De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Cristos a înviat!

Ce virtute ți-ar plăcea să ai peste 5-10 ani? Ce simți acum că ar putea înfrumuseța sufletul tău? Ce virtute ar face viața ta mai armonioasă? Sfântul Anton abate spunea: „Cel care bate fierul, mai întâi se gândește ce va face: seceră, sabie, secure. Așa și noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar”.

Prezența lui Cristos cel veșnic viu devine o binecuvântare pentru omenirea încercată de suferință. Avându-l alături putem cere orice și vom primi pentru ca bucuria noastră să fie deplină (In 16,23-24). Ce virtute simțim că ne lipsește? Să nu ne concentrăm doar pe păcatele care ne întunecă viața și sărbătorile, ci să ne inventariem virtuțile: să valorificăm ce avem și să cerem cu smerenie și credință ce ne lipsește.

Acum este timpul potrivit (2Cor 6,2)! Astăzi este în mijlocul nostru Isus din Nazaret, om adevărat și Dumnezeu adevărat. Oare poate fi ceva mai fascinant decât să stai în prezența Celui care învinge moartea? Ce poate fi mai liniștitor decât să te poți ține de mână cu un Dumnezeu iubitor de oameni, cu Domnul care din iubire învinge moartea, păcatul, răul? El va învinge și această boală! Cu el vom ieși biruitori din lupta cu virusul!

Este adevărat că nu toți simt și trăiesc iubirea Celui înviat. Dacă roadele învierii nu ajung la noi înseamnă că nu am îmbrățișat tot adevărul. Lipsa de sinceritate este o piedică în întâlnirea cu Cristos: Adevărul nu poate sta împreună cu ipocrizia. Cel înviat este lumina care alungă întunericul fățărniciei. Cine vrea să-l întâlnească trebuie să fie complet sincer și transparent în trăirea vocației sale.

Într-una din călătoriile apostolice, un copil s-a apropiat de papa Ioan Paul al II-lea și i-a spus: „Te știu! Te știu de la televizor! Ești Papa! Te știu și mă bucur să văd că în realitate ești ca la televizor și la televizor ești ca în realitate… Mereu același!”. În acest timp de har, prezența Celui mort și înviat ne încurajează să îmbrățișăm sinceritatea și să îndepărtăm orice urmă de ipocrizie. Rodul învierii este de a fi mereu același: în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, în caz de boală ca și în timp de sănătate, în tristețe și în fericire. Totul este posibil pentru cel care se ține de mână cu Dumnezeu care este același ieri, astăzi și în veac (Evr 13,8).

Cristos a înviat!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Minciuna stă cu regele la masă…

Am purtat Romania in rugaciunile noastre

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce țară fericită, maiestate!…
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate

Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.

Că tu sălbatici ai găsit aice,
Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul,
Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul…
Dar faci un semn, și-ncep să se ridice

Oștiri, cetăți, palate lume nouă,
Izvoarele vieții se desfundă;
De pretutindeni bogății inundă;
Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă.

Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume.
E-o veselie ș-un belșug în țară,
Că vin și guri flămânde de pe-afară.
Tot crugul sună de slăvitu-ți nume.

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e…
Cresc flori pe unde calci, și râde firea.
Tu-mparți norocul numai cu privirea.
Încai țăranii zburdă pe la sate!…

Și-i place regelui. E lucru mare
Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasă desfătare.
. . . . . . . . . . . . . . .

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trențăros, dar pare-un om de seamă,
Și… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din țară.

Minciuna palidă-și topește glasul:
O, nu-l primiți! Îl știu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotștiutorul
Și vede prăbușirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Și gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poți auzi ce vorbe-nșiră…

Și totuși, zice regele, să vie!
Dovadă că chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac și monarhii câte-o nebunie…

Privind în ochii regelui, străinul,
Cu brațele pe piept încrucișate,
Răspică vorba: Țara, maiestate,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Căci muzici cântă-n juru-ți. Și slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
De nu mai poți vedea pe cei de-afară,
Pe bunii tăi supuși cei mulți și harnici.

Că n-ai cercat spre ei să-ți spinteci cale
Să știi și-n țara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decât spinări încovoiate
Și guri deschise laudelor tale.

Că de-a fost om să-ți steie drept în față,
Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de tine.
Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine,
Și dureroase lucruri mai învață!

Părăzi, decor de teatru, luminații,
Tot ce pe vulg și pe copii înșală,
Aceasta-i toată slava ta regală.
Pe tristul gol din juru-ți decorații!

Tu-n țara asta nu vezi decât raiul
Ce-ai tăi ți-l ticluiesc într-o clipită:
Ruină-i sub hârtia poleită,
Sub crăngi de brad trosnește putregaiul,

Dar tu ești fericit. Lingușitorii
Înalță imnuri proslăvirii tale
Și fac să n-auzi cântecul de jale

Cu care-și adorm foamea prășitorii.
. . . . . . . . . . . . . . .
Nu ți-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai înțeles, și e totuna.
De sus și până jos s-a-ntins Minciuna
Ea leagă și dezleagă-n țară toate.

Iar ca să-ți dea o spumă de mărire,
Ca pe-un copil te poartă și-ți arată
Sclipiri și flori… Afla-vei tu vrodată
Cumplita vremilor destăinuire?…

Și ce speranțe se puneau în tine,
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale,
Cu pâine și cu sare!… Osanale!

Mântuitorul lui credea că-i vine.
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale!
. . . . . . . . . . . . . . .
Și ce credință trist-o să-i rămână;

Că n-ai putut spre el întinde-o mână,

Din greaua platoș-a trufiei tale!
. . . . . . . . . . . . . . .
C-acestea nu l-au deșteptat pe rege,

Că Adevărul a fost dat afară
Și slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Firește, de la sine se-nțelege.

Trec anii. Și ce dulce-i amăgirea!
Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!…
În jâlțu-i moale, tolănită, scrie
Cu pana ei de aur Lingușirea.

De-abia se isprăvește-o sărbătoare,
Și-ncepe alta. Muzicile cântă…
Îmbracă-te-n podoabe, țară sfântă,
Să nu mai știe nimeni ce te doare!
. . . . . . . . . . . . . . . .

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamătul acesta care crește?
Se zguduie pământul și mugește,
Ca marea, când o biciuie tempesta.

Se-nalță flăcări, brațe desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu și rece.
Năprasnic vântul nebuniei trece
Și spulberă noianul de păcate.

În vaiete se prăbușește-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum șuieră cumplita vijelie!
Sar frații între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăși sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Și-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-și frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Și, tremurând, din jilțu-i se ridică.
Au cine liniștea lui scumpă-i strică?
Ș-al vremii rost el tot nu-l înțelege.

de Alexandru Vlahuță


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Ipocrizia și adevărata religie

rugaciune vindecare boala fariseismIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această duminică reluăm lectura Evangheliei lui Marcu. În textul de astăzi (cf. Mc 7,1-8.14-15.21.23), Isus tratează o temă importantă pentru noi toţi credincioşii: autenticitatea ascultării noastre faţă de cuvântul lui Dumnezeu, împotriva oricărei contaminări lumeşti sau formalisme legaliste. Relatarea se deschide cu obiecţia pe care cărturarii şi fariseii o adresează lui Isus, acuzându-i pe discipolii săi că nu respectă preceptele rituale conform tradiţiilor. În acest mod, interlocutorii voiau să lovească credibilitatea şi autoritatea lui Isus ca învăţător pentru că spuneau: „Dar acest învăţător lasă ca discipolii să nu împlinească prescrierile tradiţiei”. Însă Isus replică puternic spunând: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor»”. Aşa spune Isus. Cuvinte clare şi puternice! Ipocrit este, ca să spunem aşa, unul dintre adjectivele cele mai puternice pe care le foloseşte Isus în evanghelie şi îl pronunţă adresându-se învăţătorilor religiei: învăţători ai legii, cărturari… „Ipocriţi”, spune Isus.

De fapt Isus vrea să-i zdruncine pe cărturari şi pe farisei din eroarea în care au căzut. Şi care este această eroare? Aceea de a răstălmăci voinţa lui Dumnezeu, neglijând poruncile sale pentru a respecta tradiţiile umane. Reacţia lui Isus este severă pentru că este mare miza: este vorba despre adevărul raportului dintre om şi Dumnezeu, despre autenticitatea vieţii religioase. Ipocritul este un mincinos, nu este autentic.

Şi astăzi Domnul ne invită să fugim de pericolul de a da mai mult importanţă formei decât substanţei. Ne cheamă să recunoaştem, mereu din nou, ceea ce este adevăratul centru al experienţei de credinţă, adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele, purificând-o de ipocrizia legalismului şi a ritualismului.

Mesajul evangheliei este întărit astăzi şi de glasul apostolului Iacob, care ne spune în sinteză cum trebuie să fie adevărata religie, şi spune aşa: adevărata religie este „a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume” (v. 27).

„A-i vizita pe orfani şi pe văduve” înseamnă a practica iubirea faţă de aproapele pornind de la persoanele cele mai nevoiaşe, mai fragile, mai la margini. Sunt persoanele de care Dumnezeu se îngrijeşte în mod special şi ne cere nouă să facem la fel.

„A se păstra nepătaţi de lume” nu înseamnă a se izola şi a se închide în faţa realităţii. Nu. Şi aici, nu trebuie să fie o atitudine exterioară ci interioară, de substanţă: înseamnă a veghea pentru ca modul nostru de a gândi şi de a acţiona să nu fie poluat de mentalitatea lumească, adică de vanitate, de avariţie, de mândrie. În realitate, un bărbat sau o femeie care trăieşte în vanitate, în avariţie, în mândrie şi în acelaşi timp crede şi se arată ca religios şi chiar ajunge să-i condamne pe alţii, este un ipocrit.

Să facem o cercetare a cugetului pentru a vedea cum primim cuvântul lui Dumnezeu. Duminica îl ascultăm la Liturghie. Dacă-l ascultăm în mod distrat sau superficial, el nu ne va folosi mult. În schimb, trebuie să primim cuvântul cu minte şi inimă deschise, ca un teren bun, în aşa fel încât să fie asimilat şi să aducă rod în viaţa concretă. Isus spune că este ca grâul cuvântul lui Dumnezeu, este o sămânţă care trebuie să crească în fapte concrete. Astfel cuvântul însuşi ne purifică inima şi acţiunile şi raportul nostru cu Dumnezeu şi cu alţii este eliberat de ipocrizie.

Exemplul şi mijlocirea Fecioarei Maria să ne ajute să-l cinstim mereu pe Domnul cu inima, mărturisind iubirea noastră faţă de el în alegerile concrete pentru binele fraţilor.

Papa Francisc: Angelus (2 septembrie 2018)

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri, la Košice (Slovacia), a fost proclamată fericită Anna Kolesárová, fecioară şi martiră, ucisă pentru că a opus rezistenţă celui care voia să violeze demnitatea sa şi castitatea sa. Este ca italiana noastră Maria Goretti. Această tânără curajoasă să-i ajute pe tinerii creştini să rămână tari în fidelitatea faţă de evanghelie, chiar şi atunci când cere să se meargă împotriva curentului şi să se plătească personal. Aplauze pentru Anna Kolesárová!

Asta provoacă durere: suflă încă vânturi de război şi vin ştiri neliniştitoare cu privire la riscurile unei posibile catastrofe umanitare în iubita Sirie, în provincia Idlib. Reînnoiesc apelul meu din inimă către comunitatea internaţională şi către toţi actorii implicaţi să se folosească de instrumentele diplomaţiei, dialogului şi negocierilor, respectându-se dreptul umanitar internaţional şi pentru a salvgarda vieţile civililor.

Vă salut pe voi toţi, dragi pelerini provenind din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut catehetele din Caerano San Marco, tinerii din Montirone, tinerii din Rovato şi pe cei veniţi din diferite oraşe din Spania după un drum lung, şi participanţii la adunarea motocicliştilor în Vespa (motorete – n.t.). Văd acolo pancarta, bine aţi venit!

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: