Arhivă etichetă pentru ‘mantuire’

Alois

Viața veșnică este singura comoară de dragul căreia merită să renunțăm la orice. Viața veșnică merită acest curaj al renunțării absolute. Paradisul merită această nebunie a despuierii. Nimic nu este mai presus de mântuirea sufletului.

Dezlipirea de trecut este una dintre cele mai mari provocări pentru sufletul nostru. Nu reușim în fiecare zi să trăim asemenea apostolului Paul: „eu nu consider că mi-aș fi atins țelul dar fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea și tind la cele dinainte; cu ochii la țintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus”. El a reușit: a dat uitării trecutul său și a privit doar spre Cristos, spre răsplata vieții veșnice. Asemenea lui mulți oameni sfinți au ajuns la scopul vieții lor: întâlnirea cu Cristos. Mulți, printre care și sfântul Alois, și-au însușit aceste cuvinte și le-au trăit: „toate, care mai înainte erau pentru mine câștiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunțat la toate și le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câștiga pe Cristos” (cfr. Fil 3,8-14).

Oare cum este să faci din Dumnezeu binele suprem după care să suspini ziua și noaptea? Să nu vrei să știi altceva decât pe Cristos. Să nu te intereseze altceva decât Împărăția cerurilor. Să fii acel negustor care a găsit un mărgăritar de mare preț și pentru el a renunțat la tot, a vândut totul și l-a cumpărat. De unde se poate primi harul pentru o astfel de viață dedicată în întregime lui Dumnezeu? Aceasta se întâmplă doar în viața celui care se lasă „cucerit de Cristos”, fascinat de prezența sa.

Cu siguranță am simțit și noi cum de multe ori Cristos, prin cuvântul său, prin oamenii din jurul nostru, prin lucrările sale minunate înfăptuite pentru noi, a încercat să ne cucerească, să pună stăpânire pe inima sa. De atâtea ori am simțit cât de minunată este Împărăția lui Dumnezeu și totuși, încă nu am avut curajul să renunțăm la tot pentru a câștiga cea mai mare comoară. Sunt încă multe realități care ne țin ancorați în această lume. Pentru aceasta astăzi trebuie să ne însușim rugăciunea Bisericii: „Dumnezeule, izvorul tuturor darurilor cerești, care ai unit, în sfântul Alois de Gonzaga, o minunată nevinovăție, cu viața de pocăință, prin meritele și mijlocirea lui, dăruiește-ne harul, ca noi, cei care nu l-am urmat în nevinovăție, să-l imităm cel puțin în pocăință”. Prin mijlocirea sfântului Alois poate vom ajunge și noi la ziua în care vom spune: „Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire”, tu, Doamne, ești tot ceea ce contează pentru mine.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,44-46
În acel timp, Isus a spus mulţimilor: ⁴⁴ „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela.⁴⁵ Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. ⁴⁶ Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.

Cuvântul Domnului

acum 2 săptămâni 1 3

Motive suficiente

La începutul acestei săptămâni, cel pe care îl recunoaștem și îl proclamăm ca Domnul și Dumnezeul nostru, Isus Cristos, ne cere să fim milostivi așa cum milostiv este cu noi Dumnezeu Tatăl: „Nu judecaţi! Nu condamnaţi! Iertaţi! Daţi şi vi se va da”. Măsura cu care măsurăm, va fi folosită pentru a fi măsurați noi înșine în ziua întâlnirii cu Domnul.

Dumnezeu nu ne-a dat aceste învățături „de la înălțimea cerului” ca să nu le putem înțelege. Nici nu ne-a vorbit prin semne pe care să nu le putem descifra sau pe care să le putem interpreta după bunul nostru plac. Nimic din toate acestea! El ne-a vorbit prin înșuși Fiul său care „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri; s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om”.

Aceasta este credința noastră: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (In 1,14). Dumnezeu Fiul, Cuvântul, s-a făcut cu adevărat om rămânând cu adevărat Dumnezeu. Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, desăvârşit în dumnezeirea sa şi desăvârşit în omenirea sa. În Isus Cristos, Dumnezeu s-a făcut asemenea nouă în toate, în afară de păcat (cf. Evr 4,15).

Credința în viața veșnică și învierea spre care ne îndreptăm nu ar fi fost posibile fără misterul întrupării: Cuvântul s-a făcut trup pentru a ne împăca cu Dumnezeu, pentru a ne mântui. Însuși Isus ne spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16). Cuvântul s-a făcut trup pentru ca noi să cunoaştem astfel dragostea lui Dumnezeu (cf. 1In 4, 9). Fiul s-a întrupat pentru a fi modelul nostru de sfinţenie (cf. Mt 11, 29) și pentru a ne face „părtaşi ai firii dumnezeieşti” (cf. 2Pt 1,4). Înțelegem noi acest „dar” al Cerului? Înțelegem iubirea ce ne-o poartă Tatăl? Ne lăsăm noi cuprinși de recunoștință și de iubire față de cel care a fost trimis ca „jetfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1In 4,10)?

Sfântul Grigore de Nyssa spune: „Bolnavă, firea noastră cerea să fie vindecată; căzută, să fie ridicată; moartă, să fie înviată. Pierduserăm stăpânirea binelui, trebuia să o primim înapoi. Închişi în întuneric, trebuia să ni se aducă lumina; pierduţi fiind, aşteptam un Mântuitor; prinşi, un ajutor; robi, un eliberator. Aceste motive erau oare lipsite de însemnătate? Nu meritau ele să-l mişte pe Dumnezeu pentru a-l face să coboare până la firea noastră omenească spre a o cerceta, fiindcă omenirea se găsea într-o stare atât de jalnică şi de nefericită?” (CBC 456-460 ).

„Acesta este motivul pentru care Cuvântul s-a făcut om,
şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului:
pentru ca omul,
intrând în comuniune cu Cuvântul
şi primind astfel înfierea divină,
să devină fiul lui Dumnezeu”
(Sfântul Irineu).

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,36-38
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! ³⁷ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; ³⁸ daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”

Cuvântul Domnului

Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI MAI MICI

€10.00

14/03/2022 0 6

S-a descoperit secretul nemuririi…

Când Biserica vorbește despre săraci și sărăcie, nu prezintă teorii sociologice și nici nu ține cursuri de educație civică, ci se referă în mod direct și imediat la omul concret care astăzi – chiar acum când citim aceste rânduri sau mai ales acum când se aud sunetele războiului – suferă de foame. Știm acest om? Îl vedem? Îl ajutăm? El este calea noastră spre desăvârșire.

Sărăcia nu este o teorie, ci este realitatea de lângă noi: sunt săracii pe care refuzăm să-i vedem! Neglijând săracii, ne neglijăm propria desăvârșire, propria mântuire. La fel și bogăția și bogații: nu sunt teorii, ci realitatea. Uneori suntem noi: chiar dacă avem puțin, suntem atât de atașați de bunuri încât ne împiedică să fim buni creștini și să intrăm în împărăția lui Dumnezeu.

Bogați și săraci, trăim în zgomotul banilor: unii numărându-i, alții dorindu-i. Suntem atât de zgomotoși încât, atunci când Cristos încearcă să vorbească inimii noastre, îi acoperim vocea. Puțini mai iubesc și mai trăiesc în liniștea în care Domnul ne vorbește „ca de la inimă la inimă”; puțini îl ascultă sau aleargă la el ca să-l întrebe despre viața veșnică. Cine se mai preocupă acum de mântuire? Ceea ce interesează acum este „viața veșnică pe acest pământ”. Trăim așteptând senzaționala știre: „S-a descoperit secretul nemuririi”.

Însă dacă suntem sinceri cu noi, oare chiar ne dorim să trăim veșnic pe acest pământ? Chiar ne dorim ca problemele, sărăcia, războaiele, suferințele să nu se mai termine? Chiar vrem aceasta? Atât de bine ne învață sfinții părinți ai Bisericii: Dumnezeu a permis moartea tocmai pentru ca suferința noastră pe acest pământ să nu fie veșnică, tocmai pentru ca păcatul să nu fie pentru totdeauna. Dincolo ne așteaptă o lume mai bună: ne așteaptă Cineva mai bun decât tot ce am întâlnit, decât tot ce ne putem imagina. Dincolo ne așteaptă Cristos, Binele suprem!

Veniți să alergăm spre Cristos. Veniți să ne apropiem de el. Să îndrăznim să facem liniște ca el să ne poată vorbi despre viața veșnică. De ce ezităm? Oare ne temem de Cristos, de cel care ne-a iubit atât de mult încât a îndurat pentru noi chinul crucii? Când a fost ultima dată când ne-am oprit din activismul nostru și am alergat la el? Când am renunțat la toată agitația din jurul nostru și îngenunchind lângă el, recunoscându-l Domnul și învățătorul nostru, l-am întrebat: „Doamne, eu ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?”.

Și astăzi Cristos ne învață, ne arată drumul pe care trebuie să-l parcurgem spre mântuire. Cuvintele lui sunt dure: „Copii, cât de greu se intră în împărăția lui Dumnezeu”. Însă acest adevăr dur este urmat de un „ecou” atât de suav care ne înviorează inima: „Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile” (Mc 10,27). Toate! Inclusiv mântuirea noastră, așa mici și păcătoși cum suntem.

Să recuperăm dorul după viața veșnică. Să facem liniște și să-l întrebăm pe Cristos: „Doamne, eu ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?”. Și în tăcerea inimii Isus îți spune: „Tu trebuie să…”.

Ultima zi a lunii februarie este ziua în care terminăm colecta noastră pentru un copil bolnav (Detalii AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV). În luna martie „mergem” alături de copiii orfani de pe urma războiul (Detalii AICI: Copilului orfan)! E puțin ceea ce facem, un fel de picătură într-un ocean, dar cum bine spunea maica Tereza de Calcutta: dacă picătura noastră nu este acolo, oceanului îi lipsește ceva!

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

Mai multe detalii despre proiectele Paxlaur AICI:
PROIECTELE PAXLAUR.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,17-27
În acel timp, când Isus pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” ¹⁸ Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. ¹⁹ Cunoşti poruncile: «Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!»” ²⁰Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea!” ²¹ Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” ²² Întristat de acest cuvânt, el a plecat abătut pentru că avea multe bogăţii. ²³ Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!” ²⁴ Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: „Copii, cât de greu este să se intre în împărăţia lui Dumnezeu! ²⁵ Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. ²⁶ Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: „Atunci, cine se poate mântui?” ²⁷ Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.