Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate.

Dumnezeu creatorulMesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

În această Zi de Rugăciune doresc înainte de toate să-i mulţumesc Domnului pentru darul casei comune şi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă care se angajează ca să o păzească. Sunt recunoscător şi pentru numeroasele proiecte menite să promoveze studiul şi tutelarea ecosistemelor, pentru eforturile orientate spre dezvoltarea unei agriculturi mai sustenabile şi a unei alimentaţii mai responsabile, pentru diferitele iniţiative educative, spirituale şi liturgice care implică în îngrijirea creaţiei atâţia creştini din toată lumea.

Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate. Situaţia ambientală, la nivel global precum şi în multe locuri specifice, nu se poate considera satisfăcătoare. Pe bună dreptate a reieşit necesitatea unei relaţii reînnoite şi sănătoase între omenire şi creaţie, convingerea că numai o viziune autentică şi integrală despre om ne va permite să ne îngrijim mai bine de planeta noastră spre folosul generaţiei prezente şi al celor viitoare, pentru că „nu există ecologie fără o antropologie adecvată” (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 118).

În această Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pe care Biserica catolică de câţiva ani o celebrează în unire cu fraţii şi surorile ortodocşi, şi cu adeziunea altor Biserici şi comunităţi creştine, doresc să atrag atenţia asupra problemei apei, element atât de simplu şi preţios, la care din păcate pentru mulţi este greu dacă nu imposibil să aibă acces. Şi totuşi, „accesul la apa potabilă şi sigură este un drept uman esenţial, fundamental şi universal, pentru că determină supravieţuirea persoanelor şi pentru aceasta este condiţie pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Această lume are o gravă datorie socială faţă de cei săraci care nu au acces la apa potabilă, pentru că asta înseamnă a le nega dreptul la viaţă înrădăcinat în demnitatea lor inalienabilă” (ibid., 30).

Apa ne invită să reflectăm asupra originilor noastre. Trupul uman este compus în cea mai mare parte din apă; şi multe civilizaţii, în istorie, au apărut în apropierea marilor cursuri de apă care le-au marcat identitatea. Este sugestivă imaginea folosită la începutul cărţii Genezei, unde se spune că la începuturi duhul Creatorului „plutea peste ape” (1,2).

Gândindu-mă la rolul său fundamental în creaţie şi în dezvoltarea umană, simt nevoia de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru „sora apă”, simplă şi utilă ca nimic altceva pentru viaţa de pe planetă. Tocmai pentru aceasta, a ne îngriji de izvoare şi de bazinele hidrografice este un imperativ urgent. Astăzi mai mult ca oricând se cere o privire care să meargă dincolo de imediat (cf. Laudato si’, 36), dincolo de „un criteriu utilitarist de eficienţă şi productivitate pentru profitul individual” (ibid., 159). Este nevoie de proiecte împărtăşite şi gesturi concrete, ţinând cont că orice privatizare a bunului natural al apei care merge în defavoarea dreptului umane de a putea avea acces la ea este inacceptabil.

Pentru noi creştinii, apa reprezintă un element esenţial de purificare şi de viaţă. Gândul merge imediat la Botez, sacrament al renaşterii noastre. Apa sfinţită de Duhul este materia prin intermediul căreia Dumnezeu ne-a dat viaţă şi ne-a reînnoit, este izvorul binecuvântat al unei vieţi care nu mai moare. Botezul reprezintă, pentru creştinii de diferite confesiuni, şi punctul de plecare real şi la care nu se poate renunţa pentru a trăi o fraternitate tot mai autentică de-a lungul drumului spre unitatea deplină. Isus, în decursul misiunii sale, a promis o apă în măsură să potolească pentru totdeauna setea omului (cf. In 4,14) şi a profeţit: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine şi să bea” (In 7,37). A merge la Isus, a ne adăpa din El înseamnă a-l întâlni personal ca Domn, luând din Cuvântul său sensul vieţii. Să vibreze cu putere în noi acele cuvinte pe care El le-a rostit pe cruce: „Mi-e sete” (In 19,28). Domnul ne cere încă să fie adăpat, îi este sete de iubire. Ne cere să-i dăm de băut în mulţii însetaţi de astăzi, pentru a ne spune după aceea: „Am fost însetat şi mi-aţi dat să beau” (Mt 25,35). A da de băut, în satul global, nu comportă numai gesturi personale de caritate, ci alegeri concrete şi angajare constantă pentru a garanta tuturor bunul prima al apei.

Aş vrea să ating şi problema mărilor şi oceanelor. Este necesar să-i mulţumim Creatorului pentru darul impunător şi minunat al marilor ape şi a ceea ce conţin (cf. Gen 1,20-21; Ps 146,6) şi să-l lăudăm pentru că a îmbrăcat pământul cu oceane (cf. Ps 104,6). A orienta gândurile noastre spre imensele întinderi marine, în mişcare continuă, reprezintă, într-un anumit sens, şi o oportunitate pentru a ne gândi la Dumnezeu care în mod constant însoţeşte creaţia sa făcând-o să meargă înainte, menţinând-o în existenţă (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Cateheză, 7 mai 1986).

A păzi în fiecare zi acest bun inestimabil reprezintă astăzi o responsabilitate inevitabilă, adevărată provocare: este nevoie de cooperare activă între oamenii de bunăvoinţă pentru a colabora la lucrarea continuă a Creatorului. Din păcate, atâtea eforturi dispar datorită lipsei de reglementare şi de controale efective, în special în ceea ce priveşte protejarea zonelor marine dincolo de graniţele naţionale (cf. Laudato si’, 174). Nu putem permite ca mările şi oceanele să se umple de întinderi inerte de plastic plutitor. Şi pentru această urgenţă suntem chemaţi să ne angajăm, cu mentalitate activă, rugându-ne ca şi cum totul ar depinde de Providenţa divină şi acţionând ca şi cum totul ar depinde de noi.

Să ne rugăm pentru ca apele să nu fie semn de separare între popoare, ci de întâlnire pentru comunitatea umană. Să ne rugăm pentru ca să fie salvgardată viaţa pe valuri în căutarea unui viitor mai bun. Să-i cerem Domnului şi celui care desfăşoară înalta slujire a politicii ca problemele mai delicate din epoca noastră, ca acelea legate de migraţii, de schimbările climatice, de dreptul pentru toţi de a se bucura de bunurile primare, să fie înfruntate cu responsabilitate, cu clarviziune privind la ziua de mâine, cu generozitate şi în spirit de colaborare, mai ales între ţările care au disponibilităţi mai mari. Să ne rugăm pentru cei care se dedică apostolatului mării, pentru cel care ajută să se reflecteze asupra problemelor în care se află ecosistemele marine, pentru cel care contribuie la elaborarea şi la aplicarea de normative internaţionale referitoare la mări care să poată tutela persoanele, ţările, bunurile, resursele naturale – mă gândesc de exemplu la fauna şi la flora piscicolă, precum şi la barierele de corali (cf. ibid., 41) sau la suprafeţele marine – şi să garanteze o dezvoltare integrală în perspectiva binelui comun al întregii familii umane şi nu a intereselor particulare. Amintim şi pe cei care se străduiesc pentru păzirea zonelor maritime, pentru tutelarea oceanelor şi a biodiversităţii lor, pentru ca să-şi desfăşoare această misiune în mod responsabil şi onest.

În sfârşit, avem la inimă tinerele generaţii şi pentru ele ne rugăm, pentru ca să crească în cunoaşterea şi în respectarea casei comune şi cu dorinţa de a se îngriji de bunul esenţial al apei în folosul tuturor. Dorinţa mea este ca toate comunităţile creştine să contribuie tot mai mult şi tot mai concret pentru ca toţi să se poată bucura de această resursă indispensabilă, în păzirea respectuoasă a darurilor primite de la Creator, îndeosebi a cursurilor de apă, a mărilor şi a oceanelor.

Din Vatican, 1 septembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Reclame

Creația este (era?!) minunată, însă …

Dumnezeu creatorulCel puțin o dată am fost martori neputincioși în fața naturii care se dezlănțuie. Am simțit forța pe care o are „vântul din ceruri” care agită marea și uscatul. Am văzut flăcările focului care se transformă într-un „râu de foc ce curge” și mistuie totul. Ne-am înspăimântat în fața cutremurelor care au devastat localități întregi. Am fugit din fața apelor care se revărsau ca un potop peste casele noastre. În toate aceste întâlniri cu natura dezlănțuită, am simțit cât suntem de mici și firavi. Sunt înspăimântătoare imaginile pe care le vedem, dar în același timp ele ne vorbesc despre cât de măreață este forța naturii. Este tocmai ca o „fiară înfricoşătoare, înspăimântătoare şi foarte puternică! Are dinţi mari de fier, mâncă şi sfărâmă şi călcă în picioare totul” (cf. Dan 7,7).

Însă oare aceasta este menirea creației, să distrugă totul? Oare nu citim noi în Cartea Genezei că „Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și iată erau foarte bune” (cf. Gen 1,31)? Atunci de ce toate acestea? Nu cumva multe din ele sunt consecințele „păcatelor” noastre? Prin comportamentul nostru am compromis integritatea pământului, am tăiat pădurile, am poluat apele, aerul, solul. Totul! Am fost dezinteresați față de natură, uitând că neglijând mediul ne neglijăm pe noi înșine și pe Dumnezeu, neglijăm viitorul nostru și totodată opera lui Dumnezeu, creația.

Natura, în toată forța și măestria ei, a fost creată pentru a-l binecuvânta pe Dumnezeu și a-l ajuta pe om, nu pentru a ne distruge și înspăimânta. Dacă privim la ceea ce a rămas nealterat de oameni vedem cât de minunată este creația. Cât de fascinant este să privești și să vezi cum creația știe să fie statornică în a-l lăuda pe Domnul, în a-i manifesta puterea. Cu adevărat, putem cânta împreună cu autorul sacru: „Munți și dealuri, mări și râuri, pești și tot ce mișcă în ape, toate păsările cerului, toate fiarele și animalele, binecuvântați-l pe Domnul, lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci!” (cf. Dan 3).

Creația este minunată! Cu toate acestea, va trece, va dispărea, după cum ne spune însuși Domnul. Însă ceea ce rămâne, ceea ce ne preocupă pe noi este cuvântul Domnului care nu va trece fără să se împlinească: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Lc 21,33). Ceea ce trebuie să avem în inima noastră zi de zi este preocuparea pentru împărăția lui Dumnezeu care este aproape! Da, împărăția lui Dumnezeu este aproape. Privind la ceea ce se întâmplă în viața noastră și în jurul nostru nu trebuie să ne înspăimântăm, ci să ascultăm de îndemnul Domnului: „Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră” (cf. Lc 21,28). Domnul este aproape!


„Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
și firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale.
Ziua încredințează zilei mesajul,
iar noaptea transmite nopții cunoașterea” (Ps 19,2-3).


1 decembrie 2017 

Vineri din săptămâna a 34-a de peste an
Ss. Florenţa, pustnică; Rudolf, pr. m.; Nahum, profet
Dan 7,2-14; Ps Dan 3,75-81; Lc 21,29-33

LECTURA I
Priveam şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului!
Citire din cartea profetului Daniel 7,2-14
Eu, Daniel, am văzut în viziunea mea de noapte şi, iată, patru vânturi din ceruri agitau Marea cea Mare. 3 Patru fiare mari au ieşit din mare, diferite una de cealaltă. 4 Prima era ca un leu şi avea aripi de vultur. Am privit până când i s-au smuls aripile şi a fost ridicată de la pământ. A fost făcută să stea pe picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. 5 Iată, o altă fiară, a doua, era ca un urs şi s-a ridicat pe o parte. Avea trei coaste în gura ei, între dinţi, şi i s-a zis: «Ridică-te şi mănâncă multă carne!» 6 După aceasta, am privit şi, iată, alta, ca un leopard: avea patru aripi de pasăre pe spatele ei şi fiara avea patru capete! Şi i s-a dat stăpânire. 7 După aceasta, am privit în vedeniile mele de noapte şi, iată, o a patra fiară înfricoşătoare, înspăimântătoare şi foarte puternică! Avea dinţi mari de fier, mânca şi sfărâma şi călca în picioare ceea ce rămânea. Era diferită de toate fiarele care fuseseră înaintea ei şi avea zece coarne. 8 Am privit cu atenţie coarnele şi, iată, un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor; trei coarne dintre cele dinainte au fost smulse dinaintea lui. Şi, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea mult! 9 Am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 11 Atunci, eu priveam din cauza glasului cuvintelor multe pe care le rostea cornul. Am privit până când a fost ucisă fiara şi trupul ei a fost distrus şi dat ca să fie ars în foc. 12 Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a lungit viaţa şi li s-a dat să fie pentru un anumit timp şi un alt timp. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,75.76.77.78.79.80.81 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!

75 Binecuvântaţi-l, munţi şi dealuri, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

76 Binecuvântaţi-l, tot ce răsare pe pământ, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

77 Binecuvântaţi-l, mări şi râuri, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

78 Binecuvântaţi-l, izvoare, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

79 Binecuvântaţi-l,
peşti şi tot ce se mişcă în ape, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

80 Binecuvântaţi-l, toate păsările cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

81 Binecuvântaţi-l, toate fiarele şi animalele, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 21,28b
(Aleluia) Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră! (Aleluia)

EVANGHELIA
Când veţi vedea că acestea se întâmplă, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,29-33
În acel timp, Isus le-a zis o parabolă discipolilor săi: „Uitaţi-vă la smochin şi la toţi copacii! 30 De îndată ce vedeţi că înmuguresc, vedeţi de la ei şi ştiţi că vara este deja aproape. 31 La fel şi voi, când veţi vedea că acestea se întâmplă, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape! 32Adevăr vă spun: nu va trece generaţia aceasta până când nu se vor fi împlinit toate. 33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: