Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘indiferenta’

Sete de nimic. Terapia dorinței

Posted by Paxlaur pe 21/02/2018

SeteExistă o carte a Bibliei care „ne face să zâmbim, şi să zâmbim salutar despre noi înşine, în loc să facem drame pentru tot şi pentru nimic”; o carte prin care se învaţă că „înţelepciunea este de partea vestitorilor de speranţă şi nu a apocalipticilor predicatori de tragedii”. Este cartea lui Iona, figură aleasă de părintele José Tolentino de Mondonça pentru a explica – în dimineaţa zilei de marţi 20 februarie, în a patra meditaţie a exerciţiilor spirituale ţinute la Ariccia pentru papa Francisc şi Curia Romană – o situaţie deosebită în care se poate afla omul: aptia.

Pentru a rămâne în tema generală a exerciţiilor („Elogiul setei”), este vorba despre acea situaţie în care suntem asaltaţi de o paralizantă „sete de nimic”. De fapt, a explicat predicatorul, dacă setea înţeleasă în sensul mai amplu şi existenţial „ne învaţă arta de a căuta, de a învăţa, de a colabora, pasiunea de a sluji”, atunci „când renunţăm la sete, începem să murim”.

Acesta este un pericol, a avertizat el, care se poate trăi nu numai „la nivel individual”, ci se poate experiment şi „în instituţiile şi practicile comunitare. Biserica însăşi se poate lăsa trasă de această derivă a dorinţei de nimic”. Între altele, a adăugat el, este un „scurtcircuit” care „loveşte mulţi preoţi” în misiunea lor pastorală, în faţa dificultăţilor, a insucceselor, uneori şi în faţa miilor de lucruri de făcut trăite numai din punct de vedere organizator. În acest impas „este fundamental să nu uităm că inima umană este fragilă şi vulnerabilă. Când ne simţim iubiţi ca o persoană unică, susţinuţi de o reţea de afect şi de însoţire, când simţim că facem o lucrare care ne interesează, ne implică şi ne pasionează, atunci avem certitudinea că existăm. Însă când ne simţim abandonaţi, neînţeleşi şi cu inima rănită de dureri pe care nu suntem în stare să le îngrijim, avem impresia că nu contăm nimic pentru nimeni. Rămâne numai un gol”. Este vorba despre o „gaură existenţială” care uneori este umplută „cu angoasă şi cu false paliative cum sunt mondenitatea, alcoolul, social network, consumismul sau hiperactivitatea”. În unii, a explicat părintele Tolentino de Mondonça, reies fragilităţi determinate de „plângeri, eşecuri, accidente”, în alţii se manifestă „rănile abandonării sau ale abuzurilor de când erau copii”, alţii „trăiesc în sărăcia economică, în barăci sau în lumea a patra”.

Este nevoie să se înţeleagă că nu trebuie să se răspundă neapărat la canoane prestabilite: „Fiecare poartă cu sine propria frumuseţe şi suferinţă” şi „frumuseţea umană este, în fond, a ne accepta aşa cum suntem”. Numai atunci „ne descoperim iubiţi de Dumnezeu şi preţioşi în ochii lui”. Deci este nevoie de o adevărată „terapie a dorinţei”. Ca aceea administrată de Domnul lui Iona care era chiar „o fiinţă fără dorinţă”, cu mentalitatea unui „funcţionar”, un „om alintat care nu suportă să fie contrazis” şi care era „pradă a indolenţei spirituale”. Şi cu o bună doză de umor, textul biblic arată cum Domnul depăşeşte „surzenia” lui Iona, care este până la urmă surzenia fiecărui om atunci când este „refractar faţă de conţinutul voinţei lui Dumnezeu”. Domnul îl conduce din nou la „o relaţie existenţială nouă, inspirând vitalitate şi încredere”.

Aşadar, apatiei şi „tristeţii” care o caracterizează (ca aceea a tânărului bogat din episodul evanghelic) i se opune „terapia dorinţei”. Dorinţă care „este dorinţă de viaţă”, nu „posesia, ci aşteptarea”. Şi dacă, aşa cum spunea Weil, „când avem o sete mare, nu reuşim să stăm un minut în plus fără a bea” şi se ajunge să se strige tare pentru a obţine apa, dorinţa zdruncină apatia, invită la luptă. Şi „inima noastră se maturizează în acea capacitate de a ajunge la punctul de a suferi pentru asta şi pentru cei care sunt iubiţi”. Acesta este „drumul urmării, în stilul lui Isus”.

În acest sens, Simone Weil cita un text din Apocalips în care mireasa spune: „Vino!”. O invocaţie care revelează „necesitatea profundă, necesitate intimă, dureroasă, pe care Biserica o simte în raport cu venirea Duhului”. „Vino!”, a concluzionat părintele Tolentino de Mondonça, este cuvântul în care „este urma la tot ceea ce avem nevoie, motivaţia strigătului nostru, motivaţia speranţei noastre şi, de multe ori, motivaţia disperării noastre, a eşecului nostru, a oboselii noastre, şi necesitatea de a depăşi toate acestea în Dumnezeu”.

„Terapia dorinţei”, capacitatea omului de a striga la Domnul „Vino!” pentru a umple setea, poate ajunge dacă devenim conştienţi de o problemă ulterioară: de fapt, se poate întâmpla „să fim complet însetaţi şi să nu ne dăm seama de asta”. Şi acesta este aspectul tratat de predicatorul portughez în a treia meditaţie rostită în după-amiaza zilei de luni 19 februarie. O meditaţie care a fost, esenţial, o chemare puternică de a sta cu picioarele pe pământ, de a nu ne tolăni în atâtea pseudo-certitudini intelectuale, să ne dăm seama „de existenţa reală şi nu de ficţiunea de noi înşine la care ne adaptăm de prea multe ori”. Trebuie să fim conştienţi, a explicat părintele Tolentino de Mondonça, că „a intra în contact cu propria sete nu este o operaţiune uşoară, dar dacă nu facem asta viaţa spirituală pierde aderenţa la realitatea noastră”. Devenim ca un teren aşa de uscat încât ne facem impermeabili pentru că „ploii îi este greu să pătrundă până în straturile interne”.

Deci primul lucru este să nu ne fie „frică să recunoaştem setea noastră şi uscăciunea noastră”, înţelegând în ce grad de ariditate interioară suntem. Înainte de toate trebuie să nu „intelectualizăm prea mult credinţa”. De fapt, se întâmplă că suntem „preocupaţi mai mult de credibilitatea raţională a experienţei de credinţă decât de credibilitatea sa existenţială, antropologică şi afectivă”: se întâmplă, până la urmă, ca „să ne ocupăm mai mult de raţiune decât de sentiment”.

Dar cum „să verificăm starea setei noastre”? Literatura poate ajuta pentru că, a explicat predicatorul, ea are caracteristici absolut funcţionale pentru acest obiectiv: de fapt, ea propune o „metaforă integrală a vieţii” şi mai ales ştie să atingă existenţa concretă. Deci poate să fie un suport valabil pentru viaţa spirituală care „nu este prefabricată”, ci este „implicată în singularitatea radicală a fiecărui subiect”. Astfel, chiar dintr-un text autobiografic al scriitoarei braziliene Clarice Lispector, în care artistul explică modul în care „şi-a dat seama că este însetată”, părintele Tolentino de Mondonça s-a inspirat pentru a-i invita pe toţi la o ascultare „profundă a propriei vieţi”. De fapt, se poate întâmpla ca, „scufundaţi în rutina noastră zilnică, să avem cea mai mare dificultate chiar şi de a admite că suntem însetaţi”. În schimb, cu răbdare, trebuie „interpretată dorinţa care este în noi” şi să n-o confundăm cu „nevoile”, cu „necesităţile care se satisfac cu posesia unui obiect”. Dorinţa „este o rană deschisă mereu”, o aspiraţie care ne transcende, este „dorinţă de infinit”. Dorinţa nu este sete de posesie, ci aspiraţie de „a fi iubit, privit, îngrijit, dorit şi recunoscut”.

Apoi predicatorul s-a întrebat: în societăţi ca acelea în care trăim, „organizate în jurul consumului”, cei botezaţi sunt „o comunitate de doritori? Creştinii au vise?”. Trebuie învinse „ispitele autosuficienţei şi autoreferenţialităţii”, şi „îmbrăţişate propriile vulnerabilităţi” ajungând până la deschiderea la dorinţă. „Poate că noi creştinii – a concluzionat el – şi îndeosebi noi păstorii, trebuie să valorizăm spiritualitatea setei, mai mult decât structurile. Poate că avem nevoie să regăsim dorinţa, itineranţa şi deschiderea sa mai mult decât codificările în care totul este deja prevăzut, stabilit, garantat”. Fără a uita că „credinciosul este un cerşetor de milostivire. Dacă ne simţim în această condiţie, să nu ne îngrijorăm: acesta este locul nostru”.

(A treia şi a patra meditaţie în timpul exerciţiilor spirituale de la Ariccia
După L’Osservatore Romano, 21 februarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Posted in Lecturi, Papa Francisc | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Vindecarea unei țări posedate de diavol(i)

Posted by Paxlaur pe 18/01/2018

viitorul-romaniei-creste-in-italiaDupă ce mulți (ucenici vrednici!) s-au trudit să elibereze un singur om (nu o țară întreagă!) de diavol, de un duh mut care-l trântea la pământ (așa cum mulți dau de pământ și cu Patria noastră!), Isus intervine și-i ajută/învață/mustră, alungând diavolul și zicându-le (ucenilor și nouă): „Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic în afară de (post și) rugăciune” (cf. Mc 9,29… recomand citirea întregului fragment din Evanghelia după sfântul Marcu capitolul 9,14-29).

La această luptă a omului cu Diavolul, la acest fragment din viața lui Isus, mi-a fugit gândul când am primit pe Facebook următorul mesaj:

Chemare la post si rugăciune pentru România, vineri 19.01.2018:

Românii s-au trezit si sâmbătă va avea loc unul din cele mai mari proteste din istoria recentă a noastră. Legile ce se dau nu fac altceva decat sa încurajeze furtul, ipocrizia si păcatul. Dumnezeu așteaptă din partea noastră (a celor ce știm ca El e unica speranță) să ne unim in post si rugăciune pentru această națiune. Nu uitați ca fericirea noastră atârnă și de fericirea cetății in care trăim. Fă ca acest mesaj sa ajunga la toti cei ce-L cunosc pe El si ne întâlnim vineri, 19.01.2018 in post și rugăciune pentru Romania!

Așadar, post și rugăciune, pentru că există diavoli care pot fi alungați numai în acest fel.

Aaaa… nu, nu fac politică. Nu mă refer la un anumit partid sau la vreun om politic. Nu, nu… Nici măcar la cei mai mediatizați în aceste zile. Ci mă refer, în primul rând, la diavolii care zac în noi, în fiecare om (deci și în ei, clar)!

Mă refer mai ales la diavolul indiferenței. Și la diavolul mârlăniei/mârșăviei față de aproapele din casa noastră, din țara noastră. Și la diavolul necredinței. Mă refer la diavolul nepăsării care zace în noi când totul merge bine (pentru pătrățica noastră!) sau atunci când în probleme știm pe cine să dăm vina (deși e doar vina noastră!), sau atunci când am zis: „Merge și-așa… ce-o fi o fi”! …

Aa… și să mai scoatem și diavolul ăla care ne ține în casă atunci când ar trebui să ieșim la vot! Tot un soi de diavol mut e și ăla când ar trebui să votăm, să vorbim, dar preferăm să facem altceva… adică să stăm muți și indiferenți față de situația politică a țării!

Aa… și dacă tot ne apucăm de scos diavoli, să-l scoatem și pe ăla care ne ține îndobitociți și astfel preferăm zilnic televizorul unei cărți, facebookul unei relații adevărate, reale, concrete, lenea în locul muncii, hoția în locul vieții cinstite (fie ea chiar și săracă)!

Să ne exorcizăm prin post și rugăciune, printr-o viață dreaptă, devenind iubitori de adevăr și de aproapele. Apoi vom exorciza și țara pe care unii încearcă să o distrugă aruncând-o în „foc și apă”, în mocirlă, „în bezna unde e doar plânset și scrâșnirea dinților” (cf. Mt 25,30; cf. In 1,4-12 ).

Căci a ta, Doamne, este împărăția și puterea și mărirea și România în veci de veci! Amin!


23 Apoi [Isus], urcând în barcă, discipolii lui l-au urmat.
24 Și iată, a fost pe mare o furtună atât de puternică, încât barca era acoperită de valuri, iar el dormea.
25 Venind [discipolii lui], l-au trezit spunându-i: „Doamne, salvează-ne! Pierim!”
26 Dar el le-a spus: „De ce sunteți fricoși, [oameni] cu puțină credință?” Atunci, ridicându-se, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.
27 Oamenii au fost cuprinși de uimire și spuneau: „Cine este acesta că și vânturile și marea ascultă de el?”

Posted in E bine de ştiut, Predici si meditatii, România | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Luminează-ne cărările minții pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm

Posted by Paxlaur pe 14/12/2017

violenta no respect femeie rugaciune„Nu te teme”, îți spune astăzi Domnul, „eu îţi voi veni în ajutor!” (Is 41,13). Domnul ne vine în ajutor ca să ne putem apropia de frații noștri, ca să putem contribui la schimbarea inimilor care spun: „Cristos se naște, dar pe mine nu mă interesează”. Cât de mult putem ajuta această lume dacă trăim mereu în prezența Domnului, dacă ascultăm cuvântul său și înțelegem că el este „milostiv și plin de dragoste” față de toți oamenii (cf. Mt 11,15; Ps 144,9).

Să ne rugăm: Doamne, dăruiește-ne curaj și lumină pentru a accepta diversitatea; pentru a fi milostivi; pentru a te căuta și imita; pentru a începe să mergem spre tine, pe urmele tale; pentru a ne (re)cunoaște limitele; pentru a (ne) cere iertare; pentru a ne schimba inima; pentru a ne lăsa îmbrățișați și corectați; pentru a ne plânge păcatele; pentru a (ne) ierta; pentru a vedea și aprecia mai ales ceea ce avem, nu ceea ce ne lipsește; pentru a ne bucura de oameni; pentru a spune întotdeauna adevărul; pentru a îmbrățișa și corecta; pentru a lucra de partea binelui; pentru a fugi de rău; pentru a lupta împotriva descurajării; pentru a crede; pentru a nu ne călca în picioare; pentru a nu (ne) certa; pentru a fi exigenți cu noi înșine; pentru a-i iubi mai ales pe cei mici, săraci și suferinzi; pentru a fi simpli; pentru a dărui fără a aștepta; pentru a-i căuta și vizita pe cei singuri, pe cei închiși, pe cei bolnavi; pentru a ne ține de mână; pentru a citi o carte bună; pentru a citi și predica Evanghelia, Cartea vieții; pentru a dărui flori; pentru a consola; pentru a folosi bine timpul; pentru a nu ne izola; pentru a ne face prieteni (buni) alături de care, prin viața noastră, să-l vestim pe Cristos care vine; pentru a vedea un film bun; pentru a fi pașnici; pentru a construi; pentru a sădi speranță; pentru a spune nu în fața răului; pentru a ne plimba liberi de gânduri și frici; pentru a îngenunchea în fața Euharistiei; pentru a accepta misterul; pentru a învăța arta de a ne atinge și îmbrățișa sufletul; pentru a iubi timpul trecut, prezent și cel care ne-a mai rămas; pentru a iubi viața; pentru a ne ridica din păcate, din indiferență; pentru a alerga spre Dumnezeu care vine și spre oameni; pentru a aprecia tot ceea ce ni se întâmplă bun.

Da, dă-ne, Doamne, curajul să ne bucurăm de acest timp de pregătire. Dă-ne lumină, Doamne. Luminează-ne cărările minții pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm. Dă-ne curajul să ne prindem de mână și împreună să mergem spre tine, călcând cu grijă pe urma pașilor tăi. Dăruiește-ne curajul de a pune în comun ceea ce avem pentru a construi o lume mai bună, mai pașnică, plină de zâmbet și speranță. Pune în inima noastră convingerea că tu, Dumnezeu atotputernic, ești milostiv și plin de dragoste și ne vii în ajutor în fiecare zi.


Domnul este aproape.
Să-i ieșim în întâmpinare,
stând în rugăciune alături de frații noștri!
Nu suntem singuri.


14 decembrie 2017 

Joi din săptămâna a 2-a din Advent
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Is 41,13-20; Ps 144; Mt 11,11-15

LECTURA I
Eu sunt răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.
Citire din cartea profetului Isaia 41,13-20
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi întăreşte dreapta şi-ţi spune: „Nu te teme, eu îţi voi veni în ajutor! 14 Nu te teme, vierme al lui Iacob, voi, bărbaţi ai lui Israel; eu îţi voi veni în ajutor”. Oracolul Domnului: „răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. 15 Iată, fac din tine o treierătoare ascuţită şi nouă, cu două tăişuri: vei treiera munţii şi-i vei mărunţi, iar dealurile le vei face ca pleava. 16 Îi vei vântura şi vântul îi va purta, iar furtuna îi va împrăştia. Dar tu te vei bucura în Domnul, te vei lăuda în Sfântul lui Israel. 17 Cei sărmani şi cei nevoiaşi vor căuta apă, dar nu va fi, limbile lor se vor usca de sete, dar eu, Domnul, le voi răspunde, eu, Sfântul lui Israel, nu-i voi părăsi. 18 Voi face să iasă râuri pe înălţimi şi izvoare în mijlocul văilor; voi face pustiul un lac cu apă şi pământul uscat, şuvoaie de apă. 19 Voi pune în pustiu chiparoşi, salcâmi, mirţi şi măslini, voi stabili în locul neumblat pini, ulmi şi brazi la un loc, 20 pentru ca ei să vadă şi să înţeleagă, să considere şi să priceapă împreună că mâna Domnului a făcut acestea şi Sfântul lui Israel le-a creat”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),1 şi 9.10-11.12-13ab (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de dragoste.

1 O, Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc
şi să binecuvântez numele tău
în veac şi pentru totdeauna!
9 Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. R.

10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta. R.

12 Credincioşii tăi să facă cunoscute tuturor oamenilor faptele puterii tale
şi gloria plină de strălucire a domniei tale.
13ab Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Is 45,8ab
(Aleluia) Coborâţi, cerurilor, roua de sus şi norii să plouă dreptatea! Să se deschidă pământul şi să odrăslească mântuirea. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu s-a ridicat unul născut din femeie mai mare decât Ioan Botezătorul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,11-15
În acel timp, Isus a început să vorbească mulţimii: „Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 12 Din zilele lui Ioan Botezătorul şi până acum, împărăţia cerurilor este asaltată cu violenţă şi cei violenţi o iau prin forţă. 13 Căci toţi Profeţii şi Legea au profeţit până la Ioan 14 şi, dacă vreţi să admiteţi, el este Ilie care trebuie să vină. 15 Cine are urechi, să asculte!”

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

„Pe mine mă interesează doar viața mea, nu viața tuturor flămânzilor”

Posted by Paxlaur pe 06/12/2017

Domnul il asculta pe saracul care striga„Cristos Domnul vine ca să mântuiască poporul său, vine să-i sature pe cei flămânzi, dar mie nu-mi pasă! Pe mine mă interesează doar viața mea, nu viața tuturor flămânzilor”. Când am trecut indiferenți pe lângă mulțimea de oameni săraci, flămânzi, pe lângă cei care sunt gata să leșine pe drum, atunci nu facem altceva decât să spunem: „Cristos a venit pentru mine, a venit să mă învețe iubirea și să mă mântuiască, dar mie nu-mi pasă”.

Da, de prea multe ori nouă nu ne pasă că însuși Isus a spus că la sfârşitul lumii, acestea sunt criteriile după care vom fi judecaţi şi ni se va hotărî veşnicia: grija faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, săraci, bolnavi, închişi” (cf. Mt 25,31-46). Numai așa se poate predica evanghelia, numai așa se poate atinge fericirea adevărată și veșnică: te apropii de cel în lipsuri, de cel bolnav, de cel închis, te aşezi lângă el, te faci pritenul său, însoţitorul său.

Ne numim creștini, dar oare suntem noi cu adevărat pe urmele lui Cristos, Domnul și învățătorul nostru? El a fost cuprins de milă în fața mulțimilor, i-a vindecat, i-a învățat, le-a dăruit hrană din belșug. Noi ce facem pentru cei săraci? De Crăciun, dar și astăzi, de sfântul Nicolae, oferim cadouri, dar cui? Nu cumva doar celor de la care așteptăm să primim? Nu cumva suntem indiferenți față de cei de la care nu putem primi nimic? Nu cumva suntem indiferenți tocmai față de cei în care locuiește Cristos cel sărac?

„Cristos se naște pentru mine, dar mie nu-mi pasă”. Nu ne pasă pentru că nu am înțeles cine este Domnul! Nu ne schimbăm viața pentru că încă nu l-am cunoscut, nu l-am întâlnit. Oare mai putem spune că nu ne pasă de Cristos atunci când auzim și vedem faptele sale minunate? Să ne cercetăm inima plecând de la cuvintele profetului Isaia și să vedem dacă mai putem spune că într-adevăr nu ne pasă de Cristos care vine. Să spunem cu voce tare:

„Cristos va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese, cu mâncăruri pline de măduvă şi cu băuturi alese şi rafinate”, dar mie nu-mi pasă!

Cristos „va înlătura moartea pentru totdeauna”, dar mie nu-mi pasă.

Cristos „va şterge lacrimile de pe faţa tuturor şi va îndepărta ruşinea poporului său de pe tot pământul”, dar mie nu-mi pasă.

Cristos este „Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui, acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa”, dar mie nu-mi pasă.

Cristos este cel care îi vindecă pe cei „şchiopi, orbi, invalizi” și îi satură pe cei flămânzi, dar pe mine nu mă interesează nici viața, nici bucuria, nici vindecarea, nici mântuirea! Nimic! (cf. Is 25,6-10; Mt 15,30-31).

Oare putem repeta toate acestea la nesfârșit? Oare chiar putem fi indiferenți față de cel care vine să ne elibereze de moarte?


Domnul este aproape
și dacă am conștientiza cine este el cu adevărat
am înnebuni de fericire,
am tresălta de bucurie în prezența sa.


6 decembrie 2017 

Miercuri din săptămâna 1 din Advent
Sf. Nicolae, ep. *
Is 25,6-10a; Ps 22; Mt 15,29-37

LECTURA I
Domnul cheamă la ospăţul său şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor.
Citire din cartea profetului Isaia 25,6-10a
În ziua aceea, Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese, cu mâncăruri pline de măduvă şi cu băuturi alese şi rafinate. 7 Pe muntele acesta, va înlătura vălul pus pe faţa tuturor popoarelor şi acoperitoarea care acoperea toate neamurile. 8 Va înlătura moartea pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe faţa tuturor şi va îndepărta ruşinea poporului său de pe tot pământul, căci Domnul a vorbit. 9 În ziua aceea se va spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui, acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa: să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!” 10a Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 6cd)
R.: Voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.

3b
Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său; fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus vindecă mulţi bolnavi şi înmulţeşte pâinile.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,29-37
În acel timp, Isus, plecând de acolo, a venit de-a lungul Mării Galileii şi, urcând pe munte, s-a aşezat acolo. 30 Veneau la el mari mulţimi având cu ele şchiopi, orbi, invalizi, muţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat, 31 aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii mergând şi orbii văzând. Şi îl glorificau pe Dumnezeul lui Israel. 32 Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi, ca nu cumva să leşine pe drum”. 33 Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să hrănim o mulţime atât de mare?” 34 Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveţi?” Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori”. 35Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. 36 A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. 37 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăţi au strâns şapte coşuri pline.

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Indiferența este o sursă inepuizabilă de nefericire…

Posted by Paxlaur pe 04/12/2017

nefericireAstăzi putem să ne însușim atitudinea celui indiferent față de întruparea Cuvântului sau atitudinea celui care, plin de entuziasm, crede și se bucură de Cristos, de eliberatorul vieții noastre. Astfel, în timp ce profetul ne invită: „Veniţi, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob!… Veniți să mergem împreună spre Nașterea Domnului” (cf. Is 2,3), lângă noi răsună și o altă voce ademenitoare: „Cristos se naște pentru mine și mie nu-mi pasă”; în timp ce privim la Cristos care e uimit de credința centurionului – „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credinţă”, pentru unii dintre noi Cristos pare să spună: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de indiferență” (cf. Mt 8,10). Unde ne regăsim? Ne pasă cu adevărat de întruparea Cuvântului? Ne intresează eliberarea adusă de Cristos? Care este refrenul vieții noastre: „Doamne, eliberează-mă de indiferență, spune numai un cuvânt și mă voi vindeca” sau „Cristos se naște pentru mine și mie nu-mi pasă! Cristos trece prin viața mea, pe lângă mine și mie nu-mi pasă”? Ce cântăm prin faptele noastre, prin felul în care am început această săptămână?

În fața lui Cristos care vine spunem cu toată convingerea: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu, sufletul meu, casa mea, inima mea!” (cf. Mt 8,7)… Spune, Doamne, un cuvânt și vom fi eliberați de orice indiferență, de tot răul, ne vom curăți sufletul pentru a te primi cu inimi pure când vei veni la noi”. Suntem în fața unui mare mister: cel care trebuie să vină este el înșuși cel care ne eliberează de toată indiferența și nevrednicia pentru a-l putea primi așa cum se cuvine. De fapt, cel care trebuie să vină nu este nimeni altul decât Eliberatorul, cel care ia asupra sa păcatele noastre și ale lumii întregi. Dorim noi un astfel de oaspete în casa și în viața noastră?

Avem nevoie de un Eliberator. Avem nevoie de cineva care să ne smulgă din indiferență și să aprindă în inima noastră dorința mântuirii. Iată adevărul despre noi și despre întruparea Cuvântului: „Bolnavă, firea noastră cerea să fie vindecată; căzută, să fie ridicată; moartă, să fie înviată. Pierduserăm stăpânirea binelui, trebuia să o primim înapoi. Închişi în întuneric, trebuia să ni se aducă lumina; pierduţi fiind, aşteptam un Mântuitor; prinşi, un ajutor; robi, un eliberator. Aceste motive erau oare lipsite de însemnătate? Nu meritau ele să-l mişte pe Dumnezeu pentru a-l face să coboare până la firea noastră omenească spre a o cerceta, fiindcă omenirea se găsea într-o stare atât de jalnică şi de nefericită?” (Grigore de Nyssa).

Nefericiți suntem dacă Cristos se naște pentru noi și nouă nu ne pasă!


Domnul este aproape!
Iar noi strigăm din toată inima:
„Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează,
arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi” (Ps 79,4)!


4 decembrie 2017 

Luni din săptămâna 1 din Advent
Ss. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Ioan Calabria, pr.
Is 2,1-5 (Is 4,2-6); Ps 121; Mt 8,5-11

LECTURA I*
Domnul cheamă toate popoarele la pacea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu.
Citire din cartea profetului Isaia 2,1-5
Ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim. În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munţilor şi va fi mai înalt decât colinele şi se vor îndrepta spre el toate neamurile. 3 Popoare multe vor veni şi vor zice: „Veniţi, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob! El ne va învăţa căile sale şi noi vom umbla pe cărările lui. Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. 4 Va judeca între neamuri şi va decide între multe popoare. Vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor, în seceri. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam şi nu vor mai învăţa războiul. 5 Casă a lui Iacob, veniţi să umblăm în lumina Domnului!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 121(122),1-2.3-4a(4b-5.6-7)8-9 (R.: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului.

1 M-am bucurat când mi s-a spus:
„Să mergem în casa Domnului!”
2 Iată, picioarele noastre au ajuns
la porţile tale, Ierusalime! R.

3 Ierusalimul este zidit ca o cetate bine întărită.
4 Acolo urcă triburile, triburile Domnului,
după mărturia lui Israel, ca să laude numele Domnului.
5 Căci acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.

6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului:
„Să aibă linişte cei care te iubesc!
7 Pacea să locuiască între zidurile tale
şi liniştea, în palatele tale!” R.

8 De dragul fraţilor şi prietenilor mei, eu spun: „Pace ţie!”
9 De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru,
mă rog pentru bunăstarea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 79(80),4
(Aleluia) Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus în împărăţia cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,5-11
În acel timp, intrând Isus în Cafarnaum, a venit la el un centurion, rugându-l: 6 „Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic”. 7 El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. 8Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! 9 Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. 10 Auzind, Isus s-a mirat şi le-a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credinţă. 11 De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob”.

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: