Iubire și debusolare

Suntem debusolați și nu ne mai convine nimic din ceea ce ni se întâmplă – nici cântatul de veselie din fluer, nici cântecul de jale (Lc 7,31-35) – pentru că în interiorul nostru suntem goi, ne-am pierdut punctele de sprijin. Și suntem goi pe dinăuntru pentru că uităm esențialul: la sfârșitul vieții nu vom fi întrebați câți bani am avut, câte case sau mașini am schimbat sau câte afaceri am făcut. La sfârșitul vieții vom fi judecați despre iubirea practicată, despre iubirea pusă în tot ceea ce am făcut: câte din faptele mele din ziua de ieri sau din cea de astăzi au fost pline de iubire? Câte din planurile mele vorbesc despre adevărata iubire? 

Rugă

„cerne Doamne liniştea uitării
peste nesfârşita suferinţă
seamănă întinderi de credinţă
şi sporeşte roua îndurării

răsădeşte Doamne dragostea şi crinul
în ogorul năpădit de ură
şi aşterne peste munţi de zgură
liniştea iertarea şi seninul”

Corneliu Coposu

Cade orice îngâmfare și orice mândrie. Rămân speranța și credința care pregătesc drumul iubirii…

Când timpurile sunt grele, cuvintele au alt (ră)sunet. Iar tăcerea dintre cuvinte devine „semnul timpului”. Ziua pare o lungă cercetare a cugetului, un examen de conștiință, dar și un timp rodnic pentru meditație, lecturi bune, doze de speranță. Chiar și textele pe care le-ai mai citit au acum un mesaj nou, un ecou diferit, mai ales dacă le citești cu voce tare. Îți umpli tăcerea de viață atunci când citești cu voce tare. Un adevărat dialog cu autorul, cu personajele. Iar dacă e vorba de rugăciuni, rostirea cuvintelor duce dialogul la cel mai înalt nivel, de la cuvânt la Cuvânt, de la om la Om, de la om la Dumnezeu!

Așa se întâmplă chiar și cu textul de la Breviar (de exemplu cu cel de astăzi, luni, din săptămâna a III-a a Postului Mare). L-am mai citit cu siguranță de multe ori de când sunt preot (mai ales că e din sfântul Vasile cel Mare, despre care am mai scris, citit, auzit!), dar astăzi chiar a fost o rugăciune, o meditație. Astăzi a stat și inima cu mine. Era atât de liniște încât, între cuvinte, o auzeam că e acolo. (Da, în Roma zilele acestea chiar e liniște, suficient de liniște cât să te poți auzi. Ceea ce nu e rău, ba chiar e un bine în mijlocul răului ce dă târcoale ca un leu căutând pe cine să înghită!). În fine, eram la partea cu inima și cartea, inima și rugăciunea, inima și meditația. Am auzit-o și am citit împreună din Omiliile sfântului Vasile cel Mare. Și inima, și mintea, și ochii, stăteau în tăcere și ascultau cum gura vobea urechilor și lumii închise (în casă). Deasupra lumii întregi, de jur împrejur, oriunde astăzi a fost un preot, o persoană consacrată, un laic, o inimă care s-a rugat breviarul, a răsunat un cuvânt de speranță, a strălucit o lumină nou, o rază de soare: de sute de ani, chiar mii, același Dumnezeu salvează dincolo de orice speranță umană.

Dar care este drumul pe care trebuie să-l urci pentru a fi printre cei salvați? Cum s-au salvat Sfinții Părinți? Poate că acum e timpul potrivit, acum e vremea mântuirii în care trebuie să ne apropiem de înțelepciunea Sfintei Scripturi, de înțelepciunea Sfinților Părinți și să pregătim calea iubirii, trăind aceste zile cu speranță și credință! Și cu multă, mult mai multă smerenie în fața a ceea ce ne amintește cât de mici și neputincioși suntem în fața răului și câtă nevoie avem de cel pe care cu smerenie și încredere îl numim: Tată, Tatăl nostru, Tatăl omenirii: El ne va dărui un viitor și o speranță nouă.

Iată ce spune astăzi sfântul Vasile cel Mare:

Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui (cf. Ier 9,22).
    Atunci, care este adevărata laudă și în ce anume omul este mare? Scriptura spune: În aceasta să se laude cel care se laudă: dacă el cunoaște și înțelege că eu sunt Domnul (Ier 9,23).
    Măreția omului, gloria și maiestatea sa constau în a cunoaște ceea ce este cu adevărat mare, în a se alipi de el și în a cere gloria de la Stăpânul gloriei.
    Paul spune: Cine se laudă, în Domnul să se laude, și o spune în următorul context: Cristos, pentru noi, a fost făcut de Dumnezeu înțelepciunea, dreptatea, sfințenia și mântuirea, pentru ca după cum este scris: Cine se laudă, în Domnul să se laude (1Cor 1,30-31).
    Lauda perfectă și deplină în Dumnezeu se verifică atunci când unul nu se preamărește datorită dreptății sale, ci știe că este destituit din adevărata dreptate și înțelege că a fost îndreptățit numai prin credința în Cris­tos. Tocmai în aceasta se laudă Paul, care dispre­țuiește propria sa dreptate și o caută pe aceea care vine de la Dum­nezeu prin Isus Cristos, adică dreptatea în credință. Îl cunoaște pe el și puterea învierii sale, este părtaș la suferințele sale, este făcut asemenea cu moar­tea lui pentru a ajunge, pe cât posibil, la învierea din morți.
    Cade orice îngâmfare și orice mândrie. Omule, nu ți-a mai rămas nimic cu care să te poți lăuda, deoarece gloria și speranța ta sunt situate în el, ca să fie morti­ficat tot ceea ce este al tău și tu să poți căuta viața vii­toare în Cristos. Avem deja primițiile acelei vieți, ne găsim deja în ea trăind de acum în totalitate în harul și în darul lui Dumnezeu.
    Dumnezeu este cel care lucrează în noi, el ne face și să voim, și să înfăptuim, după bunăvoința sa (cf. Fil 2,13). Tot Dumnezeu este cel care, prin Duhul său, revelează înțelepciunea sa destinată pentru gloria noastră.
    Dumnezeu ne dă puterea și vigoarea în osteneli. Am lucrat mai mult decât ei toți, spune Paul, nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine (1Cor 15,10).
    Dumnezeu salvează de pericole dincolo de orice speranță umană. Într-adevăr, Apostolul adaugă: Ne-am socotit în noi înșine niște condamnați la moarte ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, cel care îi învie pe cei morți. El ne-a eliberat dintr-o astfel de moarte, și ne eliberează, și în el sperăm că ne va mai elibera (2Cor 1,9-10).

Din Omiliile sfântului Vasile cel Mare, episcop
Omil. 20, Despre umilință, 3: PG 31, 530-531:
Cine se laudă, în Domnul să se laude

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: