Recunoștința și acel cuvânt uitat: „Mulțumesc”!

iubirea

Câtă profunzime putem găsi în aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Acest lucru, această „aducere aminte” o celebrăm ca o vie și adevărată actualizare la fiecare sfântă Liturghie. În Biserică, împreună cu preotul retrăim, misterul răscumpărării noastre: patima, moartea și învierea lui Cristos. Însă, meditând aceste cuvinte ale Apostolului sufletul este chemat să ni se îndrepte și spre alte cuvinte: „Fiți plini de Duh! Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte, cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos” (Ef 5,18-20). Aceste cuvinte aș dori să se sădească împreună în inima noastră astăzi: Adu-ți aminte de Isus Cristos și adu mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna! Întotdeauna, nu doar în biserică, nu doar prin sfânta Liturghie, ci prin toată viața ta, prin toate faptele, gândurile și vorbele tale.

Adu-ți aminte de Isus Cristos! Pentru ce este necesară această amintire? De ce să facem din Cristos o prezență veșnică în „memoria” noastră, de ce să ni-l întipărim în minte? Pentru că amintirea lui ne ajută să fim mai buni, ba chiar ne ajută să nu mai păcătuim. Memoria vie, prezența reală a lui Cristos în mintea noastră nu ne lasă să mai păcătuim. Dacă ajungem să cunoaștem cu adevărat cine este Cristos și ce a făcut pentru noi (și aceasta se vede cel mai bine privind un crucifix, privind la Cristos răstignit pe cruce!) nu mai putem păcătui decât atunci când uităm de el. Tuturor ne este rușine să facem gesturi urâte, să fim „obraznici” de față cu părinții, cu superiorii sau cu prietenii noștri și ne dăm mereu politicoși și buni în fața lor. Cu atât mai mult trebuie să ne fie rușine să păcătuim cu Cristos lângă noi, prezent viu în mintea și inima noastră. Nimeni nu poate păcătui în timp ce-și amintește de Cristos.

În schimb uitarea face din noi oameni păcătoși, oameni nerecunoscători. Când uităm binele devenim răi, păcătoși. Uităm și păcătuim, uităm și rănim, uităm și suferim, uităm și răspândim durere în jurul nostru! Păcătuim și săvârșim fărădelegi tocmai pentru că uităm binele primit și, în același timp, uităm de prezența lui Isus alături de noi. Uităm și păcătuim, iar Apostolul vrea să ne scoată din această stare de păcat și de nerecunoștință: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Nu doar o amintire a persoanei sale (cum era, ce făcea, cum vorbea, cât era de înalt sau cum era părul său etc.), ci mai ales amintirea prezenței sale lângă noi, în viața noastră, o amintire a lucrurilor minunate pe care le-a făcut în noi și pentru noi. Cristos nu se poate „toci” ca o definiție pentru un examen. Pe Cristos nu-l poți învăța odată pentru totdeauna, ca o materie prinsă într-un curs intensiv. Ci pe Cristos trebuie să-l trăiești, de el trebuie să-ți amintești în fiecare clipă, pe el trebuie să-l recitești și să-l asculți în fiecare zi. Cristos nu se învață, Cristos se trăiește. Cristos nu e o definiție rămasă statică într-un dicționar de teologie sau de istoria religiilor, ci e o persoană vie, plină de noutate în fiecare zi. De aceea trebuie adus în minte, de aceea e necesară amintirea lui zilnică, pentru că zilnic el are ceva nou.

O altă consecință a uitării – a uitării lui Cristos în special – este nerecunoștința, așa cum citim în această zi și în sfânta Evanghelie. Isus întreabă: „Oare nu toți cei zece au fost curățați? Ceilalți nouă unde sunt?”. Aceasta este întrebarea care astăzi stă în fața mea și a ta: unde eram în timp ce Isus aștepta gestul nostru de recunoștință și de aducere aminte? De ce nu ne amintim să mulțumim pentru darurile primite în fiecare zi? Unde suntem acum, când Isus așteaptă recunoștința noastră, chiar și pentru această duminică pe care ne-a oferit-o? Unde suntem noi, dar și unde sunt frații noștri? Unde sunt frații noștri care au primit, ca și noi, atâtea daruri, atâtea haruri? Ei de ce nu merg astăzi la biserică? Ei de ce nu se unesc în rugăciune? Ei de ce nu celebrează Euharistia împreună cu noi? Oare nu tocmai pentru că au uitat?! Au uitat și nu mai simt nevoia să mulțumească, să-și amintească de Isus Cristos și de ceea ce el le-a oferit. Să ascultăm și să ne întipărim bine în minte întrebarea plină de durere pe care Cristos ne-o adresează: „Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin?”. Atâția și atâtea mai puțin credincioși decât noi, poate chiar nebotezați, își amintesc de Cristos, de Dumnezeu (măcar își pun întrebări cu privire la el!), în timp ce noi, beneficiarii harurilor sale, îl uităm, îl ignorăm și nu ne exprimăm recunoștința față de el.

Să ne analizăm și să vedem dacă aceste două realități inseparabile fac parte din viața noastră: amintirea și recunoștința. Suntem noi printre cei care-și amintesc de Isus Cristos în orice timp și în orice loc și-i aduc laude? Recunoștința trebuie să fie o parte esențială a vieții noastre. Trebuie să fim recunoscători și față de Dumnezeu și față de oameni. De aceea, trebuie să facem mereu mici gesturi de aducere aminte și de recunoștință. De aceea, trebuie să ne rugăm dimineața și seara, înainte și după masă. Sunt mici rugăciuni, dar ele sunt expresia aducerii aminte și totodată sunt semne de mulțumire, de recunoștință.

Astăzi începem o săptămână nouă și o putem lua de la capăt. Putem să încercăm să fim mai atenți cu aducerea aminte și recunoștința. Trebuie să fim mai atenți în această privință. Până și „păgâni” ne sunt o provocare prin modul lor de a-și exprima recunoștința, așa cum am văzut că a făcut Naaman în prima lectură. Să ne cercetăm cu atenție toate ungherele inimii noastre pentru a găsi și a regreta momentele de uitare și de nerecunoștință. Să reînnoim viața noastră prin rugăciuni de aducere aminte și de mulțumire. Suntem și noi slabi, bolnavi, exact ca cei zece leproși din sfânta evanghelie. Boala noastră (una dintre bolile noastre) este uitare. Suntem uituci și nerecunoscători, de aceea, împreună cu cei zece strigăm și noi: Doamne Isuse, învățătorule, ai milă de noi. Salvează-ne, curăță-ne de această boală a uitării și a nerecunoștinței. Tu ești Domnul nostru, fii mereu prezent în viața și în mintea noastră. De la tine și prin tine, Doamne Isus, am primit tot ceea ce suntem și avem. Nu avem nimic care să nu fi fost primit de la bunătatea ta. Imprimă în noi, Doamne, gesturi de recunoștință. Fă să nu te mai uităm niciodată și nu vom mai păcătui.

Așa să fie și așa să ne ajute sfânta Fecioară Maria, regina rozariului. Amin.

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00


13 octombrie 2019 

† DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
2Rg 5,14-17; Ps 97; 2Tim 2,8-13; Lc 17,11-19

LECTURA I
Naaman şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeul lui Israel.
Citire din cartea a doua a Regilor 5,14-17
În zilele acelea, Naaman, generalul sirian, care era lepros, a coborât şi s-a scufundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi trupul a devenit ca trupul unui copilaş şi s-a curăţat. 15 Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toată tabăra sa. A ajuns, a stat înaintea lui şi a zis: „Iată, ştiu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel. Acum, primeşte, te rog, un dar de la slujitorul tău!” 16 Elizeu a răspuns: „Viu este Domnul în faţa căruia stau: nu voi primi!” Naaman a insistat, dar el a refuzat. 17 Atunci Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei, lasă, te rog, să i se dea slujitorului tău pământ cât poate duce o pereche de catâri! Căci slujitorul tău nu va mai aduce arderi de tot sau jertfe altor dumnezei decât numai Domnului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b)
R.: Înaintea neamurilor şi-a făcut cunoscută Domnul mântuirea.

1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea,
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

3c Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.

LECTURA A II-A
Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 2,8-13
Preaiubitule, adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui David, care a înviat din morţi, după evanghelia mea, 9 pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. 10 De aceea, îndur cu răbdare toate pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea, care este în Cristos Isus, odată cu gloria veşnică. 11 Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. 12 Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. Dacă îl renegăm, şi el ne va renega. 13 Dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Tes 5,18
(Aleluia) Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19
În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus a trecut prin Samaria şi Galileea. A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. 13 Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” 14 Văzându-i, el le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” 15Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic 16 şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. 17 Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? 18 Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” 19 Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”.

Cuvântul Domnului


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Un om pe care nu-l pot uita

Ioan Paul al II-leaExistă oameni care nu dispar niciodată din viaţa noastră. Îi întâlnim poate pentru o clipă sau doar auzim vorbindu-se despre ei şi pur şi simplu nu-i mai uităm. Ba mai mult, ne raportăm la ei, ne calculăm viaţa, virtuţile, totul în funcţie de modul lor de a fi şi de a trăi. Oamenii de caracter nu trec neobservaţi prin istorie, ci o modelează lăsându-şi amprenta peste curgerea timpului. Pe unii dintre ei îi declarăm maeştri ai artelor, ai culturii, ai istoriei, ai vieţii. Iar pe cei plini de har îi ridicăm la cinstea altarelor. Ei sunt sfinţii şi fericiţii noştri, iar printre ei se numără şi fericitul Ioan Paul al II-lea, papă al mileniului trei, papă al săracilor, al tinerilor, al tuturor oamenilor de bunăvoinţă.

În această zi, în urmă cu 35 de ani (22 octombrie 1978), la Roma, „martorul speranţei” îşi inaugura pontificatul cu aceste cuvinte: „O, Cristoase! Fă ca eu să pot să devin şi să fiu servitor al puterii tale unice! Servitor al puterii tale dulci! Servitor al puterii tale care nu cunoaşte apus! Fă ca eu să pot fi un servitor! Mai mult, servitor al servitorilor tăi…

Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos şi să acceptaţi puterea lui!

Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!

În faţa puterii sale salvatoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice precum şi cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos ştie „ce este înlăuntrul omului”. Numai el ştie asta!

Astăzi aşa de des omul nu ştie ce are înlăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Deci permiteţi-i – vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere – permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da, de viaţă veşnică”.

Fericitul Părinte continuă să strige către inimile noastre ca să izgonim orice frică de a iubi şi de a sluji: iubirea (lui Dumnezeu) ne ridică pe cele mai înalte culmi, dar doar slujirea (oamenilor) este cea care ne menţine acolo. Altfel cădem! Doar iubindu-l pe Dumnezeu şi slujindu-i pe oameni putem da timpului o altă valoare, ne putem pune amprenta asupra istoriei, putem deveni oameni de caracter, oamenii de care lumea are nevoie.

Reţine

„Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! Permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului”. Fericitul Ioan Paul al II-lea se roagă pentru noi şi ne vrea asemenea lui, asemenea lui Cristos.

Marţi, 22 octombrie 2013 

Marti din saptamâna a 29-a de peste an Fer. Ioan Paul al II-lea, pp.

LECTURA I Dacă datorită unui singur om a domnit moartea, cu atât mai mult cei drepţi vor domni în viaţă datorită unuia singur, lui Isus Cristos.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,12.15b.17-19.20b-21 Fraţilor, 12 după cum printr-un singur om, păcatul a intrat în lume, iar prin păcat moartea, tot astfel moartea a trecut la toţi oamenii, deoarece toţi oamenii au păcătuit în cel dintâi om. 15b Dar dacă prin greşeala unuia toţi au fost daţi morţii, cu cât mai mult nu i-a copleşit pe toţi harul lui Dumnezeu care a fost dat printr-un singur om, Isus Cristos. 17 Dacă datorită greşelii unui singur om care a păcătuit, a domnit moartea, cu atât mai mult, datorită unuia singur, lui Isus Cristos, vor domni în viaţă cei care primesc cu prisosinţă harul care îndreptăţeşte. 18 Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, tot aşa prin dreptatea unuia a venit pentru toţi oamenii îndreptăţirea care dă viaţă. 19 Căci precum prin neascultarea unui om au devenit păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia vor deveni drepţi cei mulţi. 20b Acolo unde a prisosit păcatul, harul a prisosit şi mai mult; 21 după cum păcatul a domnit aducând moartea, tot aşa trebuie să domnească şi harul care, aducând dreptatea, să dea viaţă veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 39,7-8a.8b-9.10.17 (R.: cf. 8a şi 9a) R.: Iată, vin, Doamne, ca să împlinesc voinţa ta! 7 Tu nu doreşti nici jertfe, nici ofrande; tu mi-ai deschis urechile: nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă de ispăşire. 8a Atunci am zis: „Iată, vin!” R.

8b În sulul cărţii este scris despre mine: 9 trebuie să împlinesc voinţa ta, Dumnezeule. Aceasta mă bucură, legea ta este în adâncul inimii mele. R.

10 Vestesc îndurarea ta, în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne! R.

17 Să se bucure şi să se veselească în tine toţi cei care te caută; cei care doresc mântuirea ta să zică fără încetare: „Preamărit fie Domnul!” R.

ALELUIA Lc 21,36 (Aleluia) Vegheaţi mereu şi rugaţi-vă, spune Domnul; ca să vă învredniciţi să staţi drept înaintea Fiului Omului. (Aleluia)

EVANGHELIA Fericiţi sunt servitorii pe care stăpânul, la întoarcere, îi va găsi veghind.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,35-38 În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 35 „Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse; 36 să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. 37 Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi. 38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei”.

Cuvântul Domnului

Despre memorie și recunoștință: „adu-ți aminte!”

recunostintaCâtă profunzime putem găsi în aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Acest lucru, această „aducere aminte” o celebrăm ca o vie și adevărată actualizare la fiecare sfântă Liturghie. În Biserică, împreună cu preotul retrăim, misterul răscumpărării noastre: patima, moartea și învierea lui Cristos. Însă, meditând aceste cuvinte ale Apostolului sufletul este chemat să ni se îndrepte și spre alte cuvinte: „Fiți plini de Duh! Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte, cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos” (Ef 5,18-20). Aceste cuvinte aș dori să se sădească împreună în inima noastră astăzi: Adu-ți aminte de Isus Cristos și adu mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna! Întotdeauna, nu doar în biserică, nu doar prin sfânta Liturghie, ci prin toată viața ta, prin toate faptele, gândurile și vorbele tale.

Adu-ți aminte de Isus Cristos! Pentru ce este necesară această amintire? De ce să facem din Cristos o prezență veșnică în „memoria” noastră, de ce să ni-l întipărim în minte? Pentru că amintirea lui ne ajută să fim mai buni, ba chiar ne ajută să nu mai păcătuim. Memoria vie, prezența reală a lui Cristos în mintea noastră nu ne lasă să mai păcătuim. Dacă ajungem să cunoaștem cu adevărat cine este Cristos și ce a făcut pentru noi (și aceasta se vede cel mai bine privind un crucifix, privind la Cristos răstignit pe cruce!) nu mai putem păcătui decât atunci când uităm de el. Tuturor ne este rușine să facem gesturi urâte, să fim „obraznici” de față cu părinții, cu superiorii sau cu prietenii noștri și ne dăm mereu politicoși și buni în fața lor. Cu atât mai mult trebuie să ne fie rușine să păcătuim cu Cristos lângă noi, prezent viu în mintea și inima noastră. Nimeni nu poate păcătui în timp ce-și amintește de Cristos.

În schimb uitarea face din noi oameni păcătoși, oameni nerecunoscători. Când uităm binele devenim răi, păcătoși. Uităm și păcătuim, uităm și rănim, uităm și suferim, uităm și răspândim durere în jurul nostru! Păcătuim și săvârșim fărădelegi tocmai pentru că uităm binele primit și, în același timp, uităm de prezența lui Isus alături de noi. Uităm și păcătuim, iar Apostolul vrea să ne scoată din această stare de păcat și de nerecunoștință: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Nu doar o amintire a persoanei sale (cum era, ce făcea, cum vorbea, cât era de înalt sau cum era părul său etc.), ci mai ales amintirea prezenței sale lângă noi, în viața noastră, o amintire a lucrurilor minunate pe care le-a făcut în noi și pentru noi. Cristos nu se poate „toci” ca o definiție pentru un examen. Pe Cristos nu-l poți învăța odată pentru totdeauna, ca o materie prinsă într-un curs intensiv. Ci pe Cristos trebuie să-l trăiești, de el trebuie să-ți amintești în fiecare clipă, pe el trebuie să-l recitești și să-l asculți în fiecare zi. Cristos nu se învață, Cristos se trăiește. Cristos nu e o definiție rămasă statică într-un dicționar de teologie sau de istoria religiilor, ci e o persoană vie, plină de noutate în fiecare zi. De aceea trebuie adus în minte, de aceea e necesară amintirea lui zilnică, pentru că zilnic el are ceva nou.

O altă consecință a uitării – a uitării lui Cristos în special – este nerecunoștința, așa cum citim în această zi și în sfânta Evanghelie. Isus întreabă: „Oare nu toți cei zece au fost curățați? Ceilalți nouă unde sunt?”. Aceasta este întrebarea care astăzi stă în fața mea și a ta: unde eram în timp ce Isus aștepta gestul nostru de recunoștință și de aducere aminte? De ce nu ne amintim să mulțumim pentru darurile primite în fiecare zi? Unde suntem acum, când Isus așteaptă recunoștința noastră, chiar și pentru această duminică pe care ne-a oferit-o? Unde suntem noi, dar și unde sunt frații noștri? Unde sunt frații noștri care au primit, ca și noi, atâtea daruri, atâtea haruri? Ei de ce nu merg astăzi la biserică? Ei de ce nu se unesc în rugăciune? Ei de ce nu celebrează Euharistia împreună cu noi? Oare nu tocmai pentru că au uitat?! Au uitat și nu mai simt nevoia să mulțumească, să-și amintească de Isus Cristos și de ceea ce el le-a oferit. Să ascultăm și să ne întipărim bine în minte întrebarea plină de durere pe care Cristos ne-o adresează: „Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin?”. Atâția și atâtea mai puțin credincioși decât noi, poate chiar nebotezați, își amintesc de Cristos, de Dumnezeu (măcar își pun întrebări cu privire la el!), în timp ce noi, beneficiarii harurilor sale, îl uităm, îl ignorăm și nu ne exprimăm recunoștința față de el.

Să ne analizăm și să vedem dacă aceste două realități inseparabile fac parte din viața noastră: amintirea și recunoștința. Suntem noi printre cei care-și amintesc de Isus Cristos în orice timp și în orice loc și-i aduc laude? Recunoștința trebuie să fie o parte esențială a vieții noastre. Trebuie să fim recunoscători și față de Dumnezeu și față de oameni. De aceea, trebuie să facem mereu mici gesturi de aducere aminte și de recunoștință. De aceea, trebuie să ne rugăm dimineața și seara, înainte și după masă. Sunt mici rugăciuni, dar ele sunt expresia aducerii aminte și totodată sunt semne de mulțumire, de recunoștință.

Astăzi începem o săptămână nouă și o putem lua de la capăt. Putem să încercăm să fim mai atenți cu aducerea aminte și recunoștința. Trebuie să fim mai atenți în această privință. Până și „păgâni” ne sunt o provocare prin modul lor de a-și exprima recunoștința, așa cum am văzut că a făcut Naaman în prima lectură. Să ne cercetăm cu atenție toate ungherele inimii noastre pentru a găsi și a regreta momentele de uitare și de nerecunoștință. Să reînnoim viața noastră prin rugăciuni de aducere aminte și de mulțumire. Suntem și noi slabi, bolnavi, exact ca cei zece leproși din sfânta evanghelie. Boala noastră (una dintre bolile noastre) este uitare. Suntem uituci și nerecunoscători, de aceea, împreună cu cei zece strigăm și noi: Doamne Isuse, învățătorule, ai milă de noi. Salvează-ne, curăță-ne de această boală a uitării și a nerecunoștinței. Tu ești Domnul nostru, fii mereu prezent în viața și în mintea noastră. De la tine și prin tine, Doamne Isus, am primit tot ceea ce suntem și avem. Nu avem nimic care să nu fi fost primit de la bunătatea ta. Imprimă în noi, Doamne, gesturi de recunoștință. Fă să nu te mai uităm niciodată și nu vom mai păcătui.

Așa să fie și așa să ne ajute sfânta Fecioară Maria, regina rozariului. Amin.

Duminică, 13 octombrie 2013 

† DUMINICA a 28-a de peste an Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina

LECTURA I Naaman şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeul lui Israel.

Citire din cartea a doua a Regilor 5,14-17 În zilele acelea, 14 Naaman, generalul sirian, care era lepros, a coborât şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan după cuvântul omului lui Dumnezeu şi trupul lui a devenit iarăşi ca trupul unui prunc şi s-a curăţit. 15 Apoi Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul său. Când a ajuns, s-a prezentat la el şi i-a zis: „Iată, ştiu acum că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul decât cel din Israel. Şi acum primeşte, te rog, un dar din partea slujitorului tău”. 16 Dar Elizeu i-a răspuns: „Pe viaţa Domnului, căruia îi slujesc, jur că nu voi primi nimic!” 17 Naaman a stăruit să primească, dar el n-a voit. Atunci Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti, îngăduie-mi mie, slujitorul tău, să iau pământ din această ţară, atât cât pot duce doi catâri, căci nu vreau să mai aduc nici ardere de tot şi nici o jertfă altor dumnezei, ci numai Domnului Dumnezeului lui Israel!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b) R.: Dumnezeu şi-a descoperit mântuirea în faţa tuturor popoarelor. 1 Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate; dreapta şi braţul lui cel sfânt ne-au venit în ajutor. R.

2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea şi a descoperit dreptatea sa înaintea neamurilor. 3ab Şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui faţă de casa lui Israel. R.

3c Tot pământul a văzut mântuirea Dumnezeului nostru! 4 Înălţaţi către Domnul strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Izbucniţi în strigăte de veselie şi cântări de laudă. R.

LECTURA A II-A Dacă vom rămâne statornici, vom domni împreună cu Cristos.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 2,8-13 Preaiubitule, 8 adu-ţi aminte de Isus Cristos, urmaşul lui David; el a înviat din morţi, după evanghelia mea! 9 Pentru ea sufăr până acolo, că sunt în lanţuri ca un făcător de rele; dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi pus în lanţuri. 10 De aceea, toate le rabd pentru cei aleşi, ca şi ei să ajungă la mântuirea şi la slava veşnică, pe care le primim prin Cristos Isus. 11 Căci acest cuvânt este vrednic de crezare: „Dacă am murit împreună cu el, vom şi învia împreună cu el. 12 Dacă vom rămâne statornici împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. 13 Dacă ne vom lepăda de el, şi el se va lepăda de noi. Dacă îi suntem necredincioşi, el rămâne totuşi credincios, căci nu se poate tăgădui pe sine însuşi”.

Cuvântul Domnului

ALELUIA 1Tim 5,18 (Aleluia) Aduceţi Domnului mulţumiri în toate, aceasta o aşteaptă Dumnezeu de la voi toţi în Cristos Isus. (Aleluia)

EVANGHELIA Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19 În acel timp, 11 îndreptându-se spre Ierusalim, Isus trecea prin ţinutul dinspre Samaria şi Galileea. 12 Intrând într-un sat, l-au întâmpinat zece leproşi, care s-au oprit 13 şi i-au strigat de departe: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” 14 Văzându-i, Isus le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” Pe când mergeau, au fost curăţaţi de lepră. 15 Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas tare; 16 s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Isus şi i-a mulţumit. Acesta era un samaritean. 17 Isus l-a întrebat: „Oare nu toţi cei zece au fost curăţaţi? Ceilalţi nouă unde sunt? 18 Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin? 19 Şi i-a zis: ridică-te şi mergi. Credinţa ta te-a vindecat”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: