Arhivă etichetă pentru ‘Isus’

Primăvara creștinilor și risipa de energie

Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă.
Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură.
Considerăm viața o proprietate manipulabilă,
iar pe celălalt un instrument.
Devenim mânioși când nu-l mai putem controla,
când descoperim că celălalt este diferit,
mai bun sau mai sănătos decât noi.
Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața,
cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Suferința care ne inundă simțurile risipește calmul caracteristic lunii florilor, „primăverii” creștinilor, timpului Pascal. În aceste vremuri de grea încercare, cei care credem în Cristos înviat trebuie să fim „o singură inimă și un singur suflet”: să punem totul în comun ca să dăm mărturie cu multă putere despre învierea Domnului (Fap 4,32-33).

Zilele întunecate de suferință ne alungă calmul, ba chiar și bunăvoința. Uneori se risipește și speranța, iar lipsiți de ea devenim șovăielnici în credință și iubire. Ne temem de răul care vine. Ne pierdem calmul și devenim mânioși. Începem să ne luăm la trântă cu răul, în loc să ne ținem și mai strâns de Dumnezeu. Risipim energie căutând vinovați pentru ce (ni) se întâmplă. Epuizăm resurse lăsându-ne cuprinși de nerăbdare și ură. Considerăm viața o proprietate manipulabilă, iar pe celălalt un instrument. Devenim mânioși când nu-l mai putem controla, când descoperim că celălalt este diferit, mai bun sau mai sănătos decât noi. Mânioși, am vrea să decidem noi moartea și viața, cine să fie cuprins de boală și cine nu.

Aceasta în loc să facem liniște și să invocăm prezența Domnului. El poate spune și astăzi „mării virusate”: „Potolește-te!”. Iar peste inima noastră s-ar așeza calmul (Mc 4,39).

Este adevărat: suntem prea mici ca să luptăm singuri răul. Însă, deși mici, avem Duhul înfierii care ne ajută să-i spunem lui Dumnezeu Tată (Rom 8,15). Am primit harul credinței: suntem copii iubiți de Tatăl și ne putem ține de mână cu Domnul care a învins moartea, răul și boală, cu Domnul care dă speranță și viitor. El poate să liniștească Pământul zdruncinat de virus, de neliniște, de ură (Mt 4,23; Ier 29,11).

Când suntem încercați de dubii în privința eficacității ținerii de mână cu Domnul, să recitim cu smerenie minunea orbului vindecat: „I-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. Isus, luându-l de mână, l-a condus în afara satului” și l-a vindecat. Iar orbul vedea toate lucrurile clar. Când Dumnezeu te ia de mână ești salvat: începi să „vezi clar” lumea și omul pe care îl desconsiderai, omul de lângă tine care părea un „copac care umblă”, un obiect (Mc 8,22-25). Să folosim acest timp pentru a cultiva calmul, risipindu-se astfel din noi orice ură, orice mânie, și devenind fiii Dumnezeului încet la mânie și plin de iubire (Ex 34,6).

Cristos e veșnic viu!

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. De mână cu Dumnezeu: Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

2. De mână cu Dumnezeu: Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

La cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții…

La cine să mergem, Doamne?
Tu ai cuvintele vieții veșnice…
Până astăzi există persoane pentru care este clar că
cuvintele lui Isus sunt duh și viață
și de aceea îl urmează.
Altora însă li se par grele
și caută în altă parte mângâieri slabe.

Isuse am incredere in tine

Voi sta la locul meu de veghe, ca să ascult ce-mi va spune Domnul

Citim în Evanghelie că, în timp ce Domnul predica și-i invita pe ucenicii săi să participe la pătimirea sa în sacramentul ospățului trupului său, unii au spus: Greu este cuvântul acesta. Și din momentul acela nu au mai mers cu el. În schimb, ucenicii, fiind întrebați dacă vor și ei să plece, au răspuns: La cine să mergem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții veșnice (In 6,68).
Fraților, astfel vă spun: Până astăzi există persoane pentru care este clar că cuvintele lui Isus sunt duh și viață și de aceea îl urmează. Altora însă li se par grele și caută în altă parte mângâieri slabe. Înțelepciunea își face auzit glasul în piețe, adică îi avertizează pe cei care umblă pe calea largă și spațioasă care conduce la moarte, pentru a-i chema înapoi pe cei care merg pe ea.
Ea strigă: Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta și, de aceea, am zis: Este un popor cu inima rătăcită (Ps 94[95],10). Într-un alt psalm găsești: Domnul a vorbit o singură dată (cf. Ps 61[62],12). Desigur, o sin­gură dată, pentru că el vorbește mereu. Vorbirea sa este unică, și nu întreruptă, ci continuă și fără sfârșit.
Îi invită pe păcătoși să intre în ei înșiși, îi ceartă din cauza rătăcirii inimii, pentru că el acolo locuiește și acolo vorbește, făcând personal invitația adresată prin pro­fetul care spune: Vorbiți inimii Ierusalimului (Is 40,2).
Vedeți, fraților, în ce mod mântuitor ne avertizează profetul, pentru ca astăzi, dacă auzim glasul său, să nu ne împietrim inimile. Sunt cam aceleași cuvinte pe care le citiți și în Evanghelie și în profet. Domnul spune în Evan­ghelie: Oile mele ascultă glasul meu (In 10,27). Sfântul David spune în psalm: Poporul lui (desigur, al Domnu­lui) și turma pe care el o păstorește. O, de ați asculta astăzi glasul lui, nu vă împietriți inimile! (Ps 94[95],7-8).
În sfârșit, ascultați-l pe profetul Habacuc. El nu ascunde reproșul Domnului, ci îl transmite cu fidelitate și zel. El spune: Voi sta de strajă la postul meu, voi rămâne în picioare pe zidul de apărare și voi sta la pândă, ca să văd ce-mi va spune și ce-i voi răspunde la mustrarea pe care mi-o face (cf. Hab 2,1). Așadar, și noi, fraților, să stăm la locul nostru de strajă, pentru că este timpul bătăliei.

Să intrăm în noi înșine,
să ne examinăm inima, unde locuiește Cristos,
să ne comportăm cu înțelepciune și judecată.
Însă încrederea noastră nu stă în noi înșine.
Ar însemna să fie pe un fundament prea slab.

Din Predicile sfântului Bernard, abate
Pred. 5, de diversis, 1-4: Opera omnia, Edit. Cisterc. 6, 1 [1970] 98-103

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Lasă-i lui Dumnezeu posibilitatea să te ajute

Isus si Samariteana_capela India

„Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu
şi cine este acela care îţi spune: «Dă-mi să beau!»,
tu ai fi cerut de la el
şi el ţi-ar fi dat apă vie!” (In 4,10).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: