Arhivă etichetă pentru ‘gaudium et spes’

Să fie pace, acea pace care este rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea!!!

Pacea nu este numai absența războiului, nici nu se reduce la stabilirea unui echilibru între forțe adverse, nici nu se naște dintr-o dominare despotică, ci este numită, în mod corect și propriu, lucrare a dreptății (Is 32,17). Ea este rodul ordinii înscrise în societatea umană de divinul ei întemeietor și trebuie înfăptuită de oameni care însetează după o dreptate tot mai desăvârșită. Într-adevăr, întrucât binele comun al neamului omenesc, deși este reglementat în realitatea sa fundamentală de legea veșnică, totuși, în privința exigențelor sale concrete, este supus la neîncetate schimbări pe măsura trecerii timpului; pacea nu este niciodată dobândită definitiv, ci trebuie construită continuu. Pe lângă aceasta, deoarece voința omului este labilă și rănită de păcat, dobândirea păcii cere o stăpânire constantă asupra patimilor din partea fiecărui om, precum și vigilența autorității legitime.
Dar toate acestea nu sunt suficiente. O astfel de pace nu poate fi realizată pe pământ fără ocrotirea binelui persoanelor și nici fără comunicarea liberă și plină de încredere a bogățiilor sufletești și a facultăților creatoare, între oameni. Voința fermă de a respecta pe ceilalți oameni, celelalte popoare și demnitatea lor, precum și practicarea asiduă a fraternității umane, sunt absolut necesare pentru a construi pacea. Astfel, pacea este și rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea. Pacea de pe pământ, care se naște din iubirea față de aproapele, este imaginea și efectul păcii lui Cristos, ce izvorăște de la Dumnezeu Tatăl. Căci Fiul întrupat, Principele păcii, i-a împăcat pe toți oamenii cu Dumnezeu prin crucea sa și, restabilind unitatea tuturor într-un singur popor și într-un singur trup, a ucis ura în trupul său (cf. Ef 2,16; Col 1,20.22) și, după triumful învierii sale, a revărsat în inimile oamenilor Duhul iubirii.
De aceea, toți creștinii sunt stăruitor chemați ca, făptuind adevărul în iubire (Ef 4,15), să se unească cu oamenii cu adevărat iubitori de pace, pentru a implora și a instaura pacea. Însuflețiți de același spirit, nu putem să nu-i lăudăm pe aceia care, renunțând la acțiunea violentă în revendicarea drepturilor lor, recurg la mijloace de apărare care sunt, de altfel, la îndemâna și a celor mai slabi, cu condiția ca aceasta să se poată îndeplini fără lezarea drepturilor și obligațiilor celorlalți sau ale comunității.

Din constituția pastorală
despre Biserică în lumea contemporană
Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 78)

AJUTOR PENTRU CEI AJUNȘI LA NOI
FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC!!!

Dacă încă nu ai ajutat pe nimeni în aceste vremuri grele de război, o poți face acum susținând o familie, adică o mamă singură și trei copilași. Acesși oameni nevinovați au ajuns fără nimic în România. Nu au nimic. Nu au pe nimeni, în afară de Dumnezeu și aproapele. Însă cine este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor? ( cfr. Lc 10,25-37).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc!

DONEAZĂ PENTRU COPIII RĂMAȘI FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC

€10.00

06/03/2022 0 5

Când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă

Purificarea activităților umane în misterul pascal

    Sfânta Scriptură, în concordanță cu experiența veacurilor, îi învață pe oameni că progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii, nu și ale altora.
    Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fraternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc.
    Dacă cineva se întreabă, așadar, cum poate fi învinsă această nenorocire, creștinii afirmă că toate activitățile omului, care sunt zilnic puse în primejdie prin trufie și prin iubirea neorânduită de sine, trebuie purificate și duse la desăvârșire prin crucea și învierea lui Cristos.
    Într-adevăr, răscumpărat de Cristos și transformat în făptură nouă, în Duhul Sfânt, omul poate și trebuie să iubească lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit și le privește și le respectă ca izvorând din mâna lui Dumnezeu.
    Mulțumind pentru ele Binefăcătorului, folosindu-se și bucurându-se de făpturi în sărăcia și libertatea spiritului, omul intră în adevărata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic, și totuși, stăpânește toate. Căci toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos, al lui Dumnezeu (1Cor 3,22-23).
    Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuși făcut trup și locuind pe pământul oamenilor, a intrat ca omul desăvârșit în istoria lumii, asumând-o și refăcând-o în sine. El ne revelează că Dumnezeu este iubire (1In 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a perfecțiunii omenești și, de aici, a transformării lumii este noua poruncă a iubirii.
    Acelora care cred în dragostea lui Dumnezeu, el le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura fraternitatea universală nu este zadarnică. În același timp, îi avertizează că această iubire nu trebuie căutată numai în lucrurile mari, ci și, în primul rând, în împrejurările obișnuite ale vieții.
    Îndurând moartea pentru noi toți, păcătoșii, prin pilda sa, ne învață că trebuie să purtăm crucea pe care trupul și lumea o pun pe umerii celor care caută pacea și dreptatea.
    Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului său, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul.
    Darurile Duhului sunt însă diferite: pe unii îi cheamă să dea mărturie limpede pentru dorul după lăcașul ceresc și să-l păstreze viu în familia umană, pe alții îi cheamă să se dedice slujirii pământești a oamenilor, pregătind prin însăși această slujire premisele pentru împărăția cerurilor.
    Pe toți însă îi eliberează, așa încât, lepădându-se de egoism și adunând în slujba vieții omului toate energiile pământești, să se avânte spre viitor, spre acel timp în care omenirea însăși va deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu.

Din constituția pastorală despre Biserica în lumea contemporană, Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican (Nr. 37-38).

Documentul poate fi citit integral AICI: https://www.magisteriu.ro/gaudium-et-spes-1965/!

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€1.00

21/03/2021 1 4

Nu te socoti mai bun decât alții

„Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit,
în timp ce în inima celui cu ifose
clocotesc într-una nemulțumirea și pizma”.

Capitolul VII : SĂ NU NE LĂSĂM AMĂGIȚI DE NĂDEJDI ZADARNICE ȘI SĂ FUGIM DE ÎNFUMURARE

1. în zadar nădăjduiește cel care se bizuie pe oameni sau pe făpturi. Nu-i nici o rușine să te pui în slujba altora, din dragoste pentru Isus Cristos iar în ochii lumii să treci drept neajutorat. Nu te bizui pe tine însuți, ci pune-ți întreaga nădejde în Dumnezeu. Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta. Nu te încrede în știința ta de carte sau în iscusința judecății nimănui, ci doar în harul lui Dumnezeu, ajutorul de nădejde al celor smeriți, care, însă, pe cei înfumurați îi umilește.

2. Nu te mândri cu bogăția, dacă întâmplător te bucuri de ea, nici cu prietenii, chiar dacă ar fi preaputernici; ci mândrește-te cu Dumnezeu singur, cel care dăruiește tot darul și care, mai presus de orice, dorește să ni se dea pe sine însuși în dar. Nu te fuduli că ai fi chipeș și frumos, căci orice trup e iute destrămat și se strică la cea mai mică atingere a bolii și suferinței. Să nu ai părere bună despre priceperea și înzestrările tale, oricare ar fi ele, de teamă ca Dumnezeu să nu aibă, dimpotrivă, altă părere, El căruia îi datorezi tot ceea ce ai primit în dar de la fire.

3. Nu te socoti mai bun decât alții, ca nu care cumva, în ochii lui Dumnezeu, care cunoaște tot ceea ce ascunde inima omului, să fii socotit mai rău. Nu te făli cu faptele tale bune, deoarece judecățile lui Dumnezeu se deosebesc de ale oamenilor, și nu o dată se întâmplă ca ceea ce place oamenilor să nu fie deloc pe placul lui Dumnezeu. Chiar dacă ai avea părți bune, fii încredințat că alții sunt totuși mai buni decât tine, ca făcând astfel să poți păstra în suflet smerenia. Nu-i nimic dacă te socoți pe tine mai prejos decât oricine: vătămător ar fi să te socoți mai presus chiar decât unul singur dintre semenii tăi. Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit, în timp ce în inima celui cu ifose clocotesc într-una nemulțumirea și pizma.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Nu cunoaștem timpul împlinirii pământului și a omenirii și nici nu cunoaștem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregătește un lăcaș nou și un pământ nou în care sălășluiește dreptatea și a cărui fericire va împlini și va depăși toate dorințele de pace care se urcă la inima omului. Atunci, moartea fiind învinsă, fiii lui Dumnezeu vor fi înviați în Cristos și ceea ce a fost semănat în slăbiciune și în stricăciune se va îmbrăca în nestricăciune. Iubirea și faptele ei vor dăinui și întreaga creație făcută de Dumnezeu pentru om va fi eliberată de robia deșertăciunii” (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 39).

Să ne rugăm: Isuse Cristoase, vindecă-ne de mândrie; eliberează-ne mintea de ambiții; fă inima noastră smerită, supusă și ascultătoare față de voința ta sfântă. Amin!

Să reținem: Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta.

Să practicăm: Dacă vrei să fii răsplătit pentru ceea ce faci – deși bine ar fi să nu aștepți nicio răsplată!, atunci să aștepți și să speri o singură răsplată: viața veșnică oferită de Dumnezeu.