Arhivă etichetă pentru ‘iubirea’

Câte zile ține Paștele?

Ce mângâietor e ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască:
„Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”,
iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi:
„E Domnul!”,
şi apoi întreaga zi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.

Lucrul cel mai greu nu este să ajungi la învierea lui Cristos, să o trăiești pentru o zi, ci mult mai greu este să rămâi în această înviere, să rămâi viu mult timp. Concret: de Paște bisericile sunt pline, rândurile la sfânta împărtășanie sunt lungi, spre bucuria Domnului și a Bisericii. Însă trece o zi, trec două și lucrurile se schimbă: bisericile se golesc și rândurile pentru împărtășanie se micșorează. Unde dispar martorii învierii? Unde îl punem pe Cristos cel înviat? Îl punem înapoi în mormânt? Sau ce facem cu el?

Dacă deja ne-am întors la viața și indiferența dinaintea Paștelui, înseamnă că suntem asemenea cărturarilor care au dispețuit darul lui Dumnezeu și l-au răstignit pe Isus Cristos. Dacă deja nu ne mai împărtășim, înseamnă că noi nu am simțit niciodată în fața euharistiei bătăile inimii care să ne facă să strigăm: „E Domnul”.

Dacă am ști cât de plăcut e să te trezeşti dimineaţa cu Domnul, pe „ţărmul unui lac”, şi să-i vezi chipul cum se oglindeşte în apa limpede. E ca soarele strălucitor ce face apa să lucească asemenea unui cristal preţios. Şi atunci îl recunoşti şi strigi entuziasmat: „E Domnul”!

Ce mângâietor este ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”, iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi „E Domnul!”, şi apoi întreaga zi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.

Numai iubirea îşi poate recunoaşte iubitul, numai cei ce se iubesc se regăsesc, numai cel iubit a strigat „E Domnul”. Iubirea vede dincolo de distanţă. Iubirea simte dincolo de cuvinte şi imagini. Iubirea nu cunoaşte limite sau piedici. Iubirea strigă „E Domnul!”.

Cum să ştii că Domnul e pe ţărmul cel îndepărtat şi te aşteaptă şi să ai răbdare să ajungi încet, cu barca, şi să nu sari în apă şi să înoţi ca să-i ajungi aproape cât mai repede?! Strigătul „E Domnul” devine un imbold, o chemare irezistibilă, nu mai ai nevoie să întrebi ca odinioară: „Doamne, dacă eşti tu, fă să vin la tine pe apă!” (cf. Mt 14,28). Nu mai vrei minuni, ci dai totul, depui efort, faci orice doar să ajungi lângă iubire. Iubirea şi prezenţa celui iubit e cea mai mare minune şi nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Unde e Domnul este totul: şi peşti şi foc şi iubire şi minuni şi recunoaştere şi ascultare şi iertare. E Domnul şi el e totul.

„E Domnul” trebuie să fie strigătul tău când îţi vorbeşte şi te învaţă prin sfânta Evanghelie a sa. „E Domnul” trebuie să fie aclamaţia ta când se lasă adus pe altar de mâinile preotului, trup şi sânge jertfit pentru tine. „E Domnul” trebuie să-ţi zici când îl vezi trecând prin viaţa ta pe cel flămând şi însetat, pe cel singur şi bolnav, pe cel închis şi deznădăjduit.


„E Domnul”! 
Domnul cel viu e aici. 
Şi nimeni nu trebuie să întrebe cine este 
pentru că toţi ştiu: „E Domnul”… 
Domnul meu! 
Domnul tău e aici… 
şi e veșnic viu! 
Cristos înviat din morți nu mai moare!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, şi li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5 Aşadar, Isus le-a zis: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” 6 Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. 8Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi -, trăgând cu ei năvodul cu peşti. 9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi.

Cuvântul Domnului




Continuăm să fim alături de cei în suferință cu convingerea că noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care ei le înalță cu lacrimi și uneori cu disperare pentru că au pierdut totul. Totul! Le-am rămas doar noi și Dumnezeu!

Vă mulțumesc celor care ajutați:

  • prin Revolut:

cont în Lei: IBAN: RO12 BREL 0005 5067 6349 0100 (RON), Ion Daria Anca

cont în Euro: IBAN: LT84 3250 0867 5258 7205 (EUR), Ion Daria Anca.

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

DUMNEZEU VEDE TOT!

INVESTEȘTE ÎN VIITORUL TĂU: DĂRUIEȘTE UNUI COPIL!

Fii alături de cei care speră și așteaptă ajutorul nostru!

€10.00

Iubirea și cele trei semne 

Cea mai bună caracterizare a omului,
a oricărui om,
se face plecând de la ceea ce el iubește,
de la realitățile de care este atașată inima sa.

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire și iubirea este cea care definește cel mai bine omul, relația dintre oameni și, totodată, relația dintre Dumnezeu și om. Cea mai bună caracterizare a omului, a oricărui om, se face plecând de la ceea ce el iubește, de la realitățile de care este atașată inima sa. Putem parafraza o expresie mult cunoscută: „Spune-mi ce și cum iubești și îți spun cine ești”. Inima care nu ajunge să simtă înflăcărarea iubirii nu poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu care este iubire.

Iubirea care ardea în inima sfintei Maria Magdalena trebuie să umple și ființa noastră. Privind la exemplul ei, la schimbările radicale din viața sa, la recunoștința și iubirea față de cel care i-a făcut bine, să ne analizăm viața și să vedem care este starea sufletului nostru după Paște: pe cine/cât/cum iubim? Ce rol/loc ocupă Cristos în viața noastră? Mai este sufletul nostru însetat de Dumnezeu?

Privind la textele sfinte din această zi, putem evidenția cel puțin trei semne ale iubirii. Primul este căutarea. Cel care iubește nu are stare nici măcar o clipă în absența celui iubit. Asemenea Mariei Magdalena se trezește în toiul nopții și-l caută pe cel pe care-l iubește. Nu te poți îndepărta de cel iubit și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici măcar nu poți dormi în absența celui iubit. Și tocmai aici apare cel de-al doilea semn: lipsa somnului, neliniștea nopții. Maria Magdalena s-a trezit pe când „era încă întuneric”, noaptea, și a plecat în căutarea celui iubit. Vrea să-l găsească, să-l cuprindă în brațe și să-și liniștească setea inimii. Insomnia nu este atât o boală a trupului, cât mai ales una a inimii, a sufletului. Preocupările noastre ne aduc insomnia. Femeile sfinte s-au trezit în toiul nopții pentru a-și căuta iubirea, pentru a-l căuta pe Cristos. El era preocuparea lor, dorul inimii lor. Nouă cine/ce ne răpește somnul și liniștea nopții?! Ne trezim noi pentru Cristos? Ne doare până la nesomn lipsa lui, atunci când l-am îngropat sub mormanul păcatelor noastre?

Dacă răspunsul este da, atunci cu siguranță în viața noastră se află și cel de-al treilea semn: vorbirea despre iubirea inimii. Cine iubește nu se rușinează niciodată cu cel iubit. Nu se satură să întrebe despre el, să spună despre el cele mai frumoase lucruri. Să întrebăm și noi despre Cristos. Gura și buzele noastre să simtă desfătarea lăudându-l pe el, veșnica iubire a vieții noastre. Să spunem tuturor: „Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe Isus pe care voi l-aţi răstignit”… Îndemnați de porunca Mântuitorului și încurajați de exemplul sfântului Petru și al Mariei Magdalena să strigăm omenirii: „Convertiți-vă! Primiți-l pe Cristos cel înviat în viața voastră! Salvaţi-vă de această generaţie perversă!”


Dacă-l iubim cu adevărat pe Cristos,
îl predicăm, îl facem cunoscut 
astfel încât el să domnească în toate inimile,
începând cu inima noastră.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,11-18
În acel timp, Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt 12 şi a văzut doi îngeri în haine albe care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul, la picioare. 13 Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. 14 Spunând acestea şi întorcându-se, l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. 15 Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: „Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua!” 16Isus i-a zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: „Rabbuni!” – care înseamnă „Învăţătorule!” 17 Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!»”. 18Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea.

Cuvântul Domnului

Să fie pace, acea pace care este rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea!!!

Prudența, dreptatea și pacea

Pacea nu este numai absența războiului, nici nu se reduce la stabilirea unui echilibru între forțe adverse, nici nu se naște dintr-o dominare despotică, ci este numită, în mod corect și propriu, lucrare a dreptății (Is 32,17). Ea este rodul ordinii înscrise în societatea umană de divinul ei întemeietor și trebuie înfăptuită de oameni care însetează după o dreptate tot mai desăvârșită. Într-adevăr, întrucât binele comun al neamului omenesc, deși este reglementat în realitatea sa fundamentală de legea veș­nică, totuși, în privința exigențelor sale concrete, este supus la neîncetate schimbări pe măsura trecerii timpului; pacea nu este niciodată dobândită definitiv, ci trebuie construită continuu. Pe lângă aceasta, deoarece voința omului este labilă și rănită de păcat, dobândirea păcii cere o stăpânire constantă asupra patimilor din partea fiecărui om, precum și vigilența autorității legitime.
    Dar toate acestea nu sunt suficiente. O astfel de pace nu poate fi realizată pe pământ fără ocrotirea binelui persoanelor și nici fără comunicarea liberă și plină de încredere a bogățiilor sufletești și a facultăților crea­toare, între oameni. Voința fermă de a respecta pe ceilalți oameni, celelalte popoare și demnitatea lor, precum și practicarea asiduă a fraternității umane, sunt absolut nece­sare pentru a construi pacea. Astfel, pacea este și rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea. Pacea de pe pământ, care se naște din iubirea față de aproapele, este imaginea și efectul păcii lui Cristos, ce izvorăște de la Dumnezeu Tatăl. Căci Fiul întrupat, Prin­cipele păcii, i-a împăcat pe toți oamenii cu Dumnezeu prin crucea sa și, restabilind unitatea tuturor într-un singur popor și într-un singur trup, a ucis ura în trupul său (cf. Ef 2,16; Col 1,20.22) și, după triumful învierii sale, a revărsat în inimile oamenilor Duhul iubirii.
    De aceea, toți creștinii sunt stăruitor chemați ca, făptuind adevărul în iubire (Ef 4,15), să se unească cu oamenii cu adevărat iubitori de pace, pentru a implora și a instaura pacea. Însuflețiți de același spirit, nu putem să nu-i lăudăm pe aceia care, renunțând la acțiunea violentă în revendicarea drepturilor lor, recurg la mijloace de apărare care sunt, de altfel, la îndemâna și a celor mai slabi, cu condiția ca aceasta să se poată îndeplini fără lezarea drepturilor și obligațiilor celorlalți sau ale comunității.

Din constituția pastorală
despre Biserică în lumea contemporană
Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 78)


AJUTOR PENTRU CEI AJUNȘI LA NOI
FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC!!!

Dacă încă nu ai ajutat pe nimeni în aceste vremuri grele de război, o poți face acum susținând o familie, adică o mamă singură și trei copilași. Acesși oameni nevinovați au ajuns fără nimic în România. Nu au nimic. Nu au pe nimeni, în afară de Dumnezeu și aproapele. Însă cine este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor? ( cfr. Lc 10,25-37).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc!

DONEAZĂ PENTRU COPIII RĂMAȘI FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC

€10.00

%d blogeri au apreciat: