Arhivă etichetă pentru ‘Isus Cristos’

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Ca şi cum Cristos n-ar exista.
Este ideea de bază cu care lumea
şi mijloacele sale de comunicare
vorbesc tot timpul despre Biserică.
Interesează istoria ei
(aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei),
organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului,
faptele şi bârfele din interiorul ei…
Cu greu este numită o dată persoana lui Isus.

Predicatorul Casei Pontificale explică tema meditaţiilor pentru papa şi Curia Romană

Pentru a vorbi despre Isus (de Nicola Gori)

Se vorbeşte mult despre Biserică, mai ales despre defectele membrilor săi, şi mai puţin despre Isus. A pornit de la această consideraţie cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în pregătirea reflecţiilor de Postul Mare din acest an. De fapt, a-l pune în centru pe Cristos este ceea ce propune cardinalul de la fraţii capucini în predicile pentru papa şi pentru Curia Romană care începând din 26 februarie 2021, se vor ţine în Vatican timp de patru vineri până la 26 martie. Într-un timp încă marcat de pandemie, ca în experienţa precedentă din Adventul 2020, pentru cardinalii, episcopii şi prelaţii din familia pontificală, angajaţii din Vatican şi din Vicariatul de Roma, superiorii generali sau procuratorii ordinelor călugăreşti care fac parte din Capela Pontificală întâlnirea este la ora 9.00 în Aula „Paul al VI-lea”. Tema întâlnirilor „«Voi cine spuneţi că sunt eu?» (Mt 16,15): dogma cristologică, izvor de lumină şi de inspiraţie”. Predicatorul vorbeşte despre asta în acest interviu la „L’Osservatore Romano”.

Pentru ce alegerea acestei teme?

Este datorată ascultării câtorva cuvinte ale Papei Francisc. M-au impresionat puternic acelea rostite de el la audienţa generală din 25 noiembrie 2020. Spunea el, şi se înţelegea din ton că acest lucru îl atingea profund: „Găsim aici [în Faptele Apostolilor 2,42] patru caracteristici esenţiale ale vieţii ecleziale: ascultarea învăţăturii apostolilor, prima; a doua, păstrarea comuniunii reciproce; a treia, frângerea pâinii şi, a patra, rugăciunea. Ele ne amintesc că existenţa Bisericii are sens dacă rămâne puternic unită cu Cristos… Tot ceea ce în Biserică creşte în afara acestor «coordonate» este lipsit de temelii„. Cele patru coordonate ale Bisericii, aşa cum se vede, se reduc în cuvintele papei la unul singur: a rămâne ancorată în Cristos. Este cunoscută maxima de a trăi etsi Deus non daretur, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Este o maximă discutabilă şi de fapt foarte discutată şi pe bună dreptate contestată. Însă există şi un alt pericol care nu este mai mic şi este de a trăi etsi Christus non daretur, ca şi cum Cristos n-ar exista. Este ideea de bază cu care lumea şi mijloacele sale de comunicare vorbesc tot timpul despre Biserică. Interesează istoria ei (aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei), organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului, faptele şi bârfele din interiorul ei… Cu greu este numită o dată persoana lui Isus. Amintim ideea, promovată un scurt timp şi în Italia, a unei posibile alianţe între cei care cred şi cei care nu cred, bazată pe valorile civile şi etice comune, pe rădăcinile creştine ale culturii noastre şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, o înţelegere care nu este bazată pe ceea ce s-a întâmplat în lume cu venirea lui Cristos, ci pe ceea ce s-a întâmplat după aceea, după el. Toate acestea au făcut să se nască în mine dorinţa de a dedica meditaţiile din Postul Mare persoanei lui Isus Cristos. Este adevărat, despre Isus se vorbeşte încontinuu printre cei care cred, în cadrul Bisericii, însă se face asta împreună cu atâtea alte lucruri. M-am gândit că ar fi util, o dată, să vorbim numai despre el, ca şi cum ar exista numai el şi ar merita să ne ocupăm numai de el (care, până la urmă, este adevărul!].

Ce spaţiu va avea în meditaţii situaţia actuală a pandemiei?

Aproape niciunul! Despre pandemie am vorbit la cald în discursul ţinut în „Sfântul Petru” în Vinerea Sfântă din 2020. În el încercam să arăt cum să citim cu ochi de credinţă acest eveniment teribil, ce ne spune el despre Dumnezeu şi despre noi. După aceea, în predicile din Adventul trecut (sub titlul luat din psalm: „Învaţă-ne să numărăm zilele noastre şi vom ajunge la înţelepciunea inimii”) am încercat să reflectez asupra câtorva teme pe care pandemia ne-a constrâns să le scoate din uitare: moartea, viaţa veşnică şi mai ales asigurarea că, întrupându-se, Dumnezeu a urcat în însăşi barca noastră, care de aceea nu se poate scufunda. În Postul Mare, tocmai pentru a respecta intenţia de a vorbi o dată numai despre Isus, m-am gândit să las la o parte tema pandemiei, asupra căreia, de altfel, ar fi prezumţie să vreau să adaug alte cuvinte la tot ceea ce Sfântul Părinte, se poate spune că în fiecare zi, ne dăruieşte cu privire la ea nouă credincioşilor şi lumii.

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Aş spune, în substanţă, ceea ce a însemnat el pentru Isus! Isus s-a retras în pustiu pentru a posti, desigur, însă nu numai şi nu îndeosebi pentru asta. S-a retras pentru a se ruga, pentru a se sintoniza perfect, şi ca om, cu voinţa Tatălui şi a se pregăti s-o realizeze perfect în activitatea publică pe care urma s-o înceapă. Şi pentru noi, Postul Mare ar trebui să fie înainte de toate un timp în care să ne gândim un pic mai mult la Dumnezeu, să ascultăm cuvântul său, să ne distanţăm un pic de preocupările zilnice care riscă să ne facă să uităm de ce suntem în lume. Sunt lucruri pe care cu alte cuvinte ni le-a amintit Papa Francisc în mesajul său pentru Postul Mare, centrat în întregime pe modul de a cultiva acest timp cele trei virtuţi teologale ale credinţei, speranţei şi carităţii.

(După L’Osservatore Romano, 25 februarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


ofera-o-floare-si-o-paine-martie-2021

Susține blogul și proiectele Paxlaur: oferă o floare în luna martie

Oferă o floare unei mame fără flori. PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€6.00

Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi. Măreţia cotidianului

„Să nu încetăm să invocăm lumina şi forţa Duhului Sfânt,
ca să ne ajute să trăim cu iubire lucrurile obişnuite
şi astfel să le face extraordinare.
Iubirea este cea care schimbă:
lucrurile obişnuite par să continue să fie obişnuite,
însă atunci când se fac cu iubire ele devin extraordinare”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi sărbătorim Botezul Domnului. L-am lăsat, în urmă cu câteva zile, pe Isus prunc vizitat de magi; astăzi îl găsim adult pe malurile Iordanului. Liturgia ne determină să facem un salt de circa treizeci de ani, treizeci de ani din care ştim un lucru: au fost ani de viaţă ascunsă, pe care Isus i-a petrecut în familie – câţiva, mai înainte, în Egipt, ca migrant pentru a fugi de persecuţia lui Irod, ceilalţi la Nazaret, învăţând meseria lui Iosif – în familie ascultând de părinţi, studiind şi lucrând. Impresionează că cea mai mare parte a timpului său pe pământ Domnul l-a petrecut aşa, fără să apară. Să ne gândim că, după evanghelii, au fost trei ani de predici, de minuni şi atâtea lucruri. Trei. Şi ceilalţi, toţi ceilalţi, de viaţă ascunsă în familie. Este un mesaj frumos pentru noi: ne dezvăluie măreţia cotidianului, importanţa în ochii lui Dumnezeu a fiecărui gest şi moment al vieţii, chiar şi cel mai simplu, chiar şi cel mai ascuns.

După aceşti treizeci de ani de viaţă ascunsă începe viaţa publică a lui Isus. Şi începe chiar cu botezul la râul Iordan. Însă Isus este Dumnezeu, pentru ce Isus merge să fie botezat? Botezul lui Ioan consta într-un rit penitenţial, era semn al voinţei de convertire, de a fi mai buni, cerând iertarea propriilor păcate. Desigur, Isus nu avea nevoia de asta. De fapt, Ioan Botezătorul încearcă să se opună, însă Isus insistă. De ce? Pentru că vrea să fie cu păcătoşii: pentru aceasta se aşază la rând cu ei şi face acelaşi gest al lor. Face asta cu atitudinea poporului, cu atitudinea oamenilor care, aşa cum spune un imn liturgic, se apropiau „cu sufletul gol şi cu picioarele goale”. Sufletul gol, adică fără a acoperi nimic, păcătos. Acesta este gestul pe care-l face Isus şi coboară în râu pentru a se cufunda în însăşi condiţia noastră. De fapt, botez înseamnă tocmai „cufundare”. În prima zi a activităţii sale, Isus ne oferă astfel „manifestul său programatic”. Ne spune că el nu ne mântuieşte de sus, cu o decizie suverană sau un act de putere, un decret, nu: el ne mântuieşte venind în întâmpinarea noastră şi luând asupra sa păcatele noastre. Iată cum Dumnezeu învinge răul din lume: înjosindu-se, luându-l asupra sa. Este şi modul în care noi putem să-i ridicăm pe alţii: nu judecând, nu intimând ce trebuie să facă, ci devenind aproapele, com-pătimind, împărtăşind iubirea lui Dumnezeu. Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi; el însuşi a spus asta lui Moise: „Gândiţi-vă: care popor are dumnezeii săi aşa de aproape aşa cum voi mă aveţi pe mine?”. Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi.

După acest gest de compasiune al lui Isus se întâmplă un lucru extraordinar: cerurile se deschide şi se dezvăluie în sfârşit Treimea. Duhul Sfânt coboară în formă de porumbel (cf. Mc 1,10) şi Tatăl îi spune lui Isus: „Tu eşti Fiul meu, cel iubit” (v. 11). Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea. Să nu uităm asta: Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea, pentru că aceea este faţa sa. Isus se face slujitor al păcătoşilor şi este proclamat Fiu; se apleacă asupra noastră şi Duhul coboară asupra lui. Iubirea cheamă iubire. Este valabil şi pentru noi: în fiecare gest de slujire, în fiecare operă de milostivire pe care o facemm, Dumnezeu se manifestă, Dumnezeu îşi îndreaptă privirea sa spre lume. Acest lucru este valabil pentru noi.

Însă, încă înainte ca să facem orice lucru, viaţa noastră este marcată de milostivirea care s-a îndreptat asupra noastră. Am fost mântuiţi gratuit. Mântuirea este gratis. Este gestul gratuit de milostivire al lui Dumnezeu faţă de noi. În mod sacramental acest lucru se face în ziua Botezului nostru; dar şi cei care nu sunt botezaţi primesc milostivirea lui Dumnezeu mereu, pentru că Dumnezeu este acolo, aşteaptă, aşteaptă ca să se deschidă uşile inimilor. Se apropie, îmi permit să spun, ne mângâie cu milostivirea sa.

Sfânta Fecioară Maria, pe care o rugăm acum, să ne ajute să păstrăm identitatea noastră, adică identitatea de a fi „milostiviţi”, care stă la baza credinţei şi a vieţii.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez un salut afectuos poporului din Statele Unite ale Americii, zdruncinat de asediul recent la Congres. Mă rog pentru cei care şi-au pierdut viaţa – cinci -, şi-au pierdut-o în acele momente dramatice. Reafirm că violenţa este autodistructivă mereu. Nimic nu se câştigă cu violenţa şi mult se pierde. Îndemn autorităţile statului şi întreaga populaţie să menţină un înalt simţ de responsabilitate, cu scopul de a însenina sufletele, de a promova reconcilierea naţională şi de a tutela valorile democratice înrădăcinate în societatea americană. Fecioara Neprihănită, patroană a Statelor Unite ale Americii, să ne ajute să ţinem vie cultura întâlnirii, cultura îngrijirii, drept cale pentru a construi împreună binele comun; şi să facă asta cu toţi cei care locuiesc în acea ţară.

Şi acum vă salut din inimă pe voi toţi, care sunteţi conectaţi prin media. Aşa cum ştiţi, din cauza pandemiei, astăzi n-am putut să celebrez Botezurile în Capela Sixtină, ca de obicei. Totuşi, doresc să asigur rugăciunea mea pentru copiii care erau înscrişi şi pentru părinţii, naşii şi naşele lor; şi o extind la toţi copiii care în această perioadă primesc Botezul, primesc identitatea creştină, primesc harul iertării, al răscumpărării. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi!

Şi mâine, iubiţi fraţi şi surori, încheindu-se Timpul Crăciunului, vom relua cu liturgia drumul Timpului de peste an. Să nu încetăm să invocăm lumina şi forţa Duhului Sfânt, pentru ca să ne ajute să trăim cu iubire lucrurile obişnuite şi astfel să le face extraordinare. Iubirea este cea care schimbă: lucrurile obişnuite par să continue să fie obişnuite, însă atunci când se fac cu iubire ele devin extraordinare. Dacă rămânem deschişi, docili, faţă de Duhul, el inspiră gândurile noastre şi acţiunile noastre de fiecare zi.

Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Scris este: suntem neamuri…

Acest fragment nu este atât despre transmiterea vieții, 
ci mai ales despre transmiterea credinței, 
despre transmiterea misterului lui Dumnezeu (Mt 1,1-17). 

Viața și credința își au originea și împlinirea în Dumnezeu!
Privind „genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David”, 
conștientizăm modul minunat în care lucrează Domnul:
nimic nu e întâmplător, nimic nu e imposibil.
Ce oameni! Ce istorii! Cât zbucium în viețile lor!
Să privim cu atenție la ei, la viața lor,
la modul în care au lucrat cu și pentru Dumnezeu.
Nu sunt doar nume, sunt lucrarea lui Dumnezeu,
sunt parte din planul de iubire al lui Dumnezeu cu omul, cu omenirea. 

Mai mult, socotind generațiile
așa cum sunt „calculate” de sfântul Matei (14+14+14) 
ar trebui să întâlnim 42 de generații. 
Însă avem doar 40, 
un număr care nu e cu siguranță nici greșit, nici întâmplător.
Putem „completa” pentru a ajunge la 14+14+14. 
La început, înainte de Abraham, e Dumnezeu:
el este originea tuturor, el este Tatăl lui Abraham prin credință.
Iar la sfârșit Domnul a lăsat un loc pentru noi,
pentru tine, pentru mine, 
pentru fiecare om (re)născut prin Cristos, cu Cristos și în Cristos. 
Prin apă și Duh Sfânt am fost renăscuți la o viață nouă,
am devenit fiii lui Dumnezeu și formăm marea sa familie. 


Acum, ascultând, meditând și trăind cuvântul lui Cristos, 
îi suntem și frate și soră și mamă!
Să tresăltăm de bucurie
pentru că numele noastre nu sunt scrise doar într-o carte, 
ci mult mai mult: sunt scrise în ceruri (Mt 1,1/17; Lc 8,21; 10,20).


Genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,1-17
Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; 3 Iuda le-a dat naştere lui Fares şi lui Zara din Tamar; Fares i-a dat naştere lui Esrom; Esrom i-a dat naştere lui Aram; 4 Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; 5 Salmon i-a dat naştere lui Booz din Rahab; Booz i-a dat naştere lui Obed din Rut; Obed i-a dat naştere lui Iese; 6 Iese i-a dat naştere lui David, regele. David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; 7 Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat naştere lui Asaf; 8 Asaf i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; 9 Ozia i-a dat naştere lui Ioatam; Ioatam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Ezechia; 10 Ezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amos; Amos i-a dat naştere lui Iosia; 11 Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, în timpul deportării în Babilon. 12După deportarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; 13 Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; 14 Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; 15 Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; 16 Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. 17 Aşadar, acestea sunt toate generaţiile: de la Abraham până la David, paisprezece generaţii; de la David până la deportarea în Babilon, paisprezece generaţii, iar de la deportarea în Babilon până la Cristos, paisprezece generaţii.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: