Arhivă etichetă pentru ‘ipocrizie’

33. Omul (suferind)

Adepții (neo)păgânismului 
nu sunt doar împotriva Domnului, 
ci și a omului. 
Suntem păgâni 
când avem „lucruri” mai importante 
decât omul, viața, pacea, binele comun. 
Ipocriți! 
Ca Diavolul! 
Dumnezeu are o prioritate: 
omul (suferind). 


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,10-17
În acel timp, Isus învăţa în sinagogă într-o zi de sâmbătă. Şi, iată, era acolo o femeie infirmă de optsprezece ani: era adusă de spate şi nu putea deloc să se îndrepte. 12 Văzând-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de infirmitatea ta!” 13 Apoi şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată şi-l glorifica pe Dumnezeu. 14 Dar conducătorul sinagogii, revoltat că Isus vindecase sâmbăta, a spus mulţimii: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniţi deci să fiţi vindecaţi, nu în zi de sâmbătă!” 15 Atunci, Domnul i-a răspuns şi i-a zis: „Ipocriţilor! Nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul şi măgarul de la iesle şi-l duce la adăpat în zi de sâmbătă? 16 Şi această fiică a lui Abraham, care era legată de Satana de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de sâmbătă?” 17 Pe când zicea aceste cuvinte, toţi adversarii lui au fost ruşinaţi, iar tot poporul se bucura de toate faptele măreţe care erau făcute de el.

Cuvântul Domnului

Dumnezeu sau nimic

Noi nu avem de ales între Dumnezeu și bogății, 
ci între Dumnezeu și nimic, 
pentru că Dumnezeu e totul. 
El nu poate fi o opțiune, 
pentru că el este originea și centrul vieții noastre.

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei”. Iar noi deja am experimentat, poate chiar de mai multe ori, imposibilitatea de a-i sluji lui Dumnezeu și bogățiilor în același timp. Când ne-am pus încrederea în bogății, ne-am pierdut liniștea inimii și am fost cuprinși de teamă în fața viitorului: niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce avem și vrem mai mult. Și cu toate acestea, continuăm să ne amăgim și să încercăm să slujim mamonei și – din când în când – lui Dumnezeu. Ce ne împinge la o slujire dublă/duplicitară sortită mereu eșecului? De ce ne risipim energiile și ne împrăștiem sufletul în goana după bogății?

Uneori spunem că facem totul pentru a scăpa de „grija zilei de mâine”, pentru că ne temem în fața viitorului. Pe noi nu ne liniștește cuvântul lui Cristos: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi”.

În fața viitorului nesigur și a lipsurilor se instalează în inima noastră frica: dacă Dumnezeu ne-a uitat? Dacă Dumnezeu nu face nimic pentru noi? Dacă… Și plini de teamă ne simțim singuri și începem să ne agităm și să încercăm imposibilul: să trăim fericiți cu inima împărțită.

Teama de a fi abandonat și uitat ne macină sufletul. Cine nu a trăit măcar o dată dramaticul chin al uitării? Cine nu a început scrisori, mesaje, gânduri pe care nu le-a mai terminat și nu le-a mai expediat (niciodată!) de teama (lipsei) răspunsului? Cine nu s-a trezit măcar o dată noaptea și să strige în rugăciune către Domnul, către acel Dumnezeu a cărui prezență dorea să o simtă odată cu răsăritul soarelui?

Toți avem zile când ne simțim uitați. Oamenii, chiar și cei mai dragi oameni din viața noastră, sunt din ce în ce mai ocupați. Însuși Dumnezeu ne pare ocupat cu alți oameni, când să se mai gândească și la noi? Noi înșine am devenit ocupați și nu mai avem timp pentru alții, devenind sursă de suferință pentru cei pe care îi uităm și îi neglijăm.

Uitarea este o sfâșietoare nedreptate făcută sufletului! Însă atunci când pare atât de apăsătoare singurătatea, suferința, idiferența din jur, atunci când ne simțim abandonați până și de Tatăl ceresc iar viitorul pare atât de negru, încât nu se mai zărește nicio aducere aminte sau vreo rază de speranță, tocmai atunci Domnul ne spune: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita”. Curaj! Nu te teme în fața viitorului: el este în mâna Domnului!


Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,24-34
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei. 25 De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? 27 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? 28 Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii de pe câmp: nu trudesc şi nu ţes. 29 Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30 Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă? 31 Deci, nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! 32 Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. 33 Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! 34 Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei”.

Cuvântul Domnului

Orice (p)om se cunoaște după roadele sale

Când se întâlnesc,
ignoranța și lăcomia fac ravagii!!!

Există o modă a omului recent: nu mai vrem să fim ceea ce suntem. Preferăm să ne dăm drept altcineva, căutăm să ne comportăm altfel decât cere statutul nostru, încercăm să nu putem fi identificați de cei din breasla noastră. Astfel se face că întâlnim oameni de afaceri care sunt (sau vor să fie!) politicieni, sportivi care devin consilieri economici, medici care tind să devină lideri spirituali, persoane consacrate care devin experte în domenii atât de diferite de credința în Cristos etc. Mulți vor și încearcă altceva. Iar acest lucru nu este ceva rău în sine, însă devine un mare rău atunci când oamenii nu se pricep și totuși se ambiționează să facă acel ceva despre care nu au învățat nimic și pentru care nu sunt pregătiți. Iar culmea răului în această privință e atinsă atunci când nepriceperea se conjugă cu dorința de nestăpânit de a-și îmbunătăți situația materială. Ignoranța și avariția fac ravagii când merg împreună. Și lucrul acesta se vede în multe domenii, în lumea întreagă, inclusiv (nu neapărat mai ales) în scumpa noastră țară.

Ceea ce se uită în această fugă de propria identitate și de propria misiune este adevărul din cuvântul lui Cristos: „orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini” (Lc 6,44). Putem să ne prezentăm cum vrem și să fim sau nu fideli misiunii, însă roadele vor da mărturie despre noi sau împotriva noastră.

Din păcate, confuzia generată de această modă duce la o stare de neîncredere: nu mai știm cine este cu adevărat ceea ce spune. Nu mai știi cine se pricepe cu adevărat la ceea ce face. Politicienii sau sportivii, liderii spirituali sau consilierii economici, medicii sau profesorii, nu ne mai conving. Dacă avem de ales, preferăm să încercăm să ne descurcăm singuri. În același timp nu ratăm nicio ocazie pentru a-i judeca, pentru a pune în evidență „paiul din ochiul fratelui nostru”. Nu avem liniște până nu facem să răsune: „Eu m-aș fi descurcat mai bine dacă aș fi fost în locul lui”. De atâtea ori, prin tentativele noastre de a fi „altcineva” sau „cineva”, am rătăcit. Am uitat de lucrarea pe care Domnul ne-a încredințat-o, am muncit în zadar.

Astăzi Domnul ne invită să ne luăm în serios misiunea încredințată: să încetăm să fim altcineva sau altceva. Pentru noi răsună astăzi cuvântul Domnului prin apostolul Paul: „fiți tari, neclintiți; prisosind totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră nu este zadarnică în Domnul!” (1Cor 15,58). De asemenea, pentru cei care trăim doar ca să scoatem paiul din ochiul celorlalți uitând de propria bârnă, chemarea Domnului înseamnă schimbarea vieții și eliminarea judecăților și a prejudecăților. 

Dacă ne dorim cu adevărat să trăim împlinind cuvântul Domnului și vocația încredințată spre folosul fraților noștri, atunci să conștientizăm cu smerenie propria fragilitate, propriile limite: suntem prea slabi pentru a-i judeca pe alții și prea mici pentru a ne pricepe la toate.




Domnul să ne țină uniți în rugăciune pentru pace!!!





Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-45
În acel timp, Isus le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! 43 Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii”.

Cuvântul Domnului