Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘duminica’

Nouă, celor cu suflete pline de colțuri neconvertite și veninoase…

Posted by Paxlaur pe 21/01/2018

convertire iubire cer sufletSuntem prea mulți cei care cerem convertirea aproapelui, uitând că noi trebuie să fim primii care să ne convertim. Predicăm – toți: preoți, persoane consacrate și laici, tineri și bătrâni, bărbați și femei! – fără să credem și fără să căutăm acele colțuri ale inimii rămase neconvertite în ființa noastră! Suntem suflete pline de colțuri neconvertite, colțuri înveninate de păcat… Și cât de mult otrăvim și zgâriem frumusețea lumii cu aceste colțuri!

 

Tocmai în fața inimii noastre neconvertite, Dumnezeu se manifestă și astăzi ca fiind „bun și drept”! Domnul rămâne bun și drept. El îi învață pe cei păcătoși, adică pe noi, calea. El, Domnul, îi face pe cei sărmani să umble după dreptate și îi învață pe cei smeriți căile sale (cf. Ps 24,8-9). Cât de bine se adeverește în noi cuvântul lui Isus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (Mt 9,12-13). Noi suntem cei păcătoși, cei bolnavi care avem nevoie de Cristos, de medicul sufletului nostru. Noi suntem cei care ne plecăm cu fața la pământ și implorăm: „Învață-mă, Doamne, cărările tale” (Ps 24,4b).

 

Iar el, Dumnezeu fidel în toate cuvintele sale și plin de dragoste în toate lucrările sale (cf. Ps 144,13), se apropie de noi și ne spune: „Timpul s-a scurtat! Figura acestei lumi trece! S-a împlinit timpul! S-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă la vestea cea bună! Credeți în evanghelie! Veniți după mine!” (cf. 1Cor 7,29.31; Mc 1,15.17). Dacă vrem să dăm o nouă strălucire colțurilor neconvertite ale sufletelor noastre, să acceptăm chemarea sa. Să lăsăm îndată tot ceea ce ne ține neconvertiți și să-l urmăm.

 

Profetul Iona ne amintește că Dumnezeu este cel care are întotdeauna inițiativa convertirii noastre; Dumnezeu trimite oameni și ne dă semne pentru a ne converti, așa cum ninivitenilor l-a trimis pe Iona. Există cineva care strigă mereu în jurul nostru: „Încă patruzeci de zile… Convertiți-vă!”… Însă noi cum reacționăm? Ne întoarcem de la calea noastră rea? Postim? Ne smerim? (cf. Iona 3,1-10).

Cât de compleșiți am fi de iubirea lui Dumnezeu dacă am înțelege cât de mult suferă Domnul pentru noi, pentru neconvertirea noastră, pentru răul pe care îl facem atunci când continuăm să umblăm în întunericul păcatului! Dumnezeu suferă – uneori într-o tăcere care depășește capacitatea noastră de a-l înțelege, acea tăcere a lui Dumnezeu în fața răului și a suferinței, acea liniște care ne zdruncină creidnța și ne duce pe culmile nebuniei! – atunci când vede răul care iese din nou și distruge frumusețea originară a creației, a naturii și a omului!

 

Dumnezeu continuă să ne cheme la convertire și fericit este omul care se lasă învățat de Domnul, de cuvântul său; fericit este omul care umblă pe cărările Domnului, pentru că singur Domnul este calea, adevărul și viața (In 14,6). Cât de frumos ar fi să ne însușim și să spunem în fiecare zi, ba chiar clipă de clipă cu psalmistul: „Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta, pentru bunătatea ta, Doamne!” (Ps 24,7). În momentele de încercare ce se abat asupra noastră, atunci când totul și toți par să fie răi și nedrepți, să strigăm din toată inima cu psalmistul: „Domnul este bun şi drept”! Chiar când toate principiile și valorile se prăbușesc în noi și în jurul nostru, Domnul rămâne același în veac: bun și drept! Da, Domnul e bun și drept, „de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea; îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei smeriţi căile sale”. El ne învață, tocmai pe noi păcătoșii, căile sale. El ne cheamă să umblăm după dreptate, să iubim smerenia. El ne invită, prin apostolul Paul, să trăim în logica acelui „ca și cum”, să trăim cu înțelepciunea celui care știe că „figura acestei lumi trece”. Da, într-o zi vom lăsa în urma noastră și plânsul și bucuria, și bogățiile și toate lumea aceasta. Vom avea numai ceea ce am dăruit celorlalți. Cu adevărat, în fața lui Dumenzeu, când va trece chipul acestei lumi, ne vom prezenta numai cu ceea ce am dăruit celorlalți, cu ceea ce am pus – bun sau rău! – în viața celui de lângă noi!

Timpul s-a scurtat, întocmai cum simțim de fiecare dată când spunem că nu mai avem timp. Suntem într-o continuă criză te timp… de timp pentru a face binele, pentru a ne face partea noastră cât mai bine în relațiile cu aproapele, de a trăi „ca și cum”… Dacă ne-am trăi viața „ca și cum” nimic nu ar fi al nostru, ca și cum nimeni nu ne-ar aparține, ca și cum noi înșine ne-am fi străini și slujitori ai lui Cristos, atunci am cunoaște pacea adevărată, liniștea interioară, libertatea de fii ai lui Dumnezeu, unicul stăpân al timpului și al istoriei.

Lumea aceasta trece. Lumea viitoare nu! Să ne concetrăm pe ceea ce dăinuie veșnic.

 

Îți simți inima deja în cer când privești spre Cristos care vine să te caute în spațiul tău de jertfă, în ambientul în care trudești sau suferi, muncești sau te joci, plângi sau te bucuri. Da, vine tocmai acolo – în „Galileea” vieții tale – în ceea ce înseamnă viața ta de zi cu zi, și-ți prezintă cea mai înălțătoare chemare: „Timpul s-a împlinit. Împărăția lui Dumnezeu este aici, în fața ta, în inima ta îmbâcsită de împărăția omului, de ceea ce e lumesc. Convertește-te! Crede în Evanghelie! Crede în mine și urmează-mă”!

Să îmbrățișăm chemarea sa la Împărăția care ne aduce o viață plină de dreptate, libertate, pace, adevăr, fidelitate și iubire. Să ne schimbăm mintea și inima, mentalitatea, felul nostru de a gândi și de a acționa. Să ne purificăm inima, să o convertim pentru a putea crede în Cristos și pentru a-l putea urma.

Adevărata convertire o vom realiza când ne vom întipări în fiecare colț al inimii adevărul despre iubire și despre chemare: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit pe noi și la trimis pe Fiul său ca jertfă pentru păcatele noastre” (cf. 1In 4,10). Și totodată, nu noi l-am ales pe el, ci el, Domnul, ne-a ales pe noi și ne-a trimis să aducem roade care să rămână pentru viața veșnică. Iar el, Domnul și Dumnezeul nostru, iubindu-ne și chemându-ne, ne poruncește doar atât: să ne iubim unii pe alții (cf. In 15,16-17). Iubirea va netezi toate colțurile neconvertite ale inimii noastre și astfel vom înceta să mai scrijelim, să mai zbârcim, să mai otrăvim frumusețea inimilor de lângă noi!

Să ne rugăm!

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca, în numele lui Cristos, Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte pline de iubire, credință și speranță.

Îți mulțumim pentru că și astăzi te apropii de noi și ne chemi: „Urmează-mă”!

Îți mulțumim pentru că un încetezi să ne inviți la convertire și la credință.

Ajută-mă, Domnul meu și Dumnezeul meu, să descopăr păcatul care mă împiedică să mă convertesc. Ajută-mă să descopăr acele colțuri ale inimii care încă nu s-au lăsat pătrunse de harul tău.

Îți mulțumesc, veșnică iubire, pentru că astăzi îmi dai bucuria de a-mi aminti ziua chemării și a consacrării mele, acel moment de har veșnic. Liniștea inimilor greu încercate vine din convingerea că darurile și chemarea ta sunt pentru totdeauna. Sunt plin de speranță pentru că știu că tu un obosești să te apropii de mine și să mă rechemi la convertire, la credință, la a te urma cu statornicie.

Mi-e atât de dragă vocea ta, Doamne, care umple astăzi inima mea: „Veniți după mine”!

Sărut, Doamne, urma pașilor tăi!


21 ianuarie 2018 

† DUMINICA a 3-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m.
Iona 3,1-5.10; Ps 24; 1Cor 7,29-31; Mc 1,14-20

LECTURA I
Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea.
Citire din cartea profetului Iona 3,1-5.10
În zilele acelea, Cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară. „Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!” 3 Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, după cuvântul Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. 4 Iona a intrat în cetate; mergând o zi întreagă, striga şi zicea. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus”. 5 Şi au crezut oamenii din Ninive în Dumnezeu: au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. 10 Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, şi a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut şi nu l-a mai făcut.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.6-7bc.8-9 (R.: 4b)
R.: Învaţă-mă, Doamne, cărările tale!

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab
Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7bc Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

LECTURA A II-A
Figura acestei lumi trece.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 7,29-31
Fraţilor, eu vă spun aceasta: timpul s-a scurtat. În rest, cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea, 30 cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura, cei care cumpără, ca şi cum nu ar poseda, 31 cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi! Căci figura acestei lumi trece.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”, spune Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15 şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Să ne „schimbăm prin înnoirea minții”…

Posted by Paxlaur pe 03/09/2017

Dumnezeu este iubireDincolo de toate tendințele și recomandările societății pentru a-ți petrece duminica, pentru cel care crede în Dumnezeul Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, duminica rămâne „Ziua Domnului”, un timp de har pe care creștinul îl sfințește prin participarea demnă la sfânta Liturghie și prin întâlnirea directă cu Isus Cristos prezent în sfânta Euharistie și în cuvântul Scripturii. Pentru cel care l-a cunoscut și întâlnit cu adevărat pe Cristos, duminica nu poate trece fără rugăciune și fără a dedica un timp familiei, comunității, prietenilor.

Este însuși cuvântul Domnului care ne cere astăzi prin apostolul Paul „să nu ne conformăm lumii acesteia” și să ne „schimbăm prin înnoirea minții” (cf. Rom 12,2). Să nu ne conformăm unei societăți care vrea să desacralizeze duminica și să o lipsească de toată încărcătura spirituală și de toată valoarea ei familială. Să nu ne conformăm celor care vor să facă din noi „o piatră de poticnire pentru Dumnezeu” și pentru planurile sale. Să nu fim de partea celor care nu se gândesc „la cele ale lui Dumnezeu, ci numai la cele ale oamenilor” (cf. Mt 16,23).

Avem nevoie de o înnoire a minții și a inimii ca să putem discerne astăzi voința lui Dumnezeu cu privire la noi și la felul în care ne folosim timpul și talanții. Dacă nu ne înnoim inima riscăm ca prin faptele noastre să ne împotrivim planurilor lui Dumnezeu. Să privim la apostolul Petru și la dialogul său cu Cristos. Să învățăm din cuvântul Domnului. Să iubim cuvântul Domnului și să ne lăsăm seduși de el, să-l lăsăm să devină în inima noastră un foc aprins care să ne purifice și să ne înnoiască (cf. Ier 20,7.9). Să înțelegem că doar înnoirea minții – prin lumina revărsată de Cristos și prin puterea Duhului Sfânt – ne poate ajuta să nu devenim noi înșine destinatarii cuvintelor lui Cristos: „Mergi în urma mea, Satană!” (Mt 16,23).

Mai mult decât atât, înnoirea minții și a inimii este calea spre salvarea sufletului. Nimic altceva nu contează. Putem să ne petrecem duminicile uitând de Dumnezeu, de oameni, de suflet, însă… „ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Mt 16,26).

Să nu ne conformăm lumii acesteia, ci să ne salvăm sufletul. Să pășim pe urmele lui Cristos. Să renunțăm la noi înșine. Să ne purtăm crucea. Să-i vizităm pe cei singuri. Să-i alinăm pe cei bolnavi. Să-i mângâiem pe cei triști. Să-i ridicăm pe cei căzuți. Să redăm speranța celor deznădăjduiți. Să privim la Cristos și să ridicăm privirile oamenilor spre Cristos. Să facem din Cristos centrul vieții noastre, centrul duminicii noastre, centrul comunității noastre. Abia atunci vom cunoaște bucuria adevărată, fericirea unei zile de duminică.


Să nu ne conformăm lumii acesteia,
ci să redăm duminicii sacralitatea ei:
este ziua Domnului și a familiei, a comunității.


3 septembrie 2017 

† DUMINICA a 22-a de peste an
Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.
Ier 20,7-9; Ps 62; Rom 12,1-2; Mt 16,21-27

LECTURA I
Cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară.
Citire din cartea profetului Ieremia 20,7-9
M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic. Dar am devenit de batjocură toată ziua, toţi râd de mine. 8 Căci când vorbesc trebuie să strig: „Violenţă, devastare!” Astfel, cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară şi batjocură în fiecare zi. 9Am spus: „Nu-mi voi mai aminti de el şi nu voi mai vorbi în numele lui”. Dar în inima mea era ca un foc aprins, închis în oasele mele: am obosit purtându-l şi nu mai pot.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62(63),2.3-4.5-6.8-9 (R.: 2b)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!

2 Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.

3 Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău,
ca să contemplu puterea şi gloria ta.
4 Îndurarea ta este mai bună decât viaţa,
de aceea, buzele mele te laudă. R.

5 Aşa te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6 Ca şi cum m-aş sătura cu măduvă şi grăsime,
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.

8 Pentru că ai fost ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9 Sufletul meu se alipeşte de tine
şi dreapta ta mă susţine. R.

LECTURA A II-A
Să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 12,1-2
Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2 Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să lumineze ochii inimii noastre, ca să cunoaştem care este speranţa chemării noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,21-27
În acel timp, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. 22Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată”. 23 Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”. 24 Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! 25 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. 26 Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut”.

Cuvântul Domnului

 

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești…

Posted by Paxlaur pe 18/03/2017

Odihna si urcus sub privirea FecioareiUn „cuvânt” pe care îl neglijăm atât de ușor:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale,
dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău;
să nu lucrezi în acea zi nimic,
nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servi­toarea ta,
nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta.
Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pămân­tul și marea, și tot ce este în ele,
iar în ziua a șaptea s-a odihnit.
De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (cf. Ex 20,8-11).

Fă-ți viața viață în această duminică: odihnește-te și vorbește cu Dumnezeu!

Posted in Duminica, E bine de ştiut, Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Duminica este (și trebuie să rămână!) ziua credinței. De ce?

Posted by Paxlaur pe 12/03/2017

credinta_scriptura_meditatie_rugaciuneDuminica este ziua în care, mai mult decât în oricare alta, creștinul este chemat să-și amintească de credința și mântuirea la care a fost chemat de Dumnezeu prin botez, sacramentul care a făcut din el un om nou în Cristos. Duminica trebuie să fie o altfel de zi, o zi care să ne smulgă din uniformizarea zilelor impusă de societate și să ne redea familiei, sufletului, lui Dumnezeu. Duminica este prin excelență o zi a credinței. Aflați în fața lui Cristos Domnul, în adunarea duminicală, suntem chemați ca apostolul Toma: „Adu-ți degetul aici și vezi mîinile mele și adu-ți mîna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (In 20,27). Duminica este ziua credinței. Această realitate se vede din faptul că liturgia euharistică duminicală prevede mărturisirea de credință. „Crezul”, recitat sau cântat, subliniază caracterul baptismal și pascal al duminicii, fiind proclamat în ziua în care, cu titlu special, cel botezat își reînnoiește adeziunea față de Cristos și de Evanghelia lui, cu conștiința reînnoită a făgăduințelor de la botez. Primind Cuvântul și Trupul Domnului, îl contemplă pe Isus înviat, prezent în „sacramente” și îl mărturisește cu apostolul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28; cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, 25, 29).

În această duminică răsună pentru noi vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!”. Luminați de prezența Tatălui veșnic, împreună cu apostolul Petru noi credem și mărturisim că Isus este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16). Credem nu pentru că am fost împreună cu apostolii pe muntele Tabor, nu pentru că am văzut „faţa lui strălucind ca soarele şi hainele lui devenind albe ca lumina”, ci pentru că ne-a descoperit aceasta însuși Dumnezeu Tatăl, care este în ceruri (cf. Mt 16,17). Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut, fericiți suntem noi!

Noi credem că Isus Cristos este Fiul unic al Tatălui, Domnul și Dumnezeul nostru. El însuși, în faţa Sinedriului, la întrebarea acuzatorilor săi: „Deci tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”, a răspuns și ne spune și nouă astăzi: „Bine spuneţi, eu sunt! Eu sunt Fiul lui Dumnezeu” (cf. Lc 22,70). Deja cu mult înainte Cristos se desemnase pe sine ca „Fiul” care îl cunoaşte pe Tatăl, care este deosebit de „slujitorii” pe care Dumnezeu i-a trimis înainte poporului său, superior chiar şi îngerilor (cf. CBC 443).

În această zi de duminică „orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,11), căci prin arătarea sa „Mântuitorului nostru Isus Cristos, a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie”.


Tresaltă de bucurie
și proclamă în această zi
cu entuziasmul credinței:
„Isus Cristos este Domnul”.
Însuși Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos
pe acest Isus pe care noi îl răstignim
prin păcatele noastre (cf. Fap 2,36).


12 martie 2017 

† DUMINICA a 2-a din Post
Ss. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
Gen 12,1-4a; Ps 32; 2Tim 1,8b-10; Mt 17,1-9

LECTURA I
Chemarea lui Abraham, părintele poporului lui Dumnezeu.
Citire din cartea Genezei 12,1-4a
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Abram: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta! 2 Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare. 3 Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema. Şi prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. 4a Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.18-19.20 şi 22 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi noi am sperat în tine!

4 Drept este cuvântul Domnului
şi toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletul lor
şi să-i hrănească în timp de foamete! R.

20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum şi noi am sperat în tine! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,8b-10
Preaiubitule, suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 17,5cd
Glasul Tatălui din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!”

EVANGHELIA
Faţa lui strălucea ca soarele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,1-9
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! 4 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” 6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. 7 Dar, venind Isus, şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” 8Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Mi-ai dăruit o veșnicie de viață, o viață veșnică cu tine. Sunt(em) nemuritor(i)…

Posted by Paxlaur pe 06/11/2016

Nu am fi putut găsi în altă parte o consolare mai potrivită pentru aceste zile. În acest timp în care ne amintim de cei răposați și ne gândim la propria moarte (așa cum se întâmplă de obicei în fiecare an la începutul lunii noiembrie), ascultând Cuvântul primim o „mângâiere veșnică și o bună speranță”. Cu gândul la cei nevinovați care suferă și mor, cu gândul la cei dragi care au plecat din această lume, răscolim pământul căutând poate nu atât explicații, cât mai ales speranță, consolare. Am căutat mângâierea în fața morții și am găsit-o în cuvântul celui care este Dumnezeu adevărat și om adevărat: Isus Cristos.

Cuvântul pe care îl proclamăm astăzi are menirea de a ne mângâia inima: „morții învie”! Aceasta este vestea cea bună care trebuie să răsune în inima noastră: Dumnezeu Tatăl este atât de creativ încât a creat pentru noi o lume nouă, o lume diferită, o lume plină de splendoare, pentru că în acea lume vom fi ca îngerii, vom fi fii ai învierii. Cei care au murit, trăiesc, au fost înviați. Dumnezeu nu se putea lăsa învins de moarte, nu putea lăsa moartea să aibă ultimul cuvânt. Și în iubirea sa a creat o viață veșnică, a creat nemurirea de care ne face părtași tocmai trecând prin moarte!

Să ne lăsăm ființa pătrunsă de splendoarea cu care Isus ne vorbește despre viața veșnică, despre ceea ce Dumnezeu a pregătiti pentru noi. Să tresalte sufletul nostru și să ne umplem de speranță și de pace, căci iată însuși Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne spune: „morții învie!”. Mai mult, ne asigură că vom fi „asemenea îngerilor… fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii”. Doar în relatarea pe care o face evanghelistul Luca apar aceste cuvinte: „însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi … sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Ce realități mărețe: lumea cealaltă, învierea morților, fiii lui Dumnezeu, fiii învierii…

Să facem liniște câteva secunde și să lăsăm să pătrundă în inima noastră acest adevăr: morții învie! Există o lume nouă, veșnică, plină de splendoare, în care oamenii sunt luminoși ca îngerii…

Crezi tu aceasta? Este un adevăr de credință, un adevăr care nu poate trece prin viața noastră fără să nască dubii sau contradicții. Însă din acest adevăr se naște cea mai frumoasă speranță: Dumnezeu a creat o altă lume pentru noi, o veșnicie plină de splendoare!

Să ne întoarcem privirea și mintea spre pagina evanghelică propusă de Biserică pentru această duminică.

Textul de care amintesc saducei, legea aceasta invocată de ei, există în Vechiul Testament în Cartea Deuteronului, în capitolul 25 și poartă numele de „Legea leviratului”. Numele legii vine din latinul levir, care înseamnă „cumnat” și traduce cuvântul ebraic yabam. Textul este foarte clar și dur: „Când frații vor locui împreună și unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția mortului să nu se căsătorească în afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să-și facă datoria de cumnat. Cel dintâi născut pe care-l va naște să poarte numele fratelui mort ca să nu dispară numele lui din Israel. Dacă omul [acesta] nu vrea să o ia pe cumnata lui, ea să meargă la poartă, la bătrâni, și să spună: «Cumnatul-meu nu vrea să ridice fratelui său un nume în Israel, nu vrea să-și facă datoria de cumnat». Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el se îndârjește și zice: «Nu îmi place să o iau», atunci cumnata lui să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să zică: «Așa se face omului care nu vrea să ridice casă fratelui său». Și numele lui în Israel va fi: «casa celui descălțat» (Dt 25,5-10).

Așadar, văduva fără copii de parte bărbătească este luată în căsătorie de cumnat: primul fiu este atribuit răposatului și primește partea lui de moștenire. Legea aceasta avea ca scop perpetuarea descendenței și asigurarea stabilității bogățiilor, a patrimoniului familial (Cf. Gen 38 – Iuda și Tamar; cf. Rut 4 – Istoria lui Booz și Rut).

În Evanghelia după sfântul Luca lipsește un fragment din răspunsul lui Isus, fragement care apare în Matei și Marcu: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt 22,29; cf. Mc 12,18-27). Aceste cuvinte sunt adresate și saduceilor și nouă: nu cunoaștem puterea lui Dumnezeu… nu cunoaștem Scripturile… Nu cunoaștem și nu credem în mărturia dată de Cristos. Pentru aceasta suferim și ajungem pe culmile disperării în fața morții…sau ne facem despre viața viitoare imagini care nu au nimic în comun cu Evanghelia, cu Sfânta Scriptură, cu Tradiția Bisericii.

În răspunsul său, Cristos nu neagă frumusețea care există pe acest pământ. Nu se exprimă împotriva căsătoriei sau a procreației, valori pe care toți trebuie să le protejăm și cărora suntem chemați să le redăm adevărata demnitate. Însă Cristos este clar, făcând o distincție necesară: pe de o parte avem obligațiile față de familie și rude, față de angajamentele pe care unii și le-au luat la casătorie, pe de altă parte avem splendoarea vieții veșnice, splendoare care întrece orice ceremonie de căsătorie, care este dincolo de orice lege, de viață, de moarte… Isus este întotdeauna clar: lumea viitoare nu este asemănătoare cu ceea ce trăim acum și nu poate fi gândită în funcție de experiențele pe care le avem aici pe pământ.

Să privim la Cristos, la pasiunea cu care vorbește despre Împărăția și viața pe care o cunoaște atât de bine, Împărăția Tatălui și viața veșnică. Chipul său este strălucitor, ochii săi sunt plini de lumină când ne vorbește și ne privește: „Da, aceasta a pregătit Tatăl celor care îl iubesc pe el… celor pe care el îi iubește”. Glasul său seamănă cu al omului care, plecat departe de casa părintească, își descrie plin de dor patria, părinții, casa și în care a crescut și copilărit. El cunoaște atât de bine acele „locuri”, acea stare de fericire veșnică. De aceea Cristos are atât de mult soare în priviri atunci când vorbește despre veșnicia pe care o vom petrece împreună, o veșnicie în care vom fi ca îngerii, în care vom fi fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii. Aceasta este speranța noastră, aceasta este destinația noastră finală: să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna, să contemplăm cu nesaț chipul său.

Meditarea cuvintelor lui Isus, deschiderea inimii ca să pătrundă frumusețea acestui adevăr, ar trebui să ne facă să exclamăm împreună cu apostolul Paul: „Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care din Lege, ci pe aceea care din credința în Cristos, justificarea ce de la Dumnezeu, [bazată] pe credință. Pe el [vreau] să-l cunosc și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morți” (Fil 3,7-11). Câtă dragostea ardea în Apotolul neamurilor, ce frumoasă este speranța inimii sale. Cât de arzătoare era dorința lui de a ajunge la clipa învierii morților pentru a trăi cu Cristos. Inima sa ardea de dorul zilei în care nu va mai muri niciodată… Câtă speranță, câtă mângâiere: „nu vom mai muri niciodată”.

Să primim această consolare care ne vine din partea Mântuitorului: nimeni nu mai poate muri în viața veșnică. Poate suna banal, dar pentru noi, care ne confruntăm cu propria moarte și cu moartea celor dragi, este atât de puternic acest adevăr, această speranță: „cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă… nu mai pot de acum să moară”… Vom trăi veșnic cu ei și vom contempla în adorație, plini de admirație și fericire, dumnezeiasca Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Cât de des păcătuim și ne dovedim ignorați în cele spirituale, slabi în dragostea față de Dumnezeu, puțini silitori în lupta pentru viața veșnică. De prea multe ori ne asemănăm acestor saducei și gândim că învierea nu va fi altceva decât o continuare a vieții pământești. Suntem mici și lipsiți de lumina harului. Credem că în viața veșnică va fi doar partea bună a bucuriilor pământești care, ca prin minune, vor deveni toate fabuloase, fără sfârșit și fără măsură. Gândim viața veșnică mai ales în funcție de lipsurile și problemele de aici și transformăm Paradisul în locul din care vom privi cimitirul suferințelor noastre, ba chiar suntem profani gândindu-ne că vom putea dansa pe mormântul în care ne-am îngropat frustrările, neîmplinirile, suferințele. Nici măcar nu putem să ne imaginăm splendoarea lumii noi, veșnicia… Nu putem cuprinde cu mintea noastră ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi… o lume nouă, o lume diferită. El este atotputernic… Să nu punem limite măreției sale încercând să pătrundem cu mintea noastră această lume nouă, splendoarea ei. Cum spune apostolul Paul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9)”.

Cristos, Învățătorul și Domnul nostru, ne vorbește astăzi nouă. Suntem noi cei care îi ascultăm învățătura despre învierea morților și viața veșnică. Care este gândul nostru în fața acestor adevăruri pe care le mărturisim și în Crez? Credem? Tu crezi ceea ce spui atunci când te rogi?

Acest Cristos care ne vorbește, el însuși a cunoscut moartea. El a murit o singură dată pentru totdeauna, dar acum este viu. Vii vom fi și noi, dacă învățăm să murim. Iată ce ne spune Apostolul: „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi, considerați că sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6,8-11; cf. Gal 2,19: „Eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu!”).

Cristos, cel în care credem, este viu! Credința noastră trebuie să ne ridice inima spre cer, spre lumea nouă, spre viața veșnică. Credința în Cristos nu poate fi limitată la un soi de terapie pentru a combate neliniștile noastre, depresiile, disperarea din mijlocul acestei lumi. „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,19), ne spune apostolul Paul.

Mai mult de atât: dacă considerăm că sfârșitul omului este moartea fizică, nu doar că ne cuprinde disperarea, ci negăm existența lui Dumnezeu. El este Dumnezeu viu, el este Dumnezeul celor vii. Așa cum Abram și Isac și Iacob sunt vii și sunt fiii lui Dumnezeu, la fel suntem și noi și trebuie să mărturisim acest adevăr: „Vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem” (1In 3,1). Aceasta este speranța noastră, și este o speranță care nu ne dezamăgește (cf. Rom 5,5).

Să încercăm să aplicăm această evanghelie la viața noastră. Să ne analizăm astăzi și să vedem care este gândirea noastră despre învierea morților și viața veșnică. Să fim atenți la felul în care ne mărturisim credința atunci când spunem că așteptăm învierea morților și viața veșnică. Câtă speranță în această „așteptare”, câtă nerăbdare, câtă iubire plină de dor…

Tu când te întâlnești cu Cristos, despre ce vorbești cu el? Te interesează doar bunurile acestei lumi sau și viața veșnică? Ce îl întrebi pe Domnul în rugăciunile tale? Ce-ți răspunde?

Trăim cu adevărat ca oameni care așteaptă veșnicia? Am înțeles că nu suntem nemuritori pe acest pământ și că suntem destinați veșniciei? Vom muri ca să trăim pentru totdeauna, vom muri ca să devenim nemuritori, trup și suflet!

Cum vorbesc despre viața veșnică? Despre morți? Despre învierea morților? Răspândesc în jur credința în înviere sau cred că moartea are ultimul cuvânt în istoria oamenilor?

Să ne rugăm: Doamne, Isuse, te privesc în tăcere. Ești răstignit și totuși îți vorbesc. Ești mort pe cruce, te văd chiar acum pe altarul crucii sacrificându-te, și totuși răspunzi inimii mele. Ești viu! Trăiești și mă inviți să trăiesc împreună cu tine. Ești atât de viu în cuvântul tău, ești atât de viu în frații mei, dar mai ales ești viu și plin de forță în pâinea euharistică. Tu ești forța și hrana mea, tu ești speranța și tăria mea. Prin tine și cu tine eu cred că „morții învie”, eu cred și aștept viața veșnică. Câtă lumină inundă ființa mea la gândul că voi sta cu tine și cu cei dragi ai mei o veșnicie… o veșnicie doar ca să te ador, să-ți cânt marea milostivire cu care m-ai iubit. O veșnicie cu tine, Doamne, Domnul meu și Dumnezeul meu. O veșnicie de viață, o viață veșnică!

Lărgește, Doamne, inima mea ca să pătrundă în ea cuvântul tău, Adevărul, Viața. Fii tu lumina pașilor mei spre viața veșnică, spre ziua când voi fi asemenea îngerilor, nu pentru meritele mele, ci pentru marea ta iubire cu care m-ai creat, m-ai răscumpărat și mă eliberezi de tot ce mă neliniștește. Amin!

6 noiembrie 2016 

† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic
2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: „Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti”. 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale”. 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile. 11 Şi a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”, 12 aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă prin mâinile oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

5 Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.

8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraţilor, însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 3,1 În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28„Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie”. 34 Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

Posted in E bine de ştiut, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: