Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘fatima’

Să o redescoperim pe „Doamna în alb”

Posted by Paxlaur pe 13/05/2017

sfintii de la FatimaDupă ce în trecut Dumnezeu a privit cu drag la smerenia unei tinere, la umilința slujitoarei sale, Fecioara Maria (cf. Lc 1,48); după ce însuși Isus a spus că Tatăl ascunde misterele sale celor înțelepți și pricepuți și le revelează celor mici” (cf. Mt 11,25), „în aceste zile din urmă” (Evr 1,2), după exemplul Tatălui, Sfânta Fecioară Maria a ales să se facă cunoscută și să încredințeze mesajele sale unor copilași. Mai exact, în urmă cu 100 de ani, la 13 mai 1917, Preacurata s-a arăta celor trei păstorași portughezi: Lucia Dos Santos, care avea 10 ani, Francisc Marto, de nouă 9 şi surorii lui, Iacinta Marto, în vârstă de doar 7 ani.

Acestor trei copii, în mijlocul unei lumi devastate de Primul Război Mondial, le-a fost încredințat să amintească oamenilor de atunci și de acum remediile pentru o lume mai bună: rugăciunea Rozariului, lupta împotriva păcatului, consacrarea vieții și a lumii la Inima Neprihănită a Mariei.

În luna mai sutem invitați să o privim pe Sfânta Fecioară Maria prin ochii celor trei copilași de la Fatima și să o redescoperim pe „Doamna în alb” ca pe o mamă iubitoare. Ea este Regina păcii care vrea salvarea fiilor încercați de război și sfâșiați de durere. Iacinta, pe când se afla pe patul de moarte, i-a spus Luciei: „Eu plec spre Paradis, însă tu rămâi aici pentru a spune tuturor că Dumnezeu vrea să instituie în lume devoțiunea Inimii Neprihănite a Mariei. Când va veni momentul să dai mărturie, să nu te ascunzi, ci să spui tuturor că Dumnezeu ne dă haruri prin mijlocirea Inimii Neprihănite… Să cerem pace Inimii Neprihănite a Mariei, pentru că Dumnezeu a pus pacea în mâinile ei”.

Totodată, „Doamna de o desăvârșită frumusețe” este salvarea păcătoșilor, cea care ne ferește de focul iadului. Ea i-a învățat pe păstorașii de la Fatima – și de atunci repetăm zi de zi – această rugăciune: „O, Isuse, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul Iadului și du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Acești păstorași ne uimesc și ne invită să le urmăm exemplul: în timp ce Iacinta făcea sacrificii, jertfe pentru a scăpa sufletele păcătoșilor din Infern, Francisc căuta zilnic momente în care să stea în tăcere în preajma tabernacolului și a Mariei pentru a consola inimile lor sfinte. Ce frumos este să primești curaj de la un copil, de la Francisc care, deși suferea cumplit din cauza bolii, se arăta mereu mulțumit și fericit. Iar când Lucia îl întreba dacă suferă mult, spunea radiind de fericire: „Destul de mult, dar nu-i nimic. Sufăr pentru a-l consola pe Isus. Și apoi, în curând merg în cer”.

Maica plină de smerenie și regina rozariului a revărsat în inimile păstorașilor toate harurile. Astfel, Francisc (11 iunie 1908 – 4 aprilie 1919) și Iacinta (11 martie 1910 – 20 februarie 1920) au fost declarați fericiți de papa Ioan Paul al II-lea la 13 mai 2000. Iar la 23 martie 2017 papa Francisc a aprobat canonizarea lor. El însuși, papa Francisc, i-a declarat sfinți la 13 mai 2017, la Fatima, în timpul celebrării sfintei Liturghii jubiliare: 100 de ani de la prima apariție a Sfintei Fecioare. De asemenea, acum se desfășoară și procesul pentru beatificarea Slujitoarei lui Dumnezeu Lucia (28 martie 1907 – 13 februarie 2005).

Astăzi când suntem încercați de războaie, de ură, de violarea drepturilor fundamentale ale omului, de enormele suferințe ale oamenilor și ale națiunilor, și în mod deosebit de lupta împotriva lui Dumnezeu, dusă până la negarea existenței sale, avem nevoie de cuvintele Mariei, avem nevoie de prezența și de încurajarea ei. Prin mijlocirea sfinților de la Fatima să promovăm pacea și să ne rugăm pentru întoarcerea păcătoșilor.

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Papa Francisc, Predici si meditatii, Sfânta Fecioară Maria, Vieţile Sfinţilor | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Acum, în direct, de la Fatima

Posted by Paxlaur pe 13/05/2017

Aici puteți urmări în direct celebrarea de la Fatima:

 

Posted in E bine de ştiut, Papa Francisc, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Te-am întâlnit pe când rătăceam ca un copil rămas orfan

Posted by Paxlaur pe 13/05/2017

Maria de la FatimaAu trecut o sută de ani de când Preacurata Fecioară Maria le spunea celor trei păstorași la Fatima: „Rugați-vă mult și faceți sacrificii pentru cei păcătoși, deoarece multe suflete merg în Iad tocmai pentru că nu au pe cineva care să se roage și să facă sacrificii pentru ele”. Iar într-un alt mesaj îi îndemna pe toți să se roage zilnic sfântul Rozariu, spunând după fiecare mister: „O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Au trecut o sută de ani de la acele apariții și Fatima este astăzi unul dintre cele mai fascinante și populate sanctuare mariane. Dacă privim la numărul de pelerini mariani în întreaga lume, la zecile de mii de biserici și capele din care în fiecare zi se înalță rugăciunea rozariului, la gestul suveranilor pontifi de a consacra întreaga lume Inimii Neprihănite a Mariei, dacă punem împreună toate aceste semne mariane și multe, multe altele, simțim cu adevărat că a fost instaurată „epoca mariană”, cum o numea cu speranță sfântul Ludovic Maria Grignon de Montfort, „epoca în care sufletele vor respira marian, așa cum trupul respiră aer”.

Trăim timpul în care omenirea, după ce „l-a respins pe Dumnezeu și viața veșnică” (cf. Fap 13,46), rătăcind ca un copil rămas orfan, acum caută calea spre a avea din nou o familie. Dornică asemenea lui Filip să-l vadă pe Dumnezeu Tatăl (cf. In 14,8), omenirea are nevoie de Biserică și de Maria, Maica Bisericii. Este însuși Cristos cel care, după ce ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, de la înălțimea crucii, ne-o dăruiește tuturor pe Maria ca mamă. Să ne întipărim în suflet, plini de recunoștință, momentul „înfierii” noastre mariane: „Văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

Să reînnoim în acest timp de har, în acest timp marian, devoțiunile noastre față de sfânta Fecioară Maria. Să ne amintim cât de plăcut este să ai o mamă care te iubește și care te poartă spre Cristos. Ce har să ai o mamă care să te învețe cum să te rogi, cum să trăiești și ce să faci pentru a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mai mult chiar: să-ți arate calea care te duce la Tatăl, să ți-l arate pe Cristos „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Noi suntem beneficiarii unui adevăr ascuns într-o simplă, dar profundă expresie: Ad Iesum per Mariam – La Isus prin Maria. Atunci când alergăm la sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea ei puternică, ajungem la Isus, la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.


Spune zilnic această rugăciune repetată de păstorașii de la Fatima:
„Dumnezeul meu, eu cred și sper în tine, te ador și te iubesc.
Îți cer iertare pentru cei care nu cred în tine, nu te adoră,
nu speră în tine și nu te iubesc”.


13 mai 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 4-a a Paştelui
Sf. Fc. Maria de la Fatima *
Fap 13,44-52; Ps 97; In 14,7-14

LECTURA I
Iată că ne întoarcem spre păgâni!
Citire din Faptele Apostolilor 13,44-52
În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau cele spuse de Paul insultându-l. 46 Atunci Paul şi Barnaba au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru că voi îl respingeţi şi nu vă judecaţi vrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni! 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului»”. 48 Auzind aceasta, păgânii s-au bucurat şi au glorificat cuvântul Domnului, iar cei care fuseseră hotărâţi pentru viaţa veşnică, au crezut. 49 Cuvântul Domnului s-a răspândit prin tot ţinutul. 50 Însă iudeii au instigat femeile evlavioase de rang înalt, ca şi pe mai marii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Paul şi Barnaba şi i-au alungat din ţinuturile lor. 51 Ei, scuturând praful de pe picioare împotriva lor, s-au dus la Iconiu. 52 Iar discipolii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 3cd)
R.: Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
sau:
Aleluia.

1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor. R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Înălţaţi către Domnul strigăte de bucurie,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, intonaţi imnuri şi tresăltaţi de bucurie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 8,31b-32a
(Aleluia) „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,7-14
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. 8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!” 9 Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl»? 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi datorită lucrărilor acestora! 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței»

Posted by Paxlaur pe 13/05/2016

fatimaDupă moartea lui Irod, când Sfânta Familie se întoarce la Nazaret, începe lunga perioadă a vieții ascunse. Cea care «a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul» (Lc 1, 45) trăiește zilnic înțelesul acestor cuvinte. Zilnic este lângă ea Fiul căruia i-a dat numele de Isus; deci, fără nici o îndoială, în relația cu El folosește acest nume, ceea ce de altfel nu poate trezi mirarea nimănui, de vreme ce era utilizat de multă vreme în Israel. Totuși Maria știe că Acela care poartă numele de Isus a fost numit de înger «Fiul Celui Preaînalt» (cf. Lc 1, 32). Maria știe că l-a zămislit și l-a născut «fără să cunoască bărbat», de la Duhul Sfânt, prin puterea Celui Preaînalt care a umbrit-o (cf. Lc 1, 35), după cum norul, în vremea lui Moise și a strămoșilor, acoperea prezența lui Dumnezeu (cf. Ex 24, 16; 40, 34-35; 1 Regi 8, 10-12). Așadar Maria știe că Fiul, născut din ea în chip feciorelnic, este într-adevăr acel «Sfânt», «Fiul lui Dumnezeu» de care îi vorbise îngerul.

În anii vieții ascunse a lui Isus în casa din Nazaret, și viața Mariei este «ascunsă cu Cristos în Dumnezeu» (cf. Col 3, 3) prin credință. Într-adevăr, credința este un contact cu misterul negrăit al lui Dumnezeu făcut om, mister care întrece tot ce a fost revelat în Vechiul Testament. Din momentul Buneivestiri, Fecioara-Mamă a fost introdusă în «noutatea» radicală a autorevelării lui Dumnezeu și a devenit conștientă de acest mister. Ea este prima dintre cei «mici» despre care Isus avea să spună cândva: «Părinte, … ai ascuns acestea de la cei înțelepți și pricepuți și le-ai dezvăluit celor mici.» (Mt 11, 25). Căci «nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl» (Mt 11, 27). Cum poate, așadar, Maria «să-l cunoască pe Fiul?» Desigur nu îl cunoaște așa cum îl cunoaște Tatăl, și totuși este prima dintre aceia cărora Tatăl «a voit să îl descopere» (cf. Mt 11, 26-27; 1 Cor 2, 11). Însă, dacă din momentul Buneivestiri i-a fost descoperit Fiul, pe care numai Tatăl îl cunoaște pe deplin, ca pe Acela pe care îl naște în veșnicul «astăzi» (cf. Ps 2, 7), Maria, Mama, este în contact cu adevărul Fiului său numai în credință și prin credință! Este așadar fericită, pentru că «a crezut» și în fiecare zi credeîn mijlocul tuturor încercărilor și adversităților din timpul copilăriei lui Isus și apoi din anii vieții lui ascunse de la Nazaret, unde El «le era supus» (Lc 2, 51): supus Mariei precum și lui Iosif, pentru că acesta, înaintea oamenilor, împlinea rolul de tată. De aceea fiul Mariei era socotit de lume «fiul lemnarului» (Mt 13, 55).

Așadar Mama acestui Fiu, amintindu-și cuvintele de la Bunavestire și din cursul evenimentelor următoare, poartă în sine «noutatea» radicală a credinței: începutul Noului Testament. Acesta este începutul Evangheliei, adică al veștii celei bune, celei îmbucurătoare. Nu este totuși greu de observat în acest început o deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» – ca să folosim cuvintele sfântului Ioan al Crucii -, ca un «văl» prin care omul trebuie să se apropie de Cel Nevăzut și să trăiască în intimitate cu misterul.  (36) În acest fel trăit Maria mulți ani în intimitate cu misterul Fiului său și a înaintat pe drumul ei de credință în timp ce Isus «înainta în înțelepciune… și în har în fața lui Dumnezeu și a oamenilor» (Lc 2, 52). Tot mai mult se arăta în fața oamenilor că Dumnezeu în El își găsește, în cel mai înalt grad, desfătarea. Prima dintre aceste făpturi omenești căreia i-a fost dat să-l descopere pe Cristos a fost Maria, care, împreună cu Iosif, trăia în aceeași casă cu El, la Nazaret. Cu toate acestea, după regăsirea lui Isus în Templu, la doisprezece ani, când, la întrebarea Mamei: «De ce ne-ai făcut nouă acestea?», Isus a răspuns: «Nu știați că în cele ce sînt ale Tatălui meu se cade să fiu?», evanghelistul adaugă: «Dar ei (Iosif și Maria) nu au înțeles aceste cuvinte» (Lc 2, 48-50). Așadar Isus era conștient că «pe Fiul îl cunoaște numai Tatăl» (cf. Mt 22, 17), așa încât chiar și aceea căreia îi fusese mai adânc revelat misterul filiației lui divine, Mama sa, trăia în intimitate cu acest mister numai prin credință. Trăind sub același acoperiș cu Fiul său și «păstrând cu fidelitate unirea sa cu Fiul», ea «a înaintat în peregrinarea credinței», după cum subliniază Conciliul.  (37) Și așa s-a întâmplat și în timpul vieții publice a lui Cristos (cf. Mc 3, 21-35) când se împlinea din zi în zi în ea binecuvântarea rostită de Elisabeta: «Fericită cea care a crezut».

Această binecuvântare își atinge sensul deplin atunci când Maria stă sub Crucea Fiului său (cf. In 19, 25). Conciliul subliniază că acest lucru «nu a fost fără un plan divin»: «Ea a suferit adânc împreună cu Fiul său unul născut și s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimțind cu iubire la sacrificarea victimei născute din ea». Astfel Maria «și-a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii»  (38) unirea prin credință. Prin aceeași credință cu care primise descoperirea făcută de înger în momentul Buneivestiri. Atunci auzise și cuvintele: «Va fi mare…, Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele său… și va domni peste casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit» (Lc 1, 32-33).

Și iată, stând la picioarele Crucii, Maria este martoră, omenește vorbind, la completa dezmințire a acestor cuvinte. Fiul ei agonizează pe acel lemn ca un răufăcător. «Disprețuit și cel din urmă dintre oameni, om al durerilor…; era disprețuit și neluat în seamă» ca și nimicit (cf. Is 53, 3-5). Ce mare, ce eroică este atunci ascultarea credințeipe care Maria o arată în fața «hotărârilor de nepătruns» ale lui Dumnezeu! Cum «se încredințează lui Dumnezeu» fără rezervă, «oferindu-i supunerea deplină a minții și a voinței»  (39) celui ale cărui «căi sînt de necercetat» (cf. Rom 11, 33)! Și, în același timp, cât este de puternică lucrarea harului în sufletul ei, cât este de pătrunzătoare acțiunea Duhului Sfânt, a luminii și a puterii sale!

Prin această credință Maria este desăvârșit unită cu Cristos în nimicirea de sine. Într-adevăr, «Isus Cristos, … care din fire este Dumnezeu, nu a socotit ca pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a nimicit pe sine, luând fire de rob, făcându-se asemenea oamenilor»: pe Golgota «s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe Cruce» (cf. Fil 2, 6-8). Și la picioarele Crucii Maria participă prin credință la misterul cutremurător al acestei nimiciri. Aceasta este, poate, cea mai profundă nimicire de sine (kenozăde credință din istoria omenirii. Prin credință Mama participă la moartea Fiului ei, moarte răscumpărătoare; dar, spre deosebire de credința apostolilor care au fugit, credința ei era mult mai luminată. Pe Golgota Isus a confirmat pentru totdeauna, prin Cruce, că El este «semnul care stârnește împotrivire» prevestit de Simeon. În același timp, s-au împlinit și cuvintele adresate de acesta Mariei: «Și prin sufletul tău va trece sabia».  (40)

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 17-18
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Posted in Lecturi, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , , , | 13 Comments »

Ierusalim! (Fotografii)

Posted by Paxlaur pe 27/09/2015

IerusalimAbia acum am înțeles:

atunci când mă uit la el mă văd pe mine.

Suntem ca doi frați gemeni: unul e oglinda celuilalt!

Pot spune că în această vară am simțit cel mai bine ce înseamnă „Ad Jesum per Mariam” – La Isus prin Maria. Mai întâi, în luna iulie, am vizitat sanctuarul marian din Knock (Irlanda). Apoi la începutul lunii august am participat la Festivalul Tinerilor de la Medjugorje, vizitând și micul Lourdes, sanctuarul de la Vepric. La 15 august, chiar dacă nu am putut participa la pelerinajul dicezan de la Cacica, m-am bucurat să sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului alături de familie în cadrul comunității din Barați, un alt loc de cult dedicat sfintei Fecioare Maria (deși hramul bisericii este Coborârea Duhului Sfânt). După câteva zile petrecute în familie, am mers spre un alt loc marian, un sanctuar în toată puterea cuvântului: Fatima (Portugalia).

Așadar, lunile iulie și august au fost luni dedicate în mod special sfintei Fecioare Maria și locurilor în care i se aduce laudă lui Dumnezeu pentru „lucrările mari pe care le-a făcut privind la smerenia slujitoarea sale”, buna noastră mamă, Maria.

Însă luna septembrie, mai exact perioada 5-14, m-a purtat prin Maria la Isus și am ajuns în Țara Sfântă. De fapt, despre aceasta voiam să scriu astăzi. Prin harul Domnului și bunăvoința unor prieteni romani am ajuns pentru a doua oară în Țara Sfântă și am putut fi atins de pământul și aerul și apa și lumina care au umplut viața pământească a Mântuitorului. Au fost multe lucruri și locuri noi, frumoase.

Trebuie să spun că Galileea mi-a rămas și acum la inimă mai mult decât Ierusalimul. Prima dată eram nerăbdător să ajung la Ierusalim pentru că nu știam ce mă așteaptă acolo. Acum nu aș mai fi vrut să las liniștea lacului Genezaret și splendoarea muntelui Fericirilor. Mi-ar fi plăcut să rămânem acolo mereu, dar „trebuia să urcăm și la Ierusalim”.

Ca și data trecută și acum m-am întrebat: „Ce a găsit Dumnezeu frumos, bun în acest loc de l-a ales și îl iubește atât de mult”?! Ce poate fi frumos în acel haos, aglomerație, într-un loc înconjurat de un deșert?! Cum de a ales tocmai locul acesta atât de controversat și disputat între evrei, creștini și musulmani? Cum să iubești un loc în care și frații ajung să se teamă unii de alții?! Uneori spuneam în glumă: „Cu siguranță Dumnezeu era obosit după toată creația și după toate cele întâmplate cu Adam și Eva și apoi cu toți ceilalți până la Noe și a făcut această alegere într-un moment nepotrivit”. Doamne, iartă-mi păcatul și gândul rău! Eu o spuneam în glumă, nedumerit de ceea ce vedeam în jur. Nu înțelegeam amestecul de pace și război din acel loc. Nu înțelegeam învălmășeala dintre sacru și profan, dintre religii. Nu înțelegeam lipsa iubirii și preaplinul sentimentului de ură, dușmănie. Eu voiam un Ierusalim curat, liniștit, plin de pace și armonie, dar am găsit că tu ai ales un Ierusalim murdar, zbuciumat de patimi, de război, de dușmănii…

Însă Domnul s-a îndurat de mine și de zbuciumul meu și în tăcerea serii, de pe muntele măslinilor, privind spre Ierusalim, Domnul m-a ajutat să înțeleg de ce a ales și de ce iubește Ierusalimul. Domnul iubește Ierusalimul și l-a ales, ba chiar a murit „în” el și pentru el, tocmai pentru că Ierusalimul este imaginea perfectă a omului, a mea și a ta. Ierusalimul, cu toată agitația zilei și liniștea nopții, cu mizeria și curăția lui, cu pacea și războiul din el, redă ca o fotografie perfectă ceea ce este omul, ceea ce suntem noi. Doar noi și Ierusalimul putem fi atât de contradictorii, atât de diferiți de la o „clipă” la alta. Noi suntem pace și război, iubire și ură, iertare și dușmănie, mizerie și strălucire… Ierusalimul îi amintește Domnului de noi, iar noi îi amintim Domnului de Ierusalim.

De fapt, noi suntem noul Ierusalim, noul Templu. Noi suntem templul Duhului Sfânt iar Domnul vrea să locuiască în noi, să ne purifice. Suntem noi cei care nu ne lăsăm purificați, împăcați. Suntem noi cei care ne răzvrătim împotriva ordinei. Și așa cum Domnul a plâns asupra Ierusalimului, plânge astăzi asupra noastră:… Să ne lăsăm adunați de el, salvați de el, împăcați de el și cu el. Amin!

Deo gratias! Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci pentru tot binele pe care mi l-a făcut!

PS. Sper ca timpul să-mi îngâduie și să revin cu detalii despre trăirile din sanctuarele mariane și despre ceea ce a însemnat al doilea pelerinaj în Țara Sfântă, mai ales că de data aceasta am prins (sau am fost prinși de) furtuna de nisip (un eveniment destul de rar) și anul nou evreiesc, cu toată agitația și revolta de pe esplanada templului (revoltă și agitație care continuă și astăzi deși au trecut două săptămâni). A fost adrenalină maximă când am ieșit de acolo escortați de soldați, auzindu-se pe fundal împușcături, țipete, huiduieli, toate cu iz de gaz lacrimogen.  Dar despre asta într-o altă povestire!

Ierusalim

Gradina Maslinilor_pace

Zidul plangerii Zidul plangerii2

Furtuna de nisip Moscheea Al Aqsa Moscheea Al_Aqsa

Cartea cartilor

Isus Domnul si invatatorul ucenicilor_muntele fericirilor

Sâmbăta, 26 septembrie 2015 

Sâmbata din saptamâna a 25-a de peste an
Ss. Cosma si Damian, m. *; Ghedeon
Zah 2,5-9.14-15a; Ps Ier 31,10.11-12ab.13; Lc 9,43b-45

LECTURA I
Iată, eu vin şi locuiesc în mijlocul tău!
Citire din cartea profetului Zaharia 2,5-9.14-15a
Mi-am ridicat ochii şi m-am uitat şi, iată, era un om care avea în mână o funie de măsurat! 6 Eu am spus: „Unde mergi?” El mi-a zis: „Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui”. 7 Iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a ieşit în întâmpinare. 8 El i-a zis: „Fugi şi spune-i tânărului acestuia: «Ierusalimul va fi locuit precum cetăţile deschise datorită mulţimii de oameni şi de animale din mijlocul lui. 9 Iar eu voi fi pentru el – oracolul Domnului – ca un zid de foc de jur împrejur; voi fi gloria sa în mijlocul lui”. 14 Bucură-te şi veseleşte-te, fiică a Sionului, căci, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău – oracolul Domnului.15a Se vor alipi multe neamuri de Domnul în ziua aceea şi vor fi poporul meu şi eu voi locui în mijlocul tău”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: cf. 10d)
R.: Domnul ne păzeşte aşa cum păstorul îşi păzeşte turma.

10 Ascultaţi, neamuri, cuvântul Domnului,
faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi spuneţi:
„Cel care l-a împrăştiat pe Israel îl adună
şi îl păzeşte ca păstorul turma sa!” R.

11 Căci Domnul l-a eliberat pe Iacob,
l-a răscumpărat din mâna unuia mai puternic decât el.
12ab Ei vor veni şi vor cânta de bucurie pe înălţimile Sionului;
vor alerga spre bunătatea Domnului. R.

13 Atunci, fecioara se va veseli la joc, şi tinerii şi bătrânii împreună;
voi schimba jalea lor în veselie,
îi voi mângâia şi-i voi umple de bucurie în durerea lor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 2Tim 1,10
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Discipolilor le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,43b-45
În timp ce toţi se mirau pentru toate câte le făcea, Isus le-a spus discipolilor săi: „Ascultaţi cu atenţie cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor”. 45 Însă ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.

Cuvântul Domnului

Posted in Calatorii si pelerinaje, Imagini si fotografii, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: