Arhivă etichetă pentru ‘iubirea’

Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi. Măreţia cotidianului

„Să nu încetăm să invocăm lumina şi forţa Duhului Sfânt,
ca să ne ajute să trăim cu iubire lucrurile obişnuite
şi astfel să le face extraordinare.
Iubirea este cea care schimbă:
lucrurile obişnuite par să continue să fie obişnuite,
însă atunci când se fac cu iubire ele devin extraordinare”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi sărbătorim Botezul Domnului. L-am lăsat, în urmă cu câteva zile, pe Isus prunc vizitat de magi; astăzi îl găsim adult pe malurile Iordanului. Liturgia ne determină să facem un salt de circa treizeci de ani, treizeci de ani din care ştim un lucru: au fost ani de viaţă ascunsă, pe care Isus i-a petrecut în familie – câţiva, mai înainte, în Egipt, ca migrant pentru a fugi de persecuţia lui Irod, ceilalţi la Nazaret, învăţând meseria lui Iosif – în familie ascultând de părinţi, studiind şi lucrând. Impresionează că cea mai mare parte a timpului său pe pământ Domnul l-a petrecut aşa, fără să apară. Să ne gândim că, după evanghelii, au fost trei ani de predici, de minuni şi atâtea lucruri. Trei. Şi ceilalţi, toţi ceilalţi, de viaţă ascunsă în familie. Este un mesaj frumos pentru noi: ne dezvăluie măreţia cotidianului, importanţa în ochii lui Dumnezeu a fiecărui gest şi moment al vieţii, chiar şi cel mai simplu, chiar şi cel mai ascuns.

După aceşti treizeci de ani de viaţă ascunsă începe viaţa publică a lui Isus. Şi începe chiar cu botezul la râul Iordan. Însă Isus este Dumnezeu, pentru ce Isus merge să fie botezat? Botezul lui Ioan consta într-un rit penitenţial, era semn al voinţei de convertire, de a fi mai buni, cerând iertarea propriilor păcate. Desigur, Isus nu avea nevoia de asta. De fapt, Ioan Botezătorul încearcă să se opună, însă Isus insistă. De ce? Pentru că vrea să fie cu păcătoşii: pentru aceasta se aşază la rând cu ei şi face acelaşi gest al lor. Face asta cu atitudinea poporului, cu atitudinea oamenilor care, aşa cum spune un imn liturgic, se apropiau „cu sufletul gol şi cu picioarele goale”. Sufletul gol, adică fără a acoperi nimic, păcătos. Acesta este gestul pe care-l face Isus şi coboară în râu pentru a se cufunda în însăşi condiţia noastră. De fapt, botez înseamnă tocmai „cufundare”. În prima zi a activităţii sale, Isus ne oferă astfel „manifestul său programatic”. Ne spune că el nu ne mântuieşte de sus, cu o decizie suverană sau un act de putere, un decret, nu: el ne mântuieşte venind în întâmpinarea noastră şi luând asupra sa păcatele noastre. Iată cum Dumnezeu învinge răul din lume: înjosindu-se, luându-l asupra sa. Este şi modul în care noi putem să-i ridicăm pe alţii: nu judecând, nu intimând ce trebuie să facă, ci devenind aproapele, com-pătimind, împărtăşind iubirea lui Dumnezeu. Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi; el însuşi a spus asta lui Moise: „Gândiţi-vă: care popor are dumnezeii săi aşa de aproape aşa cum voi mă aveţi pe mine?”. Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi.

După acest gest de compasiune al lui Isus se întâmplă un lucru extraordinar: cerurile se deschide şi se dezvăluie în sfârşit Treimea. Duhul Sfânt coboară în formă de porumbel (cf. Mc 1,10) şi Tatăl îi spune lui Isus: „Tu eşti Fiul meu, cel iubit” (v. 11). Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea. Să nu uităm asta: Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea, pentru că aceea este faţa sa. Isus se face slujitor al păcătoşilor şi este proclamat Fiu; se apleacă asupra noastră şi Duhul coboară asupra lui. Iubirea cheamă iubire. Este valabil şi pentru noi: în fiecare gest de slujire, în fiecare operă de milostivire pe care o facemm, Dumnezeu se manifestă, Dumnezeu îşi îndreaptă privirea sa spre lume. Acest lucru este valabil pentru noi.

Însă, încă înainte ca să facem orice lucru, viaţa noastră este marcată de milostivirea care s-a îndreptat asupra noastră. Am fost mântuiţi gratuit. Mântuirea este gratis. Este gestul gratuit de milostivire al lui Dumnezeu faţă de noi. În mod sacramental acest lucru se face în ziua Botezului nostru; dar şi cei care nu sunt botezaţi primesc milostivirea lui Dumnezeu mereu, pentru că Dumnezeu este acolo, aşteaptă, aşteaptă ca să se deschidă uşile inimilor. Se apropie, îmi permit să spun, ne mângâie cu milostivirea sa.

Sfânta Fecioară Maria, pe care o rugăm acum, să ne ajute să păstrăm identitatea noastră, adică identitatea de a fi „milostiviţi”, care stă la baza credinţei şi a vieţii.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez un salut afectuos poporului din Statele Unite ale Americii, zdruncinat de asediul recent la Congres. Mă rog pentru cei care şi-au pierdut viaţa – cinci -, şi-au pierdut-o în acele momente dramatice. Reafirm că violenţa este autodistructivă mereu. Nimic nu se câştigă cu violenţa şi mult se pierde. Îndemn autorităţile statului şi întreaga populaţie să menţină un înalt simţ de responsabilitate, cu scopul de a însenina sufletele, de a promova reconcilierea naţională şi de a tutela valorile democratice înrădăcinate în societatea americană. Fecioara Neprihănită, patroană a Statelor Unite ale Americii, să ne ajute să ţinem vie cultura întâlnirii, cultura îngrijirii, drept cale pentru a construi împreună binele comun; şi să facă asta cu toţi cei care locuiesc în acea ţară.

Şi acum vă salut din inimă pe voi toţi, care sunteţi conectaţi prin media. Aşa cum ştiţi, din cauza pandemiei, astăzi n-am putut să celebrez Botezurile în Capela Sixtină, ca de obicei. Totuşi, doresc să asigur rugăciunea mea pentru copiii care erau înscrişi şi pentru părinţii, naşii şi naşele lor; şi o extind la toţi copiii care în această perioadă primesc Botezul, primesc identitatea creştină, primesc harul iertării, al răscumpărării. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi!

Şi mâine, iubiţi fraţi şi surori, încheindu-se Timpul Crăciunului, vom relua cu liturgia drumul Timpului de peste an. Să nu încetăm să invocăm lumina şi forţa Duhului Sfânt, pentru ca să ne ajute să trăim cu iubire lucrurile obişnuite şi astfel să le face extraordinare. Iubirea este cea care schimbă: lucrurile obişnuite par să continue să fie obişnuite, însă atunci când se fac cu iubire ele devin extraordinare. Dacă rămânem deschişi, docili, faţă de Duhul, el inspiră gândurile noastre şi acţiunile noastre de fiecare zi.

Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Încrede-te puternic

Încrede-te puternic în tot Cuvântul Sfânt
c-a Lui putere ține și ceruri și pământ
vor trece și pământuri și ceruri ca un vis
dar El rămâne-Același – așa precum e scris.

Încrede-te-n Cuvântul grăit de Dumnezeu
că El e-n veci Același slăvit și viu mereu,
se prăbușesc istorii, puteri se nasc și pier
dar El rămâne-Același și-n alt pământ sau cer.

Încrede-te-n Cuvântul Etern, iubirea mea,
pot vecii toți să treacă, pot sorii toți cădea
pot să se schimbe toate ce vremi și zări străbat
dar El rămâne-Același, slăvit și neschimbat.

Slăvit să fii Tu Veșnic Cuvânt Etern Cristos
Tu Adevărul Unic, Puternic și Frumos
noi ne-alipim de Tine și-așa-Ți vom sta mereu
în slujbă și-adorare, – căci Tu ești Dumnezeu!

Poezie scrisă de Traian Dorz (1914-1989)

Iubirea și binele comun în mijlocul cinstitorilor lui Ponțiu Pilat

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Criza pe care o trăim din cauza pandemiei îi loveşte pe toţi; putem să ieşim din ea mai buni dacă toţi împreună căutăm bunul comun; altminteri, vom ieşi mai răi. Din păcate, asistăm la apariţia intereselor de parte. De exemplu, există cei care ar vrea să-şi aproprieze posibile soluţii, ca în cazul vaccinurilor şi după aceea să le vândă altora. Unii profită de situaţie pentru a alimenta dezbinări: pentru a căuta avantaje economice sau politice, generând sau mărind conflicte. Alţii pur şi simplu nu se interesează de suferinţa altuia, trec mai departe şi merg pe drumul lor (cf. Lc 10-30-32). Sunt cinstitorii lui Ponţiu Pilat, îşi spală mâinile.

Răspunsul creştin la pandemie şi la respectivele crize socio-economice se bazează pe iubire, înainte de toate iubirea faţă de Dumnezeu care ne precedă mereu (cf. 1In 4,19). El ne iubeşte cel dintâi, el ne precedă mereu în iubire şi în soluţii. El ne iubeşte necondiţionat, şi atunci când primim această iubire divină, atunci putem răspunde în manieră asemănătoare. Iubesc nu numai pe cel care mă iubeşte: familia mea, prietenii mei, grupul meu, ci şi pe cei care nu mă iubesc, iubesc şi pe cei care nu mă cunosc, iubesc şi pe cei care sunt străini, şi pe cei care mă fac să sufăr sau pe care-i consider duşmani (cf. Mt 5,44). Aceasta este înţelepciunea creştină, aceasta este atitudinea lui Isus. Şi punctul cel mai înalt al sfinţeniei, să spunem aşa, este a-i iubi pe duşmani, şi nu este uşor. Desigur, a-i iubi pe toţi, inclusiv pe duşmani, este dificil – aş spune că este o artă! Însă o artă care se poate învăţa şi îmbunătăţi. Iubirea adevărată, care ne face rodnici şi liberi, este mereu expansivă şi inclusivă. Această iubire îngrijeşte, vindecă şi face bine. De atâtea ori face mai mult bine o mângâiere decât atâtea argumente, o mângâiere de iertare şi nu atâtea argumente pentru a se apăra. Este iubirea inclusivă care vindecă.

Aşadar, iubirea nu se limitează la relaţiile între două sau trei persoane, sau la prieteni, sau la familie, merge dincolo. Cuprinde raporturile civice şi politice (cf. Catehismul Bisericii Catolice [CBC], 1907-1912), inclusiv raportul cu natura (Enciclica Laudato si’ [LS], 231). Deoarece suntem fiinţe sociale şi politice, una din cele mai înalte exprimări de iubire este tocmai cea socială şi politică, decisivă pentru dezvoltarea umană şi pentru a înfrunta orice tip de criză (ibid., 231). Ştim că iubirea fecundează familiile şi prieteniile; însă este bine de amintit că fecundează şi relaţiile sociale, culturale, economice şi politice, permiţându-ne să construim o „civilizaţie a iubirii”, aşa cum îi plăcea Sfântului Paul al VI-lea să spună[1] şi, pe aceeaşi linie, Sfântului Ioan Paul al II-lea. Fără această inspiraţie, prevalează cultura egoismului, a indiferenţei, a rebutului, adică a rebuta pe cel pe care eu nu-l iubesc, pe cel pe care eu nu pot să-l iubesc sau pe cei care mie mi se par inutili în societate. Astăzi la intrare un cuplu mi-a spus: „Rugaţi-vă pentru noi pentru că avem un copil cu dizabilitate”. Eu am întrebat: „Câţi ani are? – Atâţia – Şi ce faceţi? – Noi îl însoţim, îl ajutăm”. O întreagă viaţă a părinţilor pentru acel copil cu dizabilitate. Aceasta este iubire. Şi duşmanii, adversarii politici, după opinia noastră, par să fie dizabili politici şi sociali, însă par. Numai Dumnezeu ştie dacă sunt sau nu dizabili. Însă noi trebuie să-i iubim, trebuie să dialogăm, trebuie să construim această civilizaţie a iubirii, această civilizaţie politică, socială, a unităţii întregii omeniri. Toate acestea sunt opusul războaielor, diviziunilor, invidiilor, chiar şi al războaielor din familie. Iubirea inclusivă este socială, este familială, este politică: iubirea impregnează totul!

Coronavirus ne arată că adevăratul bun pentru fiecare este un bun comun nu numai individual şi, viceversa, bunul comun este un adevărat bun pentru persoană (cf. CBC, 1905-1906). Dacă o persoană caută numai propriul bun este un egoist. În schimb persoana este mai mult persoană când propriul bun îl deschide tuturor, îl împărtăşeşte. Sănătatea, în afară de a fi individuală, este şi un bun public. O societate sănătoasă este aceea care se îngrijeşte de sănătatea tuturor.

Un virus care nu ştie de bariere, graniţe sau distincţii culturale şi politice trebuie să fie înfruntat cu o iubire fără bariere, graniţe sau distincţii. Această iubire poate genera structuri sociale care ne încurajează mai degrabă să împărtăşim decât să ne întrecem, care ne permit să-i includem pe cei mai vulnerabili şi nu să-i rebutăm, şi care ne ajută să exprimăm ceea ce este mai bun din natura noastră umană şi nu ceea ce este mai rău. Adevărata iubire nu cunoaşte cultura rebutului, nu ştie ce este asta. De fapt, atunci când iubim şi generăm creativitate, când generăm încredere şi solidaritate, acolo apar iniţiative concrete pentru bunul comun[2]. Şi acest lucru este valabil fie la nivel de comunităţi mici şi mari, fie la nivel internaţional. Ceea ce se face în familie, ceea ce se face în cartier, ceea ce se face în sat, ceea ce se face în marele oraş şi în la nivel internaţional este acelaşi lucru: este aceeaşi sămânţă care creşte şi dă rod. Dacă tu în familie, în cartier începi cu invidia, cu lupta, la sfârşit va fi „războiul”. În schimb, dacă tu începi cu iubirea, să împărtăşeşti iubirea, iertarea, atunci va fi iubirea şi iertarea pentru toţi.

Dimpotrivă, dacă soluţiile la pandemie poartă amprenta egoismului, fie el al persoanelor, firmelor sau naţiunilor, probabil că putem ieşi din coronavirus, însă cu siguranţă nu din criza umană şi socială pe care virusul a evidenţiat-o şi a accentuat-o. Aşadar, fiţi atenţi să nu construiţi pe nisip (cf. Mt 7,21-27)! Pentru a construi o societate sănătoasă, inclusivă, dreaptă şi paşnică, trebuie să facem asta pe stânca bunului comun[3]. Bunul comun este o stâncă. Şi aceasta este misiunea noastră a tuturor, nu numai a vreunui specialist. Sfântul Toma de Aquino spune că promovarea bunului comun este o obligaţie de dreptate care apasă asupra fiecărui cetăţean. Fiecare cetăţean este responsabil al bunului comun. Şi pentru creştini este şi o misiune. Aşa cum învaţă Sfântul Ignaţiu de Loyola, a orienta eforturile noastre spre bunul comun este un mod de a primi şi a răspândi gloria lui Dumnezeu.

Din păcate, politica adesea nu se bucură de faimă bună şi ştim motivul. Asta nu înseamnă că toţi politicienii sunt răi, nu, nu vreau să spun asta. Spun numai că din păcate politica adesea nu se bucură de faimă bună. Însă nu trebuie să ne resemnăm cu această viziune negativă, ci să reacţionăm demonstrând cu faptele că este posibilă, ba chiar, necesară o politică bună[4], aceea care pune în centru persoana umană şi bunul comun. Dacă voi citiţi istoria omenirii veţi găsi atâţia politicieni sfinţi care au mers pe această cale. Este posibil în măsura în care fiecare cetăţean şi, în mod deosebit, cel care asumă angajări şi funcţii sociale şi politice, îşi înrădăcinează propria acţiune în principiile etice şi o însufleţeşte cu iubirea socială şi politică. Creştinii, în mod deosebit credincioşii laici, sunt chemaţi să dea mărturie bună despre asta şi pot face asta graţie virtuţii carităţii, cultivând dimensiunea sa socială intrinsecă.

Aşadar este timpul de a mări iubirea noastră socială – vreau să subliniez asta: iubirea noastră socială – contribuind toţi, pornind de la micimea noastră. Bunul comun cere participarea tuturor. Dacă fiecare îşi aduce propria contribuţie şi nimeni nu este lăsat în afară, vom putea regenera relaţii bune la nivel comunitar, naţional, internaţional şi în armonie şi cu ambientul (cf. LS, 236). Astfel în gesturile noastre, chiar şi cele mai umile, va deveni vizibil ceva din imaginea lui Dumnezeu pe care o purtăm în noi, pentru că Dumnezeu este Treime, Dumnezeu este iubire. Aceasta este cea mai frumoasă definiţie a lui Dumnezeu din Biblie. Ne-o dă apostolul Ioan, care îl iubea mult pe Isus: Dumnezeu este iubire. Cu ajutorul său, putem vindeca lumea muncind toţi împreună pentru bunul comun, nu numai pentru propriul bun, ci pentru bunul comun, al tuturor.

________________________

APEL

Astăzi se celebrează prima Zi internaţională a ocrotirii educaţiei de atacuri, în cadrul conflictelor armate.

Invit să ne rugăm pentru studenţii care sunt privaţi aşa de grav de dreptul la educaţie, din cauza războaielor şi terorismului. Îndemn comunitatea internaţională să se străduiască pentru ca să fie respectate edificiile care ar trebui să protejeze studenţii tineri. Să nu dispară efortul pentru a le garanta ambiente sigure pentru formare, mai ales în situaţii de urgenţă umanitară.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 9 septembrie 2020

Cateheze – „A vindeca lumea”: 6. Iubirea şi bunul comun

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Note:

[1] Mesaj pentru a X-a Zi Mondială a Păcii 1 ianuarie 1977: AAS 68 (1976), 709.

[2] Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enciclica Sollicitudo rei socialis, 38.

[3] Ibid., 10.

[4] Cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 1 ianuarie 2019 (8 decembrie 2018).

%d blogeri au apreciat: