Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘iubirea’

Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori!

Posted by Paxlaur pe 13/06/2017

s Anton de PadovaExistă oare vreun om care să nu fi cerut nimic niciodată? Într-un fel sau altul, toți am cerut ceva, am semnat măcar o cerere, am cerut un împrumut de la prieteni sau de la bancă, am cerut un sprijin, un sfat. Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori. Cerem de la Dumnezeu și de la oameni. Cerem de la sfinți, care sunt oameni ca și noi. Care este ultima „cerere” pe care am înaintat-o Domnului? I-am cerut noi să fim „sarea pământului și lumina lumii” prin faptele noastre? Am cerut noi harul să-l imităm pe Cristos și să trăim asemenea sfinților care nu au fost „da” și „nu” în același timp? Ce avem noi în comun cu sfântul Anton, de la care de atâtea ori am cerut haruri? Astăzi Dumnezeu se uită la inima noastră, vede inima noastră și o așează lângă inima sfântului Anton de Padova. Ce au în comun aceste două inimi?

Au oare ele în comun credința? Poate că au în comun credința mărturisită prin cuvinte, dar în fapte? Dacă am avea credința lui, oare nu am reuși să facem și noi minunile sale? Oare nu am schimba viața noastră și a celor din jur?

Oare inimile noastre au în comun speranța? Dar dacă ar fi speranța, nu am reuși să avem și noi mai multă încredere în ziua de mâine, în providență? Rar se întâmplă să vedem o imagine a sfântului Anton fără un crin. Crinul, prezent și în imaginile cu sfântul Iosif, este un simbol al curăției. Însă, poate fi și un simbol al providenței, al încrederii că Domnul, care îmbracă atât de frumos crinii câmpului, care se îngrijește de flori, se îngrijește și de noi (cf. Lc 12,27-28). Nu poți să crezi în Dumnezeu și să nu ai speranță!

Poate că în inima noastră, ca și în inima sfântului Anton, Dumnezeu vede iubire față de el și față de aproapele. Dar oare dacă ar fi așa, nu am fi mai atenți cu aproapele nostru și cu Dumnezeu, nu am fi mai generoși cu ei? Puțini oameni au fost mai generoși decât sfântul Anton. În multe biserici există o statuie în care sfântul Anton este cu pruncul Isus pe un braț, iar în cealaltă mână ține o pâine pe care o întinde celor mici, celor nevoiași. Aceasta a fost viața sfântului Anton: s-a îngrijit de om în totalitatea lui. Pe de o parte i l-a oferit omului pe Cristos, pâinea vieții, cuvântul său, bunurile spirituale. Iar pe de altă parte i-a oferit omului hrana pentru trup. Sfântul Anton este omul care hrănește și ne învață să ne hrănim și trupul și sufletul, căci „viața este mai mult decât hrana, iar trupul, mai mult decât îmbrăcămintea” (Lc 12,23).


„Dacă sufletul este mai prețios decât trupul
și dacă tu ceri de la Dumnezeu ceva pentru sufletul tău atât de prețios și obții,
cu siguranță cel care îți dă lucrurile prețioase de care are nevoie sufletul,
îți va da și lucrurile mai puțin prețioase de care are nevoie trupul.
Cine dă lucruri prețioase,
dă cu siguranță și lucruri mai puțin prețioase.
Cine dă pentru suflet, dă și pentru trup” (sfântul Augustin).


13 iunie 2017 

Marţi din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Anton de Padova, pr. înv. **
2Cor 1,18-22; Ps 118; Mt 5,13-16

LECTURA I
Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, nu este da şi nu, ci în el este numai da.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-22
Fraţilor, credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru faţă de voi nu este „da” şi „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi – de mine, de Silvan şi de Timotei – nu este „da” şi „nu”, ci în el este numai „da”. 20 Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt „da”. De aceea prin el rostim noi „amin” lui Dumnezeu, spre gloria sa. 21 Iar cel care ne întăreşte împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, 22 cel care ne-a însemnat cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),129-130.131-132.133 şi 135 (R.: 135a)
R.: Luminează-ţi faţa, Doamne, peste slujitorul tău!

129 Mărturiile tale sunt minunate,
de aceea, sufletul meu le păzeşte cu fidelitate.
130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină
şi pricepere celor neştiutori. R.

131 Îmi deschid gura, căci ard de sete,
pentru că sunt însetat de poruncile tale.
132 Îndreaptă-ţi faţa spre mine şi îndură-te,
după judecata celor care iubesc numele tău! R.

133 Fă statornici paşii mei după cuvântul tău
şi să nu aibă putere asupra mea nicio nelegiuire!
135 Luminează-ţi faţa peste slujitorul tău
şi învaţă-mă hotărârile tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)

EVANGHELIA
Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”

Cuvântul Domnului

Posted in Anton de Padova, Anton de Padova, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

Dreptatea: Biserica și politica

Posted by Paxlaur pe 24/05/2017

dreptatea biserica societatea„Societatea dreaptă nu poate să fie opera Bisericii,
ci trebuie să fie realizată prin politică”.

Benedict al XVI-lea ne învață că

pentru a defini mai precis relația dintre angajarea necesară în favoarea dreptății și slujirea carității, trebuie să ținem cont de două situații de fapt fundamentale:

a) Ordinea dreaptă a societății și a statului ține de datoria esențială a politicii. Un stat care nu ar fi condus după dreptate s-ar reduce la o mare bandă de hoți, cum a spus odată sfântul Augustin: „Remota itaque iustitia quid sunt regna nisi magna latrocinia?”[18]. Deosebirea dintre ceea ce este al cezarului și ceea ce este al lui Dumnezeu (cf. Mt 22,21), adică deosebirea dintre stat și Biserică sau, cum spune Conciliul Vatican II, autonomia realităților pământești[19], ține de structura fundamentală a creștinismului. Statul nu poate să impună religia, ci trebuie să garanteze libertatea sa și pacea între adepții diferitelor religii; la rândul său, Biserica, fiind expresie socială a credinței creștine, are independența sa și, întemeindu-se pe credință, trăiește forma sa comunitară, pe care statul trebuie să o respecte. Cele două sfere sunt distincte, dar mereu într-o relație reciprocă.

Dreptatea este scopul și deci măsura intrinsecă a oricărei politici. Politica este mai mult decât o simplă tehnică pentru definirea orânduirilor publice: originea și finalitatea sa se găsesc tocmai în dreptate, și faptul acesta este de natură etică. Astfel, statul se găsește de fapt în mod inevitabil confruntat cu următoarea întrebare: cum să realizeze dreptatea aici și acum? Dar această întrebare presupune o altă întrebare mai radicală: ce este dreptatea? Această problemă ține de rațiunea practică, dar pentru a putea acționa în mod drept, rațiunea trebuie mereu să fie purificată, căci orbirea sa etică, decurgând din tentația interesului și a puterii care îi întunecă vederea, este un pericol ce nu poate fi eliminat complet niciodată.

În acest punct, politica și credința se întâlnesc. Desigur, credința are natura sa specifică de întâlnire cu Dumnezeul cel viu – întâlnire care ne deschide orizonturi noi mult dincolo de domeniul propriu al rațiunii. Dar, în același timp, ea este o forță purificatoare pentru rațiunea însăși. Pornind de la perspectiva lui Dumnezeu, o eliberează de orbirile sale și, de aceea, o ajută să fie ea însăși mai bună. Credința sprijină rațiunea să-și împlinească mai bine datoria sa și să vadă mai bine ceea ce îi este specific. Aici se situează doctrina socială catolică: ea nu vrea să confere Bisericii o putere asupra statului. Nici nu vrea să impună acelora care nu împărtășesc credința sa perspective și modalități de comportament care îi aparțin. Vrea să contribuie pur și simplu la purificarea rațiunii și să ajute pentru a face în așa fel încât ceea ce este drept să poată fi aici și acum recunoscut și apoi pus și în practică.

Doctrina socială a Bisericii își ia argumentele pornind de la rațiune și de la dreptul natural, adică pornind de la ceea ce este în conformitate cu natura oricărei ființe umane. Știe că nu-i revine Bisericii să valorifice politic această doctrină: ea vrea să slujească formarea conștiințelor în domeniul politic și să contribuie la sporirea percepției exigențelor adevărate ale dreptății și totodată la creșterea disponibilității de a acționa în funcție de ele, chiar dacă lucrul acesta este în opoziție cu situațiile de interes personal. Lucrul acesta înseamnă că edificarea societății și a statului de drept, prin care se dă fiecăruia ceea ce i se cuvine, este o datorie fundamentală, pe care fiecare generație trebuie să o abordeze din nou. Fiind vorba de o datorie politică, așa ceva nu poate să cadă în sarcina imediată a Bisericii. Dar, de vreme ce este totodată o datorie umană primordială, Biserica are datoria de a-și oferi contribuția specifică prin purificarea rațiunii și formarea etică, pentru ca exigențele dreptății să devină comprehensibile și politic realizabile.

Biserica nu poate și nici nu trebuie să ia în mână bătălia politică pentru a construi o societate cât mai dreaptă posibil. Nu poate și nici nu trebuie să înlocuiască statul. Dar nu poate și nici nu trebuie să rămână deoparte în lupta pentru dreptate. Trebuie să intre în această luptă pe calea argumentării raționale și trebuie să trezească acele forțe spirituale, fără de care dreptatea, care implică și renunțări, nu se poate afirma și nici nu se poate dezvolta. Societatea dreaptă nu poate să fie opera Bisericii, ci trebuie să fie realizată prin politică. Cu toate acestea, Biserica se implică în mod profund în favoarea dreptății, lucrând pentru deschiderea inteligenței și a voinței la exigențele binelui.

b) Iubirea – caritas – va fi întotdeauna necesară, chiar și în societatea cea mai dreaptă. Nu există nici un fel de ordine dreaptă a statului care să zădărnicească slujirea iubirii. Acela care vrea să se elibereze de iubire să se pregătească să se elibereze de omul ca atare. Întotdeauna va fi suferință, care are nevoie de consolare și de ajutor. Întotdeauna va fi singurătate. Întotdeauna vor fi și situații de necesitate materială, pentru care un ajutor este de neînlocuit, în sensul iubirii concrete față de aproapele[20]. Statul care vrea să prevadă totul, care absoarbe totul în sine, devine în definitiv o instanță birocratică ce nu poate asigura esențialul de care are nevoie omul suferind, oricare om: dăruirea personală plină de iubire. Nu avem nevoie de un stat care guvernează și domină totul, ci, dimpotrivă, de un stat care recunoaște generos și care susține, pe linia principiului subsidiarității, inițiativele care apar în cadrul diferitelor grupuri sociale și care asociază spontaneitatea și apropierea de oamenii nevoiași. Biserica este una dintre aceste forțe vii: în ea pulsează dezvoltarea dinamică a iubirii provocată de Duhul lui Cristos. Această iubire nu oferă oamenilor doar ajutor material, ci, în egală măsură, întărire și îngrijire a sufletului, ajutor deseori mai necesar decât sprijinul material. Afirmația potrivit căreia structurile drepte ar zădărnici operele de caritate ascund în realitate o concepție materialistă despre om: prejudecata potrivit căreia omul ar trăi „numai cu pâine” (Mt4,4; Dt 8,3) este o convingere care îl umilește pe om și ignoră tocmai ceea ce este mai specific uman.

Din Deus caritas est, Scrisoarea enciclică a suveranului pontif Benedict al XVI-lea către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către toți credincioșii laici, nr. 28.

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Cauza morții mele este iubirea arzătoare

Posted by Paxlaur pe 29/04/2017

Ecaterina de SienaDumnezeu și Biserica îi răsplătește pe cei fideli și plini de dragoste, oferindu-le nemurire în cer și onoare pe pământ. Deși a trăit doar 33 de ani, sfânta Ecaterina din Siena, este cinstită ca patroană a Europei și pomenită alături de toți învățătorii Bisericii. Ea a iubit până la ultima suflare Biserica și oamenii. Pe patul de moarte, după o agonie de aproape două luni, a spus: „Singura cauză a morții mele este iubirea arzătoare pe care o simt pentru Biserică, o iubire care mă consumă”. Și-a dorit o Biserică sfântă, cu păstori plini de zel și de credincioși dispuși să-și mărturisească oricând credința, mai ales prin trăirea cu fidelitate a obligațiilor de zi cu zi: „Statornicia în cele mici va aduce fidelitatea față de cele mai mari și mai grele obligații”. A iubit Biserica și a luptat pentru instaurarea păcii în lume, care, spunea ea, este misiunea Bisericii: „Biserica poate reface armonia în lume, dând oamenilor Sângele lui Cristos, care generează pacea”.

Această iubire arzătoare față de Biserică și omenire își avea rădăcinile în iubirea față de Dumnezeu. Iată cum vorbea despre Dumnezeu, iubirea vieții sale: „Tu eşti un foc ce arde mereu şi nu se consumă. Tu consumi orice iubire proprie a sufletului cu căldura ta. Tu eşti foc ce îndepărtează orice răceală şi luminezi minţile cu lumina ta, cu acea lumină cu care m-ai făcut să cunosc adevărul”. Ea a cunoscut adevărul prezent în Isus Cristos și a aderat la acest adevăr cu toată ființa, dorind ca întreaga omenire să-l primească și să-l îmbrățișeze pe Cristos „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Pentru ea doar Cristos este lumina care luminează în întunericul acestei lumi, doar el este binele suprem, frumusețea și înțelepciunea care pot salva lumea: „Oglindindu-mă în această lumină, te cunosc ca bine suprem, bine mai presus de orice bine, bine fericit, bine de neînţeles, bine de nepreţuit. Frumuseţe mai presus de orice frumuseţe. Înţelepciune mai presus de orice înţelepciune. Ba mai mult, tu eşti însăşi înţelepciunea, tu, hrană a îngerilor, care te-ai dat oamenilor cu foc de iubire”.

Istoria omenirii și a Bisericii este plină de oameni sfinți, de oameni fideli adevărului, de oameni care au colaborat cu Duhul Sfânt pentru a reînnoi fața pământului. De la ei trebuie să învățăm. Pe ei trebuie să-i imităm, așa cum ei au fost imitatorii lui Cristos. Astăzi Europa, Biserica, familia, lumea întreagă are nevoie de femei sfinte, de oameni sfinți pentru a înțelege și trăi adevăratele valori. Ieșirea din întuneric o vom face când ne vom apropia de lumină. Care lumină? Dumnezeu, căci el singur „este lumină şi nu este întuneric în el” (1In 1,5) iar Cuvântul său este „lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (In 1,9).


Ajuți cu adevărat această lume
și o lași mai bună decât ai găsit-o,
dacă înveți de la Cristos
să te jertfești pentru frații tăi,
asemenea sfinților.


29 aprilie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 2-a a Paştelui
SF. ECATERINA DIN SIENA, fc. înv., patroană a Europei
1In 1,5-2,2; Ps 102; Mt 11,25-30

LECTURA I
Sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de orice păcat.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,5-2,2
Preaiubiţilor, aceasta este vestea pe care am auzit-o de la Cuvântul vieţii şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. 6 Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. 7 Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de orice păcat. 8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate. 10 Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi. 2,1 Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.8-9.13-14.17-18a (R.: 1a)
R.: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine
să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.

13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el.
14 Căci el ştie din ce am fost plăsmuiţi
şi nu uită că suntem ţărână. R.

17 Dar îndurarea Domnului rămâne din veac şi până-n veac
peste cel care de el se teme
şi dreptatea lui, peste copiii copiilor lor,
18a peste cei care păzesc alianţa sa. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai revelat celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. 26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. 27 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. 28 Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! 29 Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! 30 Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: