Arhivă etichetă pentru ‘Isus rastignit’

Pentru a fi curați, Pământul și oamenii se spală cu sânge…

Și astăzi mulți se uită la Cristos răstignit 
nu pentru a învăța să ierte și să iubească, 
ci pentru a învăța să răstignească!

Stațiunea a XI-a: Isus este răstignit pe cruce

Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm
Căci prin Sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea 

 „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul: unde dispăruse umanizarea în Shoah? Cum a putut omul să devină călău şi să-l anihileze până acolo pe celălalt, pe omul fratele său”? Aceste întrebări care îl frământau pe Primo Levi – un necredincios iubitor de oameni și de bine care a trecut prin experiența lagărului nazist – devin și întrebările noastre în fața răului. Unde este omul atunci când se întâmplă răul? Unde ești tu? Unde sunt eu? Unde suntem noi atunci când în jurul nostru se întâmplă răul? Unde suntem când Cristos continuă să fie răstignit în cei mici, în cei săraci, în cei flămânzi, în cei bolnavi, în cei abandonați, în cei dați la moarte ca și el? Unde suntem noi când omul continuă să omoare ființe nevinovate?

Unde suntem noi în această „nebunie” a Calvarului când l-au răstignit, când și-au împărțit hainele lui „aruncând sorții”, când își băteau joc de el? Unde eram? Unde suntem (Lc 23,30-43; 1Cor 1,18-25)?

Când s-a împlinit timpul ca Pământul să fie spălat și purificat, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său. Intrând în lume, acesta spune: Iată-mă, vin! Vin să împlinesc voința ta!… A venit în mijlocul nostru, s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe Cruce (Evr 10,7; Lc 1,38; Fil 2,8).

Ce imagine dureroasă: răstignirea lui Cristos pe Cruce! Râurile de sânge care țâșnesc din mâinile și picioarele Mântuitorului. Crucea plină de sânge… Fluviul de iubire care țâșnește din Omul durerilor este cel care inundă și spală Pământul, spală sufletul meu și al tău. Preasfântul și preascumpul sânge spală pământul și „hainele” noastre, ne purifică, ne albește. Cu adevărat, pentru a fi curați, Pământul și oamenii se spală cu sânge…  (Ap 7,14). Prin rănile lui am fost vindecați, am fost mântuiți, am fost vindecați, am fost purificați (1Pt 2,24)! 

Cine și-ar fi putut imagina o atât de mare iubire? 

Cine și-ar fi putut imagina această istorie a mântuirii? 

Cine și-ar fi putut imagina prezența lui Dumnezeu pe Calvar? 

Calvarul este „clipa” care a schimbat lumea și soarta omului: din acea „clipă” nimic nu a mai fost la fel pe Pământ. Iar crucea, din instrument de batjocură și tortură, a devenit instrument de salvare pentru omenire. Din acel moment, omul care fugea de cruce începe să fugă spre ea pentru a o îmbrățișa. Sau cel puțin o așteaptă senin, liniștit, știind că nu crucea are ultimul cuvânt, ci învierea. Din acea zi, Crucea este semnul care ne marchează toate zilele, începutul și sfârșitul fiecărei zile, fiecărei acțiuni. Din acea zi, crucea e începutul și sfârșitul vieții de credință: suntem botezați și însemnați cu ea, după cum suntem și înmormântați cu acest semn care ne veghează mormântul în care așteptăm învierea.

Câtă recunoștință îți datorăm, Isuse, pentru că ai ales acest semn sfânt, acest lemn binecuvântat, acest loc, Calvarul! Răsună în inima noastră cuvântul tău: „Iar Eu, când voi fi ridicat de la pământ, îi voi atrage pe toți la Mine” (In 12,32). 

Crucea îi atrage pe toți: unii vin sub cruce din răutate, alții din curiozitate. Însă unii vin din iubire. Încă sunt mulți, prea mulți care nu se lasă atrași la Cristos, atrași de Cristos, fascinați de Chipul celui Răstignit. Încă sunt mulți care disprețuiesc Crucea și sfârșesc prin a fi zdrobiți de ea. Din păcate, și astăzi mulți se uită la Cristos răstignit nu pentru a învăța să ierte și să iubească, ci pentru a învăța să răstignească, să omoare. Pentru aceasta avem încă mult rău în lume: oamenii nu aud „Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac”! Ei aud doar „Răstignește-l! Răstignește-l!” (Lc 23,21.34). 

Aceasta se întâmplă când omul se crede mai puternic decât Dumnezeu: îl răstignește. Iar omul care nu se teme să-l răstignească pe Dumnezeu, care nu se teme să-l alunge pe Dumnezeu, cu siguranță nu se va teme niciodată să ne răstignească pe noi, să ne alunge, să calce în picioare omul și viața. Dacă pe el, Omul prin excelență, îl tratează în acest fel, e ușor de imaginat ce vor face cu noi, ce fac deja cu noi… 

Cât de ușor se strecoară în viața noastră întrebarea: de ce Calvarul? De ce răul? De ce răutatea? În fiecare ființă își face loc întrebarea: „Dacă Dumnezeu este Tată atotputernic, dacă a creat totul bine, dacă se îngrijește de oameni, atunci de ce a existat Calvarul? De ce a existat Auschwitz? De ce există războaie? De ce există răul? De ce mor copii nevinovați?” Prezența răului într-o creație ce ar trebui să fie perfectă macină sufletul nostru. Atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea și iubirea lui, par să-și piardă „credibilitatea” în fața copiilor care mor de foame, în fața oamenilor care suferă, în fața răului care devine „știre” în fiecare minut.

„Nici un răspuns pripit nu va satisface această întrebare pe cât de insistentă, pe atât de inevitabilă, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de mister. Răspunsul la această întrebare îl constituie ansamblul credinţei creştine: bunătatea creaţiei, drama păcatului, iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea omului (…) prin chemarea la o viaţă fericită, la care făpturile libere sunt îndemnate dinainte să consimtă, dar de la care, tot dinainte, printr-un mister teribil, ele se pot şi sustrage. Nu există trăsătură a mesajului creştin care să nu fie, dintr-un punct de vedere, un răspuns la problema răului” (CBC 309).

În fața răului nu trebuie să ne ridicăm ochii spre cer și să ne „războim” cu Dumnezeu, ci trebuie mai degrabă să privim spre inima noastră, spre noi înșine, spre „om”. Și ce descoperim? Privindu-ne vedem că suntem răi, că omul este rău. Să-l ascultăm pe Isus: „Dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei” (Mt 7,11-12). Acesta este (doar!) începutul pentru a schimba fața pământului și a diminua forța și prezența răului.

În aceste cuvinte (ca și în toată Evanghelia!) găsim un răspuns nu atât la veșnica întrebare – „De ce răul?” –, cât mai ales la întrebarea fundamentală a omului care vrea cu adevărat o lume mai bună: „Ce fac eu în fața răului”? Noi putem schimba fața pământului plecând tocmai de la atitudinea „potrivită” în fața răului, în fața Calvarului, în fața celor răstigniți.

Sfântul Augustin ne învață: „Dumnezeu cel Atotputernic, fiind cu desăvârşire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic şi de bun pentru a face ca din răul însuşi să izvorască binele”. Însă pentru acest bine suntem chemați să contribuim și noi, să lucrăm și noi. Conștiința ne strigă zi de zi un adevăr fundamental: fugi de rău și fă binele! Suntem chemați să înțelegem suferința lui Cristos și să nu zădărnicim crucea sa (1Cor 1,17).

Când ne răzvrătim în fața răului, în fața celui Răstignit, fără să ne convertiri în făcători de bine, în iubitori de oameni și de Dumnezeu, încă nu am înțeles că nu piroanele l-au ținut pe Cruce, ci iubirea; când ne răzvrătim, încă nu am înțeles că vocația noastră este iubirea necondiționată! Iubirea predicată și trăită de Isus Cristos!

Uneori noi înșine – așa-zișii buni creștini – nu înțelegem această iubire. Uneori nici noi nu-ți înțelegem și nu-ți prețuim iubirea, Isuse. Uneori, viața noastră, în loc să fie un tabernacol pentru tine, devine o cruce pe care te răstignim. În loc să fii păstrat cu sfințenie în inima noastră, ești răstignit, bătut în cuie, prin faptele noastre!

Cristos este răstignit pe Cruce… Cristos, Calea, Adevărul și Viața, Libertatea și Speranța, prizonierul pomului și al omului. Regele regilor și Domnul domnilor pironit pe Cruce de creația sa…

Mâinile care sunt răstignite să ne amintească pentru ce au fost create mâinile noastre: pentru a ajuta, pentru a îmbrățișa, pentru a mângâia, pentru a dărui. Nu pentru a lovi, nu pentru a distruge, ci pentru a proteja cu gingășie, cu tandrețe; nu pentru a păcătui, ci pentru a binecuvânta (Mt 5,30).

Picioarele răstignite să ne amintească pentru ce sunt picioarele noastre: să-i vizităm pe cei săraci și singuri; să străbatem drumul care duce spre Dumnezeu, spre Biserică, spre oameni, nu drumul spre Diavol, spre crâșme, spre rău. Avem picioare pentru a alerga unul spre altul și împreună spre Mântuire, nu pentru a face întrecere, nu pentru a concura și a ne lupta între noi. Mântuirea nu e un „concurs” pentru cei care aleargă repede și ajung primii, ci o Cale pentru cei care aleargă în comuniune, pentru cei care aleargă ținându-se de mână, ajutându-se. Picioarele sunt făcute pentru inimă, nu inima pentru picioare: să mergem acolo unde inima noastră se împlinește cu adevărat, nu acolo unde picioarele noastre pot pustii suflete și vieți. Să nu călcăm trufași, să nu călcăm în străchini, să nu călcăm peste inimi! Să nu zdrobim prin prezența noastră, ci să tămăduim. 

Cel răstignit, cel care pare învins și zdrobit, este atât de viu și atât de puternic încât promite ceea ce numai un Dumnezeu veșnic viu poate dărui: Paradisul (Lc 23,43). Isus din Nazaret – Regele iudeilor și al lumii întregi – acum, ca și atunci când proclama fericirile, acum, ca și atunci când vindeca bolnavi, acum, ca și atunci când învia morți și potolea furtuni, este și rămâne în veci Domnul istoriei și stăpânul sufletelor noastre. El este Domn și Dumnezeu, singurul care poate promite și în același timp oferi Fericirea, adică Paradisul. Noi ceilalți doar îl credem și-l sperăm… 

Prin răstignirea și moartea ta sfântă, mântuiește-ne, Doamne, și du-ne cu tine în Paradis! Amin!

De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui.

22 El, care nu a săvârşit păcat, 

şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui,

23 care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încredinţat [în mâna] celui care judecă cu dreptate. 24 El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile [lui] aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre (1Pt 2,20-25).


Ce mare har să știi să citești! Ajută un copil să învețe să citească, să meargă la școală și să se bucure de viața aceasta minunată!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€4.00


Aici puteţi medita:

Stațiunea a X: L-am dezbrăcat pentru ca moartea lui să nu fie doar dureroasă, ci și rușinoasă

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Eu cred!

Eu cred că într-adevăr așa a fost:

Căutau cum să-l prindă prin viclenie, ca să-l ucidă.
E. Peste două zile aveau să fie Paştele şi Azimele, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă pe Isus prin viclenie ca să-l ucidă, 2 căci spuneau:
A. „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se răzvrătească poporul”.

A uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare.
3 E. Fiind în Betania în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, şi, spărgând vasul, i-a turnat pe cap. 4 Dar erau acolo unii care, indignaţi, ziceau unii către alţii:
A. „Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? 5 Căci mireasma aceasta ar fi putut fi vândută cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor”.
E. Şi erau revoltaţi
împotriva ei. 6 Însă Isus a spus:
+. „Lăsaţi-o! De ce o necăjiţi?
A. făcut un gest frumos faţă de mine, 7 căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi oricând voiţi puteţi să le faceţi bine; pe mine însă nu mă aveţi întotdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut: a uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare. 9 Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”.

I-au promis lui Iuda Iscarioteanul că-i vor da arginţi.
10 E. Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, a venit la arhierei ca să-l dea pe mâna lor. 11 Când au auzit, s-au bucurat şi i-au promis că-i vor da arginţi. Iar el căuta un moment potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

Unde este camera mea în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?
12 În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paştele, discipolii săi i-au spus:
A. „Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?”
13 E. Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus:
+. „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeţi după el 14 şi, acolo unde va intra, spuneţi stăpânului casei că învăţătorul zice: «Unde este camera mea, în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» 15 El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiţi acolo pentru noi!”
16 E. Discipolii au ieşit şi au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paştele.

Unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda.
17 Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. 18 Şi, în timp ce stăteau la masă şi mâncau, Isus a spus:
+. „Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!”
19 E. Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul:
A. „Nu cumva eu?”
20 E. El le-a spus:
+. „Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. 21 Într-adevăr, Fiul Omului merge după cum este scris despre el. Însă vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”.

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu, al alianţei.
22 E. Şi, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus:
+. „Luaţi, acesta este trupul meu!”
23 E. Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. 24 Şi le-a spus:
+. „Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi. 25 Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu!”

Înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega.
26 E. Şi, cântând imnuri, au ieşit spre Muntele Măslinilor. 27 Iar Isus le-a spus:
+. „Voi toţi vă veţi scandaliza, căci este scris: «Voi bate păstorul şi oile se vor risipi». 28 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
29 E. Atunci Petru i-a zis:
A. „Chiar dacă toţi se vor scandaliza, eu nu”.
30 E. Dar Isus i-a zis:
+. „Adevăr îţi spun că tu, astăzi, în această noapte, înainte de a fi cântat cocoşul de două ori, de trei ori mă vei renega”.
31 E. Iar el spunea şi mai insistent:
A. „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”.
E. Şi toţi ziceau la fel.

A început a se înfiora şi a se nelinişti.
32 Apoi au venit într-un loc al cărui nume era „Ghetsemani” şi le-a spus discipolilor săi:
+. „Staţi aici până când mă voi ruga!”
33 E. Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti 34 şi le-a spus:
+. „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!”
35 E. Şi, mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la el ceasul acela, 36 zicând:
+. „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu”.
37 E. Apoi a venit şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru:
+. „Simon, dormi? Nu ai putut să veghezi nici măcar un ceas? 38 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
39 E. Şi, plecând din nou, s-a rugat spunând aceleaşi cuvinte.
40 A. venit din nou şi i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-i răspundă.
41 A. venit a treia oară şi le-a spus:
+. „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Ajunge!
A. venit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! 42 Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”

Prindeţi-l şi duceţi-l sub pază.
43 E. Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el o mulţime, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor, a cărturarilor şi a bătrânilor, 44 iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând:
A. „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l şi duceţi-l sub pază sigură!”
45 E. Venind, s-a apropiat îndată de el şi i-a spus:
A. „Rabbi!”
E. Şi l-a sărutat. 46 Atunci ei au pus mâna pe el şi l-au prins. 47 Însă unul dintre cei care erau de faţă, scoţându-şi sabia, l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. 48 Luând cuvântul, Isus le-a zis:
+. „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. 49 Zi de zi eram la voi şi învăţam în templu, şi nu m-aţi arestat. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile”.
50 E. Atunci, discipolii, părăsindu-l, au fugit cu toţii. 51 Însă îl urma un tânăr oarecare, acoperit numai cu o pânză pe trupul gol; l-au prins, 52 dar acesta, lăsând pânza, a fugit gol.

Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?
53 L-au dus pe Isus în faţa marelui preot şi s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi cărturarii. 54 Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curţii marelui preot şi, stând împreună cu servitorii, se încălzea la foc. 55 Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau, 56 căci mulţi dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile nu se potriveau. 57 Câţiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui, zicând:
58 A. „Noi l-am auzit pe acesta, spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini omeneşti şi în trei zile voi construi un altul, nefăcut de oameni»”.
59 E. Dar nici aşa mărturia lor nu se potrivea. 60 Atunci marele preot, ridicându-se în mijlocul lor, l-a întrebat pe Isus:
A. „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?”
61 E. Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus:
A. „Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?”
62 E. Isus a zis:
+. „Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”.
63 E. Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus:
A. „Ce nevoie mai avem de martori? 64 Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?”
E. Toţi l-au condamnat ca fiind vinovat de moarte. 65 Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i:
A. „Profeţeşte!”
E. Iar servitorii îi dădeau palme.

Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi.
66 Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot 67 şi, văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix şi i-a zis:
A. „Şi tu erai cu Nazarineanul, cu Isus”.
68 E. Dar el a negat, spunând:
A. „Nu ştiu, nu înţeleg ce zici!”
E. Şi a ieşit afară în faţa curţii. Şi a cântat cocoşul. 69 Iar servitoarea, văzându-l, a început din nou să le spună celor care stăteau acolo:

A. „Acesta este dintre ei”.
70 E. Dar el a negat din nou. După câtva timp, cei care stăteau acolo i-au spus din nou lui Petru:
A. „Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti galileean”.
71 E. Iar el a început să se blesteme şi să jure:
72 A. „Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi”.
E. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca un cocoş să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega”. Şi a izbucnit în plâns.

Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?
Vei zămisli şi vei naşte un fiu.
15,1 E. Dis-de-dimineaţă, făcând consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii şi cărturarii şi tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat. 2 Pilat l-a întrebat:
A. „Tu eşti regele iudeilor?”
E. El i-a răspuns:
+. „Tu zici”.
3 E. Iar arhiereii îl acuzau de multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou:
A. „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!”
5 E. Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira. 6 Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deţinut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci era închis un oarecare Baraba, care, împreună cu nişte răzvrătiţi, în timpul unei revolte, comiseseră crimă. 8 Mulţimea a urcat şi a început să ceară să le facă aşa cum făcea întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns:
A. „Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
10 E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l elibereze mai degrabă pe Baraba. 12 Pilat le-a spus din nou:
A. „Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?”
13 E. Iar ei au strigat iarăşi:
P. „Răstigneşte-l!”
14 E. Pilat le-a spus:
A. „Dar ce rău a făcut?”
E. Însă ei strigau mai tare:
P. „Răstigneşte-l!” 
15 E. Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap.
16 Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17 L-au îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. 18 Apoi au început să-l salute:
P. „Bucură-te, rege al iudeilor!”
19 E. Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui. 20 Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.

L-au dus la locul numit Golgota.
21 Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus. 22 L-au dus la locul numit „Golgota”, care, tradus, înseamnă „locul Craniului”. Şi a fost socotit cu cei fărădelege. 23 Şi i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. 24 Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. 25 Era ceasul al treilea când l-au răstignit. 26 Era scrisă inscripţia condamnării lui: „Regele Iudeilor”. 27 Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui. 28 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.

Pe alţii i-a salvat, dar pe sine nu se poate salva.
29 Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând:
A. „Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, 30 salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!”
E. 31 La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau:
A. „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. 32 Cristos, regele Israelului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem şi să credem!”
E. Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.

Scoţând un strigăt puternic, Isus şi-a dat sufletul.
33 Fiind ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea. 34 La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic:
+. Eloí, Eloí, léma sabactáni?”,
E. care, tradus, înseamnă:
+. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
35 E. Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau:
A. Iată, îl cheamă pe Ilie!”
36 E. Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând:
A. Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!”
37 E. Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat sufletul.

Aici se îngenunchează şi se face o pauză.

38
 Atunci catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. 39 Când centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus:
A. Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!”
40 E. Erau şi câteva femei care priveau de departe; printre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Ioses, şi Salomé, 41 care îl urmau de când era în Galileea şi îl slujeau; şi multe altele care urcaseră cu el la Ierusalim.

Iosif a rostogolit piatra la intrare în mormânt.
42 Când s-a făcut seară, întrucât era ziua Pregătirii, care este ajunul sâmbetei, 43 a venit Iosif din Arimateea, membru respectat în Sinedriu, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi a îndrăznit să intre la Pilat şi să ceară trupul lui Isus. 44 Pilat s-a mirat că murise deja şi, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45 Aflând de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. 46 Iosif, cumpărând un giulgiu, a luat jos trupul, l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă. Apoi a rostogolit piatra la intrarea în mormânt. 47 Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Ioses, priveau unde l-au pus.

Cuvântul Domnului

Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 14,1-15,47

Lumini și umbre, viață și moarte

„Doamne,
tu ai sfinţit semnul crucii
prin suferinţele şi moartea Fiului tău preaiubit
pe lemnul crucii. 
Te rugăm,
ca toţi aceia care ne mărturisim credinţa prin acest semn sfânt,
să ne bucurăm de ocrotirea ta cerească.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin.”


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

%d blogeri au apreciat: