Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘meditatie’

Tu te mai rogi înainte și după masă, decizii, muncă, Liturghie, studiu… ?

Posted by Paxlaur pe 08/11/2017

puterea rugaciuniiCredința și exigențele chemării lui Cristos pot fi înțelese și, mai ales, trăite plecând de la rugăciunea acestei zile: „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai prin darul tău, credincioşii te pot sluji cum se cuvine”. Urmarea lui Cristos cu fidelitate este un har. Numai el poate „înlătura orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor divine”.

Acest lucru ne amintește nu doar câtă nevoie are fiecare vocație de susținere prin rugăciune, ci și câtă nevoie avem de rugăciune înainte de a ne alege drumul pe care vrem să-l parcurgem pe urmele lui Cristos. Rugăciunea și meditația sunt formele necesare de (supra)viețuire – sunt un stil de viață! – pentru a evita falimentul, înfrângerea spirituală. Ele sunt acel moment al zilei când te așezi în fața Domnului și în fața conștiinței tale și calculezi „cheltuiala”, calculezi cu ce anume te prezinți la marea luptă, la războiul vieții: împlinirea vocației, trăirea chemării (cf. Lc 14,28.31).

Trebuie să medităm, să ne rugăm și să vedem care sunt „costurile” urmării lui Cristos. Cine nu se roagă nu va reuși niciodată să-și dăruiască viața pentru alții. Oare se pot mântui cei care nu se roagă? Este foarte greu să se mântuiască chiar și cel care se roagă, însă pentru cel care nu se roagă, pentru cel care nu se retrage în inimtimitatea inimii pentru a se întâlni în meditație cu Domnul, este imposibil. Dacă nu ne place să ne punem în prezența Domnului prin rugăciune și meditație, Dumnezeu nu ne va obliga niciodată să intrăm în împărăția sa. Mântuirea este un dar, însă acest dar poate fi acceptat sau respins, poate fi iubit sau tratat cu indiferență, cu superficialitate.

Sfânta Evanghelie ne arată diferința dintre cei care merg prin viață cu superficialitate și cei care se decid să dea totul pentru a se mântui, pentru a fi cu Isus. Fragmentul începe cu prezentarea mulțimii numeroase care mergea după Isus. E ușor să fii unul din mulțime, fără să-ți asumi personal „costurile” urmării decisive a lui Cristos. De aceea, Domnul, cunoscând ceea ce este în inima celor din marea mulțime, se adresează fiecărei inimi: „Niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,33). Pentru a păși pe urmele lui Cristos trebuie să renunțăm la tot ceea ce ne-ar putea ține departe de el, departe de mântuire. La ce ai renunțat pentru Cristos? La ce trebuie să mai renunți?

Esențialul și exigențele acestei urmări sunt evidențiate și de apostolul Paul atunci când spune: „Să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii… Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,8.10).


Într-adevăr, costurile urmării lui Cristos sunt mari:
trebuie să renunțăm la tot!
Însă pierderile neurmării lui Cristos sunt dezastruoase:
ne pierdem viața, sufletul, mântuirea, totul!
Ce alegem?


8 noiembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 31-a de peste an
Sf. Adeodat, pp.; Fer. Ioan Duns Scotus, pr.
Rom 13,8-10; Ps 111; Lc 14,25-33

LECTURA I
Plinătatea Legii este iubirea.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 13,8-10
Fraţilor, să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea! 9 De fapt: „Să nu săvârşeşti adulter! Să nu ucizi! Să nu furi! Să nu pofteşti!” şi orice altă poruncă sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” 10 Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 111(112),1-2.4-5.9 (R.: 5a)
R.: Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut.
sau:
Aleluia.

1 Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află mare plăcere în poruncile lui!
2 Seminţia lui va fi puternică pe pământ
şi descendenţa celor drepţi va fi binecuvântată. R.

4 El răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi,
el este milostiv, plin de dragoste şi drept.
5 Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut,
el îşi rânduieşte bunurile cu judecată. R.

9 El este darnic faţă de cei sărmani,
dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna,
iar fruntea lui se înalţă cu cinste. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Pt 4,14
(Aleluia) Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste voi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,25-33
În acel timp, multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: 26 „Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu. 27 Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. 28Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, punând temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, 30 spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine”. 31 Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. 33 Tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Cum îți schimbă Dumnezeu creierul…

Posted by Paxlaur pe 24/04/2017

Ce se întâmplă în creierul omului atunci când se gândeşte la Dumnezeu, indiferent de credinţa sau cultul religios de care aparţin?

Ce ne-au învățat religiile, curentele spirituale sau propriul discernământ, pentru a fi fericiți?! Să-l gândim continuu pe Dumnezeu! Știința spune acum că activitatea creierului se modifică considerabil când medităm constant la Dumnezeu. Pe baza neuroplasticităţii naturale, se formează sinapse noi şi se activează centri care corespund empatiei, toleranţei şi care armonizează emoţiile.


Există și un circuit neuronal pe care ei îl numesc al lui Dumnezeu. Se găseşte în cortexul cingulat anterior şi e alcătuit dintr-un tip special de neuroni tineri (au cam 15 mil de ani vechime, spre deosebire de structurile vechi – reptiliene- care au 450 mil ani vechime). Aceştia există doar la om şi la câteva primate. Acest circuit se activează prin rugăciune, meditaţie. Se inhibă activitatea structurii amigdaliene, mai exact temperează frica şi agresivitatea.
Au mai descoperit că atunci când activitatea din lobii parietali încetineşte amuţesc gândurile, cei care practică această „tăcere a gândurilor” trăiesc o stare specială în care se simt una cu Dumnezeu, cu universul, cu toată omenirea.

Rugăciunea este esența vieții spirituale, a sufletului. Indiferent de care religie aparții, sau grup, castă, neam, sex
Rugăciunea, meditația relevă, uneori apocaliptic, esența ființei fiecăruia în care te regăsești tu pe tine. Desăvârșirea. Ceea ce au căutat dintotdeauna să transmită inițiații. Pentru că apocalipsa asta este: revelație, descoperire care distruge ceva din ființa fiecăruia. Focul fizic devine treptat foc cosmic care ne apropie de Esență…

Continuarea poate fi citită aici: http://oficialmedia.com/cum-iti-schimba-dumnezeu-creierul/ 

Articolul este luat de pe www.oficialmedia.com

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Mi-ai dăruit o veșnicie de viață, o viață veșnică cu tine. Sunt(em) nemuritor(i)…

Posted by Paxlaur pe 06/11/2016

Nu am fi putut găsi în altă parte o consolare mai potrivită pentru aceste zile. În acest timp în care ne amintim de cei răposați și ne gândim la propria moarte (așa cum se întâmplă de obicei în fiecare an la începutul lunii noiembrie), ascultând Cuvântul primim o „mângâiere veșnică și o bună speranță”. Cu gândul la cei nevinovați care suferă și mor, cu gândul la cei dragi care au plecat din această lume, răscolim pământul căutând poate nu atât explicații, cât mai ales speranță, consolare. Am căutat mângâierea în fața morții și am găsit-o în cuvântul celui care este Dumnezeu adevărat și om adevărat: Isus Cristos.

Cuvântul pe care îl proclamăm astăzi are menirea de a ne mângâia inima: „morții învie”! Aceasta este vestea cea bună care trebuie să răsune în inima noastră: Dumnezeu Tatăl este atât de creativ încât a creat pentru noi o lume nouă, o lume diferită, o lume plină de splendoare, pentru că în acea lume vom fi ca îngerii, vom fi fii ai învierii. Cei care au murit, trăiesc, au fost înviați. Dumnezeu nu se putea lăsa învins de moarte, nu putea lăsa moartea să aibă ultimul cuvânt. Și în iubirea sa a creat o viață veșnică, a creat nemurirea de care ne face părtași tocmai trecând prin moarte!

Să ne lăsăm ființa pătrunsă de splendoarea cu care Isus ne vorbește despre viața veșnică, despre ceea ce Dumnezeu a pregătiti pentru noi. Să tresalte sufletul nostru și să ne umplem de speranță și de pace, căci iată însuși Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne spune: „morții învie!”. Mai mult, ne asigură că vom fi „asemenea îngerilor… fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii”. Doar în relatarea pe care o face evanghelistul Luca apar aceste cuvinte: „însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi … sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Ce realități mărețe: lumea cealaltă, învierea morților, fiii lui Dumnezeu, fiii învierii…

Să facem liniște câteva secunde și să lăsăm să pătrundă în inima noastră acest adevăr: morții învie! Există o lume nouă, veșnică, plină de splendoare, în care oamenii sunt luminoși ca îngerii…

Crezi tu aceasta? Este un adevăr de credință, un adevăr care nu poate trece prin viața noastră fără să nască dubii sau contradicții. Însă din acest adevăr se naște cea mai frumoasă speranță: Dumnezeu a creat o altă lume pentru noi, o veșnicie plină de splendoare!

Să ne întoarcem privirea și mintea spre pagina evanghelică propusă de Biserică pentru această duminică.

Textul de care amintesc saducei, legea aceasta invocată de ei, există în Vechiul Testament în Cartea Deuteronului, în capitolul 25 și poartă numele de „Legea leviratului”. Numele legii vine din latinul levir, care înseamnă „cumnat” și traduce cuvântul ebraic yabam. Textul este foarte clar și dur: „Când frații vor locui împreună și unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția mortului să nu se căsătorească în afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să-și facă datoria de cumnat. Cel dintâi născut pe care-l va naște să poarte numele fratelui mort ca să nu dispară numele lui din Israel. Dacă omul [acesta] nu vrea să o ia pe cumnata lui, ea să meargă la poartă, la bătrâni, și să spună: «Cumnatul-meu nu vrea să ridice fratelui său un nume în Israel, nu vrea să-și facă datoria de cumnat». Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el se îndârjește și zice: «Nu îmi place să o iau», atunci cumnata lui să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să zică: «Așa se face omului care nu vrea să ridice casă fratelui său». Și numele lui în Israel va fi: «casa celui descălțat» (Dt 25,5-10).

Așadar, văduva fără copii de parte bărbătească este luată în căsătorie de cumnat: primul fiu este atribuit răposatului și primește partea lui de moștenire. Legea aceasta avea ca scop perpetuarea descendenței și asigurarea stabilității bogățiilor, a patrimoniului familial (Cf. Gen 38 – Iuda și Tamar; cf. Rut 4 – Istoria lui Booz și Rut).

În Evanghelia după sfântul Luca lipsește un fragment din răspunsul lui Isus, fragement care apare în Matei și Marcu: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt 22,29; cf. Mc 12,18-27). Aceste cuvinte sunt adresate și saduceilor și nouă: nu cunoaștem puterea lui Dumnezeu… nu cunoaștem Scripturile… Nu cunoaștem și nu credem în mărturia dată de Cristos. Pentru aceasta suferim și ajungem pe culmile disperării în fața morții…sau ne facem despre viața viitoare imagini care nu au nimic în comun cu Evanghelia, cu Sfânta Scriptură, cu Tradiția Bisericii.

În răspunsul său, Cristos nu neagă frumusețea care există pe acest pământ. Nu se exprimă împotriva căsătoriei sau a procreației, valori pe care toți trebuie să le protejăm și cărora suntem chemați să le redăm adevărata demnitate. Însă Cristos este clar, făcând o distincție necesară: pe de o parte avem obligațiile față de familie și rude, față de angajamentele pe care unii și le-au luat la casătorie, pe de altă parte avem splendoarea vieții veșnice, splendoare care întrece orice ceremonie de căsătorie, care este dincolo de orice lege, de viață, de moarte… Isus este întotdeauna clar: lumea viitoare nu este asemănătoare cu ceea ce trăim acum și nu poate fi gândită în funcție de experiențele pe care le avem aici pe pământ.

Să privim la Cristos, la pasiunea cu care vorbește despre Împărăția și viața pe care o cunoaște atât de bine, Împărăția Tatălui și viața veșnică. Chipul său este strălucitor, ochii săi sunt plini de lumină când ne vorbește și ne privește: „Da, aceasta a pregătit Tatăl celor care îl iubesc pe el… celor pe care el îi iubește”. Glasul său seamănă cu al omului care, plecat departe de casa părintească, își descrie plin de dor patria, părinții, casa și în care a crescut și copilărit. El cunoaște atât de bine acele „locuri”, acea stare de fericire veșnică. De aceea Cristos are atât de mult soare în priviri atunci când vorbește despre veșnicia pe care o vom petrece împreună, o veșnicie în care vom fi ca îngerii, în care vom fi fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii. Aceasta este speranța noastră, aceasta este destinația noastră finală: să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna, să contemplăm cu nesaț chipul său.

Meditarea cuvintelor lui Isus, deschiderea inimii ca să pătrundă frumusețea acestui adevăr, ar trebui să ne facă să exclamăm împreună cu apostolul Paul: „Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care din Lege, ci pe aceea care din credința în Cristos, justificarea ce de la Dumnezeu, [bazată] pe credință. Pe el [vreau] să-l cunosc și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morți” (Fil 3,7-11). Câtă dragostea ardea în Apotolul neamurilor, ce frumoasă este speranța inimii sale. Cât de arzătoare era dorința lui de a ajunge la clipa învierii morților pentru a trăi cu Cristos. Inima sa ardea de dorul zilei în care nu va mai muri niciodată… Câtă speranță, câtă mângâiere: „nu vom mai muri niciodată”.

Să primim această consolare care ne vine din partea Mântuitorului: nimeni nu mai poate muri în viața veșnică. Poate suna banal, dar pentru noi, care ne confruntăm cu propria moarte și cu moartea celor dragi, este atât de puternic acest adevăr, această speranță: „cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă… nu mai pot de acum să moară”… Vom trăi veșnic cu ei și vom contempla în adorație, plini de admirație și fericire, dumnezeiasca Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Cât de des păcătuim și ne dovedim ignorați în cele spirituale, slabi în dragostea față de Dumnezeu, puțini silitori în lupta pentru viața veșnică. De prea multe ori ne asemănăm acestor saducei și gândim că învierea nu va fi altceva decât o continuare a vieții pământești. Suntem mici și lipsiți de lumina harului. Credem că în viața veșnică va fi doar partea bună a bucuriilor pământești care, ca prin minune, vor deveni toate fabuloase, fără sfârșit și fără măsură. Gândim viața veșnică mai ales în funcție de lipsurile și problemele de aici și transformăm Paradisul în locul din care vom privi cimitirul suferințelor noastre, ba chiar suntem profani gândindu-ne că vom putea dansa pe mormântul în care ne-am îngropat frustrările, neîmplinirile, suferințele. Nici măcar nu putem să ne imaginăm splendoarea lumii noi, veșnicia… Nu putem cuprinde cu mintea noastră ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi… o lume nouă, o lume diferită. El este atotputernic… Să nu punem limite măreției sale încercând să pătrundem cu mintea noastră această lume nouă, splendoarea ei. Cum spune apostolul Paul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9)”.

Cristos, Învățătorul și Domnul nostru, ne vorbește astăzi nouă. Suntem noi cei care îi ascultăm învățătura despre învierea morților și viața veșnică. Care este gândul nostru în fața acestor adevăruri pe care le mărturisim și în Crez? Credem? Tu crezi ceea ce spui atunci când te rogi?

Acest Cristos care ne vorbește, el însuși a cunoscut moartea. El a murit o singură dată pentru totdeauna, dar acum este viu. Vii vom fi și noi, dacă învățăm să murim. Iată ce ne spune Apostolul: „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi, considerați că sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6,8-11; cf. Gal 2,19: „Eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu!”).

Cristos, cel în care credem, este viu! Credința noastră trebuie să ne ridice inima spre cer, spre lumea nouă, spre viața veșnică. Credința în Cristos nu poate fi limitată la un soi de terapie pentru a combate neliniștile noastre, depresiile, disperarea din mijlocul acestei lumi. „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,19), ne spune apostolul Paul.

Mai mult de atât: dacă considerăm că sfârșitul omului este moartea fizică, nu doar că ne cuprinde disperarea, ci negăm existența lui Dumnezeu. El este Dumnezeu viu, el este Dumnezeul celor vii. Așa cum Abram și Isac și Iacob sunt vii și sunt fiii lui Dumnezeu, la fel suntem și noi și trebuie să mărturisim acest adevăr: „Vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem” (1In 3,1). Aceasta este speranța noastră, și este o speranță care nu ne dezamăgește (cf. Rom 5,5).

Să încercăm să aplicăm această evanghelie la viața noastră. Să ne analizăm astăzi și să vedem care este gândirea noastră despre învierea morților și viața veșnică. Să fim atenți la felul în care ne mărturisim credința atunci când spunem că așteptăm învierea morților și viața veșnică. Câtă speranță în această „așteptare”, câtă nerăbdare, câtă iubire plină de dor…

Tu când te întâlnești cu Cristos, despre ce vorbești cu el? Te interesează doar bunurile acestei lumi sau și viața veșnică? Ce îl întrebi pe Domnul în rugăciunile tale? Ce-ți răspunde?

Trăim cu adevărat ca oameni care așteaptă veșnicia? Am înțeles că nu suntem nemuritori pe acest pământ și că suntem destinați veșniciei? Vom muri ca să trăim pentru totdeauna, vom muri ca să devenim nemuritori, trup și suflet!

Cum vorbesc despre viața veșnică? Despre morți? Despre învierea morților? Răspândesc în jur credința în înviere sau cred că moartea are ultimul cuvânt în istoria oamenilor?

Să ne rugăm: Doamne, Isuse, te privesc în tăcere. Ești răstignit și totuși îți vorbesc. Ești mort pe cruce, te văd chiar acum pe altarul crucii sacrificându-te, și totuși răspunzi inimii mele. Ești viu! Trăiești și mă inviți să trăiesc împreună cu tine. Ești atât de viu în cuvântul tău, ești atât de viu în frații mei, dar mai ales ești viu și plin de forță în pâinea euharistică. Tu ești forța și hrana mea, tu ești speranța și tăria mea. Prin tine și cu tine eu cred că „morții învie”, eu cred și aștept viața veșnică. Câtă lumină inundă ființa mea la gândul că voi sta cu tine și cu cei dragi ai mei o veșnicie… o veșnicie doar ca să te ador, să-ți cânt marea milostivire cu care m-ai iubit. O veșnicie cu tine, Doamne, Domnul meu și Dumnezeul meu. O veșnicie de viață, o viață veșnică!

Lărgește, Doamne, inima mea ca să pătrundă în ea cuvântul tău, Adevărul, Viața. Fii tu lumina pașilor mei spre viața veșnică, spre ziua când voi fi asemenea îngerilor, nu pentru meritele mele, ci pentru marea ta iubire cu care m-ai creat, m-ai răscumpărat și mă eliberezi de tot ce mă neliniștește. Amin!

6 noiembrie 2016 

† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic
2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: „Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti”. 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale”. 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile. 11 Şi a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”, 12 aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă prin mâinile oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

5 Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.

8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraţilor, însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 3,1 În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28„Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie”. 34 Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

Posted in E bine de ştiut, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | 3 Comments »

Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în fața vântului…

Posted by Paxlaur pe 04/11/2016

umilinta-carol-boromeuNu cumva una să spui și alta să faci

Desigur, toți suntem slabi, admit acest lucru, însă Domnul Dumnezeu pune la dispoziția noastră mijloace multe, prin care, dacă vrem, putem să facem mult. Fără ele însă nu va fi posibil să fim fideli față de angajarea vocației noastre. Să luăm cazul unui preot care recu­noaște că trebuie să fie unul care temperează, care să dea exemplu de comportament sobru și sfânt, dar care apoi refuză orice mortificare, nu postește, nu se roagă, îi plac conversațiile și familiaritățile periculoase; cum va putea acesta să fie la înălțimea misiunii sale?
Măcar va fi cineva care să se plângă că, atunci când intră în cor pentru a cânta psalmii sau când merge să cele­breze Liturghia, mintea sa este plină de mii de preo­cupări care distrag atenția. Însă înainte de a merge în cor sau de a începe Liturghia, cum s-a comportat în sacristie, cum s-a pregătit, ce mijloace a folosit pentru a păstra recu­legerea?
Vrei să te învăț cum să mărești mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta și cum să înaintezi în sfințenie? Ascultă ceea ce îți spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în fața vântului. Ține închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească și să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poți ceea ce-ți distrage atenția. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare.
Ai mandatul de a predica și de a învăța? Studiază și străduiește-te să cauți acele lucruri care sunt necesare pentru a îndeplini bine această misiune. Dă mereu exem­plu bun și caută să fii primul în orice lucru. Predică înainte de toate cu viața și cu sfințenia, ca să nu se întâmple ca, fiind conduita ta în contradicție cu predica ta, să pierzi orice credibilitate.
Te îngrijești de suflete? Nu neglija din această cauză grija față de tine însuți și nu te da altora în așa fel încât ție să nu-ți mai rămână nimic din tine. Desigur că trebuie să ții cont de sufletele pe care le păstorești, dar nu uita de tine însuți.
Fraților, înțelegeți că nimic nu este atât de necesar tuturor persoanelor ecleziastice ca meditația care precede, însoțește și urmează toate acțiunile noastre: Voi cânta, spune profetul, și voi medita (cf. Ps 100,1 Vg). Frate, dacă administrezi sacramentele, meditează ceea ce faci. Dacă celebrezi Liturghia, meditează ceea ce oferi. Dacă reciți psalmii în cor, meditează despre cine și despre ce vorbești. Dacă conduci suflete, meditează de al cui sânge au fost spălate; și, între voi, toate să le faceți în iubire (1Cor 16,14). Așa vom putea depăși cu ușurință dificul­tățile pe care le întâlnim în fiecare zi, și sunt nenumărate. De altfel, acest lucru este cerut de misiunea care ni s-a încredințat. Dacă vom face așa, vom avea puterea de a-l naște pe Cristos în noi și în ceilalți.

(Din Cuvântarea ținută la ultimul sinod, de sfântul Carol, episcop
Acta Ecclesiæ Mediolanensis, Mediolani 1599, 1177-1178)

Posted in (spre) Preoţie, Lecturi | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Mesaj pentru preoți!

Posted by Paxlaur pe 04/11/2015

Nu cumva una să spui și alta să faci

preotDesigur, toți suntem slabi, admit acest lucru, însă Domnul Dumnezeu pune la dispoziția noastră mijloace multe, prin care, dacă vrem, putem să facem mult. Fără ele însă nu va fi posibil să fim fideli față de angajarea vocației noastre. Să luăm cazul unui preot care recu­noaște că trebuie să fie unul care temperează, care să dea exemplu de comportament sobru și sfânt, dar care apoi refuză orice mortificare, nu postește, nu se roagă, îi plac conversațiile și familiaritățile periculoase; cum va putea acesta să fie la înălțimea misiunii sale?
Măcar va fi cineva care să se plângă că, atunci când intră în cor pentru a cânta psalmii sau când merge să cele­breze Liturghia, mintea sa este plină de mii de preo­cupări care distrag atenția. Însă înainte de a merge în cor sau de a începe Liturghia, cum s-a comportat în sacristie, cum s-a pregătit, ce mijloace a folosit pentru a păstra recu­legerea?
Vrei să te învăț cum să mărești mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta și cum să înaintezi în sfințenie? Ascultă ceea ce îți spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în fața vântului. Ține închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească și să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poți ceea ce-ți distrage atenția. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare.
Ai mandatul de a predica și de a învăța? Studiază și străduiește-te să cauți acele lucruri care sunt necesare pentru a îndeplini bine această misiune. Dă mereu exem­plu bun și caută să fii primul în orice lucru. Predică înainte de toate cu viața și cu sfințenia, ca să nu se întâmple ca, fiind conduita ta în contradicție cu predica ta, să pierzi orice credibilitate.
Te îngrijești de suflete? Nu neglija din această cauză grija față de tine însuți și nu te da altora în așa fel încât ție să nu-ți mai rămână nimic din tine. Desigur că trebuie să ții cont de sufletele pe care le păstorești, dar nu uita de tine însuți.
Fraților, înțelegeți că nimic nu este atât de necesar tuturor persoanelor ecleziastice ca meditația care precede, însoțește și urmează toate acțiunile noastre: Voi cânta, spune profetul, și voi medita (cf. Ps 100,1 Vg). Frate, dacă administrezi sacramentele, meditează ceea ce faci. Dacă celebrezi Liturghia, meditează ceea ce oferi. Dacă reciți psalmii în cor, meditează despre cine și despre ce vorbești. Dacă conduci suflete, meditează de al cui sânge au fost spălate; și, între voi, toate să le faceți în iubire (1Cor 16,14). Așa vom putea depăși cu ușurință dificul­tățile pe care le întâlnim în fiecare zi, și sunt nenumărate. De altfel, acest lucru este cerut de misiunea care ni s-a încredințat. Dacă vom face așa, vom avea puterea de a-l naște pe Cristos în noi și în ceilalți.

Din Cuvântarea ținută la ultimul sinod, de sfântul Carol, episcop
(Acta Ecclesiæ Mediolanensis, Mediolani 1599, 1177-1178)

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: