Arhivă etichetă pentru ‘judecata’

33. De nefolosirea talanților, mântuiește-ne, Doamne!

Descoperirea propriei vocații
și valorificarea talanților primiți
– împreună cu grija față de cei mici, săraci și bolnavi! –
vor fi criteriile judecății finale.
Ce talanți am primit?
Cum i-am valorificat până acum?

(Cf. Lc 19,11-28) 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 19,11-28
În acel timp, Isus le-a mai spus o parabolă, pentru că se apropiau de Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând. 12 Aşadar, le-a spus: „Un om nobil a plecat într-o ţară îndepărtată ca să primească un regat şi apoi să se întoarcă. 13 A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Investiţi-le până când voi veni!» 14 Însă cetăţenii săi îl urau şi au trimis în urma lui o solie, să spună: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi». 15 Când s-a întors, după primirea regatului, a poruncit să fie chemaţi la el servitorii cărora le dăduse argintul, ca să afle cât au câştigat. 16 Când a venit primul, a spus: «Stăpâne, mina ta a adus venit alte zece mine». 17 El i-a zis: «Bine, servitor bun! Pentru că ai fost fidel peste puţine lucruri, să ai autoritate peste zece cetăţi». 18 Apoi a venit al doilea şi a spus: «Mina ta, stăpâne, a mai făcut cinci mine». 19Iar el i-a spus: «Şi tu vei fi peste cinci cetăţi». 20 A venit un altul şi i-a spus: «Stăpâne, iată mina ta pe care am pus-o deoparte într-un ştergar, 21 întrucât m-am temut de tine, căci eşti un om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce nu ai semănat». 22 El i-a spus: «Din gura ta te judec, servitor rău! Ştiai că sunt un om aspru; că iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat. 23 Atunci, de ce nu ai pus banii mei la bancă? La întoarcere, i-aş fi luat cu dobândă». 24 Şi a zis celor care erau de faţă: «Luaţi mina de la dânsul şi daţi-o celui care are zece mine!» 25 Dar ei i-au zis: «Stăpâne, are deja zece mine!» 26 «Vă spun: oricui are i se va da, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are. 27 Iar pe duşmanii mei, care nu au voit ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!»” 28 Spunând acestea, Isus a pornit înainte, urcând spre Ierusalim.

Cuvântul Domnului

„Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine…”

Violența și tristețea acestor zile sunt copleșitoare. Suntem loviți din toate părțile. Este ca și cum mulți s-au hotărât deodată să ne invadeze și să ne umple de rău pentru a uita ce înseamnă pacea, liniștea, siguranța, dreptatea, încrederea…  Totul în jur în această zi are miros de spaimă, de teamă…

Ne-au provocat la rău, la ură, la război… Ne-au împărțit în două tabere, pe care, ca într-o coincidență, le prezintă și evanghelia zilei. Este trist, foarte trist, dar într-adevăr am ajuns să fim împărțiți în două tabere. Într-o parte i-au pus pe toți cei care seamănă cu o văduvă lipsită de ajutor, dar însetată de dreptate. În această parte sunt toți cei nedreptățiți, slabi, singuri. Aici sunt toți cei care ar dori să facă mai mult pentru această lume, dar nu au puterea… nu sunt lăsați de mai marii ei sau de cei răi ai lumii. Și atunci singura armă rămâne strigătul statornic: „Fă-mi dreptate!” Singura armă a celor mici este statornicia în bine, setea continuă după dreptate care conduce în cele din urmă la rezultate. Să nu obosim să strigăm, mai ales în aceste zile, după dreptate. Vrem să se facă judecată dreaptă și pe acest pământ, nu doar în ceruri!

Este adevărat că suntem mici, că suntem slabi, dar suntem mulți, suntem atât de mulți însetați de dreptate, de o lume mai bună. Și putem învinge prin statornicia noastră în lucrurile mici făcute în/pentru adevăr, pace, dreptate. Suntem ca o văduvă singură, speriată, dar suntem statornici… trebuie să fim statornici, insistenți în a cere dreptatea. Nu este corect să ieșim doar din când în când în stradă. Asta nu mai impresionează pe nimeni într-o epocă cu memoria scurtă. Se uită totul de la o zi la alta. Noi avem nevoie de un strigăt continuu, de o viață care să strige la unison: „Fă-mi dreptate”! Vrem dreptate!

Strigătul nostru se îndreaptă spre și împotriva celor din tabăra opusă. În cealaltă tabără s-au adunat toți cei care „nu se tem de Dumnezeu și nu le este rușine, nu le pasă de oameni”. Mai mult, de cealaltă parte este tabăra celor pe care nu-i interesează nicio valoare: adevărul, dreptatea, pacea, frumosul, binele, arta. Nimic! Ei vor un singur lucru: puterea. Ei vor doar să decidă totul în favoarea lor și a prietenilor lor, neținând cont de nimeni și nimic. Sunt cei care-i omoară pe cei nevinovați. Sunt cei care își astupă urechile la strigătul celor suferinzi. Sunt cei care se fac că nu văd răul din jur, răul pe care ei l-au creat într-un mod diabolic. Sunt cei care tratează valorile și arta ca pe gunoaie. Sunt cei care mint. Sunt cei care poartă această lume spre ruină. Sunt cei care își găsesc plăcerea din a-i ridica pe unii împotriva altora. Sunt cei însetați de război, nu de dreptate. Sunt cei care vor să vadă sânge și victime și rău peste tot. Sunt toți cei pentru care dreptatea nu există. Sunt cei care uită că degeaba cuceresc lumea inundând-o în sânge și teroare pentru că la urmă vor fi stăpâni doar peste cadavre. Vor comanda și domni peste un morman de trupuri goale, trupuri fără suflete, fără inimi și minte! Cel mult toți aceștia pot deveni prinții cadavrelor pentru că sufletele și-au părăsit trupurile prigonite fugind spre o lume mai bună.

Nu am ales noi să fie așa, dar aceasta este lumea în care acum ne este dat să trăim. O lume care nu e cu mult mai diferită de timpul lui Cristos. Văduva de atunci suntem noi, noi ce însetați de dreptate, noi cei care zi și noapte strigăm, ar trebui să strigăm: „Vrem dreptate!”. Suntem față în față cu judecători lipsiți de credințe, dogme, principii, respect, valori. Suntem față în față cu un monstru care se hrănește doar cu sânge și nedreptate. Singura șansă de supraviețuire a văduvei și a urmașilor ei/a celor ce îi seamănă în această lume este stăruința. Trebuie să stăruim în strigătul pentru dreptate. Trebuie să punem dreptatea mai presus de religie, bunătate, milostivire etc. pentru că noi suntem oameni, nu dumnezei. Numai la Dumnezeu îndurarea este mai presus de dreptate și judecată (cf. Iacob 2,13). El are această putere, noi nu. El va face acest lucru la judecata finală, nouă ne revine obligația de a face dreptate acum.  Noi trebuie să fim drepți, să luptăm și să strigăm pentru dreptate fără încetare!

Totodată, este adevărat că strigătul trebuie să fie puternic și fără încetare, dar faptele noastre trebuie să fie și ele pe ritmul dorinței de dreptate. Trebui să facem mereu mici gesturi de dreptate față de cei din jurul nostru. Să împlinim dreptatea în toate detaliile ei și mai ales în micile lucruri. Să stăruim în dreptate, în bunătate, în adevăr. Să ne rugăm. Să iubim pacea, arta, valorile, educația. Să stăruim și să muncim pentru o lume mai educată. Stăruința în lucrurile mici a celor mulți poate da rezultate. În cele din urmă îi vom învinge pe cei care se cred judecătorii acestor lumi și cărora nu le pasă nici de dreptate, nici de oameni, nici de adevăr, cu atât mai puțin de Dumnezeu.

Chiar așa, că tot veni vorba de Dumnezeu, oare din Ceruri cum se vede acest Pământ scăldat în sângele celor nevinovați? Este înfricoșătoare tăcerea Cerului… Este acea liniște care anunță furtuna. Liniștea aceasta este înnebunitoare pentru toți cei care au uitat „faptele minunate ale Domnului”. Dacă uităm trecutul și ne (re)negăm Cerul, sufletul, veșnicia, Dumnezeul, ei, judecătorii nedrepți ai acestui pământ scăldat în sânge, vor învinge. Pentru că, de fapt, acesta este ultimul rău pe care vor să ni-l facă: să ne convingă că Dumnezeu ne-a uitat și că acum e timpul să uităm și noi de el! Să uităm de Dumnezeu și să-l negăm pe el și toate valorile împreună cu el. Să devenim ca ei: însetați de sânge și nedreptate! Da, vor să devenim ca ei, așa cum ei au dorit să devină ca Dumnezeu și au eșuat! Vor să ne lepădăm de haina cinstită și săracă a văduvei și să îmbrăcăm mantia murdară a judecătorilor nedrepți!

În tot acest întuneric, să facem lumină în inima noastră și să răspundem la întrebarea lui Cristos cu viața noastră: „Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” Dar dacă vine astăzi, acum, ce găsește în inima mea, în viața mea, în casa mea?


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: 2 „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era ruşine de oameni. 3 Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!» 4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»”. 6 Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? 8 Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”

Cuvântul Domnului

Descurajare?

La mănăstirea Batalha - Portugalia (octombrie 2016)
La mănăstirea Batalha – Portugalia (octombrie 2016)

Dacă aş fi necredincios şi aş citi fie şi numai fragmentul evanghelic de astăzi m-aş îndrăgosti de Cristos, de iubirea şi înţelepciunea sa. Cât de fascinantă este calea prin care îi salvează pe oameni! Cât de gingaş a redat demnitatea femeii căzute în păcat!

Dacă într-o zi lumea s-ar hotărî să mă condamne aş vrea să mă dea şi pe mine pe mâna lui Isus. El ar şti cel mai bine calea pentru a-mi redobândi demnitatea şi viaţa.

Dacă aş fi căzut şi lipsit de curajul de a merge mai departe, dacă m-aş simţi arătat cu degetul şi învinuit, privind la femeia iertată, m-aş ridica plin de speranţă. M-aş regăsi imediat în cuvintele Apostolului „Toate, care mai înainte erau pentru mine câştiguri, acum le socotesc că sunt o pierdere faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos… Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui”.

Să luăm aminte la cuvintele Domnului: „Nu vă mai gândiţi la ceea ce a fost mai înainte şi nu vă mai amintiţi de cele trecute. Iată, eu fac o lume nouă”.

Cât de bine se aşează tot acest cuvânt al Domnului în jurul exclamaţiei evanghelice: „Nu te condamn. Mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Mergi şi începe o viaţă nouă. Îndrăzneşte să o iei de la capăt. Prinde curaj şi ridică-te din păcatele tale.

Unul dintre cele mai mari pericole pentru viaţa noastră de credinţă, dar şi pentru progresul nostru pe diferite planuri umane, este descurajarea. Să nu mai îndrăzneşti să încerci de frica unui nou eşec. Dacă un copil mic, atunci când încearcă să facă primii paşi, s-ar teme să nu cadă din nou nu ar mai învăţa niciodată să meargă în picioare. Dar el cade şi se ridică încurajat de privirile şi îndemnurile celor din jur. Şi repetă aceste căderi şi ridicări până învinge. Apoi începe chiar să alerge.

Aşa trebuie să fie şi viaţa noastră de credinţă. Cel care ne stă alături şi ne încurajează este însuşi Cristos. El ne spune: „Ridică-te. Mai încearcă. Eu nu te condamn pentru căderea ta, dar mergi şi nu mai păcătui. Lasă cele din urma ta şi priveşte spre ţinta la care Dumnezeu te cheamă: împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică”.


Nu vreau să aştept ziua în care alţii mă vor purta ca un condamnat la judecata lui Cristos, ci astăzi alerg eu singur la picioarele lui şi-mi mărturisesc păcatul. Vreau să aud cuvintele iertării sale: „Nu te condamn! Mergi şi nu mai păcătui. Mergi şi începe o viaţă nouă”.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,1-11
În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?” 6Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Cuvântul Domnului


Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPILhttps://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00