Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘fericire’

Scrisoarea unui preot înainte să moară

Posted by Paxlaur pe 24/01/2018

preot moarte fericire martiriuA ales viața unui ”preot desculț” și cu o profundă simplitate a încercat să fie fidel vocației sale. Încă din tinerețe a avut mari probleme cu inima și rinichii ceea ce  l-a obligat să facă dializă pentru mulți ani. A trăit fiecare moment fără să-l piardă, până când a murit la Madrid în 11 iunie 1991. Vrem să vă împărtășim ultimul articol pe care l-a scris înainte să plece la Domnul, o scrisoare către Dumnezeu, un text prețios demn să fie cunoscut.

„Mulțumesc. Cu acest cuvânt aș putea să conchid scrisoarea mea, Dumnezeu, sau „iubirea mea”.  Fiindcă  tot ceea ce vreau să zic e acest lucru: mulțumesc, mulțumesc. Dacă aș analiza cei 55 de ani ai mei, ce aș putea să găsesc în afară de iubirea Ta fără sfârșit? Nu există nicio parte din istoria mea în care milostivirea Ta să nu fi fost peste mine. Nu a fost niciun moment în care să nu experimentez prezența Ta iubitoare și paternă alinâdu-mi sufletul.

Ieri am primit o scrisoare de la o prietenă ce a aflat recent de problemele de sănătate pe care le am și, care mi-a scris supărată: „O mare supărare stăpânește toată ființa mea, mă răzvrătesc mai mult contra lui Dumnezeu care permite oamenilor ca tine să sufere”. Sărăcuța de ea! Afecțiunea sa pentru mine nu o lasă să vadă adevărul. Deoarece – pe lângă faptul că eu nu sunt mai important ca nici o altă persoană – viața mea dă mărturie pentru două lucruri: în cei 55 de ani am suferit nu puțin din partea oamenilor. Din partea lor am primit suferințe și ofense, singurătate și neînțelegere. Dar, de la Tine am primit o imensitate de gesturi de iubire.

Mi-ai dat, înainte de toate, posibilitatea să exist. Această minune de a fi om. Bucuria de a respira frumusețea lumii. Darul să mă simt bine în familia umană. Conștientizare că, după tot, dacă ar trebui să fac bilanțul rănilor primite acestea ar fi mult mai puține în comparație cu marea iubire pe care aceiași oameni au pus pe cealaltă parte a balanței vieții mele. Dar în numele cui aș putea pretinde să fiu martir al condiției umane dacă știu că, în final, am avut mai multă înțelegere și susținere decât dificultăți?

Și apoi, Tu ai însoțit darul existenței cu cel al credinței. Încă din copilărie am simțit prezența sa în fiecare moment. Pentru mine, imaginea era aceea a unui Dumnezeu simplu. Nu am fost niciodată speriat de numele Tău. Am plantat în inima mea sentimentul minunat de a ști că am iubit, că m-am simțit iubit, și de a fi experimentat prezența Ta permanentă. Am trăit între oameni care și-au blestemat ziua în care s-au născut, care au strigat că nu au cerut ei să se nască. Nici eu nu am cerut, deoarece înainte nu eram. Dar apoi am cunoscut ceea ce era viața mea, am strigat către Tine cerându-Ți viața, și e chiar aceasta ceea ce mi-ai dat.

Cred că a fost decisiv că m-am născut în familia pe care Tu ai ales-o pentru mine. Astăzi nu aș avea tot ceea ce am primit, dacă nu aș fi avut părinții și frații pe care i-am avut. Au fost toți mărturii vii a prezenței iubirii Tale. De la ei am învățat – foarte ușor – cine ești Tu. De atunci am început să Te iubesc și, deci să iubesc pe toți și tot. Ar fi fost absurd să nu Te iubesc. Ar fi fost dificil să trăiesc în amărăciune. Fericirea, credința și încrederea în viață au fost, pentru mine, ca o gustare delicioasă pregătită de mama la prânz. Ceva ce exista sută la sută. Și dacă nu era, ar fi fost pentru faptul că în ziua respectivă unele produse erau prea scumpe, nu pentru că ar fi fost mai puțină iubire. Apoi am învățat că durerea făcea parte din joc. Nu era un blestem, ci ceva în legătură directă cu cât dă viața; ceva ce, în orice caz, nu ar fi putut să ia bucuria întregului.

Mulțumesc pentru toate acestea – mă simt un pic încurcat să o zic – durerea nu îmi face rău, nici amărăciunea nu mă necăjește. Nu pentru că eu aș fi curajos, ci fiindcă am învățat de copil să mă concentrez pe aspectele pozitive ale vieții. Modul meu de abordare m-a împins să mă aștept la cei mai rău și astfel, când sosește, pentru mine e doar ușor gri. Un alt prieten mi-a scris în aceste zile spunându-mi că eu aș putea suporta dializa ”îmbătându-mă cu Dumnezeu”. Acest lucru mi se pare un pic prea mult și melodramatic. Fiindcă, din mai multe motive în Tine mă simt mereu protejat de o armură contra suferinței. Sau, poate adevărata durere încă nu a venit.

Uneori mă gândesc că am avut „prea mult noroc”. Sfinții ți-au oferit lucruri mari. Eu nu am avut niciodată nimic important de oferit. Mă tem că, atunci când voi muri, voi avea aceeași impresie pe care a avut-o mama mea în acel moment: să mor cu mâinile goale deoarece nu mi-ai dat niciodată ceva cu adevărat dificil ca să pot să-ți ofer. Nici măcar singurătatea. Iartă-mă, dar ce pot să fac dacă nu m-ai abandonat niciodată? Din când în când mă cutremur la gândul că voi muri fără să fi stat cu tine în Grădina Măslinilor, fără să am și eu agonia mea din Ghetsimani. Dar ești Tu Cel care – nu se știe de ce – nu m-ai luat cu tine în Duminica de Florii. Câteodată – în visurile mele de eroism – mi-ar fi plăcut să am măcar o criză puternică de credință pentru a-mi demonstra mie și Ție că o am. Se spune că adevărata credință este pusă la proba focului. Iar eu nu am întâlnit nimic în afara de mâinile Tale care mă protejau și mă dezmierdau.

Și nu se pune problema, cu siguranță, că aș fi fost mai bun decât alții. Păcatul a pus rădăcini în mine și Tu și eu știm cât de profunde. Dar adevărul e că nici în acele momente dificile nu am simțit pe deplin flacăra neagră a răului, fiindcă Tu ai adus multă lumină în mine. În mizerie am rămas al Tău.

Mi-ar plăcea să mă laud că am suferit persecuții și dificultăți. Dar tu ști că am fost înconjurat mai mult de persoane minunate decât de trădători și că am primit, pentru fiecare neînțelegere, zece zâmbete. Am fost fericit căci răul nu mi-a cauzat niciodată daune și, mai mult, nu mi-a lăsat nicio tristețe în lăuntrul meu. Chiar și cu cei care nu s-au comportat bine am reușit să fiu prietenul cel mai bun, uneori misterios.

Mi-ai dăruit darul minunat al vocației mele. Să fim perfecți e imposibil, Tu știi acest lucru. Dar e ceva minunat, asta o știu. Astăzi nu am, clar, entuziasmul îndrăgostirii din primele zile. Dar, din fericire să celebrez Liturghia nu a devenit ceva banal, iar când mă spovedesc  tremur de fiecare dată. Cunosc chiar și bucuria supremă pentru a ajuta oamenii – mereu mai mult decât aș putea singur – și de a anunța numele Tău. Știi că și acum plâng la citirea parabolei Fiului Risipitor? Totuși, mulțumită Ție, nu reușesc să vorbesc de Patimile Tale și de moartea Ta fără să mă emoționez…

Pentru că, natural, darul Tău cel mai mare a fost Fiul Tău Isus. Dacă aș fi fost cel mai nefericit dintre oameni și, dacă nefericirea ar fi fost prezentă în fiecare aspect al vieții mele, știu că ar fi fost suficient să amintesc numele lui Isus pentru a trece peste orice moment dificil. Faptul că Tu ai fost unul dintre noi îmi dă curaj în fața oricărui faliment uman.  Cum am putea să fim triști știind că picioarele Tale au călcat pe această planetă? Putem să dorim ceva mai multă iubire decât aceea pe care ne-o dă simpla gândire a privirii Mariei?

Am fost fericit, cu siguranță. Cum aș putea să nu fiu? Și eu am fost fericit aici, fără să aștept gloria din Cer. Știi că nu îmi e frică de moarte, dar nici nu mă grăbesc prea tare ca să vină. Voi fi acolo în brațele Tale mai mult decât sunt acum? Deoarece aceasta este surpriza, Cerul îl avem deja din momentul în care Te putem iubi. Are dreptate prietenul meu Cabodevilla, noi murim fără să știm care e cel mai mare dar al Tău: dacă e faptul că Tu ne iubești sau că Tu ne permiți să Te iubim.

Din această cauză îmi pare rău pentru cei care nu prețuiesc viața lor. Dar da, facem ceva ce este infinit mai mare decât natura noastră: să Te iubim, să colaborăm cu Tine în construirea marelui edificiu al iubirii!

Îmi este dificil să zic că aici îți dăruim glorie. Ar fi prea mult! Mă mulțumesc să cred că odihnindu-mi capul în mâinile Tale  îți dă posibilitatea să mă iubești.  Îmi vine să râd la ideea că am merge în cer ca și o recompensă. Recompensă pentru ce? Ne amăgim singuri, Tu ne dăruiești cerul și noi pretindem că l-am meritat. Iubirea, și lucrul acesta îl știi foarte bine, e singura sa proprie recompensă. Și fericirea nu este consegvența și nici fructul iubirii. Iubirea este, deja singură, fericire. Să știm că ești Tatăl este deja paradis. Normal că nu vreau mai mult, fiindcă te doresc doar pe Tine. Să Te iubesc deja este un dar. Nu ai putea să-mi dai mai mult.

Pentru toate acestea, Dumnezeul meu, am vrut să vorbesc despre Tine și cu Tine în această pagină finală din al meu ”Rațiuni pentru a iubi”, Tu ești ultimul și unicul meu motiv de iubire. Nu sunt altele. Cum aș avea speranță fără Tine? Pe ce s-ar baza bucuria mea, dacă nu ai fi Tu? Tu ești Cel care dai forță și sens la toate. Știu bine că ceea ce trebuie să fac eu ca și om e să repet și să repet numele Tău. Și să mă retrag”.

De Luisa Restrepo

Traducere:AMR

 Articol preluat de pe www.e-comunio.ro

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Preotie | Etichetat: , , , , , , , , , | 1 Comment »

Fericirea începe astăzi prin ceea ce dăruiesc…

Posted by Paxlaur pe 15/01/2018

fericire daruire generozitate

Fericirea începe astăzi prin ceea ce dăruiesc!

Posted in E bine de ştiut | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Fericirea (d)e lângă noi…

Posted by Paxlaur pe 15/01/2018

madre-bambino-e-mani_fericirea vietii

Cât de ușor am fi fericiți
și i-am ajuta și pe alții să ajungă la fericire
dacă am privi dincolo de penultimele probe,
dacă am privi dincolo de „lucrurile” trecătoare
și le-am căuta pe cele cu adevărat ultime și netrecătoare:
viața veșnică, fericirea veșnică, viața cu Dumnezeu.

Fericiți pentru veșnicie…

Totul trece,
dar trece tocmai pentru ca noi să putem ajunge
într-o zi
la fericirea adevărată!

Maica luminii, roagă-te pentru noi
și mijlocește-ne înțelepciunea de a dori mântuirea,
fericirea veșnică mai presus de orice!

Vă doresc o săptămână plină de fericire:
speranța fericirii veșnice ne ajută să purtăm astăzi
în noi și în jurul nostru
pace, lumină și mult, mult zâmbet!

Posted in E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Lupta „prezentului” pentru supraviețuire

Posted by Paxlaur pe 05/01/2018

maica tacerii preacurataÎn entuziasmul fiecărui început „prezentul” poartă o cruntă bătălie pentru supraviețuire: trebuie să înfrunte atât iluziile unor planuri mărețe, cât și regretele copleșitoare ale trecutului. Amestecul acesta de visuri și dezamăgiri ne ține cumva suspendați între trecut și viitor făcându-ne să ratăm prezentul, viața și fericirea. Cum să fii fericit dacă trăiești doar făcând calcule de genul: „Oare cum ar fi fost dacă ieri aș fi făcut așa și nu invers?!” sau „Oare dacă mâine voi alege albastru în loc de verde, voi fi mai norocos?!”. Până la urmă, ceea ce ai ratat ieri rămâne cimentat în trecut, iar mâine sunt șanse mari să nu poți alege între albastru și verde, ci doar între roșu și negru. Sau doar negru! Atunci de ce ne facem griji pentru ceea ce nu putem controla?

Despre acest pericol al ratării prezentului, vieții, fericirii, Blaise Pascal spunea: „Dacă ne examinăm gândurile o să le găsim ancorate în trecut sau în viitor. La prezent abia dacă ne gândim, iar dacă o facem e numai pentru a putea extrage lumina necesară în viitor. De asta nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim. Așa că e inevitabil ca, pregătindu-ne întruna să fim fericiți, să nu fim niciodată”.

Să nu ne amăgim atrenându-ne pentru fericire, ci să fim fericiți acum. Să nu ne pierdem viața pregătindu-ne pentru bătălii pe care nu le vom purta niciodată. Ajung zilei bătăliile ei! Să nu uităm învățătura lui Cristos: „Nu vă îngrijoarați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei!” (Mt 6,34).

Tot ceea ce avem este astăzi, este prezentul. Și în acest „astăzi” eu trebuie să fiu bun, să iubesc, să iert, să ajut. Astăzi! Să nu mai spunem: „Anul acesta voi face asta și asta”. E prea mult! Nu știm nici măcar cum se va sfârși ziua de astăzi, cu atât mai puțin anul acesta. Așadar, astăzi să fim fericiți. Astăzi să muncim ca și cum totul ar depinde de noi și de această clipă. Dar în același timp să ne rugăm și să credem ca și cum totul ar depinde numai de Dumnezeu. În mâinile lui este trecutul, prezentul și viitorul. Noi avem doar prezentul, o scurtă clipă pentru a fi fericiți și pentru a câștiga viața veșnică.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

O dezamăgire devastatoare!

Posted by Paxlaur pe 28/12/2017

Mama Maria si Pruncul IsusPuține lucruri sunt mai dureroase în viață decât dezamăgirile venite din partea celor pe care consideram că-i cunoaștem destul de bine. Am suferit enorm atunci când am avut așteptări din partea prietenilor și am fost dezamăgiți. Iar cel mai grav a fost atunci când am primit contrariul: să aștepți ajutor și să primești indiferență, să aștepți binele și să primești răul, să aștepți viață și ocrotire și să primești moartea etc. Atunci am spus împreună cu Domnul: „Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea și nu am făcut? De ce, așteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă?” (Is 5,4).

Tocmai acest contrast devastator îl găsim în sfânta Evanghelie: soldații, oamenii care aveau menirea să ocrotească cetatea și să apere viețile din ea, tocmai ei sunt trimiși să ucidă prunci nevinovați. Cu adevărat a fost o zi plină de suferință, o zi cu „plângere și tânguire mare” (cf. Mt 2,18). Însă aceeași tânguire ne încearcă viața și astăzi atunci când femeia, cea care a primit vocația de a dărui și ocroti viața, alege să distrugă viața prin avort! Suntem cuprinși de tristețe și lipsiți de mângâiere atunci când medicii, oameni care prin vocația lor sunt constituiți să apere și să salveze fiecare viață, tocmai printre ei se găsesc unii care recomandă sau practică avortul, adică uciderea pruncilor nevinovați!

Pentru tot acest „plâns și tânguire” care răsună din glasul pruncilor nevinovați, vom da cont înaintea generațiilor viitoare – pe care le lipsim de speranță, atunci când nu apărăm viața! Pentru că în loc de roade bune, am făcut doar „aguridă”, doar răul, pentru că în loc de viață am semănat moarte, vom da cont înaintea lui Dumnezeu, cel care este autorul și ocrotitorul vieții.

„Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”, spunea Isus discipolilor săi acum două mii de ani (Mc 10,14). Astăzi, îl putem vedea pe același Cristos străbătând străzile noastre și strigând oamenilor de bunăvoință: „Lăsați copiii să vină pe lume. Lăsați copiii să se nască! Nu-i împiedicați, căci viitorul omenirii depinde de ei”. Câtă gingășia în imaginea evanghelică: Dumnezeu făcut om ia un copil în brațe și-l binecuvântează (cf. Mc 10,16). Și ce tristețe în imaginea modernă a „fabricilor” specializate în avort și contracepție: omul de astăzi, ca și Irod acum 2000 de ani, se crede Dumnezeu și decide cine are dreptul să trăiască și cine nu, disprețuind darul vieții.

Biserica are voce și trebuie să vorbească, pentru că glasul ei este glasul adevărului despre viață și despre fericirea veșnică. În fața celei mai odioase crime – avortul! – Biserica și omul nu trebuie să rămână în tăcere!


Suntem chemați să apărăm viața
și să o iubim până la sfârșit, necondiționat,
cu o inimă care nu caută ale sale,
nu ține cont de răul primit,
ci toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură
(cf. 1Cor 13,4-8).


28 decembrie 2017 

A 4-a zi din octava Crăciunului (28 decembrie)
SS. PRUNCI NEVINOVAŢI, m.
1In 1,5-2,2; Ps 123; Mt 2,13-18

LECTURA I
Sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,5-2,2
Preaiubiţilor, aceasta este vestea pe care am auzit-o de la Isus Cristos şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. 6 Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. 7 Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de orice păcat. 8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate. 10 Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi. 2,1 Copiii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 123(124),2-3.4-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: A scăpat sufletul nostru ca o pasăre din laţul vânătorului.

2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
când oamenii s-au ridicat împotriva noastră,
3 atunci ne-ar fi înghiţit de vii
în mânia lor aprinsă. R.

4 Atunci ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru,
5 atunci ar fi trecut peste noi
ape năprasnice. R.

7b Laţul s-a rupt şi noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul şi pământul. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim. Pe tine te laudă mulţimea strălucită a martirilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Irod a ucis toţi copiii care erau în Betleem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 2,13-18
După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!” 14 Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. 15 A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. 16 Atunci Irod, văzând că magii şi-au bătut joc de el, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi. 17Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia care zice: 18 „Un strigăt s-a auzit în Rama. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: