Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘inviere’

Gândul la moarte: „Mi-ar plăcea, terminând, să fiu în lumină”…

Posted by Paxlaur pe 09/08/2017

lumina-si-intelepciuneaLa treizeci şi nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, duminică 6 august 2017, Monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano şi secretar al Consiliului celor nouă cardinali, prezidează Liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul pontifului. Anticipăm în această pagină omilia prelatului.

Sărbătoarea duminicii, Paştele săptămânii, este mărită anul acesta de coincidenţa cu sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului. Le uneşte tema luminii. De fapt, duminica este, aşa cum cânta sfântul Ambrozie în imnul Hic est dies, „ziua adevărată a lui Dumnezeu, senină de lumină mistică”; în misterul Schimbării la faţă, la rândul său, faţa lui Isus „a strălucit ca soarele”: un soare care nu va apune niciodată, ci care va străluci pentru totdeauna de o lumină senină, care nu orbeşte, atrage privirea şi îmbucură prin strălucirea sa divină, comenta Petru Venerabilul.

Nouă ne este dragă această sărbătoare şi pentru că ne aminteşte trecerea la cer a fericitului Paul al VI-lea, al cărui trup, pe care-l vom cinsti după aceea, este depus în aceste Grote. Într-o biografie de Cristina Siccardi este definit „Papa al luminii”. Tinderea sa permanentă spre lumină rămâne sculptată definitiv în acel minunat Gândul la moarte care, atunci când am aflat despre el după ce a fost citit în congregaţia generală a cardinalilor la 10 august 1978, ne-a lăsat uluiţi şi emoţionaţi. Înainte de acel moment, eu nu auzisem niciodată o mărturie aşa de înaltă şi profundă, spirituală şi în acelaşi timp carnală şi este un lucru care şi astăzi, după aproape patruzeci de ani, mă emoţionează. „Mergeţi atât timp cât aveţi lumină”, a scris citând evanghelia lui Ioan (12,35) şi continua: „Iată: mi-ar place, terminând, să fiu în lumină”.

Aceste cuvinte se aseamănă cu exclamaţia adresată de Petru lui Isus schimbat la faţă: „Doamne, e bine că suntem aici!”. Recunoaştem în ea dorinţa şi primirea prieteniei cu Domnul. Şi Paul al VI-lea a avut înalt cultul prieteniei. Citind multele sale intervenţii se observă imediat că el uneşte în mod obişnuit prietenia cu comuniunea. Prietenia cu Dumnezeu, sigură şi înainte de toate, pe care el o înţelegea şi o explica în lumina acelui Suscipe ignaţian; dar şi prietenia umană, pe care nu se ruşina s-o ilustreze amintind de De amicitia a lui Cicero. Ba mai mult, această prietenie, pe urma Primei Scrisori a lui Ioan, Paul al VI-lea o considera „exerciţiu gradual, propedeutic pentru iubirea faţă de Dumnezeu”, cum a spus la audienţa generală din 26 iulie 1978, cu puţine zile înainte de a muri.

Să ne întoarcem însă la misterul luminii de pe Tabor, care nu numai că transpare de pe faţa şi de pe hainele lui Isus, ci este concentrată şi într-un nor luminos care îmbrăţişează pe discipoli cu umbra sa. Când comentează scena evanghelică – acest lucru nu este atestat niciodată în discursurile milaneze, ci în pontificatul roman este de două ori, în omilii de Postul Mare – Paul al VI-lea şi-o imagina că a avut loc în întunericul nopţii aşa încât „cei trei somnoroşi sunt treziţi de un fulger strălucitor de lumină” (19 februarie 1967) şi ochii lor „se deschid pentru că s-a aprins o mare lumină” (27 februarie 1972). Nu este numai o lumină atrăgătoare, ci şi o lumină vorbitoare, aşa încât viziunea repede în audiţie. De fapt, un glas, cel al Tatălui, care în timp ce subliniază identitatea divină a lui Isus reafirmă necesitatea de a-l asculta. Există Legea cu Moise şi există profeţia cu Ilie, va comenta sfântul Augustin într-o predică (79), dar cel pe care este necesar să-l ascultăm este Isus pentru că în El sunt glasul Legii şi limba profeţilor.

În aceeaşi lungime de undă s-a inserat o dată Paul al VI-lea. Să-l ascultăm, recitind discursul de la audienţa generală din 28 august 1974 unde vorbea despre pluralism, preocupat că „de la plurisimfonia unificatoare şi celebratoare a Rusaliilor” să nu se ajungă înapoi la încurcarea limbilor de la Babel. Aşadar, o problemă căreia nu-i lipseşte actualitatea.

Şi încheia: „Adevărata religie, care noi credem că este a noastră, nu se poate considera legitimă, nici eficace, dacă nu este ortodoxă, adică derivată dintr-un autentic şi univoc raport cu Dumnezeu. Nici un vag, şi chiar dacă ar fi şi emoţionat şi sincer, sentiment religios, nici o liberă ideologie spirituală construită cu elaborări personale autonome, nici un efort de a ridica la nivel religios chiar expresiile nobile şi pasionate de sociologie lirică şi morală a unor popoare întregi, nici analize hermeneutice menite să atribuie creştinismului o origine naturală sau mitică, nici orice altă teorie sau normă, care face abstracţie de glasul infinit de misterios şi extrem de clar, care a răsunat pe muntele schimbării la faţă şi referit la Isus, strălucitor ca soarele şi alb ca zăpada: „Acesta este fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea, ascultaţi de el”, va putea să potolească setea noastră de adevăr şi de viaţă. Ferice de noi dacă ne vom pune în numărul celor mici, care ştiu să asculte un astfel de glas şi să preguste fericirea certitudinii nemuritoare”.

(Aniversarea morţii lui Paul al VI-lea – Lumina Schimbării la faţă
de Marcello Semeraro,
în
 L’Osservatore Romano, 6 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe www.ercis.ro

Anunțuri

Posted in Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Mângâierea sufletului dezordonat și dezorientat

Posted by Paxlaur pe 30/04/2017

om ingandurat_trist_dezorientatDeseori am folosit sau am provocat rostirea mult cunoscutei vorbe: „Când pisica nu-i acasă, șoarecele joacă pe masă”. Când lipsește cel a cărui prezență impune ordine și respect, lucrurile nu merg bine. Când oamenii s-au hotărât să-l alunge pe Domnul din lume, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Omul are nevoie de Dumnezeu. În interiorul omului, în sufletul său, există o neliniștește veșnică, un dor al cerului, o aspirație după ceva mult mai mare decât poate cuprinde ființa noastră. După cum viața și mintea noastră au nevoie de principii clare, la fel și sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu. Fără Domnul, în sufletul nostru este dezordine. Iar din dezordine, din haos, nu poate ieși nimic bun, cu atât mai puțin o viață plină de frumos, bine și adevăr.

Cât de mare este darul celui înviat care vine în mijlocul nostru, se apropie de noi, merge împreună cu noi, chiar dacă noi nu-l recunoaștem, chiar dacă de multe ori nu-i simțim prezența și credem că suntem singuri, abandonați. El vine în mijlocul nostru și ni se descoperă, ne deschide ochii ca să înțelegem Scripturile și să-i simțim prezența. Și în această duminică Isus Cristos înviat, real, vine în viața noastră. Oare nu ne arde inima când ne vorbește și ni se oferă ca hrană în sfânta Euharistie?

Cu câtă evlavie și recunoștință ne-am apropia de sfânta Liturghie și am primi sfânta împărtășanie dacă am simți cu adevărat cuvintele lui Cristos: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu…”. Să privim cu atenție ostia și atunci când preotul ne oferă „Trupul lui Cristos” să simțim cum însuși Domnul ni se oferă. Să ni se deschidă ochii și să-l recunoaștem prezent. Să vibreze de emoție inima noastră, să tresalte de bucurie sufletul nostru atunci când aude aceste cuvinte. Să tresăltăm de fericire în prezența Domnului. Și în mod deosebit să conștientizăm că în prezența lui nu mai putem trăi oricum, nu mai putem vorbi orice, nu mai putem face altceva decât să devenim martori ai prezenței sale, martori ai învierii sale.

Domnul s-a apropiat astăzi de noi ca să ne mângâie în suferințele noastre, așa cum i-a mângâiat pe cei doi ucenici în drum spre Emaus. Tristețea lor s-a transformat în bucurie: Domnul e viu, Domnul este mereu la dreapta noastră ca să nu ne clătinăm. Să tresăltăm de bucurie alături de David, de Petru, de apostoli, de întreaga Biserică și să exclamăm: Cristos e viu şi trupul nostru se va odihni în speranţă! Cristos e viu și nu va lăsa sufletul nostru în tristețe, în descurajare, în putrezire! Cristos e viu și el ne face cunoscute cărările vieții, el ne umple de bucurie prin prezența sa! Cristos e viu și pe el singur îl rugăm: „Rămâi cu noi, Doamne, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” (cf. Fap 2,25-28; Lc 24, 29).

 


„Doamne Isuse, explică-ne Scripturile;
fă ca inimile noastre să se aprindă
când tu însuţi ne vorbeşti!” (cf. Lc 24,32).


30 aprilie 2017 

† DUMINICA a 3-a a Paştelui
Ss. Pius al V-lea, pp.; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
Fap 2,14.22-33; Ps 15; 1Pt 1,17-21; Lc 24,13-35

LECTURA I
Nu era posibil să fie ţinut sub puterea morţii.
Citire din Faptele Apostolilor 2,14.22-33
În ziua de Rusalii, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: „Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să vă fie cunoscută aceasta şi fiţi atenţi la cuvintele mele! 22 Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe acesta, care a fost dat după planul stabilit şi preştiinţa lui Dumnezeu şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, 24 pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii, deoarece nu era posibil să fie ţinut sub puterea ei. 25 Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin. 26 De aceea s-a bucurat inima mea şi limba mea a tresăltat de veselie; ba, mai mult, şi trupul meu se va odihni în speranţă, 27 pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea. 28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii, mă vei umple de bucurie cu prezenţa ta». 29 Fraţilor, să-mi fie permis să vă vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul David: el a murit şi a fost îngropat şi mormântul lui este printre noi până în ziua de azi. 30 Dar fiind profet şi ştiind că Dumnezeu îi făcuse jurământ să aşeze pe tronul său un descendent al lui, 31 el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos: «El nu a fost lăsat în locuinţa morţilor şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea». 32 Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 11a)
R.: Tu îmi vei face cunoscută, Doamne, cărarea vieţii.
sau:
Aleluia!

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine.
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

LECTURA A II-A
Aţi fost răscumpăraţi cu sângele preţios al lui Cristos, mielul fără cusur şi neprihănit.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 1,17-21
Preaiubiţilor, dacă îl numiţi Tată pe cel care, fără de părtinire, judecă fapta fiecăruia, purtaţi-vă cu teamă în timpul înstrăinării voastre! 18 Voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare, argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi din purtarea voastră fără sens moştenită de la părinţi, 19 ci cu sângele preţios al lui Cristos, care, ca un miel fără cusur şi neprihănit, 20 era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit pentru voi în timpurile de pe urmă. 21 Prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Lc 24,32
(Aleluia) Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti! (Aleluia)

EVANGHELIA
L-au recunoscut la frângerea pâinii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
În aceeaşi zi, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17 El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” 19 El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20 Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! 22 Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23 şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. 25 Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” 27 Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. 35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Nu te ascunde în spatele slăbiciunilor tale. Începe din casa ta…

Posted by Paxlaur pe 22/04/2017

putere si slabiciuneSă privim cu atenție la persoanele din evanghelie: Maria Magdalena, din care Isus a scos şapte diavoli; ucenici care „jeleau şi plângeau” mortea lui Isus, dar nu credeau în învierea lui; alți doi ucenici care mergeau la câmp, dar care fie nu erau buni povestitori, fie nu se bucurau de prea multă credibilitate în rândul comunității pentru că nu au fost crezuți când au povestit despre întâlnirea cu Cristos cel înviat. Și apostolii care, necredincioși și ei, sunt mustrați de Cristos „pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi”.

Ei bine, acestor oameni le apare Cristos și – în pofida slăbiciunii și a necredinței lor – le încredințează nobila misiune: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!”. Să privim la ei și la gestul lui Cristos și să înțelegem că la această misiune suntem chemați și noi, așa slabi și necredincioși cum ne dovedim în atât de multe împrejurări.

Cristos insistă ca noi să-i fim martori. Insistă! E adevărat că ne dojenește pentru necredința și împietrirea inimii noastre, dar apoi ne trimite să predicăm evanghelia. Cristos nu renunță la noi! Cristos e fascinant: insistă! Face totul ca noi să credem: ne trimite zeci de mesageri, de semne. Mai mult, ni se descoperă și ni se oferă pe el însuși în cuvântul și pâinea vieții. O, dacă am înțelege că „dreapta Domnului face lucruri minunate în viața noastră. El, Domnul, ne înalță, ne dă viață tocmai ca să putem istorisi faptele sale minunate” (cf. Ps 117,16-17).

„Sus inima”, răsună prin sfânta Liturghie în viața ta: Cristos te vrea martorul său. Nu-l refuza! Nu te ascunde în spatele slăbiciunilor tale. Nu uita că Isus îți repetă cuvintele rostite sfântului Paul: „Îți este suficient harul meu, căci puterea mea se împlinește în slăbiciune”. Așadar, acceptă astăzi misiunea încredințată, spunând: „Mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos” (2Cor 12,8-9).

Suntem slabi, fragili, însă harul său ne susține. Mai mult, „dragostea sa ne constrânge” (2Cor 5,14) astfel încât „noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit” (Fap 4,20). Să privim în jurul nostru și să înțelegem că omenirea are nevoie de Cristos, de viață, de înviere. Să ascultăm strigătul fraților noștri însetați de Cristos, să nu fim surzi sau indiferenți la cei care au nevoie de puterea învierii lui Isus. Din zeci de colțuri ale lumii răsună și astăzi: „Vreau să-l cunosc pe Cristos și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale” (Fil 3,10). Mergi și predică evanghelia la toată făptura, începând din casa ta!


Dumnezeu ne-a ales!
„El a ales cele nebune ale lumii
ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți;
a ales cele nesemnificative ale lumii, cele de jos și disprețuite…
așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,27-29).


 

22 aprilie 2017 

Sâmbătă din octava Paştelui
Ss. Soter şi Caius, pp.; Leonida, m.
Fap 4,13-21; Ps 117; Mc 16,9-15

LECTURA I
Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit.
Citire din Faptele Apostolilor 4,13-21
În zilele acelea, văzând comandanţii, bătrânii şi cărturarii îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus. 14 Dar privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă. 15 Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei, 16spunând: „Ce să facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a săvârşit un semn evident şi nu-l putem nega. 17 Dar ca aceasta să nu se răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18 Şi, chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc şi să nu mai înveţe în numele lui Isus. 19 Dar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”. 21 Dar ei, ameninţându-i din nou, i-au lăsat să plece – negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească – din cauza poporului, pentru că toţi îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),1 şi 14-15.16ab-18.19-21 (R.: 21a)
R.: Te laud, Doamne, pentru că tu m-ai ascultat.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
14 Domnul este tăria şi lauda mea:
el este mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de biruinţă
se aud în corturile celor drepţi. R.

16ab Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi istorisi faptele Domnului. R.

18 Domnul m-a pedepsit, da, m-a pedepsit,
dar nu m-a lăsat pradă morţii.
19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
ca să intru şi să-l laud pe Domnul! R.

20 Aceasta este poarta Domnului:
cei drepţi vor intra prin ea.
21 Te laud pentru că mi-ai răspuns
şi ai fost mântuirea mea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,9-15
După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, Isus i-a apărut mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli. 10 Ea a plecat şi a povestit celor care fuseseră cu el, care acum se jeleau şi plângeau. 11 Dar ei, auzind că trăieşte şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12 După acestea, a apărut altor doi dintre ei sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la câmp, 13 iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia. 14 În sfârşit, le-a apărut şi celor unsprezece pe când stăteau la masă şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi. 15 Apoi le-a spus: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Iubirea vede dincolo de distanţă. Iubirea simte dincolo de cuvinte şi imagini. Iubirea nu cunoaşte limite…

Posted by Paxlaur pe 21/04/2017

iubire pace iertare viataLucrul cel mai greu nu este să ajungi la învierea lui Cristos, să o trăiești pentru o zi, ci mult mai greu este să rămâi în această înviere, să rămâi viu mult timp. Concret: de Paște bisericile sunt pline, rândurile la sfânta împărtășanie sunt lungi, spre bucuria Domnului și a Bisericii. Însă trece o zi, trec două și lucrurile se schimbă: bisericile se golesc și rândurile pentru împărtășanie se micșorează. Unde dispar martorii învierii? Unde îl punem pe Cristos cel înviat? Îl punem înapoi în mormânt? Sau ce facem cu el?

Dacă deja ne-am întors la viața și indiferența dinaintea Paștelui, înseamnă că suntem asemenea cărturarilor care au dispețuit darul lui Dumnezeu și l-au răstignit pe Isus Cristos. Dacă deja nu ne mai împărtășim, înseamnă că noi nu am simțit niciodată în fața euharistiei bătăile inimii care să ne facă să strigăm: „E Domnul”.

Dacă am ști cât de plăcut e să te trezeşti dimineaţa cu Domnul, pe „ţărmul unui lac”, şi să-i vezi chipul cum se oglindeşte în apa limpede. E ca soarele strălucitor ce face apa să lucească asemenea unui cristal preţios. Şi atunci îl recunoşti şi strigi entuziasmat: „E Domnul”!

Ce mângâietor e ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă” iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi „E Domnul” şi apoi întreaga zi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.

Numai iubirea îşi poate recunoaşte iubitul, numai ce ce se iubesc se regăsesc, numai cel iubit a strigat „E Domnul”. Iubirea vede dincolo de distanţă. Iubirea simte dincolo de cuvinte şi imagini. Iubirea nu cunoaşte limite sau piedici. Iubirea strigă „E Domnul!”.

Cum să ştii că Domnul e pe ţărmul cel îndepărtat şi te aşteaptă şi să ai răbdare să ajungi încet, cu barca, şi să nu sari în apă şi să înoţi ca să-i ajungi aproape cât mai repede?! Strigătul „E Domnul” devine un imbold, o chemare irezistibilă, nu mai ai nevoie să întrebi ca odinioară: „Doamne, dacă eşti tu, fă să vin la tine pe apă!” (cf. Mt 14,28). Nu mai vrei minuni, ci dai totul, depui efort, faci orice doar să ajungi lângă iubire. Iubirea şi prezenţa celui iubit e cea mai mare minune şi nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Unde e Domnul este totul: şi peşti şi foc şi iubire şi minuni şi recunoaştere şi ascultare şi iertare. E Domnul şi el e totul.

„E Domnul” trebuie să fie strigătul tău când îţi vorbeşte şi te învaţă prin sfânta Evanghelie a sa. „E Domnul” trebuie să fie aclamaţia ta când se lasă adus pe altar de mâinile preotului, trup şi sânge jertfit pentru tine. „E Domnul” trebuie să-ţi zici când îl vezi trecând prin viaţa ta pe cel flămând şi însetat, pe cel singur şi bolnav, pe cel închis şi deznădăjduit.


„E Domnul”!
Domnul cel viu e aici.
Şi nimeni nu trebuie să întrebe cine este
pentru că toţi ştiu: „E Domnul”…
Domnul meu!
Domnul tău e aici…
şi e veșnic viu!
Cristos înviat din morți nu mai moare!


21 aprilie 2017 

Vineri din octava Paştelui
Sf. Anselm, ep. înv.
Fap 4,1-12; Ps 117; In 21,1-14

LECTURA I
Nu este în nimeni altul mântuirea.
Citire din Faptele Apostolilor 4,1-12
În zilele acelea, pe când Petru şi Ioan vorbeau poporului, după ce a fost vindecat ologul, s-au apropiat de ei preoţii, comandantul gărzii templului şi saduceii, 2 înfuriaţi că învaţă poporul şi proclamă în numele lui Isus învierea din morţi. 3 Au pus mâinile pe ei şi i-au pus sub pază până a doua zi, căci era deja seară. 4 Dar mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor s-a ridicat la aproape cinci mii. 5 A doua zi s-au adunat în Ierusalim comandanţii, bătrânii şi cărturarii, 6 marele preot Anna, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul arhieresc, 7i-au adus în mijloc şi îi interogau: „Cu ce putere şi în numele cui faceţi voi aceasta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: „Conducători ai poporului şi bătrâni, 9 noi suntem cercetaţi pentru binele făcut unui om bolnav şi cum a fost acesta salvat. 10 Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el stă acesta înaintea voastră vindecat! 11 Isus este «piatra dispreţuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară”. 12 Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),1-2 şi 4.22-24.25-27a (R.: 22)
R.: Piatra pe care au dispreţuit-o zidarii a ajuns în capul unghiului.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
2 Să spună acum Israel că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
4 Să spună acum cei care se tem de Domnul:
veşnică este îndurarea lui! R.

22 Piatra pe care au dispreţuit-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! R.

25 Doamne, mântuieşte-mă,
Doamne, dă-mi biruinţă!
26 Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!
Vă binecuvântăm din casa Domnului.
27a Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, şi li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5 Aşadar, Isus le-a zis: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” 6 Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi -, trăgând cu ei năvodul cu peşti. 9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Epuizarea vine din neorânduiala inimii și a vieții…

Posted by Paxlaur pe 20/04/2017

cristos a inviat e viu„Voi sunteţi martori ai acestor lucruri” (Lc 24,48), ne spune astăzi Isus din Nazaret privindu-ne. Isus Cristos cel înviat, dătătorul păcii adevărate (cf. Lc 24,36), vine astăzi în mijlocul nostru şi ne explică Scripturile care s-au împlinit în el. Apoi ne trimite ca martori ai vieţii sale: voi îmi sunteţi martori! Voi, voi toţi. Adică şi noi? Adică şi eu? Şi asta chiar astăzi, chiar de acum? Da, şi eu şi tu trebuie să-i fim martori începând de acum în fiecare clipă, aşa cum spunem mereu la sfântă Liturghie: „Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim, până când vei veni”. Din păcate însă, de cele mai multe ori doar spunem, dar nu facem. Să ne gândim numai la ziua de ieri: gesturile şi cuvintele noastre, atitudinea faţă de ceilalţi şi gândurile noastre, chiar au fost cele ale unor martori ai învierii lui Cristos? Şi dacă despre ieri ne dăm seama că nu am fost la înălţimea voinţei lui Dumnezeu, ce planuri avem pentru astăzi? Ce îmbunătăţiri ne propunem pentru ziua aceasta?

Sfântul Petru și ceilalţi apostoli au aclamat în faţa tuturor: „Noi suntem martori ai acestui fapt: că voi l-aţi omorât pe Creatorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi” (cf. Fap 3,15). Noi însă ce aclamăm? Ceilalţi privind la noi ce anume văd? Faptele noastre sunt în lumina învierii sau în întunericul morţii?

Astăzi trebie să vestim moartea şi învierea Domnului nu prin cuvinte, ci prin prezenţa noastră. Vrem ca prin viața noastră, prin faptele noastre, Cristos să ajungă în inima celor din jurul nostru și să le spună și lor: „Pace vouă” și să le deschidă mintea ca să înţeleagă Scripturile (Lc 24,36.45).

Pentru a deveni martori autentici ai celui înviat, trebuie să ne regăsim printre destinatarii cuvintelor sfântului Petru: noi l-am renegat pe Cristos, pe cel sfânt și drept, atunci când am ales păcatul, nedreptatea. Noi l-am ucis pe cel care conduce la viață, atunci când nu am împiedicat răul, crima, avortul. Noi trebuie să ne convertim și să ne întoarcem pentru ca păcatele noastre să fie iertate, sufletul nostru să primească pacea și „să vină timpuri de odihnă de la Domnul”.

Câtă nevoie are inima noastră, viața noastră de odihnă, de liniștea care vine de la Domnul. Dacă ne simțim obosiți, agitați, epuizați nu e doar pentru că muncim prea mult, ci pentru că păcătuim prea mult. Oboseala unei munci cinstite și bine rânduite – unei munci care devine la rândul ei martoră a învierii, a credinței în Dumnezeu și a iubirii față de aproapele – nu se transformă niciodată în stres. Epuizarea vine din neorânduiala inimii și a vieții…

Domnul să ne facă martorii învierii sale prin tot ceea ce facem, astfel încât cuvintele și faptele noastre să mărturiseacă omului de lângă noi: Cristos e viu și eu cred în el!


„Înviindu-l pe Fiul său,
Dumnezeu l-a trimis mai întâi la voi
ca să vă binecuvânteze
şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”
(Fap 3,26).


20 aprilie 2017 

Joi din octava Paştelui
Ss. Anicet, pp.; Marcian, călug.
Fap 3,11-26; Ps 8; Lc 24,35-48

LECTURA I
Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 3,11-26
În zilele acelea, întrucât ologul vindecat se ţinea de Petru şi de Ioan, tot poporul, cuprins de uimire, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon”. 12 Petru, văzând aceasta, s-a adresat poporului: „Bărbaţi israeliţi! De ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi aşa la noi, ca şi cum prin puterea şi cucernicia noastră l-am fi făcut pe acesta să umble? 13 Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat înaintea lui, pe când el judecase să-l elibereze. 14 Voi l-aţi renegat pe cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă fie graţiat un om criminal. 15 Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori. 16Prin credinţa în numele lui, omul acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, a fost întărit; numele lui Isus şi credinţa în el i-au dat acestuia vindecarea deplină înaintea voastră, a tuturor. 17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii voştri, 18 dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce promisese de mai înainte prin gura tuturor profeţilor că Unsul său va suferi. 19 Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate, 20 ca să vină timpuri de odihnă de la Domnul şi să-l trimită pe cel ce v-a fost hotărât de mai înainte, pe Cristos Isus, 21 pe care cerul trebuie să-l primească până în timpurile restabilirii tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie! 22 Căci Moise a spus: «Domnul Dumnezeul vostru va ridica pentru voi, dintre fraţii voştri, un profet ca mine; voi să-l ascultaţi în toate câte vi le va spune! 23 Oricine nu va asculta de acel profet va fi nimicit din popor”. 24 Dar şi toţi profeţii, începând de la Samuel şi de la toţi cei care au vorbit, au vestit şi aceste zile. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai alianţei pe care Dumnezeu a încheiat-o cu părinţii voştri când i-a spus lui Abraham: «Prin descendenţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. 26 Înviindu-l pe Fiul său, Dumnezeu l-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 8,2a şi 5.6-7.8-9 (R.: 2a)
R.: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
sau:
Aleluia!

2a Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
5 Mă întreb: „Ce este omul, că te gândeşti la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?” R.

6 L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
7 L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. R.

8 Oile şi boii laolaltă,
precum şi animalele câmpului,
9 păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile apelor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, discipolii le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a stat în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!” 37Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh, 38 dar el le-a spus: „De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase cum mă vedeţi pe mine că am!” 40 Şi, spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, Isus le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43 Şi luând-o, a mâncat-o înaintea lor. 44 Apoi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile 46 şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47 şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, 48 voi veţi fi martorii acestor lucruri”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: