Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘inima’

„Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Mt 24,12)

Posted by Paxlaur pe 18/02/2018

Dragostea lui DumnezeuIubiţi fraţi şi surori,

Încă o dată ne vine în întâmpinare Paştele Domnului! Pentru a ne pregăti pentru el Providenţa lui Dumnezeu ne oferă în fiecare an Postul Mare, „semn sacramental al convertirii noastre”[1], care anunţă şi realizează posibilitatea de a ne întoarce la Domnul cu toată inima şi cu toată viaţa.

Şi anul acesta, cu mesajul acesta, doresc să ajut toată Biserica să trăiască în acest timp de har cu bucurie şi adevăr; şi fac asta inspirându-mă dintr-o expresie a lui Isus din Evanghelia lui Matei: „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (24,12).

Această frază se află în discursul care se referă la sfârşitul timpurilor şi care este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, chiar acolo unde va începe pătimirea Domnului. Răspunzând la o întrebare a discipolilor, Isus anunţă o mare suferinţă şi descrie situaţia în care s-ar putea afla comunitatea credincioşilor: în faţa evenimentelor dureroase, unii profeţi falşi îi vor înşela pe mulţi, aşa încât vor ameninţa să stingă în inimi caritatea care este centrul întregii Evanghelii.

Profeţii falşi

Să ascultăm acest text şi să ne întrebăm: ce forme asumă profeţii falşi?

Ei sunt ca „vrăjitorii de şerpi”, adică profită de emoţiile umane pentru a face sclave persoanele şi a le duce acolo unde vor ei. Câţi fii ai lui Dumnezeu sunt amăgiţi de linguşirile plăcerii de câteva clipe, care este confundată cu fericirea! Câţi bărbaţi şi femei trăiesc parcă vrăjiţi de iluzia banului, care îi face în realitate sclavi ai profitului sau ai intereselor meschine! Câţi trăiesc crezând că sunt suficienţi lor înşişi şi cad pradă singurătăţii!

Alţi profeţi falşi sunt acei „şarlatani” care oferă soluţii simple şi imediate suferinţelor, remedii care se dovedesc însă complet ineficiente: câtor tineri le este oferit remediul fals al drogurilor, al relaţiilor „foloseşte şi aruncă”, al câştigurilor uşoare dar necinstite! De asemenea, câţi sunt încurcaţi într-o viaţă complet virtuală, în care raporturile par mai simplu şi rapide pentru a se dovedi după aceea în mod dramatic lipsite de sens! Aceşti escroci, care oferă lucruri fără valoare, iau în schimb ceea ce este mai preţios cum este demnitatea, libertatea şi capacitatea de a iubi. Este înşelăciunea vanităţii, care ne determină să facem figura păunilor… pentru a cădea după aceea în ridicol; şi din ridicol nu ne mai întoarcem. Nu este uimitor: din totdeauna diavolul, care este „mincinos şi tată al minciunii” (In 8,44), prezintă răul ca bine şi falsul ca adevărat, pentru a încurca inima omului. De aceea, fiecare dintre noi este chemat să discearnă în inima sa şi să examineze dacă este ameninţat de minciunile acestor profeţi falşi. Trebuie să învăţăm să nu ne oprim la nivelul imediat, superficial, ci să recunoaştem ceea ce lasă înlăuntrul nostru o amprentă bună şi mai durabilă, pentru că vine de la Dumnezeu şi este valabil cu adevărat pentru binele nostru.

O inimă rece

Dante Alighieri, în descrierea iadului, îl imaginează pe diavol aşezat pe un tron de gheaţă[2]; el locuieşte în gerul iubirii sufocate. Aşadar să ne întrebăm: cum se răceşte caritatea în noi? Care sunt semnalele care ne arată că în noi iubirea riscă să se stingă?

Ceea ce stinge caritatea este înainte de toate aviditatea de bani, „rădăcina tuturor relelor” (1Tim6,10); după ea urmează refuzarea lui Dumnezeu şi prin urmare de a găsi mângâiere în el, preferând dezolarea noastră faţă de întărirea cuvântului său şi a sacramentelor[3]. Toate acestea se transformă în violenţă care se îndreaptă împotriva celor care sunt consideraţi o ameninţare pentru „certitudinile” noastre: copilul încă nenăscut, bătrânul bolnav, oaspetele în trecere, străinul, dar şi aproapele care nu corespunde aşteptărilor noastre.

Şi creaţia este martor tăcut al acestei răciri a carităţii: pământul este otrăvit de gunoaie aruncate prin neglijenţă şi interes; mările, şi ele poluate, trebuie să acopere, din păcate, resturile atâtor naufragii ale migraţiilor forţate; cerurile – care în planul lui Dumnezeu cântă gloria sa – sunt brăzdate de maşini care fac să plouă instrumente de moarte.

Iubirea se răceşte şi în comunităţile noastre: în exortaţia apostolică Evangelii gaudium am încercat să descriu semnele cele mai evidente ale acestei lipse de iubire. Ele sunt: indolenţa egoistă, pesimismul steril, tentaţia de a se izola şi de a se angaja în războaie fratricide, mentalitatea mondenă care induce să se ocupe numai de ceea ce este aparent, reducând în acest mod ardoarea misionară[4].

Ce este de făcut?

Dacă vedem în interiorul nostru şi în jurul nostru semnalele tocmai descrise, iată că Biserica, mama şi învăţătoarea noastră, împreună cu medicamentul, uneori amar, al adevărului, ne oferă în acest timp al Postului Mare remediul dulce al rugăciunii, al pomenii şi al postului.

Dedicând mai mult timp rugăciunii, permitem inimii noastre să descopere minciunile secrete cu care ne înşelăm pe noi înşine[5], pentru a căuta în sfârşit mângâierea în Dumnezeu. El este Tatăl nostru şi vrea pentru noi viaţa.

Exercitarea pomenii ne eliberează de aviditate şi ne ajută să descoperim că celălalt este fratele meu: ceea ce am nu este niciodată numai al meu. Cât aş vrea ca pomana să se transforme pentru toţi într-un adevărat stil de viaţă! Cât aş vrea ca, fiind creştini, să urmăm exemplul apostolilor şi să vedem în posibilitatea de a împărtăşii cu alţii bunurile noastre o mărturie concretă a comuniunii pe care o trăim în Biserică. În această privinţă îmi însuşesc îndemnul sfântului Paul, când îi invita pe corinteni la colecta pentru comunitatea din Ierusalim: „lucrarea aceasta vă este de folos vouă” (2Cor 8,10). Acest lucru este valabil în mod special în Postul Mare, în timpul căruia multe organisme adună colecte în favoarea Bisericilor şi populaţiilor aflate în dificultate. Dar cât aş vrea ca şi în raporturile noastre zilnice, în faţa oricărui frate care ne cere un ajutor, noi să ne gândim că acolo este un apel al Providenţei divine: fiecare pomană este o ocazie pentru a lua parte la Providenţa lui Dumnezeu faţă de fiii săi; şi dacă el se foloseşte astăzi de mine pentru a ajuta un frate, cum nu va avea grijă mâine şi de necesităţile mele, el care nu se lasă învins în generozitate?[6].

În sfârşit, postul îi ia violenţei noastre forţa, ne dezarmează şi constituie o ocazie importantă de creştere. Pe de o parte, ne permite să experimentăm ceea ce simt aceia cărora le lipseşte chiar şi strictul necesar şi cunosc muşcăturile zilnice ale foamei; pe de altă parte, exprimă condiţia spiritului nostru, înfometate de bunătate şi însetat de viaţa lui Dumnezeu. Postul ne trezeşte, ne face mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, trezeşte voinţa de a asculta de Dumnezeu care, singur, satură foamea noastră.

Aş vrea ca glasul meu să ajungă dincolo de graniţele Bisericii catolice, pentru a ajunge la voi toţi, bărbaţi şi femei de bunăvoinţă, deschişi la ascultarea lui Dumnezeu. Dacă precum noi sunteţi chinuiţi de răspândirea fărădelegii în lume, dacă vă preocupă gerul care paralizează inimile şi acţiunile, dacă vedeţi că dispare simţul de umanitate comună, uniţi-vă cu noi pentru a-l invoca împreună pe Dumnezeu, pentru a posti împreună şi împreună cu noi pentru a dărui ceea ce puteţi ca să-i ajutaţi pe fraţi!

Focul Paştelui

Îi invit mai ales pe membrii Bisericii să întreprindă cu zel drumul Postului Mare, sprijiniţi de pomană, de post şi de rugăciune. Dacă uneori caritatea pare să se stingă în atâtea inimi, ea nu este stinsă în inima lui Dumnezeu! El ne dăruieşte mereu noi ocazii pentru ca să putem reîncepe să iubim.

O ocazie propice va fi şi în acest an iniţiativa „24 de ore pentru Domnul”, care invită să celebrăm sacramentul Reconcilierii într-un context de adoraţie euharistică. În 2018 ea se va desfăşura vineri 9 şi sâmbătă 10 martie, inspirându-se din cuvintele Psalmului 130,4: „La tine este iertarea”. În fiecare dieceză, cel puţin o biserică va rămâne deschisă timp de 24 de ore consecutive, oferind posibilitatea rugăciunii de adoraţie şi a Spovezii sacramentale.

În noaptea de Paşte vom retrăi ritul sugestiv al aprinderii lumânării pascale: luată din „focul nou”, lumina încet-încet va alunga întunericul şi va umple de strălucire adunarea liturgică. „Lumina lui Cristos care învie glorios să risipească întunericul inimii şi al spiritului”[7], pentru ca toţi să putem retrăi experienţa discipolilor din Emaus: ascultând cuvântul Domnului şi hrănindu-ne cu Pâinea euharistică va permite inimii noastre să ardă din nou de credinţă, speranţă şi caritate.

Vă binecuvântez din inimă şi mă rog pentru voi. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Din Vatican, 1 noiembrie 2017
Solemnitatea Tuturor Sfinţilor

Franciscus

MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PENTRU POSTUL MARE 2018
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

prealut de pe  www.ercis.ro

Note:

[1] Liturghierul Roman, Duminica I din Postul Mare, Rugăciunea zilei.

[2] „Stăpânul groazei ce-i fără de fine / ieşea până-n buric din gheaţa lui” (Iadul XXXIV, 28-29).

[3] „Este curios, dar de atâtea ori ne este frică de mângâiere, de a fi mângâiaţi. Mai mult, ne simţim mai siguri în tristeţe şi în dezolare. Ştiţi de ce? Pentru că în tristeţe ne simţim aproape protagonişti. În schimb în mângâiere Duhul Sfânt este protagonistul!” (Angelus, 7 decembrie 2014).

[4] Nr. 76-109.

[5] Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Spe salvi, 33.

[6] Cf. Pius al XII-lea, Scrisoarea enciclică Fidei donum, III.

[7]  Liturghierul Roman, Vigilia Pascală, Pregătirea lumânării pascale.

Anunțuri

Posted in Lecturi, Papa Francisc, Postul Mare | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Mișcă-mi inima, fă-o să rodească iubire și smerenie!

Posted by Paxlaur pe 22/12/2017

cartea cartilor revelatie evanghelie
Domnul ascultă cererile pe care i le adresăm și este întotdeauna fidel promisiunilor sale. Femeile sfinte pe care ni le prezintă astăzi cuvântul Domnului îi aduc mulțumire pentru că au văzut împlinindu-se în ele promisiunile Domnului. Cântarea Sfintei Fecioare ne oferă bucuria de a simți și noi că tot ceea ce s-a profețit în Vechiul Testament s-a împlinit în Isus Cristos. El este Cuvântul Tatălui prin care au fost create toate și prin care toate au fost răscumpărate, purtate spre lumină. Evanghelistul Ioan ne învață: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor” (In 1,1-4).

Se apropie timpul de sărbătoare, ziua plină de recunoștință pentru momentul în care „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”. Și totuși tocmai în aceste zile mulți pleacă de lângă Cristos, de lângă Biserică. Tocmai în aceste zile, unii spun: „Cristos se naște, dar pe mine nu mă interesează”… și-l părăsesc pe Domnul! Însă noi ce facem? Cum ne comportăm? Plecăm și noi cu ei? Trăim și noi în indiferență? Fericiți suntem dacă spunem împreună cu apostolul Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești sfântul lui Dumnezeu” (In 6,68-69).

Întruparea Cuvântului trebuie să aducă rod în viața noastră, trebuie să ne miște inima. Să ne amintim astăzi cuvintele profetului Isaia: „Căci așa cum ploaia și zăpada coboară din ceruri și nu se întorc acolo fără să ude pământul și să-l facă să rodească, să încolțească și să dea sămânță semănătorului și pâine celui care mănâncă, la fel va fi cuvântul meu care a ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place și să aibă succesul pentru care l-am trimis” (Is 55,10-11). Și noi știm de la însuși Cristos că „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Domnului nu vor trece” (Lc 21,33). Cuvântul trebuie să rodească, trebuie să aibă succes. Pentru aceasta Cuvântul s-a făcut trup și ne-a adus Evanghelia, Vestea cea bună, ca noi să credem și prin faptele noastre să dăm mărturie despre el, să producem rod.

Să nu zădărnicim prezența Cuvântului în viața noastră. Să nu acoperim vocea Cuvântului prin cuvintele noastre. Să ne purificăm inimile ca să-l primim cu vrednicie pe Cristos care vine să ne mântuiască. Să facem tăcere în inima noastră ca să răsune doar Cuvântul vieții, lumina oamenilor.

O, Marie, Maica Cuvântului, umple și inima noastră de dragoste și recunoștință față de Cuvântul făcut trup, față de Dumnezeu care privește la smerenia slujitorilor săi.


„Nu te teme!
Primește această nouă zi din mâinile Domnului
și continuă să mergi spre Cristos.
Domnul este aproape! El te iubește și te așteaptă!”
(Sfântul Ioan Paul al II-lea).


22 decembrie 2017 

22 decembrie
Sf. Francisca Cabrini
1Sam 1,24-28; Ps 1Sam 2,1.4-5.6-7.8abcd; Lc 1,46-56

LECTURA I
Ana îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru naşterea lui Samuel.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 1,24-28
În zilele acelea, când l-a înţărcat pe Samuel, Ana l-a dus cu ea. A luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin şi le-a dus în casa Domnului, la Şilo. Copilul era încă mic. 25 Au înjunghiat taurul şi au dus copilul la Eli. 26 Ana a zis: „Te rog, domnul meu! Pe viaţa ta, domnul meu: eu sunt femeia care stătea înaintea ta rugându-se Domnului! 27 Pentru copilul acesta m-am rugat şi Domnul a ascultat cererea pe care i-am adresat-o. 28 De aceea şi eu îl dăruiesc Domnului pentru toate zilele pe care le va avea de la Domnul”. Şi s-au prosternat acolo înaintea Domnului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
1Sam 2,1.4-5.6-7.8abcd (R.: 1a)
R.: Inima mea se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

1 Inima mea tresaltă de bucurie în Domnul,
fruntea mi se înalţă datorită lui Dumnezeu.
Mi se deschide larg gura împotriva duşmanilor mei,
căci mă bucur de mântuirea ta. R.

4 Arcul celor puternici a slăbit,
iar cei care se poticneau au fost încinşi cu putere.
5 Cei sătui s-au închiriat pentru pâine,
iar cei flămânzi nu mai suferă de foame. R.

6 Domnul dă moartea şi tot el aduce la viaţă;
el coboară în Şeol şi tot el scoate de acolo.
7 Domnul face sărac şi tot el îmbogăţeşte;
înjoseşte şi tot el înalţă. R.

8abcd El ridică din pulbere pe cel sărac,
înalţă pe cel nevoiaş din gunoi,
ca să stea cu cei mari
şi să moştenească un tron de glorie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, rege al neamurilor, dorit de toate popoarele, piatră din capul unghiului care le uneşti pe toate, vino şi mântuieşte-l pe omul pe care l-ai plămădit din ţărână! (Aleluia)

EVANGHELIA
Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,46-56
În acel timp, Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt! 50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. 51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. 56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Ce semn lăsăm în această lume, în inimile prin care trecem?

Posted by Paxlaur pe 19/12/2017

prietenie inima carismaFiecare timp al istoriei își are oamenii săi carismatici, unii mai minunați decât alții. Mereu au existat și vor exista oameni înzestrați cu diferite daruri: unii seamănă cu Samson, alții cu Ioan Botezătorul; unii aduc pacea prin „forța brațelor”, alții prin forța cuvântului. Există oameni înzestrați cu darul înțelepciunii și al științei, oameni care realizează marile descoperiri, invenții etc. Lumea în care trăim este rodul Providenței și al oamenilor care au dorit să lase un semn, o amintire a trecerii lor prin această viață. Sunt atât de mulți cei cărora trebuie să le mulțumim pentru contribuția lor la dezvoltarea societății. Însă noi ce semn lăsăm în această lume, prin locurile pe unde trecem, în inimile pe care le întâlnim? Ce se va spune despre noi? Dacă suntem indiferenți față de Cristos, cel care a murit pentru a mântui fiecare om, cu siguranță suntem indiferenți față de mulți oameni. Dacă viața noastră e ghidată de refrenul: „Cristos s-a născut și a murit pentru mine, dar mie nu-mi pasă”, ce realizare măreață lăsăm acestei lumi însetată de pace și speranță?

Atât de mulți ne descurajăm înainte de a începe, înainte de a încerca să facem un lucru măreț. Ne plângem că noi nu avem niciun talant, că noi nu putem face nimic deosebit pentru nimeni. Oare chiar așa să fie? Oare nu avem fiecare ceva de oferit celuilalt și lumii? Oare nu a venit Cristos ca să ne învețe cât de prețioși suntem în fața Tatălui și cum se îngrijește el de noi (cf. Mt 6,25-34; 10,31).

Astăzi cântăm cu psalmistul: „Tu, Doamne, ești speranța mea” (cf. Ps 70,5). Astăzi vedem că Domnul aduce speranță în inimile celor deznădăjduiți, „îndepărtează rușinea lor dinaintea oamenilor” (cf. Lc 1,25). De fapt, el însuși este „Speranța care nu dezamăgește niciodată” și ne invită să purtăm și noi în inimile celor din jur speranță. Nu există nici invenție, nici cucerire, nici nimic altceva care să fie mai de folos omenirii decât redarea speranței! Iar acest lucru este misiunea noastră, a creștinilor: să fim purtători de speranță. Să mergem astăzi în întâmpinarea fraților noștri descurajați. Să-i căutăm pe cei care privesc cu teamă spre ziua de mâine, spre cei deznădăjduiți în drumul spre Crăciun și să le redăm speranța, să-l redăm pe Cristos. Împreună cu ei să cântăm din toată inima: „Tu, Doamne, eşti speranţa mea, în tine mi-am pus încrederea din copilărie. Tu, Doamne, ai fost ocrotitorul meu” (cf. Ps 70,5-6). Să fim și noi, asemenea îngerilor din cuvântul Domnului, purători de vești bune, de speranță.

O, Marie, Maica speranței, în mâinile tale încredințăm lumea întreaga, țara și familiile noastre. Redă-ne speranța! Ajută-ne să ne ridicăm privirea spre ceruri și să simțim prezența lui Cristos, Speranța lumii, în mijlocul nostru.


Spune celui căzut, descurajat:
„Curaj! Ridică-te!
Domnul este aproape!
Te cheamă!
Însuși Domnul vine la tine!”
(cf. Mc 10,46-52).


19 decembrie 2017 

19 decembrie
Fer. Urban al V-lea, pp.
Jud 13,2-7.24-25a; Ps 70; Lc 1,5-25

LECTURA I
Naşterea lui Samson este anunţată de un înger.
Citire din cartea Judecătorilor 13,2-7.24-25a
În zilele acelea, era un om în Ţoreea din familia fiilor lui Dan, al cărui nume era Manoah. Soţia lui era sterilă şi nu putea avea copii. 3 Îngerul Domnului i s-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată, tu eşti sterilă şi nu ai copii, dar vei zămisli şi vei naşte un copil. 4 Acum, ai grijă să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic impur! 5 Vei zămisli şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui pentru că acest copil va fi consacrat lui Dumnezeu din sânul mamei sale. El va începe să-l elibereze pe Israel din mâna filistenilor”. 6 Femeia s-a dus şi i-a spus soţului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine; avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte înfricoşătoare. Nu l-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care este numele lui. 7 Dar mi-a zis: «Vei zămisli şi vei naşte un fiu; acum, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic impur, pentru că acest copil va fi consacrat lui Dumnezeu din sânul mamei sale până în ziua morţii lui!»” 24 Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat. 25a Duhul Domnului a început să-l pună în mişcare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70(71),3-4a.5-6ac.16-17 (R.: cf. 8)
R.: Lauda ta, Doamne, o voi cânta şi măreţia ta o voi vesti.

3 Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
spre care mi-ai poruncit să merg mereu ca să mă mântuieşti,
pentru că numai tu eşti tăria mea şi cetatea mea de apărare!
4a Scapă-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege,
din mâinile celui nelegiuit! R.

5 Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
6ac În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
tu ai fost ocrotitorul meu. R.

16 Voi povesti faptele de vitejie ale Domnului;
Doamne, îmi voi aduce aminte
că doar a ta este dreptatea.
17 Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe,
iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, mlădiţă din rădăcina lui Iese, care te înalţi ca un steag pentru popoare, în faţa ta vor amuţi regii pământului, pe tine te vor chema popoarele, vino şi ne eliberează, nu mai întârzia! (Aleluia)

EVANGHELIA
Naşterea lui Ioan Botezătorul este anunţată de îngerul Gabriel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,5-25
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, al cărei nume era Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului. 7 Însă nu aveau nici un copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, 9 după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. 10 Şi toată mulţimea poporului era afară, rugându-se în timp ce se aducea jertfa de tămâie. 11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului tămâierii. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. 13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a-i pregăti Domnului un popor desăvârşit”. 18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor!” 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în templu. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o viziune în templu, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea, spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.

Cuvântul Domnului

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Indiferența ucide! Iertarea și credința dau viață!

Posted by Paxlaur pe 13/11/2017

indiferenta moarteCuvântul tău, Doamne, este cea mai puternică rugăciune, strigarea noastră de fiecare zi, hrana sufletului nostru, forța prin care ne ridicăm privirea spre cer și te simțim atât de aproape. Când ne rugăm te vedem cum ne privești cu drag: tu ești Tatăl nostru. Către tine, Tată, strigă inima noastră la începutul acestei săptămâni: „Mărește-ne credința” (Lc 17,5)!

Doamne, măreşte-ne credinţa! Noi știm că „este imposibil să nu vină scandalurile”, dar mărește-ne credința astfel încât scandalurile să nu vină prin noi, prin faptele sau cuvintele noastre (cf. Lc 17,1). Ajută-ne să nu fim noi pricină de poticnire pentru frații noștri. Ție îți strigăm cu psalmistul: „Să nu fie făcuți de rușine din pricina mea cei care speră în tine, Doamne Dumnezeul Sabaot! Să nu fie umiliți din cauza mea cei care te caută pe tine, Doamne” (cf. Ps 69,7)”.

Doamne, măreşte-ne credinţa! Dăruiește-ne harul de a-i ajuta pe frații noștri, de a ieși din indiferență în fața răului. Ajută-ne să nu fim surzi în această zi la chemarea ta: „Dacă fratele tău păcătuieşte, mustră-l, iar dacă se converteşte, iartă-l!” (Lc 17,3). Să-l corectăm frățește pe cel care greșește și mai ales, după exemplul tău, să iertăm celor care ne greșesc. Mărește-ne credința pentru a crede în iertarea ta și la rândul nostru să iertăm.

Doamne, măreşte-ne credinţa! Ajută-ne să ieșim din indiferența cu care privim la răul din noi. Ajută-ne să fim atenți cu noi înșine! Ferește-ne de ispita de a vedea paiul din ochiul fratelui nostru, fără a observa mai întâi bârna din ochiul nostru, răutatea din inima noastră, greșelile noastre (cf. Mt 7,3).

Doamne, măreşte-ne credinţa! Ajută-ne ca în această săptămână să corectăm nu atât prin cuvintele noastre, cât mai ales prin faptele noastre. Exemplul vieții nostre să invite oamenii la convertire. Să fim primii care facem această lume mai bună, începând cu casa noastră, cu comunitatea noastră, ba chiar cu inima noastră, căci din inimă iese tot răul din lume: gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile (cf. Mt 15,19).

Doamne, măreşte-ne credinţa! Prin harul tău să iubim dreptatea și să judecăm mereu cu dreptate. Să gândim cu bunătate despre oameni și despre tine, Doamne, și să te căutăm „în simplitatea inimii”! Ajută-ne să înțelegem că tu te lași „găsit de cei care nu te pun la încercare” și te arăți slujitorilor tăi care cred în tine (cf. Înț 1,2).

Doamne, mărește-ne credința ca să alungăm din viața noastră gândurile perverse care ne îndepărtează de Dumnezeu, de înțelepciune și de oameni: „înţelepciunea nu pătrunde în sufletul care face răul şi nici nu locuieşte în trupul dedat păcatului” (cf. Înț 1,4-6). Doamne, măreşte-ne credinţa, purifică-ne sufletul și trupul, inima și mintea. Măreşte-ne, Doamne, credinţa și nu ne lăsa pradă păcatului și descurajării.


Indiferența ucide!
Iertarea și credința dau viață!


13 noiembrie 2017 

Luni din săptămâna a 32-a de peste an
Sf. Augustina (Livia), călug.
Înţ 1,1-7; Ps 138; Lc 17,1-6

LECTURA I
Înţelepciunea este un duh iubitor de oameni. Duhul Domnului umple lumea.
Citire din cartea Înţelepciunii 1,1-7
Iubiţi dreptatea, voi, cei care judecaţi pământul, gândiţi cu bunătate despre Domnul şi căutaţi-l în simplitatea inimii! 2 Căci el se lasă găsit de cei care nu-l pun la încercare şi se dezvăluie celor care cred în el. 3 Gândurile perverse îndepărtează de Dumnezeu, dar puterea pusă la probă îi convinge pe cei nepricepuţi. 4 Căci înţelepciunea nu pătrunde în sufletul care face răul şi nici nu locuieşte în trupul dedat păcatului. 5 Duhul cel sfânt al disciplinei fuge de înşelăciune, stă departe de gândurile neînţelepte şi este îndepărtat când vine nedreptatea. 6 Înţelepciunea este un duh iubitor de oameni, care nu-l lasă nepedepsit pe cel care spune blasfemie cu buzele lui, căci Dumnezeu este martorul gândurilor sale, supraveghetorul adevărat al inimii şi cel care-i ascultă limba. 7 Duhul Domnului umple lumea, ţine toate împreună şi cunoaşte orice sunet.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 138(139),1-3.4-6.7-8.9-10 (R.: 24b)
R.: Condu-mă, Doamne, pe calea veşniciei!

1 Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
2 ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute. R.

4 Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
tu, Doamne, îl cunoşti în întregime.
5 Tu mă învălui din faţă şi din spate
şi mâna ta stă întinsă asupra mea.
6 Minunată este pentru mine cunoaşterea ta,
prea înaltă ca să o pot înţelege. R.

7 Unde aş putea merge departe de duhul tău
şi unde aş putea fugi dinaintea feţei tale?
8 Dacă m-aş urca la cer, tu eşti acolo;
dacă m-aş coborî în locuinţa morţilor, tu eşti de faţă. R.

9 Dacă aş lua aripile aurorei
şi m-aş opri dincolo de mare,
10 şi acolo mâna ta m-ar conduce
şi dreapta ta m-ar ţine. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Fil 2,15d.16a
(Aleluia) Străluciţi ca nişte luminători în lume; ţineţi cu tărie cuvântul vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă de şapte ori se întoarce la tine, spunând: „Îmi pare rău!”, tu să-l ierţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,1-6
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Este imposibil să nu vină scandalurile, dar vai celui prin care vine! 2 Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi aruncat în mare, decât să scandalizeze chiar şi numai pe unul dintre aceştia mici. 3 Fiţi atenţi cu voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte, mustră-l, iar dacă se converteşte, iartă-l! 4 Dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori se întoarce la tine, spunând: «Îmi pare rău!», tu să-l ierţi!” 5 Apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” 6 Iar Domnul a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!” şi v-ar asculta”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Vrei? Ține închisă vatra inimii tale…

Posted by Paxlaur pe 04/11/2017

carol borromeu2„Vrei să te învăț cum să mărești mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta și cum să înaintezi în sfințenie? Ascultă ceea ce îți spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în fața vântului. Ține închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească și să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poți ceea ce-ți distrage atenția. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare”.

Cât de mult ne solicită inima aceste cuvinte rostite de sfântul Carol Borromeu în urmă cu aproape 500 de ani. Ele sunt ecoul cuvintelor Apostolului: „Darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Dumnezeu nu se răzgândește și dacă a aprins în noi iubirea sa divină, chemarea sa, niciodată nu o va retrage. Însă nouă ne revine obligația de a veghea, de a ține „închisă vatra inimii” pentru a nu stinge focul iubirii divine. Nouă ne revine obligația de a cultiva virtuțile, de a trăi în umilință. Doar așa vom simți cum se împlinește în noi cuvântul Domnului: „Oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc 14,11).

Ce înseamnă pentru noi umilința? Suntem persoane smerite? Isus este atât de clar în evanghelie: cine nu iubește umilința, cine nu trăiește în smerenie, va fi umilit, înjosit! Noi ce alegem astăzi: să fim umili sau să fim umiliți?

Umilința nu este doar o simplă cale spre pace și fericire. Prin ea nu doar că trăim în pace cu oamenii și cu Dumnezeu. Ea este totodată cea mai puternică armă împotriva Diavolului pentru că el nu știe ce înseamnă să fii umil. Diavolul nu are puterea de a ne învinge atunci când ne lăsăm înveșmântați în această mantie simplă, dar strălucitoare și puternică. Sfântul Augustin ne învață că „după cum mândria a fost cea care i-a făcut pe îngeri să devină diavoli, tot așa umilința îi ajută pe oameni să devină îngeri”. Îmbrăcați în umilință vom fi asemenea îngerilor: îl vom privi pe Dumnezeu față către față la împlinirea timpurilor.

Umilința înseamnă să fii asemenea lui Cristos: nu faci mofturi la fiecare „prânz” al vieții și să nu ai pretenția de a avea locuri rezervate. Fiul Omului nu are un loc rezervat, el nu are nici măcar unde să-și plece capul, însă se încredințează providenței divine (cf. Mt 6,25-34; 8,20; 10,26-33). Fără umilință nu putem fi asemenea lui Cristos, nu-i putem fi ucenici: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze” (Lc 9,23).

Umilința înseamnă să-ți cunoști limitele și să ți le accepți fără a învinui pe nimeni pentru ceea ce ești. Tot ceea ce suntem este un dar, iar nouă ne revine obligația de a valorifica la maxim acest dar: viața!


Dumnezeu „i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici
și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc 1,52-53).


4 noiembrie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 30-a de peste an
Ss. Carol Borromeu, ep. **; Felix de Valois, pustnic
Rom 11,1-2a.11-12.25-29; Ps 93; Lc 14,1.7-11

LECTURA I
Dacă însă căderea iudeilor este reconciliere pentru lume, cu cât mai mult nu va fi întoarcerea lor!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 11,1-2a.11-12.25-29
Fraţilor, oare Dumnezeu şi-a abandonat poporul său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din descendenţa lui Abraham, din tribul lui Beniamin. 2a Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. 11 Deci spun: oare s-au poticnit ca să cadă definitiv? Nicidecum! Ci prin căderea lor a venit mântuirea pentru neamuri, ca să-i facă pe ei geloşi. 12 Dacă însă greşeala lor este bogăţie pentru lume şi eşecul lor, bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult nu va fi plinătatea lor! 25 Căci, fraţilor, nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la misterul acesta, ca să nu vă credeţi înţelepţi. Împietrirea unei părţi din Israel durează până când vor intra toate neamurile păgâne. 26 Şi, în acest fel, întregul Israel va fi mântuit, după cum este scris: „Va veni din Sion Răscumpărătorul. El va îndepărta nelegiuirile din Iacob 27 şi aceasta va fi alianţa mea cu ei când voi îndepărta păcatele lor”. 28 În privinţa evangheliei, ei sunt duşmani spre binele vostru; în privinţa alegerii, ei sunt iubiţi datorită părinţilor, 29 căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 93(94),12-13a.14-15.17-18 (R.: cf. 14)
R.: Domnul nu abandonează, moştenirea sa!

12 Fericit este omul pe care îl educi tu, Doamne,
pe care îl înveţi legea ta,
13a pentru ca să-l păstrezi netulburat în zilele rele. R.

14 Pentru că Domnul nu-l abandonează pe poporul său
şi nu părăseşte moştenirea sa.
15 Se va face judecată după dreptate
şi după ea vor tinde toţi cei drepţi cu inima. R.

17 Dacă Domnul nu ar fi fost ajutorul meu,
sufletul meu ar fi ajuns curând în locuinţa tăcerii.
18 Când spun: „Mi se clatină piciorul!”,
îndurarea ta, Doamne, mă susţine. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 11,29ab
(Aleluia) Luaţi asupra voastră jugul meu, spune Domnul, şi învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima! (Aleluia)

EVANGHELIA
Oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,1.7-11
Într-o sâmbătă, Isus a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. 7 Văzând cum îşi alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitaţi această parabolă: 8„Când eşti chemat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai cu trecere decât tine 9 şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine, şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!” Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. 10 Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat, să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!», şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine! 11 Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

Cuvântul Domnului

Posted in Carol Borromeu, Predici si meditatii, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: