Arhivă etichetă pentru ‘lumina’

O carte care a schimbat milioane de vieți. I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

„Deșertăciune e să tânjești
să ai parte de o viață cât mai lungă,
în loc să te îngrijești
ca viața dată ție să fie cât mai bună”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului 

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII 

1. Cel ce mă urmează nu umblă în întuneric (In 8,12), zice Domnul. Sunt chiar cuvintele lui Cristos, îndemnându-ne să trăim întru totul după pildele vieții lui, dacă dorim cu adevărat să propășim întru lumină, dezrobiți de orice orbire a inimii. Iată de ce prima noastră străduință se cuvine să fie aceea de a chibzui și cugeta adânc la viața lui Isus Cristos. 

2. Învățătura primită de la Cristos depășește cu mult toate învățăturile sfinților, iar cel ce are în inimă darul duhului său nu va întârzia să descopere în ea miezul unei mane cerești (Ap 2,17). Se întâmplă ades că mulți dintre cei care ascultă în chip obișnuit cuvântul Evangheliei nu îi simt decât prea puțin chemarea, căci le lipsește duhul lui Cristos. Cel ce vrea cu adevărat să înțeleagă și să guste cuvintele lui Cristos, va trebui, tocmai de aceea, să-și rânduiască cu sârguință întreaga viață după pildele vieții Domnului. 

3. La ce ți-ar folosi să dezbați de-a fir-a-păr nepătrunsele taine ale Sfintei Treimi, dacă, lipsit în sufletul tău de virtutea smereniei, ai displace Sfintei Treimi? Într-adevăr, nu vorbele dibace și iscusite sunt cele ce fac omul sfânt și drept în ochii lui Dumnezeu, ci viața cea de toate zilele trăită în virtute. Mai bine ar fi să simt în inima mea ce este adevărata căință, decât, pe din afară, să-i cunosc definiția. Dacă ai ști pe de rost toată Scriptura și toată învățătura filosofilor, la ce ți-ar folosi atare știință, fără dragostea și harul lui Dumnezeu? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune (Qoh1,2), în afară de iubirea și slujirea lui Dumnezeu. Cu adevărat, aceasta-i înțelepciunea cea mai mare: trecând cu dispreț peste arătările lumii de față, să poți cu bărbăție păși spre împărăția cerurilor. 

4. Deșertăciune, prin urmare, e să cauți avuțiile trecătoare, după cum zadarnic este să-ți pui în ele nădejdea. Deșertăciune, de asemeni, să jinduiești după onoruri sau să râvnești să fii ridicat la scaunele înalte. Deșertăciune, să te lași târât de dorințele trupului, poftind acele lucruri de pe urma cărora, la sfârșit, omul nu culege decât osândă. Deșertăciune e să tânjești să ai parte de o viață cât mai lungă, în loc să te îngrijești ca viața dată ție să fie cât mai bună. Deșertăciune este să fii cu ochii numai la viața de față și de cea viitoare, cu nesăbuință, să nu-ți pese. Deșertăciune e să-ți lipești inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grăbi pasul spre acel loc unde desfătările nu au sfârșit, ci rămân ca o bucurie veșnică. 

5. Tocmai de aceea, adu-ți adeseori aminte de spusa Sfintei Cărți: ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude (Qoh 1,8). Silește-te, prin urmare, să-ți dezlipești inima de cele văzute și învață să te apropii cu drag de cele nevăzute. Căci lăsând-se târâți de imboldul simțurilor lor, mulți au ajuns să-și pângărească conștiința, pierzând astfel harul lui Dumnezeu. 


Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Numai prin lumina credinței și prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu este posibil a-l recunoaște, oricând și oriunde, pe Dumnezeu „în care trăim, ne mișcăm și suntem” (Fap 17,28), a căuta în toate voința sa, a-l vedea pe Cristos în toți oamenii, fie apropiați, fie străini, a aprecia corect adevărata semnificație și valoare a realităților vremelnice, în sine și în legătură cu scopul omului” (Din Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, nr. 4).

Să ne rugăm: O, Isuse, salvatorul nostru, dăruiește-ne harul să descoperim și să practicăm ceea ce tu ne-ai învățat prin cuvintele tale și ne-ai arătat prin viața ta. Amin.

Să reținem: „Cine mă urmează nu umblă în întuneric” (In 8,12).

Să practicăm: Să umblăm în lumină – să practicăm adevărul și binele! – și vom vedea cum întunericul și răul nu vor mai cuprinde niciodată inima și viața noastră.

Capitolul II. SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE (va urma).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI:

Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului 

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII 

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.
Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București, detalii AICI).

Arată-mi omul care este în tine și eu ți-l voi arăta pe Dumnezeul meu

„Datorită faptului că orbii nu văd,
nu se poate spune că lumina soarelui nu strălucește”.

Dacă spui: Arată-mi-l pe Dumnezeul tău, eu îți voi spune: Arată-mi omul care este în tine și eu ți-l voi arăta pe Dumnezeul meu. Deci, arată-mi dacă ochii sufletului tău văd și urechile inimii tale aud!
    De fapt, cei care văd cu ochii trupului percep ceea ce se desfășoară în această viață pământească și deosebesc lucruri diferite între ele: lumina și întunericul, albul și negrul, urâtul și frumosul, armoniosul și haoticul, ceea ce este bine măsurat și ceea ce nu este, ceea ce priso­sește în componentele sale și ceea ce are lipsuri. Același lucru se poate spune despre ceea ce revine urechilor și anume sunetele acute, grave și dulci. În același mod se comportă și urechile inimii și ochii sufletului în privința vederii lui Dumnezeu.
    Într-adevăr, Dumnezeu este văzut de cei care îl pot vedea, adică de aceia care au ochii minții deschiși. Toți au ochi, dar unii îi au încețoșați și nu văd lumina soarelui. Totuși, datorită faptului că orbii nu văd, nu se poate spune că lumina soarelui nu strălucește. De aceea, pe bună dreptate ei își atribuie lor și ochilor lor întune­ricul propriu. Tu ai ochii sufletului încețoșați da­torită păcatelor tale și datorită faptelor tale rele.
    Ca o oglindă strălucitoare, așa de curat trebuie să fie sufletul omului. Însă atunci când oglinda se deteriorează, chipul omului nu mai poate fi văzut în ea. În același fel, atunci când păcatul a luat în stăpânire omul, el nu mai poate să-l vadă pe Dumnezeu.
    Însă, dacă vrei, poți să fii vindecat. Încredințează-te medicului și el îți va opera ochii sufletului tău și ai inimii tale. Cine este acest medic? Este Dumnezeu care, prin Cuvântul și Înțelepciunea sa, vindecă și dă viață. Dumnezeu, prin Cuvântul și Înțelepciunea sa, a creat toate lucrurile: într-adevăr, prin cuvântul Dom­nului au fost făcute cerurile și, prin suflarea gurii lui, toate oștirile sale (Ps 32,6). Înțelepciunea sa este infinită. Cu Înțelepciunea, Dumnezeu a pus temeliile pământului, cu înțelepciunea, a format cerurile. Dato­rită științei sale, se deschid abisurile și norii revarsă rouă.
    Omule, dacă înțelegi aceste lucruri și trăiești în curăție, sfințenie și dreptate, poți să-l vezi pe Dum­nezeu. Însă, înainte de toate, să meargă înainte, în inima ta, credința și frica de Dumnezeu și atunci vei înțelege toate acestea. Când vei depune caracterul tău muritor și te vei îmbrăca în nemurire, atunci îl vei ve­dea pe Dumnezeu în funcție de meritele tale. Împreună cu sufletul tău, el face să învie și trupul tău, făcându-l nemuritor, și atunci, dacă acum crezi în el, devenit nemuritor, îl vei vedea pe Cel Nemuritor.

Din lucrarea Către Autolic, a sfântului Teofil din Antiohia, episcop
Cartea 1, 2.7: PG 6, 1026-1027.1035
Fericiți cei curați cu inima căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu

Din Omiliile sfântului Vasile cel Mare, episcop
Omil. 20, Despre umilință, 3: PG 31, 530-531:
Cine se laudă, în Domnul să se laude

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Pe drept cuvânt se spune: „Decât să blestemi întunericul, mai bine aprinzi o lumânare”. Decât să te plângi, cu nume și prenume, de lumea care (te) bârfește, devenind astfel tu însuți bârfitor, mai bine cultivă vorbirea de bine, adevărul și tăcerea.

Tăcerea este cetatea pe care bârfa nu o poate cuceri. Este zidul care nu cade în fața bârfei. În timp ce bârfa este mlaștina în care se plămădește și crește minciuna ca un parazit, tăcerea este chivotul în care se păstrează nealterat adevărul. În chivotul tăcerii adevărul se simte în siguranță asemenea unui rege care are o cetate bine întărită și păzită.

Mai mult chiar, tăcerea, însoțită de meditație și adorație, devine o colină de pe care se proclamă adevărul întreg pentru și despre orice făptură. Proclamarea adevărului face parte din viața creștinilor și trebuie să condiționeze toate aspectele vieții noastre. Noi nu ne trăim credința condiționați să alegem între bârfă și tăcere, tocmai pentru că știm că opusul bârfei nu este tăcerea sau secretul, ci adevărul. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă, o repară.

Așadar, dacă vrei să combați bârfele, începe prin a spune adevărul în orice împrejurare. În lume nu lipsesc oamenii care urăsc bârfa, ci oamenii care iubesc și promovează adevărul în orice situație. Alege virtutea adevărului și bârfa nu-și va găsi loc în inima ta. Proclamă adevărul și bârfa nu va amărî niciodată viața ta. Caută mereu doar adevărul care se hrănește din tăcere, acel adevăr care trăiește și crește în tăcere, asemenea celei mai frumoase flori. Înainte de a vorbi să ne analizăm și să vedem dacă simțim prezența lui Dumnezeu în cuvintele noastre. Atunci când vorbește creștinul se ține de mână cu acel Dumnezeu care spune și astăzi: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut! Prin urmare, ceea ce ați spus în întuneric se va auzi la lumină și ceea ce ați zis la ureche în camera de taină va fi proclamat de pe acoperișuri” (Lc 12,1-3). Așadar, dacă taci, să taci din iubire. Însă dacă trebuie să vorbești, spune cu iubire adevărul, tot adevărul și numai adevărul, despre tine, despre aproapele, despre lume și despre Dumnezeu.

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
De mână cu Dumnezeu (1): Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

De mână cu Dumnezeu (2): Toți o doresc…

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: