Primăvara creștinilor și risipa de energie

Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă.
Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură.
Considerăm viața o proprietate manipulabilă,
iar pe celălalt un instrument.
Devenim mânioși când nu-l mai putem controla,
când descoperim că celălalt este diferit,
mai bun sau mai sănătos decât noi.
Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața,
cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Suferința care ne inundă simțurile risipește calmul caracteristic lunii florilor, „primăverii” creștinilor, timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim „o singură inimă și un singur suflet”: să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferință ne alungă calmul, ba chiar și bunăvoința. Uneori se risipește și speranța, iar lipsiți de ea devenim șovăielnici în credință și iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul și devenim mânioși. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ținem și mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură. Considerăm viața o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt un instrument. Devenim mânioși când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața, cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Aceasta în loc să facem liniște și să invocăm prezența Domnului. El poate spune și astăzi „mării virusate”: „Potolește-te!”. Iar peste inima noastră s-ar așeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri răul. Însă, deși mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu Tată (Rom 8,15). Am primit harul credinței: suntem copii iubiți de Tatăl și ne putem ține de mână cu Domnul care a învins moartea, răul și boală, cu Domnul care dă speranță și viitor. El poate să liniștească Pământul zdruncinat de virus, de neliniște, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercați de dubii în privința eficacității ținerii de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: „I-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului” și l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână ești salvat: începi să „vezi clar” lumea și omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine care părea un „copac care umblă”, un obiect (Mc 8,22-25). Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipindu-se astfel din noi orice ură, orice mânie, și devenind fiii Dumnezeului încet la mânie și plin de iubire (Ex 34,6).

Cristos e veșnic viu!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

În lumina învierii strălucește iubirea

cropped-drum-dragoste-viata.jpgSuferințele lui Cristos dau mărturie inimii că „nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Acesta este misterul pe care îl contemplăm cu uimire și-l mărturisim cu credință în aceste zile: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Dumnezeu ne iubește și prin viața, patima, moartea și învierea lui Isus din Nazaret ne-a arătat cât de prețios este sufletul nostru pentru el, cât de prețioasă este întreaga noastră viață: prin crucea și învierea lui Cristos i-a dăruit nemurirea, mântuind-o!

Oricine celebrează în aceste zile iubirea și viața simte că în lumina învierii ele au o nouă strălucire. Cel veșnic viu, Cristos glorificat, aprinde în inima noastră o nouă speranță: iubirea este forța care ne face capabili de orice sacrificiu. Totodată, glorificarea lui Cristos este garanția că sacrificiile făcute din iubire nu se pierd, ci aduc roade bogate în inima fiecărui om (In 12,24-26).

Fericită este ziua în care înțelegem că iubirea este forța care scoate din pământ nu doar splendoarea și parfumul florilor, nu doar bogăția roadelor, ci mai ales este forța care îl smulge pe Cristos morții, îl scoate din mormânt și astfel cimentează în fiecare inimă adevărul: „Tare ca moartea este iubirea… Apele mari nu pot să stingă iubirea, nici râurile s-o spele”, nici mormântul să o înăbușe (Ct 8,6-7). Iubirea poate totul: ea învinge răul și ura, teama și moartea.

Inima înflăcărată de acest adevăr se simte totuși tulburată văzând că în misterul pascal, ca și în iubire, se împletesc durerea și frumusețea, moartea și viața, întunericul și lumina, disperarea și speranța, puterea și slăbiciunea. Este atât de multă splendoare în învierea lui Cristos și în a iubi, însă aceste mistere rămân mereu un amestec de frumusețe și durere, de grâu și neghină (Mt 13,24-30). Și totuși noi rămânem înrădăcinați în convingerea că victoria finală aparține frumuseții și vieții.

Astfel, privind la Cristos înviat, la biruința lui asupra răului, ne simțim motivați să iubim în mod autentic, fără măsură, până la moarte. Victoria lui Cristos asupra răului, a urii și a morții ne încurajează să trăim frumos și să iubim necondiționat.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Cine ne va arăta ce este bine?

Convertirea„Generația de aur” s-a transofrmat ușor în „generația confuză”. Suntem înșelați, derutați. Fiecare are prentenția de a ne indica strada cea mai bună, însă de fiecare dată este în „cealaltă” direcție. Este atât de ușor să întâlnești un suflet obosit, un om epuizat și dezorientat. Sau poate că suntem noi cei lipsiți de vlagă și de aceea vedem în jur numai oameni extenuați. Poate! Cert este că mulți am pierdut calea și rătăcim, orbecăim, ținând cu disperare și prelungid ca-ntr-o agonie ultima fărâmă de speranță pentru noi și țara noastră, pentru noi și lumea întreagă, dar mai ales pentru noi și mântuirea sufletului.

Ne-am pus prea mult speranța în oameni. Iar acum, despre cei care trăiau în jurul nostru și făceau parte din viața noastră ca niște puncte de reper, am ajuns să spunem cuvinte asemănătoare cu cele rostite de deznădăjduiți ucenicii: „Noi credeam că el sau ea sau ei sunt cei care trebuiau să ne elibereze de confuzie și să ne arate calea, dar au trecut deja zile, luni, ani… și nimic bun nu s-a întâmplat. Ba mai mult, suntem și mai confuzi de când a apărut cutare și cutare și ne-a spus asta și asta despre ei” (cf. Lc 24,21-24). Și ce părere bună aveam noi despre oameni, despre x sau y… și câte speranțe ne-am agățat în ei, uitând de Dumnezeu și, totodată, uitând că nimeni nu e perfect, că nimeni nu e ferit de greșeli. Agățați și atașați de oameni nu l-am mai putut cuprinde, nu l-am mai putut îmbrățișa pe Dumnezeu…

Cât de vrednici de dojana Domnului suntem și noi: „O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede…” (Lc 24,25). Nepricepuți am fost când ne-am spus speranța mai mult în oameni decât în Dumnezeu. Nepricepuți am fost când ne-am lăsat rătăciți, când am străbătut căi greșite. Nepricepuți suntem când nu știm cine ne arată cu adevărat binele și calea spre bine, spre viață, spre adevăr.

Confuzi, nepricepuți, grei de inimă, necredincioși. Aceștia suntem și cu această stare ne apropiem de tine, Dumnezeul nostru, și-ți spunem: „Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti!” (cf. Lc 24,32).

Să-ți vorbească Isus Cristos și inima ta să se aprindă presupune câteva realități care depășesc cu mult limitele noastre umane.

Să-ți vorbească Isus Cristos – Isus din Nazaret! – , și inima ta să se aprindă presupune să crezi că un om răstignit și mort pe cruce a înviat. Ba mai mult, să crezi că acest om era fiul lui Dumnezeu. Ba chiar mai mult, Dumnezeu însuși (cel despre care știm că este bun, milostiv, iubitor de oameni etc.) l-a dat pe propriul său fiu, pe unicul său fiu, la moarte pentru noi, pentru tine și pentru mine. Dumnezeu l-a dat la moarte pe fiul său… Oare chiar putem crede aceste lucruri? Ce ecou au ele în inima noastră când le analizăm? Simțim această putere extraordinară – a înviat din morți! – și această iubire care l-a făcut să-și dea viața pentru noi?

Să-ți vorbească Isus Cristos și inima ta să se aprindă presupune și să crezi că viața lui Cristos, ceea ce el a spus și a făcut merită să fie proclamat și trăit și astăzi. Presupune să fii convins că evangheliile nu sunt doar pentru cei care nu cunoașteau tehnologia și cosmosul, ingineria genetică și internetul etc. Evanghelia are un mesaj și pentru tine care, ca și mine, ca și colegul și vecinul și fratele tău, stai mai mult cu mâna pe tastatură și cu ochii pe „sticlă”. Chiar și pe facebook sau twitter sau instagram este loc pentru evanghelie, pentru cuvântul Domnului.

Însă partea cea mai grea acum vine: să-ți vorbească Isus Cristos și inima ta să se aprindă presupune să te convertești. E mai ușor să crezi în învierea morților decât să te convertești! Recunoaște! Deși, dacă suntem sinceri, descoperim că adevărata credință în învierea morților are ca rezultat o convertire constantă, zilnică, mereu mai profundă. Cine crede în învierea morților și viața veșnică, se convertește!

Așadar, e riscant să-l lași pe Isus nazarineanul să-ți vorbească. E riscant pentru că tot ce vrea e să ne convertim. Și insistă! Și nu renunță nici viu, nici… înviat! Așa și-a început activitatea – cu invitația la converitre: „Convertiți-vă și credeți în evanghelie” (Mc 1,15) – așa termină – cu trimiterea apostolilor să predice convertirea spre iertarea păcatelor: „Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Lc 24,46-47). Aceasta este așteptarea pe care Dumnezeu o are de la noi… Ah, și cât de mult suferă pentru sufletele care refuză să se întoarcă la el. Cât de mare este suferința lui Cristos pentru fiecare păcătos… Ce om dispus să moară pentru a te salva nu ar suferi când ar vedea că nu vrei să fii salvat?! Cristos este cu adevărat în agonie până la sfârșitul lumii. Cristos suferă pentru fiecare păcătos care are nevoie de convertire. Cristos pătimește în fiecare om. Fiecărui om, întregii omeniri îi strigă: „Convertește-te și crede în evanghelie”!

Or astfel de realități și „invitații” pentru oamenii confuzi – mai ales pentru cei care au început să se complacă în această confuzie și dezorientare! – nu sunt cele mai de dorit. Ne este teamă să ni se aprindă inimile: dacă ne convertim? Dacă de mâine începem toți să facem doar binele? Dacă de mâine vom face doar ceea ce-l va ajuta pe celălalt să devină mai bun? Dacă de mâine vom începe toți să trăim ca „martori ai celui înviat”? Dacă …

„Cel sfânt și drept… cel care conduce la viață” vrea să ne întipărim în inima noastră chemarea sa: „Convertiți-vă și credeți în evanghelie”. În inima noastră trebuie să se întipărească aceste cuvinte ale apostolului Petru, ale unui om care a cunoscut gustul amar al păcatului, al trădării, dar și dulceața convertirii și a iertării: „Convertiți-vă și întoarceți-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate” (cf. Fap 3,14.15.19).

Iată care trebuie să fie dorința și rugăciunea noastră în mijlocul acestei vieți zbuciumate și dezorientate: „Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti!” (cf. Lc 24,32). Atunci când nu mai știm calea spre bine, spre adevăr, spre viață, și ne întrebăm împreună cu psalmistul: „Cine ne va arăta ce este bine?”, să-i cerem aceluiași Cristos veșnic viu: „Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!” (Ps 4,7).

Până la urmă, aici este toată esența vieții de credință: să ne convertim, să credem în cel pe care Tatăl l-a trimis și să-i fim martori (cf. Mc 1,15, In 6,29, Lc 24,48). Atât!


15 aprilie 2018 

† DUMINICA a 3-a a Paştelui
Sf. Damian de Veuster, pr.
Fap 3,13-15.17-19; Ps 4; 1In 2,1-5a; Lc 24,35-48

LECTURA I
Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19
În zilele acelea, Petru s-a adresat poporului: „Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat înaintea lui, pe când el judecase să-l elibereze. 14 Voi l-aţi renegat pe cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă fie graţiat un om criminal. 15 Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori. 17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii voştri, 18 dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce promisese de mai înainte prin gura tuturor profeţilor că Unsul său va suferi. 19 Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!”

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 4,2.4.7.9 (R.: 7b)
R.: Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!

2 Când strig către tine, răspunde-mi,
Dumnezeul dreptăţii mele!
Din strâmtorare m-ai scos în larg:
ai milă de mine şi ascultă-mi rugăciunea! R.

4 Să ştiţi că Dumnezeu face minuni
pentru cel credincios:
când strig către el, Domnul mă aude. R.

7 Mulţi spun: „Cine ne va arăta ce este bine?”
Fă să răsară peste noi, Doamne,
lumina feţei tale! R.

9 Eu mă culc în pace şi adorm îndată,
căci numai tu, Doamne,
mă faci să locuiesc în siguranţă. R.

 

LECTURA A II-A
El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru ale lumii întregi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,1-5a
Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. 3 Din aceasta ştim că îl cunoaştem: dacă păzim poruncile lui. 4 Cine spune: „Eu îl cunosc”, dar nu păzeşte poruncile lui, este mincinos şi adevărul nu este în el. 5a Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită.

Cuvântul Domnului

 

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 24,32
(Aleluia) Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti! (Aleluia)

 

EVANGHELIA
Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, discipolii le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a stat în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!” 37Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh, 38 dar el le-a spus: „De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase cum mă vedeţi pe mine că am!” 40 Şi, spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, Isus le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43 Şi luând-o, a mâncat-o înaintea lor. 44 Apoi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile 46 şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47 şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, 48 voi veţi fi martorii acestor lucruri”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: