Arhivă etichetă pentru ‘mantuire’

Chemare. Recompensă. Disponibilitate

„Dumnezeu se comportă aşa:
nu priveşte la timp şi la rezultate,
ci la disponibilitate,
priveşte la generozitatea cu care ne punem în slujba sa.
Acţiunea sa este mai mult decât dreaptă,
în sensul că merge dincolo de dreptate şi se manifestă în har”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 10,1-16) relatează parabola lucrătorilor chemaţi cu ziua de stăpânul viei. Prin această relatare, Isus ne arată modul surprinzător de a acţiona al lui Dumnezeu, reprezentat de două atitudini ale stăpânului: chemarea şi recompensa.

Înainte de toate chemarea. De cinci ori stăpânul unei vii iese în piaţă şi cheamă să lucreze pentru el: la şase, la nouă, la doisprezece, la trei şi la cinci după-amiază. Este emoţionantă imaginea acestui stăpân care iese în mai multe rânduri în piaţă ca să caute lucrători pentru via sa. Acel stăpân îl reprezintă pe Dumnezeu care îi cheamă pe toţi şi cheamă mereu, la orice oră. Dumnezeu acţionează aşa şi astăzi: continuă să cheme pe oricine, la orice oră, pentru a-i invita să lucreze în Împărăţia sa. Acesta este stilul lui Dumnezeu, pe care la rândul nostru suntem chemați să-l receptăm şi să-l imităm. El nu stă închis în lumea sa, ci „iese”: Dumnezeu este mereu în ieşire, căutându-ne; nu este închis: Dumnezeu iese. Iese încontinuu în căutarea persoanelor, pentru că vrea ca nimeni să nu fie exclus de la planul său de iubire.

Şi comunităţile noastre sunt chemate să iasă din diferitele tipuri de „graniţe” care pot să existe, pentru a oferi tuturor cuvântul de mântuire pe care Isus a venit să-l aducă. Este vorba de a ne deschide la orizonturi de viaţă care oferă speranţă celor care rămân în periferiile existenţiale şi încă n-au experiment, sau au pierdut, forţa şi lumina întâlnirii cu Cristos. Biserica trebuie să fie ca Dumnezeu: mereu în ieşire; şi atunci când Biserica nu este în ieşire, se îmbolnăveşte de atâtea rele pe care le avem în Biserică. Şi de ce sunt aceste boli în Biserică? Pentru că nu este în ieşire. Este adevărat că atunci când unul iese există pericolul unui accident. Însă este mai bine cu o Biserică accidentată, pentru a ieşi, pentru a vesti evanghelia, decât o Biserică bolnavă de închidere. Dumnezeu iese mereu, pentru că este Tată, pentru că iubeşte. Biserica trebuie să facă acelaşi lucru: mereu în ieşire.

A doua atitudine a stăpânului, care reprezintă pe cea a lui Dumnezeu, este modul său de a-i recompensa pe lucrători. Cum plăteşte Dumnezeu? Stăpânul se înţelege cu „un dinar” (v. 2) cu primii lucrători luaţi dimineaţa. În schimb, celor care se adaugă după aceea le spune: „Ceea ce este drept vă voi da!” (v. 4). La sfârşitul zilei, stăpânul viei porunceşte să se dea tuturor aceeaşi plată, adică un dinar. Cei care au lucrat încă de dimineaţă sunt mâniaţi şi se plâng împotriva stăpânului, însă el insistă: vrea să dea maximul recompensei tuturor, şi celor care au ajuns ultimii (v. 8-15). Întotdeauna Dumnezeu plăteşte maximul: nu rămâne la jumătate de plată. Plăteşte tot. Şi aici se înţelege că Isus nu vorbeşte despre muncă şi despre salariul just, care este o altă problemă, ci despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre bunătatea Tatălui ceresc care iese încontinuu ca să invite şi plăteşte maximul tuturor.

De fapt, Dumnezeu se comportă aşa: nu priveşte la timp şi la rezultate, ci la disponibilitate, priveşte la generozitatea cu care ne punem în slujba sa. Acţiunea sa este mai mult decât dreaptă, în sensul că merge dincolo de dreptate şi se manifestă în har. Totul este har. Mântuirea noastră este har. Sfinţenia noastră este har. Dăruindu-ne harul, El ne oferă mai mult decât merităm noi. Şi atunci, cel care raţionează cu logica umană, adică aceea a meritelor dobândite cu propria bravură, din cel dintâi ajunge cel din urmă. „Dar, eu am lucrat mult, am făcut mult în Biserică, am ajutat mult şi mă plătesc la fel cu acela care a ajuns ultimul”. Să ne amintim cine a fost primul sfânt canonizat în Biserică: tâlharul cel bun. A „furat” cerul în ultimul moment al vieţii sale: acesta este Har, aşa este Dumnezeu. Şi cu noi toţi. În schimb, cel care încearcă să se gândească la propriile merite, eşuează; cine se încredinţează cu umilinţă milostivirii Tatălui, precum cel din urmă – ca tâlharul cel bun – ajunge primul (cf. v. 16).

Maria Preasfântă să ne ajute să simţim în fiecare zi bucuria şi uimirea că suntem chemaţi de Dumnezeu ca să lucrăm pentru el, în ogorul său care este lumea, în via sa care este Biserica. Şi să avem ca unică recompensă iubirea sa, prietenia cu Isus. 

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Conform programelor făcute înainte de pandemie, în zilele trecute ar fi trebuit să se desfăşoare Congresul Euharistic Internaţional la Budapesta. Pentru aceasta doresc să adresez salutul meu păstorilor şi credincioşilor din Ungaria şi tuturor celor care aşteptau cu credinţă şi cu bucurie acest eveniment eclezial. Congresul a fost amânat pentru anul viitor, de la 5 la 12 septembrie, tot la Budapesta. Să continuăm, uniţi spiritual, drumul de pregătire, găsind în Euharistie izvorul vieţii şi misiunii Bisericii.

Astăzi în Italia este Ziua pentru Universitatea Catolică „Sacro Cuore”. Încurajez să se susţină această importantă instituţie culturală, chemată să dea continuitate şi nouă vigoare unui proiect care a ştiut să deschidă poarta viitorului multor generaţii de tineri. Este mai important ca niciodată ca noile generaţii să fie format la îngrijirea demnităţii umane şi a casei comune.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii grupuri parohiale, asociaţii şi fiecare credincios.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Papa Francisc: Angelus (20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Este mai bine să rămâi în tăcere şi să fii (creștin), decât să vorbeşti şi să nu fii…

Străduiţi-vă să vă adunaţi mai des ca să-i aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu şi ca să-l lăudaţi. Căci dacă vă adunaţi deseori în acelaşi loc, puterile Satanei slăbesc şi, prin armonia credinţei voastre, este distrus răul pe care îl provoacă. Nimic nu este mai de preţ ca pacea, prin care este îndepărtat orice conflict cu cei din văzduh şi cu cei de pe pământ.
De nici unul dintre acestea nu veţi fi lipsiţi, dacă veţi avea în mod desăvârşit credinţa şi iubirea faţă de Isus Cristos, care sunt începutul şi împlinirea vieţii: începutul este credinţa, iar împlinirea este iubirea. Acestea două se unesc în unul singur, în Dumnezeu; toate celelalte virtuţi care îl conduc pe om la desăvârşire sunt o consecinţă a acestora. Nimeni nu săvârşeşte păcatul, dacă mărturise şte credinţa, şi nimeni nu urăşte, dacă are iubirea.
Pomul se cunoaşte după fructul său (Mt 12,33); la fel, cei care mărturisesc că îi aparţin lui Cristos vor fi recunoscuţi după faptele lor. Căci acum nu este vorba de mărturisirea credinţei, ci de a rămâne statornici în această credinţă până la sfârşit.
Este mai bine să rămâi în tăcere şi să fii, decât să vorbeşti şi să nu fii. Este bine să-i înveţi pe alţii, dacă faci ceea ce înveţi. Este un singur învăţător, care a spus şi s-a făcut (Ps 32,9); dar şi faptele pe care le-a făcut în tăcere sunt vrednice de Tatăl. Cine are cuvântul lui Isus poate să audă chiar şi tăcerea lui, ca să fie desăvârşit, ca să acţioneze prin cuvântul său şi să fie recunoscut prin tăcerea sa. Nimic nu este ascuns Domnului, chiar şi secretele noastre îi sunt cunoscute. De aceea, să facem toate lucrurile cu gândul că el locuieşte în noi, ca să fim templul său şi ca el să fie în noi Dumnezeul nostru, aşa cum este şi aşa cum se va arăta în faţa noastră, dacă îl iubim aşa cum se cuvine.
Să nu vă înşelaţi, fraţii mei. Cei care destramă familiile nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,9-10).
Dacă cei care, după trup, au făcut aceasta au fost pedepsiţi cu moartea, cu cât mai mult nu va fi pedepsit cel care deformează credinţa lui Dumnezeu cu o învăţătură nelegiuită, credinţă pentru care Isus Cristos a fost răstignit?
Cine s-a murdărit cu un asemenea delict va merge în focul cel veşnic; la fel şi cel care îl ascultă.
Domnul a primit ungerea pe capul său ca să reverse asupra Bisericii nestricăciunea. Să nu vă lăsaţi unşi cu doctrina urât mirositoare a principelui acestei lumi, ca să nu vă ducă în sclavie, departe de viaţa care vă este oferită! De ce să nu devenim cu toţii înţelepţi, primind cunoaşterea lui Dumnezeu, care este Isus Cristos? De ce să pierim în mod nesăbuit, nerecunoscând darul pe care Domnul ni l-a trimis cu adevărat?
Duhul meu este jertfa de ispăşire a crucii, care, pentru cei necredincioşi, este scandal, dar pentru noi este mântuire şi viaţă veşnică (cf. 1Cor 1,20-23).

Din Scrisoarea către efeseni a sfântul Ignaţiu de Antiohia, episcop martir

(Nr. 13 – 18, 1: Funk 1, 183-187)
Să aveţi credinţă şi iubire faţă de Cristos

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: