Domnul să ne trezească din somnul mediocrității…

noaptea intunecata si lumina credinței    Cât sunt de fericiți, cât sunt de bucuroși acei servitori pe care Stăpânul, la întoarcere, îi găsește veghind (Lc 12,37). Vegherea cu adevărat fericită este aceea în care este așteptat Dumnezeu, creatorul universului, care umple toate și depășește toate.
Fie ca Domnul să vrea să mă trezească și pe mine, slujitorul său umil, din somnul mediocrității mele, și așa să mă aprindă de dragostea sa divină, încât să mă facă să ard de iubirea sa până deasupra stelelor, așa încât să ard de dorința de a-l iubi tot mai mult, și acest foc să nu se stingă niciodată în mine!
Fie ca meritele mele să fie așa de mari, încât candela mea să strălucească mereu în noapte, în templul lui Dum­nezeu, așa încât să-i pot lumina pe toți cei care intră în casa Domnului meu! Dumnezeule Tată, te rog în numele Fiului tău, Isus Cristos, dă-mi acea dragoste care nu dispare niciodată, pentru ca lumina mea să se mențină mereu aprinsă și să nu se stingă niciodată; să ardă pentru mine, să strălucească pentru alții.
Te rugăm, Cristoase, preadulcele nostru Mântuitor, să aprinzi candelele noastre: să strălucească mereu în templul tău și să fie alimentate mereu de tine, care ești lumina veșnică; să fie luminate colțurile întunecate ale spiritului nostru și să fugă de la noi întunericul lumii.
Așadar, Isuse al meu, dă lumina ta candelei mele, pentru ca la strălucirea sa să mi se deschidă sanctuarul ceresc, sfânta sfintelor, care, sub bolțile sale maiestuoase, te primește pe tine, preot veșnic al jertfei veșnice. Fă să te privesc, să te contemplu și să te doresc numai pe tine: numai pe tine să te iubesc și numai pe tine să te aștept cu cea mai arzătoare dorință. În vederea iubirii, dorința mea să se stingă în tine și candela mea să strălu­cească și să ardă continuu înaintea ta.
Iubitul nostru Mântuitor, te rugăm, arată-ni-te nouă, care batem la ușă, încât, cunoscându-te, să te iubim numai pe tine, să te dorim numai pe tine, să ne gândim continuu numai la tine și să medităm zi și noapte cuvintele tale. Te rugăm să ne dai o iubire atât de mare, așa cum ți se cuvine ție, care ești Dumnezeu și care meriți să ți se dea, pentru ca iubirea ta să pătrundă toată ființa noastră interioară și să ne facă total ai tăi. În acest fel, nu vom fi capabili să iubim altceva în afară de tine, care ești veșnic, iar dragostea noastră nu va putea fi stinsă de apele multe ale acestui cer, ale acestui pământ și ale acestei mări, așa cum este scris: Apele multe nu pot să stingă iubirea (Ct 8,7).
Să se adeverească acestea și pentru noi, Doamne Isuse Cristoase, căruia să-ți fie slavă în vecii vecilor. Amin.

Din Instrucțiunile sfântului Columban, abate
(Instr. De compunctione, 12, 2-3: Opera, Dublin 1957, pag. 112-114)
Lumina perenă în templul veșnicului Mare Preot

Reclame

Să detestăm acțiunea clandestină și întunecoasă și să facem toate la lumina zilei

lumina si intunericTextul propus pentru astăzi la Oficiul Lecturilor m-a purtat cu gândul, printre altele, la titlul unei cărți și la realitatea surprinsă în ea: „Noaptea, ca hoții”!

Realitatea aderării oamenilor la planul întunericului este reliefată şi în Evanghelia după sfântul Ioan: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele” (In 3,19-20).

Stăpânul întunericului nu doar îi ademeneşte pe oameni, ci prin bezna nopţii sale pe care o aruncă asupra pământului el pune piedici activităţilor fiilor luminii, căci „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (In 9,4). Sau dacă sunt dintre cei care lucrează în acest ambient al nopţii, al întunericului, aceia sunt cu siguranţă fiii întunericului care caută, adăpostiţi de beznă, să împlinească planurile malefice ale întunericului şi să distrugă planul luminii.

Obiectivele cuprinse în planul întunericului sunt: să-i îndepărteze pe oameni de lumină, adevăr şi viaţă şi să-i împiedice pe fiii luminii să lucreze. Iar toţi cei care se înscriu în lupta pentru atingerea acestor obiective întunecate sunt fiii întunericului care se află în sclavia nopţii.

Iată și textul de la Oficiul Lecturilor:

Noi îl avem pe Cristos care este pacea și lumina noastră.

El este pacea noastră, cel care a făcut din două un singur popor (Ef 2,14). Gândind că Isus Cristos este pacea, noi vom demonstra că purtăm cu vrednicie numele de creștini dacă prin acea pace care este în noi îl vom exprima pe Cristos cu viața noastră. El a nimicit ura (cf. Ef 2,16), după cum spune Apostolul. Deci nu trebuie deloc să permitem ca ea să reînvie în noi, ci trebuie să arătăm clar că este nimicită total. Să nu o înviem din nou după ce a fost ucisă de Dumnezeu pentru sănătatea noastră, să nu ne mâniem spre ruinarea sufletelor noastre și să nu ne amintim injuriile îndurate, să nu facem greșeala de a o readuce la existență pe cea care, din fericire, a fost nimicită.
De vreme ce îl avem pe Cristos care este pacea, să ucidem dușmănia practicând în viața noastră credința în el. El a distrus în sine însuși zidul care îi diviza pe cei doi oameni, a făcut unul singur, restabilind pacea nu numai cu cei care luptă împotriva noastră din afară, dar și cu cei care provoacă neînțelegeri în noi înșine. Astfel, trupul nu va mai putea avea dorințe contrare duhului și duhul dorințe contrare trupului, ci înțelep­ciunea trupului va fi supusă legii divine. Atunci, recon­stituiți într-un om nou și iubitor al păcii și deveniți din doi un singur om, vom avea pacea în noi înșine.
Pacea este înțelegerea între două ființe potrivnice. Acum, de vreme ce a fost eliminat războiul intern al natu­rii noastre, să cultivăm în noi pacea, și atunci vom deveni noi înșine pace și vom demonstra că acest apelativ al lui Cristos este adevărat și autentic și în noi.
Cristos este lumina adevărată, departe de orice min­ciună. Din aceasta învățăm că și viața noastră trebuie să fie luminată de razele luminii adevărate. Razele soare­lui dreptății sunt înseși virtuțile care strălucesc și ne luminează, ca să respingem faptele întunericului și să umblăm cu onestitate ca în plină zi (cf. Rom 13,13). Să detestăm acțiunea clandestină și întunecoasă și să facem toate la lumina zilei, și astfel, vom deveni și noi lumină și, ca lumină, vom lumina pe ceilalți prin faptele noastre bune.
    Cristos este sfințirea noastră, de aceea, să ne abținem de la faptele și gândurile rele și necurate. Astfel, ne vom arăta cu adevărat părtași de numele său și vom mani­festa puterea sfințeniei nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte.

Din tratatul Despre perfecțiunea creștină
al sfântului Grigore de Nyssa, episcop.
(PG 46, 259-262)

Ce-ar fi frumusețea nocturnă a Romei fără lumină? Dar viața fără prieteni?

Roma este superbă și noaptea tocmai pentru că este luminată. La fel și viața noastră atunci când trece prin momente întunecate: este frumoasă chiar și în greutăți și supraviețuim oricărui rău tocmai pentru că avem prieteni buni!


Fii binecuvântat, Doamne, pentru toți prietenii pe care i-ai adus în viața noastră!

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: