Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘familiaris consortio’

Viitorul omenirii depinde de familie!

Posted by Paxlaur pe 01/05/2016

Copiii si luminaVouă, soţilor, vouă, taţilor şi mamelor din familie;
vouă, tinerilor şi tinerelor, care sunteţi viitorul şi speranţa Bisericii şi a lumii şi veţi fi nucleul vital şi dinamic al familiei în mileniul al treilea care se apropie;
vouă, venerabililor şi iubiţilor fraţi în episcopat şi în preoţie, vouă, iubiţilor fii – călugări şi călugăriţe – suflete consacrate lui Dumnezeu, care daţi mărturie celor căsătoriţi despre realitatea ultimă a iubirii lui Dumnezeu;
vouă, tuturor oamenilor cu judecată dreaptă, care – oricine aţi fi – sunteţi îngrijoraţi de soarta familiei;
către voi toţi se îndreaptă sufletul meu la sfârşitul acestei exortaţii apostolice.

Viitorul omenirii depinde de familie!

Este absolut necesar şi urgent ca fiecare om de bunăvoinţă să se implice pentru a salva şi promova valorile şi cerinţele familiei.

Un deosebit efort în această privinţă simt că trebuie să cer de la fiii Bisericii. Ei, care prin credinţa lor cunosc pe deplin planul minunat al lui Dumnezeu, au un motiv în plus pentru a se îngriji de realitatea familiei în timpul nostru de încercare şi de har.

Ei trebuie să iubească deosebit de mult familia. Aceasta este o dispoziţie concretă şi exigentă.

A iubi familia înseamnă a şti să-i stimezi valorile şi posibilităţile, promovându-le mereu. A iubi familia înseamnă a individualiza pericolele şi relele care o ameninţă, pentru a le putea depăşi. A iubi familia înseamnă a te strădui pentru a-i pregăti un ambient care să-i favorizeze dezvoltarea. Formă excelentă de iubire a familiei este aceea de a reda familiei creştine de astăzi motive de a se încrede în ea însăşi, în propriile bogăţii ale naturii umane şi ale harului, încredere în misiunea pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu, tocmai astăzi când familia este încercată de lipsa confortului şi îngrijorată de greutăţile sporite ale vieţii. „Familiile noastre trebuie să-şi afle elanul de la început. Trebuie să-l urmeze pe Cristos”182.

Creştinilor le revine îndatorirea de a vesti cu bucurie şi convingere „vestea bună” a familiei, care are absolută nevoie să asculte din nou şi să înţeleagă deplin cuvintele autentice care îi descoperă identitatea, resursele interioare şi importanţa misiunii ei în cetatea oamenilor şi în cetatea lui Dumnezeu.

Biserica cunoaşte calea pe care familia poate ajunge la inima adevărului său profund. Ea a învăţat această cale la şcoala lui Cristos şi a istoriei, interpretată în lumina Duhului Sfânt. Ea nu impune această cale, ci simte în sine exigenţa stăruitoare de a o propune tuturor, fără teamă, ba chiar cu mare încredere şi speranţă, ştiind că „vestea bună” cunoaşte limbajul crucii. Însă prin cruce familia poate ajunge la plinătatea fiinţei sale şi la perfecţiunea iubirii sale.

Doresc, în sfârşit, să invit pe toţi creştinii să colaboreze, cordial şi în mod curajos, cu toţi oamenii de bunăvoinţă, care trăiesc responsabilitatea care le revine în slujba familiei. Toţi cei care se dedică binelui familiei în sânul Bisericii, fiind inspiraţi de ea şi în numele ei, fie indivizi sau grupuri, mişcări sau asociaţii, află adesea lângă ei persoane sau diferite instituţii care lucrează pentru acelaşi scop. Fideli faţă de valorile evangheliei şi ale omului şi în respectul unui legitim pluralism de iniţiative, această colaborare va putea să favorizeze o mai rapidă şi integrală promovare a familiei.

Şi acum, încheind acest mesaj pastoral, care vrea să atragă atenţia asupra îndatoririlor familiei creştine – îndatoriri grave, dar fascinante în acelaşi timp -, doresc să cer protecţia familiei din Nazaret.

După planul plin de milă al lui Dumnezeu, familia din Nazaret a fost locul unde a trăit ascuns mulţi ani Fiul lui Dumnezeu, deci această sfântă familie este prototipul şi icoana tuturor familiilor creştine. Această familie din Nazaret, unică în lume, care a avut o existenţă anonimă şi tăcută într-un mic târguşor din Palestina; care a fost încercată de sărăcie, persecuţie şi exil; care l-a preamărit pe Dumnezeu în chip incomparabil de mare şi pur nu va înceta să asiste familiile creştine şi toate familiile lumii la împlinirea statornică a datoriilor şi în suportarea încercărilor vieţii, în deschiderea generoasă a inimii către lipsurile altora şi în împlinirea cu bucurie a planului lui Dumnezeu asupra lor.

Sfântul Iosif, „omul drept”, muncitor neobosit, apărător zelos al comorilor încredinţate lui, să apere familiile creştine, să le păstreze şi să le lumineze mereu.

Fecioara Maria, aşa cum este Maica Bisericii, să fie Maica „Bisericii domestice” şi, graţie ajutorului ei de mamă, fiecare familie creştină să poată deveni cu adevărat o „mică Biserică”, în care să se oglindească şi să reînvie misterul Bisericii lui Cristos. Ea, slujitoarea credincioasă a lui Dumnezeu, să fie pilda de împlinire umilă şi generoasă a voinţei lui Dumnezeu. Ea, Maica îndurerată la picioarele crucii, să întărească familiile creştine în suferinţe şi să şteargă lacrimile celor care suferă pentru greutăţile din cadrul familiilor.

Şi Cristos Domnul, regele universului, regele familiilor, să fie prezent – ca la nunta din Cana Galileii – în fiecare familie creştină ca să-i dea lumină, bucurie, seninătate şi tărie. De la el, în ziua închinată regalităţii sale, cer ca fiecare familie să contribuie generos pentru viitorul împărăţiei sale în lume, „împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a păcii”183, către care se îndreaptă istoria.

Lui, Mariei şi sfântului Iosif încredinţez fiecare familie. În mâinile lor şi inimilor lor le prezint această exortaţie: ca s-o ducă la voi, venerabili fraţi şi iubiţi fii, să vă deschidă inimile voastre la lumina pe care evanghelia o răspândeşte în fiecare familie.

Tuturor şi fiecăruia dintre voi, asigurându-vă de rugăciunea mea constantă, împart din inimă binecuvântarea apostolică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Amin.

Roma, în bazilica „Sfântul Petru”, la 22 noiembrie, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, în anul 1981, al patrulea al pontificatului nostru.

Papa Ioan Paul al II-lea

(din Familiaris consortio, nr. 86)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Către persoanele fără familie…

Posted by Paxlaur pe 30/04/2016

saracie si generozitateDoresc să mai adaug un cuvânt pentru o categorie de persoane care, din cauza condiţiilor în care trăiesc, adesea nu din voinţa lor proprie, le consider alături de inima lui Isus şi vrednice de iubirea şi grija afectivă a Bisericii şi a păstorilor sufleteşti.

Sunt în lume multe persoane care, din nefericire, nu pot fi circumscrise în nici un fel cu ceea ce noi numim familie în sens propriu. Mare număr din omenire trăieşte în condiţiile de enormă sărăcie, unde promiscuitatea, lipsa locuinţelor, iregularitatea şi instabilitatea raporturilor, lipsa extremă de cultură nu pot îngădui practic să se poată vorbi de o adevărată familie. Sunt apoi alte persoane care, din diferite motive, au rămas singure pe lume. Pentru toate aceste persoane există o „veste bună a familiei”.

În favoarea celor care trăiesc în extremă sărăcie, deja am vorbit despre urgenta necesitate de a se lucra cu mult curaj pentru a găsi soluţii, chiar şi la nivel politic, care să le permită să-i ajute să treacă peste aceste condiţii inumane de degradare. Este o datorie care priveşte solidar întreaga societate, dar în chip special autorităţile în puterea funcţiei şi responsabilităţii care derivă din aceasta, datorie care priveşte şi familiile care trebuie să arate multă bunăvoinţă şi voinţă de a le ajuta.

Acelora care nu au o familie naturală este nevoie să li se deschidă şi mai mult porţile marii familii care este Biserica, aceea care se concretizează la rândul său în familia diecezană şi parohială, în comunităţile ecleziale de bază sau în mişcările apostolice. În lumea aceasta nimeni nu este lipsit de familie: Biserica este casa şi familia tuturor, mai ales pentru cei care sunt „osteniţi şi împovăraţi”181.

(din Familiaris consortio, nr. 85)

Vezi si https://paxlaur.com/2016/04/29/divortatii-recasatoriti/

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Divorţaţii recăsătoriţi

Posted by Paxlaur pe 29/04/2016

father-protects-family-hot-sun-umbrella-27425406Experienţa zilnică arată, cu toate acestea, că cine a recurs la divorţ, de cele mai multe ori are în vedere trecerea la o nouă uniune, desigur nu cu ceremonie religioasă catolică. Fiind vorba de un rău, o plagă care întocmai cu altele atacă din ce în ce mai mult şi ambientele catolice, problema trebuie să fie urmărită cu grijă, fără întârziere. Părinţii sinodali au studiat special această problemă. Biserica, întemeiată pentru a duce la mântuire pe toţi oamenii şi mai ales pe cei botezaţi, nu poate să-i părăsească pe aceştia care, deşi legaţi în Căsătorie sacramentală, au încercat să treacă la altă căsătorie. Pentru aceasta va încerca, neobosit, de a le pune la dispoziţie mijloacele de mântuire pe care le are.

Păstorii sufleteşti trebuie să ştie că, din dragoste pentru adevăr, sunt obligaţi să studieze bine situaţiile. E diferenţă între cei care s-au străduit sincer să salveze prima căsătorie şi au fost părăsiţi cu totul pe nedrept, şi cei care din vina lor au distrus o Căsătorie canonic validă. Sunt apoi cei care au contractat a doua căsătorie în vederea educării copiilor şi uneori subiectiv sunt convinşi în conştiinţă că prima căsătorie, care acum este distrusă în mod ireparabil, n-ar fi fost niciodată validă.

Împreună cu Sinodul episcopilor, îndemn călduros pe păstorii sufleteşti şi întreaga comunitate a credincioşilor să-i sprijine pe cei divorţaţi, ajutându-i cu dragoste îngrijită să nu se considere separaţi de Biserică, putând şi trebuind, în calitate de botezaţi, să ia parte la viaţa Bisericii. Să fie îndemnaţi să asculte cuvântul lui Dumnezeu, să ia parte la jertfa Liturghiei, să persevereze în rugăciune, să ia parte la operele de caritate şi iniţiativele comunităţii în favoarea dreptăţii şi să-şi crească pruncii în credinţa creştină, să cultive spiritul şi operele de penitenţă, pentru ca în felul acesta să ceară zilnic harul lui Dumnezeu. Biserica să se roage pentru ei, să-i încurajeze, să se arate mamă plină de milă şi aşa să-i susţină în credinţă şi speranţă.

Cu toate acestea, Biserica reaminteşte practica sa – bazată pe Sfânta Scriptură – de a nu-i admite la comuniunea euharistică pe cei divorţaţi şi recăsătoriţi. Ei sunt aceia care s-au făcut nevrednici de a fi admişi din moment ce starea şi condiţia lor de viaţă contrazic obiectiv acea unire de iubire dintre Cristos şi Biserică, semnificată şi realizată de sfânta Euharistie. Şi mai este încă un motiv pastoral special: dacă aceste persoane ar fi admise la sfânta Euharistie, credincioşii ar fi induşi în eroare şi confuzie cu privire la doctrina Bisericii referitoare la indisolubilitatea Căsătoriei.

Reconcilierea spirituală în sacramentul Pocăinţei, care ar deschide calea către sacramentul euharistic, poate fi dată numai acelora care, căindu-se pentru că au rupt semnul legământului şi al fidelităţii faţă de Cristos, sunt sincer dispuşi la o formă de viaţă care să nu fie în contradicţie cu indisolubilitatea Căsătoriei. Aceasta înseamnă, în concret, faptul că atunci când bărbatul şi femeia, pentru motive serioase, cum ar fi, de pildă, educarea copiilor, nu pot satisface obligaţia de separare, „îşi iau angajamentul de a trăi în deplină abstinenţă, adică de a se abţine de la actele specifice vieţii conjugale”180.

La fel, respectul datorat atât sacramentului Căsătoriei, cât şi soţilor şi rudelor acestora, şi chiar respectul datorat comunităţii credincioşilor interzice oricărui păstor sufletesc, pentru orice motiv sau pretext chiar şi de ordin pastoral, să pună în act, în favoarea celor divorţaţi care se recăsătoresc, ceremonii religioase de orice fel. Acestea, de fapt, ar da impresia celebrării unei noi Căsătorii sacramentale şi prin urmare ar induce în eroare cu privire la indisolubilitatea Căsătoriei valid contractate.

Acţionând în felul acesta, Biserica profesează propria fidelitate faţă de Cristos şi adevărul său. În acelaşi timp se comportă ca o mamă faţă de aceşti fii, mai ales faţă de aceia care, fără vina lor, au fost părăsiţi de soţul legitim.

Cu fermă încredere, Biserica crede că cei care s-au îndepărtat de porunca lui Dumnezeu şi mai trăiesc încă în această stare vor putea obţine de la Dumnezeu harul întoarcerii şi al mântuirii, dacă vor fi perseverat în rugăciune, în pocăinţă şi caritate.

(din Familiaris consortio, nr. 84)

Vezi si https://paxlaur.com/2016/04/28/separati-prin-divort-si-necasatoriti/

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, E bine de ştiut, Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: