Arhivă etichetă pentru ‘intalnire’

Crăciunul nu e o amintire, ci o întâlnire

„Bucuraţi-vă mereu în Domnul! 
Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă!
Domnul este aproape. (Fil 4,4-5) 

Să ne pregătim plini de bucurie pentru Crăciun.
Nașterea Domnului este aproape!
Ceea ce urmează să se întâmple
nu se poate reduce la amintirea unui eveniment, 
ci trebuie să se concretizeze într-o întâlnire reală cu Cristos, 
o întâlnire cu cel care este în mijlocul nostru
și pe care de multe ori nu-l (re)cunoaștem.

Cristos trebuie să se nască în viața noastră!
Așa cum s-a născut la Betleem
și așa cum va veni la sfârșitul lumii, 
tot așa vine în fiecare zi la noi.
Isus Cristos este un Dumnezeu care vine
și care nu dezamăgește niciodată așteptarea noastră. 
Să ne pregătim să-l primim!

Privind la Sfânta Fecioară Maria, 
causa bucuriei noastre, 
să învățăm nu doar să-l primim pe Cristos, 
ci și să facem tot ceea ce el ne spune! 


13 decembrie 2020 

† DUMINICA a 3-a din Advent
Ss. Lucia, fc. m.; Otilia, călug.
Is 61,1-2a.10-11; Ps Lc 1,46-54; 1Tes 5,16-24; In 1,6-8.19-28

LECTURA I
Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Citire din cartea profetului Isaia 61,1-2a.10-11
Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg rănile celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porţilor celor închişi; 2a să vestesc un an de bunătate a Domnului. 10 Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia dreptăţii, cum îşi pune mirele diadema şi cum se înfrumuseţează mireasa cu podoabele ei. 11 Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Lc 1,46a-48a.48b-50.53-54 (R.: Is 61,10b)
R.: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

46a „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie
în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48a căci a privit la smerenia slujitoarei sale. R.

48b Iată, de acum, toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic,
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam
peste cei ce se tem de el. R.

53 Pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri,
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său,
amintindu-şi de îndurarea sa”. R.

LECTURA A II-A
Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 5,16-24
Fraţilor, bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! 18 Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi! 19 Nu stingeţi Duhul! 20 Nu dispreţuiţi profeţiile, 21 dar cercetaţi toate: păstraţi ceea ce este bun! 22 Fiţi departe de orice fel de rău! 23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul, să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24 Credincios este cel care vă cheamă. El va şi înfăptui.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Is 61,1ab
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să le aduc săracilor vestea cea bună. (Aleluia)

EVANGHELIA
În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,6-8.19-28
În acel timp, a fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. 7 Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. 19 Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?” 20 Iar el a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: „Eu nu sunt Cristos!” 21 L-au întrebat: „Atunci, cine? Eşti tu Ilie?” El a răspuns: „Nu sunt!” „Eşti tu Profetul?” A răspuns: „Nu!” 22 Aşadar, i-au zis: „Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?” 23 El a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului!», după cum a spus Isaia profetul”. 24 Iar cei trimişi erau dintre farisei. 25L-au întrebat şi i-au zis: „Aşadar, de ce botezi dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?” 26Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, 27 care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei”. 28Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Cuvântul Domnului

O oră cu tine

Dimineață, după sfânta Liturghie, am ieșit după Isus. Mă grăbeam să-l ajung pentru că voiam să-i dau o veste bună.

„Doamne, Doamne”, l-am strigat cu glas tare. Dar nu s-a întors. Se grăbea undeva.
Cu siguranţă mergea să facă un bine cuiva.
Poate unei femei, unei mame, unei bătrâne. Poate are și el modul lui de a sărbători 8 martie. Şi el are o mamă. Mai mult, el iubeşte fiecare mamă, fiecare femeie. Și sunt atât de multe care au nevoie de ajutorul lui, de vindecarea lui, de îmbrățișarea lui…

Văzându-l aşa grăbit, am strigat din nou:
„Doamne, Doamne”… Speram să se întoarcă. Chiar era important ce voiam să-i spun. Trebuia să afle de la mine.
Dar nici de data asta nu s-a oprit. Cred că era ceva urgent.
Poate că aveam să-l văd cum învie un mort. Sau măcar o vindecare…

Am alergat, iar când l-am ajuns, i-am spus:
„Doamne, ştii, astăzi vreau să-ţi ofer o oră din viaţa mea. Astăzi o oră voi sta numai cu tine, în tăcere şi rugăciune”.
Mă aşteptam să zâmbească. Să fie fericit. Să-mi spună „Bravo”. Poate chiar să mă îmrbăţişeze.
Dar nici măcar nu s-a oprit.

„Doamne”, am început eu să zic, „Doamne, dar nu te bucuri? Nu crezi că fac un gest destul de…”

Dar n-am continuat pentru că s-a oprit, s-a întors spre mine, şi cu un surâs mâhnit mi-a spus:

„Şi cu restul timpului ce faci?”

Chiar aşa: ce fac cu restul timpului? Tu ce faci cu timpul tău?

Întâlnirea neîmplinită

Într-o zi un om a întâlnit un preot, deşi nu-l căuta… L-a întâlnit chiar dacă preotul nu l-a întâlnit niciodată pe om! E inexplicabil: cum se poate ca cineva să te privească atât de insistent şi tu să nu-l vezi? Un om se uită la un preot şi-l vede, îl observă…uneori şi fără să vrea. Însă, un preot trece atât de uşor pe lângă om. Să treci pe lângă om, când ar trebui să te întâlneşti cu el… nimic mai jalnic. … Şi cât ar vrea omul să-l întâlnească şi să-i vorbească şi să-l asculte…

Şi omul l-a privit pe preot…chiar dacă preotul nu l-a privit pe om! Ce e de privit la om? Dar la preot? Ce e de văzut în altul? Dar în tine? Unii se uită, te privesc, te văd şi nu te mai uită niciodată. Alţii te uită înainte de a te vedea! Alţii nu se uită dincolo de ei… Care alţii?! Noi! … Care noi?! Eu!

Iar omul l-a întrebat pe preot: unde l-ai pus pe Cristos? Asta căuta… Pe El, pe Cristos, nu pe preot… Să fi greşit adresa? Să fi încurcat persoanele? Era convins că nu… Şi totuşi…

Preotul nu l-a auzit pe om şi i-a vorbit despre cu totul altceva… De asta nu l-a văzut pe om, că avea privirea spre prea multe, spre prea mulţi, spre oriunde, dar nu spre Cristos. Pe cine interesează ce ştii, dacă ştiinţa ta nu-l ajută? Nu spune tot ce ştii, ci spune ceea ce ştii că ajută, că salvează, că vindecă.

Şi preotul nu i l-a putut da pe Cristos! Nu a putut! Dar a vrut?!… Când caut ceva şi ştiu unde ar trebui să-l găsesc şi aleg în acea direcţie şi ajungând nu-l găsesc, plec atât de dezamăgit! … Şi nu cred că mai revin! … Nu vreau să mai revin! Am fost înşelat şi dezamăgit!

Aşa şi omul nostru: dezamăgit şi trist, a plecat şi l-a lăsat pe preot… iar preotul a rămas! Ce bine e să te mişti, să pleci, să cauţi, să nu ai stare, să nu stai să aştepţi, ci să alergi să găseşti! Unul pleacă, altul rămâne. Cine face mai bine? Cine găseşte!

Mai târziu, omul l-a găsit pe Cristos… dar preotul nu era acolo! A făcut bine că a plecat. Altfel nu ar mai fi ajuns unde-şi dorea. Păcat că a plecat singur. Ar fi putut să-l ia şi pe preot cu el. Sau…nu. Da, n-ar fi putut. Preotul credea că drumul cel bun e în direcţia inversă. Şi poate avea şi el dreptate… trebuia doar să-l convingă pe om să meargă împreună. Nu a făcut-o. Omul a ajuns primul…

Acum mă întreb: eu, atunci, când se întâmpla întâlnirea cine eram? Preotul sau omul? Sau azi, când încă se întâmplă, cine sunt? Ce ciudat: mereu am fost ambele, dar niciodată şi omul şi preotul în acelaşi timp… Mereu pe rând. Astăzi ce sunt? Preotul sau omul? Mă întreb astea, de parcă n-ar conta mai mult „ce-ţi sunt” decât „ce sunt”…