liturghie – Prea târziu te-am iubit…

E atât de bine să fii chemat

E bine să te știi, să te simți chemat. Aceasta deși ne este clar: nu chemarea în sine este importantă, ci mai important este cel care ne-a chemat și misiunea pe care ne-a încredințat-o. El, cel care cheamă, e același mereu pentru toți, chiar dacă vocațiile noastre, chemarea și misiunea sunt diferite. Toți suntem chemați de același Dumnezeu să lăsăm această lume un pic mai bună, să facem ceva bun pentru cel de lângă noi, să predicăm Vestea cea bună tuturor, mici și mari, săraci și bogați. Tuturor!

E bine să te simți/știi chemat, dar și mai mare bine – ba chiar fericire deplină! – este să trăiești corespunzător cu chemarea pe care ai primit-o! Fericit este cel care nu risipește talanții primiți! Fericit cel care nu se lasă subjugat de „filozofiile” şi speculațiile fără sens ale oamenilor. Fericit cel care se simte împlinit prin Cristos, cu Cristos și în Cristos (cfr. Col 2,8-9).

Iar dacă nu te simți chemat, dacă încă nu știi care ți-e menirea în această lume, dacă încă rătăcești căutând drumul, urcă pe munte, stai „singur cu Isus” până când te vei simți ales. Acolo, pe munte, răsună vocea lui! Te vei simți chemat pe nume. Apoi coboară și du la îndeplinire ceea ce Domnul ți-a încredințat în familia ta, în comunitatea ta, în locul în care ai ajuns! Sigur nu ești acolo din întâmplare: el te-a chemat și te-a „plantat” exact acolo ca să aduci rod, rod bogat!

NB. Chemați nu sunt doar preoții sau persoanele consacrate, ci toți: chemați la viața de familie, chemați la sfânta preoție, chemați la viața consacrată. Fiecare avem o vocație în mijlocul poporului lui Dumnezeu! Fericiți suntem dacă descoperim această chemare, dacă facem linișite ca să auzim glasul lui! Fericiți suntem dacă apoi cultivăm chemarea și o împlinim aducând rod bogat acolo unde Domnul ne-a trimis!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-19
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte, să se roage, şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. ¹³ Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: ¹⁴ pe Simon, pe care l-a numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi
Bartolomeu, ¹⁵ pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotul, ¹⁶ pe Iuda, fiul lui Iacob, şi pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. ¹⁷ Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din zona de pe coastă a
Tirului şi a Sidonului ¹⁸ au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi ¹⁹ şi toată mulţimea căuta să-l atingă, pentru că ieşea din el o putere care-i vindeca pe toţi.

Cuvântul Domnului

SUSȚINE UN COPIL SĂ-ȘI GĂSEASCĂ VOCAȚIA
MERGÂND LA ȘCOALĂ

SUSȚINE UN COPIL SĂ-ȘI GĂSEASCĂ VOCAȚIA MERGÂND LA ȘCOALĂ

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

08/09/2021 0 4

Adevărata provocare în (post)pandemie

Mulți se îngrijorează dacă lumea, după pandemie, se va întoarce în biserică. Însă adevărata provocare pentru creștini nu e să se întoarcă în biserică, ci să reconstruiască Biserica în propriile case, în propria familie, în propria viață. Pandemia a făcut să se vadă cât creștinism, câtă bunătate, câtă iubire, cât Dumnezeu, câtă Biserică lipsește din case, din familii, din inimi. Fără a generaliza, trebuie totuși spus că pandemia a scos la iveală egoisme și răutăți acolo unde trebuia să fie altruism și bunătate. Asta chiar și printre noi, creștinii care știam bine drumul spre biserică…

Așadar, poate că în timpul (post) pandemie nu este vorba atât despre întoarcerea oamenilor în biserici, cât mai ales despre reconstruirea Bisericii în casele și viețile oamenilor. Ajută prea puțin să mergi la biserică dacă atunci când te întorci acasă transformi familia și propria casă într-un iad!

Dacă vom reconstrui în casele și în familiile noastre Biserica, dacă viața noastră va fi Templul Duhului Sfânt, dacă faptele noastre vor fi inspirate din Vestea cel Bună adusă de Cristos, atunci drumul spre biserică va fi bucuria noastră de fiecare zi. Nu vom avea bucurie mai mare decât să stăm cu Isus din Euharistie, să stăm cu el și el cu noi, primindu-l în sfânta Împărtășanie. Iar roadele nu vor întârzia să se vadă (chiar și în pandemie): iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea (cfr. Gal 5,22-23).

Depinde mult și de noi dacă această criză sanitară și spirituală va deveni izvor de har, dacă va fi sau nu o nouă primăvară pentru Biserică, pentru familie, pentru om și omenire!

(Recomand: Domenico Sorrentino, Crisi come grazia. Per una nuova primavera della Chiesa, Perugia 2020 – Detalii AICI).

Susține proiectele Paxlaur!

€7.00

20/03/2021 1 5

Cea mai sacră „acțiune”…

„Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acțiunile liturgice. El este prezent în jertfa sfintei Liturghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el care s-a oferit odinioară pe cruce[20], cât mai ales sub speciile euharistice. El e prezent în sacramente prin puterea sa, așa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuși este cel care botează[21]. E prezent în cuvântul său, căci el este cel care vorbește în timp ce se citește în biserică sfânta Scriptură. În sfârșit, este prezent atunci când Biserica se roagă și aduce laude, el care a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20).

Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care se aduce lui Dumnezeu preamărirea desăvârșită și oamenii sunt sfințiți, Cristos își asociază totdeauna Biserica, Mireasa lui preaiubită, care se roagă Domnului său și prin el aduce cult Tatălui veșnic. Așadar, pe bună dreptate liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfințirea omului este reprezentată prin semne văzute și este realizată într-un mod propriu fiecăruia și în același timp se aduce cultul public integral de către trupul mistic al lui Cristos – de către Cap și mădularele sale.

Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos-Preotul și a trupului său, care este Biserica, este acțiune sacră prin excelență, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu același titlu și în același grad nici o altă acțiune a Bisericii.