Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘iad’

Am construit un Iad, deși trebuia să fie Paradis

Posted by Paxlaur pe 22/05/2017

a-gresi-e-omeneste-a-persevera-e-diabolicSuntem atât de răi unii cu alții încât, deși trebuia să ne facem viața un paradis, am folosit „piesele ”vieții, timpul și talanții, pentru a ne construi un iad în care acum trăim ca diavolii, întrupând răul și invidia, mascați de zâmbete și prietenii false…

Și totuși, mai există o speranță, una singură: speranța și diferență între noi și Cel Rău e că noi încă mai putem fi salvați, încă ne mai putem căi, converti, întoarce, îmbunătăți inima și viața! Astăzi! Dar nimeni nu știe dacă o vom face vreodată…

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Să o redescoperim pe „Doamna în alb”

Posted by Paxlaur pe 13/05/2017

sfintii de la FatimaDupă ce în trecut Dumnezeu a privit cu drag la smerenia unei tinere, la umilința slujitoarei sale, Fecioara Maria (cf. Lc 1,48); după ce însuși Isus a spus că Tatăl ascunde misterele sale celor înțelepți și pricepuți și le revelează celor mici” (cf. Mt 11,25), „în aceste zile din urmă” (Evr 1,2), după exemplul Tatălui, Sfânta Fecioară Maria a ales să se facă cunoscută și să încredințeze mesajele sale unor copilași. Mai exact, în urmă cu 100 de ani, la 13 mai 1917, Preacurata s-a arăta celor trei păstorași portughezi: Lucia Dos Santos, care avea 10 ani, Francisc Marto, de nouă 9 şi surorii lui, Iacinta Marto, în vârstă de doar 7 ani.

Acestor trei copii, în mijlocul unei lumi devastate de Primul Război Mondial, le-a fost încredințat să amintească oamenilor de atunci și de acum remediile pentru o lume mai bună: rugăciunea Rozariului, lupta împotriva păcatului, consacrarea vieții și a lumii la Inima Neprihănită a Mariei.

În luna mai sutem invitați să o privim pe Sfânta Fecioară Maria prin ochii celor trei copilași de la Fatima și să o redescoperim pe „Doamna în alb” ca pe o mamă iubitoare. Ea este Regina păcii care vrea salvarea fiilor încercați de război și sfâșiați de durere. Iacinta, pe când se afla pe patul de moarte, i-a spus Luciei: „Eu plec spre Paradis, însă tu rămâi aici pentru a spune tuturor că Dumnezeu vrea să instituie în lume devoțiunea Inimii Neprihănite a Mariei. Când va veni momentul să dai mărturie, să nu te ascunzi, ci să spui tuturor că Dumnezeu ne dă haruri prin mijlocirea Inimii Neprihănite… Să cerem pace Inimii Neprihănite a Mariei, pentru că Dumnezeu a pus pacea în mâinile ei”.

Totodată, „Doamna de o desăvârșită frumusețe” este salvarea păcătoșilor, cea care ne ferește de focul iadului. Ea i-a învățat pe păstorașii de la Fatima – și de atunci repetăm zi de zi – această rugăciune: „O, Isuse, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul Iadului și du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Acești păstorași ne uimesc și ne invită să le urmăm exemplul: în timp ce Iacinta făcea sacrificii, jertfe pentru a scăpa sufletele păcătoșilor din Infern, Francisc căuta zilnic momente în care să stea în tăcere în preajma tabernacolului și a Mariei pentru a consola inimile lor sfinte. Ce frumos este să primești curaj de la un copil, de la Francisc care, deși suferea cumplit din cauza bolii, se arăta mereu mulțumit și fericit. Iar când Lucia îl întreba dacă suferă mult, spunea radiind de fericire: „Destul de mult, dar nu-i nimic. Sufăr pentru a-l consola pe Isus. Și apoi, în curând merg în cer”.

Maica plină de smerenie și regina rozariului a revărsat în inimile păstorașilor toate harurile. Astfel, Francisc (11 iunie 1908 – 4 aprilie 1919) și Iacinta (11 martie 1910 – 20 februarie 1920) au fost declarați fericiți de papa Ioan Paul al II-lea la 13 mai 2000. Iar la 23 martie 2017 papa Francisc a aprobat canonizarea lor. El însuși, papa Francisc, i-a declarat sfinți la 13 mai 2017, la Fatima, în timpul celebrării sfintei Liturghii jubiliare: 100 de ani de la prima apariție a Sfintei Fecioare. De asemenea, acum se desfășoară și procesul pentru beatificarea Slujitoarei lui Dumnezeu Lucia (28 martie 1907 – 13 februarie 2005).

Astăzi când suntem încercați de războaie, de ură, de violarea drepturilor fundamentale ale omului, de enormele suferințe ale oamenilor și ale națiunilor, și în mod deosebit de lupta împotriva lui Dumnezeu, dusă până la negarea existenței sale, avem nevoie de cuvintele Mariei, avem nevoie de prezența și de încurajarea ei. Prin mijlocirea sfinților de la Fatima să promovăm pacea și să ne rugăm pentru întoarcerea păcătoșilor.

Posted in E bine de ştiut, Papa Francisc, Predici si meditatii, Sfânta Fecioară Maria, Vieţile Sfinţilor | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Te-am întâlnit pe când rătăceam ca un copil rămas orfan

Posted by Paxlaur pe 13/05/2017

Maria de la FatimaAu trecut o sută de ani de când Preacurata Fecioară Maria le spunea celor trei păstorași la Fatima: „Rugați-vă mult și faceți sacrificii pentru cei păcătoși, deoarece multe suflete merg în Iad tocmai pentru că nu au pe cineva care să se roage și să facă sacrificii pentru ele”. Iar într-un alt mesaj îi îndemna pe toți să se roage zilnic sfântul Rozariu, spunând după fiecare mister: „O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Au trecut o sută de ani de la acele apariții și Fatima este astăzi unul dintre cele mai fascinante și populate sanctuare mariane. Dacă privim la numărul de pelerini mariani în întreaga lume, la zecile de mii de biserici și capele din care în fiecare zi se înalță rugăciunea rozariului, la gestul suveranilor pontifi de a consacra întreaga lume Inimii Neprihănite a Mariei, dacă punem împreună toate aceste semne mariane și multe, multe altele, simțim cu adevărat că a fost instaurată „epoca mariană”, cum o numea cu speranță sfântul Ludovic Maria Grignon de Montfort, „epoca în care sufletele vor respira marian, așa cum trupul respiră aer”.

Trăim timpul în care omenirea, după ce „l-a respins pe Dumnezeu și viața veșnică” (cf. Fap 13,46), rătăcind ca un copil rămas orfan, acum caută calea spre a avea din nou o familie. Dornică asemenea lui Filip să-l vadă pe Dumnezeu Tatăl (cf. In 14,8), omenirea are nevoie de Biserică și de Maria, Maica Bisericii. Este însuși Cristos cel care, după ce ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, de la înălțimea crucii, ne-o dăruiește tuturor pe Maria ca mamă. Să ne întipărim în suflet, plini de recunoștință, momentul „înfierii” noastre mariane: „Văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

Să reînnoim în acest timp de har, în acest timp marian, devoțiunile noastre față de sfânta Fecioară Maria. Să ne amintim cât de plăcut este să ai o mamă care te iubește și care te poartă spre Cristos. Ce har să ai o mamă care să te învețe cum să te rogi, cum să trăiești și ce să faci pentru a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mai mult chiar: să-ți arate calea care te duce la Tatăl, să ți-l arate pe Cristos „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Noi suntem beneficiarii unui adevăr ascuns într-o simplă, dar profundă expresie: Ad Iesum per Mariam – La Isus prin Maria. Atunci când alergăm la sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea ei puternică, ajungem la Isus, la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.


Spune zilnic această rugăciune repetată de păstorașii de la Fatima:
„Dumnezeul meu, eu cred și sper în tine, te ador și te iubesc.
Îți cer iertare pentru cei care nu cred în tine, nu te adoră,
nu speră în tine și nu te iubesc”.


13 mai 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 4-a a Paştelui
Sf. Fc. Maria de la Fatima *
Fap 13,44-52; Ps 97; In 14,7-14

LECTURA I
Iată că ne întoarcem spre păgâni!
Citire din Faptele Apostolilor 13,44-52
În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau cele spuse de Paul insultându-l. 46 Atunci Paul şi Barnaba au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru că voi îl respingeţi şi nu vă judecaţi vrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni! 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului»”. 48 Auzind aceasta, păgânii s-au bucurat şi au glorificat cuvântul Domnului, iar cei care fuseseră hotărâţi pentru viaţa veşnică, au crezut. 49 Cuvântul Domnului s-a răspândit prin tot ţinutul. 50 Însă iudeii au instigat femeile evlavioase de rang înalt, ca şi pe mai marii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Paul şi Barnaba şi i-au alungat din ţinuturile lor. 51 Ei, scuturând praful de pe picioare împotriva lor, s-au dus la Iconiu. 52 Iar discipolii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 3cd)
R.: Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
sau:
Aleluia.

1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor. R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Înălţaţi către Domnul strigăte de bucurie,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, intonaţi imnuri şi tresăltaţi de bucurie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 8,31b-32a
(Aleluia) „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,7-14
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. 8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!” 9 Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl»? 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi datorită lucrărilor acestora! 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Am fost mândru. Iartă-mă!

Posted by Paxlaur pe 08/05/2017

Fer Ieremia 2012_misiuni
De fiecare dată când i-am tratat pe alții cu aroganță am pierdut, iar uneori pierderile au fost ireversibile. Am pus prea mult orgoliu și ambiții în faptele noastre și, prin mândrie, ne-am distrus atât pacea interioară, cât și armonia din casă, din comunitate, de la serviciu. Ba chiar, uneori, am fost mândri și în relația cu Dumnezeu, asemenea fariseilor (cf. Lc 9,14).

Oare cum ar arăta lumea dacă toți oamenii și-ar începe ziua citind parabola lui Isus despre primele locuri? Acea parabolă pe care Isus o încheie amintindu-ne: „Oricine se înalță pe sine, va fi umilit, iar cel care se umilește, va fi înălțat” (cf. Lc 14,7-11). Toată învățătura lui Isus despre valoarea umilinței poate constitui cheia de lectură a zilei dedicate fericitului Ieremia, omul înțelept care a trăit pentru împărăția cerurilor și pentru comoara „de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade” (Lc 12,33). El a înțeles valoarea umilinței, a slujirii și a dobândit gloria pe care numai Dumnezeu o poate dărui: fericirea veșnică.

Umilința este o virtute care se construiește și se reînnoiește clipă de clipă, pentru că Diavolul încearcă să strecoare mândria în inima noastră zi de zi. Mândria intră în inima noastră nu atât prin imense goluri sufletești, cât mai ales prin fisurile fine ale ignoranței spirituale și ale indiferenței! Clipele de neglijență față de cei mici aflați în suferință creează fisuri prin care ne distanțăm de ceea ce înseamnă să fii creștin, discipolul celui care deși era din veșnicie Dumnezeu „s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce” (Fil 2,8).

Într-o lume a celor mari și aroganți, a celor însetați de putere și de glorie, Biserica ne invită la umilință: „Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult şi vei afla har înaintea Domnului” (Sir 3,20). Să îmbrățișăm umilința, ea este calea spre pace, spre împlinire. Să alegem smerenia și ne vom bucura de viața! Să încetăm să mai alergăm după glorie, căci vom fi atât de obosiți când o vom cuceri încât nu vom putea să ne bucurăm de ea. Să nu uităm: „Domnul îi risipește pe cei mândri în inima lor, îi răstoarnă pe cei puternici de pe tronuri și-i înalță pe cei umili” (cf. Lc 1,51-52).

Să privim istoria omenirii și a Bisericii: cei umili au avut o viață simplă, dar plină de realizări, o viață despre care se vorbește și după sute de ani, asemenea fericitului Ieremia. Însă cei aroganți nu au făcut altceva decât să arunce lumea în război și ură. Cei umili au îmbrăcat lumea în pace și iubire, în slujire și respect. Noi ce răspândim în jurul nostru: mândrie sau umilință, ură sau iubire? Ce viitor pregătim, ce lăsăm celor care vin în urma noastră?


Astăzi, cel umil este văzut ca un perdant,
ca unul lipsit de vise și care nu poate oferi nimic bun omenirii.
Însă adevărul este că umilința face din noi oameni de caracter,
învingători asemenea lui Cristos.


8 mai 2017 

Luni din săptămâna a 4-a a Paştelui
Fer. Ieremia Valahul, călug. **; Sf. Victor, m.
Sir 3,17-24; Ps 112(113); 1In 3,14-18; Lc 10,25-37

LECTURA I
Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult şi vei afla har înaintea Domnului.
Citire din cartea lui Ben Sirah 3,19-26
Fiul meu, 19 săvârşeşte faptele tale cu multă modestie şi vei fi iubit mai mult decât un om care împarte daruri. 20 Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult şi vei afla har înaintea Domnului. 21 Mare este puterea Domnului dar el este preamărit de cei smeriţi. Nu râvni la ceea ce este prea greu pentru tine şi nu cerceta ceea ce întrece puterile tale. 22 Gândeşte-te le ceea ce ţi s-a poruncit: nu te ocupa de lucrurile ascunse. Nu fi curios să cunoşti ceea ce te depăşeşte, 23pentru că cunoştinţele omeneşti care ţi s-au descoperit îţi sunt de ajuns. 24 Nu căuta lucrurile zadarnice căci ţi s-au descoperit destule dintre cunoştinţele omeneşti. 25 Prezumţia i-a făcut pe mulţi oameni să rătăcească, iar lipsa lor de chibzuinţă a făcut ca gândurile lor să se abată de la calea cea dreaptă. 26 Sunt mulţi oameni mari şi îngâmfaţi, dar celor mici le descoperă Dumnezeu tainele sale.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118,129.130.133.135.144 (R.: 105a)
R.: Legea ta, Doamne, îmi călăuzeşte paşii.
129 Învăţăturile tale sunt minunate,
de aceea sufletul meu le păzeşte. R.

130 Descoperirea cuvintelor tale dă lumină,
dă pricepere celor neştiutori. R.

133 Condu paşii mei după cuvântul tău
şi nu lăsa să mă stăpânească nici o nelegiuire. R.

135 Arată slujitorului tău o faţă senină
şi învaţă-mă Legile tale. R.

144 Poruncile tale sunt veşnic drepte,
fă-mă să le înţeleg, ca să trăiesc. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,32-34
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 32 „Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa. 33 Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană, faceţi-vă pungi care nu se învechesc, procuraţi-vă o comoară în ceruri, o comoară nesecată, de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.

Cuvântul Domnului

Posted in fericitul ieremia, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Este ziua tăcerii! Să ascultăm „gândurile inimii” și „planurile lui Dumnezeu”…

Posted by Paxlaur pe 15/04/2017

Michelangelo's_Pieta

„Iadul este singurătatea
în care iubirea
nu mai poate pătrunde”

Cum ne pregătim să trăim noaptea cea mai sfântă, acea noapte despre care vom cânta că este „luminată ca ziua”, „noaptea care a risipit întunericul păcatului prin coloana cea luminoasă”? Ce învățăm de la Isus așezat în mormânt? Ce ne invită Cristos să ne însușim în această zi?

Tăcerea. Liniștea. Să facem liniște în viața noastră astfel încât să ne putem auzi „gândurile inimii” și „planurile lui Dumnezeu”. Astăzi este timpul liniştii, dar nu al unei tăceri apăsătoare ca o absenţă. Este un timp roditor, un timp de mângâiere în care putem privi cu nesaţ la cel străpuns pentru fărădelegile noastre şi să-i înţelegem iubirea. Vom vedea că în tăcere primim mai multe răspunsuri la problemele noastre decât în agitaţie şi zgomot.

Să facem liniște, astfel încât Dumnezeu să nu ne mai vorbească în zadar. Să învăţăm să ne deprindem cu vocea lui Dumnezeu care răsună fin, în cea mai mare linişte şi care ne cheamă la viaţă, la înviere. Astăzi, în linişte, îi vom auzi vocea strigând în adâncul inimii noastre, o voce care ne cunoaşte ziua şi noaptea, durerea şi necazul, păcatul şi căinţa. Numai cei care în această zi vor face linişte vor auzi cum Domnul se apropie şi le întinde mâinile ce poartă semnele cuielor pentru a ne cuprinde într-o îmbrăţişare din care nu ne va mai da drumul. El se apropie de noi și ne eliberează, așa cum s-a coborât la cei din iad și i-a eliberat.

Împreună cu tăcerea, Cristos ne invită să ne însușim umilința, virtutea celui care „s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,8). Cât de greu ne este uneori să fim umili, însă viața de credință fără umilință este imposibilă. Creștinismul nu are în centrul său o teorie a umilinței, ci o persoană plină de umilință: Cristos, Dumnezeu făcut om, născut în sărăcie, crescut în simplitate, cel care a a murit răstignit pe cruce și s-a lăsat așezat într-un mormânt.

Aceasta este ziua în care în liniște, plini de umilință, privind la Cristos trebuie să spunem împreună cu apostolul Paul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, între care eu sunt primul” (1Tim 1,15). Lângă mormântul Domnului, așteptând învierea și viața, ne recunoaștem mici, păcătoși, lipsiți de iubire. Însă păstrăm în inimă speranța învierii, acea înviere care ne va elibera de păcat, de rău, de singurătate, de iad.

Tăcere. Umilință. Și singurătate. Moartea reprezintă singurătatea prin excelență, însă Cristos ne va elibera în această noapte de lanțurile morții, de frica în fața acestei singurătăți și mai ales de singurătatea provenită din egoism și indiferență, de iad. Da, Cristos ne eliberează de iad, căci „iadul este tocmai singurătatea în care iubirea nu mai poate pătrunde”.


În liniște și umilință,
Domnul se apropie de inima ta
și vrea să o deschidă,
așa cum a deschis mormântul său
și să o inunde cu lumina și iubirea sa.


Înmormântarea lui Isus (Mc 15, 42-47; Lc 23, 50-56; In 19, 38-42)
 
57 Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, al cărui nume era Iosif, care era și el discipol al lui Isus.
58 Acesta, apropiindu-se, i-a cerut lui Pilat trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat.
59 Iosif, luând trupul [lui Isus], l-a înfășurat într-un giulgiu curat
60 și l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat.
61 Iar Maria Magdalena și cealaltă Marie ședeau acolo, înaintea mormântului (Mt 27,57-61).

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: