„Stai, Diavole! De ce fugi?”…

Diavolul în Evul MediuToți am auzit despre slujitorul lui Dumnezeu, Iob, despre omul care în mijlocul suferințelor sale a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnlui fie binecuvântat” (Iob 1,21). Citind Cartea lui Iob aflăm cât de mult și-a dorit Diavolul să pună stăpânire pe sufletul lui, însă nu a reușit. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Diavolul a crezut că l-a biruit pe Iob, atunci s-a întâmplat să plece ruşinat, fără să scoată niciun cuvânt. Însă Dumnezeu l-a strigat: „Stai, Diavole! De ce fugi? Nu s-au întâmplat toate câte le-ai voit? N-ai distrus tu toate turmele lui? Nu i-ai ucis copiii? N-ai vlăguit şi trupul lui? Aşadar, de ce pleci?” „Plec, zice Diavolul, pentru că deşi s-au întâmplat pe de-o parte toate cele câte le-am voit, însă ceea ce am poftit mai mult, şi pentru care le-am născocit pe toate celelalte, n-am dobândit. Plec pentru că Iob n-a hulit. Fug ruşinat pentru că Iob ţi-a rămas fidel… De vreme ce n-am reuşit acest lucru, n-am câştigat nimic! În loc să-l pierd, l-am făcut şi mai strălucitor şi mai slăvit” (Ioan gură de aur, în Glasul sfinţilor părinţi, 264).

Iob a rămas fidel în timpul încercării. Prin statornicie și-a mântuit sufletul (cf. Lc 21,19). Încercările vin și asupra noastră, fac parte din viața noastră: suntem persecutați în diferite feluri, chiar și în cele mai pașnice și democratice țări. Chiar și atunci când persecuția nu este sângeroasă, ea există și ne macină, căci însuși Cristos a spus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi” (In 15,20). Însă același Domn ne-a liniștit inima: „Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele” (Lc 21,17-19).

Dacă vom fi fideli, dacă vom rămâne credincioși, adică statornici până la moarte, vom primi și noi cununa vieții, după cum ne-a promis Domnul (cf. Ap 2,10). Să luptăm astfel încât Diavolul să plece rușinat iar Dumnezeu să se bucure văzând statornicia noastră. Ce fericiți am fi și câtă bucurie am răspândi în jur dacă am lupta mai mult pentru mântuire, rămânând fideli angajamentelor noastre, credinței noastre!

Să ne așezăm înaintea Domnului și să ne analizăm inima: ce înseamnă pentru noi statornicia în credință? Cât suntem dispuşi să îndurăm pentru a rămâne fideli Domnului și angajamentelor noastre? Suntem dispuși să luptăm, convinși fiind că Dumnezeu și aproapele merită sacrificiile noastre? Suntem dispuși să luptăm de dragul împărăției cerului?


„Isus nu i-a pregătit pe ucenici pentru un succes ușor.
Evanghelia nu este promisiunea unui succes facil.
Ea nu promite nimănui o viață confortabilă.
Ea este o promisiune, promisiunea vieții veșnice pentru om,
care este supus legii morții și promisiunea victoriei, prin credință,
a omului care este supus atâtor încercări și obstacole” (sfântul Ioan Paul al II-lea).


29 noiembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 34-a de peste an
Sf. Saturnin, ep. m.
Dan 5,1-6.13-14.16-17.23-28; Ps Dan 3,62-67; Lc 21,12-19

LECTURA I
S-au arătat degetele unei mâini de om care scriau.
Citire din cartea profetului Daniel 5,1-6.13-14.16-17.23-28
În zilele acelea, Baltazar, regele, a făcut un ospăţ mare pentru cei o mie de nobili ai săi şi înaintea celor o mie a băut vin. 2 Baltazar, regele, a spus în timp ce degusta vinul să fie aduse vasele din aur şi din argint pe care le luase Nabucodonosor, tatăl său, din templul de la Ierusalim, ca să bea din ele, regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 3 Atunci au adus vasele din aur, cele luate din templul casei Domnului care era în Ierusalim, şi au băut din ele regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 4 Au băut vin şi i-au lăudat pe dumnezeii din aur, din argint, din bronz, din fier, din lemn şi din piatră. 5 În acea clipă, s-au arătat degetele unei mâini de om care scriau în faţa candelabrului, pe tencuiala zidului din palatul regelui. Şi regele vedea palma mâinii care scria. 6Atunci, regele s-a schimbat la faţă şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile picioarelor s-au înmuiat şi genunchii se loveau unul de altul. 13 Atunci, Daniel a fost adus înaintea regelui. Regele a luat cuvântul şi i-a spus lui Daniel: „Tu eşti acel Daniel dintre fiii deportaţilor iudei pe care tatăl meu, regele, i-a făcut să vină din Iudeea? 14 Am auzit despre tine că duhul lui Dumnezeu este în tine şi că s-au găsit în tine lumină, pricepere şi o înţelepciune deosebită. 16 Eu am auzit despre tine că tu poţi să dai interpretări şi să rezolvi lucrurile grele. Acum, dacă poţi să citeşti scrierea şi să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, ţi se va pune un lanţ de aur la gâtul tău şi vei fi al treilea în regat”. 17 Atunci, Daniel a răspuns şi i-a zis regelui: „Darurile tale să rămână ale tale şi răsplata dă-o altcuiva! Dar voi citi regelui scrierea şi-i voi face cunoscută interpretarea ei. 23 Te-ai ridicat împotriva Dumnezeului cerului. Au adus înaintea ta vasele casei sale şi aţi băut din ele vin tu, nobilii tăi, soţiile şi concubinele tale şi i-aţi lăudat pe zeii din argint şi din aur, din bronz şi din fier, din lemn şi din piatră, care nu văd, nu aud şi nu înţeleg, iar pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi ale căruia sunt toate cărările tale nu l-ai preamărit. 24 De aceea, el a trimis palma unei mâini ca să înfăţişeze scrierea aceasta. 25 Aceasta este scrierea care a fost înfăţişată: «Mene, mene, techel ufarsin”. 26 Aceasta este interpretarea cuvântului: Mene: Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. 27 Techel: ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit deficitar. 28 Peras: regatul tău a fost împărţit şi a fost dat mezilor şi perşilor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,62.63.64.65.66.67 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!

62 Binecuvântaţi-l, soare şi lună, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

63 Binecuvântaţi-l, stele ale cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

64 Binecuvântaţi-l, toate ploile şi roua, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

65 Binecuvântaţi-l, toate vânturile, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

66 Binecuvântaţi-l, foc şi căldură, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

67 Binecuvântaţi-l, frig şi arşiţă, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 2,10c
(Aleluia) Fii credincios până la moarte, spune Domnul, şi-ţi voi da cununa vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu, dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,12-19
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi guvernanţilor din cauza numelui meu. 13Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. 14 Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, 15 căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le va putea rezista şi nici răspunde! 16 Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; 17 veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”.

Cuvântul Domnului

 

 

Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele?

Cartea lui IobPaul, observând în el însuși bogățiile înțelepciunii inte­rioare și văzând că în exterior el era trup coruptibil, spune:
Avem această comoară în vase de lut (2Cor 4,7). Iată că, la fericitul Iob, vasul de lut a simțit în exterior lovi­turile și rupturile, dar, în interior, această comoară a rămas intactă. În exterior, a fost sfâșiată din cauza rănilor, dar, în interior, comoara înțelepciunii renăștea fără înce­tare, arătându-se în exterior prin aceste expresii sfinte: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? (Iob 2,10). El numește bune darurile lui Dumnezeu, atât temporare, cât și veș­nice, iar prin rele înțelege suferințele prezente, despre care Domnul spune prin gura profetului: Eu sunt Domnul, și nu este altul. Eu întocmesc lumina și dau chip întuneri­cului, autor al păcii și creator al restriștei (Is 45,5a.7).
Eu întocmesc lumina și dau chip întunericului, pentru că, atunci când, din cauza calamităților exterioare, este creat întunericul suferinței, în interior se aprinde lumina sufletului prin cunoaștere. Autor al păcii și creator al restriștei, pentru că suntem readuși la pacea cu Dum­nezeu atunci când lucrurile create, care sunt bune în sine, dar care nu sunt dorite bine, se schimbă pentru noi în necazuri și suferințe. Într-adevăr, prin păcat, noi intrăm în conflict cu Dumnezeu; prin urmare, este drept să restabilim pacea cu Dumnezeu prin necazuri. În felul acesta, atunci când un lucru creat, bun în sine, se transformă pentru noi în cauză de suferință, el ne este folositor pentru corectare, ca să ne întoarcem cu umilință la autorul păcii.
Dar în aceste cuvinte ale lui Iob, cu care el răspunde la acuzele soției sale, trebuie să luăm în considerare îndeosebi faptul că ele sunt pline de bun simț. El spune: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? Desigur, este o mare mângâiere ca, în necazuri, atunci când ne aflăm în strâm­torare, să ne amintim de darurile primite de la Crea­torul nostru. Nu ne vom lăsa cuprinși de descurajare atunci când ne lovește durerea, dacă ne vom aminti imediat de mângâierea pe care ne-o aduc darurile. Pentru aceasta a fost scris: În ziua bunăstării să nu uiți de cele rele și în ziua nenorocirii să nu uiți de cele bune (cf. Sir 11,27).
Cel care primește daruri, dar în timpul bunăstării nu se teme de necazuri, cade în aroganță din cauza bucuriei. În schimb, cel care, apăsat de necazuri, nu caută, în timpul necazurilor, să se mângâie cu amintirea daruri­lor primite, este răpus de sentimente de disperare din cauza stării sale mintale.
Așadar, cele două trebuie unite în așa fel încât unul să fie mereu susținut de celălalt; astfel, amintirea binelui va îmblânzi suferința necazului și neîncrederea cu privire la bucuriile pământești și teama necazului vor înfrâna bucuria darului. Pentru aceasta, acel bărbat sfânt, în mijlocul suferințelor cauzate de necazurile sale, își calma mintea sa strâmtorată de atâtea răni cu amintirea daru­rilor din trecut, spunând: Dacă primim din mâna Domnu­lui pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele?

Din Comentariu asupra cărții lui Iob, de sfântul Grigore cel Mare, papă
(Cartea 3, 15-16: PL 75, 606-608)

Eu însumi îl voi vedea şi cu ochii mei îl voi privi

Verano_Roma_cimitir_raposatiAstăzi am văzut în jurul meu mulţimi imense de oameni cu flori şi lumânări în mâna. Am văzut şi cimitirele pline de oameni, mormintele îngrijite şi acoperite de flori, luminate şi încălzite de câte o lumânare. Astăzi mulţi ne-am amintit de cei dragi ai noştri care au plecat deja spre casa Tatălui, am vorbit despre ei şi ne-am rugat pentru ei.

Astăzi am văzut scris pe un pliant: „A duce o floare la un mormânt este un semn de speranţă şi de credinţă: punând floarea pe pământul sau pe piatra mormântului avem în inima noastră siguranţa, sau credinţa sau măcar dorinţa ca acea piatră sau acel pământ, ca deşertul atunci când plouă ori ca şi câmpiile după o iarnă grea, să reînceapă să înflorească, restituindu-ne viaţa celui care ne este drag”. Astăzi am văzut o mulţime de semne de speranţă şi de credinţă: sute de oameni erau prin cimitir recitând rozariul, în grup sau în particular, rugându-se la morminte alături de preoţi şi persoane consacrate. Emoţionant de frumos pentru o Italie despre care mai toţi spun că e departe de credinţă. Se pare că şi în cazul acesta adevărul e undeva la mijloc.

Mi-au plăcut lecturile de astăzi de la sfânta Liturghie, în special strigătul plin de credinţă şi spreanţă a lui Iob, strigăt care trebuie să devină şi al nostru: „Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte… şi cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeu. Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi, şi nu altul”. Eu însumi, noi înşine, noi toţi îl vom vedea pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu Isus Cristos. Duns Scotus spunea că „Toţi oamenii se vor întâlni cu Cristos pentru judecată. Toţi, nu doar creştinii. Iar pentru acel moment avantajul creştinilor e unul singur: ei au posibilitatea de a-l cunoaşte pe Cristos încă din această viaţă, încă de pe pământ”. Va veni şi pentru noi ziua când îl vom vedea pe cel în care credem acum, pe cel căruia, plini de speranţă, îi încredinţăm pe cei dragi ai noştri: vrem ca ei să se bucure de vederea feţei sale, de lumina cea veşnică.

Citesc mereu cu drag acest pasaj din Prima scrisoare a sfântului Paul către Corinteni: „Fraților, dacă se vestește că Cristos a înviat din morți, cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morți? Iar dacă nu există înviere din morți, nici Cristos nu a înviat! Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră. Iar noi suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu pentru că dăm mărturie împotriva lui Dumnezeu, spu­nând că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, de vreme ce morții nu învie. Căci dacă morții nu învie, nici Cristos nu a înviat, iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păca­tele voastre, iar cei care au adormit în Cristos au pie­rit. Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii” (1Cor 15,12-19). Speranţa noastră în Cristos, nu e doar pentru această lume, ci mai ales pentru ziua întâlnirii cu el, pentru ziua când îl vom vedea faţă în faţă. Speranţa noastră în el este pentru cei dragi ai noştri care deja au plecat spre el: vrem ca el să-i primească în împărăţia sa, după cum ne-a promis: „După ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In 14,3). Aceasta este speranţa mea, credinţa mea: ei, cei dragi, sunt cu Isus.

Astăzi am fost şi eu şi am străbătut aleile unui cimitir de aici din Roma, cimitirul Verano (acolo unde aseară sfântul părinte papa Francisc a celebrat sfânta Liturghie). Am văzut morminte tăcute, oameni rugându-se, punând flori şi aprinzând lumânări. Am aprins şi eu trei lumânări. Una pentru tatăl meu şi pentru toţi răposaţii din familia mea, pentru toţi cei care s-au încredinţat rugăciunile mele şi pentru care sunt dator să mă rog. Una am aprins-o pentru răposaţii celor dragi mie, pentru răposaţii prietenilor şi colegilor mei. Şi o a treia am aprins-i pentru cei uitaţi, pentru toţi răposaţii pe a căror morminte astăzi nu s-a pus nicio floare şi nu s-a aprins nicio lumânare.

Odihna cea veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească lor. Să se odihnească în pace, prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Sâmbăta, 2 noiembrie 2013 

Sâmbata din saptamâna a 30-a de peste an POMENIREA TUTUROR CREDINCIOSILOR RAPOSATI

Se pot alege şi alte lecturi din Lecţionarul VI – Liturghiile pentru răposaţi. Aici sunt propuse trei scheme de lecturi.

I

LECTURA I Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.

Citire din cartea lui Iob 19,1.23-27a 1 Iob a luat cuvântul şi a spus: 23 „Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte. 24 Aş vrea ca ele să fie scrise cu o daltă de fier ascuţit pe o placă de plumb, să fie săpate în stâncă pentru totdeauna. 25 Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte şi că în ziua de apoi el se va ridica pe ţărâna morţilor; 26 cu trupul meu voi sta în picioare şi cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeu. 27 Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi, şi nu altul”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 26,7-8a.8b şi 9abcd.13-14 (R.: cf. 13) R.: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului în împărăţia celor vii. 7 Auzi-mi, Doamne, glasul când te chem, ai milă de mine şi ascultă-mă! 8a Inima mea se gândeşte la cuvântul tău: „Căutaţi faţa mea!” R.

8b Iar eu, Doamne, caut faţa ta. 9abcd Nu-ţi întoarce faţa de la mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău; tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge. Dumnezeule, mântuitorul meu, nu mă părăsi. R.

13 Cred că voi vedea bunătatea Domnului în împărăţia celor vii. 14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, ai curaj şi nădăjduieşte în Domnul. R.

LECTURA A II-A După ce am fost îndreptăţiţi prin sângele lui Cristos, vom fi salvaţi prin mijlocirea lui.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,5-11 Fraţilor, 5 dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dăruit. 6 Pe când eram încă neputincioşi, Cristos – la timpul hotărât de Dumnezeu – a murit pentru noi, cei păcătoşi. 7 Cu greu moare cineva pentru un om drept; 8 totuşi poate că pentru un om bun să aibă cineva curajul să-şi dea viaţa. Dar dovada că Dumnezeu ne iubeşte stă în faptul că Cristos a murit pentru noi, pe când noi eram încă păcătoşi. 9 Cu atât mai mult acum, după ce am fost îndreptăţiţi prin sângele lui Cristos, vom fi salvaţi prin mijlocirea lui de mânia lui Dumnezeu. 10 Într-adevăr, dacă Dumnezeu ne-a împăcat cu sine prin moartea Fiului său, atunci când noi eram încă duşmanii săi, cu atât mai mult acum, după ce am fost împăcaţi cu el, vom fi salvaţi prin viaţa lui. 11 Mai mult, Dumnezeu este mândria noastră, datorită lui Isus Cristos Domnul nostru, care ne-a împăcat cu Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 6,40 (Aleluia) Cine crede în Fiul are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi. (Aleluia)

EVANGHELIA Aceasta este voinţa Tatălui, ca oricine crede în Fiul să aibă viaţă veşnică.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,37-40 În acel timp, Isus spunea mulţimii iudeilor: 37 „Toţi cei pe care mi-i dă Tatăl vor veni la mine; şi pe cel care vine la mine nu-l voi izgoni afară, 38 pentru că m-am coborât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui ce m-a trimis. 39 Or, aceasta este voinţa celui ce m-a trimis, ca din cei pe care mi i-a dat să nu pierd pe nici unul, ci să-i învii în ziua de apoi. 40 Aceasta este voinţa Tatălui meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede într-însul să aibă viaţa veşnică; şi eu îl voi învia în ziua de apoi”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: