Arhivă etichetă pentru ‘iertare’

L-a văzut, s-a îndurat de el și l-a ales

    Isus a văzut un om, numit Matei, stând la postul de vamă și i-a spus: Urmează-mă! (Mt 9,9). A văzut nu atât cu privirea ochilor trupului, cât, mai ales, cu cea a bunătății interioare. A văzut un vameș, și, de vreme ce, l-a privit cu sentiment de iubire și l-a ales, i-a spus: Urmează-mă! I-a spus: Urmează-mă, adică „imită-mă”. I-a spus „urmează-mă” nu atât cu mișcarea picioarelor, cât prin practica vieții. De fapt, cel care spune că rămâne în Cristos trebuie să trăiască așa cum el a trăit (1In 2,6).
    Și, ridicându-se, l-a urmat (Mt 9,9). Nu trebuie să ne uimim că un vameș, la primul cuvânt al Domnului, care îl invita, a părăsit câștigurile pământești pe care le îndră­gea și, după ce a lăsat bogățiile, a acceptat să-l urmeze pe acela pe care îl vedea că nu are nici o bogăție. De fapt, însuși Domnul, care l-a chemat în exterior prin cuvânt, l-a instruit în interior printr-un stimulent invizibil, ca să-l urmeze. A pus în mintea sa lumina harului spiri­tual, cu care să poată înțelege că acela care pe pământ îl dezlipea de lucrurile materiale era capabil să-i dea în cer comori nepieritoare.
    Pe când stătea la masă, în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii săi (Mt 9,10). Iată, așadar, că întoarcerea unui singur vameș a folosit ca stimulent pentru întoar­cerea multor vameși și păcătoși, iar iertarea păcatelor sale a fost model pentru iertarea tuturor acestora. A fost un autentic și minunat semn prevestitor al realităților viitoare. Cel care va fi apostol și învățător al credinței a atras la sine o mulțime de păcătoși încă din primul moment al convertirii sale. Chiar la început, imediat ce a învățat primele noțiuni ale credinței, el a început acea evanghelizare pe care o va duce înainte o dată cu progre­sul sfințeniei sale. Dacă dorim să pătrundem mai adânc în semnificația celor întâmplate, vom înțelege că el nu s-a limitat să-i ofere Domnului un ospăț pentru trupul său în propria locuință materială, ci, prin credință și iubire, i-a pregătit un ospăț mult mai plăcut în adâncul inimii sale. Așa afirmă cel care spune: Iată, eu stau la ușă și bat; dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el, voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20).
    Îi deschidem ușa pentru a-l primi atunci când, după ce i-am auzit glasul, ne dăm de bunăvoie asentimentul față de invitațiile sale, tainice sau evidente, și ne însușim cu angajare misiunea încredințată de el. Apoi, el intră ca să stea la masă cu noi și noi cu el, pentru că, prin harul iubirii sale, el vine să locuiască în inimile celor aleși, pentru a-i reface cu lumina prezenței sale. Astfel, ei sunt în stare să înainteze tot mai mult în dorința spre cer. La rândul său, el însuși se bucură datorită iubirii lor față de cele cerești, ca și cum i-ar oferi ofrande plăcute.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 21: CCL 122, 149-151)

Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti… Iartă!

„Câtă suferinţă, câte sfâşieri,
câte războaie ar putea să fie evitate,
dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre!
Şi în familie…: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte,
câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru”…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În parabola pe care o citim în evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talani, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane şi milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiaşi stăpân. Şi el este datornic, nu faţă de stăpânul său, ci faţă de acelaşi servitor care are acea datorie enormă. Şi datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.

Inima parabolei este indulgenţa pe care stăpânul o demonstrează faţă de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, aşadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos faţă de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu-l ascultă, se năpusteşte asupra lui şi îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle şi, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău şi îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ţi-am iertat aşa de mult şi tu eşti incapabil să ierţi acest puţin?”.

În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, şi cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forţa iertării, pentru că în viaţă nu se rezolvă totul cu dreptatea, ştim asta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este şi la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precedă parabola. Întrebarea lui Petru sună aşa: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Şi Isus i-a răspuns: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemaţi să iertăm mereu!

Câtă suferinţă, câte sfâşieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre! Şi în familie, şi în familie: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte, câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relaţiile umane: între soţi, între părinţi şi copii, în cadrul comunităţilor noastre, în Biserică precum şi în societate şi în politică.

Astăzi, dimineaţa, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune aşa: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”. Frumoasă frază! Gândeşte-te la cele din urmă! Gândeşte-te că vei fi într-un sicriu… şi vei duce cu tine acolo ura? Gândeşte-te la cele din urmă, încetează să urăşti! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoţionantă: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”.

Nu este uşor de a ierta, pentru că în momentele liniştite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate culorile dar şi eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat”. Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine şi revine şi revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm.

Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificaţia acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt6,12). Aceste cuvinte conţin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiţie: gândeşte-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, şi încetează să urăşti; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine şi revine. Dacă nu ne străduim să iertăm şi să iubim, nici noi nu vom fi iertaţi şi iubiţi.

Să ne încredinţăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem faţă de Dumnezeu, şi să ne amintim mereu de asta, aşa încât să avem inima deschisă la milostivire şi la bunătate.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiaţi din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar şi precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo şi a apelului lansat împreună cu patriarhul Bartolomeu şi cu arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană şi demnă femeilor şi bărbaţilor migranţi, refugiaţilor şi celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate şi apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.

În afară de asta, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părţi – la numeroase manifestaţii populare de protest, care exprimă suferinţa crescândă a societăţii civile în faţa situaţiilor politice şi social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranţi să-şi prezinte cererile lor în formă paşnică, fără a ceda în faţa tentaţiei agresivităţii şi violenţei, fac apel la toţi cei care au responsabilităţi publice şi de conducere să asculte glasul concetăţenilor lor şi să vină în întâmpinarea aspiraţiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane şi a libertăţilor civile. În sfârşit, invit comunităţile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, şi în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.

Din cauza situaţiei de pandemie, anul acest tradiţionala Colectă pentru Ţara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este şi mai mult un semn de speranţă şi de apropiere solidară de creştinii care locuiesc în ţara unde Dumnezeu s-a făcut trup şi a murit şi a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginaţia, cu inima, la Ierusalim, unde, aşa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), şi să facem un gest de generozitate pentru acele comunităţi.

Vă salut pe voi toţi, credincioşi romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut bicicliştii afectaţi de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Aţi fost buni! Mulţumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este şi o comunitate Laudato si’: mulţumesc pentru ceea ce faceţi; şi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini şi toţi conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creaţiei.

Vă salut pe voi toţi, pe toţi, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (13 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro


Iertare…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic din această duminică (cf. Mt 18,21-35) ne oferă o învăţătură despre iertare, care nu neagă ofensa îndurată ci recunoaşte că fiinţa umană, creată după imaginea lui Dumnezeu, este mereu mai mare decât răul pe care-l comite. Sfântul Petru îl întreabă pe Isus: „De câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Lui Petru i se pare deja maximul să ierte de şapte ori una şi aceeaşi persoană; şi probabil că şi nouă ni se pare deja mult să facem asta de două ori. Însă Isus răspunde: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22), adică întotdeauna: tu trebuie să ierţi mereu. Şi confirmă asta relatând parabola regelui milostiv şi a slujitorului nemilos, în care arată incoerenţa celui care mai înainte a fost iertat şi după aceea refuză să ierte.

Regele din parabolă este un om generos care, cuprins de compasiune, iartă o datorie enormă – „zece mii de talanţi”: enorm – unui slujitor care-l imploră. Însă acelaşi servitor, imediat ce întâlneşte un alt servitor ca şi el care-i datora o sută de dinari – adică mult mai puţin – se comportă în mod nemilos, aruncându-l în închisoare. Atitudinea incoerentă a acestui servitor este şi a noastră atunci când refuzăm iertarea fraţilor noştri. În timp ce regele din parabolă este imaginea lui Dumnezeu care ne iubeşte cu o iubire aşa de bogată în milostivire încât ne primeşte şi ne iubeşte şi ne iartă încontinuu.

Încă de la Botezul nostru Dumnezeu ne-a iertat, ştergându-ne o datorie insolvabilă: păcatul strămoşesc. Însă, aceea este prima dat. După aceea, cu o milostivire fără limite, El ne iartă toate păcatele imediat ce arătăm chiar şi numai un mic semn de căinţă. Aşa este Dumnezeu: milostiv. Când suntem tentaţi să închidem inima noastră în faţa celui care ne-a ofensat şi ne cere iertare, să ne amintim de cuvintele Tatălui ceresc adresate servitorului nemilos: „Eu ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” (v. 32-33). Oricine a experimentat bucuria, pacea şi libertatea interioară care vine din faptul de a fi iertat poate să se deschidă la posibilitatea de a ierta la rândul său.

În rugăciunea Tatăl nostru Isus a voit să insereze aceeaşi învăţătură din această parabolă. A pus în relaţie directă iertarea pe care o cerem de la Dumnezeu cu iertarea pe care trebuie s-o acordăm fraţilor noştri: „Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt 6,12). Iertarea lui Dumnezeu este semnul iubirii sale îmbelşugate faţă de fiecare dintre noi; este iubirea care ne lasă liberi să ne îndepărtăm, ca fiul risipitor, dar care aşteaptă în fiecare zi întoarcerea noastră; este iubirea întreprinzătoare a păstorului faţă de oaia pierdută; este duioşia care primeşte pe fiecare păcătos care bate la uşa sa. Tatăl ceresc – Tatăl nostru – este plin, este plin de iubire şi vrea să ne-o ofere, dar nu poate face asta dacă închidem inima noastră la iubirea faţă de alţii.

Fecioara Maria să ne ajute să fim tot mai conştienţi de gratuitatea şi de măreţia iertării primite de la Dumnezeu, pentru a deveni milostivi ca El, Tată bun, încet la mânie şi mare în iubire.

Papa Francisc: Angelus (17 septembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

† DUMINICA a 24-a de peste an
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.
Sir 27,33-28,9; Ps 102; Rom 14,7-9; Mt 18,21-35

LECTURA I
Iartă aproapelui tău răul pe care ţi l-a făcut şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate!
Citire din cartea lui Ben Sirah 27,30-28,7
Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos este stăpânit de ele. 28,1 Cel care se răzbună va afla răzbunare din partea Domnului şi el, care ţine cont, va ţine cont de păcatele lui. 2Iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate! 3 Omul păstrează mânie împotriva altui om şi îndrăzneşte să caute vindecare de la Domnul? 4 El nu are milă faţă de un om asemenea lui şi îndrăzneşte să se roage pentru păcatele lui? 5 El, care este carne, păstrează ranchiună: Cum poate să obţină iertarea lui Dumnezeu? Cine se va milostivi de păcatele sale? 6 Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti! Aminteşte-ţi de putreziciune şi de moarte şi rămâi în urmarea poruncilor! 7 Aminteşte-ţi de porunci şi nu-l urî pe aproapele, de alianţa Celui Preaînalt şi treci peste eroare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.9-10.11-12 (R.: 8)
R.: Domnul este îndurător şi milostiv, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre. R.

LECTURA A II-A
Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 14,7-9
Fraţilor, nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. 8 De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. 9 Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 13,34ab
(Aleluia) Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul; să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-35
În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. 23 De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. 28 Dar ieşind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. 31 Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: