Arhivă etichetă pentru ‘jertfa’

A murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea…

«Tatăl nostru,
fie voinţa ta nu a mea,
sfinţească-se numele tău,
nu al meu,
vie împărăţia ta,
nu a mea».

În îmbrăţişarea papei amintirea părintelui Malgesini

Erau săracii din oraşul Como – deţinuţi, refugiaţi, victime ale traficului de persoane şi fără adăpost, „fraţii şi surorile pe care el i-a iubit mai mult”, a afirmat episcopul Oscar Cantoni – sâmbătă, 19 septembrie 2020, în catedrală pentru Liturghia de înmormântare a părintelui şi prietenului lor, părintele Roberto Malgesini, ucis marţea trecută în timp ce-i slujea pe „cei din urmă”.

Papa Francisc, în unire spirituală cu ei, precum şi cu întreaga comunitate din Como, a voit să fie prezent în mod spiritual la concelebrare – cu episcopul diecezan erau alţi şase prelaţi şi numeroşi preoţi – prin cardinalul elemozinar Konrad Krajewski care, după ce a prezidat Liturghia a mers să le înmâneze personal părinţilor părintelui Roberto – cu gestul de a săruta mâinile lor – un rozariu, cadou al pontifului. Alte rozarii au fost duse pentru „tânărul nefericit care este în închisoare”, pentru săracii şi voluntarii apropiaţi de părintele Roberto.

Îndeosebi, la Liturghie era prezent poporul din parohiile Regoledo di Cosio (unde s-a născut părintele Roberto), Gravedona, Lipomo (acolo a fost vicar) şi reprezentanţii comunităţii Fericitul Giovanbattista Scalabrini unde a exercitat slujirea sa pastorală. Ofertele adunate în timpul celebrării – dar şi la ieşirea din catedrală şi în pieţe (au fost montate trei ecrane mari în pieţele Grimoldi, Verdi şi Cavour) – vor fi destinate carităţii papei şi săracilor din dieceză.

„Vă aduc un salut şi o îmbrăţişare fraternă din partea Sfântului Părinte. El este cu noi. Se uneşte cu noi în rugăciune”, a spus cardinalul Krajewski. „Imediat ce a ajuns în Vatican ştirea despre moartea părintelui Roberto – a afirmat el – Sfântul Părinte, la audienţa generală de miercurea trecută, a reluat cuvintele episcopului vostru care au ieşit din inima bunului păstor şi a afirmat: «Aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia, adică pentru martiriul părintelui Roberto, martor al carităţii faţă de cei mai săraci»”.

„Papa Francisc este cu noi şi se uneşte cu durerea şi cu rugăciunea celor din familia părintelui Robert, chiar le sărută mâinile”, a afirmat cardinalul. Şi „se uneşte cu credincioşii din parohia sa, cu fraţii nevoiaşi pe care i-a slujit cu toată inima până în ultima dimineaţă, şi cu toată comunitatea din Como”.

Apropierea papei a fost profund simţită de toţi: „Părintele Roberto a murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea. Pagina din evanghelie pe care noi preoţii o citim des şi pe care părintele Roberto ne-o aminteşte chiar astăzi, pagina care nu se poate rupe niciodată din evanghelie, ne aminteşte: «Nu este iubire mai mare decât aceasta, a-şi da viaţa pentru prietenii săi». Nu putem fi creştini până la capăt dacă această pagină nu este însuşită de noi. Pentru ce s-a întâmplat asta părintelui Roberto şi nu mie? Nu ştiu. El în viaţa sa a încorporat rugăciunea lui Isus: «Tatăl nostru, fie voinţa ta nu a mea, sfinţească-se numele tău, nu al meu, vie împărăţia ta, nu a mea». Această pagină se referă îndeosebi la noi preoţii, care trebuie să trăim evanghelia pură, care trebuie să răspândim mireasma lui Isus oriunde mergem. Este tocmai rugăciunea cardinalului Newman pe care Maica Tereza o recomanda surorilor sale care ies în fiecare zi ca să-i slujească pe săraci pentru a-l reprezenta pe Isus însuşi: «Dragă Isuse, / ajută-mă să răspândesc mireasma ta oriunde merg, / inundă sufletul meu cu Duhul tău şi cu Viaţa ta. / Pătrunde şi posedă toată fiinţa mea, / aşa de complet încât viaţa mea / să nu fie decât o reflexie luminoasă a vieţii tale. / Străluceşte prin mine şi fii aşa de prezent în mine, / încât fiecare suflet cu care vin în contact să experimenteze / prezenţa ta în sufletul meu. Să-şi ridice ochii şi să nu mă mai vadă pe mine, ci numai pe Isus! Rămâi cu mine, / şi atunci voi începe să strălucesc / aşa cum străluceşti Tu; / să strălucesc în aşa fel încât să fiu lumină pentru alţii. / Lumina, o, Isuse, va proveni toată de la Tine; / nimic din ea nu va fi a mea. / Vei fi Tu care străluceşti asupra altora prin mine. / Fă ca, astfel, eu să te laud în modul pe care-l iubeşti mai mult: / strălucind de lumină asupra celor care sunt în jurul meu. / Fă ca să te vestesc fără să predic, / nu prin cuvinte, ci cu exemplul, / cu forţa care trage după sine, / cu influenţa binevoitoare a ceea ce fac, / cu plinătatea tangibilă a iubirii / pe care inima mea o poartă faţă de Tine. Amin»”.

Tocmai această rugăciune face şi mai elocventă mărturia episcopului de Como, care a schiţat profilul părintelui Roberto numindu-l „martir al carităţii şi al milostivirii”. Secretul său, a adăugat el, era „prezenţa lui Dumnezeu în el”. O constatare pe care Monseniorul Cantoni a exprimat-o şi vineri, 18 septembrie, celebrând în formă privată înmormântarea părintelui Roberto la Regoledo di Cesio. Localitatea din Valtellina unde preotul a „învăţat” credinţa. „Hirotonit preot în 1998 – a amintit episcopul – părintele Roberto s-a simţit chemat să dezvolte un dar care avea să se clarifice progresiv şi pe care l-a cultivat ca «o vocaţie în vocaţie»: aceea de a împărtăşi, tot timpul, în oraşul Como, viaţa celor mai săraci, a celor fără locuinţă, a refugiaţilor”.

Părintele Roberto, a continuat Monseniorul Cantoni, „a ales, cu consimţământul şi în comuniune cu episcopul, să se îngrijească de cei din urmă, luaţi în mod singular, să accepte şi fragilităţile lor, oferind în schimb primire deplină şi afectuozitate, cu o delicată «atenţie de iubire» fiecăruia, atraşi imediat de disponibilitatea sa singulară de a-i primi pe toţi cu gratuitate şi fără a judeca”.

Episcopul de Como a încheiat cu un adevărat mandat misionar: „Nouă tuturor ne revine misiunea de a continua cu afabilitatea şi duioşia părintelui Roberto faţă de cei nevoiaşi, de cei săraci în mod deosebit, recunoscuţi şi primiţi ca adevărata «carne a lui Cristos». O nouă primăvară de haruri ne pregăteşte Domnul prin martiriul părintelui Roberto: să nu irosim această extraordinară, nemeritată ocazie şi fiecare să facă partea sa!”.

(După L’Osservatore Romano, 20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Există și altfel de preoți, nu doar cei prezentați cu dibăcie la „Știrile de la ora cinci”…

Pe cât de dureros este că a fost ucis
– și mai ales cum a fost ucis –
acest om, acest preot,
pe atât de trist este că nu ne facem timp și curaj
să-i vedem și să-i (re)cunoaștem cu adevărat pe cei rămași în viață!
De prea multe ori ne mulțumim cu informații la mâna a doua
și cu generalizări comode (pentru viața noastră spirituală),
ratând esențialul și rămânând ignoranți
în privința celor care fac din săraci și din migranţi,
din bolnavi și din toți cei marginalizați familia lor.

„Sunt oameni care nu fac zgomot, nu le plac reflectoarele,
acţionează în ascuns şi fac binele.
Trăiesc pentru a realiza cuvântul lui Isus care spune:
«Tot ce aţi făcut unuia singur dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut»”.

Preot ucis la Como, amintirea unui prieten preot: „Pr. Roberto a făcut din săraci familia sa”

În plimbările de la munte pe care seminariştii de la Seminarul din Como le făceau în timpul vacanţelor de vară, pr. Roberto Malgesini, în acea vreme simplu Roberto, era primul din rând, gata să „zburde ca un cerb”. Era tot primul care se oprea şi se întorcea dacă vreunul din grup avea nevoie de o încurajare sau un ajutor. Sentimentul de apropiere şi de proximitate au fost din totdeauna particularitatea acestui preot ucis marţi, 15 septembrie 2020, la vârsta de 51 de ani, la Como, de un bărbat de origine tunisiană care suferea de probleme psihice şi care din 2015 primise mai multe decrete de expulzare.

Pr. Roberto – amintit de Papa Francisc în timpul audienţei generale de miercuri, 16 septembrie 2020 – a murit fiind ucis tocmai de unul din mulţii „locuitori ai străzii” cărora le consacrase de mult timp slujirea sa. Faptul că această misiune comporta riscuri, tânărul paroh probabil că îl prevăzuse; însă niciodată nu s-a gândit să se retragă. „A făcut din săraci şi din migranţi familia sa”, aminteşte părintele Luca Trovato, preot de la Noi Orizonturi, care a împărtăşit cu Malgesini anii de seminar şi cu care, în pofida distanţei şi a diferitelor activităţi, a menţinut în anii care au urmat o prietenie frumoasă.

Într-o postare pe Facebook, unde toată ziua de marţi, 15 septembrie, fotografiile preotului ucis au circulat fără încetare, însoţite de comentarii de condoleanţe şi de mânie pentru o moarte aşa de tragică, părintele Luca schiţează un portret emoţionat al prietenului preot: „Un tânăr îndrăgostit de Domnul şi întotdeauna gata să ajute pe cel care era în dificultate”, îl descrie el.

„Îmi amintesc de o persoană mereu disponibilă, mereu capabilă de apropiere. Însă apropiere adevărată, concretă, făcută din puţin cuvinte şi din atâtea gesturi simbolice”, explică la telefon cu Vatican Insider. „Îndeosebi eu am trăit o perioadă dificilă în timpul primului meu an de teologie în seminarul din Como şi Roberto, cu doi ani mai înainte pe drum, de mai multe ori mi-a întins mâna văzându-mă obosit. A făcut asta cu simplitatea şi concreteţea celui care este realmente atent la suferinţa celuilalt, a celui care este capabil «să-şi dea seama»”.

În urmă cu mulţi ani, Malgesini a decis să pună în practică acest dar. A făcut deci alegerea sa: să dedice întreaga sa slujire sacerdotală celor „din urmă dintre cei din urmă”. „Poporul străzii”, îl numea: fără casă, migranţi, săraci care nu au un loc în societate. A cerut episcopului să poată desfăşura această misiune: „Se baza pe o parohie şi de acolo pleca pentru a desfăşura servicii de distribuire de mâncare, de însoţire la medic atunci când era nevoie sau, de asemenea, de ajutor în rezolvarea practicilor pentru permisele de şedere”, relatează părintele Trovato. „Era cunoscut de toţi şi el însuşi încerca să ajute pe oricine venea la el”.

Pr. Luca şi pr. Roberto s-au întâlnit, după mai mult timp, în 2009 în timpul uneia din misiunile pe care Comunitatea „Noi Orizonturi” le organizează pe stradă, seara târziu, pentru a duce mâncare caldă şi un cuvânt de mângâiere la clochard. Pr. Roberto, de data aceea, conducea grupul voluntarilor: „Mereu zâmbitor, cu puţine cuvinte dar capabil să intre, cu puţine glume, în inima fiecăruia, fie el voluntar sau fără locuinţă fixă”, aminteşte preotul.

Monseniorul Oscar Cantoni, episcop de Como, a comparat angajarea în social a lui Malgesini cu aceea a părintelui Pino Puglisi, parohul fericit mort chiar la 15 septembrie 1993, ucis de doi killer din Cosa Nostra. În schimb, părintele Luca Trovavtă întrevede un fir invizibil cu evenimentul părintelui Renzo Beretta, şi el preot al diecezei de Como cunoscut pentru capacitatea sa de primire, asasinat în urmă cu douăzeci şi unu de ani la Ponte Chiasso cu lovituri de cuţit de către un imigrat iregular care cerea bani.

„Sunt oameni care nu fac zgomot, nu le plac reflectoarele, acţionează în ascuns şi fac binele. Trăiesc pentru a realiza cuvântul lui Isus care spune: «Tot ce aţi făcut unuia singur dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut»”. Pr. Roberto Malgesini, în mod deosebit, „întâlnea în cel sărac trupul şi suferinţa lui Cristos şi vedea pe faţa săracilor însăşi faţa lui Isus. Asta îl anima şi-l făcea să meargă înainte. În fapte şi în adevăr îi iubea pe cei mai săraci, devenea bun samaritean în alinarea suferinţelor lor. Era o mărturie vie a evangheliei şi semnul că este posibil şi astăzi să se trăiască evanghelia”.

(De Salvatore Cernuzio
După 
Vatican Insider, 16 septembrie 2020)

Preluat de pe ercis.ro

Despre același preot – pe care toți am vrea să-l fi cunoscut și să fi făcut parte din viața noastră – puteți citi aici: https://www.avvenire.it/opinioni/pagine/tutto-per-tutti-nulla-online

Și aici: https://www.avvenire.it/attualita/pagine/uomo-accoltellato-e-ucciso-dopo-lite-a-como

Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului

La mulți ani celor care poartă numele sfintei Lucia!

„Cea care îl caută astfel pe Cristos,
cea care îl imploră astfel pe Cristos,
nu va fi părăsită de el,
ci, dimpotrivă,
va fi deseori vizitată,
căci el este cu noi până la sfârșitul lumii”.

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Tu, care vii din popor, din oameni simpli, dar care faci parte din grupul fecioarelor, care îți luminezi frumu­sețea trupului cu strălucirea sufletului (în acest mod, de fapt, te asemeni mai mult Bisericii), tu, spuneam, așezată în camera ta și în timpul nopții, meditează neîncetat la Cristos și așteaptă venirea lui în orice moment.
Acest lucru l-a dorit Cristos de la tine, pentru aceasta te-a ales. El intră, dacă ușa este deschisă, și nu poate să nu vină, deoarece a promis că va intra. Îmbrățișează-l, așadar, pe cel pe care l-ai căutat; apropie-te de el și vei fi luminată; reține-l, roagă-l să nu plece îndată, imploră-l să nu se îndepărteze. Căci Cuvântul lui Dumnezeu aleargă în grabă, nu se lasă prins de aroganță, nu este ținut de nepăsare. La cuvântul său, sufletul tău să-i iasă în întâmpinare și să rămână pe urma cuvântului său ceresc, căci el trece în grabă.
Și fecioara ce spune? L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am chemat, dar nu mi-a răspuns (Ct 5,6). Dacă el a plecat atât de repede, să nu crezi că nu i-a plăcut de tine, care l-ai chemat, l-ai rugat, i-ai deschis: deseori, el permite să fim puși la încercare. Ce le spune în Evan­ghelie mulțimilor care îl rugau să nu plece? Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți pentru că de aceea am fost trimis (Lc 4,43). Dar chiar dacă ți se pare că s-a îndepărtat de tine, mergi, caută-l în continuare.
Și cine altcineva poate să te învețe cum să-l ții pe Cristos, dacă nu sfânta Biserică. Însă ea te-a învățat deja, dacă înțelegi ceea ce citești: Abia trecusem de gărzi și l-am găsit pe iubitul inimii mele; l-am ținut și nu-l voi mai lăsa (Ct 3,4).
În ce mod poate fi ținut Cristos? El nu poate fi ținut cu lanțurile nedreptății, cu legătura funiilor, ci cu lan­țurile iubirii, cu legăturile minții, cu afecțiunea sufletului.
Dacă vrei să-l ții și tu pe Cristos, caută-l, așadar, fără să-ți fie teamă de suferință; căci, de cele mai multe ori, e mai ușor să-l găsești în chinurile trupești, în mâinile persecutorilor.
Abia trecusem de gărzi, spune ea. Într-adevăr, îndată, după un interval scurt de timp, după ce ai scăpat din mâinile persecutorilor și după ce ai rezistat puteri­lor acestei lumi, Cristos va veni în întâmpinarea ta și nu va permite să mai fii pusă mult timp la încercare.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, care l-a găsit pe Cristos, poate să spună: L-am ținut și nu-l voi mai lăsa până când nu-l voi duce în casa mamei mele, în camera aceleia care m-a zămislit (Ct 3,4). Care este casa ma­mei tale și camera ei, dacă nu partea cea mai intimă și mai secretă a ființei tale?
Păzește această casă; curăț-o în interior și, când va fi curată, se va înălța ca o locuință spirituală, cimentată pe piatra unghiulară, pentru a fi o preoție sfântă, și Duhul Sfânt va locui în ea.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, cea care îl imploră astfel pe Cristos, nu va fi părăsită de el, ci, dimpotrivă, va fi deseori vizitată, căci el este cu noi până la sfârșitul lumii.

(Din cartea Despre feciorie de sfântul Ambroziu, episcop
Cap. 12, 68.74-75; 13, 77-78: PL 16 [ed. 1845], 281.283.285-286
Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului)

Mai multe detalii si imagini despre sfânta Lucica și despre locurile în care Dante o amintește în Divina Comedie AICI!

Sfântă Lucia, roagă-te pentru noi!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: