Arhivă etichetă pentru ‘moarte’

Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti… Iartă!

„Câtă suferinţă, câte sfâşieri,
câte războaie ar putea să fie evitate,
dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre!
Şi în familie…: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte,
câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru”…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În parabola pe care o citim în evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talani, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane şi milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiaşi stăpân. Şi el este datornic, nu faţă de stăpânul său, ci faţă de acelaşi servitor care are acea datorie enormă. Şi datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.

Inima parabolei este indulgenţa pe care stăpânul o demonstrează faţă de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, aşadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos faţă de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu-l ascultă, se năpusteşte asupra lui şi îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle şi, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău şi îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ţi-am iertat aşa de mult şi tu eşti incapabil să ierţi acest puţin?”.

În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, şi cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forţa iertării, pentru că în viaţă nu se rezolvă totul cu dreptatea, ştim asta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este şi la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precedă parabola. Întrebarea lui Petru sună aşa: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Şi Isus i-a răspuns: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemaţi să iertăm mereu!

Câtă suferinţă, câte sfâşieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre! Şi în familie, şi în familie: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte, câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relaţiile umane: între soţi, între părinţi şi copii, în cadrul comunităţilor noastre, în Biserică precum şi în societate şi în politică.

Astăzi, dimineaţa, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune aşa: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”. Frumoasă frază! Gândeşte-te la cele din urmă! Gândeşte-te că vei fi într-un sicriu… şi vei duce cu tine acolo ura? Gândeşte-te la cele din urmă, încetează să urăşti! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoţionantă: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”.

Nu este uşor de a ierta, pentru că în momentele liniştite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate culorile dar şi eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat”. Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine şi revine şi revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm.

Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificaţia acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt6,12). Aceste cuvinte conţin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiţie: gândeşte-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, şi încetează să urăşti; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine şi revine. Dacă nu ne străduim să iertăm şi să iubim, nici noi nu vom fi iertaţi şi iubiţi.

Să ne încredinţăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem faţă de Dumnezeu, şi să ne amintim mereu de asta, aşa încât să avem inima deschisă la milostivire şi la bunătate.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiaţi din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar şi precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo şi a apelului lansat împreună cu patriarhul Bartolomeu şi cu arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană şi demnă femeilor şi bărbaţilor migranţi, refugiaţilor şi celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate şi apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.

În afară de asta, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părţi – la numeroase manifestaţii populare de protest, care exprimă suferinţa crescândă a societăţii civile în faţa situaţiilor politice şi social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranţi să-şi prezinte cererile lor în formă paşnică, fără a ceda în faţa tentaţiei agresivităţii şi violenţei, fac apel la toţi cei care au responsabilităţi publice şi de conducere să asculte glasul concetăţenilor lor şi să vină în întâmpinarea aspiraţiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane şi a libertăţilor civile. În sfârşit, invit comunităţile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, şi în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.

Din cauza situaţiei de pandemie, anul acest tradiţionala Colectă pentru Ţara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este şi mai mult un semn de speranţă şi de apropiere solidară de creştinii care locuiesc în ţara unde Dumnezeu s-a făcut trup şi a murit şi a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginaţia, cu inima, la Ierusalim, unde, aşa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), şi să facem un gest de generozitate pentru acele comunităţi.

Vă salut pe voi toţi, credincioşi romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut bicicliştii afectaţi de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Aţi fost buni! Mulţumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este şi o comunitate Laudato si’: mulţumesc pentru ceea ce faceţi; şi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini şi toţi conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creaţiei.

Vă salut pe voi toţi, pe toţi, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (13 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro


Capacitatea de a fi bun

Într-una din cărțile sale, Irvin Yalom povestește o veche piesă de teatru din Evul mediu numită : “Fiecare”. Personajul cardinal al piesei numit Fiecare este vizitat de îngerul morții și află că a sosit timpul pentru călătoria finală. Omul nostru din poveste cere Îngerului Morții o amânare, pe care însă nu o poate obține. Urmează o altă rugăminte: pot să invit pe cineva care să mă însoțească în această ultimă călătorie? Desigur, răspunde Îngerul rânjind. În povestea medievală toate personajele sunt alegorice: Bunurile pământești, Frumusețea fizică, Puterea și Cunoașterea refuză invitația celui sortit să călătorească spre moarte. Când, în fine, își dă seama că este greu să găsească un companion, intră în scenă personajul numit “Faptele bune” și acceptă propunerea de a-l însoți pe Fiecare spre propria moarte. Morala acestei povești este simplă: nimic din ceea ce ai primit nu poți lua cu tine, dar vei fi însoțit pretutindeni, chiar si în moarte, de tot ceea ce ai dăruit.

Acest exemplu l-am preluat dintr-un articol pe care vă invit să-l citiți mai jos, accesând https://webcultura.ro/capacitatea-de-a-fi-bun/?fbclid=IwAR341YplktkWkrz2I463AwCgF2MNi7hyTNeh_jI4DTQVmo0hhzymameqeZ0

Articolul „Capacitatea de a fi buni” aparține domnului Cosmin Neidoni, care, printre altele, ne încurajează spre bunătate amintindu-ne:

„Este păcat să fi cutreierat la bătrânețe de regretul de a nu fi fost bun și omenos la tinerețe. Regretele care încă au un orizont de timp pot fi benefice și reperatorii, dar cele trăite târziu, la senectute, au, intuiția îmi spune, gustul amar al cireșelor răscoapte. Poți avea convingeri nerostite, poți avea speranțe care încă își așteaptă împlinirea, dar e răvășitor de trist să ai regretul binelui neînfăpuit. Nu ne trăim viața pe un fond de imperturbabilă cordialitate, avem scăderile noastre, iritările noastre, avem sincope în exercițiul de a fi oameni, dar în ciuda oricăror derapaje ale eului, nu avem voie să renunțăm la virtutea nobilă a bunei credințe. În ipostaza lui senină omul este o ființă infinit respectabilă. Sunt teritorii ale sufletului care nu pot fi cucerite altfel decât prin bunătate.

Ritmul în care trăim, halucinant uneori, nu ne mai lasă prea multe minute de (re)găsire, dar în toată nebunia vieții noastre este bine să nu uităm că mai există forme nealterate de omenesc, că mai pot exista emoții autentice, copii care zâmbesc, purtând pe chipul lor, benevolența luminii raiului și că, în pofida oricăror perplexităti, există un murmur subtil și rafinat de poezie chiar și în cele mai prozaice întâmplari…

Paradoxal, însă noi, oamenii, suntem mai avuți nu grație bunurilor primite de la alții, nu prin posesiile noastre, ci prin tot ceea ce am știut să dăruim, cu nobilă bunătate, semenilor noștri”.

Citiți mai multe pe https://webcultura.ro/capacitatea-de-a-fi-bun/?fbclid=IwAR341YplktkWkrz2I463AwCgF2MNi7hyTNeh_jI4DTQVmo0hhzymameqeZ0

O duminică binecuvântată, plină de bunătate!

Să ne hrănim viitorul!

Oferă și tu o carte și o pâine unui copil sărac!

€6,00

Spune astăzi toate cuvintele de dragoste pe care le știi

Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei,
iubește-i și tratează-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog”
și toate cuvintele de dragoste pe care le știi…

consolare mangaiere suferinta

Resuscitarea speranței

Ce mare șansă să fim vii și astăzi, să putem admira lumea și să putem lucra pentru a o face mai bună, mai fericită. Ce misiune nobilă pentru cei care încă ne putem mișca cu gingășie printre inimi, cei care putem alerga de la un suflet la altul pentru a resuscita speranța prin fapte și cuvinte pline de dragoste.

„Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate fi ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut, și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui îmi pare rău, iartă-mă, te rog și toate cuvintele de dragoste pe care le știi” (Gabriel García Márquez).

Fiecare fărâmă de viață ne provoacă să ne manifestăm iubirea și recunoștința pentru a resuscita speranța. Prezentul este tot ce avem pentru a ne aminti de cei care ne-au educat, ne-au crescut și ne-au condus cu tandrețe pașii spre izvorul și culmea oricărei speranțe: Dumnezeu!

Iar dacă cei dragi au plecat deja spre casa Tatălui, să nu uităm cât de nobile sunt actele de recunoștință prin care păstrăm vie amintirea lor. Cât de frumos înflorește recunoștința atunci când vorbești despre ei, când le îngrijești mormântul punând flori, aprinzând lumânări, înălțând rugăciuni. Vizita în cimitire nu e despre moarte și răposați, ci despre iubire și  recunoștință!

Cât de triste sunt mormintele neîngrijite pe care zac uscate coroanele iscălite: „Nu te vom uita niciodată”. Dimpotrivă, câtă recunoștință reflectă un mormânt de pe care se înalță flori și flacăra lumânărilor.

Cât de triste sunt casele în care manifestarea iubirii se lasă pentru mai târziu, pentru un mâine care poate nu va mai veni. Dimpotrivă, câtă speranță pentru casa în care iubirea și recunoștința sunt manifestate zilnic cu convingerea că „trecem o singură dată prin această viață. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face, trebuie să-l fac acum, pentru că nu voi mai trece din nou pe aici” (sfânta Tereza de Calcutta).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: