Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘martir’

Doamne, susține-mă cu privirea săracilor tăi

Posted by Paxlaur pe 16/05/2017

Fericitul Vladimir Ghika„Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu acolo va fi şi slujitorul meu” (In 12,26). Sfinții sunt cei care l-au slujit pe Cristos, l-au urmat și acum se bucură de vederea Domnului. Ei și-au „pierdut” viața slujidu-i pe cei mici, au devenit sprijin pentru aproapele, iar acum simt pe deplin prezența Domnului.

Viața fericitului Vladimir Ghika a fost o celebrare continuă în sprijinul celor săraci și bolnavi prin „liturgia aproapelui”: „Dublă și misterioasă liturgie: săracul îl vede pe Cristos venind la el sub speciile celui care îl ajută și binefăcătorul vede apărând în cel sărac pe Cristos suferind, asupra căruia el se apleacă… E vorba despre o unică liturgie: Cristos Mântuitorul vine spre Cristos suferindul și amândoi se integrează în Cristos Înviatul, glorios și binecuvântător. În acest mod, liturgia euharistică, deja celebrată pe altar, se prelungește în vizita la săraci: nu este vorba de altceva, decât despre a dilata Liturghia în timpul zilei și în lumea întreagă, ca valuri concentrice care se propagă porinind de la Împărtășania euharistică de dimineață”.

Aceste cuvinte reflectă viața omului – prinț, preot și martir – care a înțeles că „nimic nu-l face pe Dumnezeu așa de apropiat ca aproapele”. Vlardimir Ghika s-a născut de Crăciun în anul 1873, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A studiat literatură, drept, medicină, istorie, filosofie și teologie. În 1902 intră oficial în Biserica Catolică, făcând profesiunea de credinţă în camera în care a locuit sfântul Dominic, la mănăstirea „Sfânta Sabina” din Roma. În 1923 a fost hirotonit preot la Paris.

Fericitul Vladimir și-a pus bogăția în slujba sărăciei, dedicându-și viața slujirii săracilor, bolnavilor și unității Bisericii. Le-a adus la Bucureşti pe surorile Sfântului Vicenţiu de Paul şi cu ele a pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul războiului din Balcani, ca şi în primul război mondial.

Când era chemat să îngrijească pe cineva, pornea rugându-se: „Doamne, merg să vizitez pe unul dintre aceia pe care tu i-ai numit alții tu însuți… Doamne, susține-mă cu privirea săracilor tăi”.

A continuat să celebreze „liturgia aproapelui” și în timpul regimului comunist, slujind cu aceeași pasiune bolnavii și săracii. Pentru că a susţinut comuniunea Bisericii Catolice din România cu Roma, a fost arestat în 1952, la vârsta de aproape 80 de ani. După ce i-a mângâiat pe cei din închisoare cu gingășia unui bunic iubitor de oameni, la 16 mai 1954 a murit abandonat în infirmeria închisorii. El însuși spusese: „Moartea trebuie să fie actul suprem al vieții noastre, dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să fie singurul care îl cunoaște” (cf. http://www.vladimir-ghika.ro).


„Nimic nu-l face pe Dumnezeu așa de apropiat ca aproapele”.


16 mai 2017 

Marţi din săptămâna a 5-a a Paştelui
Fer. Vladimir Ghika, pr. m. **
Ier 61,1-3a ; Ps 95(96); Rom 8,31b-39; In 12,24-26

LECTURA I
Nici moartea, nici viaţa nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraţilor, 31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? 32 El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? 33 Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! 34 Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? 36 Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. 37 Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, 39 nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 115,10-11.12-13.16-17
R.: Preţioasă este în ochii Domnului moartea sfinţilor săi.

10 Eu mi-am păstrat credinţa
chiar şi atunci când spuneam: „Sunt prea nefericit”.
11 Am spus în tulburarea mea:
„Toţi oamenii sunt mincinoşi!” R.

12 Ce-i voi da în schimb Domnului,
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii
şi voi invoca numele Domnului. R.

16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău şi fiul slujnicei tale.
Tu ai sfărâmat lanţurile mele.
17 Ţie îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ap 2,10
(Aleluia) Fii credincios până la moarte şi vei primi coroana vieţii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,24-26 În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 24 „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare aduce mult rod. 25 Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. 26 Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Ai un adevăr, un crez, o persoană pentru care ai fi dispus să mori?

Posted by Paxlaur pe 10/12/2016

 

Sighet_memorialul durerii„Să nu crezi niciodată într-un om care nu are curajul să moară pentru adevărul pe care îl proclamă”. Așa ni s-a spus și așa încercăm să facem: nu ne plac ipocriții, nu ne plac oamenii corupți etc. Dar oare cei care au murit pentru credința lor, pentru adevărul pe care îl transmiteau prin cuvinte și fapte, ne plac? Și dacă ne plac, avem curajul să le imităm credința, iubirea de adevăr, pasiunea pentru om? Tu ai un adevăr, un crez, o persoană pentru care ai fi dispus să mori chiar acum? Pentru cine, ce ai fi dispus să renunți, să pierzi totul doar ca să poți păstra acel „ceva” fără de care simți că nu ai putea trăi? Ce valoare mai are astăzi „spiritul de sacrificiu”? Care este ultimul sacrificiu, ultima renunțare pe care ai făcut-o?

Cristos „pe care îl așteptăm și spre care mergem” s-a sacrificat murind pe cruce pentru noi. Episcopul martir, fericitul Anton Durcovici, cel pe care Biserica îl cinstește astăzi, și-a jertfit viața pentru Cristos, pentru Biserică și pentru adevăr. De-a lungul istoriei (Bisericii) mii de oameni au refuzat compromisul, trăind și murind pentru Evanghelie, pentru adevăr, pentru oameni.

Nouă (astăzi!) nu ne cere nimeni să murim pentru Cristos sau pentru adevăr. Însă ce facem cu valorile pe care trebuia să le moștenim și să le transmitem generației viitoare? Ce am făcut cu Cristos și evanghelia sa? Noi (deocamdată!) nu trebuie să murim, ci să trăim pentru Cristos. Pentru aceasta trebuie să (re)descoperim spiritul de sacrificiu. Este acel spirit dezvoltat în inimă care ne împiedică să ne (re)negăm credința, adevărul; este forța Duhului care ne ajută să ne exteriorizăm iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele; este curajul de a spune nu păcatului, ipocriziei, compromisului.

Urmând exemplul sfinților să spunem da lui Cristos, adevărului, vieții.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,18-21

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. 20 Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său!» Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru. 21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis”.


http://itinerar-advent2016.blogspot.it


Mai multe despre fericitul Anton Durcovici, episcop martir:

https://paxlaur.com/2015/05/21/film-documentar-despre-ep-martir-anton-durcovici-premiat/

https://paxlaur.com/2014/12/10/fericitul-anton-durcovici-comunistii-au-incercat-sa-distruga-chipul-bunului-pastor-au-vrut-sa-ne-convinga-ca-dumnezeu-a-murit-ca-suntem-orfani/

https://paxlaur.com/2014/12/04/celebrarea-primei-zile-de-sarbatoare-a-fericitului-episcop-anton-durcovici-10-decembrie-2014-scrisoare-pastorala/

https://paxlaur.com/2014/05/17/ni-l-au-omorat-dar-nu-l-au-putut-distruge-anton-durcovici-a-invins-moartea/

https://paxlaur.com/2010/05/11/omagiu-durcovici/

 

Posted in Anton Durcovici, E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Merg să mor (prin înfometare!) în locul tău…

Posted by Paxlaur pe 01/11/2016

Maximilian Maria KolbeÎn fratele meu trăiește Cristos cel milostiv

Cine vrea să fie cu adevărat bun trebuie să învețe de la profesioniști. Această realitate se verifică și în cazul spiritualității și al milostivirii. Cei care au dorit să trăiască o viață de sfințenie plină de milostivire au învățat de la Cristos și de la sfânta Maria. Milostivirea „este cel mai minunat atribut al Creatorului și Răscumpărătorului” (Dives in misericordia, nr. 13), și nimeni pe pământ nu l-a experimentat în manieră așa de radicală și tulburătoare așa cum i s-a întâmplat sfintei fecioare Maria.

Luna octombrie o aduce aproape de inima noastră pe Regina sfântului Rozariu, Maica milostivirii de la care generații după generații au învățat să fie „milostivi ca Tatăl”. Printre cei care au învățat de la „Mama Răstignitului” misterul crucii și al milostivirii se numără și sfântul Maximilian Maria Kolbe.

Raimond Kobe s-a născut la 8 ianuarie 1894, într-o familia sărăca din Polonia. Pe când era doar un copil, i-a apărut Fecioara Maria arătându-i două coroane de trandafiri – una albă, una roșie -, şi i-a propus să aleagă. El le-a luat pe amândouă: curăția și martiriul.

La 4 septembrie 1910 a îmbrăcat haina franciscană, luându-și numele de Maximilian. A fost trimis să studieze filozofia și teologia la Roma. La 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, se consfinţeşte Preacuratei Fecioare Maria şi întemeiază asociaţia „Oastea Neprihănitei”.

După ce a fost sfinţit preot, pentru o scurtă perioadă a fost profesor în seminarul de la Cracovia. Inima sa îndrăgostită de Sfânta Fecioară i-a dat forța necesară să învingă probleme de sănate și să întemeieze în 1927 „Oraşul Neprihănitei” – „Niepokalanow”. Deja în 1922 publicase revista „Cavalerul Neprihănitei”, care în 1938 era distribuită în peste un milion de exemplare în toată lumea. Orașul Neprihpnitei avea cea mai mare tipografie din Europa şi edita publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

Îndemnat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la „Niepokalanow”, Maximilian a mers în Japonia în 1930, împreună cu câţiva fraţi. S-a stabilit la Nagasaki, unde a întemeiat și o mănăstire. La întoarcerea în ţară, a străbătut cu trenul întreaga Rusie, vorbind cu înflăcărare despre Preacurata: „Cine o are pe Maria de mamă, îl are pe Cristos de frate”.

Când armatele germane au ocupat Varşovia, au vrut să distrugă Niepokalanowul. I-au alungat sau arestat pe frați şi au confisacat tipografia. În luna februarie 1941, părintele Maximilian a fost arestat şi aruncat în închisoarea din Pawiak, apoi, în luna mai, a fost transferat la Auschwitz.

Într-o zi s-a întâmplat să evadeze cineva din lagăr și naziștii, drept pedeapsă, au început să aleagă zece prizonieri pe care să-i trimită la moarte prin înfometare. Unul dintre cei zece aleși, Franciszek Gajowniczek, a început să strige: „Soția mea! Copiii mei! Nu-i voi mai revedea niciodată”… și plângând, îngenunchiat, cerea să fie salvat. Voia să-și revadă soția, copiii și implora cu lacrimi ajutorul Cerului. Văzând toate acestea, Maximilian Kolbe a ieșit în fața naziștilor și le-a spus: „Voi merge eu să mor în locul lui!”… Toți au fost uimiți, dar i-au acceptat cerere și l-au trimis la moarte. A murit prin înfometare, la 14 august 1941, pentru ca fratele său, un străin în care a văzut chipul lui Cristos cel milostiv, să poată trăi. Ultimele sale cuvinte au fost „Ave Maria”.

A fost beatificat în anul 1974 de către papa Paul al VI-lea, iar în luna octombrie a anului 1982 a fost declarat sfânt de papa Ioan Paul al II-lea.

Posted in E bine de ştiut, Toti sfintii, Vieţile Sfinţilor | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: