Arhivă etichetă pentru ‘iubire’

Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

„Orice desăvârșire în această viață
își are partea ei de nedesăvârșire
și nu-i cunoaștere sau cugetare înaltă
nescutită de taine și umbre.
Cunoașterea smerită de sine
e o cale mai sigură spre Dumnezeu
decât iscodirea adâncurilor științei.
Nu că știința sau cunoașterea
oricărui lucru ca atare nu ar fi bună în sine,
rânduită și vrută chiar de Dumnezeu;
ci pentru că mai de preț e conștiința curată și o viață cinstită”. 

Capitolul IIIÎNVĂȚĂTURA ADEVĂRULUI

1. Ferice de cel luminat nemijlocit de învățătura adevărului însuși, nu de tâlcul întrezărit al unor chipuri și vorbe trecătoare. Părerile și simțurile omenești înșală într-adevăr adeseori, vederea lor e scurtă. Ce rost poate avea să iscodești cu mintea, până în pânzele albe, lucruri ascunse ori învăluite în negura tainei, de vreme ce la ceasul judecății nimeni nu-ți va cere vreodată socoteală de necunoașterea lor? Mare nesăbuință e să ții morțiș la cercetarea și iscodirea fără rost a unor lucruri nefolositoare, ba chiar păgubitoare, lăsând deoparte tocmai pe cele mai trebuincioase și mai folositoare. Ca, ochi având, să nu vedem.

2. De ce ne-ar păsa atât de mult de deosebirea filosofică dintre fire și speță? Cel căruia Cuvântul etern îi vorbește se poate lipsi de felurimea și sumedenia părerilor omenești. Toate își trag obârșia dintr-un singur Cuvânt, toate se rostesc într-un glas; e însuși izvorul și începutul care pe noi, acum, ne cheamă ca să ne vorbească. Fără El nimeni nu poate dobândi înțelegere, fără El nu-i cu putință o judecată dreaptă. Cel pentru care toate sunt una, pe toate la un rost aducând, și una văzând întru toate, acela poate fi statornic în sufletul său, întemeiat cu totul pe pacea lui Dumnezeu. O, Dumnezeule, adevărul meu, fă să fiu una cu tine, întru iubire fără sfârșit! Searbădă e citirea, searbădă ascultarea din cărți: tu singur ești tot ce-mi doresc și tot ceea ce vreau. Învățații să păstreze tăcerea, amuțească gura făpturii înaintea feței tale: vorbește-mi, Doamne, tu singur.

3. Cu cât mai adunat întru sine va fi cineva – cu cât mai limpezite cugetul și inima lui – cu atât mai ușor îi va fi să priceapă lucruri mai multe, mai înalte și mai nepătrunse, căci, pentru el, lumina înțelegerii vine de sus. O minte limpede, curată și statornică nu se risipește în mijlocul îndatoririlor zilnice – oricât de multe ar fi chemată să facă, căci pe toate le săvârșește cu gândul la Dumnezeu, străduindu-se să scuture, din lăuntrul său, toată căutarea de sine. Ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap, dacă nu tocmai pofta neînfrânată a inimii, lăsată în voia ei? Omul drept și evlavios își lămurește mai întâi pe dinăuntru rostul faptelor sale, abia apoi trece la ceea ce are de săvârșit și săvârșește pe din afară; și nu se lasă mânat încotro l-ar îmbia imboldurile stricate ale firii ci, el însuși stăpân, le ține pe toate cu tărie sub cârma și îndrumarea dreptei judecăți. Care luptă este mai aprigă decât a aceluia care vrea să se biruiască pe sine? într-adevăr, aceasta s-ar cuveni să fie grija noastră dintâi: să ne biruim pe noi înșine, zi de zi să sporim în putere, pas cu pas și ceas cu ceas, înaintând pe calea binelui.

4. Orice desăvârșire în această viață își are partea ei de nedesăvârșire și nu-i cunoaștere sau cugetare înaltă nescutită de taine și umbre. Cunoașterea smerită de sine e o cale mai sigură spre Dumnezeu decât iscodirea adâncurilor științei. Nu că știința sau cunoașterea oricărui lucru ca atare nu ar fi bună în sine, rânduită și vrută chiar de Dumnezeu; ci pentru că mai de preț e conștiința curată și o viață cinstită. Și tocmai fiindcă numeroși sunt cei ce se silesc să adune cunoștințe, mai curând decât să ducă o viață dreaptă și sfântă, atât de des vedem cum atâția ajung să rătăcească drumul și să aducă la urmă rod puțin sau deloc.

5. O, atâta silință de și-ar da – pentru a plivi și stârpi viciile și a răsădi în sufletele lor virtutea -, câtă strădanie irosesc fără oprire în dezbateri, n-ar fi atâtea rele și atâta smintire în rândul credincioșilor, și nici atâta delăsare în mănăstiri. Căci de un lucru putem fi siguri: în ziua judecății nu vom fi întrebați ce cărți am citit, ci ce fel de fapte am săvârșit, nimeni nu va cerceta cât de iscusiți am fost în vorbire, ci cât de creștinește ne-am trăit zilele pe pământ. Spune-mi, unde s-au dus toți cei care, până nu de mult, erau socotiți drept mari învățători și domni, cei care, până mai ieri, pe când trăiau încă, se bucurau de o faimă înfloritoare pentru știința lor de carte? Scaunele lor sunt goale și au fost date altora, și mă întreb dacă cineva își mai amintește de ei. Cât timp au fost în viață, treceau drept bărbați de vază dar iată, nimeni, acum, nu-i mai pomenește.

6. O, cât de repede se stinge și amuțește toată slava lumii! Ce bine ar fi fost dacă viața le-ar fi fost pe potriva științei de carte! Atunci, cu adevărat, citirile și învățătura lor ar fi avut un rost. Și câți în această viață nu se pierd, cu toată știința lor zadarnică de carte, pentru că prea puțin se sinchisesc de slujirea lui Dumnezeu! Și tocmai pentru că în loc să se smerească pe sine le place mai curând să treacă drept oameni de vază, în fumurile gândului lor se mistuie până ce pier. Cu adevărat mare e cel ce are în suflet dragoste mare. Cu adevărat mare este cel care se socotește pe sine mic și toată fala și slava lumii o socotește fără preț. Săbuit cu adevărat este acela care toate bunătățile pământului le socotește gunoi, ca să-l câștige pe Cristos (Fil 3, 8). Și învățat cu adevărat e cel care se leapădă de voința sa, spre a putea face numai voia lui Dumnezeu.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Dumnezeu, care a vorbit odinioară, vorbește fără întrerupere cu Mireasa Fiului său iubit, iar Duhul Sfânt, prin care glasul viu al evangheliei răsună în Biserică și, prin ea, în lume, îi călăuzește pe credincioși spre tot adevărul și face să locuiască în ei cu îmbelșugare cuvântul lui Cristos (cf. Col 3,16)” (Dei verbum: Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, nr.8).

Să ne rugăm: O, Isuse, dăruiește-ne un spirit cu adevărat creștin; fă să avem o inimă creștină și condu-ne pașii pe căile vieții de credință. Dăruiește-ne harul să îndreptăm spre tine toată cunoașterea noastră și toate eforturile noastre pentru a împlini mereu voința ta. Prin tot ceea facem să-ți fim plăcuți și să te iubim și să simțim iubirea ta în această viața și în viața veșnică. Amin 

Să reținem: O, Dumnezeule, adevărul meu, fă să fiu una cu tine, întru iubire fără sfârșit!

Să practicăm: Caută să faci voința lui Dumnezeu în toate

Aici puteți citi Capitolul II: SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE

Capitolul IV: BUNA CHIBZUINȚĂ A FAPTELOR NOASTRE… (va urma, vineri 2 octombrie 2020).


Ajută un copil! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!
(https://paxlaur.com/2020/09/01/o-carte-care-a-schimbat-milioane-de-vieti/)

Aici puteți citi:

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII

Capitolul II: SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București: http://www.librariasfiosif.ro/carte.php?id_produs=5).

A murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea…

«Tatăl nostru,
fie voinţa ta nu a mea,
sfinţească-se numele tău,
nu al meu,
vie împărăţia ta,
nu a mea».

În îmbrăţişarea papei amintirea părintelui Malgesini

Erau săracii din oraşul Como – deţinuţi, refugiaţi, victime ale traficului de persoane şi fără adăpost, „fraţii şi surorile pe care el i-a iubit mai mult”, a afirmat episcopul Oscar Cantoni – sâmbătă, 19 septembrie 2020, în catedrală pentru Liturghia de înmormântare a părintelui şi prietenului lor, părintele Roberto Malgesini, ucis marţea trecută în timp ce-i slujea pe „cei din urmă”.

Papa Francisc, în unire spirituală cu ei, precum şi cu întreaga comunitate din Como, a voit să fie prezent în mod spiritual la concelebrare – cu episcopul diecezan erau alţi şase prelaţi şi numeroşi preoţi – prin cardinalul elemozinar Konrad Krajewski care, după ce a prezidat Liturghia a mers să le înmâneze personal părinţilor părintelui Roberto – cu gestul de a săruta mâinile lor – un rozariu, cadou al pontifului. Alte rozarii au fost duse pentru „tânărul nefericit care este în închisoare”, pentru săracii şi voluntarii apropiaţi de părintele Roberto.

Îndeosebi, la Liturghie era prezent poporul din parohiile Regoledo di Cosio (unde s-a născut părintele Roberto), Gravedona, Lipomo (acolo a fost vicar) şi reprezentanţii comunităţii Fericitul Giovanbattista Scalabrini unde a exercitat slujirea sa pastorală. Ofertele adunate în timpul celebrării – dar şi la ieşirea din catedrală şi în pieţe (au fost montate trei ecrane mari în pieţele Grimoldi, Verdi şi Cavour) – vor fi destinate carităţii papei şi săracilor din dieceză.

„Vă aduc un salut şi o îmbrăţişare fraternă din partea Sfântului Părinte. El este cu noi. Se uneşte cu noi în rugăciune”, a spus cardinalul Krajewski. „Imediat ce a ajuns în Vatican ştirea despre moartea părintelui Roberto – a afirmat el – Sfântul Părinte, la audienţa generală de miercurea trecută, a reluat cuvintele episcopului vostru care au ieşit din inima bunului păstor şi a afirmat: «Aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia, adică pentru martiriul părintelui Roberto, martor al carităţii faţă de cei mai săraci»”.

„Papa Francisc este cu noi şi se uneşte cu durerea şi cu rugăciunea celor din familia părintelui Robert, chiar le sărută mâinile”, a afirmat cardinalul. Şi „se uneşte cu credincioşii din parohia sa, cu fraţii nevoiaşi pe care i-a slujit cu toată inima până în ultima dimineaţă, şi cu toată comunitatea din Como”.

Apropierea papei a fost profund simţită de toţi: „Părintele Roberto a murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea. Pagina din evanghelie pe care noi preoţii o citim des şi pe care părintele Roberto ne-o aminteşte chiar astăzi, pagina care nu se poate rupe niciodată din evanghelie, ne aminteşte: «Nu este iubire mai mare decât aceasta, a-şi da viaţa pentru prietenii săi». Nu putem fi creştini până la capăt dacă această pagină nu este însuşită de noi. Pentru ce s-a întâmplat asta părintelui Roberto şi nu mie? Nu ştiu. El în viaţa sa a încorporat rugăciunea lui Isus: «Tatăl nostru, fie voinţa ta nu a mea, sfinţească-se numele tău, nu al meu, vie împărăţia ta, nu a mea». Această pagină se referă îndeosebi la noi preoţii, care trebuie să trăim evanghelia pură, care trebuie să răspândim mireasma lui Isus oriunde mergem. Este tocmai rugăciunea cardinalului Newman pe care Maica Tereza o recomanda surorilor sale care ies în fiecare zi ca să-i slujească pe săraci pentru a-l reprezenta pe Isus însuşi: «Dragă Isuse, / ajută-mă să răspândesc mireasma ta oriunde merg, / inundă sufletul meu cu Duhul tău şi cu Viaţa ta. / Pătrunde şi posedă toată fiinţa mea, / aşa de complet încât viaţa mea / să nu fie decât o reflexie luminoasă a vieţii tale. / Străluceşte prin mine şi fii aşa de prezent în mine, / încât fiecare suflet cu care vin în contact să experimenteze / prezenţa ta în sufletul meu. Să-şi ridice ochii şi să nu mă mai vadă pe mine, ci numai pe Isus! Rămâi cu mine, / şi atunci voi începe să strălucesc / aşa cum străluceşti Tu; / să strălucesc în aşa fel încât să fiu lumină pentru alţii. / Lumina, o, Isuse, va proveni toată de la Tine; / nimic din ea nu va fi a mea. / Vei fi Tu care străluceşti asupra altora prin mine. / Fă ca, astfel, eu să te laud în modul pe care-l iubeşti mai mult: / strălucind de lumină asupra celor care sunt în jurul meu. / Fă ca să te vestesc fără să predic, / nu prin cuvinte, ci cu exemplul, / cu forţa care trage după sine, / cu influenţa binevoitoare a ceea ce fac, / cu plinătatea tangibilă a iubirii / pe care inima mea o poartă faţă de Tine. Amin»”.

Tocmai această rugăciune face şi mai elocventă mărturia episcopului de Como, care a schiţat profilul părintelui Roberto numindu-l „martir al carităţii şi al milostivirii”. Secretul său, a adăugat el, era „prezenţa lui Dumnezeu în el”. O constatare pe care Monseniorul Cantoni a exprimat-o şi vineri, 18 septembrie, celebrând în formă privată înmormântarea părintelui Roberto la Regoledo di Cesio. Localitatea din Valtellina unde preotul a „învăţat” credinţa. „Hirotonit preot în 1998 – a amintit episcopul – părintele Roberto s-a simţit chemat să dezvolte un dar care avea să se clarifice progresiv şi pe care l-a cultivat ca «o vocaţie în vocaţie»: aceea de a împărtăşi, tot timpul, în oraşul Como, viaţa celor mai săraci, a celor fără locuinţă, a refugiaţilor”.

Părintele Roberto, a continuat Monseniorul Cantoni, „a ales, cu consimţământul şi în comuniune cu episcopul, să se îngrijească de cei din urmă, luaţi în mod singular, să accepte şi fragilităţile lor, oferind în schimb primire deplină şi afectuozitate, cu o delicată «atenţie de iubire» fiecăruia, atraşi imediat de disponibilitatea sa singulară de a-i primi pe toţi cu gratuitate şi fără a judeca”.

Episcopul de Como a încheiat cu un adevărat mandat misionar: „Nouă tuturor ne revine misiunea de a continua cu afabilitatea şi duioşia părintelui Roberto faţă de cei nevoiaşi, de cei săraci în mod deosebit, recunoscuţi şi primiţi ca adevărata «carne a lui Cristos». O nouă primăvară de haruri ne pregăteşte Domnul prin martiriul părintelui Roberto: să nu irosim această extraordinară, nemeritată ocazie şi fiecare să facă partea sa!”.

(După L’Osservatore Romano, 20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Soluții pentru (orice) criză

Nimic nu e nou sub soare, ne amintește sfânta Carte. Orice criză este o provocare și o goană după soluții. Undeva, printre miile de cărți prăfuite și printre sufletele răvășite de această Pandemie, stă pitită o soluție care deja s-a dovedit eficientă în multe alte cazuri.

Astăzi este ziua cea mai potrivită pentru a începe acest „tratament”. Orice amânare este o agravare a crizei:


În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi:
„Vouă, care mă ascultaţi, vă spun:
iubiţi-i pe duşmanii voştri,
faceţi bine celor care vă urăsc, 
28 binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă,
rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! 29 

Celui care te loveşte peste un obraz,
întoarce-i-l şi pe celălalt,
iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! 
30 Celui care îţi cere, dă-i,
şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! 31 

Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! 32 

Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi?
Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. 
33 Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi?
Şi păcătoşii fac la fel. 
34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi,
ce răsplată aveţi?
Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească la fel înapoi. 

35 Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri,
faceţi bine
şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic,
iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt,
pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. 

36 Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv! 

37Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi;
nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi,
iertaţi şi veţi fi iertaţi; 
38 daţi şi vi se va da;
o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală,
căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”

Cuvântul Domnului

(din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 6,27-38)

%d blogeri au apreciat: