Arhivă etichetă pentru ‘munca’

Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?

Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii,
în timp ce ne-am văruit exteriorul
într-o culoare spălăcită de credință.
Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși,
însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele.

M-am trezit privind o imagine pe care scria: „Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?” Grea întrebare! Motivațiile pentru care ne trezim și mergem la munca noastră cea de toate zilele sunt diverse. Diverse sunt și motivațiile pentru care trăim. Important este că avem o motivație. Trebuie să avem o motivație! Dacă nu am fi motivați să muncim nu ne-am ridica din pat, am renunța și am găsi altceva mai bun, mai util de făcut.

Însă ce motivație are Dumnezeu să muncească? De ce și cum muncește Dumnezeu? Despre faptul că muncește, ne asigură Isus în evanghelia de astăzi: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” (In 5,17). Dar ce anume lucrează? Lucrează mântuirea noastră, lucrează fericirea noastră, lucrează pentru noi. Întreaga sfântă Treime este implicată în această muncă infinită de a face omul mai bun și implicit mai fericit.

Sfântul Augustin spunea atât de suav: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine”. Plecând de aici putem spune că în fiecare clipă Domnul îi spune omului: „Te-am creat pentru mine, omule, și neliniștit voi fi până nu te voi cuceri. Voi munci până când te voi face fericit, până voi pune în inima ta speranța unei vieți mai bune”.

Însă drumul lui Dumnezeu spre inima noastră este dificil. Stăm baricadați în tristețe și păcate. Închidem porțile sufletului cu zăvoarele indiferenței. Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii, în timp ce ne-am văruit exteriorul într-o culoare spălăcită de credință. Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși, însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele. De aceea, el muncește, el trebuie să muncească, să lucreaze fără încetare pentru a zidi sufletul nostru pe stânca bucuriei, speranței. Și ce muncă duce Domnul cu noi care suntem „un popor atât de încăpățânat”, tare la cerbice (Ex 32,9), o muncă deseori sisifică! Suntem dibaci în a zădărnici munca lui Dumnezeu, în a zădărnici crucea lui Cristos, chiar dacă Apostolul ne atrage atenția strigând inimii noastre: „Nu zădărniciți crucea lui Cristos!” (1Cor 1,17).

Ceea ce este încurajator stă în faptul că deși se lovește mereu de indiferența și necredința noastră, Dumnezeu nu obosește. Insistă. Așteaptă. Revine. Provoacă. Dumnezeu nu este un angajat care terminându-și programul de muncă începe să relaxeze și să facă ceva total diferit de munca sa cea de toate zilele. Așa facem noi oameni, nu el! Noi abia așteptăm să ne terminăm munca pentru a ne relaxa (uneori „muncim” o oră în biserică și apoi ne relaxăm total până la „ora” de duminica viitoare!). Așa suntem noi. Însă nu Domnul! Domnul este asemenea unei mame: nu obosește niciodată, nu întrerupe niciodată să aibă grijă de fiii săi. Ba chiar mai mult, astăzi profetul Isaia ne arată că Domnul este mai presus decât orice mamă, iar iubirea pe care ne-o poartă trece dincolo de orice închipuire. Iată ce spune Domnul, iată ce ne spune Domnul, ce îmi spune, ce îți spune ție, astăzi, acum: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Is 49,15). Domnul nu ne uită. Nu ne poate uita. Nu ne poate abandona. Suntem opera iubirii sale. În mod deosebit cei triști, descurajați, abandonați sunt astăzi prinși de mână de Domnul. Lor li se amintește: Dumnezeu lucrează pentru tine, te cheamă la viață. Lor Domnul le strigă astăzi: „Bucurați-vă pentru că Domnul vă mângâie”. Bucurați-vă!

Să ne bucurăm. Să tresăltăm de bucurie pentru că Domnul lucrează pentru a ne reda viața, speranța. Un Dumnezeu muncitor… Domnul nostru cel neobosit în îndurare, iertare, mângâiere. Să-l lăsăm să lucreze în inima noastră. Să ne lăsăm scoși la lumină. Să-l lăsăm să demoleze zidul necredinței și aparențele. Să-l lăsăm pe Domnul să ne consolideze viața pe adevăr. Să ne lăsăm prinși și purtați în brațele sale, singurele brațe care lucrează pentru viața noastră, una viață adevărată atât pe acest pământ, cât și în împărăția veșnică.

O, Marie, Maica vieții și ajutorul creștinilor, mijlocește-ne harul de a nu ne lăsa absorbiți de munca și viața noastră. Ajută-ne să ne ridicăm zilnic ochii spre cer pentru a-l lăuda pe Domnul, cel care muncește necontenit pentru fericirea noastră. Ajută-ne să înțelegem că Dumnezeu ne vrea fericiți, așa cum o mamă vrea ca fiii ei să fie plini de fericire. Dumnezeu are cea mai gingașă îmbrățișare pe care o inimă o poate simți.


Sufletul uitat și neglijat este cel mai trist. Însă astăzi ni se amintește că Domnul nu uită. Domnul nu neglijează. Domnul stă aproape de tine, muncește pentru tine. Cât de obositoare este munca Domnului pentru a te cuceri? Unde te-ai ascuns? Ce ai putea face astăzi pentru a înlesni munca Domnului?


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,17-30
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” 18 Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. 19 Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. 20 Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. 21 După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. 22 De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, 23 pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis. 24 Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă. 25 Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, 26 căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine 27 şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. 28 Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! 29 Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit nelegiuirea, spre învierea judecăţii. 30 Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Un mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari

O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, 
voi care sunteți săraci și abandonați, 
voi care plângeți, 
voi care sunteți persecutați pentru dreptate, 
voi despre care nu se vorbește, 
voi necunoscuți ai durerii, 
încurajați-vă din nou: 
voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, 
împărăția speranței, a fericirii și a vieții; 
sunteți frații lui Cristos suferind; 
și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

Fotografie din 1 ianuarie 1968: Papa Paul al VI-lea în vizită la copiii internați în spitalul „Bambin Gesù” – Roma

Astăzi, 26 septembrie, se împlinesc 123 de ani de la nașterea sfântului Paul al VI-lea : Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini. 

În amintirea acestui mare om – pentru care a trăi a însemnat a-l iubi pe Dumnezeu și Biserica slujind omul – să ne amintim mesajul său din 8 decembrie 1965, mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari la sfârșitul Conciliului al II-lea din Vatican.

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat părinților conciliari

Venerabili frați,

1. Ora plecării și a despărțirii a sunat. În câteva momente voi veți părăsi adunarea conciliară pentru a merge în întâmpinarea omenirii și a-i duce vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos și a reînnoirii Bisericii sale, la care lucrăm împreună de patru ani.

2. Este un moment unic; moment cu o semnificație și cu o bogăție incomparabile! În această adunare universală, în acest punct privilegiat al timpului și al spațiului, converg în același moment trecutul, prezentul, viitorul. Trecutul: pentru că aici s-a adunat Biserica lui Cristos, cu tradiția sa, istoria sa, Conciliile sale, Învățătorii săi, Sfinții săi… Prezentul: pentru că noi ne lăsăm duși spre lumea de astăzi: cu lipsurile sale, durerile sale, păcatele sale, dar și cu minunatele sale cuceriri, valorile sale, virtuțile sale… În sfârșit, viitorul este acolo, în apelul imperios al popoarelor la o dreptate mai mare, în voința lor de pace, în setea lor conștientă sau inconștientă după o viață mai înaltă: mai exact aceea pe care Biserica lui Cristos poate și vrea să le-o dea.

3. Ni se pare că auzim cum se ridică din toate părțile lumii un zgomot imens și încurcat: întrebarea tuturor celor care privesc spre Conciliu și ne întreabă cu neliniște: nu aveți să ne spuneți un cuvânt?… nouă guvernanților?… nouă intelectualilor, muncitorilor, artiștilor?… nouă femeilor?… nouă tinerilor, nouă bolnavilor și săracilor?

4. Aceste glasuri rugătoare nu vor rămâne fără răspuns. Conciliul lucrează de patru ani pentru toate categoriile umane; pentru ele a elaborat acea „Constituție despre Biserica în lumea contemporană” pe care Noi am promulgat-o ieri printre aplauzele entuziaste ale adunării voastre.

5. Din meditația noastră lungă despre Cristos și despre Biserica sa trebuie să țâșnească în acest moment un prim cuvânt vestitor de pace și de mântuire pentru mulțimile care așteaptă. Conciliul, înainte de a se dizolva, vrea să îndeplinească această funcție profetică și să traducă în scurte mesaje și într-o limbă mai ușor accesibilă tuturor „vestea cea bună” pe care el le are pentru lume; și pe care unii dintre interpreții săi îl vor adresa acum în numele vostru întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat guvernanților

1. În acest moment solemn, Noi, Părinții celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al Bisericii Catolice, în clipa despărțirii noastre după patru ani de rugăciuni și de lucrări, având conștiință deplină de misiunea noastră față de omenire ne adresăm cu respect și cu încredere celor care țin în mâinile lor destinul oamenilor pe acest pământ, tuturor depozitarilor puterii temporale.

2. Proclamăm cu glas tare: noi dăm cinste autorității voastre și suveranității voastre; noi respectăm funcția voastră; noi recunoaștem legile voastre drepte; noi îi stimăm pe cei care le fac și pe cei care le aplică. Însă avem să vă spunem un cuvânt sacru și iată-l: numai Dumnezeu este mare. Numai Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Numai Dumnezeu este izvorul autorității voastre și fundamentul legilor voastre.

3. Vă revine vouă să fiți pe pământ promotorii ordinii și ai păcii dintre oameni. Dar nu uitați: Dumnezeu, Dumnezeul cel viu și adevărat, este Tatăl oamenilor. Și Cristos, Fiul său veșnic, care a venit să ne spună asta și să ne învețe că noi toți suntem frați. El este marele artizan al ordinii și al păcii pe pământ, pentru că el este cel care conduce istoria umană și care e unicul ce poate să inducă inimile să renunțe la patimile perverse care generează războiul și durerea. El e cel care binecuvântează pâinea omenirii, care sfințește munca sa și suferința sa, care-i dăruiește bucurii pe care voi nu le puteți da și o întărește în durerile pe care voi nu le puteți consola.

4. În cetatea voastră pământească și temporală el construiește în mod misterios cetatea sa spirituală și veșnică, Biserica sa. Și ce anume vă cere vouă această Biserică, după aproape două mii de ani de vicisitudini de tot soiul în relațiile sale cu voi, Puteri ale pământului; ce anume cere astăzi? V-a spus într-unul dintre textele sale principale ale acestui Conciliu: nu vă cere altceva decât libertatea. Libertatea de a crede și de a predica credința sa, libertatea de a-l iubi pe Dumnezeul său și de a-l sluji, libertatea de a trăi și de a duce oamenilor mesajul său de viață. Nu vă temeți de ea: ea este după imaginea Învățătorului său, a cărui acțiune misterioasă nu dăunează prerogativelor voastre, ci vindecă întregul uman de caducitatea sa fatală, îl transfigurează, îl umple de speranță, de adevăr și de frumusețe.

5. Lăsați-l pe Cristos să exercite această acțiune purificatoare asupra societății! Nu-l răstigniți din nou: ar fi sacrilegiu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu; ar fi sinucidere, pentru că este Fiul Omului. Și pe noi, slujitorii săi umili, lăsați-ne să răspândim pretutindeni fără piedici „vestea cea bună” a Evangheliei păcii, pe care am meditat-o în timpul acestui Conciliu. Popoarele voastre vor fi primii beneficiari, pentru că Biserica formează prin voi cetățeni leali, prieteni ai păcii sociale și ai progresului.

6. În această zi solemnă în care se încheie adunarea celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al său, Biserica vă oferă cu glasul nostru prietenia sa, serviciile sale, energiile sale spirituale și morale. Ea vă adresează vouă tuturor mesajul său de salut și binecuvântare. Primiți-l, așa cum vi-l oferă ea, cu inimă bucuroasă și sinceră, și duceți-l la toate popoarele voastre!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat gânditorilor și oamenilor de știință

1. Un salut cu totul special se îndreaptă spre voi, cercetători ai adevărului, spre voi, gânditori și oameni de știință, exploratori ai omului, ai universului și ai istoriei, spre voi toți, peregrini în drum spre lumină și chiar și spre cei care s-au oprit în drum, obosiți și dezamăgiți de o cercetare zadarnică.

2. De ce un salut special pentru voi? Pentru că aici noi toți, Episcopi, Părinți de la Conciliu, suntem în ascultarea adevărului. Ce a fost efortul nostru în timpul acestor patru ani dacă nu o cercetare mai atentă și o aprofundare a mesajului de adevăr încredințat Bisericii, dacă nu un efort de docilitate mai perfectă față de Duhul adevărului?

3. Așadar, noi nu puteam să nu ne întâlnim cu voi. Drumul vostru este drumul nostru. Cărările voastre nu sunt niciodată străine de ale noastre. Noi suntem prietenii vocației voastre de cercetători, aliații trudelor voastre, admiratorii cuceririlor voastre și, dacă este necesar, consolatorii descurajărilor voastre și ale insucceselor voastre.

4. Așadar, avem și pentru voi un mesaj și este acesta: continuați să cercetați, fără să încetați, fără a dispera vreodată de adevăr! Amintiți-vă de cuvintele unuia dintre marii voștri prieteni, sfântul Augustin: „Să căutăm cu dorința de a găsi și să găsim cu dorința de a căuta iarăși”. Fericiți cei care, având adevărul, continuă să-l caute pentru a-l reînnoi, pentru a-l aprofunda, pentru a-l dărui celorlalți. Fericiți cei care, negăsindu-l, merg spre el cu inimă sinceră: fie ca ei să caute lumina zilei de mâine cu lumina zilei de azi, până la plinătatea luminii!

5. Dar nu uitați asta: dacă gândirea este un mare lucru, gândirea este înainte de toate o obligație; vai de cel care închide în mod voluntar ochii în fața luminii! Gândirea este și o responsabilitate: vai de cei care întunecă spiritul cu miile de artificii care-l deprimă, îl fac orgolios, îl înșală, îl deformează! Care este principiul de bază pentru omenii de știință dacă nu să se străduiască să gândească corect?

6. Pentru aceasta, fără a tulbura pașii voștri, fără a orbi privirile voastre, noi vrem să vă oferim lumina candelei noastre misterioase: credința. Cel care ne-a încredințat-o este Învățătorul suveran al gândirii, cel al cărui discipoli umili suntem noi, singurul care a spus și a putut să spună: „Eu sunt lumina lumii, eu sunt calea, adevărul și viața”.

7. Acest cuvânt vă interesează. Probabil că niciodată ca astăzi, slavă Domnului, n-a apărut așa de bine posibilitatea unui acord profund între adevărata știință și adevărata credință, și una și cealaltă în slujba unicului adevăr. Nu împiedicați această întâlnire prețioasă! Aveți încredere în credință, această mare prietenă a inteligenței! Luminați-vă la lumina sa pentru a înțelege adevărul, tot adevărul! Aceasta este urarea, încurajarea, speranța pe care vi le exprimă, înainte de a pleca, Părinții din întreaga lume, adunați în Conciliu la Roma.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat artiștilor

1. Acum, vouă tuturor, artiști care sunteți îndrăgostiți de frumusețe și care lucrați pentru ea: poeți și oameni de literatură, pictori, sculptori, arhitecți, muzicieni, oameni de teatru și cineaști… Vouă tuturor, Biserica Conciliului vă spune cu glasul nostru: dacă voi sunteți prietenii adevăratei arte, voi sunteți prietenii noștri!

2. De mult timp Biserica a făcut alianță cu voi. Voi ați edificat și ați decorat templele sale, ați celebrat dogmele sale, ați îmbogățit liturgia sa. Ați ajutat-o să traducă mesajul său divin în limbajul formelor și al figurilor, să faceți comprehensibilă lumea invizibilă.

3. Astăzi ca și ieri Biserica are nevoie de voi și se îndreaptă spre voi. Ea vă spune cu glasul nostru: nu lăsați să se rupă o alianță așa de rodnică! Nu refuzați să puneți talentul vostru în slujba adevărului divin! Nu închideți spiritul vostru în fața suflului Duhului Sfânt!

4. Această lume în care trăim are nevoie de frumusețe pentru a nu se prăbuși în disperare. Frumusețea, ca și adevărul, este ceea ce revarsă bucurie în inima oamenilor, este acel rod prețios care rezistă în fața uzurii timpului, care unește generațiile și le face să comunice în admirație. Și asta grație mâinilor voastre…

5. Fie ca acest mâini să fie curate și dezinteresate! Amintiți-vă că sunteți păstrătorii frumuseții în lume: acest lucru să fie suficient pentru ca să vă îndepărtați de gusturile efemere și fără valori adevărate, să vă eliberați de căutarea de expresii extravagante sau nesănătoase.

6. Fiți mereu și pretutindeni vrednici de idealul vostru și veți fi vrednici de Biserică, ea care, cu glasul nostru, în această zi vă adresează mesajul său de prietenie, de salut, de mulțumire și de binecuvântare.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat femeilor

1. Și acum, ne adresăm vouă, femei din orice condiție, fiice, soții, mame și văduve; și vouă, fecioare consacrate și femei necăsătorite: voi sunteți jumătate din imensa familie umană!

2. Biserica este mândră, voi știți, că a preamărit și a eliberat femeia, că a făcut să strălucească în decursul secolelor, în diversitatea caracterelor, egalitatea sa substanțială cu bărbatul.

3. Dar vine ceasul, ceasul a venit, în care vocația femeii se completează în plinătate, ceasul în care femeia capătă în societate o influență, o iradiere, o putere la care n-a ajuns până acum.

4. Pentru asta, în acest moment în care omenirea experimentează o transformare așa de profundă, femeile îmbătate de spiritul Evangheliei pot să ajute mult omenirea să nu decadă.

5. Voi, femeilor, aveți mereu ca dotă păzirea familiei, iubirea de la începuturi, sensul leagănelor. Voi sunteți prezente la misterul vieții care începe. Voi consolați la dezlipirea morții. Tehnica noastră riscă să devină inumană. Reconciliați-i pe oameni cu viața. Și mai ales vegheați, vă implorăm, asupra viitorului speciei noastre. Rețineți-i mâna omului care, într-un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civilizația umană.

6. Soții, mame de familie, prime educatoare ale neamului omenesc în secretul familiilor, transmiteți fiilor voștri și fiicelor voastre tradițiile părinților voștri, în același timp în care îi pregătiți pentru viitorul imprevizibil. Amintiți-vă mereu că prin copiii săi o mamă aparține acelui viitor pe care ea probabil nu-l va vedea.

7. Și voi, femei necăsătorite, să știți să puteți împlini toată vocația voastră de dăruire. Societatea vă cheamă din toate părțile. Și chiar familiile nu pot să trăiască fără ajutorul celor care nu au familie.

8. Mai ales voi, fecioare consacrate, într-o lume în care egoismul și căutarea plăcerii ar vrea să facă lege, fiți păstrătoarele curăției, ale dezinteresului, ale evlaviei. Isus, care a conferit iubirii conjugale toată plinătatea sa, a preamărit și renunțarea la această iubire umană, atunci când este făcută pentru Iubirea infinită și pentru slujirea tuturor.

9. În sfârșit, femei aflate în încercare, voi care stați în picioare sub cruce după chipul Mariei, voi care atât de des în istorie ați dat oamenilor forța de a lupta până la sfârșit, de a da mărturie până la martiriu, ajutați-i încă o dată să regăsească îndrăzneala pentru marile acțiuni, împreună cu răbdarea și cu simțul originilor umile.

10. O, voi femei, care știți să faceți adevărul dulce, tandru, accesibil, angajați-vă ca să pătrundă spiritul acestui Conciliu în instituții, în școli, în familii, în viața de fiecare zi.

11. Femei din tot universul, creștine sau necredincioase, cărora le este încredințată viața în acest moment așa de grav al istoriei, vă revine vouă să salvați pacea lumii!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat muncitorilor

1. În decursul acestui Conciliu, noi, episcopi catolici din cele cinci continente, am reflectat împreună, printre multe alte teme, asupra problemelor grave pe care le pun conștiinței omenirii condițiile economice și sociale din lumea contemporană, coexistența națiunilor, problema armamentelor, a războiului și a păcii. Și suntem pe deplin conștienți de incidența pe care soluția dată acestor probleme poate s-o aibă asupra vieții concrete a muncitorilor și muncitoarelor din întreaga lume. Astfel, dorim, la sfârșitul deliberărilor noastre, să le adresăm lor, tuturor, un mesaj de încredere, de pace și de prietenie.

2. Fii preaiubiți, înainte de toate fiți siguri că Biserica cunoaște suferințele voastre, luptele voastre, speranțele voastre; că ea apreciază foarte mult virtuțile care înnobilează sufletele voastre: curajul, dăruirea, conștiința profesională, iubirea față de dreptate; că recunoaște pe deplin serviciile imense pe care voi le prestați ansamblului societății, fiecare în locul său și adesea în locurile cele mai întunecate și mai disprețuite. Biserica recunoaște acestea și vă mulțumește prin intermediul glasului nostru.

3. În acești ultimi ani, ea n-a încetat să țină cont de problemele, de o complexitate crescândă încontinuu, lumii muncii. Și ecoul pe care l-au avut în rândurile voastre enciclicele pontificale recente a demonstrat cât de mult sufletul muncitorului din timpul nostru este în acord cu sufletul celor mai înalți conducători spirituali ai săi.

4. Cel care a îmbogățit patrimoniul Bisericii cu aceste mesaje incomparabile, papa Ioan al XXIII-lea, a știut să găsească drumul inimii voastre. El a arătat în mod splendid, în persoana sa, toată iubirea Bisericii față de muncitori, precum și față de adevăr, dreptate, libertate, caritate, pe care este întemeiată pacea în lumea.

5. Despre această iubire a Bisericii față de voi muncitorilor vrem și noi să fim martori pe lângă voi și vă spunem cu toată convingerea sufletelor noastre: Biserica este prietena voastră. Aveți încredere în ea! Unele răstălmăciri triste, în trecut, au alimentat prea mult timp neîncrederea și neînțelegerea dintre noi; Biserica și clasa muncitoare au suferit amândouă din această cauză. Astăzi a sunat ceasul reconcilierii și Biserica Conciliului vă invită fără scopuri secundare să-l celebrați.

6. Biserica încearcă mereu să vă înțeleagă mai bine. Dar voi trebuie să încercați la rândul vostru să înțelegeți ce este Biserica pentru voi muncitorii, că sunteți principalii artizani ai transformărilor minunate care există astăzi în lume: pentru că voi știți bine că dacă nu le însuflețește un suflu spiritual puternic, ele vor fi ruina omenirii, în loc să facă fericirea sa. Nu ura salvează lumea! Nu numai pâinea pământului poate să sature foamea omului!

7. Așadar, primiți mesajul Bisericii. Primiți credința pe care v-o oferă pentru a lumina drumul vostru: este credința succesorului lui Petru și a celor două mii de episcopi adunați în Conciliu, este credința întregului popor creștin. Ea să vă lumineze! Să vă călăuzească! Să vă facă să-l cunoașteți pe Isus Cristos, colegul vostru de muncă, Învățătorul, Mântuitorul întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă

1. Pentru voi toți, frați încercați, vizitați de suferința cu mii de fețe, Conciliul are un mesaj cu totul special. Simte îndreptați spre el ochii voștri rugători, care strălucesc de febră sau sunt slăbiți de oboseală, priviri imploratoare, care caută în zadar motivul suferinței umane și care se întreabă cu neliniște când și de unde va veni ajutorul.

2. Fraților preaiubiți, noi simțim răsunând profund în inimile noastre de părinți și de păstori gemetele voastre și lacrimile voastre. Și suferința noastră se mărește când ne gândim că nu este în puterea noastră să vă aducem sănătatea trupească, nici diminuarea durerilor voastre fizice, pe care medicii, infirmierii și toți cei care se consacră celor bolnavi se străduiesc să le ușureze așa cum pot ei mai bine.

3. Însă avem ceva mai profund și mai prețios să vă dăruim: singurul adevăr capabil de a răspunde la misterul suferinței și de a vă aduce o alinare fără iluzii: credința și unirea cu Omul durerilor, cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce pentru păcatele noastre și pentru mântuirea noastră.

4. Cristos n-a suprimat suferința; nici n-a voit să ne dezvăluie în întregime misterul ei: a luat-o asupra sa și acest lucru este suficient pentru ca să-i înțelegem întreaga valoare.

5. O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, voi care sunteți săraci și abandonați, voi care plângeți, voi care sunteți persecutați pentru dreptate, voi despre care nu se vorbește, voi necunoscuți ai durerii, încurajați-vă din nou: voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, împărăția speranței, a fericirii și a vieții; sunteți frații lui Cristos suferind; și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

6. Iată știința creștină a suferinței, singura care dăruiește pacea. Să știți că nu sunteți singuri, nici separați, nici abandonați, nici inutili: sunteți cei chemați de Cristos, imaginea sa vie și transparentă. În numele său, Conciliul vă salută cu iubire, vă mulțumește, vă asigură de prietenia și de asistența Bisericii și vă binecuvântează.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat tinerilor

Vouă, tineri și tinere din întreaga lume, Conciliul vrea să vă adreseze ultimul său mesaj. Pentru că voi sunteți cei care veți lua flacăra din mâinile părinților voștri și veți trăi în lume în momentul celor mai gigantice transformări din istoria sa. Voi sunteți cei care, preluând ceea ce este mai bun din exemplul și din învățătura părinților voștri și învățătorilor voștri, veți forma societatea de mâine: voi vă veți mântui sau veți pieri cu ea.

Biserica, timp de patru ani, a lucrat pentru reîntineri fața sa, pentru a corespunde mai bine planului propriului Întemeietor, marele Viu, Cristos veșnic tânăr. Și la sfârșitul acestei impunătoare „revizuiri a vieții”, ea se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins cu Conciliul o lumină, aceea care luminează viitorul, viitorul vostru.

Biserica este doritoare ca societatea pe care voi vă pregătiți s-o construiți să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: și aceste persoane sunteți voi.

Ea este nerăbdătoare să poată răspândi și în această nouă societate comorile sale mereu vechi și mereu noi: credința, pe care sufletele voastre o pot lua în mod liber în claritatea sa benefică. Ea are încredere că voi veți găsi o astfel de forță și o astfel de bucurie încât voi nu veți fi tentați, ca unii dintre predecesorii voștri, să cedați seducției filozofiilor egoismului și plăcerii, sau celor ale disperării și nihilismului; și că în fața ateismului, fenomen de oboseală și de bătrânețe, voi veți știi să afirmați credința voastră în viață și pentru că ea dă un sens vieții: certitudinea existenței unui Dumnezeu drept și bun.

În numele acestui Dumnezeu și al Fiului său Isus, noi vă îndemnăm să lărgiți inimile voastre după dimensiunile lumii, să înțelegeți apelul fraților voștri și să puneți cu ardoare energiile voastre tinere în slujba lor. Luptați împotriva oricărui egoism. Refuzați să dați frâu liber instinctelor violenței și urii, care generează războaiele și cortegiul lor trist de lipsuri. Fiți generoși, curați, respectuoși, sinceri. Și construiți în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!

Biserica vă privește cu încredere și cu iubire. Bogată cu un trecut lung mereu viu în ea și mergând spre perfecțiunea umană în timp și spre destinele ultime ale istoriei și ale vieții, ea este adevărata tinerețe a lumii. Ea are ceea ce face forța sau frumusețea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără să se întoarcă, de a se reînnoi și de a porni din nou spre noi cuceriri. Priviți-o și voi veți regăsi în ea fața lui Cristos, adevăratul erou, umil și înțelept, profetul adevărului și al iubirii, colegul și prietenul tinerilor. Și tocmai în numele lui Cristos noi vă salutăm, noi vă îndemnăm, noi vă binecuvântăm.

Autor: Papa Paul al VI-lea, 8 decembrie 1965
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu 

Ercis.ro

Greierele și furnica! Sau leneș și nepriceput în timp de Pandemie

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

De mici ni s-a povestit cu entuziasm și în toate variantele posibile fabula Greierele și furnica. Marea speranța a povestitorilor – părinți sau bunici – era ca la împărțirea lumii între harnici și leneși, pricepuți și nepricepuți, noi să prindem loc printre cei dintâi. Ei știau că furnicile sunt simbolul hărniciei și voiau ca ele să devină un model pentru noi (Prov 6,6-11). Au reușit?

Pentru cei leneși și nepricepuți Pandemia aceasta este mană cerească. În sfârșit nu trebuie să-și mai justifice lipsa apetitului pentru muncă. Pentru ei este clar: trebuie să stăm (în casă) și să păstrăm distanța (mai ales față de locurile de muncă). Și ce ușurare pentru cei nepricepuți care dețin totuși funcții de răspundere: au pe cine da vina pentru toate lucrurile care merg prost. Indiferent de domeniu, vinovatul cel mare e virusul. Dacă nu ar fi fost COVID-ul acesta ei ar fi muncit, ar fi găsit soluții, ar fi înflorit.

Oare chiar așa să fie? Nu cumva se verifică adevărul predicat de mii de ani: „din cauza lenei cade grinda și din cauza delăsării mâinilor picură în casă” (Qoh 10,18)?! Dacă nu ar fi fost acest virus, leneșii și nepricepuții ar fi găsit alt țap ispășitor. Lenea e ciuma care ruinează vieți, familii, case, comunități, popoare. Asta în timp ce hărnicia rămâne în sine o comoară, un talant pe care trebuie să-l facem să rodească (Prov 12,27).

Dacă ești bun de muncă, muncește. Nu aștepta ziua de mâine pentru a începe. Fiecare amânare este o pierdere. Lucrează și la mântuirea ta. Muncește cu teamă și cutremur (Fil 2,12). Degeaba te trudești pentru toate dacă îți neglijezi mântuirea sufletului. Este atât de clar Cuvântul Domnului: „în zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului (Ps 127,2). Acesta este avantajul celor care nu doar că iubesc munca, dar se țin de mână cu Dumnezeu, avantajul celor care, căutând mai întâi împărăția lui Dumnezeu, simt cum peste ei se revarsă har peste har (Mt 6,33).

Nu te teme de muncă. Nu ești singurul care muncește. Lângă tine muncesc mii de oameni. Ba chiar în folosul tău muncesc mii de oameni. Dar mai ales muncește Dumnezeu: el nu ne așteaptă plimbându-se prin înălțimi, ci trudește împreună cu noi, pentru noi, lângă noi (In 5,17; 14,18).

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

6. Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

7. Nu din slăbiciune, ci din iubire și smerenie (Fil 2,6-8)

8. Dumnezeu nu are temerile noastre

%d blogeri au apreciat: