Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘lumina’

Gândul la moarte: „Mi-ar plăcea, terminând, să fiu în lumină”…

Posted by Paxlaur pe 09/08/2017

lumina-si-intelepciuneaLa treizeci şi nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, duminică 6 august 2017, Monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano şi secretar al Consiliului celor nouă cardinali, prezidează Liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul pontifului. Anticipăm în această pagină omilia prelatului.

Sărbătoarea duminicii, Paştele săptămânii, este mărită anul acesta de coincidenţa cu sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului. Le uneşte tema luminii. De fapt, duminica este, aşa cum cânta sfântul Ambrozie în imnul Hic est dies, „ziua adevărată a lui Dumnezeu, senină de lumină mistică”; în misterul Schimbării la faţă, la rândul său, faţa lui Isus „a strălucit ca soarele”: un soare care nu va apune niciodată, ci care va străluci pentru totdeauna de o lumină senină, care nu orbeşte, atrage privirea şi îmbucură prin strălucirea sa divină, comenta Petru Venerabilul.

Nouă ne este dragă această sărbătoare şi pentru că ne aminteşte trecerea la cer a fericitului Paul al VI-lea, al cărui trup, pe care-l vom cinsti după aceea, este depus în aceste Grote. Într-o biografie de Cristina Siccardi este definit „Papa al luminii”. Tinderea sa permanentă spre lumină rămâne sculptată definitiv în acel minunat Gândul la moarte care, atunci când am aflat despre el după ce a fost citit în congregaţia generală a cardinalilor la 10 august 1978, ne-a lăsat uluiţi şi emoţionaţi. Înainte de acel moment, eu nu auzisem niciodată o mărturie aşa de înaltă şi profundă, spirituală şi în acelaşi timp carnală şi este un lucru care şi astăzi, după aproape patruzeci de ani, mă emoţionează. „Mergeţi atât timp cât aveţi lumină”, a scris citând evanghelia lui Ioan (12,35) şi continua: „Iată: mi-ar place, terminând, să fiu în lumină”.

Aceste cuvinte se aseamănă cu exclamaţia adresată de Petru lui Isus schimbat la faţă: „Doamne, e bine că suntem aici!”. Recunoaştem în ea dorinţa şi primirea prieteniei cu Domnul. Şi Paul al VI-lea a avut înalt cultul prieteniei. Citind multele sale intervenţii se observă imediat că el uneşte în mod obişnuit prietenia cu comuniunea. Prietenia cu Dumnezeu, sigură şi înainte de toate, pe care el o înţelegea şi o explica în lumina acelui Suscipe ignaţian; dar şi prietenia umană, pe care nu se ruşina s-o ilustreze amintind de De amicitia a lui Cicero. Ba mai mult, această prietenie, pe urma Primei Scrisori a lui Ioan, Paul al VI-lea o considera „exerciţiu gradual, propedeutic pentru iubirea faţă de Dumnezeu”, cum a spus la audienţa generală din 26 iulie 1978, cu puţine zile înainte de a muri.

Să ne întoarcem însă la misterul luminii de pe Tabor, care nu numai că transpare de pe faţa şi de pe hainele lui Isus, ci este concentrată şi într-un nor luminos care îmbrăţişează pe discipoli cu umbra sa. Când comentează scena evanghelică – acest lucru nu este atestat niciodată în discursurile milaneze, ci în pontificatul roman este de două ori, în omilii de Postul Mare – Paul al VI-lea şi-o imagina că a avut loc în întunericul nopţii aşa încât „cei trei somnoroşi sunt treziţi de un fulger strălucitor de lumină” (19 februarie 1967) şi ochii lor „se deschid pentru că s-a aprins o mare lumină” (27 februarie 1972). Nu este numai o lumină atrăgătoare, ci şi o lumină vorbitoare, aşa încât viziunea repede în audiţie. De fapt, un glas, cel al Tatălui, care în timp ce subliniază identitatea divină a lui Isus reafirmă necesitatea de a-l asculta. Există Legea cu Moise şi există profeţia cu Ilie, va comenta sfântul Augustin într-o predică (79), dar cel pe care este necesar să-l ascultăm este Isus pentru că în El sunt glasul Legii şi limba profeţilor.

În aceeaşi lungime de undă s-a inserat o dată Paul al VI-lea. Să-l ascultăm, recitind discursul de la audienţa generală din 28 august 1974 unde vorbea despre pluralism, preocupat că „de la plurisimfonia unificatoare şi celebratoare a Rusaliilor” să nu se ajungă înapoi la încurcarea limbilor de la Babel. Aşadar, o problemă căreia nu-i lipseşte actualitatea.

Şi încheia: „Adevărata religie, care noi credem că este a noastră, nu se poate considera legitimă, nici eficace, dacă nu este ortodoxă, adică derivată dintr-un autentic şi univoc raport cu Dumnezeu. Nici un vag, şi chiar dacă ar fi şi emoţionat şi sincer, sentiment religios, nici o liberă ideologie spirituală construită cu elaborări personale autonome, nici un efort de a ridica la nivel religios chiar expresiile nobile şi pasionate de sociologie lirică şi morală a unor popoare întregi, nici analize hermeneutice menite să atribuie creştinismului o origine naturală sau mitică, nici orice altă teorie sau normă, care face abstracţie de glasul infinit de misterios şi extrem de clar, care a răsunat pe muntele schimbării la faţă şi referit la Isus, strălucitor ca soarele şi alb ca zăpada: „Acesta este fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea, ascultaţi de el”, va putea să potolească setea noastră de adevăr şi de viaţă. Ferice de noi dacă ne vom pune în numărul celor mici, care ştiu să asculte un astfel de glas şi să preguste fericirea certitudinii nemuritoare”.

(Aniversarea morţii lui Paul al VI-lea – Lumina Schimbării la faţă
de Marcello Semeraro,
în
 L’Osservatore Romano, 6 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

O nouă strălucire: ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!

Posted by Paxlaur pe 06/08/2017

Inima de copilDupă ce Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe, ba chiar să fie ucis (cf. Mt 16,21); după ce Petru respinge cu vehemență „pătimirile Domnului” (cf. Mt 16,22); după ce Isus le prezintă discipolilor „renunțarea la sine, purtarea crucii, pierderea vieții pentru evanghelie” ca fiind condițiile indispensabile pentru a fi un adevărat apostol (cf. Mt 16,24-27); ei bine, după toate acestea, ca o picătură de miere, ca un strop de balsam pentru suflet, vine momentul glorios al schimbării la față. Însă și acest eveniment se termină tot cu o referință la moartea și învierea Domnului (cf. Mt 17,9).

Dumnezeu, în mijlocul suferințelor, vrea să ne aline, să ne îndulcească viața, să fie „o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile noastre” (cf. 2Pt 1,19). Și câtă nevoie avem de lumină, de o picătură de miere, de însuși Dumnezeu în această vale de lacrimi!

Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi, dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau test la Religie. Când a intrat profesoara tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical.

– Aş vrea să răspundeţi la două întrebări folosind cuvintele voastre simple:

  1. Cine este Dumnezeu?
  2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?

În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea. Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „A făcut Pământul, marea şi tot ce există” etc. Dar a treizecea? Era lucrarea unui copilaș blond, mărunțel.

– Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei!

Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Învăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând: „Dumnezeu este ca zahărul pe care mama îl pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd zahărul în ceaşcă, dar dacă mama nu îl pune, simt imediat că lipseşte. Aşa este şi Dumnezeu, chiar dacă nu-l vedem: dacă el nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust”. Sala a explodat în aplauze.

Cât de dulce e prezența lui Dumnezeu în viața noastră! Plini de entuaziasm, atunci când îl simțim pe Dumnezeu că ne îndulcește viața, strigăm cu Petru: „Doamne, e bine că suntem aici”! Da, e bine pentru noi că suntem cu Domnul. Să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă parte din viața noastră, să-l lăsăm să ne „îndulcească” amarul vieții. Atât! Iar chipul nostru va radia lumină și însuși Cristos ne va cuprinde și ne va spune: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” (Mt 17,7).


Dacă vom asculta vocea lui Cristos,
pășind pe urmele lui ne vom umple de strălucirea învierii sale.
El singur știe calea spre adevărata fericire,
spre veșnicia în care curge „lapte și miere”.


6 august 2017 

† Duminica a 18-a de peste an
SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI; Fer. Octavian, ep.
Dan 7,9-10.13-14; Ps 96; 2Pt 1,16-19; Mt 17,1b-9

LECTURA I
Îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada.
Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1-2.5-6.9 (R.: 1a şi 9a)
R.: Domnul cel preaînalt stăpâneşte peste tot pământul.

1 Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
2 Norii şi negura îl înconjoară,
dreptatea şi judecata sunt temelia domniei sale. R.

5 Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea stăpânului a tot pământul.
6 Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd mărirea. R.

9 Căci tu, Doamne,
eşti Cel Preaînalt peste tot pământul
şi tu eşti cu mult mai presus decât toţi zeii! R.

LECTURA A II-A
Noi înşine am auzit acest glas venit din cer.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru 1,16-19
Preaiubiţilor, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai măreţiei lui. 17 El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”. 18 Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt. 19 Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 17,5c
(Aleluia) „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; de el să ascultaţi!” (Aleluia)

EVANGHELIA
Faţa lui a strălucit ca soarele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,1b-9
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! 4 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” 6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. 7 Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” 8Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Duhul Sfânt este puterea, lumina și speranța omului modern

Posted by Paxlaur pe 04/06/2017

Veni creator spiritusÎntr-una din predicile sale, părtinele Raniero Cantalamessa, spunea că noutatea cea mai mare de după Conciliu, în teologie şi în viaţa Bisericii, are un nume precis: Duhul Sfânt. De fapt, acțiunea Duhului Sfânt nu a fost niciodată ignorată în Biserică sau în documentele conciliare, însă prea puțin, până acum, s-a pus în lumină rolul central pe care Duhul Sfânt îl are în istoria omenirii și a Bisericii. Predicatorul Casei Pontificale a mărturisit: „Într-o conversaţie, în timpul în care eram împreună în Comisia Teologică Internaţională, îmi amintesc că părintele Yves Congar a folosit o imagine puternică în această privinţă; a vorbit despre un Duh Sfânt, răspândit pe aici şi pe acolo în texte, cum se face cu zahărul pe dulciuri care, însă, nu face parte din compoziţia aluatului” (cf. Raniero Cantalamessa, predica din 2 decembrie 2016).

Pentru noi cine este astăzi Duhul Sfânt? Cum cinstim prezența sa? Conștientizăm lucrarea sa în viața noastră?

Este și vina noastră că Duhul Sfânt este atât de puţin cunoscut, că este uitat, că este neglijat. Suntem vinovați dacă cei mici, copiii, nu ştiu cine este Duhul Sfânt!

La o oră de religie, într-o clasă cu 30 de elevi, răsună întrebarea: Cine este pentru voi Duhul Sfânt? Ce ştiţi despre el? „E un porumbel”, a spus unul repezindu-se! „Da, e porumbelul alb pe care mama mi l-a arătat într-un poster” (nici măcar nu ştia că posterele cu imagini sfinte se numesc icoane!). După diverse completări, în care o singură dată a fost menţionat Dumnezeu, un copil, care avea să devină seminarist şi apoi un preot sfânt, a spus: „Duhul Sfânt este cel care-i dă putere preotului să-l aducă pe Isus pe altar şi în inima noastră prin Sfânta Împărtăşanie şi cel care ne luminează pe noi ca să-l recunoaştem prezent sub chipul pâinii şi al vinului. Este puterea omului!”.

Noi ce știm despre Duhul Sfânt? Ce au învăţat cei din jurul nostru de la noi despre Duhul Sfânt? Că este un porumbel? Să ne gândim: când şi cui am vorbit ultima dată despre Duhul Sfânt? Când i-am cerut ultima dată ajutor şi înţelepciune?

Astăzi apostolul Paul ne amintește nouă, celor care ne numim creștini, celor care invocăm numele Domnului și așteptăm iertarea și pacea sa: „Nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1Cor 12,3). Nimeni! Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, de prezența sa care „reînnoieşte faţa pământului” și inima noastră!

Dacă vrem să simţim mai mult prezenţa şi ajutorul Duhului Sfânt, pe lângă faptul că trebuie să creştem în cunoaşterea lui şi să-i ajutăm şi pe alţii să-l cunoască, trebuie să fim asemenea ucenicilor Domnului: să ştim să stăm împreună (cf. Fap 2,1). În comuniune, adunați pentru rugăciune, vom simți prezența și roadele sale: iubirea, bucuria, pacea, încrederea, blândeţea.


Duhul Sfânt îi este necesar Bisericii și fiecărui om.
El trebuie predicat, crezut şi adorat!


4 iunie 2017 

† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Sf. Francisc Caracciolo, pr.
Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

LECTURA I
Au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, 10 din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1ab şi 24ac.29bc-30.31 şi 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!
sau:
Aleluia.

1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
24ac Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale. R.

29bc Dacă le iei suflarea,
ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create
şi vei reînnoi faţa pământului. R.

31 Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,3b-7.12-13
Fraţilor, nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. 4 Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. 7 Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. 12 Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh.

Cuvântul Domnului

SECVENŢA
Vino, Duhule Preasfânt,
Şi trimite pe pământ
A ta luminoasă rază!

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino şi ne luminează!

Bunule mângâietor,
Oaspete preaiubitor,
Dulcea noastră răcorire!

Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Peste cei ce ţi se-nchină,
Tu revarsă-a ta lumină,
Harul tău îmbelşugat!

Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă-acum suspină,
Grav rănită de păcat.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!

Celor care te cinstesc
Şi pe tine te slujesc,
Dă-le harul înşeptit!

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Primiţi-l pe Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-23
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.

Cuvântul Domnului

Posted in Coborârea Duhului Sfânt, Duhul Sfant, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: