sa slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre” și să-i spunem și noi: „Doamne, iată, cel care ți-e prieten este bolnav” (In 11,3). Să ne apropiem de el cu smerenie și încredere, dar fără pretenții atotștiutoare! Să ne apropiem de Cristos cu smerenia, credința și iubirea care izvorăsc din rugăciunea Tatăl nostru.

Să medităm astăzi la felul nostru de a ne apropia de Cristos, la ceea ce-i purtăm să ne vindece. Să medităm și la rătăcirile noastre, atunci când am căutat alinare și vindecare în altă parte. Sau când le-am căutat cu pretenția de a ști noi ce e cel mai bine pentru viitorul nostru. Să medităm și să revizuim felul nostru de a cere minuni! Și mai ales felul nostru de a reacționa în fața (ne)minunilor: cum ne comportăm după ce suntem vindecați, alinați? Începem noi cu adevărat să slujim, să vestim lucrările pe care Domnul le-a făcut pentru noi, în noi sau în frații noștri? Cum ne comportăm atunci când Dumnezeu ne arată că are alte planuri, mereu mai bune, decât cele pe care le-am făcut noi? Nu cumva ne atribuim meritele vindecărilor trupești sau sufletești, când de fapt știm că Domnul singur face fapte minunate?

Noi, umili servitori, încă nu am învățat să fugim de gloria lumii și abia așteptăm să auzim: „Toți te caută!” (Mc 1,37). Însă Cristos, „dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (Mc 1,35). Se ruga pentru a-i mulțumi Tatălui, dar și pentru a primi forța de a învinge prima ispită: gloria. Cât de greu rezistăm acestui „Toți te caută!”. Cât de mult trebuie să ne rugăm, să ne retragem din fața laudelor. Dacă avem pretenția că suntem slujitori (ai evangheliei, ai oamenilor, ai suferinței, ai Crucii), atunci să iubim retragerea, singurătatea.

De fapt, unitatea de măsură a vieții noastre consacrate este singurătatea cu Isus! Cât iubim să stăm singuri cu el, cât căutăm astfel de momente, cât prețuim acele clipe cu Isus (părăsit)! Singurătatea cu Isus este unitatea de măsură a vieții nostre de credință. A tuturor, consacrați sau nu, preoți sau laici! Doar în această singurătate vom înțelege voința Tatălui și vom găsi forța zilnică de a nu se abate de la voința sa sfântă și mântuitoare. În singurătate, în tăcerea deplină a prezenței lui Dumnezeu înțelegem suferința și rolul ei.

Gălăgia, aglomerația, populismul sunt de la Diavol. Pentru aceasta Isus nu-l lasă să vorbească, nici măcar să mărturisească existența lui Dumnezeu (Mc 1,34). Diavolul, atunci când este lăsat să vorbească, nu face decât zgomot, decât rău. Gălăgia pe care o face Diavolul ne descurajează, ne urcă pe culmile disperării. Nu-i lăsa pe Diavoli să(-ți) vorbească! Niciodată! Ei alungă bucuria de a fi singuri cu Dumnezeu, de a sta liniștiți în tăcere. El descurajează! Îngrozește! Nu aduce nimic bun în viața ta. Niciodată! Nu-l lăsa să(-ți!) vorbească! Te va ispiti și dispera!

Din liniștea cu Dumnezeu, din iubirea tăcerii, vom primi forța de a predica mereu – chiar „și în altă parte!” – și în alte vieți și în acele locuri unde Dumnezeu pare absent sau respins sau deformat. Toată forța ne vine din „singurătatea cu Domnul” și din convingerea că nu suntem noi cei care predicăm/vorbim, nu suntem noi cei care facem miracole, ci Duhul lui Dumnezeu care lucrează prin noi și cu noi (cf. Mt 10,19-20; 1Cor 12,6).

În fața suferinței, a încercărilor să privim la Maria care stătea neclintită la picioarele Crucii. De la ea să învățăm statornicia. De la ea să învățăm să slujim. De la ea să învățăm să facem voința Tatălui, chiar și în sufeirnță. De la ea să învățăm tăcerea. De la ea să învățăm smerenia. Împreună cu ea să-l purtăm lumii pe Cristos, cel care a luat asupra lui slăbiciunile noastre și a a purtat bolile noastre.

Să ne rugăm:

Isuse, învață-ne să slujim. Întotdeauna. Oricui. Învață-ne să te slujim chiar și în acele locuri sau în acele persoane din care tu pari absent. Învață-ne să slujim necondiționat, așa cum tu ai slujit tuturor, ba chiar ți-ai dat viața pentru toți. Ajută-ne să înțelegem că doar slujirea ne face să fim asemenea ție, blânzi și smeriți. Întipărește în inima noastră convingerea că slujirea este calea care ne duce la Tatăl și ne apropie cu demnitate și sfințenie de oameni, frații noștri. Învață-ne, blând Mântuitor, slujirea adevărată, plină de iubire și umilință. Doar astfel vom evita discriminările și vom nimici mândria din inima noastră.

Isuse, învață-ne să-ți prezentăm mai întâi ție bucuriile și necazurile, jertfele și suferințele noastre. Învață-ne să punem totul cu simplitate și încredere la picioarele tale. Să căutăm mai întâi în brațele tale alinare și vindecare în orice suferință, trupească sau sufletească. Cuprinși în brațele tale și eliberați de orice urmă de disperare, să ne lăsăm apoi îmbrățișați și de oameni, frații noștri. Astfel, vom evita descurajarea și disperarea, ura și invidia, bârfa, viciile și orice neputiință.

Isuse, învață-ne să ne retragem din mijlocul oamenilor, din fața laudelor și să stăm singuri cu tine. Numai în cea mai profundă singurătate umplută doar de prezența ta vom înțelege care este voința Tatălui și vom primi forța de a o îndeplini. Singurătatea cu tine, Doamne, dă inimii noastre curajul de a spune împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu, mama ta și a noastră: „Iată, Slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Astfel, stând cu tine în singurătate, vom evita fuga după gloria acestei lumi, setea de oameni și de laude deșarte. Astfel ne vom elibera de orice deșertăciune.

Și nu în ultimul rând, Isuse, ajută-ne să te predicăm mai mult pe tine decât pe noi. Dăruiește-ne forța să trecem cu tine pe celălalt mal în fiecare zi, să descoperim micile bucurii ale fiecărei zile. Încurajați de prezența ta, ajută-ne să străbatem lumea călcând mereu cu sfială și sfințenie pe urma pașilor tăi … spre Calvar și spre Înviere. Plini de iubire și dornici de slujire viața noastră să devină o predică vie despre tine, care ești veșnic viu și care domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți veci vecilor. Amin!


4 februarie 2018 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.
Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara, până la revărsatul zorilor.
Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
În zilele acelea, Iob a zis: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit? 2 După cum sclavul tânjeşte după umbră şi cel tocmit aşteaptă plata lui, 3aşa este moştenirea mea: luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite. 4 Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?» Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori. 6Zilele mele trec mai repede decât suveica şi se termină fără speranţă. 7 Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare şi ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146-147(147),1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul,
pentru că bine este să-i cântăm psalmi Dumnezeului nostru;
pentru că plăcut este să-l lăudăm pe el!
2 Domnul reclădeşte Ierusalimul,
îi adună pe cei alungaţi ai lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi le leagă rănile.
4 El socoteşte numărul stelelor
şi le cheamă pe nume pe toate. R.

5 Mare este Domnul nostru şi atotputernic,
priceperea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
şi-i doboară la pământ pe cei nelegiuiţi. R.

LECTURA A II-A
Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. 19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. 22 Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. 23 Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 8,17bc
(Aleluia) Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. 32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Reclame

Să ne pregătim pentru Duminică, Ziua Domnlui (3)

Vă invit să ne pregătim pentru întâlnirea cu Domnul din duminica următoare şi să medităm împreună mesajul său.

Cuvântul Domnului să pătrundă inimile noastre!

DUMINICA A V-A DIN TIMPUL DE PESTE AN (A)
6 februarie 2011

LECTURA I

Lumina ta va răsări ca zorile.

Citire din cartea profetului Isaia 58,7-10

Aşa vorbeşte Domnul: 7 Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. 8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi-ţi vei grăbi vindecarea; dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. 9 Atunci tu vei chema pe Domnul şi el îţi va răspunde, îl vei striga şi el îţi va zice: „Iată-mă!” Dacă vei îndepărta din mijlocul tău asuprirea, gestul de ameninţare şi cuvintele de ocară, 10 dacă vei da de mâncare celui flămând şi vei aduce mângâiere celui amărât, atunci lumina ta va răsări în întuneric şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,4-5.6-7.8a şi 9 (R.: cf. 4)

R.: Cel drept va străluci ca o lumină.
sau
Aleluia.

4 Omul care se teme de Domnul
răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi,
el este blând, îndurător şi drept.
5 Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie,
el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate. R.

6 El nu se clatină niciodată
şi dreptatea lui va fi amintită veşnic.
7 El nu se teme de vorbele rele,
inima lui e tare şi se încrede în Domnul. R.

8a Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă.
9 El este darnic faţă de cei săraci,
dărnicia lui nu cunoaşte margini,
iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

LECTURA A II-A

V-am vestit pe Isus Cristos cel răstignit.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 2,1-5

Fraţilor, 1 când am venit la voi, ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu, nu am venit ca unul iscusit în arta cuvântului sau a înţelepciunii. 2 Eu n-am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit. 3 Am venit în mijlocul vostru întru slăbiciune şi frică, ba chiar de-a dreptul tremurând. 4 Limbajul meu şi propovăduirea evangheliei nu aveau nimic comun cu vorbele meşteşugite ale artei de a convinge; dar ele se bazau pe Duhul Sfânt şi pe puterea lui, 5 pentru ca temeiul credinţei voastre să nu fie înţelepciunea oamenilor, ci puterea lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 8,12
(Aleluia) Eu sunt lumina lumii, spune Domnul; cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)

EVANGHELIA

Voi sunteţi lumina lumii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 13 „Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic; va fi aruncată afară şi oamenii o vor călca în picioare. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe un munte. 15 Nici nu pune cineva sub obroc o candelă aprinsă, ci o pune în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: