Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘inviere’

Gândul la moarte: „Mi-ar plăcea, terminând, să fiu în lumină”…

Posted by Paxlaur pe 09/08/2017

lumina-si-intelepciuneaLa treizeci şi nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, duminică 6 august 2017, Monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano şi secretar al Consiliului celor nouă cardinali, prezidează Liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul pontifului. Anticipăm în această pagină omilia prelatului.

Sărbătoarea duminicii, Paştele săptămânii, este mărită anul acesta de coincidenţa cu sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului. Le uneşte tema luminii. De fapt, duminica este, aşa cum cânta sfântul Ambrozie în imnul Hic est dies, „ziua adevărată a lui Dumnezeu, senină de lumină mistică”; în misterul Schimbării la faţă, la rândul său, faţa lui Isus „a strălucit ca soarele”: un soare care nu va apune niciodată, ci care va străluci pentru totdeauna de o lumină senină, care nu orbeşte, atrage privirea şi îmbucură prin strălucirea sa divină, comenta Petru Venerabilul.

Nouă ne este dragă această sărbătoare şi pentru că ne aminteşte trecerea la cer a fericitului Paul al VI-lea, al cărui trup, pe care-l vom cinsti după aceea, este depus în aceste Grote. Într-o biografie de Cristina Siccardi este definit „Papa al luminii”. Tinderea sa permanentă spre lumină rămâne sculptată definitiv în acel minunat Gândul la moarte care, atunci când am aflat despre el după ce a fost citit în congregaţia generală a cardinalilor la 10 august 1978, ne-a lăsat uluiţi şi emoţionaţi. Înainte de acel moment, eu nu auzisem niciodată o mărturie aşa de înaltă şi profundă, spirituală şi în acelaşi timp carnală şi este un lucru care şi astăzi, după aproape patruzeci de ani, mă emoţionează. „Mergeţi atât timp cât aveţi lumină”, a scris citând evanghelia lui Ioan (12,35) şi continua: „Iată: mi-ar place, terminând, să fiu în lumină”.

Aceste cuvinte se aseamănă cu exclamaţia adresată de Petru lui Isus schimbat la faţă: „Doamne, e bine că suntem aici!”. Recunoaştem în ea dorinţa şi primirea prieteniei cu Domnul. Şi Paul al VI-lea a avut înalt cultul prieteniei. Citind multele sale intervenţii se observă imediat că el uneşte în mod obişnuit prietenia cu comuniunea. Prietenia cu Dumnezeu, sigură şi înainte de toate, pe care el o înţelegea şi o explica în lumina acelui Suscipe ignaţian; dar şi prietenia umană, pe care nu se ruşina s-o ilustreze amintind de De amicitia a lui Cicero. Ba mai mult, această prietenie, pe urma Primei Scrisori a lui Ioan, Paul al VI-lea o considera „exerciţiu gradual, propedeutic pentru iubirea faţă de Dumnezeu”, cum a spus la audienţa generală din 26 iulie 1978, cu puţine zile înainte de a muri.

Să ne întoarcem însă la misterul luminii de pe Tabor, care nu numai că transpare de pe faţa şi de pe hainele lui Isus, ci este concentrată şi într-un nor luminos care îmbrăţişează pe discipoli cu umbra sa. Când comentează scena evanghelică – acest lucru nu este atestat niciodată în discursurile milaneze, ci în pontificatul roman este de două ori, în omilii de Postul Mare – Paul al VI-lea şi-o imagina că a avut loc în întunericul nopţii aşa încât „cei trei somnoroşi sunt treziţi de un fulger strălucitor de lumină” (19 februarie 1967) şi ochii lor „se deschid pentru că s-a aprins o mare lumină” (27 februarie 1972). Nu este numai o lumină atrăgătoare, ci şi o lumină vorbitoare, aşa încât viziunea repede în audiţie. De fapt, un glas, cel al Tatălui, care în timp ce subliniază identitatea divină a lui Isus reafirmă necesitatea de a-l asculta. Există Legea cu Moise şi există profeţia cu Ilie, va comenta sfântul Augustin într-o predică (79), dar cel pe care este necesar să-l ascultăm este Isus pentru că în El sunt glasul Legii şi limba profeţilor.

În aceeaşi lungime de undă s-a inserat o dată Paul al VI-lea. Să-l ascultăm, recitind discursul de la audienţa generală din 28 august 1974 unde vorbea despre pluralism, preocupat că „de la plurisimfonia unificatoare şi celebratoare a Rusaliilor” să nu se ajungă înapoi la încurcarea limbilor de la Babel. Aşadar, o problemă căreia nu-i lipseşte actualitatea.

Şi încheia: „Adevărata religie, care noi credem că este a noastră, nu se poate considera legitimă, nici eficace, dacă nu este ortodoxă, adică derivată dintr-un autentic şi univoc raport cu Dumnezeu. Nici un vag, şi chiar dacă ar fi şi emoţionat şi sincer, sentiment religios, nici o liberă ideologie spirituală construită cu elaborări personale autonome, nici un efort de a ridica la nivel religios chiar expresiile nobile şi pasionate de sociologie lirică şi morală a unor popoare întregi, nici analize hermeneutice menite să atribuie creştinismului o origine naturală sau mitică, nici orice altă teorie sau normă, care face abstracţie de glasul infinit de misterios şi extrem de clar, care a răsunat pe muntele schimbării la faţă şi referit la Isus, strălucitor ca soarele şi alb ca zăpada: „Acesta este fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea, ascultaţi de el”, va putea să potolească setea noastră de adevăr şi de viaţă. Ferice de noi dacă ne vom pune în numărul celor mici, care ştiu să asculte un astfel de glas şi să preguste fericirea certitudinii nemuritoare”.

(Aniversarea morţii lui Paul al VI-lea – Lumina Schimbării la faţă
de Marcello Semeraro,
în
 L’Osservatore Romano, 6 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Mângâierea sufletului dezordonat și dezorientat

Posted by Paxlaur pe 30/04/2017

om ingandurat_trist_dezorientatDeseori am folosit sau am provocat rostirea mult cunoscutei vorbe: „Când pisica nu-i acasă, șoarecele joacă pe masă”. Când lipsește cel a cărui prezență impune ordine și respect, lucrurile nu merg bine. Când oamenii s-au hotărât să-l alunge pe Domnul din lume, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Omul are nevoie de Dumnezeu. În interiorul omului, în sufletul său, există o neliniștește veșnică, un dor al cerului, o aspirație după ceva mult mai mare decât poate cuprinde ființa noastră. După cum viața și mintea noastră au nevoie de principii clare, la fel și sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu. Fără Domnul, în sufletul nostru este dezordine. Iar din dezordine, din haos, nu poate ieși nimic bun, cu atât mai puțin o viață plină de frumos, bine și adevăr.

Cât de mare este darul celui înviat care vine în mijlocul nostru, se apropie de noi, merge împreună cu noi, chiar dacă noi nu-l recunoaștem, chiar dacă de multe ori nu-i simțim prezența și credem că suntem singuri, abandonați. El vine în mijlocul nostru și ni se descoperă, ne deschide ochii ca să înțelegem Scripturile și să-i simțim prezența. Și în această duminică Isus Cristos înviat, real, vine în viața noastră. Oare nu ne arde inima când ne vorbește și ni se oferă ca hrană în sfânta Euharistie?

Cu câtă evlavie și recunoștință ne-am apropia de sfânta Liturghie și am primi sfânta împărtășanie dacă am simți cu adevărat cuvintele lui Cristos: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu…”. Să privim cu atenție ostia și atunci când preotul ne oferă „Trupul lui Cristos” să simțim cum însuși Domnul ni se oferă. Să ni se deschidă ochii și să-l recunoaștem prezent. Să vibreze de emoție inima noastră, să tresalte de bucurie sufletul nostru atunci când aude aceste cuvinte. Să tresăltăm de fericire în prezența Domnului. Și în mod deosebit să conștientizăm că în prezența lui nu mai putem trăi oricum, nu mai putem vorbi orice, nu mai putem face altceva decât să devenim martori ai prezenței sale, martori ai învierii sale.

Domnul s-a apropiat astăzi de noi ca să ne mângâie în suferințele noastre, așa cum i-a mângâiat pe cei doi ucenici în drum spre Emaus. Tristețea lor s-a transformat în bucurie: Domnul e viu, Domnul este mereu la dreapta noastră ca să nu ne clătinăm. Să tresăltăm de bucurie alături de David, de Petru, de apostoli, de întreaga Biserică și să exclamăm: Cristos e viu şi trupul nostru se va odihni în speranţă! Cristos e viu și nu va lăsa sufletul nostru în tristețe, în descurajare, în putrezire! Cristos e viu și el ne face cunoscute cărările vieții, el ne umple de bucurie prin prezența sa! Cristos e viu și pe el singur îl rugăm: „Rămâi cu noi, Doamne, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” (cf. Fap 2,25-28; Lc 24, 29).

 


„Doamne Isuse, explică-ne Scripturile;
fă ca inimile noastre să se aprindă
când tu însuţi ne vorbeşti!” (cf. Lc 24,32).


30 aprilie 2017 

† DUMINICA a 3-a a Paştelui
Ss. Pius al V-lea, pp.; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
Fap 2,14.22-33; Ps 15; 1Pt 1,17-21; Lc 24,13-35

LECTURA I
Nu era posibil să fie ţinut sub puterea morţii.
Citire din Faptele Apostolilor 2,14.22-33
În ziua de Rusalii, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: „Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să vă fie cunoscută aceasta şi fiţi atenţi la cuvintele mele! 22 Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe acesta, care a fost dat după planul stabilit şi preştiinţa lui Dumnezeu şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, 24 pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii, deoarece nu era posibil să fie ţinut sub puterea ei. 25 Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin. 26 De aceea s-a bucurat inima mea şi limba mea a tresăltat de veselie; ba, mai mult, şi trupul meu se va odihni în speranţă, 27 pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea. 28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii, mă vei umple de bucurie cu prezenţa ta». 29 Fraţilor, să-mi fie permis să vă vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul David: el a murit şi a fost îngropat şi mormântul lui este printre noi până în ziua de azi. 30 Dar fiind profet şi ştiind că Dumnezeu îi făcuse jurământ să aşeze pe tronul său un descendent al lui, 31 el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos: «El nu a fost lăsat în locuinţa morţilor şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea». 32 Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 11a)
R.: Tu îmi vei face cunoscută, Doamne, cărarea vieţii.
sau:
Aleluia!

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine.
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

LECTURA A II-A
Aţi fost răscumpăraţi cu sângele preţios al lui Cristos, mielul fără cusur şi neprihănit.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 1,17-21
Preaiubiţilor, dacă îl numiţi Tată pe cel care, fără de părtinire, judecă fapta fiecăruia, purtaţi-vă cu teamă în timpul înstrăinării voastre! 18 Voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare, argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi din purtarea voastră fără sens moştenită de la părinţi, 19 ci cu sângele preţios al lui Cristos, care, ca un miel fără cusur şi neprihănit, 20 era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit pentru voi în timpurile de pe urmă. 21 Prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 24,32
(Aleluia) Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti! (Aleluia)

EVANGHELIA
L-au recunoscut la frângerea pâinii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
În aceeaşi zi, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17 El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” 19 El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20 Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! 22 Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23 şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. 25 Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” 27 Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. 35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Nu te ascunde în spatele slăbiciunilor tale. Începe din casa ta…

Posted by Paxlaur pe 22/04/2017

putere si slabiciuneSă privim cu atenție la persoanele din evanghelie: Maria Magdalena, din care Isus a scos şapte diavoli; ucenici care „jeleau şi plângeau” mortea lui Isus, dar nu credeau în învierea lui; alți doi ucenici care mergeau la câmp, dar care fie nu erau buni povestitori, fie nu se bucurau de prea multă credibilitate în rândul comunității pentru că nu au fost crezuți când au povestit despre întâlnirea cu Cristos cel înviat. Și apostolii care, necredincioși și ei, sunt mustrați de Cristos „pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi”.

Ei bine, acestor oameni le apare Cristos și – în pofida slăbiciunii și a necredinței lor – le încredințează nobila misiune: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!”. Să privim la ei și la gestul lui Cristos și să înțelegem că la această misiune suntem chemați și noi, așa slabi și necredincioși cum ne dovedim în atât de multe împrejurări.

Cristos insistă ca noi să-i fim martori. Insistă! E adevărat că ne dojenește pentru necredința și împietrirea inimii noastre, dar apoi ne trimite să predicăm evanghelia. Cristos nu renunță la noi! Cristos e fascinant: insistă! Face totul ca noi să credem: ne trimite zeci de mesageri, de semne. Mai mult, ni se descoperă și ni se oferă pe el însuși în cuvântul și pâinea vieții. O, dacă am înțelege că „dreapta Domnului face lucruri minunate în viața noastră. El, Domnul, ne înalță, ne dă viață tocmai ca să putem istorisi faptele sale minunate” (cf. Ps 117,16-17).

„Sus inima”, răsună prin sfânta Liturghie în viața ta: Cristos te vrea martorul său. Nu-l refuza! Nu te ascunde în spatele slăbiciunilor tale. Nu uita că Isus îți repetă cuvintele rostite sfântului Paul: „Îți este suficient harul meu, căci puterea mea se împlinește în slăbiciune”. Așadar, acceptă astăzi misiunea încredințată, spunând: „Mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos” (2Cor 12,8-9).

Suntem slabi, fragili, însă harul său ne susține. Mai mult, „dragostea sa ne constrânge” (2Cor 5,14) astfel încât „noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit” (Fap 4,20). Să privim în jurul nostru și să înțelegem că omenirea are nevoie de Cristos, de viață, de înviere. Să ascultăm strigătul fraților noștri însetați de Cristos, să nu fim surzi sau indiferenți la cei care au nevoie de puterea învierii lui Isus. Din zeci de colțuri ale lumii răsună și astăzi: „Vreau să-l cunosc pe Cristos și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale” (Fil 3,10). Mergi și predică evanghelia la toată făptura, începând din casa ta!


Dumnezeu ne-a ales!
„El a ales cele nebune ale lumii
ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți;
a ales cele nesemnificative ale lumii, cele de jos și disprețuite…
așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,27-29).


 

22 aprilie 2017 

Sâmbătă din octava Paştelui
Ss. Soter şi Caius, pp.; Leonida, m.
Fap 4,13-21; Ps 117; Mc 16,9-15

LECTURA I
Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit.
Citire din Faptele Apostolilor 4,13-21
În zilele acelea, văzând comandanţii, bătrânii şi cărturarii îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus. 14 Dar privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă. 15 Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei, 16spunând: „Ce să facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a săvârşit un semn evident şi nu-l putem nega. 17 Dar ca aceasta să nu se răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18 Şi, chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc şi să nu mai înveţe în numele lui Isus. 19 Dar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”. 21 Dar ei, ameninţându-i din nou, i-au lăsat să plece – negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească – din cauza poporului, pentru că toţi îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),1 şi 14-15.16ab-18.19-21 (R.: 21a)
R.: Te laud, Doamne, pentru că tu m-ai ascultat.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
14 Domnul este tăria şi lauda mea:
el este mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de biruinţă
se aud în corturile celor drepţi. R.

16ab Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi istorisi faptele Domnului. R.

18 Domnul m-a pedepsit, da, m-a pedepsit,
dar nu m-a lăsat pradă morţii.
19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
ca să intru şi să-l laud pe Domnul! R.

20 Aceasta este poarta Domnului:
cei drepţi vor intra prin ea.
21 Te laud pentru că mi-ai răspuns
şi ai fost mântuirea mea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,9-15
După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, Isus i-a apărut mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli. 10 Ea a plecat şi a povestit celor care fuseseră cu el, care acum se jeleau şi plângeau. 11 Dar ei, auzind că trăieşte şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12 După acestea, a apărut altor doi dintre ei sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la câmp, 13 iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia. 14 În sfârşit, le-a apărut şi celor unsprezece pe când stăteau la masă şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi. 15 Apoi le-a spus: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: