Arhivă etichetă pentru ‘lecturi’

L-a văzut, s-a îndurat de el și l-a ales

    Isus a văzut un om, numit Matei, stând la postul de vamă și i-a spus: Urmează-mă! (Mt 9,9). A văzut nu atât cu privirea ochilor trupului, cât, mai ales, cu cea a bunătății interioare. A văzut un vameș, și, de vreme ce, l-a privit cu sentiment de iubire și l-a ales, i-a spus: Urmează-mă! I-a spus: Urmează-mă, adică „imită-mă”. I-a spus „urmează-mă” nu atât cu mișcarea picioarelor, cât prin practica vieții. De fapt, cel care spune că rămâne în Cristos trebuie să trăiască așa cum el a trăit (1In 2,6).
    Și, ridicându-se, l-a urmat (Mt 9,9). Nu trebuie să ne uimim că un vameș, la primul cuvânt al Domnului, care îl invita, a părăsit câștigurile pământești pe care le îndră­gea și, după ce a lăsat bogățiile, a acceptat să-l urmeze pe acela pe care îl vedea că nu are nici o bogăție. De fapt, însuși Domnul, care l-a chemat în exterior prin cuvânt, l-a instruit în interior printr-un stimulent invizibil, ca să-l urmeze. A pus în mintea sa lumina harului spiri­tual, cu care să poată înțelege că acela care pe pământ îl dezlipea de lucrurile materiale era capabil să-i dea în cer comori nepieritoare.
    Pe când stătea la masă, în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii săi (Mt 9,10). Iată, așadar, că întoarcerea unui singur vameș a folosit ca stimulent pentru întoar­cerea multor vameși și păcătoși, iar iertarea păcatelor sale a fost model pentru iertarea tuturor acestora. A fost un autentic și minunat semn prevestitor al realităților viitoare. Cel care va fi apostol și învățător al credinței a atras la sine o mulțime de păcătoși încă din primul moment al convertirii sale. Chiar la început, imediat ce a învățat primele noțiuni ale credinței, el a început acea evanghelizare pe care o va duce înainte o dată cu progre­sul sfințeniei sale. Dacă dorim să pătrundem mai adânc în semnificația celor întâmplate, vom înțelege că el nu s-a limitat să-i ofere Domnului un ospăț pentru trupul său în propria locuință materială, ci, prin credință și iubire, i-a pregătit un ospăț mult mai plăcut în adâncul inimii sale. Așa afirmă cel care spune: Iată, eu stau la ușă și bat; dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el, voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20).
    Îi deschidem ușa pentru a-l primi atunci când, după ce i-am auzit glasul, ne dăm de bunăvoie asentimentul față de invitațiile sale, tainice sau evidente, și ne însușim cu angajare misiunea încredințată de el. Apoi, el intră ca să stea la masă cu noi și noi cu el, pentru că, prin harul iubirii sale, el vine să locuiască în inimile celor aleși, pentru a-i reface cu lumina prezenței sale. Astfel, ei sunt în stare să înainteze tot mai mult în dorința spre cer. La rândul său, el însuși se bucură datorită iubirii lor față de cele cerești, ca și cum i-ar oferi ofrande plăcute.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 21: CCL 122, 149-151)

Capacitatea de a fi bun

Într-una din cărțile sale, Irvin Yalom povestește o veche piesă de teatru din Evul mediu numită : “Fiecare”. Personajul cardinal al piesei numit Fiecare este vizitat de îngerul morții și află că a sosit timpul pentru călătoria finală. Omul nostru din poveste cere Îngerului Morții o amânare, pe care însă nu o poate obține. Urmează o altă rugăminte: pot să invit pe cineva care să mă însoțească în această ultimă călătorie? Desigur, răspunde Îngerul rânjind. În povestea medievală toate personajele sunt alegorice: Bunurile pământești, Frumusețea fizică, Puterea și Cunoașterea refuză invitația celui sortit să călătorească spre moarte. Când, în fine, își dă seama că este greu să găsească un companion, intră în scenă personajul numit “Faptele bune” și acceptă propunerea de a-l însoți pe Fiecare spre propria moarte. Morala acestei povești este simplă: nimic din ceea ce ai primit nu poți lua cu tine, dar vei fi însoțit pretutindeni, chiar si în moarte, de tot ceea ce ai dăruit.

Acest exemplu l-am preluat dintr-un articol pe care vă invit să-l citiți mai jos, accesând https://webcultura.ro/capacitatea-de-a-fi-bun/?fbclid=IwAR341YplktkWkrz2I463AwCgF2MNi7hyTNeh_jI4DTQVmo0hhzymameqeZ0

Articolul „Capacitatea de a fi buni” aparține domnului Cosmin Neidoni, care, printre altele, ne încurajează spre bunătate amintindu-ne:

„Este păcat să fi cutreierat la bătrânețe de regretul de a nu fi fost bun și omenos la tinerețe. Regretele care încă au un orizont de timp pot fi benefice și reperatorii, dar cele trăite târziu, la senectute, au, intuiția îmi spune, gustul amar al cireșelor răscoapte. Poți avea convingeri nerostite, poți avea speranțe care încă își așteaptă împlinirea, dar e răvășitor de trist să ai regretul binelui neînfăpuit. Nu ne trăim viața pe un fond de imperturbabilă cordialitate, avem scăderile noastre, iritările noastre, avem sincope în exercițiul de a fi oameni, dar în ciuda oricăror derapaje ale eului, nu avem voie să renunțăm la virtutea nobilă a bunei credințe. În ipostaza lui senină omul este o ființă infinit respectabilă. Sunt teritorii ale sufletului care nu pot fi cucerite altfel decât prin bunătate.

Ritmul în care trăim, halucinant uneori, nu ne mai lasă prea multe minute de (re)găsire, dar în toată nebunia vieții noastre este bine să nu uităm că mai există forme nealterate de omenesc, că mai pot exista emoții autentice, copii care zâmbesc, purtând pe chipul lor, benevolența luminii raiului și că, în pofida oricăror perplexităti, există un murmur subtil și rafinat de poezie chiar și în cele mai prozaice întâmplari…

Paradoxal, însă noi, oamenii, suntem mai avuți nu grație bunurilor primite de la alții, nu prin posesiile noastre, ci prin tot ceea ce am știut să dăruim, cu nobilă bunătate, semenilor noștri”.

Citiți mai multe pe https://webcultura.ro/capacitatea-de-a-fi-bun/?fbclid=IwAR341YplktkWkrz2I463AwCgF2MNi7hyTNeh_jI4DTQVmo0hhzymameqeZ0

O duminică binecuvântată, plină de bunătate!

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

Cum mă pregătesc pentru naşterea Sărbătoritului?

Pruncul si Evanghelia in catedrala Notre Dame ParisIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Peste o săptămână va fi Crăciunul. În aceste zile, în timp ce se aleargă pentru a face pregătirile pentru sărbătoare, putem să ne întrebăm: „Cum mă pregătesc pentru naşterea Sărbătoritului?” Un mod simplu, dar eficace de a ne pregăti este a face ieslea. Şi eu în acest an am mers pe această cale: am mers la Greccio, unde sfântul Francisc a făcut prima iesle, cu oamenii din acel loc. Şi am scris o scrisoare (Despre „ieslea de Crăciun”, cu gingășia unui bunic înțelept…) pentru a aminti semnificaţia acestei tradiţii, ce înseamnă ieslea în timpul Crăciunului.

De fapt, ieslea „este ca o Evanghelie vie” (Scrisoarea apostolică Admirabile signum, 1). Duce Evanghelia în locurile unde se trăieşte: în case, în şcoli, în locurile de muncă şi de întâlnire, în spitale şi în casele de îngrijire, în închisori şi în pieţe. Şi acolo unde trăim ne aminteşte un lucru esenţial: că Dumnezeu n-a rămas invizibil în cer, ci a venit pe pământ, s-a făcut om, un prunc. A face ieslea înseamnă a celebra apropierea lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost mereu aproape de poporul său, dar atunci când s-a întrupat şi s-a născut, a fost foarte aproape, foarte, foarte aproape. A face ieslea înseamnă a celebra apropierea lui Dumnezeu, înseamnă a redescoperi că Dumnezeu este real, concret, viu şi palpitant. Dumnezeu nu este un stăpân îndepărtat sau un judecător nepreocupat, ci este Iubire umilă, coborâtă până la noi. Pruncul în iesle ne transmite duioşia sa. Unele statuete îl reprezintă pe „Pruncuşor” cu braţele deschise, pentru a ne spune că Dumnezeu a venit să îmbrăţişeze omenitatea noastră. Aşadar, este frumos a sta în faţa ieslei şi acolo a-i destăinui Domnului viaţa, a-i vorbi despre persoanele şi despre situaţiile pe care le avem la inimă, a face cu El bilanţul anului care se termină, a împărtăşi aşteptările şi preocupările.

Alături de Isus vedem pe Sfânta Fecioară Maria şi pe sfântul Iosif. Putem să ne imaginăm gândurile şi sentimentele pe care le aveau în timp ce Pruncul se năştea în sărăcie: bucurie, dar şi spaimă. Şi putem să invităm şi Sfânta Familie în casa noastră, unde sunt bucurii şi preocupări, unde în fiecare zi ne trezim, mâncăm şi dormim aproape de persoanele cele mai dragi. Ieslea este o Evanghelie familială. Cuvântul presepe (it.) literalmente înseamnă „iesle”, în timp ce oraşul ieslei, Betleem, înseamnă „casa pâinii”. Iesle şi casa pâinii: ieslea pe care o facem acasă, unde împărtăşim hrană şi afecte, ne aminteşte că Isus este hrana, pâinea vieţii (cf. In 6,34). El este cel care alimentează iubirea noastră, El este cel care dăruieşte familiilor noastre forţa de a merge înainte şi de a ne ierta.

Ieslea ne oferă o altă învăţătură de viaţă. În ritmurile uneori frenetice de astăzi este o invitaţie la contemplaţie. Ne aminteşte importanţa de a ne opri. Pentru că numai atunci când ştim să ne reculegem putem primi ceea ce contează în viaţă. Numai dacă lăsăm în afara casei zgomotul lumii ne deschidem la ascultarea lui Dumnezeu, care vorbeşte în tăcere. Ieslea este actuală, este actualitatea fiecărei familii. Ieri mi-au dăruit o iconiţă a unei iesle speciale, micuţe, care se numea: „S-o lăsăm pe mama să se odihnească”. Era Sfânta Fecioară Maria adormită şi Iosif cu Pruncuşorul acolo, adormindu-l. Câţi dintre voi trebuie să împărţiţi noaptea între soţ şi soţie pentru copilul sau copila care plânge, plânge, plânge. „S-o lăsăm pe mama să se odihnească” este duioşia unei familii, a unei căsătorii.

Ieslea mai actuală ca niciodată, în timp ce în fiecare zi se fabrică în lume atâtea arme şi atâtea imagini violente, care intră în ochi şi în inimă. În schimb ieslea este o imagine artizanală de pace. Pentru aceasta este o Evanghelie vie.

Iubiţi fraţi şi surori, de la iesle putem percepe în sfârşit o învăţătură despre însuşi sensul vieţii. Vedem scene zilnice: păstorii cu oile, fierari care bat fierul, brutari care fac pâinea; uneori se inserează peisaje şi situaţii din teritoriile noastre. Este corect, pentru că ieslea ne aminteşte că Isus vine în viaţa noastră concretă. Şi, acest lucru este important. A face o mică iesle acasă, mereu, pentru că este amintirea că Dumnezeu a venit la noi, s-a născut la noi, ne însoţeşte în viaţă, este om ca şi noi, s-a făcut om ca şi noi.

În viaţa de toate zilele nu mai suntem singuri, El locuieşte cu noi. Nu schimbă în mod magic lucrurile dar, dacă-l primim, fiecare lucru se poate schimba. Vă urez aşadar ca făcând ieslea să fie ocazia pentru a-l invita pe Isus în viaţă. Când noi facem ieslea acasă, este ca şi cum am deschide uşa şi am spune: „Isuse, intră!”, înseamnă a face concretă această apropiere, această invitaţie adresată lui Isus pentru ca să vină în viaţa noastră. Pentru că dacă El locuieşte în viaţa noastră, viaţa se renaşte. Şi dacă viaţa se renaşte, este cu adevărat Crăciun. Crăciun fericit tuturor!

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 18 decembrie 2019

Cateheză: Ieslea, evanghelie familială

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Scrisoare apostolică a Sfântului Părinte Francisc Admirabile signum despre semnificaţia şi valoare ieslei

La Greccio unde este Crăciun mereu

Preluat de pe http://www.ercis.ro


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: