Primăvara creștinilor și risipa de energie

Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă.
Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură.
Considerăm viața o proprietate manipulabilă,
iar pe celălalt un instrument.
Devenim mânioși când nu-l mai putem controla,
când descoperim că celălalt este diferit,
mai bun sau mai sănătos decât noi.
Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața,
cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Suferința care ne inundă simțurile risipește calmul caracteristic lunii florilor, „primăverii” creștinilor, timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim „o singură inimă și un singur suflet”: să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferință ne alungă calmul, ba chiar și bunăvoința. Uneori se risipește și speranța, iar lipsiți de ea devenim șovăielnici în credință și iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul și devenim mânioși. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ținem și mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură. Considerăm viața o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt un instrument. Devenim mânioși când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața, cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Aceasta în loc să facem liniște și să invocăm prezența Domnului. El poate spune și astăzi „mării virusate”: „Potolește-te!”. Iar peste inima noastră s-ar așeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri răul. Însă, deși mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu Tată (Rom 8,15). Am primit harul credinței: suntem copii iubiți de Tatăl și ne putem ține de mână cu Domnul care a învins moartea, răul și boală, cu Domnul care dă speranță și viitor. El poate să liniștească Pământul zdruncinat de virus, de neliniște, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercați de dubii în privința eficacității ținerii de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: „I-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului” și l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână ești salvat: începi să „vezi clar” lumea și omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine care părea un „copac care umblă”, un obiect (Mc 8,22-25). Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipindu-se astfel din noi orice ură, orice mânie, și devenind fiii Dumnezeului încet la mânie și plin de iubire (Ex 34,6).

Cristos e veșnic viu!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Câtă liniște îți învăluie inima, chiar și în mijlocul celor mai agitate furtuni

Furtuna de nisipDumnezeu nu este spectator la ceea ce ni se întâmplă, ci intervine pentru noi, lucrează zi de zi pentru binele nostru. Însuși Domnul ne-a asigurat: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez și eu!” (In 5,17). Câtă liniște îți învăluie inima, chiar și în mijlocul celor mai agitate furtuni, atunci când știi că însuși Dumnezeu intervine pentru tine.

Cât de hotărât intervine Cristos în apărarea ucenicilor săi, atunci când aceștia sunt luați la rost de farisei: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei” (Lc 6,5). Punct. Fariseii s-au adresat ucenicilor, însă răspunsul l-au primit de la Cristos, Domnul și învățătorul, iubitorul și apărătorul omului.

Fariseii de atunci și de astăzi poartă război împotriva celor care stau în jurul lui Cristos. Nu lipsesc nici astăzi cei care golesc legea de orice dreptate și iubire. Trăiesc și astăzi în jurul nostru oameni care în numele unui „adevăr relativ”, al unei dreptăți și libertăți golite de principii morale, atacă și condamnă oameni nevinovați, poartă războaie (pe care, fără nicio frică de Dumnezeu, le numesc „sfinte”), distrug țări și culturi. Însă chiar și atunci când aceste lucruri se întâmplă în jurul nostru sau chiar cu viața noastră, să nu ne temem: același Cristos intervine pentru noi. Este același Cristos care face și astăzi inima noastră să cânte împreună cu psalmistul: „Dumnezeu este cel care mă ajută, Domnul este cel care susţine viaţa mea” (Ps 53,6).

Trebuie să avem totuși bine întipărit în minte că ajutorul Domnului nu ne scutește de propria responsabilitate pentru apărarea valorilor, propria responsabilitate pentru a construi o lume bazată pe iubire, dreptate și libertate, o lume în care Cristos să fie recunoscut și primit ca fiind „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Mai mult, nu suntem scutiți de a ne verifica și analiza sufletul în fiecare seară – printr-o sfântă și dreaptă cercetare a cugetului! – pentru a vedea dacă nu cumva tocmai noi am devenit „farisei”, oameni care îi atacă pe cei care stau în jurul lui Isus, pe cei care vor să fie asemenea cu Fiul Omului.

Să ne cercetăm cugetul și să ne liniștim sufletul. Dacă suntem de partea iubirii de Dumnezeu și a dreptății, însuși Cristos intervine pentru noi. Totodată vom simți nu doar grija pe care el ne-o poartă, ci și libertatea pe care o aduce în viața noastră atunci când mergem pe urmele lui, atunci când suntem discipolii săi. Dacă rămânem „întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care am auzit-o” (Col 1,23) vom trăi în libertatea pentru care ne-a eliberat Cristos și nu vom lua niciodată jugul sclaviei, jugul fariseismului (cf. Gal 5,1).


Să privim la Cristos.
Să-l primim în sfânta Euharistie.
Să-l ascultăm în sfânta Evanghelie.
Să simțim toată iubirea care izvorăște din prezența sa
și să ne simțim în siguranță,
iubiți și ocrotiți de „stăpânul sâmbetei”.
Dumnezeu e iubire atotputernică!


9 septembrie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an
Sf. Petru Claver, pr. *
Col 1,21-23; Ps 53; Lc 6,1-5

LECTURA I
Dumnezeu v-a reconciliat, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,21-23
Fraţilor, pe voi, care odinioară eraţi străini şi duşmani în mintea voastră îndreptată spre fapte rele, 22 acum Dumnezeu v-a reconciliat prin moartea în trupul de carne al lui Cristos, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi, 23 numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată la toată creatura de sub cer şi căreia eu, Paul, i-am devenit slujitor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 53(54),3-4.6 şi 8 (R.: 6a)
R.: Dumnezeu este cel care mă ajută.

3 Dumnezeule, pentru numele tău, mântuieşte-mă
şi fă-mi judecată prin puterea ta!
4 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule,
pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele! R.

6 Dar Dumnezeu este cel care mă ajută,
Domnul este cel care susţine viaţa mea.
8 Cu drag îţi voi aduce jertfă,
voi lăuda numele tău, Doamne,
pentru că este bun. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,6
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Aleluia)

EVANGHELIA
De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3 Răspunzând, Isus le-a zis: „Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.

Cuvântul Domnului

Ne-am ridicat clădiri care „zgârie cerul” și ne mândrim cu ele, însă suntem restanțieri la construcția propriului suflet. Ne-am construit casele pe stâncă, dar ne-am lăsat sufletele pe nisip.

furtunaPrintre multele manii pe care le-a dezvoltat timpul (post)modern este și „mania de a construi”. Iar dacă nu avem ceva de construit sau nu avem fondurile necesare pentru o nouă construcție, încercăm să facem măcar o renovare. Este adevărat că unele construcții sunt necesare, însă la fel de adevărat este că unele nu doar că nu erau necesare, dar nici măcar nu au fost făcute sau refăcute bine. Am învățat să construim case, blocuri, școli, spitale, biserici în toate formele posibile. Ne-am ridicat clădiri care „zgârie cerul” și ne mândrim cu ele, însă suntem restanțieri la construcția propriului suflet. Ne-am construit casele pe stâncă, dar ne-am lăsat sufletele pe nisip. Prea des ne amăgim cu un „Doamne-Doamne” spus în grabă și fără inimă, crezând că astfel ne trăim credința.

Creștinismul înseamnă un mod de viață exigent, înseamnă trudă, înseamnă consolidare zilnică, înseamnă pregătire continuă pentru înfruntarea intemperiilor, înseamnă înțelepciune dobândită prin trăirea evangheliei. Cel care este cu adevărat ucenicul lui Cristos știe să evite două pericole. Primul este acela de a face proiecte pentru a evita furtunile. Este omul care își spune: „Casa mea este în siguranță. Eu am ales acest loc în care nu poate fi atinsă și distrusă de vânturi sau de ploi”. Nimic mai amăgitor. Cristos spune clar că furtuna va veni și peste casa clădită pe stâncă și peste casa clădită pe nisip. Furtunile fac parte din viața fiecărei „case”, a fiecărui creștin. Este imposibilă o viață autentică fără confruntarea cu „vântul și ploile”. Însă doar cei care își consolidează casa pe stâncă, pe adevărul Evangheliei, vor rezista.

Iar cel de-al doilea pericol de evitat este cel al omului care construiește cu frică. Sunt oameni care trăiesc mereu cu această teamă: „Ce mă voi face când va veni furtuna? Cum să mă pregătesc cel mai bine pentru momentul când peste mine se vor abate ploi și vânturi?” Trăiesc înspăimântați în fața unui viitor pe care îl văd doar în negru, încât uită să fructifice prezentul și să-și termine la timp construcția. De tema furtunilor pe care și le imaginează mari și iminente, modifică mereu proiectele, demolează și reconstruiesc, renovează și redecorează, trăind mereu într-o neterminată casă.

Care este starea noastră de „creștini constructori”? Care este situația casei noastre, a credinței noastre, a sufletului nostru? Suntem pregătiți pentru următoarea furtună? Este Cristos stânca noastră?

Reține

Doar ceea ce zidește Dumnezeu are tărie și statornicie și este cu neputință de zdruncinat.

Joi, 26 iunie 2014 

Joi din saptamâna a 12-a de peste an
Ss. Ioan si Paul, m.; Josemaria Escriva, pr.
2Rg 24,8-17; Ps 78; Mt 7,21-29

 

LECTURA I
Nabucodonosor i-a dus robi în Babilon pe Ioiachin şi pe toţi bărbaţii de frunte.
Citire din cartea a doua a Regilor 24,8-17
8 Ioachin a devenit rege al Ierusalimului la vârsta de optsprezece ani. Nu a domnit decât trei luni. Mama sa se numea Nehuşta şi era fiica lui Elnatan din Ierusalim. 9 El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului, cum făcuse şi tatăl său. 10 În acel timp, armata lui Nabucodonosor, regele Babilonului, a mers împotriva Ierusalimului şi l-a încercuit. 11 Regele Babilonului a venit personal să atace cetatea, în timp ce armata lui îl asedia. 12 Atunci Ioiachin, regele lui Iuda, împreună cu mama sa, cu servitorii, cu nobilii şi cu demnitarii săi a ieşit în faţa regelui Babilonului, care i-a făcut prizonieri. Acestea s-au întâmplat în anul al optulea al domniei lui Nabucodonosor. 13 Acesta a luat cu el tot tezaurul din templu şi din palatul regesc, după ce a sfărâmat toate obiectele de aur pe care Solomon, regele Ierusalimului, le făcuse pentru templu. Nabucodonosor a deportat tot Ierusalimul, 14adică pe toţi demnitarii, pe toţi comandanţii armatei – cu totul zece mii de prizonieri – în afară de aceştia pe toţi meşterii tâmplari şi fierari. N-a mai rămas pe loc decât populaţia săracă. 15 Au fost deportaţi în Babilon regele Ioiachin, împreună cu mama sa, cu soţiile sale, cu demnitarii şi fruntaşii ţării. Toţi au fost duşi în exil de la Ierusalim în Babilon. 16 Toţi soldaţii în număr de şapte mii, tâmplarii şi fierarii în număr de o mie şi toţi luptătorii de frunte au fost duşi robi în Babilon de către regele Nabucodonosor. 17 Acesta a pus să domnească în locul lui Ioiachin pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Sedecia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 78,1-2.3-5.8.9 (R.: cf. 9bc)
R.: Pentru slava numelui tău eliberează-ne, Doamne!
1 Dumnezeule, popoarele păgâne au năvălit în moştenirea ta,
au pângărit templul tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de ruine.
2 Trupurile neînsufleţite ale slujitorilor tăi
le-au dat ca hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor tăi au dat-o fiarelor sălbatice. R.

3 Le-au vărsat sângele ca apa împrejurul Ierusalimului
şi n-a fost nimeni ca să-i îngroape.
4 Am ajuns de ocara vecinilor noştri,
de batjocura şi râsul celor care ne înconjoară.
5 Până când, Doamne, vei stărui în mânia ta?
Cât timp va mai arde mânia ta ca focul? R.

8 Nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre de demult,
ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta,
căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.

9 Ajută-ne, Dumnezeule, mântuitorul nostru,
spre slava numelui tău,
eliberează-ne şi iartă-ne păcatele pentru numele tău. R.

ALELUIA In 14,23
(Aleluia) Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, spune Domnul;
Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)

EVANGHELIA
Casa clădită pe stâncă şi casa clădită pe nisip.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,21-29
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 21 „Nu oricine îmi zice «Doamne, Doamne », va intra în împărăţia cerurilor, dar cel care face voinţa Tatălui meu din ceruri. 22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profeţit, nu în numele tău am scos diavoli şi nu în numele tău am făcut multe minuni?» 23 Atunci eu le voi spune pe faţă: «Nu vă cunosc; plecaţi de la mine nelegiuiţilor!» 24 De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, se va asemăna cu un om înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă. 26 Dar oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le îndeplineşte, se va asemăna cu un om nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. 27 A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi s-a prăbuşit, iar prăbuşirea ei a fost mare”. 28 Astfel a terminat Isus predica sa. Mulţimile au rămas uimite de învăţătura lui, 29 deoarece el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu cum învăţau cărturarii lor.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: