„Nu-i lăsa pe diavoli să(-ți) vorbească”!

rugaciune rozariul singuratate tacereCât de adânc pătrunde suferința în viața noastră. Îi simțim deseori ghearele cu care ne smulge bucăți de inimă, ne sfâșie trupul. Și atunci, zvârcoliți de durere, spunem cu mult încercatul Iob: „Viața omului pe pământ este numai zbucium… luni zadarnice și nopți de chin mi-au fost rânduite” (cf. Iob 7,1.3). Doborâți de greutatea zilelor, strigăm cu psalmistul: „ Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu și cu lacrimile mele scald așternutul meu. Mi s-au împăienjenit ochii de durere, am îmbătrânit între toți asupritorii mei” (cf. Ps 6,7-8).

Însă cuvântul Domnului, ba chiar mai mult, însuși Cuvântul, vine și ne arată calea pentru a ne elibera de suferință. Cristos însuși vine și ne eliberează de acest zbucium, de disperarea în fața suferinței, astfel încât să tresăltăm de bucurie în speranță și să cântăm cu psalmistul: „Domnul este mângâiere în orice suferință… Domnul îi vindecă pe cei cu inima zdrobită… Domnul sprijină pe cei sărmani” (cf. Ps 146,3.6). Așa credem, așa sperăm, așa mărturisim. Aceasta este evanghelia – vestea ce bună! – pe care o proclamăm împreună cu apostolul neamurilor: „Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre” (cf. Mt 8,17). „Liberi față de toți”, vestim evanghelia, arătăm lumii Calea care duce de la suferință la mântuire, de la moarte la viață: Isus Cristos! El este singura cale: „Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fap 4,12).

Tot ceea ce învățăm despre Cristos, tot ceea ce știm despre el, întreaga sa viață, întreaga sa bogăţie „este destinată fiecărui om şi constituie un bun al fiecăruia”. Cristos nu şi-a trăit viaţa pentru sine însuşi, ci pentru noi, de la întruparea sa „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire” până la moartea sa „pentru păcatele noastre” (1Cor 15, 3) şi la Învierea sa „pentru îndreptăţirea noastră” (Rom 4,25). Şi chiar şi acum este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1In 2, 1), „fiind pururi viu ca să mijlocească pentru noi” (Evr 7, 25). Cu tot ce a trăit şi a suferit pentru noi o dată pentru totdeauna, El rămâne de-a pururi „în faţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evr 9, 24), după cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice (nr. 519).

Despre acest adevăr ne vorbește evanghelia. Sfântul Marcu surprinde splendoarea și puterea Fiului lui Dumnezeu în fața suferinței, autoritatea sa în fața Diavolului și a răului, înțelepciunea cu care fascinează lumea și înfruntă ispita gloriei. Cât de frumos este să stai în prezența unui Dumnezeu iubitor de oameni, de tăcere, de smerenie! Cât de eliberatoare este prezența unui Dumnezeu care s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce tocmai pentru ca prin moartea sa să ne răscumpere pe noi și să ne izbăvească de orice rău, să ne poarte la cunoașterea Adevărului și la iubirea Vieții (cf. Fil 2,6-7; 1Tim 2,4).

Cristos este și astăzi în mijlocul nostru și-l reduce la neputință pe cel care are puterea morții, adică pe Diavol, și îi eliberează pe toți cei care, de frica morții și a suferinței, sunt reduși la sclavie, pe cei care cuprinși de febra morții trăiesc în zbucium și disperare (Evr 2,14-15).

Vindecarea soacrei apostolului Petru pare ceva neseminificativ. Adesea minunea aceasta trece neobservată (mulți reducând scena la bancul care face legătură dintre vindecarea soacrei și trădarea lui Petru!). Și totuși este primul miracol din evanghelia după sfântul Marcu. E simplu și tocmai cu această simplitate ne invită Isus să înțelegem toate minunile sale, toată viața sa. De altfel, la sfârșitul evangheliei după Marcu, la sfârșitul activității publice, chiar înaintea discursului escatologic (cf. Mc 13), vom găsi o altă „simplitate feminină” cu care Isus ne invită să ne trăim viața: simplitatea din ofranda văduvei (cf. Mc 12,41-44). Să admirăm și să învățăm din această simplitate propusă de Mântuitorul: la început pune o femeie simplă, o mamă, o soacră suferindă, dar vindecată, iar la sfârșit, înainte de discursul escatoligic, pune o văduvă săracă, dar generoasă, plină de încredere în providență. Cristos ne învață cum să slujim (departe de orice febră/ambiție!) și cum să renunțăm la tot ce este lumesc și să ne încredem în providență! Da, ce mare har ar fi și ce victorii am obține în lupta cu suferința din noi și din jurul nostru dacă am învăța să slujim cu încredere în providență. Pentru că miracolul acestei zile, acestei evanghelii, nu stă atât în vindecare, cât mai ales în slujire: „Febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească” (Mc 1,31) Mulți sunt vindecați, dar puțini slujesc!

Da, mulți sunt vindecați, dar nu toți: îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol și el îi vindeca pe mulți (cf. Mc 1,32-34). Este realitatea cu care ne confruntăm și astăzi: prea mulți bolnavi în jurul nostru. Ne simțim neputincioși și am vrea ca Isus să-i vindece pe toți. Ba chiar ne revoltăm împotriva lui când uită un bolnav, mai ales pe cei dragi din familia noastră, pe cei care fac parte din viața noastră. De ce nu face Dumnezeu nimic pentru ei? Dar oare chiar nu face nimic? Oare nu a rânduit el lucrurile astfel încât să fim noi, tocmai noi, lângă acești bolnavi și prin prezența noastră să-i alinăm?

Este adevărat: noi nu putem vindeca, noi nu suntem dumnezei! Însă noi putem alina, însoți, putem împiedica boala să devină suferință! Și apoi să nu uităm că nu orice boală este spre moarte. Să ne amintim cuvântul lui Cristos: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea” (In 11,4). Să ne amintim învățătura Apostolului: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea neobișnuită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile, dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru. Căci noi care trăim suntem mereu dați la moarte pentru Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor… De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoiește din zi în zi, căci suferința noastră scurtă și ușoară ne aduce un belșug nemărginit al gloriei veșnice, pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice (2Cor 4,7-11.16-18).

Să înțelegem aceste adevăruri, să le iubim, să le sperăm și să nu disperăm în fața bolilor. Trecând prin această vale de lacrimi, să sperăm bunurile veșnice. Să ne apropiem cu încredere de Cristos, de cel care „a luat asupra sa slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre” și să-i spunem și noi: „Doamne, iată, cel care ți-e prieten este bolnav” (In 11,3). Să ne apropiem de el cu smerenie și încredere, dar fără pretenții atotștiutoare! Să ne apropiem de Cristos cu smerenia, credința și iubirea care izvorăsc din rugăciunea Tatăl nostru.

Să medităm astăzi la felul nostru de a ne apropia de Cristos, la ceea ce-i purtăm să ne vindece. Să medităm și la rătăcirile noastre, atunci când am căutat alinare și vindecare în altă parte. Sau când le-am căutat cu pretenția de a ști noi ce e cel mai bine pentru viitorul nostru. Să medităm și să revizuim felul nostru de a cere minuni! Și mai ales felul nostru de a reacționa în fața (ne)minunilor: cum ne comportăm după ce suntem vindecați, alinați? Începem noi cu adevărat să slujim, să vestim lucrările pe care Domnul le-a făcut pentru noi, în noi sau în frații noștri? Cum ne comportăm atunci când Dumnezeu ne arată că are alte planuri, mereu mai bune, decât cele pe care le-am făcut noi? Nu cumva ne atribuim meritele vindecărilor trupești sau sufletești, când de fapt știm că Domnul singur face fapte minunate?

Noi, umili servitori, încă nu am învățat să fugim de gloria lumii și abia așteptăm să auzim: „Toți te caută!” (Mc 1,37). Însă Cristos, „dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (Mc 1,35). Se ruga pentru a-i mulțumi Tatălui, dar și pentru a primi forța de a învinge prima ispită: gloria. Cât de greu rezistăm acestui „Toți te caută!”. Cât de mult trebuie să ne rugăm, să ne retragem din fața laudelor. Dacă avem pretenția că suntem slujitori (ai evangheliei, ai oamenilor, ai suferinței, ai Crucii), atunci să iubim retragerea, singurătatea.

De fapt, unitatea de măsură a vieții noastre consacrate este singurătatea cu Isus! Cât iubim să stăm singuri cu el, cât căutăm astfel de momente, cât prețuim acele clipe cu Isus (părăsit)! Singurătatea cu Isus este unitatea de măsură a vieții nostre de credință. A tuturor, consacrați sau nu, preoți sau laici! Doar în această singurătate vom înțelege voința Tatălui și vom găsi forța zilnică de a nu se abate de la voința sa sfântă și mântuitoare. În singurătate, în tăcerea deplină a prezenței lui Dumnezeu înțelegem suferința și rolul ei.

Gălăgia, aglomerația, populismul sunt de la Diavol. Pentru aceasta Isus nu-l lasă să vorbească, nici măcar să mărturisească existența lui Dumnezeu (Mc 1,34). Diavolul, atunci când este lăsat să vorbească, nu face decât zgomot, decât rău. Gălăgia pe care o face Diavolul ne descurajează, ne urcă pe culmile disperării. Nu-i lăsa pe Diavoli să(-ți) vorbească! Niciodată! Ei alungă bucuria de a fi singuri cu Dumnezeu, de a sta liniștiți în tăcere. El descurajează! Îngrozește! Nu aduce nimic bun în viața ta. Niciodată! Nu-l lăsa să(-ți!) vorbească! Te va ispiti și dispera!

Din liniștea cu Dumnezeu, din iubirea tăcerii, vom primi forța de a predica mereu – chiar „și în altă parte!” – și în alte vieți și în acele locuri unde Dumnezeu pare absent sau respins sau deformat. Toată forța ne vine din „singurătatea cu Domnul” și din convingerea că nu suntem noi cei care predicăm/vorbim, nu suntem noi cei care facem miracole, ci Duhul lui Dumnezeu care lucrează prin noi și cu noi (cf. Mt 10,19-20; 1Cor 12,6).

În fața suferinței, a încercărilor să privim la Maria care stătea neclintită la picioarele Crucii. De la ea să învățăm statornicia. De la ea să învățăm să slujim. De la ea să învățăm să facem voința Tatălui, chiar și în sufeirnță. De la ea să învățăm tăcerea. De la ea să învățăm smerenia. Împreună cu ea să-l purtăm lumii pe Cristos, cel care a luat asupra lui slăbiciunile noastre și a a purtat bolile noastre.

Să ne rugăm:

Isuse, învață-ne să slujim. Întotdeauna. Oricui. Învață-ne să te slujim chiar și în acele locuri sau în acele persoane din care tu pari absent. Învață-ne să slujim necondiționat, așa cum tu ai slujit tuturor, ba chiar ți-ai dat viața pentru toți. Ajută-ne să înțelegem că doar slujirea ne face să fim asemenea ție, blânzi și smeriți. Întipărește în inima noastră convingerea că slujirea este calea care ne duce la Tatăl și ne apropie cu demnitate și sfințenie de oameni, frații noștri. Învață-ne, blând Mântuitor, slujirea adevărată, plină de iubire și umilință. Doar astfel vom evita discriminările și vom nimici mândria din inima noastră.

Isuse, învață-ne să-ți prezentăm mai întâi ție bucuriile și necazurile, jertfele și suferințele noastre. Învață-ne să punem totul cu simplitate și încredere la picioarele tale. Să căutăm mai întâi în brațele tale alinare și vindecare în orice suferință, trupească sau sufletească. Cuprinși în brațele tale și eliberați de orice urmă de disperare, să ne lăsăm apoi îmbrățișați și de oameni, frații noștri. Astfel, vom evita descurajarea și disperarea, ura și invidia, bârfa, viciile și orice neputiință.

Isuse, învață-ne să ne retragem din mijlocul oamenilor, din fața laudelor și să stăm singuri cu tine. Numai în cea mai profundă singurătate umplută doar de prezența ta vom înțelege care este voința Tatălui și vom primi forța de a o îndeplini. Singurătatea cu tine, Doamne, dă inimii noastre curajul de a spune împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu, mama ta și a noastră: „Iată, Slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. Astfel, stând cu tine în singurătate, vom evita fuga după gloria acestei lumi, setea de oameni și de laude deșarte. Astfel ne vom elibera de orice deșertăciune.

Și nu în ultimul rând, Isuse, ajută-ne să te predicăm mai mult pe tine decât pe noi. Dăruiește-ne forța să trecem cu tine pe celălalt mal în fiecare zi, să descoperim micile bucurii ale fiecărei zile. Încurajați de prezența ta, ajută-ne să străbatem lumea călcând mereu cu sfială și sfințenie pe urma pașilor tăi … spre Calvar și spre Înviere. Plini de iubire și dornici de slujire viața noastră să devină o predică vie despre tine, care ești veșnic viu și care domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în toți veci vecilor. Amin!


4 februarie 2018 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.
Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara, până la revărsatul zorilor.
Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
În zilele acelea, Iob a zis: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit? 2 După cum sclavul tânjeşte după umbră şi cel tocmit aşteaptă plata lui, 3aşa este moştenirea mea: luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite. 4 Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?» Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori. 6Zilele mele trec mai repede decât suveica şi se termină fără speranţă. 7 Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare şi ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 146-147(147),1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul,
pentru că bine este să-i cântăm psalmi Dumnezeului nostru;
pentru că plăcut este să-l lăudăm pe el!
2 Domnul reclădeşte Ierusalimul,
îi adună pe cei alungaţi ai lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi le leagă rănile.
4 El socoteşte numărul stelelor
şi le cheamă pe nume pe toate. R.

5 Mare este Domnul nostru şi atotputernic,
priceperea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
şi-i doboară la pământ pe cei nelegiuiţi. R.

LECTURA A II-A
Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. 19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. 22 Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. 23 Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 8,17bc
(Aleluia) Cristos a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. 32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Reclame

La mulți ani!

IMG_0008„Luat dintre oameni” și pus în mijlocul oamenilor ca slujitor este imaginea celui care se consacră Domnului (cf. Evr 5,1). Însă în jurul nostru sunt tot mai puțini cei care se lasă „luați dintre oameni”. Principiul pare să fie: „Să nu alegi ceea ce majoritatea refuză”. De ce să intri într-o lume care e plină de slăbiciuni mediatizate? De ce să alegi o viață din care pare că lipsește tocmai „mirele” și în care fiecare zi pare o zi de post, o zi grea și tristă? Unde este acel Domn care fascina? Oare nu este și astăzi același Cristos în viața celor „luați dintre oameni”?

Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veac și el continuă să fascineze și va continua să atragă la sine inimi (cf. Evr 13,8). Cristos, Mirele, este și astăzi în mijlocul nostru. Suntem noi cei care decidem dacă facem sau nu sărbătoare în prezența lui; suntem noi cei care alegem să-l urmăm sau nu. Iar dacă noi nu îndrăznim să-l urmăm pe Cristos în totalitate, atunci cel puțin să-i lăsăm pe alții să o facă. Să nu-i descurajăm! Dimpotrivă, să-i încurajăm! Să susținem vocațiile la viața consacrată. Să nu ne mirăm, plini de dezamăgire, în fața omului care spune: „Eu merg să mă fac preot/călugăr/călugăriță”. Este trist când auzi regrete de genul: „Ah, săracul s-a dus la seminar! Ah, săraca s-a dus la mănăstire. Și era așa deștept/așa capabilă. Și era așa frumos/frumoasă. Cum poate să renunțe la lume?! Vai, săracii, la vârsta lor…” etc. Nu e nici un vai, ci ar trebui să fie un „Wow! Respect!”.

Să nu uităm: „Nimeni nu-și ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu” (Evr 5,4). Noi ne împotrivim de atâtea ori chemării lui Dumnezeu descurajând sau ispitind. Noi suntem atât de capabili de a deveni ispita lumii, a gălăgiei, a vieții care uită de Cer, ba chiar care neagă existența Cerului. Noi suntem responsabili de frica unora de a se dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu.

Să ne rugăm zilnic – și mai ales astăzi când sărbătorim Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate! – pentru cei care s-au lăsat aleși dintre oameni. Domnul să-i țină cu inima neîmpărțită! Dumnezeu, cel care i-a chemat, să țină pașii lor statornici pe cale!

Bătrânii Simeon și Ana sunt imaginea vieții consacrate:
oameni drepți și evlavioși
care slujesc în Biserică zi și noapte
prin posturi și rugăciuni,
vorbind tuturor despre Cristos, pruncul divin.
Ei și toți sfinții să mijlocească persoanelor consacrate har peste har!
La mulți ani și sărbătoare frumoasă! 


2 februarie 2018 – ZIUA MONDIALĂ A PERSOANELOR CONSACRATE (a XXII-a)

Vineri din săptămâna a 4-a de peste an
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI; Sf. Ioana
Mal 3,1-4 ; (Evr 2,14-18); Ps 23; Lc 2,22-40 (2,22-32)

LECTURA I
Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi.
Citire din cartea profetului Malahia 3,1-4
Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi, mesagerul alianţei pe care voi îl doriţi. Iată, vine, zice Domnul Sabaot! 2 Cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea sta când se va arăta el? Căci el va fi ca focul celui care topeşte şi ca leşia celui care spală. 3 Va şedea precum cel care topeşte şi îi va curăţa pe fiii lui Levi şi-i va rafina ca pe aur şi pe argint. Ei îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. 4 Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului, ca în zilele de odinioară, ca în anii de mai înainte”. Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),7.8.9.10(R.: 10b)
R.: Domnul oştirilor: el este regele gloriei.

7 Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus,
deschideţi-vă voi, porţi veşnice,
ca să intre regele gloriei! R.

8 Cine este acest rege al gloriei?
E Domnul cel tare şi puternic,
Domnul cel viteaz în luptă. R.

9 Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus,
deschideţi-vă voi, porţi veşnice,
ca să intre regele gloriei! R.

10 Cine este acest rege al gloriei?
Domnul oştirilor: el este regele gloriei. R.

LECTURA A II-A
Trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18
Fraţilor, cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi Isus părtaş cu ei, pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, 15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. 16 Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte. 17 De aceea, era nevoie să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului. 18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi. Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 2,32
(Aleluia) Lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău, Israel! (Aleluia)

EVANGHELIA*
Ochii mei au văzut mântuirea ta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,22-40
După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. 25 Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese descoperit de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29 „Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” 33 Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. 34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – 35 ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o
sabie va străpunge sufletul tău!” 36 Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, 37 era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. 38 Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. 39 Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40 Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Cuvântul Domnului

„Simplu: fug!”

ispita„Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale, călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă, căci tu ești Dumnezeul mântuirii mele și pe tine te aștept ziua întreagă” (cf. Ps 24,4-5). Astfel ne rugăm în această zi, uniți cu psalmistul și cu întreaga Biserică, pentru că vrem să cunoaștem căile Domnului și să pășim mereu pe calea adevărului astfel încât să ajungem la mântuire. Mai mult decât atât, astăzi ne rugăm și cerem să devenim „slujitori în Duhul Sfânt” ca să-i putem învăța și pe oameni legea desăvârșită de Cristos – porunca iubirii! – și astfel să ne putem bucura de „împărția cerurilor” (cf. 2Cor 3,6; Mt 5,19).

Să ajungem în împărăția cerurilor este cea mai demnă aspirație a omului, a ființei care are un suflet nemuritor. Mântuirea este măreața realizare pe care un om o poate împlini prin Cristos în Duhul Sfânt. Nu există nimic mai nobil pentru o viață atât de scurtă și atât de supusă încercărilor decât să dorești în fiecare clipă împărăția cerurilor, să o speri și să te vezi făcând parte din ea! Mântuirea trebuie să devină visul de împlinit, dorința cea mai arzătoare a inimii noastre.

Pentru aceasta astăzi reînnoim lupta cu păcatul și cu ispitele. Vrem să alungăm din viața noastră ceea ce nu corespunde „noii alianțe”, ceea ce ar putea să ne împiedice mântuirea. Când un sfânt a fost întrebat cum luptă împotriva păcatului și cum scapă de ispite, el a răspuns: „Simplu: fug!”. Cum se concretizează lupta noastră cu ispitele? Dacă știi că un anturaj te duce la păcat, fugi! Dacă știi că ai obiceiuri care te duc la păcat, fugi de ele! Fugi! Îndepărtează-te! Dacă știi că anumite locuri, oameni etc. te duc la păcat, fugi. Fugi, transpiră ca să scapi de ispite și să-ți mântuiești sufletul! Muncește pentru suflet, pentru inimă. Învață să lupți pentru suflet, să cauți bunurile sufletului, să-ți privești sufletul și să te interesezi de el. Tot la fel învață să oferi celui de lângă tine sprijin pentru sufletul său, astfel încât să vă puteți bucura împreună de „împărăția cerurilor”.

„Omul înzestrat numai cu puteri omeneşti nu poate înţelege acestea; pentru el sunt o nebunie şi nu le poate înţelege” (cf. 1Cor 2,14). Însă noi, ajutați de Duhl Sfânt, să încercăm măcar o zi să trăim cu această convingere: mântuirea este cea mai mare realizare la care putem ajunge. Nimic nu este mai prețios decât să ajungem în „împărăția cerurlor”. Câtă fericire ar trebui să inunde inima noastră la gândul că într-o zi îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum este (cf. 1In 3,2). Cât de mult ar trebuie să luptăm alături de frații noștri pentru ca într-o zi să ne putem bucura de ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit: „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (1Cor 2,9).


Să nu treacă nicio zi
fără să privim spre Cristos,
spunându-i din toată inima
pentru noi și pentru toți cei dragi ai noștri:
„Doamne, mântuiește-ne”!


14 iunie 2017 

Miercuri din săptămâna a 10-a de peste an
Ss. Valeriu şi Rufin, m.; Elizeu, profet
2Cor 3,4-11; Ps 98; Mt 5,17-19

LECTURA I
Dumnezeu ne-a făcut vrednici să fim slujitori ai noii alianţe.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,4-11
Fraţilor, noi avem o astfel de convingere înaintea lui Dumnezeu prin Cristos. 5 Nu că am fi noi în stare de la noi înşine să gândim ceva, ca şi cum ar veni de la noi, ci competenţa noastră vine de la Dumnezeu, 6 care ne-a făcut în stare să fim slujitori ai Noii Alianţe, nu ai literei, ci ai Duhului, pentru că litera ucide, pe când Duhul dă viaţă. 7 Iar dacă slujirea care duce spre moarte, cu litere săpate în piatră, a fost atât de plină de glorie încât fiii lui Israel nu puteau să se uite la faţa lui Moise din cauza glorie feţei lui, chiar dacă era trecătoare, 8 cu cât mai glorioasă nu va fi slujirea Duhului! 9 Dacă slujirea care duce spre condamnare a fost plină de glorie, cu mult mai mult o va întrece în glorie slujirea care duce spre justificare. 10 Şi nici măcar nu a fost glorios ceea ce era mărit în această privinţă în faţa acestei glorii neobişnuite, 11 căci dacă ceea ce era trecător s-a arătat plin de glorie, cu atât mai mult va fi plin de glorie ceea ce rămâne!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 98(99),5.6.7.8.9 (R.: 9c)
R.: Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru!

5 Preaînălţaţi-l pe Domnul Dumnezeul nostru,
prosternaţi-vă la picioarele scaunului său de domnie,
căci Domnul este sfânt! R.

6 Moise şi Aaron, dintre preoţii lui,
şi Samuel, dintre cei care invocau numele Domnului,
îl chemau pe Domnul şi el le răspundea. R.

7 Din coloana de nor el le-a vorbit,
iar ei au păzit mărturiile lui
şi hotărârea pe care el le-a dat-o. R.

8 Doamne Dumnezeul nostru, tu le-ai dat răspuns:
ai fost pentru ei un Dumnezeu care iartă,
dar i-ai pedepsit pentru greşeala lor. R.

9 Preamăriţi-l pe Domnul Dumnezeul nostru
şi adoraţi-l pe muntele lui cel sfânt,
căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 24(25),4a.5a
(Aleluia) Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale, călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii, ci să împlinesc.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-19
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. 19 Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: