Arhivă etichetă pentru ‘medic’

Dumnezeu nu se bagă peste medici (Acest text nu este despre vaccin, ci despre Dumnezeu și despre aproapele)

Scriu cu gândul la Dumnezeu și la aproapele. Nu, nu mă interesează să scriu sau să vorbesc despre vaccinul anti COVID-19. Adică nu mă interesează într-un mod diferit de felul în care m-au interesat toate celelalte vaccinuri pe care le-am făcut. Eu nu sunt medic și nici specialist în nu știu ce domeniu științific pentru a-mi da cu părerea despre vaccinuri. De asta nici nu am scris niciodată nimic despre vaccin. Și nici după acest articol nu voi mai scrie.

Scriu pentru că azi este sărbătorit sfântul Luca, un medic, un pictor, un evanghelist, un patron al medicilor… Sărbătoarea de azi mi-a amintit de zecile de mesaje primite: „Părinte, ce să fac? Să mă vaccinez?” sau „Părinte, v-ați vaccinat?” etc. Nimeni până acum nu m-a întrebat dacă m-am vaccinat împotriva malariei, febrei galbene, hepatitei, TBC etc… Chestia cu vaccinul era una între medic și pacient, nu o dezbatere pe E-mail sau pe Facebook sau pe Whatsapp… Așa că, fiind preot, nu vreau să răspund la întrebări care nu țin de competența mea. Nu vreau să scriu despre vaccin, ci despre Dumnezeu. Argumentul ăsta mă interesează și e oarecum de competența mea, măcar un pic, atât cât mă pricep.

Ce mă interesează acum este „sentimentul” că Dumnezeu nu se bagă peste doctori, peste știință, peste vaccin. Adică, cel mult, dacă se bagă – cel puțin Dumnezeul pe care îl „cunosc”, atât cât pot eu să cunosc și cât poate el fi cunoscut! – se bagă să ajute oamenii, știința, nu să încurce. Dumnezeu nu e sadic! Sadic poate fi doar dumnezeul refuzat de atei sau alți dumnezei, dar nu un Dumnezeu care ne-a iubit și ne iubește atât de mult în Isus Cristos mort și înviat pentru noi. 

Dumnezeu nu se bagă peste medici: îi lasă să-și facă treabă. Ba mai mult, pe cei buni și cu adevărat iubitori de oameni, îi ajută, îi inspiră, îi luminează. Nu cred și nu împărtășesc ideea sau cuvintele pe care le spunea cineva tuturor, adică tuturor de pe Facebook: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”. Nu am nimic cu cei care nu vor să se vaccineze. Am mulți prieteni care nu s-au vaccinat și suntem și rămânem prieteni. Problema cred că vine atunci când unii (vaccinați sau nevaccinați) încep să se comporte ca și cum Dumnezeu nu ar avea nimic altceva de făcut decât să-i ferească pe ei de virus. Asta în timp ce ei trăiesc ca și cum nu ar (mai) fi Pandemie. „Las’ că are Domnul grijă” e o chestiune de credință vie, activă, responsabilă, nu de indiferență. Domnul are grijă, dar nu fără implicarea noastră. De asta mi se pare puțin creștinește să spui: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”.

Fraza asta m-a împins să scriu. Pentru că nu cred că e chiar așa. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa: dacă ne uităm în istoria omenirii și a mântuirii, cam tot ce a vrut să facă Dumnezeu – chiar și mântuirea lumii – a făcut folosindu-se de oameni, de oameni buni, de oameni mari. Ce înfricoșător și plin de sfânt cutremur e gândul că Dumnezeul cel atotputernic a cerut și a așteptat răspunsul unei fecioare din Nazaret, Maria, logodită cu un bărbat, numit Iosif. Ce bucurie trebuie să fi fost în cer când Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Chiar dacă Dumnezeu nu avea dubii asupra Mariei, tot s-a bucurat. E normal să te bucuri când începi realizarea unui proiect atât de măreț. Și încă ce bucurie, întocmai pe măsura proiectului! Atunci a început injectarea omenirii cu vaccinul cel mai puternic, cel mai tămăduitor: iubirea. Că până la urmă, despre asta e vorba în misterul mântuirii, în viața, patima, moartea și învierea lui Isus: despre iubirea gratuită pe care ne-o poartă Tatăl. Și ce bine a surprins sfântul Luca acest lucru în evanghelia sa. Ar fi bine să citim astăzi sau zilele acestea măcar primul capitol din Evanghelia după sfântul Luca (poate fi citit aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/49-evanghelia-dupa-sf-luca/ ).

Așadar, să fie clar: nu e de competența mea să spun cuiva să se vaccineze sau nu. Nu sunt medic. Fiecare este responsabil de sine, dar și de cei din jur. Astăzi și în situația de acum nu e deloc creștinește să spunem: „E viața mea și fac ce vreau cu ea”. Toți suntem liberi și există un timp pentru toate (aici ar fi bună o pauză și să citim Qohelet, mai ales capitolul 3). Dar despre vaccin, ar trebui întrebați medicii și specialiștii din domeniu. Eu așa am făcut. Apoi m-am vaccinat! Așadar, dacă medicul ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci nu te vaccina… Poate chiar nu e bun pentru tine acum, pentru bolile prin care treci și atunci e mai bine să aștepți prudent! Dar dacă un preot sau un inginer sau un șofer sau alt „specialist” ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci mai bine întreabă medicul. Treaba preoților este Dumnezeu, Biserica, sufletul, omul, sacramentele… De exemplu, eu pot recomanda spovada și împărtășania, atât pentru cei care se vaccinează, cât și pentru cei care refuză vaccinul. 

Cum spuneam încă de la început, textul acesta nu este despre vaccin. Ci despre Dumnezeu. Sper! Adică asta aș fi vrut! Am scris pentru că mă cam doare să-l văd pe Dumnezeu prins în jocul ăsta și „acuzat” sau invocat ca o vrăjitoare. Dumnezeu e mult mai mult. Dumnezeu e altceva. Și, da, el ne ajută, poate că suntem noi cei care nu înțelegem sau nu acceptăm modul în care el ne ajută: noi vrem spectacol, foc din cer etc. Dacă nu vedem semne și minuni nu credem (cf. In 4,48). Oricum, semnele și minunile există, dar nu le vedem noi. Domnul are căi simple, să le zicem „umane”, dar nouă ni se par prea banale ca să fie divine… 

Cred că „pilda” sau bancul de mai jos spune tot, chiar dacă este despre Bulă. Până la urmă, mulți suntem sau am fost „Bulă”, măcar o dată în viață…

Satul lui Bulă era amenințat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Bulă, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui îl întreabă: 

– Ce faci, Bulă? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salvează-te! – Nici nu ma gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu… Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Bulă, se urca pe acoperișul casei și stă și așteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barcă de salvare. 

– Ce faci, Bulă, acolo sus? Sari în barcă, ca ai sa te îneci! 

– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva! 

– Treaba ta! 

Mai sta ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.

 – Hai, Bulă, sari în barcă și salvează-te! 

– Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva! 

– Mă, Bulă, ești nebun, hai odată, ca te ia apa! 

– Nu! Pleacă și a doua barcă. 

La cea de a treia barcă, povestea se repeta. 

Apoi, Bulă moare înecat și ajunge în Rai. Ajuns la porțile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere sa fie lăsat sa vorbească cu Dumnezeu. 

– Pai bine, Doamne! Eu ma rog atâta la tine… iți dau toată încrederea mea și tu mă lași sa mor?!? 

– Cum ziceai ca te cheamă? întreabă Dumnezeu. 

– Bulă. 

Cauta Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Bulă. 

– Mai, Bulă, nu știu cum să-ți spun… dar la mine aici scrie ca ți-am trimis trei bărci de salvare! 

Multă săntate și… Doamne-ajută să înțelegem cum ne ajută Domnul. Suntem liberi, dar să nu ne prefacem că nu vedem modul în care Dumnezeu ne ajută și să nu mai negăm răul din noi și din jurul nostru.

PS. Un gând de recunoștință și o rugăciune pentru toți medicii în această zi dedicată lor. Prin mijlocirea sfântului Luca, medic și evanghelist, Domnul să vă răsplătească cu mulți ani pentru tot binele făcut. Să fiți mereu binecuvântați, inspirați, iubitori de oameni și ocrotitorii vieții!

Arată-mi omul care este în tine și eu ți-l voi arăta pe Dumnezeul meu

„Datorită faptului că orbii nu văd,
nu se poate spune că lumina soarelui nu strălucește”.

Dacă spui: Arată-mi-l pe Dumnezeul tău, eu îți voi spune: Arată-mi omul care este în tine și eu ți-l voi arăta pe Dumnezeul meu. Deci, arată-mi dacă ochii sufletului tău văd și urechile inimii tale aud!
    De fapt, cei care văd cu ochii trupului percep ceea ce se desfășoară în această viață pământească și deosebesc lucruri diferite între ele: lumina și întunericul, albul și negrul, urâtul și frumosul, armoniosul și haoticul, ceea ce este bine măsurat și ceea ce nu este, ceea ce priso­sește în componentele sale și ceea ce are lipsuri. Același lucru se poate spune despre ceea ce revine urechilor și anume sunetele acute, grave și dulci. În același mod se comportă și urechile inimii și ochii sufletului în privința vederii lui Dumnezeu.
    Într-adevăr, Dumnezeu este văzut de cei care îl pot vedea, adică de aceia care au ochii minții deschiși. Toți au ochi, dar unii îi au încețoșați și nu văd lumina soarelui. Totuși, datorită faptului că orbii nu văd, nu se poate spune că lumina soarelui nu strălucește. De aceea, pe bună dreptate ei își atribuie lor și ochilor lor întune­ricul propriu. Tu ai ochii sufletului încețoșați da­torită păcatelor tale și datorită faptelor tale rele.
    Ca o oglindă strălucitoare, așa de curat trebuie să fie sufletul omului. Însă atunci când oglinda se deteriorează, chipul omului nu mai poate fi văzut în ea. În același fel, atunci când păcatul a luat în stăpânire omul, el nu mai poate să-l vadă pe Dumnezeu.
    Însă, dacă vrei, poți să fii vindecat. Încredințează-te medicului și el îți va opera ochii sufletului tău și ai inimii tale. Cine este acest medic? Este Dumnezeu care, prin Cuvântul și Înțelepciunea sa, vindecă și dă viață. Dumnezeu, prin Cuvântul și Înțelepciunea sa, a creat toate lucrurile: într-adevăr, prin cuvântul Dom­nului au fost făcute cerurile și, prin suflarea gurii lui, toate oștirile sale (Ps 32,6). Înțelepciunea sa este infinită. Cu Înțelepciunea, Dumnezeu a pus temeliile pământului, cu înțelepciunea, a format cerurile. Dato­rită științei sale, se deschid abisurile și norii revarsă rouă.
    Omule, dacă înțelegi aceste lucruri și trăiești în curăție, sfințenie și dreptate, poți să-l vezi pe Dum­nezeu. Însă, înainte de toate, să meargă înainte, în inima ta, credința și frica de Dumnezeu și atunci vei înțelege toate acestea. Când vei depune caracterul tău muritor și te vei îmbrăca în nemurire, atunci îl vei ve­dea pe Dumnezeu în funcție de meritele tale. Împreună cu sufletul tău, el face să învie și trupul tău, făcându-l nemuritor, și atunci, dacă acum crezi în el, devenit nemuritor, îl vei vedea pe Cel Nemuritor.

Din lucrarea Către Autolic, a sfântului Teofil din Antiohia, episcop
Cartea 1, 2.7: PG 6, 1026-1027.1035
Fericiți cei curați cu inima căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu

Din Omiliile sfântului Vasile cel Mare, episcop
Omil. 20, Despre umilință, 3: PG 31, 530-531:
Cine se laudă, în Domnul să se laude

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Despre adevărata prietenie, atunci când Dumnezeu ți-e prieten bun…

dumnezeu-e-tata_iubire_prietenÎnainte de a ne apropia de cuvântul Domnului din această zi să ne întipărim în minte îndemnul sfântului apostol Paul: „Primiţi cuvântul lui Dumnezeu, căci nu este un cuvânt omenesc, ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte” (1Tes 2,13). Cu această convingere – că înșuși Dumnezeu ne vorbește așa cum un Tată iubitor vorbește copiilor săi – să ne lăsăm pătrunși de înțelepciunea Sfintei Scripturi și să încercăm să trăim ceea ce citim. Altfel spus, să încercăm în această zi să ne îngrijim mai mult de suflet decât de trup; să fim generoși cu cei din jurul nostru, convinși fiind că nici măcar un pahar de apă, oferit în numele lui Cristos, nu rămâne nerăsplătit; să evităm păcatul și, mai ales, scandalizarea celor mici prin faptele noastre. Să ne fie ziua aceasta altfel, să ne găsim și noi plăcerea doar în „legea Domnului”, în cuvântul său, și să cugetăm mereu la învățătura pe care Domnul ne-o oferă. Atunci vom deveni ca „pomul sădit pe malul apei, care dă rod la timpul potrivit”, atunci tot ceea ce facem va fi încununat cu succes.

În viața împăratului Alexandru cel Mare se povestește că avea mereu aproape de el un medic, un om deosebit care îi devenise cel mai bun prieten. Mulți ar fi vrut să se bucure de prietenia și onoarea de care se bucura medicul, însă împăratul nu arată nimănui o astfel de încredere. Cei de la curtea împăratului au început să privească cu invidie prezența medicului și s-au pus de acord să trimită împăratului o scrisoare prin care îl înștiințau că medicul de fapt este un trădător care nu așteaptă altceva decât ocazia potrivită pentru a-l omorî pe împărat. Mai exact, spuneau în acea scrisoare, chiar a doua zi medicul avea să-i dea împăratului o substanță otrăvitoare în locul medicamentelor și astfel îl va omorî.

Împăratul a citit scrisoarea și a pus-o sub perna sa, așteptând cu nerăbdare venirea medicului. Acesta a venit în cortul împăratului, l-a salutat și apoi a pus o substanță într-un potir pe care l-a întins împăratului. Cu o mână Alexandru a luat potirul, iar cu cealaltă a scos de sub pernă scrisoarea și i-a dat-o medicului. În timp ce medicul citea primele rânduri, împăratul a golit potirul dintr-o singură sorbitură. Astfel el i-a arătat medicului încrederea pe care o are în el. El îl știa pe doctorul său, pe prietenul său și avea încredere deplină în el.

Noi îl cunoaștem pe Domnul? Avem încredere deplină în învățătura pe care Domnul ne-o oferă pentru sănătatea sufletului nostru? Nu cumva credem că Dumnezeu e un prieten fals? Când Dumnezeu ți-e prieten adevărat și îl simți ca pe un bun părinte, atunci el devine sfetnicul tău, călăuza sufletului tău în toate zilele vieții tale și nu doar din când în când.


Dumnezeu vorbește în fiecare zi inimii noastre.
Să primim cu încredere cuvântul său
și să ne lăsăm călăuziți de el.
Să medităm cuvântul
și să înțelegem ce așteaptă Domnul de la noi în această zi.


23 februarie 2017 

Joi din săptămâna a 7-a de peste an
Sf. Policarp, ep. m. **
Sir 5,1-10; Ps 1; Mc 9,41-50

LECTURA I
Nu întârzia să te întorci la Domnul.
Citire din cartea lui Ben Sirah 5,1-8
Fiule, nu te baza pe bogăţiile tale şi nu spune: „Îmi este de ajuns!” 2 Nu-ţi urma sufletul şi puterea umblând în dorinţele inimii tale! 3 Nu spune: „Cine mă va stăpâni sau cine va reuşi să mă supună pentru ceea ce am făcut?” Domnul cu siguranţă te va pedepsi. 4 Nu spune: „Am păcătuit şi ce mi s-a întâmplat?”, căci Domnul este îndelung răbdător! 5 Despre iertare, nu fi fără teamă, adăugând păcat peste păcat! 6 Nu spune: „Îngăduinţa lui este mare şi mulţimea păcatelor mele o va ierta”, căci îndurarea şi mânia sunt la el şi-şi va revărsa furia asupra păcătoşilor! 7 Nu aştepta deloc să te întorci la Domnul şi nu amâna de la o zi la alta, căci mânia Domnului va veni pe neaşteptate şi vei pieri în timpul răzbunării! 8 Nu te baza pe bogăţiile nedrepte, căci nimic nu-ţi va fi de folos în ziua pericolului!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 1,1-2.3.4 şi 6 (R.: Ps 39(40),5a)
R.: Fericit este bărbatul care şi-a pus încrederea în Domnul.

1 Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiţi,
nu zăboveşte pe calea păcătoşilor
şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
2 dar îşi găseşte plăcerea în legea Domnului
şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. R.

3 El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi tot ceea ce face se încununează cu succes. R.

4 Nu tot aşa este cu cei nelegiuiţi, nu tot aşa;
ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi,
iar calea celor nelegiuiţi duce la pieire. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 1Tes 2,13
(Aleluia) Primiţi cuvântul lui Dumnezeu, căci nu este un cuvânt omenesc, ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte! (Aleluia)

EVANGHELIA
Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,41-50
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata! 42 Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 45 Şi dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă, decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă, 46 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 47 Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă 48unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 49 Căci fiecare va fi sărat cu foc. 50 Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!”

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: