Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘duminica’

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești…

Posted by Paxlaur pe 18/03/2017

Odihna si urcus sub privirea FecioareiUn „cuvânt” pe care îl neglijăm atât de ușor:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale,
dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău;
să nu lucrezi în acea zi nimic,
nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servi­toarea ta,
nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta.
Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pămân­tul și marea, și tot ce este în ele,
iar în ziua a șaptea s-a odihnit.
De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (cf. Ex 20,8-11).

Fă-ți viața viață în această duminică: odihnește-te și vorbește cu Dumnezeu!

Posted in Duminica, E bine de ştiut, Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Duminica este (și trebuie să rămână!) ziua credinței. De ce?

Posted by Paxlaur pe 12/03/2017

credinta_scriptura_meditatie_rugaciuneDuminica este ziua în care, mai mult decât în oricare alta, creștinul este chemat să-și amintească de credința și mântuirea la care a fost chemat de Dumnezeu prin botez, sacramentul care a făcut din el un om nou în Cristos. Duminica trebuie să fie o altfel de zi, o zi care să ne smulgă din uniformizarea zilelor impusă de societate și să ne redea familiei, sufletului, lui Dumnezeu. Duminica este prin excelență o zi a credinței. Aflați în fața lui Cristos Domnul, în adunarea duminicală, suntem chemați ca apostolul Toma: „Adu-ți degetul aici și vezi mîinile mele și adu-ți mîna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (In 20,27). Duminica este ziua credinței. Această realitate se vede din faptul că liturgia euharistică duminicală prevede mărturisirea de credință. „Crezul”, recitat sau cântat, subliniază caracterul baptismal și pascal al duminicii, fiind proclamat în ziua în care, cu titlu special, cel botezat își reînnoiește adeziunea față de Cristos și de Evanghelia lui, cu conștiința reînnoită a făgăduințelor de la botez. Primind Cuvântul și Trupul Domnului, îl contemplă pe Isus înviat, prezent în „sacramente” și îl mărturisește cu apostolul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28; cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, 25, 29).

În această duminică răsună pentru noi vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!”. Luminați de prezența Tatălui veșnic, împreună cu apostolul Petru noi credem și mărturisim că Isus este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16). Credem nu pentru că am fost împreună cu apostolii pe muntele Tabor, nu pentru că am văzut „faţa lui strălucind ca soarele şi hainele lui devenind albe ca lumina”, ci pentru că ne-a descoperit aceasta însuși Dumnezeu Tatăl, care este în ceruri (cf. Mt 16,17). Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut, fericiți suntem noi!

Noi credem că Isus Cristos este Fiul unic al Tatălui, Domnul și Dumnezeul nostru. El însuși, în faţa Sinedriului, la întrebarea acuzatorilor săi: „Deci tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”, a răspuns și ne spune și nouă astăzi: „Bine spuneţi, eu sunt! Eu sunt Fiul lui Dumnezeu” (cf. Lc 22,70). Deja cu mult înainte Cristos se desemnase pe sine ca „Fiul” care îl cunoaşte pe Tatăl, care este deosebit de „slujitorii” pe care Dumnezeu i-a trimis înainte poporului său, superior chiar şi îngerilor (cf. CBC 443).

În această zi de duminică „orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,11), căci prin arătarea sa „Mântuitorului nostru Isus Cristos, a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie”.


Tresaltă de bucurie
și proclamă în această zi
cu entuziasmul credinței:
„Isus Cristos este Domnul”.
Însuși Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos
pe acest Isus pe care noi îl răstignim
prin păcatele noastre (cf. Fap 2,36).


12 martie 2017 

† DUMINICA a 2-a din Post
Ss. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
Gen 12,1-4a; Ps 32; 2Tim 1,8b-10; Mt 17,1-9

LECTURA I
Chemarea lui Abraham, părintele poporului lui Dumnezeu.
Citire din cartea Genezei 12,1-4a
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Abram: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta! 2 Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare. 3 Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema. Şi prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. 4a Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.18-19.20 şi 22 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi noi am sperat în tine!

4 Drept este cuvântul Domnului
şi toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletul lor
şi să-i hrănească în timp de foamete! R.

20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum şi noi am sperat în tine! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,8b-10
Preaiubitule, suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 17,5cd
Glasul Tatălui din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!”

EVANGHELIA
Faţa lui strălucea ca soarele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,1-9
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! 4 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” 6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. 7 Dar, venind Isus, şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” 8Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Mi-ai dăruit o veșnicie de viață, o viață veșnică cu tine. Sunt(em) nemuritor(i)…

Posted by Paxlaur pe 06/11/2016

Nu am fi putut găsi în altă parte o consolare mai potrivită pentru aceste zile. În acest timp în care ne amintim de cei răposați și ne gândim la propria moarte (așa cum se întâmplă de obicei în fiecare an la începutul lunii noiembrie), ascultând Cuvântul primim o „mângâiere veșnică și o bună speranță”. Cu gândul la cei nevinovați care suferă și mor, cu gândul la cei dragi care au plecat din această lume, răscolim pământul căutând poate nu atât explicații, cât mai ales speranță, consolare. Am căutat mângâierea în fața morții și am găsit-o în cuvântul celui care este Dumnezeu adevărat și om adevărat: Isus Cristos.

Cuvântul pe care îl proclamăm astăzi are menirea de a ne mângâia inima: „morții învie”! Aceasta este vestea cea bună care trebuie să răsune în inima noastră: Dumnezeu Tatăl este atât de creativ încât a creat pentru noi o lume nouă, o lume diferită, o lume plină de splendoare, pentru că în acea lume vom fi ca îngerii, vom fi fii ai învierii. Cei care au murit, trăiesc, au fost înviați. Dumnezeu nu se putea lăsa învins de moarte, nu putea lăsa moartea să aibă ultimul cuvânt. Și în iubirea sa a creat o viață veșnică, a creat nemurirea de care ne face părtași tocmai trecând prin moarte!

Să ne lăsăm ființa pătrunsă de splendoarea cu care Isus ne vorbește despre viața veșnică, despre ceea ce Dumnezeu a pregătiti pentru noi. Să tresalte sufletul nostru și să ne umplem de speranță și de pace, căci iată însuși Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne spune: „morții învie!”. Mai mult, ne asigură că vom fi „asemenea îngerilor… fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii”. Doar în relatarea pe care o face evanghelistul Luca apar aceste cuvinte: „însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi … sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Ce realități mărețe: lumea cealaltă, învierea morților, fiii lui Dumnezeu, fiii învierii…

Să facem liniște câteva secunde și să lăsăm să pătrundă în inima noastră acest adevăr: morții învie! Există o lume nouă, veșnică, plină de splendoare, în care oamenii sunt luminoși ca îngerii…

Crezi tu aceasta? Este un adevăr de credință, un adevăr care nu poate trece prin viața noastră fără să nască dubii sau contradicții. Însă din acest adevăr se naște cea mai frumoasă speranță: Dumnezeu a creat o altă lume pentru noi, o veșnicie plină de splendoare!

Să ne întoarcem privirea și mintea spre pagina evanghelică propusă de Biserică pentru această duminică.

Textul de care amintesc saducei, legea aceasta invocată de ei, există în Vechiul Testament în Cartea Deuteronului, în capitolul 25 și poartă numele de „Legea leviratului”. Numele legii vine din latinul levir, care înseamnă „cumnat” și traduce cuvântul ebraic yabam. Textul este foarte clar și dur: „Când frații vor locui împreună și unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția mortului să nu se căsătorească în afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să-și facă datoria de cumnat. Cel dintâi născut pe care-l va naște să poarte numele fratelui mort ca să nu dispară numele lui din Israel. Dacă omul [acesta] nu vrea să o ia pe cumnata lui, ea să meargă la poartă, la bătrâni, și să spună: «Cumnatul-meu nu vrea să ridice fratelui său un nume în Israel, nu vrea să-și facă datoria de cumnat». Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el se îndârjește și zice: «Nu îmi place să o iau», atunci cumnata lui să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să zică: «Așa se face omului care nu vrea să ridice casă fratelui său». Și numele lui în Israel va fi: «casa celui descălțat» (Dt 25,5-10).

Așadar, văduva fără copii de parte bărbătească este luată în căsătorie de cumnat: primul fiu este atribuit răposatului și primește partea lui de moștenire. Legea aceasta avea ca scop perpetuarea descendenței și asigurarea stabilității bogățiilor, a patrimoniului familial (Cf. Gen 38 – Iuda și Tamar; cf. Rut 4 – Istoria lui Booz și Rut).

În Evanghelia după sfântul Luca lipsește un fragment din răspunsul lui Isus, fragement care apare în Matei și Marcu: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt 22,29; cf. Mc 12,18-27). Aceste cuvinte sunt adresate și saduceilor și nouă: nu cunoaștem puterea lui Dumnezeu… nu cunoaștem Scripturile… Nu cunoaștem și nu credem în mărturia dată de Cristos. Pentru aceasta suferim și ajungem pe culmile disperării în fața morții…sau ne facem despre viața viitoare imagini care nu au nimic în comun cu Evanghelia, cu Sfânta Scriptură, cu Tradiția Bisericii.

În răspunsul său, Cristos nu neagă frumusețea care există pe acest pământ. Nu se exprimă împotriva căsătoriei sau a procreației, valori pe care toți trebuie să le protejăm și cărora suntem chemați să le redăm adevărata demnitate. Însă Cristos este clar, făcând o distincție necesară: pe de o parte avem obligațiile față de familie și rude, față de angajamentele pe care unii și le-au luat la casătorie, pe de altă parte avem splendoarea vieții veșnice, splendoare care întrece orice ceremonie de căsătorie, care este dincolo de orice lege, de viață, de moarte… Isus este întotdeauna clar: lumea viitoare nu este asemănătoare cu ceea ce trăim acum și nu poate fi gândită în funcție de experiențele pe care le avem aici pe pământ.

Să privim la Cristos, la pasiunea cu care vorbește despre Împărăția și viața pe care o cunoaște atât de bine, Împărăția Tatălui și viața veșnică. Chipul său este strălucitor, ochii săi sunt plini de lumină când ne vorbește și ne privește: „Da, aceasta a pregătit Tatăl celor care îl iubesc pe el… celor pe care el îi iubește”. Glasul său seamănă cu al omului care, plecat departe de casa părintească, își descrie plin de dor patria, părinții, casa și în care a crescut și copilărit. El cunoaște atât de bine acele „locuri”, acea stare de fericire veșnică. De aceea Cristos are atât de mult soare în priviri atunci când vorbește despre veșnicia pe care o vom petrece împreună, o veșnicie în care vom fi ca îngerii, în care vom fi fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii. Aceasta este speranța noastră, aceasta este destinația noastră finală: să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna, să contemplăm cu nesaț chipul său.

Meditarea cuvintelor lui Isus, deschiderea inimii ca să pătrundă frumusețea acestui adevăr, ar trebui să ne facă să exclamăm împreună cu apostolul Paul: „Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care din Lege, ci pe aceea care din credința în Cristos, justificarea ce de la Dumnezeu, [bazată] pe credință. Pe el [vreau] să-l cunosc și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morți” (Fil 3,7-11). Câtă dragostea ardea în Apotolul neamurilor, ce frumoasă este speranța inimii sale. Cât de arzătoare era dorința lui de a ajunge la clipa învierii morților pentru a trăi cu Cristos. Inima sa ardea de dorul zilei în care nu va mai muri niciodată… Câtă speranță, câtă mângâiere: „nu vom mai muri niciodată”.

Să primim această consolare care ne vine din partea Mântuitorului: nimeni nu mai poate muri în viața veșnică. Poate suna banal, dar pentru noi, care ne confruntăm cu propria moarte și cu moartea celor dragi, este atât de puternic acest adevăr, această speranță: „cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă… nu mai pot de acum să moară”… Vom trăi veșnic cu ei și vom contempla în adorație, plini de admirație și fericire, dumnezeiasca Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Cât de des păcătuim și ne dovedim ignorați în cele spirituale, slabi în dragostea față de Dumnezeu, puțini silitori în lupta pentru viața veșnică. De prea multe ori ne asemănăm acestor saducei și gândim că învierea nu va fi altceva decât o continuare a vieții pământești. Suntem mici și lipsiți de lumina harului. Credem că în viața veșnică va fi doar partea bună a bucuriilor pământești care, ca prin minune, vor deveni toate fabuloase, fără sfârșit și fără măsură. Gândim viața veșnică mai ales în funcție de lipsurile și problemele de aici și transformăm Paradisul în locul din care vom privi cimitirul suferințelor noastre, ba chiar suntem profani gândindu-ne că vom putea dansa pe mormântul în care ne-am îngropat frustrările, neîmplinirile, suferințele. Nici măcar nu putem să ne imaginăm splendoarea lumii noi, veșnicia… Nu putem cuprinde cu mintea noastră ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi… o lume nouă, o lume diferită. El este atotputernic… Să nu punem limite măreției sale încercând să pătrundem cu mintea noastră această lume nouă, splendoarea ei. Cum spune apostolul Paul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9)”.

Cristos, Învățătorul și Domnul nostru, ne vorbește astăzi nouă. Suntem noi cei care îi ascultăm învățătura despre învierea morților și viața veșnică. Care este gândul nostru în fața acestor adevăruri pe care le mărturisim și în Crez? Credem? Tu crezi ceea ce spui atunci când te rogi?

Acest Cristos care ne vorbește, el însuși a cunoscut moartea. El a murit o singură dată pentru totdeauna, dar acum este viu. Vii vom fi și noi, dacă învățăm să murim. Iată ce ne spune Apostolul: „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi, considerați că sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6,8-11; cf. Gal 2,19: „Eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu!”).

Cristos, cel în care credem, este viu! Credința noastră trebuie să ne ridice inima spre cer, spre lumea nouă, spre viața veșnică. Credința în Cristos nu poate fi limitată la un soi de terapie pentru a combate neliniștile noastre, depresiile, disperarea din mijlocul acestei lumi. „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,19), ne spune apostolul Paul.

Mai mult de atât: dacă considerăm că sfârșitul omului este moartea fizică, nu doar că ne cuprinde disperarea, ci negăm existența lui Dumnezeu. El este Dumnezeu viu, el este Dumnezeul celor vii. Așa cum Abram și Isac și Iacob sunt vii și sunt fiii lui Dumnezeu, la fel suntem și noi și trebuie să mărturisim acest adevăr: „Vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem” (1In 3,1). Aceasta este speranța noastră, și este o speranță care nu ne dezamăgește (cf. Rom 5,5).

Să încercăm să aplicăm această evanghelie la viața noastră. Să ne analizăm astăzi și să vedem care este gândirea noastră despre învierea morților și viața veșnică. Să fim atenți la felul în care ne mărturisim credința atunci când spunem că așteptăm învierea morților și viața veșnică. Câtă speranță în această „așteptare”, câtă nerăbdare, câtă iubire plină de dor…

Tu când te întâlnești cu Cristos, despre ce vorbești cu el? Te interesează doar bunurile acestei lumi sau și viața veșnică? Ce îl întrebi pe Domnul în rugăciunile tale? Ce-ți răspunde?

Trăim cu adevărat ca oameni care așteaptă veșnicia? Am înțeles că nu suntem nemuritori pe acest pământ și că suntem destinați veșniciei? Vom muri ca să trăim pentru totdeauna, vom muri ca să devenim nemuritori, trup și suflet!

Cum vorbesc despre viața veșnică? Despre morți? Despre învierea morților? Răspândesc în jur credința în înviere sau cred că moartea are ultimul cuvânt în istoria oamenilor?

Să ne rugăm: Doamne, Isuse, te privesc în tăcere. Ești răstignit și totuși îți vorbesc. Ești mort pe cruce, te văd chiar acum pe altar crucii sacrificându-te, și totuși răspunzi inimii mele. Ești viu! Trăiești și mă inviți să trăiesc împreună cu tine. Ești atât de viu în cuvântul tău, ești atât de viu în frații mei, dar mai ales ești viu și plin de forță în pâinea euharistică. Tu ești forța și hrana mea, tu ești speranța și tăria mea. Prin tine și cu tine eu cred că „morții învie”, eu cred și aștept viața veșnică. Câtă lumină inundă ființa mea la gândul că voi sta cu tine și cu cei dragi ai mei o veșnicie… o veșnicie doar ca să te ador, să-ți cânt marea milostivire cu care m-ai iubit. O veșnicie cu tine, Doamne, Domnul meu și Dumnezeul meu. O veșnicie de viață, o viață veșnică!

Lărgește, Doamne, inima mea ca să pătrundă în ea cuvântul tău, Adevărul, Viața. Fii tu lumina pașilor mei spre viața veșnică, spre ziua când voi fi asemenea îngerilor, nu pentru meritele mele, ci pentru marea ta iubire cu care m-ai creat, m-ai răscumpărat și mă eliberezi de tot ce mă neliniștește. Amin!

6 noiembrie 2016 

† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic
2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: „Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti”. 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale”. 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile. 11 Şi a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”, 12 aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă prin mâinile oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

5 Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.

8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraţilor, însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 3,1 În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28„Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie”. 34 Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

Posted in E bine de ştiut, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: