Arhivă etichetă pentru ‘om’

Un om pe care nu-l pot uita

Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos
şi să acceptaţi puterea lui!

Există oameni care nu dispar niciodată din viaţa noastră. Îi întâlnim poate pentru o clipă sau doar auzim vorbindu-se despre ei şi pur şi simplu nu-i mai uităm. Ba mai mult, ne raportăm la ei, ne calculăm viaţa, virtuţile, totul în funcţie de modul lor de a fi şi de a trăi. Oamenii de caracter nu trec neobservaţi prin istorie, ci o modelează lăsându-şi amprenta peste curgerea timpului. Pe unii dintre ei îi declarăm maeştri ai artelor, ai culturii, ai istoriei, ai vieţii. Iar pe cei plini de har îi ridicăm la cinstea altarelor. Ei sunt sfinţii şi fericiţii noştri, iar printre ei se numără şi fericitul Ioan Paul al II-lea, papă al mileniului trei, papă al săracilor, al tinerilor, al tuturor oamenilor de bunăvoinţă.

La 22 octombrie 1978, la Roma, „martorul speranţei” îşi inaugura pontificatul cu aceste cuvinte: „O, Cristoase! Fă ca eu să pot să devin şi să fiu servitor al puterii tale unice! Servitor al puterii tale dulci! Servitor al puterii tale care nu cunoaşte apus! Fă ca eu să pot fi un servitor! Mai mult, servitor al servitorilor tăi…

Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos şi să acceptaţi puterea lui!

Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!

În faţa puterii sale salvatoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice precum şi cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos ştie „ce este înlăuntrul omului”. Numai el ştie asta!

Astăzi aşa de des omul nu ştie ce are înlăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Deci permiteţi-i – vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere – permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da, de viaţă veşnică”.

Sfântul Părinte continuă să strige către inimile noastre ca să izgonim orice frică de a iubi şi de a sluji: iubirea (lui Dumnezeu) ne ridică pe cele mai înalte culmi, dar doar slujirea (oamenilor) este cea care ne menţine acolo. Altfel cădem! Doar iubindu-l pe Dumnezeu şi slujindu-i pe oameni putem da timpului o altă valoare, ne putem pune amprenta asupra istoriei, putem deveni oameni de caracter, oamenii de care lumea are nevoie.


„Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! Permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului”. Fericitul Ioan Paul al II-lea se roagă pentru noi şi ne vrea asemenea lui, asemenea lui Cristos.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,35-38 În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 35 „Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse; 36 să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. 37Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi. 38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei”.

Cuvântul Domnului

Mulțumesc celor care au ales UN NUME DE COPIL (detalii AICI: ALEGE UN COPILhttps://paxlaur.com/2022/03/29/alege-un-nume-de-copil/). Știți bine, fiecare mulțumesc este o nouă cerere!

ALEGE UN COPIL, ALEGE VIITORUL LUI ȘI AL TĂU

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00

Mulți funcționari, puțini oameni…

Nu contează cine ești
atunci când mergi să te întâlnești cu Cristos și cuvântul său,
însă contează cum pleci
după ce Cristos ți-a vorbit.

Cristos caută și astăzi un „funcționar” pe care să-l transforme în „om”. Apostolul Ioan ne vorbește despre un „funcționar regal” care se apropie de Isus. Iar după ce acesta vorbește cu Isus, după ce îi ascultă și îi primește cuvântul, evanghelistul nu-l mai descrie ca pe un „funcționar”, ci vorbește despre un om, un om care pleacă plin de credință: „Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus”. Iar credința în cuvântul lui Cristos nu l-a dezamăgit, ci i-a dat bucuria vieții, i-a redat fiul.

Nu contează cine ești atunci când mergi să te întâlnești cu Cristos și cuvântul său, însă contează cum pleci după ce Cristos ți-a vorbit. De Cristos se pot apropia și bogații și săracii, și păcătoșii și sfinții, și funcționarii regali și cerșetorii, și bolnavi și sănătoși. Cristos ne primește pe toți, ne vorbește tuturor, însă puțini sunt cei care cred cuvântul său și se lasă transformați în făpturi noi.

Să ne însușim credința omului din evanghelie, credința omului care l-a întâlnit pe CristosAltfel, vom simți cum răsună în inima noastră reproșul lui Cristos: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi”! Să nu așteptăm să vedem semne și minuni. Să privim la Cristos care ne spune: „Mergi, fiul tău trăieşte”! Cine crede cu adevărat, va vedea și minunile pe care le speră în inima sa.

Timpul Postului Mare ne ridică ochii spre înălțimea crucii de unde ne privește Cristos răstignit. El privește direct în inima noastră, căci așa cum am ascultat în lecturile de ieri „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă se uită la inimă”. Și ce găsește astăzi Dumnezeu în inima noastră? Credință? Speranță? Întuneric? Îndoială? Milostivire? Disperare? Care este starea sufletului nostru la începutul săptămânii? Care este rugăciunea noastră spusă la picioarele Răstignitului?

Să ne amintim cuvintele Apostolului: „Dumnezeu, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Meditând aceste cuvinte să credem și să mărturisim cu toată ființa că Isus Cristos a murit pentru noi răstignit pe cruce. Dumnezeu nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi… A fost o suferință reală! Să nu zădărnicim crucea și moartea lui Cristos (cf. 1Cor 1,17)!

Să nu așteptăm alte semne și minuni ca să credem. Să privim la Cristos răstignit! Să contemplăm patima și moartea sa! Pe Calvar nu a fost prefăcătorie, nu a fost o moarte simbolică, nu a fost o înțelegere între Cristos și ucenici: „Lasați că ne vedem peste trei zile… Mergeți liniștiți acasă”! Nu, nimic din toate acestea. Moartea sa a fost reală, dureroasă! Și a fost pentru noi, pentru mine și pentru tine, ca noi să avem viață, ca noi să trăim. Crezi tu aceasta?


În fața suferinței și a morții 
oamenii nu se deosebesc prin funcția pe care o au, 
ci doar prin credința pe care o mărturisesc.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,43-54
În acel timp, Isus a plecat din Samaria în Galileea. Isus însuşi dăduse mărturie că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie. 45 Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. 46 A venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. 47 Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. 48 Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” 49 Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” 50 Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. 51 Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! 52 I-a întrebat deci la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. 53 Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. 54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudeea în Galileea.

Cuvântul Domnului



Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

CEI CARE VOR SĂ DĂRUIASCĂ SPERANȚĂ FRAȚILOR NOȘTRI MAI MICI

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com. Mulțumesc!

€10.00

Vă mulțumesc din suflet!

Orice (p)om se cunoaște după roadele sale

Când se întâlnesc,
ignoranța și lăcomia fac ravagii!!!

Există o modă a omului recent: nu mai vrem să fim ceea ce suntem. Preferăm să ne dăm drept altcineva, căutăm să ne comportăm altfel decât cere statutul nostru, încercăm să nu putem fi identificați de cei din breasla noastră. Astfel se face că întâlnim oameni de afaceri care sunt (sau vor să fie!) politicieni, sportivi care devin consilieri economici, medici care tind să devină lideri spirituali, persoane consacrate care devin experte în domenii atât de diferite de credința în Cristos etc. Mulți vor și încearcă altceva. Iar acest lucru nu este ceva rău în sine, însă devine un mare rău atunci când oamenii nu se pricep și totuși se ambiționează să facă acel ceva despre care nu au învățat nimic și pentru care nu sunt pregătiți. Iar culmea răului în această privință e atinsă atunci când nepriceperea se conjugă cu dorința de nestăpânit de a-și îmbunătăți situația materială. Ignoranța și avariția fac ravagii când merg împreună. Și lucrul acesta se vede în multe domenii, în lumea întreagă, inclusiv (nu neapărat mai ales) în scumpa noastră țară.

Ceea ce se uită în această fugă de propria identitate și de propria misiune este adevărul din cuvântul lui Cristos: „orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini” (Lc 6,44). Putem să ne prezentăm cum vrem și să fim sau nu fideli misiunii, însă roadele vor da mărturie despre noi sau împotriva noastră.

Din păcate, confuzia generată de această modă duce la o stare de neîncredere: nu mai știm cine este cu adevărat ceea ce spune. Nu mai știi cine se pricepe cu adevărat la ceea ce face. Politicienii sau sportivii, liderii spirituali sau consilierii economici, medicii sau profesorii, nu ne mai conving. Dacă avem de ales, preferăm să încercăm să ne descurcăm singuri. În același timp nu ratăm nicio ocazie pentru a-i judeca, pentru a pune în evidență „paiul din ochiul fratelui nostru”. Nu avem liniște până nu facem să răsune: „Eu m-aș fi descurcat mai bine dacă aș fi fost în locul lui”. De atâtea ori, prin tentativele noastre de a fi „altcineva” sau „cineva”, am rătăcit. Am uitat de lucrarea pe care Domnul ne-a încredințat-o, am muncit în zadar.

Astăzi Domnul ne invită să ne luăm în serios misiunea încredințată: să încetăm să fim altcineva sau altceva. Pentru noi răsună astăzi cuvântul Domnului prin apostolul Paul: „fiți tari, neclintiți; prisosind totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră nu este zadarnică în Domnul!” (1Cor 15,58). De asemenea, pentru cei care trăim doar ca să scoatem paiul din ochiul celorlalți uitând de propria bârnă, chemarea Domnului înseamnă schimbarea vieții și eliminarea judecăților și a prejudecăților. 

Dacă ne dorim cu adevărat să trăim împlinind cuvântul Domnului și vocația încredințată spre folosul fraților noștri, atunci să conștientizăm cu smerenie propria fragilitate, propriile limite: suntem prea slabi pentru a-i judeca pe alții și prea mici pentru a ne pricepe la toate.




Domnul să ne țină uniți în rugăciune pentru pace!!!





Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-45
În acel timp, Isus le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! 43 Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: