Arhivă etichetă pentru ‘impartasanie’

Cea mai bună pâine

Dumnezeu a instituit Euharistia
pentru că-i dă posibilitatea să se facă mic,
atât de mic încât să încapă şi în cele mai mici inimi.

La Cina cea de Taină, chiar în noaptea în care era trădat, Cristos a instituit Jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua sa venire şi pentru a încredinţa astfel Bisericii memorialul morţii şi al învierii sale (cf. CBC 1323). Ce înseamnă pentru noi sfântul trup și sânge al Mântuitorului? Cum privim cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni-l oferă zilnic: Euharistia?

În Euharistie ne întâlnim cu Domnul: noi îi vorbim și el ne ascultă, indiferent cât de mult avem de povestit. Acolo e Dumnezeu care nu se plictiseşte niciodată de noi. Dumnezeu e mereu acolo şi nu e niciodată ocupat.

Euharistia ne atrage pentru că, deși vedem doar pâinea și vinul, simțim cum ne vorbește. E trupul Domnului și chiar dacă nu-i vedem brațele ne simțim îmbrățișați; chiar dacă nu-i vedem picioarele, ne simțim călăuziți pe calea cea dreaptă; chiar dacă nu are ochi, ne vede inima, ne privește sufletul, ne simte fiecare bătaie a pieptului şi se îndrăgosteşte de noi.

Prin euharistie, pâinea coborâtă din cer, Dumnezeu devine oaspetele nostru, al casei noastre, dar mai ales al inimii noastre. Și ce plăcut e Domnul: e un oaspete care niciodată nu s-a plâns de condiţiile sărăcăcioase ale ființei noastre, ci mereu a îmbunătăţit ceea ce a găsit. E foarte generos! Atât de darnic încât măncăm și ne umplem de Dumnezeu: ființa noastră e plină de Dumnezeu. Și imediat ce am gustat suntem gata să împărțim şi altora din tot ce am primit. Cât mister atunci când ne hrănim cu trupul Domnului: spre deosebire de celelalte alimente, care devin parte din noi atunci când le mâncăm, Euharistia nu se transformă în trupul noastru, ci trupul nostru se transformă în „euharistie”, gata oricând să se jertfească pentru alții. Trupul lui Cristos, deşi vine la noi ca rod al pământului şi al muncii oamenilor, pâine şi vin din grâu şi struguri, fiinţa nu ni se umple de gustul făinii sau al băuturilor ameţitoare, ci de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu: e cea mai dulce pâine, cel mai suav vin.

Suntem fascinați și adorăm îngenunchiați Euharistia pentru că, deşi e doar o bucăţică de pâine și un strop de vin, ea reuşeşte să cuprindă ceea ce nu pot cuprinde cerul şi pământul: toată măreţia lui Dumnezeu, ba chiar pe Dumnezeu însuși!

În fața acestei taine sfinte toţi suntem egali: săraci şi bogaţi, mici sau mari, nebuni sau înţelepţi, prizonieri sau liberi, muncitori sau regi. Toţi stăm în genunchi în faţa ei şi pe toţi ne ridică la aceeaşi demnitate.

Cel mai mult ne place Euharistia pentru că de fiecare dată când o privim şi o primim simțim că e dovada cea mai clară că Dumnezeu iubeşte omul. Da, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să facă parte din viaţa noastră. Euharistia este Dumnezeu, Dumnezeu-iubire!


Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 11,23-26
Fraţilor, eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!” 25 De asemenea, după cină, a luat potirul, spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!” 26Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni.

Cuvântul Domnului


Fascinația de a trece de la cele citite la cele văzute, ascultate, trăite…

Am citit de multe ori, mai ales în viețile sfinților, despre convertirile „rapide” în urma întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie. Este impresionată mărturia oamenilor care au intrat într-o biserică din diferite motive – unii doar ca să se adăpostească de ploaie! – și acolo, văzând Preasfântul Sacrament și creștinii în adorație, și-au schimbat radical viața. Așa, deodată! O adevărată minune neașteptată, nesperată, necăutată, o revărsare de har.

Despre astfel de lucruri până acum doar am citit. Însă astăzi a venit în Nunțiatură o doamnă care a vrut, printre altele, să ne spună și povestea ei, istoria întâlnirii ei cu Dumnezeu. A fost cutremurător și fascinant și îi mulțumesc Domnului pentru această mărturie care mi-a arătat iarăși cât de viu și atrăgător este Cristos euharisticul. 

Cu mulți ani în urmă, povestea doamna, pe când era doar o adolescentă purtată de valurile ateismului și libertinajului, într-un moment de mare criză și dezorientare, a decis să se sinucidă. După ce și-a procurat o cantitate suficientă de pastile, a hotărât să combine supradoza de medicamente cu aruncatul într-un râu, ca să fie moarte sigură. Ieșind din casă cu pastilele în buzunar, în drum spre râul ales cu grijă, a trecut prin fața unei biserici din care răsunau voci armonioase. Era un amestec de fericire și putere, de tinerețe și entuziasm care, spunea astăzi doamna, au făcut-o curioasă. Spunea ea: „Și așa era ultima zi din viața mea! Îmi permiteam să fac orice, chiar și să intru într-o biserică”. Și a intrat! Voia să știe, să vadă înainte de a muri, ce poate face pe cineva atât de fericit, care este motivul pentru care cineva cântă atât de entuziasmat. A intrat în biserică și a văzut un grup de adolescenți cântând fericiți în jurul Sfântului Sacrament. S-a așezat un pic pe o bancă din biserică și… a rămas acolo ca împietrită… Nu își explica atunci ce anume a reținut-o, ce sau cine a țintuit-o pe acea bancă. Acum însă știe că era Isus euharisticul. Atunci doar a rămas nemișcată… A rămas și pe măsura ce asculta cântecele și rugăciunile și mărturiile tinerilor, lacrimile îi purificau nu doar ochii, ci și mintea, inima, gândurile negre. Acea cântare care a ajuns în stradă exact când mergea spre moarte i-a adus viața atrăgând-o la Cristos euharisticul. Cristos a salvat-o prin acea cântare entuziasmată a tinerilor. Din acea zi, Euharistia a devenit totul ei. Acum trăiește și compune rugăciuni și cântece pentru Cristos, pentru adorație euharistică, pentru sfânta Liturghie. 

Există și astăzi astfel de minuni. Și poate de multe ori Dumnezeu se folosește tocmai de noi pentru a le înfăptui. Dumnezeu are nevoie de noi și de mâinile noastre pentru a-i îmbrățișa pe cei singuri; de picioarele noastre pentru a-i vizita pe cei bolnavi, suferinzi; de inima noastră pentru a-i iubi pe cei săraci și marginalizați; de vocea noastră pentru a-l lăuda pe Dumnezeu prin cântări care să acopere zgomotul și răul din jur; de cuvintele noastre care să-l preamărească și să-l predice pe Cristos, mort și înviat, pe Cristos rămas cu noi în Sfânta Euharistie. 

Să lăsăm ușile de la bisericile noastre deschise. Să trezim lumea cu cântarea de adorație! Să luminăm lumea cu razele lui Cristos, soarele și viața noastră. Să vorbim lumii despre Euharistie și despre orele de adorație. Nu, nu e prozelitism, ci dragoste de oameni și de Dumnezeu, iubire și credință!

Rugăciunea sfântului Alfons Maria de Liguori

Doamne Isuse Cristoase, care, din iubire către oameni, te afli zi şi noapte în acest Sacrament, aşteptând, chemând şi primind, plin de milostivire şi de dragoste, pe toţi cei care vin să te viziteze, eu cred că tu eşti de faţă în Sacramentul altarului. Mă închin ţie, recunoscând adâncul nimicniciei mele şi-ţi mulţumesc pentru toate harurile primite. Mai cu seamă îţi mulţumesc că mi te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt, că mi-ai dat ca mijlocitoare pe Maica ta preasfântă şi că m-ai chemat să te vizitez în biserica aceasta.

Mă închin astăzi inimii tale preaiubitoare, ca să-ţi mulţumesc pentru acest dar mare, apoi ca să ispăşesc jignirile ce ţi s-au adus în acest sfânt Sacrament şi ca să-ţi aduc închinare în acele locuri unde eşti mai puţin cinstit sau chiar uitat cu totul în sacramentul Euharistiei.

Isuse al meu, te iubesc din toată inima. Îmi pare rău că am mâniat de atâtea ori marea ta bunătate. Mă hotărăsc cu ajutorul tău, să nu te mai supăr în viitor, iar acum mă consfinţesc cu totul ţie, aşa sărman cum sunt. Renunţ la voinţa mea şi la tot ce-mi aparţine şi ţi le dăruiesc. Fă de acum înainte cu mine ceea ce-ţi place ţie. Îţi cer şi voiesc numai dragostea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit şi îndeplinirea desăvârşită a voinţei tale.

Mă rog pentru sufletele din purgator, mai cu seamă pentru acelea care au cinstit preasfânta Euharistie şi pe preacurata Fecioară Maria. Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unesc, Mântuitorul meu preaiubit, dorinţele mele cu dorinţele inimii tale preaiubitoare şi, astfel unite, le jertfesc Tatălui tău şi îl rog în numele tău să le primească pentru iubirea pe care ţi-o poartă şi să-mi asculte ruga. Amin.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.Laudă și mulțumire să fie în orice moment Preasfântului și Dumnezeiescului Sacrament. Amin!

Mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere…

Scriptura ne învață că „Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veac” (cf. Evr 13,8). El rămâne mereu același și ne iubește cu o iubire veșnică (cf. Ier 31,3). Știm că Dumnezeu nu se schimbă, nici nu se răzgândește nici măcar atunci când omul insistă, regretă, greșește, fuge: „Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom11,29). Irevocabile! De aceea, și astăzi Cristos continuă să vorbească omului, continuă să-l cheme. Însă cu greu mai putem nota astăzi ceea ce surprindea evanghelistul Marcu: „Mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere” (Mc12,37). De ce nu se mai strâng mulțimi numeroase în jurul lui Cristos? De ce nu mai este ascultat cu plăcere? Noi îl ascultăm cu plăcere pe Cristos?

Profetul Isaia ne spunea că atunci vom ajunge în preajma Domnului, când îl vom vedea, vom tresări de bucurie, inima ne va bate puternic şi ne va creşte (cf. Is 60,5). Simțim noi aceasta atunci când intrăm în biserică și privim tabernacolul? Dar atunci când ne împărtășim? Dar atunci când ne vorbește din sfânta Evanghelie? Cum este inima noastră în preajma Domnului? Simţim vreo înflăcărare deosebită?

Dacă nu simțim nimic deosebit în preajma lui Cristos este pentru că nu-l cunoaștem, nu-i recunoaște divinitatea, puterea, iubirea. Nimic! Uneori, ca să înțelegem cât de slabă ne este credința și cât de palidă iubirea față de el este suficient să ne amintim cum intrăm de obicei în biserică, în capele și cum îngenunchem înaintea lui Cristos, același Cristos care fascina mulțimile. Cum am îngenuncheat astăzi? În grabă, cu gândul aiurea, la lucrurile sau probleme rămase nerezolvate? Mai mult, putem să ne gândim la momentul prefacerii din cadrul sfintei Liturghii. Este punctul culminant în care acelaşi Cristos – exact acelaşi Cristos care fascina mulțimile, care predica și vindeca – ni se descoperă şi nouă. E în faţa noastră. Şi noi cum stăm? Unii nici măcar nu îngenunchează! Alții sunt cu gândul departe. Puțini sunt cei care îl recunosc ca Domnul şi mântuitorul lor. Este suficient să ne uităm la numărul celor care se împărtășesc cu inimă curată, cu credință.

Să ne refacem viața și să privim la Cristos, la Dumnezeu. Să ne facem inima să tresaltă de bucurie și să exclame împreună cu Tobit: „Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare!” (Tob 11,14). Cristos care fascina mulțimile este același ieri, astăzi și în veac. Același Cristos este în tabernacol. Același Cristos ne vorbește prin cuvântul său. Același Cristos este prezent în cei săraci, bolnavi, singuri. Dar și mai mult, același Cristos va reveni în slavă. Atunci toți se vor îngrămădi să-l asculte și să-i strige: „Doamne, Doamne”, însă știm și tremurăm la gândul că nu oricine îi spune „Doamne, Doamne” va intra în împărăția cerurilor (cf. Mt 7,21).


„Apropiați-vă de Dumnezeu 
și el se va apropia de voi. 
Curățați-vă mâinile, 
purificați-vă inimile” 
(cf. Iac 4,8).


4 iunie 2021 

Vineri din săptămâna a 9-a de peste an
Sf. Francisc Caracciolo, pr.
Tob 11,5-17; Ps 145; Mc 12,35-37

LECTURA I
Tu m-ai pus la încercare şi tu m-ai vindecat; iată, eu îl văd din nou pe fiul meu, Tobia!
Citire din cartea lui Tobia 11,5-17
În zilele acelea, Ana stătea privind la drum după fiul ei. 6 Presimţind că el vine, i-a zis tatălui lui: „Iată, fiul tău vine împreună cu omul care a mers cu el!” 7 Rafael i-a zis lui Tobia înainte să se apropie de tatăl lui: „Ştiu că ochii lui vor fi deschişi. 8 Întinde-i fierea peştelui pe ochi; medicamentul se va
contracta şi va îndepărta albeaţa de pe ochi, iar tatăl tău va privi şi va vedea lumina”. 9 Ana a alergat, a căzut pe grumazul fiului ei şi i-a zis: „Te-am văzut, fiule! De acum pot să mor”. Şi a plâns. 10 Tobit s-a ridicat şi, împiedicându-se în picioare, a venit la ieşirea curţii. 11 Tobia a mers către el cu fierea
peştelui în mână. I-a suflat pe ochi, l-a prins şi i-a zis: „Ai încredere, tată!” A pus medicamentul şi l-a ţinut acolo. 12 Apoi a desprins cu amândouă mâinile sale albeaţa din colţul ochilor săi. 13 Tobit a căzut pe grumazul lui, a plâns şi i-a spus: „Te văd, fiule, lumina ochilor mei!” 14 Apoi a zis: „Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare! Binecuvântaţi sunt toţi îngerii săi sfinţi! Să fie peste noi numele său cel mare şi binecuvântaţi să fie toţi îngerii în toţi vecii! Pentru că el m-a pedepsit, dar, iată, îl văd pe Tobia, fiul meu!” 15 Tobia a intrat bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu cu glas puternic. Tobia i-a
făcut cunoscut tatălui său că drumul a fost bun, că a adus argintul şi cum a luat-o pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie: iată, vine şi este aproape de poarta cetăţii Ninive! 16 Tobit a ieşit în întâmpinarea nurorii sale bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu către poarta cetăţii Ninive. Cei din Ninive, văzându-l că umblă şi străbate
cetatea în toată puterea şi fără a fi dus de mână de nimeni, s-au mirat. Iar Tobit a mărturisit înaintea lor că Dumnezeu a avut milă de el şi i-a deschis ochii. 17 Tobit s-a apropiat de Sara, soţia lui Tobia, fiul său, a binecuvântat-o şi i-a zis: „Intră sănătoasă, fiică! Binecuvântat să fie Dumnezeul tău, care te-a adus la noi, fiică! Binecuvântat să fie tatăl tău, binecuvântat să fie Tobia, fiul meu, şi binecuvântată să fii tu, fiică! Intră sănătoasă în casa mea cu binecuvântare şi bucurie! Intră, fiică!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 145(146),1-2.7.8-9a.9bc-10 (R.: 1)
R.: Sufletul meu să-l laude pe Domnul Dumnezeul!
sau:
Aleluia.

1 Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
2
 Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea,
voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. R.

7 El face judecată pentru cei asupriţi,
el dă pâine celor flămânzi.
Domnul îi eliberează pe cei închişi. R.

8 Domnul deschide ochii celor orbi,
Domnul îi ridică pe cei împovăraţi,
Domnul îi iubeşte pe cei drepţi,
9a Domnul are grijă de cei străini. R.

9bc Sprijină pe văduvă şi pe orfan,
dar nimiceşte calea celor fărădelege.
10 Domnul Dumnezeul tău, Sionule,
domneşte în veci, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,35-37
În acel timp, luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: „Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David? 36 David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt: «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale!» 37 Deci însuşi David îl numeşte
Domn; atunci, cum îi este fiu?” Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.

Cuvântul Domnului