Diavolul: „Nu am să mă las învins de bunătate! Niciodată…”

drum ceata raspunsÎn timp ce intram în biserică, v-am văzut şi pe unii dintre dumneavoastră cum înaintaţi spre această casă a Domnului. V-am văzut pe unii venind cu pas mare, grăbit, spre altarul Domnului; dar i-am văzut şi pe unii intrând cu pas mic, agale. Unii aveaţi, şi aveţi şi acum, întipărit pe chip un sentiment de linişte, de fericire; alţii lăsaţi să se întrezărească în fizionomia dumneavoastră neliniştile inimii şi problemele vieţii de zi cu zi. Unii dintre dumneavoastră aţi intrat în biserică şi aţi căutat un loc mai aproape de altar, alţii aţi optat pentru unul dintre locurile din spate.

Văzând toate acestea, m-am întrebat şi vă invit să ne întrebăm acum împreună: deşi suntem atât de diferiţi, de ce am venit astăzi aici şi ne-am adunat? Pentru ce, pentru cine venim, îngenunchem şi ne rugăm în faţa sfântului altar, în faţa lui Cristos euharisticul, în faţa sfintei Cruci? Ce dorim, ce aşteptăm de la Dumnezeu şi de la sfânta sa Biserică prin prezenţa noastră aici?

Dacă fiinţa noastră nu găseşte un răspuns imediat la aceste întrebări, să nu ne neliniştim. Să căutăm acum, împreună, să ne motivăm prezenţa sub impulsul Duhului Sfânt, călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu pe care tocmai l-am ascultat.

Să ne amintim cuvintele psalmistului pe care le-am aclamat împreună: „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul”. Meditând asupra acestor cuvinte, s-ar putea să găsim tocmai unul dintre multele motive care ne aduc aici. Am venit aici pentru că vrem să gustăm, pentru că vrem să vedem bunătatea Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu ne provoacă să conştientizăm că venim aici – în casa prezenţei Domnului – tocmai pentru a gusta şi a vedea cât de bun este el.

Aceste cuvinte ale psalmistului ni se arată a fi atât de potrivite zilelor noastre. Suntem o generaţie care vrea să reducă totul la ceea ce se simte, la ceea ce se vede. Căutăm să reducem totul la simţuri. Trăim şi ne mişcăm într-o lume care se declară – nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte – ucenica fidelă a sfântului apostol Toma: dacă nu vedem, nu credem; dacă nu simţim, dacă nu atingem cu mâna noastră, nu ne convingem. Autorul sacru pare să se fi gândit la noi când a scris aceste cuvinte: gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul. Spun că s-a gândit la noi pentru că prezintă bunătatea Domnului exact aşa cum deseori ne-o dorim: sesizabilă, perceptibilă simţurilor noastre. Dumnezeu, în înţelepciunea sa providenţială, se gândeşte la noi şi ne face această demonstraţie palpabilă a iubirii şi a bunătăţii sale, mai ales în sfânta Euharistie.

Despre bunătatea lui Dumnezeu care se lasă gustată şi văzută, care se lasă simţită, ne învaţă şi fragmentul luat din Evanghelia după sfântul Ioan. Pâinea cea vie coborâtă din cer, despre care vorbeşte Isus, este trupul său, este sfânta Euharistie, este el însuşi: „Eu sunt pâinea cea vie coborâtă din cer, eu sunt pâinea vieţii. Cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veci”. Iar pâinea pe care Domnul o dă pentru viaţa lumii, pentru viaţa noastră, este trupul său.

Suntem chemaţi să vedem bunătatea Domnului gustând din pâinea vieţii, gustând trupul său, împărtăşindu-ne cu vrednicie. Şi trebuie să fim conştienţi că, gustând din această pâine vie coborâtă din cer şi rămasă în mijlocul nostru, nu simţim doar cât de bun este Domnul, ci primim şi viaţa veşnică, primim garanţia că nu vom muri, ci că vom trăi în veci.

Vorbind despre această bunătate a Domnului, este posibil totuşi să apară în noi anumite întrebări: ce gust are această bunătate a Domnului? Cu ce simţ putem percepe această bunătate?

Gustul bunătăţii Domnului este tocmai gustul după care fiinţa noastră tânjeşte cel mai mult, gustul pe care-l dorim cel mai mult, gustul care ne lipseşte cel mai mult.

Poate că ne lipseşte gustul credinţei. Să venim şi să gustăm şi vom simţi cum însuşi Domnul ne redă acest gust şi ne întăreşte credinţa. Sau poate căutăm salvarea speranţei care ne este în agonie. Să ne apropiem, să gustăm şi să vedem cum Domnul ni se dăruieşte pentru a ne înviora speranţa. Sau poate iubirea noastră nu mai are nici un gust. Atunci să venim şi să vedem cum bunătatea Domnului este flacăra ce ne reaprinde iubirea.

Sau poate suntem căzuţi şi vrem să ne ridicăm, sau obosiţi şi vrem să ne odihnim, sau lipsiţi de puterea de a-i ocroti şi ajuta pe cei dragi, sau lipsiţi de curajul de a da mărturie despre Cristos? Să ne apropiem cu vrednicie de această imensă şi inepuizabilă bunătate divină şi vom primi gustul care ne lipseşte, vom găsi puterea, odihna şi curajul care ne lipsesc.

Şi dacă mintea ne va cere cont şi ne va face să ne întrebăm asupra simţului cu care percepem această bunătate a Domnului, trebuie să-i arătăm că, după cum Dumnezeu ne-a lăsat ochiul pentru a ne bucura de frumuseţile creaţiei văzându-le, urechea spre a ne delecta cu sunetele melodioase ascultându-le, nasul pentru a percepe miresmele îmbătătoare mirosindu-le; la fel, providenţiala înţelepciune divină ne-a lăsat un organ şi un simţ pentru a-i percepe bunătatea: ne-a lăsat inima şi iubirea pentru a-i percepe bunătatea iubindu-l.

Şi totuşi, trăind în mijlocul unei generaţii bazate pe ştiinţă şi experimente, pe modele şi exemple, suntem oameni care vrem mereu mai mult, vrem să fim mereu mai siguri, mai convinşi. Avem nevoie de oameni care au experimentat bunătatea lui Dumnezeu, oameni care au depăşit un moment de disperare tocmai hrănindu-se cu hrana pe care o dă Domnul, gustând din bunătatea Domnului.

Biserica ne pune astăzi în faţa ochilor exemplul profetului Ilie, despre care am auzit în prima lectură luată din Cartea întâi a Regilor. Să-l privim pe profetul Ilie înainte de a gusta din bunătatea Domnului, înainte de a gusta din hrana pe care Dumnezeu i-a trimis-o prin intermediul îngerului. Îl vedem descurajat, ajuns la capătul puterilor, căzut la pământ şi cerându-şi moartea: „Îmi ajunge, Doamne! Ia-mi viaţa, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei!” Şi să-l privim pe acelaşi slujitor al lui Dumnezeu după ce este trezit de înger: „Ridică-te, ia şi mănâncă, pentru că ai de parcurs un drum lung”. Profetul se ridică, mănâncă şi, întărit de această hrană, parcurge drumul de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele Domnului, până la întâlnirea cu Dumnezeu.

Acelaşi înger vine astăzi şi ne spune şi nouă: ridică-te, mănâncă şi mergi înainte. Întăreşte-te cu această hrană dumnezeiască şi prinde putere, ca să parcurgi drumul tău, drumul vieţii tale de patruzeci de zile şi de patruzeci de nopţi, drum la sfârşitul căruia, asemenea profetului Ilie, trebuie să-l întâlneşti pe Dumnezeu.

Este important să nu neglijăm strigătul acestor mesageri ai Domnului. Să nu-i trecem cu vederea pe aceşti îngeri despre care ne vorbesc atât prima lectură, cât şi psalmul responsorial. Sfinţii Părinţi ai Bisericii le cereau cu insistenţă credincioşilor: împrieteniţi-vă cu îngerii! Da, împrieteniţi-vă cu cei care sunt lângă noi. Dacă nu ştim de ce este bine să căutăm această prietenie, să-l ascultăm pe sfântul Vasile cel Mare:

Îngerul stă alături de oricine a crezut în Domnul dacă nu-l alungăm prin faptele noastre rele. Dacă ai în sufletul tău fapte vrednice de pază îngerească şi dacă locuieşte în tine o minte bogată în contemplările adevărului, atunci Dumnezeu aşază neapărat lângă tine străjeri şi paznici; te întăreşte de jur împrejur cu paza îngerilor. Domnul te înconjoară cu nişte ziduri şi te întăreşte cu tăria lui. Îngerul înalţă zid împotriva duşmanilor care te atacă din faţă, te apără de duşmanii care ar veni din spate şi nu lasă nepăzite nici laturile.

Dar înaintea sfântului Vasile cel Mare, psalmistul, cu care am cântat şi noi astăzi, ne-a asigurat că „îngerul Domnului este lângă cel care se teme de el şi-l scapă din orice primejdie”. Să nu-i uităm şi să apelăm cu încredere la mijlocirea lor.

Aceste fiinţe angelice nu doar că ne ajută să gustăm bunătatea Domnului, ci ne învaţă şi cum să-l cinstim pe acest Dumnezeu rămas în mijlocul nostru; ei ne învaţă cum să-l adorăm şi ne arată cum să-i cântăm fără încetare slava şi sfinţenia. Îngerii buni trebuie să ne fie exemplu de fidelitate şi de statornicie, precum şi de ascultare şi umilinţă în faţa Domnului. Cu ajutorul lor să fugim de îngerii răi şi de exemplul lor. Să fugim de exemplul lor şi să luptăm împotriva Diavolului.

Diavolul există! Existenţa Diavolului şi a îngerilor săi nu este un basm, o poveste spusă de un părinte pentru a-şi cuminţi odrasla, ci este o dogmă învăţată şi mărturisită de o mamă, Biserica, ce doreşte să-şi mântuiască fiii, oamenii, omenirea! Catehismul Bisericii Catolice ne învaţă că „Diavolul este o voce înşelătoare, ostilă lui Dumnezeu, care din invidie îl aruncă pe om în moarte” (391). Avem datoria de a lupta împotriva acestei voci înşelătoare, iar în lupta noastră trebuie să ne lăsăm hrăniţi de bunătatea Domnului, bunătate ce se vede şi se gustă cel mai bine din Euharistie. Veniţi, gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Acesta este îndemnul acestei duminici, acesta este îndemnul bimilenar al Bisericii, acesta este însuşi îndemnul lui Dumnezeu. Veniţi! Dar veniţi cu vrednicie, cu suflet curat. Şi trebuie să fim atenţi la această vrednicie, ca nu cumva, în loc să primim viaţa, puterea, să primim moartea, să ne gustăm propria osândă. Sacrilegiul este cea mai mare tristeţe produsă lui Dumnezeu: nu există durere mai mare în ceruri şi bucurie mai mare în iad decât sacrilegiul!

Spunem aceasta pentru că se povesteşte că doi îngeri răi discutau între ei despre care să fi fost cel mai trist moment din viaţa stăpânului lor, Satana! Şi-au început să-şi dea cu părerea: creaţia omului, alianţa cu poporul lui Israel, întruparea Fiului lui Dumnezeu, învierea Fiului lui Dumnezeu, naşterea Bisericii. Dar în toiul discuţiei lor, însuşi Satana le-a apărut şi le-a spus răstit:

Nu ştiţi nimic! Habar nu aveţi! Nu creaţia omului, nici întruparea Fiului lui Dumnezeu, nici nimic din ce aţi spus voi! Nimic! Nimic nu m-a distrus şi întristat atât de mult ca instituirea sfintei Euharistiei. Cumplită lovitură am primit! Cine s-a gândit că bunătatea lui Dumnezeu va merge până acolo încât să rămână pentru totdeauna pentru ei, între ei, cu ei?! Să-l vadă, să-l guste, să-i simtă bunătatea! Cine?! Acela a fost momentul tristeţii mele cumplite… Şi totuşi… Nu mă las… Vreau să-l bat pe Dumnezeu cu propria armă! Iar de la Iuda încoace nu încetez să savurez cu nesaţ fiecare sacrilegiu. Acestea sunt singurele bucurii pe care le pot sustrage de la oamenii ce se apropie cu nevrednicie de acest sacrament. Sărmanii de ei! Dacă ar şti bucuria mea şi fericirea iadului! Şi, mai ales, dacă ar şti tristeţea lui Dumnezeu şi a întregului cer. Nu am să mă las învins de bunătate niciodată.

Da, Diavolul luptă! A luptat şi va lupta mereu – folosindu-se de noi – împotriva lui Dumnezeu. Dar să nu ne speriem, căci avem de partea noastră cea mai puternică iubire: iubirea divină. Avem de partea noastră cea mai copleşitoare bunătate: Euharistia. Să prindem curaj, să ne ridicăm şi să ne purificăm sufletele printr-o sfântă Spovadă şi să ne apropiem de ospăţul care se pregăteşte pentru noi la această sfântă Liturghie. Să venim cu inimi curate, cu suflete în care să nu fie nici urmă de asprime, indignare, ură, insultă sau ton răstit. Să ne lepădăm de orice răutate, aşa cum ne-a îndemnat sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură pe care am proclamat-o. Şi, ştiind că nu e suficient să nu facem răul, ci trebuie să facem binele, să fim binevoitori unii faţă de alţii, generoşi, iertându-ne unii pe alţii. Numai aşa devenim asemenea lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi, după dorinţa Domnului exprimată de sfântul Paul.

Făcând acestea, dobândim un suflet care îl poate primi cu vrednicie pe Domnul nostru Isus Cristos. Şi primind această pâine vie care s-a coborât din cer, nu numai că vom gusta bunătatea Domnului, nu numai că vom primi puterea de a lupta împotriva Diavolului, ci, în acelaşi timp, vom obţine viaţa veşnică, nemurirea. Şi oare nu este în noi toţi aceasta – nemurirea – cea mai mare dorinţă?


12 august 2018 

† DUMINICA a 19-a de peste an
Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.
1Rg 19,4-8; Ps 33; Ef 4,30-5,2; In 6,41-51

LECTURA I
Cu puterea acelei hrane, a mers până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
Citire din cartea întâi a Regilor 19,4-8
În zilele acelea, Ilie a mers în pustiu cale de o zi; a ajuns şi a şezut sub un ienupăr. Atunci a cerut să moară zicând: „Ajunge acum, Doamne, ia-mi viaţa, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei!” 5 S-a întins şi a adormit sub ienupăr. Dar, iată, un înger l-a atins şi i-a spus: „Ridică-te şi mănâncă!” 6 Atunci a văzut aproape de capul său o turtă coaptă pe pietre şi un urcior cu apă. A mâncat şi a băut; apoi s-a întins din nou. 7 Dar îngerul Domnului s-a întors pentru a doua oară, l-a lovit şi i-a zis: „Ridică-te şi mănâncă, pentru că e lung pentru tine drumul!” 8 El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea acelei hrane, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 9a)
R.: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!

2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.

4 Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns
şi m-a eliberat de orice teamă. R.

6 Priviţi la el şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor acoperi de ruşine!
7 Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit omul care îşi caută în el refugiu! R.

LECTURA A II-A
Umblaţi în iubire după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,30-5,2
Fraţilor, nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31 Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32 Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos! 5,1 Aşadar, fiţi imitatorii lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi, 2 şi umblaţi în iubire după cum şi Cristos ne-a
iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 6,51ab
(Aleluia) Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer, spune Domnul. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,41-51
În acel timp, iudeii murmurau împotriva lui Isus, pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer”, 42 şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?” 43 Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu mai murmuraţi între voi! 44 Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45 Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. 46 Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47 Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. 48 Eu sunt pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. 50 Aceasta este pâinea care se coboară din cer, ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”.

Cuvântul Domnului

Ce faci aici?

Ilie ce faci tacerea„Ce faci aici?”, răsună și pentru noi
atunci când ne lăsăm învăluiți de acel „sunet de liniște adâncă”.

Provocatoarea întrebare ne răscolește mintea și inima,
îndeletnicirile și prieteniile,
familia și casa.

Fericiți suntem dacă oricând putem răspunde împreună cu Ilie:
„Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeul Sabaot”!
(cf. 1Rg 19,12-14)


Există o poveste despre Rabbi Sussja. Aceasta înainte de a muri a spus: „În viața viitoare nimeni nu mă va întreba: de ce nu ai fost Abraham? Sau: de ce nu ai fost Moise? Însă mă vor întreba și-mi vor cere cont, spunându-mi: de ce nu ai fost Sussja?”

Da, despre aceasta ni se va cere cont: de ce nu devenim ceea ce suntem?
De ce facem ceea ce nu corespunde cu statutul nostru?
Tu ce faci aici? Cine ești?

Fericiți făcătorii de pace!

cropped-paxlaur-eu-beati-pacifici-paceCrăciunul se trăiește cu adevărat doar acolo unde este pace. Doar un suflet împăcat cu sine însuși, împăcat cu cei din jur și cu Dumnezeu poate trăi toată bucuria Crăciunului. Aceasta și pentru că „pruncul care ni se va naște” este „Principele păcii”. Profetul Isaia este cel care ne ajută să ne întipărim în inima noastră acest adevăr: „Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui și va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veșnic, principe al păcii” (Is 9,5). Însuși Cristos Domnul îi proclamă fericiți pe cei care trăiesc în pace, pe cei care construiesc pacea: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5,9). Suntem noi oameni ai păcii? Suntem împăcați cu toți oamenii? Cine trăiește în dușmănie este asemenea celui care zice: „Cristos s-a născut și a murit pentru mine, dar mie nu-mi pasă”!

Pregătirea pentru marea zi de sărbătoare se face prin împăcare. Crăciunul este zi de bucurie, dar poate fi bucurie acolo unde nu este pace? Cum putem merge în întâmpinarea celui venit să aducă pacea, fără a fi noi înșine împăcați? Iată ce ne amintește apostolul Paul, iată care trebuie să fie starea și misiunea noastră: „Dumnezeu care ne-a împăcat cu sine prin Cristos și ne-a dăruit slujirea reconcilierii, așa cum Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neținând cont de greșelile lor și punând în noi cuvântul reconcilierii (2Cor 5,18-19). Toți suntem chemați să fim slujitori ai reconcilierii, mesageri ai păcii.

Cuvântul Domnului din această zi ne vorbește despre oamenii chemați să meargă înaintea Principelui păcii, pregătindu-i calea. Într-un mod deosebit avem conturată figura lui Ioan Botezătorul, noul Ilie. Însă astăzi, asemenea lui acum 2000 de ani, suntem chemați noi să fim cei care îi pregătim calea. Este misiunea noastră să mergem și să anunțăm venirea Domnului în mijlocul nostru. Fiecare știm case, uși, inimi la care trebuie să batem. Fiecare cunoaște cel puțin un suflet lipsit de darul păcii, lipsit de prezența Principelui păcii. Ba mai mult, fiecare suntem chemați să ne rugăm și să ne străduim ca Principele păcii să domnească pe tot pământul. Trebuie să fim purtători de reconciliere, de pace. Lumea întreagă are nevoie de pace, are nevoie de Principele păcii, de cel care singur poate face „să se întoarcă inima părinţilor faţă de copii şi inima copiilor faţă de părinţi”, singurul care poate aduce pacea adevărată în lume și în inima noastră (cf. Mal 3,24).

O, Marie, Regina păcii, învață-ne să ieșim cum se cuvine în întâmpinarea lui Cristos, Principele păcii, și ajută-ne să fim slujitori ai reconcilierii.


Pacea este rodul iertării.
Pacea începe cu liniștea din propriul suflet
și este purtată în lume prin curajul de a-i îmbrățișa frățește pe toți,
chiar și pe cei care ne-au greșit.
Domnul, Pricincipele păcii, este aproape!


23 decembrie 2017 

23 decembrie
Sf. Ioan de Kety, pr. *
Mal 3,1-4.23-24; Ps 24; Lc 1,57-66

LECTURA I
Îl voi trimite la voi pe Ilie profetul, înainte de a veni ziua Domnului.
Citire din cartea profetului Malahia 3,1-4.23-24
Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi, mesagerul alianţei pe care voi îl doriţi. Iată vine, zice Domnul Sabaot! 2 Cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea sta când se va arăta el? Căci el va fi ca focul celui care topeşte şi ca leşia celui care spală. 3 Va şedea precum cel care topeşte şi îi curăţă pe fiii lui Levi şi-i va rafina ca pe aur şi pe argint. Ei îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. 4 Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului ca în zilele de odinioară, ca în anii de mai înainte. 23 Iată, îl voi trimite la voi pe Ilie, profetul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare! 24 El va face să se întoarcă inima părinţilor faţă de copii şi inima copiilor faţă de părinţi ca să nu vin şi să lovesc ţara cu distrugere”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.8-9.10 şi 14 (R.: Lc 21,28)
R.: Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră!

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale,
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

10 Toate căile Domnului sunt îndurare şi adevăr
pentru cei ce păzesc alianţa şi mărturiile sale.
14 Domnul descoperă taina sa celor care se tem de el
şi le face cunoscută alianţa sa. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, mlădiţă din rădăcina lui Iese, care te înalţi ca un steag pentru popoare, în faţa ta vor amuţi regii pământului, pe tine te vor chema popoarele, vino şi ne eliberează, nu mai întârzia! (Aleluia)

EVANGHELIA
Naşterea lui Ioan Botezătorul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,57-66
Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. Când vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea, se bucurau împreună cu ea. 59 În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului şi voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. 60Însă, luând cuvântul, mama lui a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. 61 Dar ei i-au zis: „Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta”. 62 I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. 63 Cerând o tăbliţă, a scris: „Ioan este numele lui”. Şi toţi s-au mirat. 64 Îndată i s-a deschis gura şi i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu. 65 I-a cuprins frica pe toţi vecinii şi în tot ţinutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. 66 Toţi cei care le auzeau le puneau la inima lor, spunând: „Ce va fi oare acest copil?”, pentru că mâna Domnului era cu el.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: