Arhivă etichetă pentru ‘martir’

A murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea…

«Tatăl nostru,
fie voinţa ta nu a mea,
sfinţească-se numele tău,
nu al meu,
vie împărăţia ta,
nu a mea».

În îmbrăţişarea papei amintirea părintelui Malgesini

Erau săracii din oraşul Como – deţinuţi, refugiaţi, victime ale traficului de persoane şi fără adăpost, „fraţii şi surorile pe care el i-a iubit mai mult”, a afirmat episcopul Oscar Cantoni – sâmbătă, 19 septembrie 2020, în catedrală pentru Liturghia de înmormântare a părintelui şi prietenului lor, părintele Roberto Malgesini, ucis marţea trecută în timp ce-i slujea pe „cei din urmă”.

Papa Francisc, în unire spirituală cu ei, precum şi cu întreaga comunitate din Como, a voit să fie prezent în mod spiritual la concelebrare – cu episcopul diecezan erau alţi şase prelaţi şi numeroşi preoţi – prin cardinalul elemozinar Konrad Krajewski care, după ce a prezidat Liturghia a mers să le înmâneze personal părinţilor părintelui Roberto – cu gestul de a săruta mâinile lor – un rozariu, cadou al pontifului. Alte rozarii au fost duse pentru „tânărul nefericit care este în închisoare”, pentru săracii şi voluntarii apropiaţi de părintele Roberto.

Îndeosebi, la Liturghie era prezent poporul din parohiile Regoledo di Cosio (unde s-a născut părintele Roberto), Gravedona, Lipomo (acolo a fost vicar) şi reprezentanţii comunităţii Fericitul Giovanbattista Scalabrini unde a exercitat slujirea sa pastorală. Ofertele adunate în timpul celebrării – dar şi la ieşirea din catedrală şi în pieţe (au fost montate trei ecrane mari în pieţele Grimoldi, Verdi şi Cavour) – vor fi destinate carităţii papei şi săracilor din dieceză.

„Vă aduc un salut şi o îmbrăţişare fraternă din partea Sfântului Părinte. El este cu noi. Se uneşte cu noi în rugăciune”, a spus cardinalul Krajewski. „Imediat ce a ajuns în Vatican ştirea despre moartea părintelui Roberto – a afirmat el – Sfântul Părinte, la audienţa generală de miercurea trecută, a reluat cuvintele episcopului vostru care au ieşit din inima bunului păstor şi a afirmat: «Aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia, adică pentru martiriul părintelui Roberto, martor al carităţii faţă de cei mai săraci»”.

„Papa Francisc este cu noi şi se uneşte cu durerea şi cu rugăciunea celor din familia părintelui Robert, chiar le sărută mâinile”, a afirmat cardinalul. Şi „se uneşte cu credincioşii din parohia sa, cu fraţii nevoiaşi pe care i-a slujit cu toată inima până în ultima dimineaţă, şi cu toată comunitatea din Como”.

Apropierea papei a fost profund simţită de toţi: „Părintele Roberto a murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea. Pagina din evanghelie pe care noi preoţii o citim des şi pe care părintele Roberto ne-o aminteşte chiar astăzi, pagina care nu se poate rupe niciodată din evanghelie, ne aminteşte: «Nu este iubire mai mare decât aceasta, a-şi da viaţa pentru prietenii săi». Nu putem fi creştini până la capăt dacă această pagină nu este însuşită de noi. Pentru ce s-a întâmplat asta părintelui Roberto şi nu mie? Nu ştiu. El în viaţa sa a încorporat rugăciunea lui Isus: «Tatăl nostru, fie voinţa ta nu a mea, sfinţească-se numele tău, nu al meu, vie împărăţia ta, nu a mea». Această pagină se referă îndeosebi la noi preoţii, care trebuie să trăim evanghelia pură, care trebuie să răspândim mireasma lui Isus oriunde mergem. Este tocmai rugăciunea cardinalului Newman pe care Maica Tereza o recomanda surorilor sale care ies în fiecare zi ca să-i slujească pe săraci pentru a-l reprezenta pe Isus însuşi: «Dragă Isuse, / ajută-mă să răspândesc mireasma ta oriunde merg, / inundă sufletul meu cu Duhul tău şi cu Viaţa ta. / Pătrunde şi posedă toată fiinţa mea, / aşa de complet încât viaţa mea / să nu fie decât o reflexie luminoasă a vieţii tale. / Străluceşte prin mine şi fii aşa de prezent în mine, / încât fiecare suflet cu care vin în contact să experimenteze / prezenţa ta în sufletul meu. Să-şi ridice ochii şi să nu mă mai vadă pe mine, ci numai pe Isus! Rămâi cu mine, / şi atunci voi începe să strălucesc / aşa cum străluceşti Tu; / să strălucesc în aşa fel încât să fiu lumină pentru alţii. / Lumina, o, Isuse, va proveni toată de la Tine; / nimic din ea nu va fi a mea. / Vei fi Tu care străluceşti asupra altora prin mine. / Fă ca, astfel, eu să te laud în modul pe care-l iubeşti mai mult: / strălucind de lumină asupra celor care sunt în jurul meu. / Fă ca să te vestesc fără să predic, / nu prin cuvinte, ci cu exemplul, / cu forţa care trage după sine, / cu influenţa binevoitoare a ceea ce fac, / cu plinătatea tangibilă a iubirii / pe care inima mea o poartă faţă de Tine. Amin»”.

Tocmai această rugăciune face şi mai elocventă mărturia episcopului de Como, care a schiţat profilul părintelui Roberto numindu-l „martir al carităţii şi al milostivirii”. Secretul său, a adăugat el, era „prezenţa lui Dumnezeu în el”. O constatare pe care Monseniorul Cantoni a exprimat-o şi vineri, 18 septembrie, celebrând în formă privată înmormântarea părintelui Roberto la Regoledo di Cesio. Localitatea din Valtellina unde preotul a „învăţat” credinţa. „Hirotonit preot în 1998 – a amintit episcopul – părintele Roberto s-a simţit chemat să dezvolte un dar care avea să se clarifice progresiv şi pe care l-a cultivat ca «o vocaţie în vocaţie»: aceea de a împărtăşi, tot timpul, în oraşul Como, viaţa celor mai săraci, a celor fără locuinţă, a refugiaţilor”.

Părintele Roberto, a continuat Monseniorul Cantoni, „a ales, cu consimţământul şi în comuniune cu episcopul, să se îngrijească de cei din urmă, luaţi în mod singular, să accepte şi fragilităţile lor, oferind în schimb primire deplină şi afectuozitate, cu o delicată «atenţie de iubire» fiecăruia, atraşi imediat de disponibilitatea sa singulară de a-i primi pe toţi cu gratuitate şi fără a judeca”.

Episcopul de Como a încheiat cu un adevărat mandat misionar: „Nouă tuturor ne revine misiunea de a continua cu afabilitatea şi duioşia părintelui Roberto faţă de cei nevoiaşi, de cei săraci în mod deosebit, recunoscuţi şi primiţi ca adevărata «carne a lui Cristos». O nouă primăvară de haruri ne pregăteşte Domnul prin martiriul părintelui Roberto: să nu irosim această extraordinară, nemeritată ocazie şi fiecare să facă partea sa!”.

(După L’Osservatore Romano, 20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului

La mulți ani celor care poartă numele sfintei Lucia!

„Cea care îl caută astfel pe Cristos,
cea care îl imploră astfel pe Cristos,
nu va fi părăsită de el,
ci, dimpotrivă,
va fi deseori vizitată,
căci el este cu noi până la sfârșitul lumii”.

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Sfanta Lucia și Dante Alighieri

Tu, care vii din popor, din oameni simpli, dar care faci parte din grupul fecioarelor, care îți luminezi frumu­sețea trupului cu strălucirea sufletului (în acest mod, de fapt, te asemeni mai mult Bisericii), tu, spuneam, așezată în camera ta și în timpul nopții, meditează neîncetat la Cristos și așteaptă venirea lui în orice moment.
Acest lucru l-a dorit Cristos de la tine, pentru aceasta te-a ales. El intră, dacă ușa este deschisă, și nu poate să nu vină, deoarece a promis că va intra. Îmbrățișează-l, așadar, pe cel pe care l-ai căutat; apropie-te de el și vei fi luminată; reține-l, roagă-l să nu plece îndată, imploră-l să nu se îndepărteze. Căci Cuvântul lui Dumnezeu aleargă în grabă, nu se lasă prins de aroganță, nu este ținut de nepăsare. La cuvântul său, sufletul tău să-i iasă în întâmpinare și să rămână pe urma cuvântului său ceresc, căci el trece în grabă.
Și fecioara ce spune? L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am chemat, dar nu mi-a răspuns (Ct 5,6). Dacă el a plecat atât de repede, să nu crezi că nu i-a plăcut de tine, care l-ai chemat, l-ai rugat, i-ai deschis: deseori, el permite să fim puși la încercare. Ce le spune în Evan­ghelie mulțimilor care îl rugau să nu plece? Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți pentru că de aceea am fost trimis (Lc 4,43). Dar chiar dacă ți se pare că s-a îndepărtat de tine, mergi, caută-l în continuare.
Și cine altcineva poate să te învețe cum să-l ții pe Cristos, dacă nu sfânta Biserică. Însă ea te-a învățat deja, dacă înțelegi ceea ce citești: Abia trecusem de gărzi și l-am găsit pe iubitul inimii mele; l-am ținut și nu-l voi mai lăsa (Ct 3,4).
În ce mod poate fi ținut Cristos? El nu poate fi ținut cu lanțurile nedreptății, cu legătura funiilor, ci cu lan­țurile iubirii, cu legăturile minții, cu afecțiunea sufletului.
Dacă vrei să-l ții și tu pe Cristos, caută-l, așadar, fără să-ți fie teamă de suferință; căci, de cele mai multe ori, e mai ușor să-l găsești în chinurile trupești, în mâinile persecutorilor.
Abia trecusem de gărzi, spune ea. Într-adevăr, îndată, după un interval scurt de timp, după ce ai scăpat din mâinile persecutorilor și după ce ai rezistat puteri­lor acestei lumi, Cristos va veni în întâmpinarea ta și nu va permite să mai fii pusă mult timp la încercare.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, care l-a găsit pe Cristos, poate să spună: L-am ținut și nu-l voi mai lăsa până când nu-l voi duce în casa mamei mele, în camera aceleia care m-a zămislit (Ct 3,4). Care este casa ma­mei tale și camera ei, dacă nu partea cea mai intimă și mai secretă a ființei tale?
Păzește această casă; curăț-o în interior și, când va fi curată, se va înălța ca o locuință spirituală, cimentată pe piatra unghiulară, pentru a fi o preoție sfântă, și Duhul Sfânt va locui în ea.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, cea care îl imploră astfel pe Cristos, nu va fi părăsită de el, ci, dimpotrivă, va fi deseori vizitată, căci el este cu noi până la sfârșitul lumii.

(Din cartea Despre feciorie de sfântul Ambroziu, episcop
Cap. 12, 68.74-75; 13, 77-78: PL 16 [ed. 1845], 281.283.285-286
Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului)

Mai multe detalii si imagini despre sfânta Lucica și despre locurile în care Dante o amintește în Divina Comedie AICI!

Sfântă Lucia, roagă-te pentru noi!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

„Îl caut pe acela care a murit pentru noi. Îl doresc pe acela care a înviat pentru noi”.

Sfantul Ignatiu din AntiohiaMetropola siriană, Antiohia, a treia ca mărime din vastul imperiu roman, l-a avut ca prim episcop pe apostolul Petru, căruia i-a urmat Evodiu şi apoi Ignaţiu, „Teoforul”, „Acela care îl poartă pe Dumnezeu”, după cum îi plăcea lui însuşi să se numească. Inimă înflăcărată (numele de Ignaţiu derivă de la „ignis”, foc), el este amintit mai ales pentru expresiile de intensă iubire faţă de Cristos, scrise de el în timpul călătoriei de la Antiohia la Roma, unde era dus prizonier, victimă ilustră a persecuţiei lui Traian (98-117). Cu acea ocazie sfântul episcop a scris şapte scrisori, adresate către diferite Biserici şi sfântului Policarp.

Adus în lanţuri la Roma, unde şi-a sfârşit zilele în arenă, fiind devorat de fiarele sălbatice, el a devenit obiectul unor afectuoase atenţii din partea diferitelor comunităţi creştine din oraşele pe unde a trecut. Mulţi căutau să-l scape de pedeapsa capitală, dar Ignaţiu dorea martiriul mai mult decât orice alt lucru şi îi ruga în special pe fraţii din Roma să nu-l împiedice de a da mărturie prin intervenţiile în favoarea sa la autorităţile imperiale: „Lăsaţi-mă să fiu hrana fiarelor, prin care mi se va da posibilitatea să mă bucur de Dumnezeu. Eu sunt grâul lui Dumnezeu. Trebuie să fie măcinat de dinţii fiarelor, pentru ca să devină o pâine curată a lui Cristos”.

Grija de a ajunge la Dumnezeu, de a-l găsi pe Cristos, exprimată cu o intensitate care-şi găseşte corespondentul şi în sfântul Paul, este o caracteristică a mentalităţii primilor comunităţi creştine, care aşteptau cu nerăbdare iminenta parusie. El ar fi voit ca trupul său să-şi găsească mormântul în încăpătorul pântece al unei fiare înfometate, aşa încât funeraliile sale să nu fie povară pentru nimeni! Dar creştinii din Antiohia venerau, încă din antichitate, mormântul său de la porţile oraşului şi deja în secolul al IV-lea celebrau amintirea sa la 17 octombrie, zi adoptată acum şi de noul calendar, în loc de 1 februarie.

Cuvintele sale calde de iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică vor rămâne în amintirea tuturor generaţiilor viitoare. Cel care le scrie este un mistic şi un episcop, adică un om care deţine prerogativele autorităţii şi carismele spiritului. Cele două elemente se contopesc în mod armonios în chemarea la unitatea vizibilă a Bisericii, care este o idee constantă a învăţăturii sfântului Ignaţiu: „Acolo unde este episcopul, acolo este comunitatea, după cum unde este Cristos Isus acolo este Biserica Catolică”, scrie în scrisoarea adresată pe atunci tânărului episcop de Smirna, sfântul Policarp. Expresiile „Biserica Catolică” şi „creştinism” sunt neologisme create, se pare, de către el.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei.
http://www.ercis.ro)

%d blogeri au apreciat: