Arhivă etichetă pentru ‘mandrie’

A înțeles că nu este de­cât o lampă și s-a temut să nu fie stins de vântul mândriei…

Ioan era vocea, însă Domnul la început era Cuvântul (In 1,1). Ioan, o voce pentru un timp; Cristos, Cuvântul veșnic de la început.
    Dacă iei cuvântul, ce mai este vocea? Acolo unde nu este nimic de înțeles, este un sunet gol. Vocea fără cu­vânt lovește urechea, dar nu edifică inima.
    Cu toate acestea, să descoperim modul în care se înlănțuiesc în inima noastră lucrurile pe care trebuie să le edificăm. Dacă mă gândesc la ceea ce spun, cuvântul este deja în inima mea, dar atunci când vreau să-ți vor­besc, caut modul în care să pot trece în inima ta ceea ce este în inima mea.
    Când caut modul în care poate să ajungă la tine și să se stabilească în inima ta cuvântul care este deja în inima mea, mă folosesc de voce și, cu această voce, îți vorbesc ție: sunetul vocii duce până la tine ideea conținută în cuvânt; este adevărat că atunci sunetul se stinge, însă cuvântul, pe care sunetul l-a condus până la tine, este de acum în inima ta, fără să o fi părăsit pe a mea.
    Atunci când cuvântul a ajuns la tine, nu ți se pare că sunetul însuși spune: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (In 3,30)? Sunetul vocii a răsunat pentru a-și împlini misiunea și a dispărut, parcă spunând: Aceas­tă bucurie a mea este acum deplină (In 3,29). Să păs­trăm cuvântul, să nu lăsăm să plece cuvântul zămislit în inima noastră.
    Vrei să vezi cum se îndepărtează vocea, în timp ce rămâne dumnezeirea Cuvântului? Unde este acum botezul lui Ioan? Și-a îndeplinit misiunea și a dispărut. Acum se înmulțește Botezul lui Cristos. Noi toți credem în Cristos, sperăm mântuirea în Cristos: aceasta a voit vocea să se facă auzit.
    Pentru că este greu să deosebești cuvântul de voce, însuși Ioan a fost luat drept Cristos. Vocea a fost luată drept cuvânt, însă vocea s-a făcut cunoscută pentru a nu dăuna cuvântului. Nu sunt eu – a spus – Cristos, nici Ilie, nici Profetul. L-au întrebat: Așadar, tu cine ești? Eu sunt – a spus – vocea celui care strigă în pustiu pregătiți calea Domnului. Vocea celui care strigă în pustiu este vocea care rupe tăcerea. Pregătiți calea Domnului, ca și cum ar spune: Eu răsun ca să-l intro­duc în inimă pe el, însă el nu va binevoi să vină, dacă voi nu-i pregătiți calea (cf. In 1,20-23).
    Ce înseamnă: Pregătiți calea, dacă nu: Rugați-vă cum trebuie? Ce înseamnă: Pregătiți calea, dacă nu: Să aveți gânduri umile? Primiți de la el un exemplu de umilință. Este luat drept Cristos, dar el spune că nu este cel pe care ei îl cred și nu profită de greșeala altora, pentru o afirmare personală.
    Dacă ar fi spus: Eu sunt Cristos, ar fi fost crezut cu ușurință, pentru că era crezut chiar înainte de a vorbi. Dar nu a spus: s-a făcut cunoscut, s-a definit, s-a umilit.
    A văzut unde se află mântuirea; a înțeles că nu este de­cât o lampă și s-a temut să nu fie stins de vântul mândriei.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
(Predica 293, 3: PL 38, 1328-1329:
Ioan este vocea, Cristos este cuvântul)

Nu te socoti mai bun decât alții

Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit, 
în timp ce în inima celui cu ifose 
clocotesc într-una nemulțumirea și pizma”.

Capitolul VII : SĂ NU NE LĂSĂM AMĂGIȚI DE NĂDEJDI ZADARNICE ȘI SĂ FUGIM DE ÎNFUMURARE

1. în zadar nădăjduiește cel care se bizuie pe oameni sau pe făpturi. Nu-i nici o rușine să te pui în slujba altora, din dragoste pentru Isus Cristos iar în ochii lumii să treci drept neajutorat. Nu te bizui pe tine însuți, ci pune-ți întreaga nădejde în Dumnezeu. Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta. Nu te încrede în știința ta de carte sau în iscusința judecății nimănui, ci doar în harul lui Dumnezeu, ajutorul de nădejde al celor smeriți, care, însă, pe cei înfumurați îi umilește.

2. Nu te mândri cu bogăția, dacă întâmplător te bucuri de ea, nici cu prietenii, chiar dacă ar fi preaputernici; ci mândrește-te cu Dumnezeu singur, cel care dăruiește tot darul și care, mai presus de orice, dorește să ni se dea pe sine însuși în dar. Nu te fuduli că ai fi chipeș și frumos, căci orice trup e iute destrămat și se strică la cea mai mică atingere a bolii și suferinței. Să nu ai părere bună despre priceperea și înzestrările tale, oricare ar fi ele, de teamă ca Dumnezeu să nu aibă, dimpotrivă, altă părere, El căruia îi datorezi tot ceea ce ai primit în dar de la fire.

3. Nu te socoti mai bun decât alții, ca nu care cumva, în ochii lui Dumnezeu, care cunoaște tot ceea ce ascunde inima omului, să fii socotit mai rău. Nu te făli cu faptele tale bune, deoarece judecățile lui Dumnezeu se deosebesc de ale oamenilor, și nu o dată se întâmplă ca ceea ce place oamenilor să nu fie deloc pe placul lui Dumnezeu. Chiar dacă ai avea părți bune, fii încredințat că alții sunt totuși mai buni decât tine, ca făcând astfel să poți păstra în suflet smerenia. Nu-i nimic dacă te socoți pe tine mai prejos decât oricine: vătămător ar fi să te socoți mai presus chiar decât unul singur dintre semenii tăi. Pacea sufletului nu-l părăsește niciodată pe cel smerit, în timp ce în inima celui cu ifose clocotesc într-una nemulțumirea și pizma.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Nu cunoaștem timpul împlinirii pământului și a omenirii și nici nu cunoaștem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregătește un lăcaș nou și un pământ nou în care sălășluiește dreptatea și a cărui fericire va împlini și va depăși toate dorințele de pace care se urcă la inima omului. Atunci, moartea fiind învinsă, fiii lui Dumnezeu vor fi înviați în Cristos și ceea ce a fost semănat în slăbiciune și în stricăciune se va îmbrăca în nestricăciune. Iubirea și faptele ei vor dăinui și întreaga creație făcută de Dumnezeu pentru om va fi eliberată de robia deșertăciunii” (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 39).

Să ne rugăm: Isuse Cristoase, vindecă-ne de mândrie; eliberează-ne mintea de ambiții; fă inima noastră smerită, supusă și ascultătoare față de voința ta sfântă. Amin!

Să reținem: Fă doar tot ceea ce depinde de tine, și mâna lui Dumnezeu nu va părăsi bunăvoința ta.

Să practicăm: Dacă vrei să fii răsplătit pentru ceea ce faci – deși bine ar fi să nu aștepți nicio răsplată!, atunci să aștepți și să speri o singură răsplată: viața veșnică oferită de Dumnezeu. 


Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea

VA URMA! Capitolul VIII: SĂ NE FERIM DE APROPIEREA
NESĂBUITĂ FAŢĂ DE CEILALŢI
… (vineri, 30 octombrie 2020).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Să nu ai nevoie de nimeni, să crezi că te poți descurca singur este una dintre ispitele vieții. Mai ales în tinerețe, când inima este încă un teritoriu pur și liber. Când virtuțile și viciile încă se luptă pentru a stăpâni viața și viitorul, ispita de a refuza ajutorul dă târcoale ca un leu care rage, căutând să ne înghită (1Pt 5,8). „Mă descurc și singur!” pare ingredientul indispensabil pentru libertate, pentru glorie. Neîncrederea în celălalt și necredința în Celălalt ne ademenesc să cântăm refrenul omului descurcăreț: „Nu am nevoie de tine/Tine”.

Cu timpul însă chiar și cei mai puternici oameni conștientizează nevoia de celălalt, acel celălalt care te sprijină, care te ține de mână și te călăuzește tocmai ca să fii cu adevărat liber (In 8,32). Cu timpul, doar cu timpul, învățăm că a ne lăsa ajutați – de părinți, de bunici, de frați, de prieteni, de un duhovnic etc. – nu înseamnă slăbiciune și neputință, ci smerenie. Doar omul smerit se lasă ajutat. Iar rodul smereniei este simțul realității: toți avem nevoie să fim ținuți de mână, măcar din când în când.

Smerenia, această virtute născută la Betleem, odată cu Cristos (Fil 2,6-8) – pe cât de necunoscută era religiilor precreștine, pe atât este astăzi ignorată și refuzată de omul recent, postmodern, prea modern, prea monden – este cea care ne ajută să înaintăm împreună. Fără această virtute a comuniunii între oameni nu vom putea construi o lume mai bună pentru toți. Fără smerenie vrem o lume bună doar pentru noi, sau mai întâi pentru noi. Fără smerenie pierdem simțul realității, ne creăm o imagine ireală și prea bună despre noi (Ps 131).

Atunci când nu zădărnicim harul lui Cristos revărsat asupra noastră prin sacramente, trecerea tămăduitoare a timpului ne maturizează și îmbrățișăm cu drag smerenia. Ea devine filtrul vieții noastre. Protejați de ea, mândria nu trece pragul casei noastre, iar faptele și cuvintele noastre nu au izul mucegăit al orgoliului. „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (Iac 4,6), pe cei smeriți îi ține de mână. Ba chiar mai mult: îi înalță așa cum numai un Dumnezeu iubitor de oameni poate să o facă (Lc 1,52).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

%d blogeri au apreciat: